Inadmissibility of annulment motion for failure to establish a material error or omitted grounds

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2321 din 4 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 202/A din 15 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Împotriva deciziei nr. 2321 din 4 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă A. a formulat contestaţie în anulare.

În motivarea contestaţiei, astfel cum a fost precizată prin notele scrise, în esenţă, se susţine că hotărârile pronunţate în cauză de instanţele de fond, apel şi recurs au fost date sub imperiul vechii legislaţii.

Se arată că instanţa de recurs, din eroare, nu a ţinut cont de normele de procedură aplicabile cauzei şi a judecat recursul potrivit dispoziţiilor din vechiul C. proc. civ., rezultând o hotărâre definitivă care este nelegală potrivit prevederilor din noul C. proc. civ.

Contestatorul învederează că procedura desfăşurată pe tot parcursul procesului trebuie să fie unitară şi să se deruleze potrivit noului C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ.

Analizând prioritar contestaţia în anulare sub aspectul admisibilităţii acesteia, în aplicarea dispoziţiilor art. 248 cu referire la art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Contestatorul a invocate ca temei de drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În sensul dispoziţiilor legale anterior menţionate, noţiunea de "greşeală materială" reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, de exemplu, de apreciere a probelor, ori de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de exemplu, anularea greşită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Pe de altă parte, nu orice greşeală materială conduce la admiterea contestaţiei în anulare, ci numai acele erori materiale esenţiale, care au fost determinante pentru soluţia instanţei de recurs.

Criticile formulate de contestator privind nerespectarea unor dispoziţii de procedură ce se arată că sunt aplicabile cauzei, contestatorul susţinând că recursul a fost judecat potrivit dispoziţiilor din vechiul C. proc. civ. şi că a rezultat o hotărâre definitivă care este nelegală potrivit prevederilor din noul C. proc. civ., nu pot fi încadrate în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nereprezentând o eroare materială.

De asemenea, nu pot fi încadrate criticile formulate nici în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., referitoare la omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare şi la nepronunţarea de către instanţa de recurs asupra unuia dintre recursurile declarate de cauză, luând în considerare că nu s-a indicat concret care dintre motivele formulate nu au fost analizate şi că în cauză a fost formulat un singur recurs, şi anume cel declarat de contestator, raportat la care au fost depuse o serie de motive prin cereri separate.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte va constata că cererea formulată de contestatorul A. cuprinde motive neprevăzute de lege pentru contestaţia în anulare, urmând a o respinge, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2321 din data de 4 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2020.