Validity of pre-dispute jurisdiction clauses in consumer credit contracts under the Romanian Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin la data de 07.08.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 7.225,55 RON, cu titlu de daune materiale, din care suma de 5.625 RON reprezentând prima stabilită în cuantum de 25% din valoarea sumelor anuale depuse, suma de 1121,77 RON reprezentând diferenţa dintre suma reală de 3% calculată la soldul economisit şi suma de 478,78 RON reprezentând dobânda contractuală calculată la suma restantă, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, prin acţiunea introductivă, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1000 euro, cu titlu de daune morale, obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale şi dobânzi penalizatoare în cuantum de 819,26 RON.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2037 din 08 noiembrie 2019, Judecătoria Reghin a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, luând în considerare dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care reliefează caracterul de ordine publică al competenţei atunci când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, dar şi pe cele ale art. 126 din acelaşi act normativ, care prevăd că părţile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii au competenţă teritorială, se constată că, prin Capitolul 24 din Condiţiile generale ale contractelor de economisire - creditare ale B. S.A., părţile au prevăzut că toate litigiile rezultante din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluţiona de către instanţa din municipiul Bucureşti, competentă în materie.

Prin urmare, instanţa a constatat că părţile au convenit în scris ca procesele privitoare la drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece. În condiţiile în care competenţa analizată nu este exclusivă, iar în cauză nu sunt incidente dispoziţiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, întrucât obiectul cauzei este reprezentat de o pretinsă neexecutare a obligaţiilor asumate contractual, instanţa a reţinut că părţile au stabilit prin acord ca pricinile care rezultă din executarea contractului încheiat să fie soluţionate către instanţele din municipiul Bucureşti, aspect nesocotit de către reclamant, care a sesizat Judecătoria Reghin.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 434 din 23 ianuarie 2020, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin. Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că art. 109 C. proc. civ. instituie un caz de competenţă alternativă, prevăzând posibilitatea de a sesiza atât instanţa de la sediul principal al persoanei juridice, cât şi instanţa de la locul unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.

În măsura în care reclamantul a sesizat una dintre instanţele competente alternativ, alegerea sa nu poate fi contestată de către pârât, potrivit prevederilor art. 116 C. proc. civ.

În cauză, s-a reţinut faptul că părţile au încheiat contractul de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ nr. x/15.06.2012, în localitatea Reghin.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită executarea de către pârâtă a unor obligaţii ce rezultă din acte încheiate de reprezentantul dezmembrământului său, reclamantul avea posibilitatea de a sesiza fie instanţa de la sediul pârâtei, fie instanţa de la locul dezmembrământului său.

Totodată, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

Plecând de la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, care nu cuprinde nicio distincţie, instanţa a reţinut că Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. se aplică în plenitudinea dispoziţiilor sale, unitar, tuturor proceselor începute după intrarea sa în vigoare, indiferent dacă contractele pe care litigiul se fundamentează sunt încheiate anterior sau ulterior intrării în vigoare a noii legi de procedură civilă.

În continuarea acestei teze, a reţinut instanţa, deşi clauza inserată în capitolul 24 rămâne valabilă, totuşi aceasta este ineficace din punct de vedere procesual, deoarece este contrară noilor reguli de.

Astfel, faţă de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ., cum reclamantul a înţeles să învestească judecătoria unde îşi are sediul dezmembrământul pârâtei, respectiv Judecătoria Reghin, instanţa a reţinut că Judecătoria Reghin este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, prin care reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 7.225,55 RON, cu titlu de daune materiale, din care suma de 5.625 RON reprezentând prima stabilită în cuantum de 25% din valoarea sumelor anuale depuse, suma de 1121,77 RON reprezentând diferenţa dintre suma reală de 3% calculată la soldul economisit şi suma de 478,78 RON reprezentând dobânda contractuală calculată la suma restantă, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, prin acţiunea introductivă, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1000 euro, cu titlu de daune morale, obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale şi dobânzi penalizatoare în cuantum de 819,26 RON.

Prin Capitolul 24 din Condiţiile generale ale contractelor de economisire - creditare ale B. S.A., părţile au prevăzut că toate litigiile rezultante din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluţiona de către instanţa din municipiul Bucureşti, competentă în materie.

Art. 126 C. proc. civ. stabileşte că "(1) Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. (2) În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată".

Din interpretarea normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri (cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ. privitoare la imobile, moştenire, societăţi, insolvenţă sau concordat preventiv şi împotriva unui consumator) şi la cele referitoare la alte drepturi de care părţile pot să dispună, este relativă.

În ceea ce priveşte obiectul litigiului dedus judecăţii, prin raportare la prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., mai sus enunţate, norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că prin întâmpinarea formulată la data de 17 septembrie 2019 (data înregistrării la Judecătoria Reghin), pârâta B. S.A. a invocat, în termenul prevăzut de normele legale mai sus evocate, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Reghin, prin raportare la cele cuprinse în Capitolul 24 din Condiţiile generale ale contractelor de economisire - creditare ale B. S.A., prin care părţile au prevăzut că toate litigiile rezultante din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluţiona de către instanţa din municipiul Bucureşti, competentă în materie.

Reţinând că, în cauză, nu se pune problema existenţei unei competenţe teritoriale exclusive, Înalta Curte constată că părţile au convenit în scris ca procesele privitoare la drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece. În condiţiile în care competenţa analizată nu este exclusivă, iar în cauză nu sunt incidente dispoziţiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, întrucât obiectul cauzei este reprezentat de o pretinsă neexecutare a obligaţiilor asumate contractual, instanţa reţine că părţile au stabilit prin acord ca pricinile care rezultă din executarea contractului încheiat să fie soluţionate de către instanţele din municipiul Bucureşti.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE NOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iulie 2020.