Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 137/2021 AI generated

Jurisdictional conflict over incidental counterclaim in partition proceeding governed by Article 123 of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 137/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Cluj-Napoca County Court (Judecătoria Mediaş), determining it to be the competent body to adjudicate a dismissed counterclaim. The dispute involved a former co-owner who, following the separation of a counterclaim from a primary action for the partition of matrimonial property, sought 4,250 euros from two defendants as half the value of a loan previously extended to them by the claimant and their spouse. The lower courts had engaged in a circular referral of the case based on standard territorial jurisdiction rules (defendant's domicile) versus the connection to the main proceeding. The Supreme Court held that under Article 123 of the Code of Civil Procedure, incidental or accessory requests, including counterclaims, must be heard by the court competent for the principal claim, creating a legal prorogation of jurisdiction that overrides ordinary territorial and material jurisdiction rules, with the sole exception of bankruptcy and preventive concordat matters.

Legislator headnote

AI generated

art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 123 C. proc. civ, art. 30 alin. (6) C. proc. civ, art. 120 C. proc. civ; Jurisdictional conflict over incidental counterclaim in partition proceeding governed by Article 123 of the Code of Civil Procedure: În pronunţarea soluţiei, instanţa a avut în vedere prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. ce acordă competenta materială judecătoriei în judecarea cererilor evaluabile în bani până la plafonul de 200.000 RON, dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. care atribuie competenţa teritorială generală instanţelor de la domiciliul pârâtului şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod, coroborat cu faptul ca pârâţii din prezenta cauză au domiciliile în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict counterclaim Civil Procedure Code separation of property value in dispute rule of legal domicile

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

asupra conflictului de faţă constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.02.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, apreciind că pretenţiile formulate de reclamantul reconvenţional A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. nu derivă din acelaşi raport juridic ce face obiectul acţiunii principale de partaj şi nici nu sunt strâns legate de acesta, s-a dispus disjungerea cererii reconvenţionale sub aspectul petitului în pretenţii îndreptat împotriva pârâţilor D. şi formarea unui nou dosar cu nr. x/2020, având ca obiect pretenţii.

Prin cererea reconvenţională disjunsă, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. si C., ca aceştia să fie obligaţi la plata sumei de 4.250 euro, reprezentând jumătate din valoarea împrumutului acordat acestora de către reclamant şi soţia sa E. în anul 2008.

În motivarea acestui capăt de cerere, reclamantul a arătat că împreună cu soţia sa, în timpul căsătoriei, în anul 2008 au contractat un credit în valoare de 53.340 euro, credit ce formează obiectul contratului nr. x din data de 29.08.2008, creditoare fiind F.. Din acest credit, părţile cu suma de 36.000 Euro (127.998 RON) au achiziţionat imobilul înscris în CF x Medias, nr. top x, precum şi cotele indivize aferente.

Diferenţa din creditul contractat, adică suma de 8.500 euro au acordat-o pârâţilor reconvenţionali C. şi B., aceştia fiind foşti socrii, respectiv părinţii numitei E..

În privinţa rambursării împrumutului părţile nu au stabilit un termen, acesta urmând a fi restituit foştilor soţi când pârâţii vor deţine fonduri suficiente de rambursare. Din aceasta sumă pârâţii şi-au achiziţionat un autoturism nou marca x şi au achitat datoriile pe care pârâtul D. le avea catre ANAF Vâlcea, având deschis un PFA la acea vreme.

Acest împrumut a fost condiţionat, urmând ca în schimb pârâţii D. să fie de acord ca garantarea împrumutului contractat de către cei doi soţi de la F. să se facă cu imobilul pe care aceştia îl deţin în Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 130 din 18 februarie 2020, Judecătoria Mediaş a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâţii C. şi B., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În pronunţarea soluţiei, instanţa a avut în vedere prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. ce acordă competenta materială judecătoriei în judecarea cererilor evaluabile în bani până la plafonul de 200.000 RON, dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. care atribuie competenţa teritorială generală instanţelor de la domiciliul pârâtului şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod, coroborat cu faptul ca pârâţii din prezenta cauză au domiciliile în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 4093 din 13 octombrie 2020, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii cu privire la cererea reconvenţională în favoarea Judecătoriei Mediaş. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a decide astfel, această instanţă s-a raportat la prevederile art. 123 C. proc. civ., care acordă competenţa pentru cererile accesorii, adiţionale şi incidentale instanţei care judecă cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe, cu excepţia celor privitoare la insolvenţă sau concordatul preventiv, precum şi la dispoziţiile art. 132 -133 C. proc. civ., coroborat cu faptul în dosarul de partaj de bunuri comune se solicită a se constata că pasivul comunităţii de bunuri este format din creditul contractat de soţi în timpul căsătoriei, din care în prezenta cauză se solicită a fi obligaţii pârâţii să plătească jumătate către reclamant.

Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cererii reconvenţionale revine Judecătoriei Mediaş, pentru considerentele ce succed:

Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă cererea reconvenţională disjunsă din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Mediaş, prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi C. la plata sumei de 4.250 euro, reprezentând jumătate din valoarea împrumutului acordat acestora împreună cu soţia sa, E., în anul 2008.

Prin încheierea de disjungere s-a apreciat că pretenţiile formulate pe această cale nu derivă din acelaşi raport juridic ce face obiectul acţiunii principale de partaj şi nici nu sunt strâns legate de acesta.

Înalta Curte constată că cererea reconvenţională reprezintă o cerere incidentală în sensul art. 30 alin. (6) C. proc. civ., astfel că, pentru determinarea competenţei de soluţionare a acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile art. 123 din acelaşi cod, potrivit cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., care reglementează competenţa de soluţionare a cererilor în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, dându-le în competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

Prevederile evocate instituie un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă a judeca o cerere principală devine competentă a judeca şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială, prin aceste dispoziţii fiind stipulată o derogare expresă de la normele de competenţă materială şi teritorială, cu o singură excepţie, aceea a cererilor prevăzute de art. 120 din cod.

Cum, în cauză, Judecătoria Mediaş este competentă să se pronunţe asupra acţiunii principale de partaj, în aplicarea prevederilor art. 123 C. proc. civ., aceasta este instanţa competentă să judece şi cererea reconvenţională formulată de reclamantul reconvenţional A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mediaş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2021.