Child placement order: cassation declared inadmissible as final judgment subject only to appeal

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă la data de 18 iulie 2019, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., să dispună asupra situaţiei juridice a copilului A..

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentinţa civilă nr. 1131 din 05 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamantă şi s-au dispus următoarele:

S-a dispus înlocuirea măsurii de protecţie a plasamentului în regim de urgenţă pentru copilul A., cu plasamentul la asistentul maternal profesionist C..

S-a dispus ca drepturile şi obligaţiile părinteşti să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

S-a dispus acordarea alocaţiei de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004.

În temeiul art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/20013, s-a dispus ca indemnizaţia curatorului special numit pentru pârâţi, în sumă de 940 RON, să fie avansată din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie, sumă ce rămâne în sarcina statului.

3. Hotărârea curţii de apel

Prin decizia nr. 5 din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a constatat nulitatea apelurilor declarate de pârâţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 1131 din 05 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă.

4. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva deciziei nr. 5 din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, pârâtul A. a declarat recurs, cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 februarie 2020.

5. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a depus, în termenul prevăzut de lege, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

6. Procedura de filtru

În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data iniţială a dosarului fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018 (cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul instanţelor judecătoreşti la 18 iulie 2019), dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Prin rezoluţia din 30 aprilie 2020 s-a stabilit termen la data de 04 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă "instituire plasament", cererea formulată de către reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. b), art. 66 alin. (3), art. 70 alin. (3) şi art. 139 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

În cauza de faţă, acţiunea formulată de reclamantă a fost soluţionată atât în primă instanţă, cât şi în apel.

Se reţine că în speţa de faţă sunt incidente normele speciale instituite prin Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului care reglementează instituţia "instituirii plasamentului".

Potrivit dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 272/2004, "Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă", iar, în conformitate cu prevederile art. 137 din acelaşi act normativ, "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii".

Prin urmare, legea instituie numai o singură cale de atac, care, în cauza pendinte, a fost exercitată de către parte.

Art. 138 din Legea nr. 272/2004 statuează că dispoziţiile acestei legi referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Având în vedere că litigiul de faţă este înregistrat pe rolul instanţelor de judecată la data de 18 iulie 2019 şi este întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 272/2004, în speţă sunt incidente dispoziţiile din acest act normativ.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevederile Legii nr. 272/2004, anterior menţionate, trebuie coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care statuează următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Prin urmare, faţă de dispoziţiile legale menţionate, decizia nr. 5 din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

În concluzie, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 5 din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2020.