Construction inspectorate loses levy claim; final declared construction value governs statutory charges after Supreme Court upholds rejection

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, la 30 decembrie 2016, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.S.C.) a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4, la plata sumei de 702.188,96 RON, reprezentând diferenţă plată cotă de 0,1% şi diferenţă plată cotă de 0,7%, precum şi a penalităţilor de întârziere de la data recepţiei lucrării, în temeiul art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi art. 40 din Legea nr. 10/1995.

La 9 februarie 2017, pârâta Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4 a depus cerere reconvenţională şi întâmpinare, prin care a solicitat următoarele: respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect; obligarea reclamantului la restituirea sumei de 16.292,89 RON reprezentând diferenţa dintre suma achitată de către pârâtă în contul reclamantului, în valoare de 47.466,33 RON şi suma datorată de drept de 31.173.44 RON; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 5788 din 04.05.2017, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1939 din 18 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă a respins cererea principală, ca nefondată, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa cererii reconvenţionale şi a respins cererea reconvenţională, ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia nr. 273 A din 28 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat în cauză.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C.

În partea de început a cererii de recurs, recurentul a expus situaţia de fapt care a determinat declanşarea litigiului, arătând că investitoarea Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4 a executat lucrări de construire la "Complex Comercial agroalimentar P+1E’’ situat în Şoseaua x, lucrări realizate în baza autorizaţiei de construire nr. x/09.03.2010, emisă de Primarul Sectorului 4 Bucureşti, cu o valoare declarată a lucrărilor în autorizaţia de construire de 49.820.000 RON, recepţionate prin procesul-verbal la terminarea lucrărilor nr. x/16.05.2011.

În urma verificărilor privind încasarea cotelor datorate de către investitoare conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, s-a constatat că aceasta datorează ISC suma de 702.188,96 RON, reprezentând diferenţă plată cotă de 0,1% şi diferenţă plată cotă de 0,7%, precum şi penalităţi de întârziere de la data recepţiei, 16.05.2011.

Investitoarea a achitat în total suma de 47.466,33 RON cu titlu de diferenţă plată cote.

A susţinut recurentul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a C. proc. civ., a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, coroborate cu prevederile vechiul Codul fiscal - art. 267 alin. (15) şi ale H.G. nr. 273/1994 privind Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora.

În continuare, a redat soluţiile dispuse de instanţe în prezentul dosar, în fazele procesuale anterioare, solicitând instanţei de recurs să facă o analiză a documentelor de la dosar şi din punctul de vedere al cronologiei depunerii înscrisurilor.

Astfel, la 12 mai 2016, I.S.C. a notificat, prin adresa nr. x/12.05.2016, investitoarea cu privire la obligaţia de plată a debitului datorat pentru bugetul de stat ca urmare a recepţionării lucrărilor executate în baza autorizaţiei de construire nr. x/2010, notificare transmisă prin poştă cu confirmare de primire la sediul din Şoseaua x, intersecţie cu str. x.

La 7 iunie 2016, la IRCBI a fost înregistrată adresa nr. x, comunicată de către Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4, din care reiese că, în urma somaţiei, s-a constatat că valoarea finală a lucrărilor executate este de 3.986.680,31 RON. Alăturat acestei adrese, au fost depuse copii de pe OP-urile care atestă achitarea către I.S.C. a sumei totale de 47.466,33 RON.

A arătat recurentul că nu s-a depus Declaraţia privind valoarea reală a lucrărilor executate în baza autorizaţiei de construire nr. x/2010, emisă de Primarul Sectorului 4 Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepţia celor prevăzute la art. 3 lit. f) din acelaşi act normativ şi a lăcaşurilor de cult. În condiţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, virarea sumelor stabilite conform alin. (1) se face în contul inspectoratelor teritoriale în construcţii, judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, odată cu transmiterea înştiinţării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 7 alin. (8). Întârzierea la plată a cotei prevăzute la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată.

Ţinând seama de prevederile alin. (3) al art. 30 din aceeaşi lege, cota de 0,1% se aplică şi diferenţelor rezultate din actualizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face odată cu recepţia la terminarea lucrărilor.

În conformitate cu prevederile art. 40 din Legea nr. 10/1995, aplicabilă în cauză "Investitorii sau proprietarii vor vira lunar către Inspectoratul de Stat în Construcţii o sumă echivalentă cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 şi pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire, cu excepţia proprietarilor, persoanelor fizice care execută lucrări de consolidare şi reparaţii la locuinţele din proprietate. Calculul şi virarea sumelor respective se face eşalonat, concomitent cu plata prestaţiilor.’’ "Întârzierile la plată a cotelor de către investitor sau proprietar, prevăzute la alin. (1), se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată.’’

Potrivit art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, în 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţii, odată cu efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, solicitantul are obligaţia de a regulariza taxele şi cotele legale. În acest scop, investitorul/beneficiarul are obligaţia de a declara la emitentul autorizaţiei valoarea finală a lucrărilor.

Aşa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, declaraţia privind valoarea reală a lucrărilor executate a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale arătate mai sus, fiind încheiată la 19.09.2016, la mai bine de 5 ani de la data finalizării lucrărilor şi încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor şi a fost comunicată către IRCBI la data de 7 octombrie 2016, fiind înregistrată sub nr. x. A susţinut recurentul că actul respectiv nu poate fi luat în considerare de instanţa de judecată.

Recurentul, în urma aplicării prevederilor legale, a constatat că la valoarea finală declarată - 49.820.000 RON, intimata pârâtă datorează suma de 702.188,96 RON, reprezentând diferenţă plată cotă de 0,1% şi diferenţă plată cotă de 0,7% şi penalităţi de întârziere, reglementate de art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi art. 40 din Legea nr. 10/1995 în vigoare la momentul recepţiei la terminarea lucrărilor.

Instanţa de apel a reţinut că sumele plătite de către intimata pârâtă, menţionate chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu au fost contestate de apelanta reclamantă, în sensul că acestea nu ar corespunde cuantumului real al valorii lucrării.

Or, apelantul reclamant a contestat acest lucru prin însăşi cererea de chemare în judecată, în sensul că a verificat încasarea plăţilor, a constatat faptul că acestea figurau ca fiind încasate, însă sumele nu au corespuns valorii finale a lucrărilor în cuantum de 49.820.000,00 RON, aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/2011, motiv pentru care a iniţiat acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă.

Faţă de neexecutarea obligaţiilor legale de plată, s-a solicitat instanţei de recurs să facă aplicarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi art. 40 din Legea nr. 10/1995, şi, pe cale de consecinţă, să oblige pârâta la plata sumei de 702.188,96 RON, conform notei de calcul prezentate.

În considerarea tuturor aspectelor arătate, în baza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a apreciat că se impune, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea pricinii spre rejudecare la instanţa de apel. În subsidiar, a solicitat reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa supremă, pentru a se evoca fondul litigiului, cu consecinţa admiterii acţiunii şi obligării intimatei la plata diferenţelor de cote restante şi a penalităţilor de întârziere.

5. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat, la 12 septembrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate şi că acesta este promovat în termen.

Completul de filtru C4, la 8 mai 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor din cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Nu au fost depuse puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul susţine nelegalitatea deciziei atacate prin prisma unei singure critici, susceptibilă de a fi supusă cenzurii în prezentul recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta conturează încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, în sensul că, în ce priveşte calculul sumelor aferente cotelor ce se cuvin reclamantului în aplicarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi art. 40 din Legea nr. 10/1995, s-a ţinut seama de declaraţia privind valoarea reală a lucrărilor executate, deşi aceasta a fost dată la mai bine de 5 ani de la data finalizării lucrărilor şi a încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor. Prin urmare, Curtea de Apel în mod greşit s-a raportat la această declaraţie atunci când a avut în vedere valoarea lucrărilor.

Prevederile art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, reglementează procedura de regularizare a taxelor şi cotelor legale de către investitor, stipulând: "În conformitate cu prevederile art. 267 alin. (14) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţii, odată cu efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, solicitantul (investitorul/beneficiarul) are obligaţia de a regulariza taxele şi cotele legale. În acest scop, investitorul/beneficiarul are obligaţia de a declara la emitentul autorizaţiei valoarea finală (rezultată) a lucrărilor - se pot prezenta documentele doveditoare necesare. Emitentul autorizaţiei va aplica prevederile art. 267 alin. (14) lit. c) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi va înştiinţa Inspectoratul de Stat în Construcţii despre finalizarea execuţiei lucrărilor, precum şi valoarea finală a investiţiei - aşa cum a fost calculată la efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor.’’

Art. 77 din aceleaşi norme prevede:,,(1)La finalizarea lucrărilor de construcţii autorizate, emitentul autorizaţiei are obligaţia de a regulariza taxele şi cotele legale, inclusiv cele prevăzute la art. 70, în funcţie de valoarea finală (rezultată) a investiţiei, susţinută cu documentele furnizate de investitor/beneficiar, în conformitate cu prevederile art. 76 lit. a). (2) Emitentul autorizaţiei are obligaţia să comunice Inspectoratului de Stat în Construcţii valoarea finală a investiţiei, aşa cum a fost calculată pentru regularizarea taxei de autorizare, la data recepţiei la terminarea lucrărilor.’’

În speţă, pârâta s-a conformat acestor dispoziţii şi a cuantificat, după finalizarea lucrărilor, valoarea investiţiei - executarea Complexului Agroalimentar Progresul, în cadrul înscrisului intitulat "Declaraţia privind valoarea reală a lucrărilor executate în baza autorizaţiei de construire’’, întocmit la 29.09.2016 şi înregistrat la registratura sectorului 4 al Municipiului Bucureşti sub nr. x/29.09.2016. Actul a fost transmis, aşadar, emitentului autorizaţiei, care nu a contestat suma evidenţiată, de 3.896.680,31 RON, fără TVA.

Potrivit adresei nr. x din 13.10.2017, care se află în dosarul Tribunalului Bucureşti, la fila x, emitentul autorizaţiei (Primăria Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti) a arătat că valoarea finală a lucrărilor de construcţii aferente investitorului Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4, pentru obiectivul "Complex comercial agroalimentar P+1E’’, îndeplinit conform autorizaţiei de construire nr. x/09.03.2010, este de 3.896.680,31 RON, fără TVA, şi a ataşat în acest sens adresa nr. x/05.10.2017, prin care investitorul i-a comunicat valoarea finală a lucrărilor de construcţii, precum şi declaraţia privind valoarea reală a lucrărilor executate în cauză.

Rezultă, din aspectele redate, că intimate pârâtă a respectat întocmai procedura reglementată de normele metodologice citate anterior şi a declarat valoarea finală a lucrărilor pe baza căreia se stabilesc cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului. Astfel, nu i se poate imputa Curţii de Apel o aplicare greşită a legii atunci când a ţinut seama de valoarea reală a investiţiei menţionată în cuprinsul declaraţiei. Mai mult decât atât, instanţa de apel a verificat valoarea reală a lucrărilor şi prin raportare la contractul nr. x din 18.05.2010 şi actele adiţionale la acesta, încheiate între pârâtă, în calitate de achizitor, şi S.C. A. S.R.L., în calitate de executant, şi a ajuns la concluzia că toate însumează 3.896.680,31 RON, fără TVA, însă acest aspect nu a fost supus cenzurii în calea de atac a recursului. Prin prisma argumentelor expuse, critica în discuţie nu este fondată şi urmează a fi respinsă ca atare.

În motivarea deciziei atacate, Curtea de Apel a reţinut, ca un argument suplimentar că pârâta a plătit cotele stabilite de dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi art. 40 din Legea nr. 10/1995, sumele nefiind contestate de reclamant în sensul că nu ar corespunde valorii reale a lucrărilor autorizate.

Or, în recurs, se susţine contrariul, respectiv că prin însăşi faptul promovării prezentei acţiuni, au fost contestate respectivele sume, întrucât reclamantul a făcut o analiză a plăţilor efectuate, însă a realizat că ele nu se raportează la valoarea finală a lucrărilor, de 49.820.000,00 RON, aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/2011.

Înalta Curte constată că această critică nu pune în discuţie o problemă de nelegalitate a deciziei atacate, din formularea acesteia nerezultând o încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material, care să poată fi circumscrisă motivului de casare indicat în recurs, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Aspectele invocate ţin de stabilirea cuantumului real al valorii lucrărilor angajate şi reprezintă chestiuni de temeinicie, excluse controlului judiciar în calea de atac a recursului, în care casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

De asemenea, susţinerile referitoare la prezentarea situaţiei de fapt şi evaluarea probelor în cauză nu pot fi examinate de prezenta instanţă, deoarece ating temeinicia hotărârii. În recurs, cale de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului pricinii, prin reaprecierea probelor administrate în dosar, ci se verifică exclusiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele fondului.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, nefiind întrunite cerinţele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul promovat de recurentul Inspectoratul de Stat în Construcţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii împotriva deciziei civile nr. 273A din 28 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2020.