Competence for authorizing real estate forced execution determined by debtor's domicile rather than property location, resolving negative jurisdictional conflict in favor of Bucharest court

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 23.09.2020, SCPEJ "A." a solicitat încuviinţarea executării silite imobiliare împotriva debitorilor/garanţi ipotecari B. şi C., la cererea creditorului D. S.A. (fosta E. SA), în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă nr. 3621 din 10.08.2006.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin încheierea din data de 25.09.2020, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

În motivarea soluţiei s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 651 alin. (2) C. proc. civ., instanţa constatând că debitorii au ipotecat bunuri imobile aflate în municipiul Târgovişte.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 3665 din 23.11.2020, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că la data de 15.11.2019, data formulării cererii de executare silită, competenţa instanţei în cazul cererilor având ca obiect încuviinţarea executării silite imobiliare se stabilea în baza art. 651 C. proc. civ., respectiv este competentă să soluţioneze cauza judecătoria în a cărei circumscripţie se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie cererea prin care SCPEJ "A." a solicitat încuviinţarea executării silite imobiliare împotriva debitorilor/garanţi ipotecari B. şi C., la cererea creditorului D. S.A. (fosta E. SA), în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă nr. 3621 din 10.08.2006.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".

Prin urmare, ca regulă generală, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cazul urmăririi silite imobiliare nu prezintă relevanţă locul situării imobilului, întrucât dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 753/16.10.2014.

Aşadar, este de remarcat că, spre deosebire de varianta iniţială a C. proc. civ., reglementarea actuală nu mai cunoaşte o derogare de la regula prevăzută de art. 651 alin. (1) în cazul urmăririi silite imobiliare. Dacă în reglementarea iniţială a C. proc. civ., anterior modificării intervenite prin Legea nr. 138/2014, competenţa instanţei de executare era prevăzută după reguli diferite, fiind consacrată, în cazul urmăririi silite imobiliare, soluţia legislativă a competenţei instanţei locului situării bunului imobil, în actuala reglementare, competenţa instanţei de executare se determină după regula stabilită la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., indiferent de modalitatea de executare ce va fi urmată.

Cu alte cuvinte, chiar dacă se intenţionează declanşarea unei urmăriri imobiliare sau al unei executări silite directe imobiliare, executorul competent se va adresa cu cererea de încuviinţare a executării silite instanţei de executare în circumscripţia căreia se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la momentul sesizării organului de executare, ca regulă generală, şi nu instanţei locului situării bunului imobil.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa care soluţionează cererea de încuviinţare a executării silite este cea de la domiciliul debitorului, în aplicarea textului de lege mai sus citat.

Împrejurarea că, în speţă, obiect al executării silite îl constituie imobile situate în municipiul Târgovişte nu are relevanţă în determinarea instanţei de executare, ci, din perspectiva art. 652 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., determină doar faptul că acest titlu executoriu va fi executat de un executor judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul.

Pentru aceste considerente, reţinând că debitoarea B. are domiciliul în Bucureşti, Înalta Curte constată că instanţa de executare este Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în favoarea căreia se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2021.