Inadmissibility of cassation by accessory interveners without principal party appeal under Article 56 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4.05.2010, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2010, reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea dispoziţiei nr. 10893/17.10.2008, emisă de acesta în baza Legii nr. 10/2001, prin care se dispunea acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea lui A..

Prin încheierea de şedinţă din 15.12.2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a înaintat cauza către conducerea Tribunalului Bucureşti, în vederea repartizării către o secţie civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2010*, la 11.01.2011.

La 12 septembrie 2011, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii formulate de reclamant.

La 26 octombrie 2011, reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti a depus la dosar o cerere, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, alături de Primarul General al Municipiului Bucureşti, şi a beneficiarului actului administrativ atacat, A..

În cauză au fost formulate cereri de intervenţie în interes propriu de către numiţii B., C., D. şi E..

Au fost depuse la dosar cereri de intervenţie în interesul pârâţilor de către numiţii F. şi G., în baza art. 49 alin. (1) şi 54 C. proc. civ.

Tribunalul, la termenul din 10 mai 2017, a admis în principiu aceste ultime cereri de intervenţie, cu motivarea că acestea sprijină apărările pârâţilor în favoarea cărora s-a intervenit.

Prin sentinţa civilă nr. 988 din 05.07.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia tardivităţii cererii principale şi, în consecinţă, a respins, ca tardiv formulată, cererea principală formulată de reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti şi A. şi intervenienţii în nume propriu - E. şi C. şi intervenienţii în numele altei persoane - D., F. şi G.. A respins, ca neîntemeiate, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B. şi continuată de moştenitorul acesteia E., şi cea formulată de intervenientul C.. A admis cererile de intervenţie în interes alăturat pârâţilor, formulate de intervenienţii D., F. şi G..

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti şi intervenienţii în nume propriu E. şi C..

Prin încheierea din 27.09.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a calificat drept apel calea de atac exercitată în cauză, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 1607A din 13 decembrie 2018, au fost admise apelurile, a fost anulată sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtul A., intervenientul în nume propriu C. şi intervenienţii în numele altei persoane F. şi G..

Prin decizia civilă nr. 1328 din 26 iunie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 1973A din 9 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în rejudecare, a admis apelurile declarate de apelantul-reclamant Prefectul Municipiului Bucureşti şi de apelanţii-intervenienţi în nume propriu C. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 988 F/05.07.2017, sens în care a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza, pentru o nouă judecată, la Tribunalul Bucureşti.

Această din urmă hotărâre a fost atacată cu recurs de către intervenienţii în numele altei persoane F. şi G., cale de atac cu care Înalta Curte a fost învestită.

În cauză, intimatul C. a formulat întâmpinare, arătând, în principal, că recursul declarat este neavenit, întrucât partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi recurs. În subsidiar, a formulat critici pe fondul recursului.

Examinând recursul declarat de recurenţii intervenienţi în numele altei persoane F. şi G., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 56 C. proc. civ., "Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs".

Norma citată consacră o limitare a exerciţiului dreptului titularului unei cereri de intervenţie accesorie de a uza de căile de atac deschise împotriva unei hotărâri judecătoreşti, în sensul condiţionării valorificării acestui drept de declararea aceleiaşi căi de atac de către partea în interesul căreia s-a formulat intervenţia de către terţ.

Neîndeplinirea acestei condiţii conduce la însăşi inadmisibilitatea căii de atac declarate de către intervenient, deoarece acesta nu are deschisă calea procesuală vizată de textul de lege. Sancţiunea ce operează în acest caz este explicit prevăzută în art. 56 C. proc. civ., respectiv aceea a respingerii ca neavenite a căii de atac.

În cauză, numiţii F. şi G. au formulat cerere de intervenţie în interesul pârâţilor Primarul General al Municipiului Bucureşti şi A., încuviinţate la 5 iulie 2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Intervenienţii au declarat recurs împotriva deciziei de apel, fără, însă, ca pârâţii să declare, la rândul lor, această cale de atac.

Nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 56 C. proc. civ. pentru ca recursul să fie admisibil, Înalta Curte, faţă de considerentele expuse, va respinge recursul ca neavenit.

Având în vedere soluţia dispusă, se constată că recurenţii se află în culpă procesuală, motiv pentru care, la cererea intimatului C., îi va obliga pe aceştia, în baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu de avocat în sumă de 1190 RON dovedită cu factura nr. x/05.06.2020 şi chitanţa nr. x/05.06.2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neavenit, recursul declarat de intervenienţii F. şi G. împotriva deciziei nr. 1973 A din 9 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de 1190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul C..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2020.