Delictual liability of tax authorities for fiscal enforcement measures and the presumption of legality of unsuspended administrative acts.

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

A. Primul ciclu procesual

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu precizările ulterioare, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, solicitând obligarea acesteia să-i plătească, cu titlu de daune materiale şi morale, suma de 1.478.492 RON, reprezentând:

- 113.861 RON, formaţi din 89.233 RON contabilizaţi în contul 4551 (asociaţi conturi curente), plus 24.628 RON contabilizaţi în contul 462 (creditor B.), în balanţa S.C. C. S.R.L. Feldru, la data la care s-a dispus insolvenţa - ianuarie 2005;

- 142.362 RON, contabilizaţi în contul 462 (creditor B.) în balanţa S.C. D. S.R.L. Bistriţa;

- 46.000 RON, daune ce acoperă cheltuielile ocazionate de dosarul penal nr. x/2005 şi daune morale ca urmare a prejudiciului adus onoarei şi demnităţii sale, prin modificarea în sens defavorabil a percepţiei publice, după sentinţa de condamnare a sa, la un an de închisoare, de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud;

- actualizarea cu indicele de inflaţie (daune compensatorii) a sumei de 113.861 RON (blocată în conturile S.C. C. S.R.L. Feldru din septembrie 2004);

- actualizarea cu indicele de inflaţie (daune compensatorii) a sumei de 142.362 RON, blocată în conturile S.C. D. S.R.L. Bistriţa din 28.06.2010;

- 1.090.224 RON, sumă ce-i revine în calitatea de acţionar unic avută la S.C. C. S.R.L. Feldru, după achitarea creditorilor din tabloul definitiv consolidat al creanţelor (ca urmare a punerii în valoare a expertizei din dosarul nr. x/2009, soluţionat pe excepţii în contencios administrativ fiscal);

- 86.045 RON, sumă ce-i revine în calitatea de acţionar şi administrator al S.C. D. S.R.L. Bistriţa, după achitarea creditorilor din tabloul definitiv, consolidat al creanţelor (ca urmare a punerii în valoare a expertizei din dosarul x/2009 *, soluţionat în recurs tot pe excepţii);

- daune moratorii (la nivelul dobânzii de refinanţare BNR), pentru toate sumele ce vor fi constatate de către instanţă ca fiind prejudiciu produs persoanei sale, prin abuzul de putere şi procesele-verbale de control întocmite cu rea credinţă de către angajaţii DGRFP Cluj, ce au dus la falimentarea celor două societăţi al căror asociat a fost.

La data de 19.11.2015, în cauză a formulat cerere de intervenţie principală, în interesul falitelor S.C. C. S.R.L. Feldru şi S.C. D. S.R.L., lichidatorul judiciar al acestora - SCPI E..

Cererea de intervenţie formulată în numele falitei S.C. C. S.R.L. Feldru a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din data de 11 mai 2016, iar cea formulată în numele intervenientei S.C. D. S.R.L., în faliment, a fost admisă în principiu, potrivit încheierii din 29 iunie 2016.

La data de 05.05.2016, terţul F., prin mandatar A., a formulat cerere de intervenţie principală, precizată la data de 02.06.2016, care a fost admisă în principiu prin încheierea din data de 29 iunie 2016.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud

Prin sentinţa civilă nr. 422/F din 28.09.2016 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. şi excepţia lipsei de interes a reclamantei A., invocate de pârâtă; s-a admis în parte excepţia prescrierii dreptului material la acţiune al reclamantei A., invocată de pârâtă, în ce priveşte cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 46.000 RON daune morale şi daune ce acoperă cheltuielile ocazionate în dosarul penal nr. x/2005, s-a respins această cerere ca fiind prescris dreptul material la acţiune şi s-a respins excepţia în ce priveşte restul pretenţiilor; s-au respins ca neîntemeiate toate celelalte pretenţii din acţiunea reclamantei; s-au respins ca neîntemeiate cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta F. şi cererea de intervenţie principală formulată de lichidatorul judiciar SCPI E., în numele falitei Societatea D. S.R.L. Bistriţa.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia nr. 246/A din 03 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. şi de intervenienta F. împotriva sentinţei civile nr. 422/F din 28.09.2016 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 234 din 14 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 246/A din 03 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a casat hotărârea şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Braşov (în considerente reţinându-se faptul că, în interesul bunei administrări a justiţiei, urmare a casării se va trimite cauza spre o nouă judecată unei alte instanţe de acelaşi grad).

B. Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

În rejudecare, prin decizia nr. 147l/Ap din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, s-a respins apelul formulat de reclamanta A. şi de intervenienta F. împotriva sentinţei civile nr. 422/F/28.09.2016 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

6. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă au declarat recurs reclamanta A. şi intervenienta F., prin care au solicitat admiterea recursului şi plata prejudiciilor.

Au criticat recurentele decizia instanţei de apel, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Având în vedere că instanţa supremă, într-un prim ciclu procesual, a admis recursul, a casat decizia din apel şi a trimis cauza spre rejudecare, curtea de apel trebuia să răspundă aspectelor sesizate, în sensul dacă procesele-verbale de control din 2004 respectă sau nu legislaţia în vigoare, dacă ANAF a făcut controlul în conformitate cu legea ori cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, care produce prejudiciu societăţilor controlate.

Astfel, prin decizia de casare s-a dispus rejudecarea cauzei în ce priveşte analiza prejudiciului personal al recurentelor, determinat de pierderea cheltuielilor implicite efectuate din surse proprii, a aporturilor personale nete, a creditorilor societăţilor şi a pierderilor rezultate din valorificarea imobilelor proprietate personală în proceduri de executare silită.

Aceste aspecte, deşi cerute prin ambele cereri de apel de către reclamantă şi intervenientă, nu au fost judicios analizate de către curtea de apel, aceasta tratând cu superficialitate dispoziţia instanţei supreme de rejudecare a cauzei în legătură cu fapta culpabilă a pârâtei în producerea prejudiciului personal.

Motivarea respingerii apelului, prin generalităţile cuprinse la pagina 4 alin. (1), (2) şi 3, ocoleşte răspunsul la aspectele punctuale din decizia de casare cu trimitere, anume: dacă este cert prejudiciul; dacă este determinat de fapte culpabile (sau aspectele sesizate se încadrează în desfăşurarea atribuţiilor de control); dacă este corect refuzul de a bloca conturile în condiţiile în care a fost instituită o garanţie acoperitoare; dacă este corect să fie cerută garanţia de două ori; dacă procesele-verbale de control au constituit titluri executorii legale în baza cărora să se ia masuri privind blocarea activelor; dacă reţinerile începute în mai 2004 trebuiau să comporte accesorii până în 2009; dacă este legală afirmaţia din adresa x/17.10.2008 în sensul că societatea este creditoare a bugetului de stat de la data deciziei 44/16.05.2008, şi nu de la data hotărârii curţii de apel, contrar prevederilor O.G. nr. 92/2003 (art. 5 pct. l, art. 7 pct. 2 si 3, art. 12, art. 21 pct. 4, art. 47 pct. 2 si 3, art. 48 pct. 2, art. 56, art. 85 pct. 1b şi 86 art. 110, art. 114 pct. 4, art. 116 pct. 4, art. 117 pct. 9), fiind demonstrat că organele fiscale au acţionat în afara bazei legale ce reglementează atribuţiile de control.

Considerentul de la pagina 4 alin. (5) din decizia curţii de apel, prin care se reţine că a fost eludată legislaţia fiscală şi că achitarea din procesul penal s-a dispus ca urmare a recuperării prejudiciilor, este în opinia recurentelor inexact si neverificat, aşa cum rezultă din decizia penală nr. 205/2008 a Curţii de Apel Cluj. De asemenea, în alin. (6) din aceeaşi pagină se invocă art. 28 din noul C. proc. civ., deşi se recunoaşte la pagina 2 alin. (3) că litigiul se judecă în baza art. 998 şi 999 din vechiul C. civ., fiind aplicabil art. 22 din C. proc. pen.. Tot astfel, considerentul de la pagina 4 alin. (7) este, în opinia recurentelor, realizat cu interpretarea total eronată a deciziei penale nr. 205/2008.

Au susţinut recurentele că s-a încercat suspendarea executării atât prin ipotecarea benevolă a unei case proprietate, cât şi în instanţă, însă după instituirea ipotecii nu s-a dispus deblocarea activităţii decât pentru 3 zile, ceea ce evidenţiază un abuz, este o dovadă de rea-credinţă, deci o faptă culpabilă. Prin urmare, actele administrativ-fiscale prin care au fost stabilite obligaţii bugetare în sarcina celor două societăţi nu se bucură de prezumţia de legalitate, atât prin prisma lipsei bunei credinţe, dovedită prin actele specificate, cât şi prin încălcarea O.G. nr. 92/2003.

În continuare, recurentele au prezentat argumentele privind antrenarea răspunderii civile delictuale în condiţiile art. 998-999 din C. civ. din 1864, apreciind că sunt întrunite cumulativ cele patru condiţii legale: fapta culpabilă, existenţa unui prejudiciu şi întinderea lui urmare a faptei ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Astfel, sub aspectul faptelor culpabile, intimata-pârâtă şi-a anulat cele două procese-verbale de control din 2004, urmare deciziei penale nr. x/2008. Culpa se susţine prin prisma art. 22 din C. proc. pen.. Mai mult, intimata a întocmit în mai 2008, pentru S.C. D. S.R.L., un "referat de corecţie erori materiale", urmare deciziei 44/2008 de anulare a procesului-verbal, prin care a dispus returnarea valorii de 161.000 RON, iar această blocare a unei sume atât de mari timp de peste 4 ani a produs prejudicii care, conform legii, trebuie achitate.

Sub aspectul existenţei vinovăţiei şi relei-credinţe cu care au acţionat organele fiscale atât în timpul controlului, cât şi ulterior, au fost depuse dovezi de necontestat, precum "referatul de corecţie erori materiale" din mai 2008 pentru S.C. D. S.R.L., adresa intimatei din martie 2008 depusă în dosarul penal care confirmă că în realitate S.C. C. S.R.L. nu avea datorii la buget.

Sub aspectul existenţei si întinderii prejudiciului, rezultă din actele de executare anexate apelurilor, balanţele contabile si expertizele din contencios administrativ.

Instanţa de rejudecare a fost învestită să determine cota-parte din pierderea societăţilor, care constituie prejudiciu adus patrimoniului personal al celor doi acţionari (recurentele), ca urmare a falimentării societăţilor, cauzată exclusiv de măsurile iresponsabile ce au urmat proceselor-verbale din 2004. În opinia recurentelor, A. a suferit un prejudiciu cert, în numerar, de cel puţin 155.129 RON pentru S.C. D. S.R.L. şi 1.151.277 RON pentru S.C. C. S.R.L., iar F. unul de 193.375 RON.

Au susţinut recurentele că, în urma falimentelor determinate de măsurile iresponsabile dispuse de angajaţii intimatei, familia acestora a pierdut trei imobile (două case şi un apartament), care au fost valorificate de bănci între anii 2012 şi 2016 sub valoarea reală de cumpărare şi construcţie, la licitaţii nu tocmai corecte.

Sub aspectul raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, instanţele învestite au ignorat autoritatea lucrului judecat a deciziei penale şi recunoaşterea culpei de către intimată prin emiterea deciziilor de anulare a ambelor procese-verbale de control din 2004. Prejudiciul este real, iar faptele sunt asumate ca fiind culpabile. Culpa nu este a reprezentanţilor societăţilor, ci aparţine angajaţilor intimatei, aspect probat prin existenţa contractului cu finanţare nerambursabilă la S.C. C. S.R.L. semnat în 2003, care confirmă bonitatea bancară, precum şi a contractului semnat cu APDRP, pentru S.C. D. S.R.L., conţinând o finanţare nerambursabilă de 392.600 euro, dar şi a scrisorilor de garanţie bancară eliberate de către FMGCIMM în valoare de 473.000 euro. Finanţarea a fost aprobată, dar din cauza unui certificat fiscal cu datorii, contractul nu s-a finalizat, situaţie care, în opinia recurentelor, reflectă raportul de cauzalitate, deoarece s-au antamat cheltuieli în vederea dezvoltării programului, ce nu au putut fi decontate, ducând astfel din prejudiciu în prejudiciu. Deşi în conformitate cu prevederile legale puteau cere atât finanţarea pierdută, cât şi contravaloarea imobilelor vândute la licitaţie, recurentele au susţinut că a fost imposibil de suportat valoarea taxelor judiciare.

Au mai susţinut recurentele că, la S.C. D. S.R.L. Bistriţa, raportul de cauzalitate se probează cu: expertiza extrajudiciară întocmită de expertul G. care confirmă că descărcarea de gestiune s-a făcut incorect în anul 2004; expertiza din procesul penal si decizia penală nr. 205/2008, în urma căreia intimata şi-a desfiinţat procesul-verbal din 2004, recunoscându-şi astfel culpa; motivarea hotărârilor anterioare din dosarul civil. La S.C. C. S.R.L. Feldru, raportul de cauzalitate este susţinut de: expertiza extrajudiciară care a semnalat eroarea de calcul a TVA; "nota de constatare" a Consiliului Concurentei dată în aplicarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat în zonele defavorizate; expertiza din procesul penal si decizia penală nr. 205/2008, în urma căreia AFP IIva Mica a emis decizia nr. 55/2008 prin care şi-a anulat propriul proces-verbal de control; motivarea Agenţiei SAPARD privind decizia de anulare a contractului cu finanţare nerambursabilă, ca fiind cauzată de lipsa cofinanţării şi scăderea bonităţii societăţii, urmare a creşterii artificiale a datoriilor către buget.

Au conchis recurentele în sensul că principalele acţiuni ale intimatei care au cauzat falimentarea celor două societăţi au fost: înregistrarea în fişa fiscală a unor datorii inexistente, cu repercusiuni asupra bonităţii şi gradului de solvabilitate al societăţilor; blocarea conturilor şi sechestrarea activelor; refuzul intimatei de a debloca conturile S.C. D. S.R.L., după instituirea benevolă a unei ipoteci acoperitoare; înregistrarea în fişa fiscala a firmelor a unor datorii inexistente şi operarea deciziei de anulare a lor după 4 ani, refuzul categoric de a corecta eroarea şi a rambursa sumele necuvenite; reţinerea la dispoziţia intimatei a 10 % din încasări, pentru datorii inexistente; lipsa certificatului fiscal "curat" pentru obţinerea subvenţiilor la Legea nr. 150/2003; supraimpozitarea accesoriilor ce s-au dovedit a fi nedatorate; cheltuielile suplimentar suportate, aferente refinanţărilor datorate reţinerilor ilegale a unor sume nedatorate; reaua-credinţă si obstinaţia cu care organele fiscale au refuzat orice soluţie propusă de-a lungul celor 4 ani, ce ar fi condus la deblocarea activităţii; pierderea a două contracte cu finanţare nerambursabilă în valoare totală de cca 600.000 euro.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 21 mai 2020 completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. şi de intervenienta F. împotriva deciziei civile nr. 1471 Ap din 24 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea fondului la data de 02 iulie 2020, cu citarea părţilor.

8. Apărările formulate în cauză

Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului întrucât criticile formulate, precum şi dezvoltarea lor, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei Curţii de Apel Braşov.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata a arătat că, prin decizia de casare s-a dispus rejudecarea cauzei doar în ceea ce priveşte analiza prejudiciului personal al reclamantei A..

Prin procesul-verbal din 23.04.2004 încheiat de către Autoritatea de Control Fiscal din cadrul intimatei au fost stabilite, printre altele, în sarcina S.C. D. S.R.L. Bistriţa, al cărei administrator statutar este reclamanta, obligaţii bugetare suplimentare în cuantum de 121.794 RON reprezentând impozit pe profit (10.372,00 RON), dobânzi de întârziere (2.328,00lei), penalităţi aferente (166,00lei), taxa pe valoarea adăugata (97.280,00 RON), dobânzi de întârziere aferente TVA (9.528,00 RON) şi penalităţi aferente (2.120,00 RON), sume care au fost contestate în calea administrativă de atac, fiind format dosarul de soluţionare a contestaţiilor nr. 53/2008. Soluţionarea contestaţiei a fost suspendată în condiţiile legii, până la pronunţarea unei soluţii definitive în dosarul de urmărire penală.

Referitor la procesul-verbal din 28.06.2004 încheiat la S.C. C. S.R.L., au fost stabilite în sarcina acestei societăţi, al cărei administrator este reclamanta, obligaţii bugetare în cuantum de 104.291 RON, reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor (6.928 RON), dobânzi calculate pentru plata cu întârziere (4.316 RON), penalităţi de întârziere (554 RON), impozit pe profit (43.094 RON), dobânzi de întârziere (12.192lei), penalităţi aferente (3.090 RON), taxa pe valoarea adăugata (30.769 RON), dobânzi de întârziere aferente TVA (2705 RON) şi penalităţi aferente (643 RON), sume care au fost contestate în calea administrativă de atac, fiind format dosarul de soluţionare a contestaţiilor nr. 53/2008. Soluţionarea contestaţiei a fost, de asemenea, suspendată în condiţiile legii, până la soluţionarea definitivă a dosarului de urmărire penală.

Controlul fiscal finalizat prin întocmirea procesului-verbal sus-menţionat a fost realizat ca urmare a scrisorii Gărzii Financiare Bistriţa nr. 100.354/BN/02.02.2004, prin care au fost sesizate o serie de nereguli în legătură cu activitatea desfăşurată de societate, în calitatea sa de investitor în zonă defavorizată. Autoritatea de Control Fiscal Bistriţa Năsăud, prin adresa nr. x/06.07.2004, a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală, privind pe administratorul statutar A..

A susţinut intimata că, întrucât actele administrativ-fiscale, prin care au fost stabilite obligaţiile bugetare suplimentare, nu au fost suspendate în condiţiile legii, s-au bucurat de prezumţia de legalitate şi au determinat executarea lor din oficiu. Ca atare, organele de executare silită în mod corect şi neabuziv au întreprins măsuri de executare a obligaţiilor bugetare datorate bugetului general consolidat, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Cu privire la soluţia din decizia penală nr. 205/R/2008, nu s-a constatat inexistenta faptelor comise de către reclamanta A., ci, dimpotrivă, s-a reţinut săvârşirea acestora (de a se sustrage plăţilor unor datorii bugetare şi de a falsifica o factură în sumă de 158.510,21 RON), însă sancţiunile au fost apreciate diferit de instanţele de judecată, în funcţie de actele noi depuse în cursul procesului, de rezultatul expertizelor, de valoarea prejudiciului şi repararea acestuia, de circumstanţele personale ale inculpatei etc, astfel că ultima instanţă de control judiciar a aplicat reclamantei sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON. Instanţa penală nu a constatat inexistenţa prejudiciului, ci "recuperarea prejudiciului".

Faţă de dispozitivul deciziei penale nr. 205/R/2008 şi de cererea de repunere pe rol a contestaţiilor formulate în calea administrativă de atac, organul administrativ-jurisdicţional de la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, procedând la soluţionarea acestora, a emis decizia nr. 44/16.05.2008, în sensul desfiinţării procesului-verbal din data de 23.04.2004 prin care s-au stabilit sume suplimentare în sarcina S.C. D. S.R.L. Bistriţa către bugetul de stat în cuantum de 121.794 RON, şi respectiv decizia nr. 55/19.06.2008 în sensul desfiinţării procesului-verbal din data de 28.06.2004 prin care s-au stabilit sume suplimentare în sarcina S.C. C. S.R.L. Feldru către bugetul de stat în cuantum de 104.169 RON, dispunând ca organele fiscale competente să stabilească şi să reţină în termenul prevăzut de pct. 12.7 din Ordinul ANAF nr. 519/2005 ca obligaţii principale (impozit pe profit şi taxa pe valoarea adăugată) numai sumele reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat constatat prin decizia penală nr. 205/R/2008 a Curţii de Apel Cluj.

Prin aceeaşi decizie, nr. 44/16.05.2008, s-a respins contestaţia pentru suma totală de 26.860 RON reprezentând impozit pe profit (6.049 RON), cu majorări de întârziere (733 RON) şi penalităţi aferente (691 RON), taxa pe valoarea adăugata (13.855 RON), majorări (3.117 RON RON), penalităţi de întârziere (2.415 RON), ca fiind rămasă fără obiect. Tot astfel, prin decizia nr. 55/19.06.2008, organul administrativ-jurisdicţional a respins contestaţia pentru suma totală de 122 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată (96 RON), dobânzi (20 RON RON), penalităţi de întârziere (6 RON).

În speţă, în opinia intimatei, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu cauzat reclamantei ca urmare a unei fapte ilicite săvârşite de către organul fiscal şi nici de vinovăţia acestuia, deoarece în demersul său fiscal acesta nu a acţionat direct asupra reclamantei. Pe de o parte, acţiunea în ceea ce priveşte administrarea impozitelor şi taxelor s-a făcut asupra celor două societăţi, iar, pe de altă parte, întregul demers fiscal a fost făcut cu respectarea principiilor generale de conduită în administrarea impozitelor şi taxelor, între care buna-credinţă, rolul activ şi exercitarea dreptului la apreciere, astfel că nu poate constitui în sine o faptă ilicită, atâta timp cât s-a circumscris cadrului legal, nereprezentând o abatere de la normele procedural penale, săvârşită cu vinovăţie în una din formele sale.

Sarcina probei în privinţa daunelor materiale şi morale solicitate incumbă reclamantei. Mai mult, daune morale cuprind, pe lângă stresul şi prejudiciul moral adus onoarei şi demnităţii persoanei reclamantei, şi prejudiciul ca urmare a neutilizării banilor investiţi la S.C. C. S.R.L. timp de 9 ani şi la S.C. D. S.R.L. timp de 2,5 ani, cheltuielile ocazionate de procesul penal (avocat, deplasări), expertiză judiciară şi extrajudiciară, credite personale utilizate pentru rezolvarea problemelor de lichiditate ale S.C. D. S.R.L. în anii 2006 şi 2007, ce excedează instituţiei de daună morală. În privinţa prejudiciului de imagine, nu rezultă din acţiunea introductivă a cui imagine a fost prejudiciată şi în ce a constat, nefiind dovedit pretinsul prejudiciu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul declarat nu a fost întemeiat pe vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., însă criticile concrete formulate se încadrează în tezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din acelaşi cod, în sensul în care recurentele au susţinut, în esenţă, nesocotirea de către instanţa de trimitere a îndrumărilor obligatorii din decizia de casare, nemotivarea hotărârii din perspectiva viciului motivării insuficiente, precum şi reţinerea greşită a neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale a intimatei, rezultată din încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998-999 din C. civ. din 1864 şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte are în vedere că, prin decizia de casare dată în primul ciclu procesual (decizia nr. 234 din 14 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă), obligatorie cu privire la problemele de drept dezlegate, potrivit art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat că obiectul litigiului pendinte îl constituie o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi art. 999 din C. civ. din 1864, prin care se solicită obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale şi materiale, astfel cum au fost defalcate prin cererea de chemare în judecată şi precizările ulterioare depuse de reclamanta A., precum şi prin cererea de intervenţie formulată de intervenienta F..

A reţinut instanţa supremă prin decizia de casare că instanţa de apel nu a analizat toate aspectele deduse judecăţii ce caracterizează elementul prejudiciu, în sensul în care cuantificarea acestuia de către reclamantă nu a avut în vedere doar lipsirea de dividende, profitul prezumat a fi obţinut după punerea în funcţiune a investiţiei ori pierderea finanţării nerambursabile (diverse forme de beneficii), şi nici doar pierderile suferite de cele două societăţi comerciale, ci, independent de acestea s-au invocat prejudicii personale ale asociaţilor, cheltuieli implicite efectuate din surse proprii şi pierdute, generate de aporturi personale nete, creditări ale societăţilor, pierderi rezultate din valorificarea imobilelor proprietate personală în proceduri de executare silită etc., aspecte neanalizate, deşi au făcut obiect al cererii de apel.

De asemenea, în legătură cu fapta culpabilă, s-a reţinut a fi fost omis din vedere faptul că reclamanta a arătat expres că nu doar procesele-verbale de control fiscal, cât mai ales măsurile ce le-au urmat au generat aceste prejudicii, aşa încât se impunea analizarea acestora sub aspectul abuzului de drept şi relei-credinţe.

Conclusiv, instanţa de casare a stabilit limitele rejudecării, în sensul analizării elementelor răspunderii civile delictuale ce constituie temei al acţiunii sub toate aspectele invocate de reclamantă:

"Astfel, în măsura în care se dovedeşte existenţa unui prejudiciu cert, trebuie verificat şi stabilit dacă este determinat de fapte culpabile ori aspectele sesizate se încadrează în desfăşurarea legală a atribuţiilor organului de control şi a organelor fiscale subordonate care au dispus asupra măsurilor ulterioare proceselor-verbale de control, cum ar fi blocarea conturilor, sechestrarea activelor, refuzul deblocării conturilor după instituirea benevolă de garanţii imobiliare, supraimpozitarea accesoriilor, pentru că se reclamă faptul că izvorul dreptului de creanţă împotriva pârâtei îl constituie drepturile cu valoare economică de care a fost privată reclamanta prin lipsa de responsabilitate şi reaua-credinţă a măsurilor administrative luate de către angajaţii pârâtei după întocmirea actelor de control".

În limitele rejudecării apelului, astfel cum au fost trasate şi determinate prin statuările obligatorii ale deciziei de casare, Curtea de Apel Braşov (în continuare, curtea de apel) a respins apelul declarat de reclamantă şi intervenientă, apreciind că nu a fost dovedită existenţa unei fapte ilicite care să atragă răspunderea civilă delictuală, faptele săvârşite de organele fiscale nefiind contrare vreunei dispoziţii legale, ci în executarea unor astfel de dispoziţii şi cu respectarea principiilor generale de conduită în administrarea impozitelor şi taxelor, concluzie care face de prisos analizarea celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, necesar a fi întrunite cumulativ.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, este de amintit că răspunderea civilă delictuală are o finalitate eminamente reparatorie, constituie dreptul comun pentru întreaga instituţie a răspunderii civile şi cunoaşte mai multe forme, între care răspunderea pentru prejudiciul cauzat printr-o faptă ilicită proprie, consacrată în textul de principiu al art. 998-999 din C. civ. din 1864 (aplicabil raportului juridic litigios).

Pentru angajarea acestui tip de răspundere delictuală este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor generale referitoare la prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Din perspectiva cauzei juridice a litigiului pendinte, înţeleasă ca fundament al pretenţiei de despăgubiri deduse judecăţii, astfel cum a fost dezlegată obligatoriu această chestiune prin decizia de casare, Înalta Curte reţine că răspunderea delictuală a pârâtei-intimate pentru fapta proprie a fost întemeiată pe o pretinsă faptă ilicită constând, pe de o parte, în încheierea celor două procese-verbale de control fiscal (din 23.04.2004 la S.C. D. S.R.L. şi din 28.06.2004 la S.C. C. SRL), iar, pe de altă parte, în măsurile ulterioare acestora, cum ar fi blocarea conturilor, sechestrarea activelor, refuzul deblocării conturilor după instituirea benevolă de garanţii imobiliare, supraimpozitarea accesoriilor.

În alte cuvinte, fapta ilicită imputată pârâtei-intimate constă în abuzul de drept al organului fiscal, obiectivat în faptele comisive şi omisive afirmate de reclamanta-recurentă, anterior enunţate.

Or, este îndeobşte cunoscut, fiind consacrat la nivel doctrinar şi jurisprudenţial atât în vechea cât şi în noua reglementare a răspunderii delictuale pentru fapta proprie - ipoteza conduitei ilicite a organului fiscal şi abuzului de drept al acestuia, pe tărâmul căreia şi-a plasat reclamanta-recurentă prezentul demers judiciar -, faptul că ilicitatea faptei pretins prejudiciabile este înlăturată, între altele, în caz de exercitare normală şi legală a unui drept ori de îndeplinire a unei activităţi impuse sau permise de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

Contrar susţinerilor din recurs, curtea de apel a examinat caracterul ilicit al faptei prejudiciabile afirmate - din dubla perspectivă dedusă judecăţii, respectiv a actelor de control fiscal şi a măsurilor ulterioare - şi a concluzionat, în baza unui raţionament juridic corect, logic şi convingător, în sensul că nu se poate reţine că organele fiscale ar fi acţionat ilicit în desfăşurarea atribuţiilor de control asupra celor două societăţi administrate de reclamanta A. şi că actele administrative fiscale prin care au fost stabilite obligaţii bugetare în sarcina societăţilor S.C. D. şi S.C. C. S.R.L. s-au bucurat de prezumţia de legalitate, astfel că, nefiind dispusă vreo suspendare a executării acestora în condiţiile legii, a operat principiul executării din oficiu a obligaţiilor fiscale, neputându-se vorbi despre o executare silită ilicită sau abuzivă, cum pretinde fără temei reclamanta.

Înalta Curte are în vedere, similar argumentaţiei curţii de apel, faptul că în anul 2004, Activitatea de Control Fiscal din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a întocmit procesele-verbale de control fiscal din 23.04.2004 şi 28.06.2004, prin care au fost stabilite obligaţii bugetare în sarcina S.C. D. şi, respectiv, S.C. C. S.R.L.. Totodată, în baza constatărilor controlului fiscal, au fost sesizate organele de cercetare penală sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală privind pe administratorul statutar A..

Actele administrative fiscale sus-enunţate au fost contestate în procedura administrativă prevăzută de art. 205 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (aplicabil raportului juridic litigios), această cale administrativă de atac nefiind suspensivă de executare, conform art. 215 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Soluţionarea contestaţiei administrative a fost suspendată, conform art. 214 din O.G. nr. 92/2003, prin decizia motivată a organului fiscal competent, până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2005

Ulterior pronunţării deciziei penale nr. 205/R/25.03.2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin care s-a dispus achitarea inculpatei A., reclamantă în cauză, în baza art. 10 lit. b)1) din vechiul C. proc. pen., şi aplicarea sancţiunii amenzii administrative, a fost reluată procedura contestaţiei administrative şi finalizată cu emiterea de către organul administrativ-jurisdicţional din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a deciziilor nr. 44/16.05.2008 şi nr. 55/19.06.2008 prin care s-a dispus desfiinţarea celor două procese-verbale de control fiscal din 23.04.2004 şi 28.06.2004, precum şi stabilirea şi reţinerea de către organele fiscale competente a sumelor reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat şi constatat recuperat prin decizia penală nr. 205/R/2008.

În cadrul examinării motivului de apel, reiterat prin criticile din recurs, prin care se susţine caracterul ilicit al proceselor-verbale de control fiscal, dedus din anularea acestora de către însuşi organul fiscal emitent, cu prilejul soluţionării contestaţiei administrative, curtea de apel a înlăturat aceste critici, argumentând judicios că emiterea deciziilor nr. 44/16.05.2008 şi nr. 55/19.06.2008 a fost consecinţa măsurilor dispuse prin decizia penală nr. 205/R/25.03.2008 a Curţii de Apel Cluj. Aceasta întrucât, achitarea reclamantei A. (inculpată în dosarul penal) şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, s-a dispus, în esenţă, pentru faptul că prejudiciul cauzat a fost recuperat, fiind sub pragul de 50.000 euro, iar nu pentru că aceasta nu ar fi cauzat o pagubă, prin neîndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Tot astfel, în mod corect a înlăturat curtea de apel pretinsa ilicitate a exercitării atribuţiilor de control de către organul fiscal, observând efectul pozitiv al lucrului judecat din procesul penal, consacrat în cuprinsul unor considerente decizorii din hotărârea penală definitivă, anterior enunţată, prin care s-a statuat că societatea administrată de inculpată "nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a fi scutită" de la plata obligaţiilor fiscale, iar modalitatea de săvârşire a evaziunii fiscale este aceea a "nedeclarării veniturilor", achitarea survenind ca urmare a recuperării prejudiciului şi cu aplicarea art. 10 lit. d) din vechiul C. proc. pen.

Nu poate fi primită nici critica din recurs axată pe ideea aplicării eronate a normei de drept procesual penal ce interesează domeniul autorităţii de lucru judecat a penalului asupra civilului, invocate fiind dispoziţiile art. 22 alin. (1) din vechiul C. proc. pen., potrivit cu care "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia".

Chiar dacă vizatul considerent din decizia curţii de apel face referire, cu adevărat eronat, la art. 28 din noul C. proc. pen., care nu este incident în speţă, totuşi raţionamentul expus cu privire la mecanismul şi limitele de aplicabilitate ale autorităţii penalului asupra civilului îşi găseşte deplină valabilitate în construcţia argumentativă care sprijină concluzia lipsei condiţiei ilicităţii faptei organului fiscal.

Este locul aici a sublinia împrejurarea că soluţia de achitare dispusă în procesul penal, prin hotărâre definitivă, a fost fundamentată pe cazul prevăzut de art. 10 lit. b)1) din vechiul C. proc. pen. ("fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni"), raportat la art. 181 din vechiul C. pen., aspect care augmentează concluzia instanţei civile de apel, referitoare la inexistenţa vreunui abuz de drept care să fi fost obiectivat în actele de control ale organului fiscal intimat.

Cu referire la cea de-a doua componentă a faptei ilicite imputate, anume aceea vizând măsurile ulterioare proceselor-verbale de control, invocate de reclamanta-recurentă şi menţionate în decizia de casare, curtea de apel a reţinut în mod corect argumentul că actele administrative fiscale prin care au fost stabilite obligaţii bugetare în sarcina celor două societăţi s-au bucurat de prezumţia de legalitate, iar executarea acestora nu a fost suspendată în condiţiile legii, până la judecata contestaţiei administrative şi a cauzei penale, astfel încât s-a aplicat principiul executării lor din oficiu, neputându-se reţine o executare silită ilicită sau abuzivă, aşa cum se pretinde prin acţiunea dedusă judecăţii. Mai mult, omisiunea solicitării sau dispunerii suspendării executării nu poate fi imputată pârâtei-intimate, câtă vreme partea interesată avea acces la controlul unei instanţe judecătoreşti, în măsura în care s-ar fi sesizat şi constatat caracterul abuziv al unor măsuri concrete de executare, precum blocarea conturilor, sechestrarea activelor, refuzul deblocării conturilor după instituirea benevolă de garanţii imobiliare ori supraimpozitarea accesoriilor.

Altfel spus, validând raţionamentul curţi de apel, Înalta Curte are în vedere argumentul că înregistrarea unei contestaţii administrative, fără să existe vreo dispoziţie de suspendare a executării titlului de creanţă (actul administrativ fiscal), nu afectează caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei fiscale.

Or, în litigiul pendinte, nu s-a dispus de către instanţa de contencios administrativ competentă, în procedura specială prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrative fiscale enunţate în cele ce preced.

Drept urmare, acestea s-au bucurat de prezumţia de legalitate şi au fost guvernate de regula executării din oficiu, în contextul sus-amintit, în care nu s-a dispus măsura suspendării executării în procedura specială reglementată de legea contenciosului administrativ.

Aceasta întrucât, caracterul excepţional al măsurii suspendării executării actului administrativ, ca operaţiune juridică eficientă pentru asigurarea respectării principiului legalităţii, este justificat de însăşi raţiunea de a fi a administraţiei publice, aceea de a organiza executarea legii şi de a o executa în mod concret, ceea ce implică existenţa continuităţii în activitatea sa, asigurată atât prin emiterea actelor administrative, cât şi prin executarea lor ex officio.

În consecinţă, este deplin legală concluzia curţii de apel referitoare la lipsa caracterului ilicit sau abuziv al măsurilor administrative ulterioare proceselor-verbale de control fiscal.

Raportat constatării referitoare la inexistenţa unei fapte ilicite în sarcina pârâtei-intimate şi la imperativul întrunirii cumulative a celor patru condiţii generale ale răspunderii delictuale pentru fapta proprie, în deplin respect al dispoziţiilor art. 998-999 din C. civ. şi ale O.G. nr. 92/2003, examinate în cele ce preced, curtea de apel a confirmat soluţia primei instanţe care a reţinut că nu poate fi angajată răspunderea delictuală a pârâtei-intimate, astfel încât criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În strânsă legătură cu analizarea motivului de nelegalitate evocat anterior, Înalta Curte apreciază că sunt, de asemenea, nefondate şi criticile din recursul reclamantei încadrabile în motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Aceasta întrucât, pe de o parte, ca instanţă de trimitere, curtea de apel a respectat, conform art. 501 din C. proc. civ., îndrumările instanţei supreme, precum şi efectul obligatoriu şi autoritatea de lucru judecat ale deciziei de casare, neputându-se reţine vreo nesocotire a indicaţiilor obligatorii, câtă vreme constatarea fără echivoc a inexistenţei unei fapte ilicite a făcut de prisos examinarea celorlalte "aspecte deduse judecăţii ce caracterizează elementul prejudiciu" "adus bugetului personal al reclamantei", ştiut fiind că este cerută întrunirea cumulativă a condiţiilor (elementelor) răspunderii civile delictuale.

Pe de altă parte, motivarea deciziei curţii de apel nu evidenţiază nicidecum "superficialitate", "generalităţi" şi nu "ocoleşte răspunsul la aspectele punctuale din decizia de casare", ci, dimpotrivă, respectă exigenţele referitoare la claritatea, precizia, consecvenţa şi, în final, la substanţa motivării, cuprinzând un răspuns specific şi explicit la motivele de apel, astfel încât au fost respectate exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce a permis instanţei de recurs să realizeze controlul de legalitate cu care a fost învestită în prezentul ciclu procesual.

Cu referire la intervenienta-recurentă F., în mod corect a observat curtea de apel efectul soluţiei dispuse în procedura de filtrare a recursului din primul ciclu procesual, prin decizia nr. 1919/15.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de aceasta, astfel încât soluţia primei instanţe de respingere a cererii de intervenţie a dobândit autoritate de lucru judecat şi, ca atare, apelul intervenientei a fost în mod corect respins.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. şi de intervenienta F. împotriva deciziei civile nr. 1471 Ap din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iulie 2020.