BAAR Recovers Fatal Accident Compensation as Final Criminal Judgment Bars Defendant's Civil Recourse Defenses

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 26 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, sub nr. x/2018, reclamantul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 412.353,39 RON a cărei rambursare se compune din: 253.022.70 RON, despăgubiri achitate de reclamantă persoanei prejudiciate, B.; 135.345,00 RON, despăgubiri achitate de reclamantă persoanei prejudiciate, C.; 15.626,75 RON reprezentând dobânda penalizatoare, calculată de la data la care reclamanta a efectuat plata despăgubirilor şi până la data introducerii acţiunii, aferente sumei de 253.022,70 RON; 8.358,94 RON reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la data la care reclamanta a efectuat plata despăgubirilor şi până la data introducerii acţiunii, aferente sumei de 135.345.00 RON;

S-a solicitat, de asemenea, cheltuieli de judecată, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi cheltuielilor ocazionate de acest proces.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349, 1357, 1359, 1381 şi 1385 C. civ., Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de protecţie a victimelor străzii; art. 251 din Legea nr. 32/2000 a cărei prevederi au fost transpuse începând cu data de 1 ianuarie 2016 la art. 51 din aceiaşi Lege.

Pârâtul, nu a formulat întâmpinare, însă a solicitat instanţei respingerea cererii.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 864/F/29.11.2018, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, a admis cererea formulată de reclamantul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) în contradictoriu cu pârâtul A., care a fost obligat la plata sumei de 412.353,39 RON către reclamant, compusă din 388.367,70 RON reprezentând despăgubiri şi suma de 23.985,69 RON reprezentând dobânda legală calculată până în data de 22 martie 2018. Pârâtul a fost obligat la plata dobânzii legale aferente sumei de 388.367,70 RON, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată 26.07.2018 şi până la plata efectivă, fiind respinsă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul A., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. H7/A din 29 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins apelul declarat de pârâtul A..

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele de recurs înscrise în art. 488, alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Hotărârea atacată nu este motivată, întrucât nu se arată care sunt temeiurile de drept care au determinat hotărârea instanţei. Deşi pare a se reţine o autoritate de lucru judecat, instanţa nu arată acest lucru, în funcţie de care să se poată critica expres decizia instanţei.

Instanţa de apel a reţinut greşit că orice eventuale impedimente legale la acordarea de despăgubiri în favoarea părţilor civile trebuiau invocate şi valorificate de către apelant în cadrul dosarului penal nr. x/2014, deoarece, doar în respectivul dosar, se putea discuta dacă părţile civile sunt sau nu îndreptăţite la despăgubiri prin prisma art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/04.03.2008.

Instanţa de apel a interpretat greşit normele de drept material, reţinând că nu mai pot fi formulate acele apărări in procesul civil, respectiv că potrivit art. 1352 C. civ., fapta victimei înseşi şi fapta terţului înlătură răspunderea, chiar dacă nu au caracteristicile forţei majore. Apreciază că defunctul D. nu avea dreptul la despăgubiri, aşadar nici moştenitorii acestuia nu pot avea acest drept, rezultate din aceeaşi faptă, iar daca s-a stabilit într-o cauză penală că o persoană (în calitate de garant) trebuie sa plătească despăgubiri, în acţiunea în regres, formulată de aceasta din urmă pe cale civilă, persoana vinovata are posibilitatea de a invoca lipsa răspunderii sale civile, întrucât art. 22 alin. (2) din C. proc. pen. prevede doar că "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia".

Apreciază, aşadar, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normele de drept material înscrise în art. 1352 C. civ., potrivit căruia fapta victimei înseşi şi fapta terţului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forţei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, norme care, în aceepţiunea recurentului, pot fi invocate, ca apărare, în procesul civil de faţă.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul reclamant Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă, întrucât recurentul a reluat susţinerile formulate prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond şi prin cererea de apel, iar, în subsidiar, ca nefondat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 15 octombrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 117/A din 29 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată a recursului la 28 ianuarie 2021, ora 9:00, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor susceptibile de încadrare în motivele de recurs înscrise în art. 488, alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care succed:

Print-o primă critică, încadrată în motivul de recurs înscris în art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., recurentul a pretins că decizia recurată nu îndeplineşte exigenţele de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, în sensul că nu rezultă cu certitudine dacă s-a reţinut în cauză autoritatea de lucru judecat, pentru a avea posibilitatea de a critica hotărârea sub acest aspect.

Critica recurentului nu pote fi primită, întrucât instanţa de apel a motivat, în cuprinsul deciziei recurate, că premisa demersului judiciar promovat de reclamant s-a axat pe aspectele statuate, definitiv, prin decizia penală nr. 201/2017 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2014, ocazie cu care instanţa penală a reţinut, sub aspectul laturii penale, vinovăţia recurentului în săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, iar, în privinţa laturii civile, a stabilit despăgubirile cuvenite moştenitorilor celui decedat, ce au fost plătite de Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, în conformitate drepturile şi obligaţiile înscrise în art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008 şi art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016.

În acest context circumstanţial, evocat în cuprinsul motivelor de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată şi valorificând efectele juridice ale deciziei penale nr. 201/2017 a Curţii de Apel Cluj, care se inpun cu autoritate de lucru judecat, instanţa de apel a arătat că statuările instanţei penale nu mai pot fi repuse în discuţie şi că orice impediment legal la acordarea despăgubirilor în favoarea părţilor civile putea şi trebuia valorificat de pârât în acel cadru procesual.

Aşadar, se constată că, în cuprinsul raţionamentul judiciar care a justificat soluţia de respingere a apelului pârâtului A., instanţa de apel a procedat la o examinare a elementelor de fapt ce trebuie subordonate dispoziţiilor legale relevante şi incidente speţei deduse judecăţii, analiză ce se concretizează într-o motivare substanţială care corespunde garanţiilor procesului echitabil şi care răspunde argumentelor şi apărărilor esenţiale ale părţilor litigante. Or, în contextul examinării normelor legale care justifică temeinicia demersului reclamantului, dar şi susţinerilor formulate de pârât în privinţa cuantumului şi admisibilităţii pretenţiilor ce formează obiectul cauzei de faţă, se constată că decizia atacată respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., drept pentru care critica formulată va fi respisă, ca neîntemeiată.

Print-un alt motiv de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut greşit faptul că orice impedimente legale la acordarea despăgubirilor, astfel cum sunt cele înscrise în art. 1352 C. civ., trebuiau invocate şi valorificate doar în cursul soluţionării dosarului penal nr. x/2014

Întrucât critica recurentului vizează încălcarea regulilor de procedură, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, critica urmează a fi examinată din perspectiva motivului de recurs înscris în art. 488, alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. şi nu a pct. -lui 8 al aceluiaşi articol, care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept substanţial.

Critica formulată nu poate fi primită.

Invocând dispoziţiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen.. anterior (al cărui conţinut are corespondent în art. 28 din noul C. proc. pen.), potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, recurentul a apreciat că înstanţa de apel a înlăturat eronat apărarile sale, formulate în prezenta cauză, referitoare la existenţa impedimentelor legale de acordare a despăgubirilor părţilor vătămate, constituite părţi civile în dosarul penal nr. x/2014

Într-adevăr, hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, învestită cu soluţionarea despăgubirilor rezultate din infracţiune, numai cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

De aceea, aspectele ce ţin de latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii, nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat persoanelor care nu au figurat ca părţi în procesul penal finalizat prin hotărârea penală ce conţine şi rezolvarea laturii civile, acestea fiind îndreptăţite să supună examinării, în faţa instanţei civile, existenţa şi întinderea prejudiciului.

Recurentul din prezentul litigiu nu se află în acestă ipoteză, întrucât acesta a avut calitatea de inculpat în procesul penal finalizat prin decizia penală nr. 201/2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2014, instanţa penală statuând, în soluţionarea acţiunii civile alăturată celei penale, şi asupra pretenţiilor derivate din săvârşirea faptei penale, ce a fost constatată a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, săvârşită de partea chemată în judecată, în calitate de pârât, în procesul civil de faţă.

Astfel, prin hotărârea penală evocată s-a stabilit, în mod definitiv, că pârâtul A. este vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, reţinându-se că în dimineaţa zilei de 14 iulie 2013 a condus pe drumul public autoturismul cu nr. de înmatriculare x, proprietatea pasagerului D.. Ajungând la trecerea la nivel de cale ferată semnalizată cu indicatoare rutiere "Stop" şi "Trecere la nivel cu calea ferată fără bariere", pârâtul nu a oprit şi nu s-a asigurat suficient, autoturismul fiind surprins pe partea dreaptă de trenul Regio numărul 5701. autoturismul a fost târât pe calea ferată pe o distanţă de 179m, până ce trenul a fost oprit de către mecanic. Accidentul s-a soldat cu decesul numitului D., proprietarul autoturismului.

Totodată, fiind chemată a soluţiona acţiunea civilă alăturată celei penale, ca urmare a faptului că părţile vătămate, optase pentru realizarea pretenţiilor civile în procedura judiciară penală, constituindu-se părţi civile, instanţa penală a introdus în cauză, ca parte responsabilă civilmente, Fondul de protecţie a victimelor străzii, deoarece asigurarea de răspundere civilă a autovehiculului era expirată la data producerii accidentului.

Astfel, prin decizia penală nr. 201/2017 pronunţată de Curte de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2014, a dispus obligarea Fondul de protecţiei a victimelor străzii să achite părţii civile B. suma de 253.022,70 RON, cu titlu de despăgubiri şi suma de 15.626,75 RON cu titlu de dobândă penalizatoare, iar părţii civile C. suma de 135.345 RON cu titlu de despăgubiri, şi 8.358,94 RON, cu titlu de dobândă penalizatoare, sumele stabilite fiind, ulterior, achitate în favoarea soţiei supravieţuitoare B. şi fiicei C., astfel cum reţin instanţele de fond din inscrisurile anexate acţiunii, respectiv ordinele de plată depuse la dosar.

Prin urmare, soluţionarea laturii civile a fost realizată, în cadrul procesului penal, în cadrul căruia recurentul A. a deţinut calitatea de inculpat.

În acest context, hotărârea penală pronunţată în acest caz are autoritate de lucru judecat deplină, întrucât se circumscrie unei judecăţi de fond în privinţa laturii penale, cât şi a laturii civile cu care instanţa a fost învestită.

Aşadar, orice apărări ale recurentului referitoare la existenţa unor impedimente legale care ar paraliza acţiunea civilă a părţilor civile, derivată din infracţiunea reţinută în sarcina recurentului, astfel cum este şi cea referitoare la incidenţa art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/04.03.2008, nu poate fi examinată în cadrul procesului civil de faţă, de vreme ce aceste apărări tind a repune în discuţie modul de soluţionare a laturii civile care a fost analizată în procesul penal, finalizat definitiv, prin decizia penală nr. 201/2017 pronunţată de Curtea de apel Cluj în dosar nr. x/2014.

În acest context, prin decizia recurată, instanţa de apel a înlăturat corect apărările pârâtului referitoare la incidenţa art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/04.03.2008, de vreme ce, în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat, a fost stabilit, prin decizia penală, vinovăţia recurentului în producerea evenimentului rutier soldat cu decesul numitului D., precum şi admisibilitatea şi cuantumul despăgubirilor cuvenite părţilor civile

Reclamanta s-a adresat instanţei judecătoreşti cu acţiunea în regres de faţă, prin care a solicitat ca pârâtul-recurent să ramburseze sumele de bani achitate cu titlu de despăgubiri pentru debitor, stabilite prin decizia penală nr. 201/2017 pronunţată de Curtea de apel Cluj. Prin urmare, premisa formulării acţiunii formulate de reclamant este deci actul juridic al plăţii făcute de acesta, în calitate de garant pentru debitor, condiţie pe care instanţele de fond a reţinut-o corect a fi îndeplinită relativ la pretenţiile formulate prin petitul acţiunii.

Fondul de protecţie a victimelor străzii este obligat, potrivit prevederilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 şi ale art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008, să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate. În aceste condiţii, în baza dispoziţiilor art. 36 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, reclamanta a preluat toate drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale FPVS, urmare a dizolvării acesteia din urmă şi a preluării patrimoniului său de către Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (BAAR), astfel cum o atestă şi încheierea din 12.04.2017, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2017. Aşadar, în circumstanţele reţinute în cauză, este corectă aserţiunea instanţei de apel, fundamentată pe dispoziţiile art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, care consacră dreptul de regres al reclamantei (continuatoare a FPVS) promovat în scopul de a recupera sumele plătite de la pârâtul-recurent, care a determinat prejudiciul, astfel cum s-a stabilit, definitiv, prin decizia penală nr. 201/A/13.02.2017 a Curţii de Apel Cluj.

Prin urmare, dezlegarea dată de instanţele de fond pretenţiei deduse judecăţii este corectă, neputându-se reţine critica recurentului fundamentată pe motivul de nelegalitate înscris în art. 488, alin. (1), pct. 5 Cod procedeură civilă.

În consecinţă, pentru motivele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 117/A din 29 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2021.