Negative conflict of jurisdiction over *ex officio* declination of private-order territorial competence

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 21.05.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să se prezinte la Serviciul de Înmatriculări Auto Bucureşti cu certificatul şi numerele de înmatriculare ale autoturismului, pentru radierea acestuia, şi să se constate că a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu pârâta prin care i-a fost transmis dreptul de proprietate asupra autoturismului marca x, cu numărul de înmatriculare x, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 984 din 03.10.2019, Judecătoria Mizil a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, raportat la art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, având în vedere că pârâta din prezenta cauză are sediul în Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 186 din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, instanţa a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui incident procedural.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ.. Cu toate acestea, fiind vorba de o pricină referitoare la bunuri, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga. Instanţa a constatat că, raportat la obiectul pricinii, în cauză nu sunt incidente dispoziţii care să atragă norme de competenţă teritorială exclusivă.

În raport de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, s-a reţinu că Judecătoria Mizil, chiar dacă nu era competentă, nu putea să-şi invoce din oficiu necompetenţa teritorială. Astfel, având în vedere că pârâta nu a depus întâmpinare, instanţa a reţinut că Judecătoria Mizil a devenit competentă din punct de vedere teritorial prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către pârâtă.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 107 din C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, potrivit art. 129 C. proc. civ., "(1) Necompetenţa este de ordine publică sau privată. (2) Necompetenţa este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. (3) În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată".

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 129 din C. proc. civ., doar dispoziţiile referitoare la competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, precum şi cele referitoare la competenţa materială şi cea teritorială exclusivă au caracter imperativ, fiind reglementate prin norme de ordine publică, în toate celelalte cazuri competenţa teritorială având caracter relativ, fiind reglementată de norme juridice de ordine privată.

Or, în raport de dispoziţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Se reţine că, în cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2019, Judecătoria Mizil a fost prima învestită cu soluţionarea acţiunii.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Mizil, reclamantul a învestit în mod legal această instanţă.

Necompetenţa teritorială a Judecătoriei Mizil, invocată de instanţa menţionată din oficiu, este de ordine privată, iar aceasta putea fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu era obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile erau legal citate în faţa primei instanţe şi puteau pune concluzii, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Analizând înscrisurile aflate în dosarul Judecătoriei Mizil se constată că excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, întrucât aceasta, de altfel, nici nu a formulat şi nici nu a depus la dosar acest act procedural prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mizil.

Neinvocarea de către pârâtă în termenul prescris de lege a excepţiei de necompetenţă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecinţa că instanţa necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Judecătoria Mizil, sesizată de către reclamant, chiar dacă nu era competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa teritorială şi să se desesizeze, în acest fel, de soluţionarea pricinii.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Mizil este competentă să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iulie 2020.