Conflict of jurisdiction over nullity of land title arising from additio post litem and legal prorogation

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2019, ca urmare a măsurii disjungerii dispusă în dosarul civil nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Primăria municipiului Constanţa, Instituţia Prefectului judeţului Constanţa, să dispună constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis sub nr. x/12.03.2010, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafaţa de teren de 6 ha, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2126 din 04.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale, invocată din oficiu.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, fiind vorba despre un titlu de proprietate emis de Comisia Judeţeană de aplicare a legii fondului funciar Constanţa, ca urmare a parcurgerii procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, aprecierea asupra legalităţii acestui act este de competenţa judecătoriei, în acord cu dispoziţiile art. 51 alin. (4) cu referire la dispoziţiile art. 53 alin. (2) din acest act normativ.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 3026 din 27 martie 2020, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea incidentului procedural.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că, în cauza de faţă, s-a procedat la învestirea instanţei printr-o cerere modificatoare (adiţională), prin care s-a completat cererea de chemare în judecată iniţială cu un capăt de cerere suplimentar, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art. 123 C. proc. civ., operând prorogarea legală de competenţă în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Împrejurarea că respectivul capăt de cerere a format obiectul disjungerii nu înlătură concluziile expuse în precedent, întrucât aceasta reprezintă o măsură administrativă, iar nu una care să conducă la înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 123 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Din înscrisurile aflate la dosarul nr. x/2019, format ca urmare a măsurii disjungerii dispusă în dosarul civil nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, se reţine că reclamanţii au formulat o cerere precizatoare şi completatoare a cererii de chemare în judecată prin care au arătat că petitul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâtelor la măsuri compensatorii constând din diferenţa de valoare pentru terenul deţinut efectiv de antecesorii reclamanţilor şi cel restituit în natură şi obligarea acestora la plata efectivă a acestei diferenţe de valoare.

Distinct de această precizare, pe care însăşi instanţa de judecată a solicitat-o, reclamanţii au arătat că înţeleg să completeze cererea de chemare în judecată, în sensul că au solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis sub nr. x/12.03.2010 de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafaţa de teren de 6 ha, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 03.07.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, se reţine că instanţa a dispus disjungerea capătului nr. 2 de cerere din cererea precizatoare, respectiv cel privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/12.03.2010, emis în baza Legii nr. 18/1991, şi formarea unui nou dosar cu acest obiect.

În cauza de faţă, s-a procedat la învestirea instanţei printr-o cerere modificatoare (adiţională), prin care s-a completat cererea de chemare în judecată iniţială cu un capăt de cerere suplimentar, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art. 123 C. proc. civ., operând prorogarea legală de competenţă în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa învestită cu soluţionarea cererii principale, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 din acelaşi act normativ (cereri în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul).

Dispoziţiile legale mai sus evocate reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne competentă să soluţioneze şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă acestea nu ar fi fost, în mod obişnuit, în competenţa sa materială sau teritorială.

Aceste prevederi legale, care reglementează o prorogare de competenţă în ceea ce priveşte judecata cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale în favoarea instanţei investite cu soluţionarea cererii principale, se aplică prin derogare de la normele generale de competenţă materială sau teritorială exclusivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (5) C. proc. civ., cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată reprezintă o cerere adiţională, prin care reclamantul modifică pretenţiile sale anterioare, solicitând în plus faţă de ceea ce a cerut iniţial ori cerând ceea ce nu a pretins. Astfel, una dintre particularităţile cererii adiţionale constă în faptul că presupune existenţa unei cereri prin care, anterior, a fost sesizată instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu.

Conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ., această cerere se judecă de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală, chiar dacă ar fi fost în competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, în ipoteza în care ar fi fost promovată într-un litigiu distinct, ca cerere principală.

Astfel, deşi după disjungere cererea completatoare urmează să se judece separat, aceasta îşi păstrează caracterul adiţional dobândit prin formularea sa, în condiţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi considerată o cerere introductivă de instanţă, în sensul art. 30 alin. (3) din acest act normativ, care să permită verificarea competenţei, conform art. 131 alin. (1) din cod.

Întrucât competenţa instanţei se determină la momentul sesizării acesteia, instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne învestită să soluţioneze cererea adiţională, chiar şi după disjungerea în vederea soluţionării separate, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, în cauză, judecarea cererii completatoare este de competenţa instanţei să soluţioneze cererea principală, respectiv Tribunalul Bucureşti, întrucât operează prorogarea legală de competenţă.

PENTRU ACESTE NOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iulie 2020.