Collective management standing under Law 8/1996: CMO designation as sole collector independent of inter-organism distribution protocols

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2019

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 5.04.2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 20.016,04 RON (cu TVA inclus) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune C. a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 1.04.2013-31.12.2015; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.106,85 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data de 11.03.2016 şi actualizate la zi; obligarea pârâtei să pună la dispoziţia A. în varianta completă, conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) şi lista tuturor prestaţiilor transmise în emisiuni (pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual) pentru perioada 1.04.2013-31.12.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 722/16.05.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 15.167 RON (cu TVA) remuneraţie pentru fonogramele radiodifuzate în perioada 1.04.2013-31.12.2015 şi 5.215,79 RON (cu TVA) remuneraţie pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1.04.2013-31.12.2015, a obligat pârâta la plata sumelor 12.809,65 RON penalităţi de întârziere pentru fonograme şi 4117,74 penalităţi pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual, a obligat pârâta să pună la dispoziţia A. lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) şi lista tuturor prestaţiilor transmise în emisiuni (pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual) aferente perioadei 1.04.2013-31.12.2015, a obligat pârâta să încheie cu reclamanta autorizaţie/licenţă neexclusivă pentru postul de televiziune deţinut, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 747/20.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a obligat pe pârâtă la plata remuneraţiilor datorate pentru radiodifuzarea fonogramelor în sumă de 12.231,48 RON şi la plata penalităţilor de întârziere aferente în sumă de 10.336,39 RON, precum şi la plata remuneraţiilor datorate pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în sumă de 4.206,28 RON şi la plata penalităţilor de întârziere aferente în sumă de 3.320,75 RON; a respins cererea de obligare a pârâtei la încheierea autorizaţiei/licenţei neexclusive ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

1. Instanţa de apel a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active, cu încălcarea dispoziţiilor art. 133 din Legea nr. 8/1996 şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 139 din acelaşi act normativ.

Instanţa de apel a arătat foarte concis că sunt incidente prevederile art. 139 din Legea nr. 8/1996, raportat la deciziile de colector unic depuse de intimat.

Recurenta a susţinut că, în ceea ce priveşte sumele datorate pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, ORDA nu a desemnat niciun colector unic, iar în ceea ce priveşte sumele datorate pentru radiodifuzarea fonogramelor, din cuprinsul hotărârii arbitrale nr. 8/2012 - decizie ORDA nr. 133/2012 - nu reiese că reclamanta este colector unic.

În acelaşi timp, din playlist-ul pe care şi-a întemeiat pretenţiile reclamanta rezultă că printre artişti sunt şi membrii unui alt organism de gestiune colectivă, respectiv D..

În această situaţie, ar fi trebuit înfăţişat în cauză un protocol încheiat între cele două organismele beneficiare, respectiv A. şi D., prin care acestea să fi stabilit criteriile privind repartizarea sumelor colectate şi care să fi fost depus la ORDA, astfel cum prevede art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

2. Instanţa de apel a respins în mod greşit excepţia lipsei de interes, cu încălcarea dispoziţiilor art. 133 din Legea nr. 8/1996 şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1065 din acelaşi act normativ.

Este greşită aprecierea instanţei de apel în sensul că interesul reclamantei ar deriva exclusiv din calitatea sa de colector, întrucât interesul acesteia ar fi trebuit să fie generat de interesul artiştilor, dar şi de existenţa protocolului de care s-a făcut vorbire mai sus, care să facă posibilă repartizarea sumelor obţinute.

Nu este suficientă aplicarea în prezenta cauză a prevederilor art. 1065 alin. (4) din lege, care reglementează doar condiţiile de remunerare a artiştilor pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, în vreme ce pretenţiile intimatului vizează şi prestaţiile artistice din domeniul audiovizualului.

Pentru ambele situaţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 133 din lege, iar în absenţa protocolului din care să rezulte criteriile de repartizare a sumelor colectate, pentru artiştii care fac parte din două organisme de gestiune colectivă, reclamanta va fi în imposibilitatea efectivă de a repartiza sumele colectate. În această situaţie, demersurile reclamantei sunt lipsite de rezultat, sumele obţinute pe calea instanţei rămânând în posesia sa, ceea ce ar conduce în mod indubitabil la o încălcare a prevederilor Legii nr. 8/1996.

Astfel, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 133 din lege, prin ignorarea premisei textului de lege, ajungând la situaţia în care colectorul unic desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare, nici propriilor membri.

3. Instanţa de apel a menţinut în mod greşit soluţia primei instanţe cu privire la obligaţia pârâtei de a pune la dispoziţia A. lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe şi lista tuturor prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual transmise în emisiuni aferente perioadei 01.04.2013 -31.12.2015, cu încălcarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 8/1996 şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 130 lit. h) din acelaşi act normativ.

În mod nelegal a fost instituită o astfel de obligaţie atât timp cât, pe de-o parte, rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă că reprezentantul pârâtei S.C. B. S.R.L. a răspuns solicitărilor A. (a se vedea mail-urile şi adresele din perioada februarie - martie 2014 generate în urma mai multor discuţii telefonice cu reprezentantul A.) prin care a adus la cunoştinţa acestui organism modificările editoriale şi, pe de altă parte, s-a arătat instanţei că postul de televiziune C. nu mai difuzează calupuri de muzică de la începutul anului 2013 (situaţie care a fost adusă şi la cunoştinţa reprezentantului A.).

În urma acestor discuţii telefonice şi având în vedere informaţiile comunicate în scris, reprezentantul A. a solicitat reprezentantului pârâtei să fie înştiinţat în moment în care va relua difuzarea de muzică.

Astfel, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că obligaţia instituită de art. 130 lit. h) nu poate fi incidentă în cauză în raport de starea de fapt reală.

Playlistul depus la dosar aferent perioadei 01.04.2013 - 31.12.2015 conţine o serie de evenimente pe care postul de televiziune C. nu le-a difuzat niciodată, nici măcar la nivel de ştire de minim 3 minute, reportaj sau transmisie integrală a spectacolului. Un exemplu este "Ziua Comunei Urzicuţa", eveniment mediatizat şi asupra căruia a avut exclusivitate un alt post de televiziune, respectiv E.. Acest post de televiziune a fost singura entitate media prezentă la spectacol, S.C. B. S.R.L. nefiind implicată sub nicio formă în organizarea evenimentului, dar nici în filmarea, mediatizarea sau difuzarea acestuia.

De asemenea, în playlist se regăsesc evenimente la care postul de televiziune C. a fost partener media trecut pe afişe. Or, în parteneriatele cu instituţiile de cultură din Oltenia, acesta nu presupunea şi filmarea integrală a evenimentelor şi difuzarea lor pe postul de televiziune, ci difuzarea conferinţelor de presă ce anunţau evenimentul pentru a ajuta la popularizarea lui. În schimbul acestor servicii sigla televiziunii C. era trecută pe afiş.

În playlist sunt menţionate evenimente pentru care S.C. B. S.R.L. a prestat doar servicii de producţie, constând în filmare, montaj şi inscripţionare pe DVD-uri, fără a comercializa în vreun fel materialul filmat.

Se mai regăsesc în playlist evenimente la care postul de televiziune C. a fost prezent pentru a realiza interviuri, voxuri pentru jurnalul de ştiri în care nu au fost difuzate fragmente din spectacole, eventual, ilustraţie peste care a fost pus voice overul evenimentului, totul în limita celor 3 minute prevăzute de lege şi pentru care nu este necesar consimţământul autorului şi plata vreunei remuneraţii conform art. 33 din Legea nr. 8/1996 (a se vedea poziţiile unde este menţionată Orchestra şi Corul Teatrului Liric "F." din Craiova, unde exclusivitate pentru toate evenimentele organizate de-a lungul ultimilor ani o are Postul Public de Televiziune TVR Craiova). Instanţa de apel a încălcat aşadar prevederile art. 33, pe care, de altfel nu le-a analizat în niciun fel, deşi pârâta a dezvoltat susţineri în acest sens, atât prin cererea de apel, cât şi prin concluziile scrise depuse.

De asemenea, există în playlist şi evenimente caritabile la care postul de televiziune C. a fost partener, acesta realizând reportaje ample, anterioare şi ulterioare evenimentului. Este vorba de evenimentul "De la suflet pentru suflet", organizat de Ansamblul Folcloric "G." şi pentru care există un contract de cesiune de drepturi de autor privind înregistrarea, transmiterea directă şi/sau înregistrată, integral sau secvenţial, inclus şi/sau separat pentru toate creaţiile şi interpretările artiştilor ansamblului incluse în spectacole (contract nr. x/03.03.2013 pentru evenimentul ce a avut loc în data de 02.04.2013).

Se mai face referire în playlist la evenimentul "Zilele Municipiului Craiova", eveniment ce a avut loc pe data de 30.05.2013. Pentru acest eveniment între S.C. B. S.R.L. şi Ansamblul Folcloric "G." s-a încheiat contractul nr. x/30.05.2013 în anexa căruia sunt menţionaţi artiştii care au făcut parte din distribuţia spectacolului şi care au semnat pentru cesionarea drepturilor către C..

4. La stabilirea sumelor datorate şi a penalităţilor, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Hotărârii arbitrale nr. 8/2012, astfel cum a fost modificată şi completată ulterior, precum şi decizia civilă nr. 10A din 23 ianuarie 2013 şi încheierea de şedinţă din 5 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost stabilită forma finală a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune.

În perioada 01.04.2013 - 31.12.2015, pârâta S.C. B. S.R.L., societate care deţine licenţa postului de televiziune C., a realizat şi venituri prin casa de producţie, prestând servicii ce nu au implicat fonograme (un exemplu ar fi panotajul stradal), astfel că veniturile care au fost puse la dispoziţia expertului nu erau relevante pentru determinarea pretenţiilor intimatului. Practic Fişa de cont 704 - "Venituri din lucrări şi servicii" comunicată expertului cuprindea veniturile totale ale societăţii în care erau cuprinse şi alte venituri decât cele din activitatea de radiodifuzare, obiectul de activitate al societăţii permiţând acest lucru.

Or, conform Metodologiei aplicabile, veniturile la care se raportează calculul remuneraţiilor artiştilor sunt venituri obţinute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare, astfel încât sumele solicitate de reclamant, precum şi cele stabilite prin raportul de expertiză, sunt neîntemeiate. Mai mult decât atât, s-a arătat că pentru unele dintre activităţile de radiodifuzare pârâta a avut acordul direct al artiştilor, existând contracte încheiate în acest sens.

În mod greşit a arătat instanţa de apel că modul de calcul a fost stabilit prin raportul de expertiză, odată ce expertiza contabilă a fost efectuată în mod necorespunzător, cu ignorarea dispoziţiile legale şi fără ca instanţa a efectua o minimă verificare a concluziilor raportului în raport de susţinerile pârâtei.

Astfel, deşi expertul a arătat că îşi întemeiază expertiza în ceea ce priveşte determinarea procentului corespunzător ponderii fonogramelor de comerţ şi pe dispoziţiile art. 1065 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, nu arată de ce s-a impus ca remuneraţia să se împartă, care sunt organismele care au determinat această situaţie şi dacă a identificat vreo decizie/protocol care să-i permită reclamantului să solicite pretenţiile ce au făcut obiectul acestui dosar.

Această situaţie este evidentă în cazul remuneraţiei datorate artiştilor pentru utilizarea repertoriului de prestaţii artistice, unde nu există nici decizie de numire a A. drept colector unic şi nici un protocol din care să rezulte modalitatea de repartizare a remuneraţiilor colectate. Pe cale de consecinţă, expertul nu a determinat cât îi revine reclamantului şi cât celuilalt organism.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 7.05.2019, Înalta Curte, în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., membrii completului de filtru fiind în unanimitate de acord că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ.. În aplicarea art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

1. Pârâta a reiterat prin motivele de recurs argumentele pentru care a invocat excepţia privind lipsa calităţii procesuale active şi pe care instanţa de apel le-a înlăturat prin decizia recurată.

Susţinerile recurentei pe acest aspect nu sunt fondate.

Instanţa de apel a apreciat în mod corect că legitimarea procesuală activă este asigurată de calitatea reclamantei de colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi şi vizate de acţiunea de faţă, recunoscută prin desemnarea în acest sens de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin deciziile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor menţionate în decizia recurată şi necontestate de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 133 din Legea nr. 8/1996, în cazul în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru acelaşi domeniu de creaţie, iar drepturile gestionate sunt din categoria celor prevăzute la art. 1232 din lege, organismul de gestiune colectivă care colectează remuneraţiile în domeniul titularilor de drepturi în cauză este desemnat prin decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, fie în prezenţa unui protocol încheiat de organismele beneficiare, prin care este indicat organismul ce urmează a fi desemnat drept colector (art. 133 alin. (2) lit. b), fie în absenţa acestuia, pe baza reprezentativităţii, dintre organismele beneficiare (art. 133 alin. (3).

Pe acest temei, calitatea procesuală activă pentru gestiunea colectivă a drepturilor din art. 1232 al legii nu este condiţionată, contrar susţinerilor recurentei, de încheierea şi depunerea la ORDA a protocolului dintre organismele beneficiare, din moment ce este reglementată procedura de desemnare şi în ipoteza absenţei acestui protocol.

Dispoziţiile art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, invocate de către recurentă pentru a susţine condiţionarea menţionată anterior, nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la repartizarea sumelor colectate cu titlu de remuneraţii. Or, cererea din cauza de faţă reflectă atribuţiile organismului de gestiune colectivă legate de colectarea propriu - zisă a remuneraţiilor, astfel încât nu interesează modalitatea de repartizare ulterioară a acestora.

Organismul astfel desemnat de către ORDA este colector unic, această calitate fiind menţionată în cuprinsul art. 133 alin. (6) din lege, în legătură chiar cu procedura de desemnare din alineatele anterioare, la care se trimite în mod expres. Menţiunea explicită din lege face inutilă o precizare în decizia de desemnare în sensul că este vorba despre un colector unic, neavând suport argumentul recurentei referitor la inexistenţa unei atare precizări.

După cum rezultă din art. 133, această procedură priveşte colectarea remuneraţiilor cuvenite pentru drepturile prevăzute la art. 1232 din Legea nr. 8/1996, pentru care gestiunea colectivă este facultativă.

Din categoria acestora face parte şi dreptul artiştilor interpreţi de autorizare a radiodifuzării prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, potrivit art. 1232 alin. (2) lit. d) al Legii nr. 8/1996, drept vizat de o parte dintre pretenţiile formulate în cauză.

Pentru această categorie de drepturi, deciziile de desemnare a reclamantei A. drept colector al remuneraţiilor probează îndreptăţirea reclamantei la formularea cererii având ca obiect plata remuneraţiilor de către un utilizator al drepturilor.

Cât priveşte dreptul artiştilor interpreţi la remuneraţie echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, drept vizat de celelalte pretenţii ale reclamantei şi pentru exercitarea căruia gestiunea colectivă este obligatorie, conform art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, art. 133 al legii nu face referire la vreo procedură de desemnare a unui organism colector. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a procedat, însă, în mod constant la o atare desemnare, iar reclamanta din cauză a fost desemnată drept colector, prin Decizia nr. 152/2012.

În aceste condiţii, în mod corect prin hotărârea recurată s-a constatat că reclamanta A. are legitimare procesuală pentru formularea pretenţiilor decurgând din dreptul la remuneraţie echitabilă al artiştilor interpreţi.

Faţă de cele expuse, va fi respins ca nefondat motivul de recurs privind respingerea de către instanţa de apel a excepţiei având ca obiect lipsa calităţii procesuale active.

2. Prin motivele de recurs, s-a criticat respingerea şi a excepţiei lipsei de interes, cu referire la acelaşi art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, recurenta a susţinut că, în absenţa protocolului încheiat între organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate, reclamanta va fi în imposibilitate efectivă de a repartiza sumele colectate, chiar propriilor membri, situaţie în care demersurile reclamantei sunt lipsite de rezultat, sumele obţinute pe calea instanţei rămânând în mod nelegal în posesia sa.

Înalta Curte constată că aceste susţineri nu sunt fondate.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, "Pentru situaţia prevăzută la alin. (3), colectorul unic desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare, nici propriilor membri, decât după depunerea la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a unui protocol încheiat între organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate".

Absenţa protocolului reprezintă, însă, un impediment temporar pentru repartizarea sumelor colectate, deoarece legiuitorul a prevăzut şi soluţia pentru surmontarea acestuia, anume recurgerea la arbitraj.

În acest sens, în alin. (5) al aceluiaşi art. 133 se arată:

"La expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (3), oricare dintre organismele de gestiune colectivă poate solicita Oficiului Român pentru Drepturile de Autor iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, pentru stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiei între categoriile de beneficiari. Procedura de arbitraj, precum şi etapele ulterioare sunt cele prevăzute la art. 1312 alin. (3) - (9)."

Ca atare, în măsura în care organismele beneficiare ar fi întâmpinat dificultăţi în repartizarea remuneraţiilor pe baza utilizării reale a repertoriului, astfel cum acestea sunt prevăzute a se colecta de la utilizatori în Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune, a cărei formă finală a fost stabilită prin Decizia nr. 10A/23.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ar fi avut posibilitatea să recurgă la arbitraj (după cum au procedat, de exemplu, în cazul comunicării publice a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în legătură cu care s-a pronunţat Decizia nr. 324A/5.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a validat acelaşi criteriu al proporţiei utilizării reale a repertoriilor organismelor de gestiune colectivă).

Cât priveşte o imposibilitate de repartizare a sumelor colectate din motivul că unii dintre artiştii menţionaţi în înscrisurile depuse de către reclamantă la dosar ar fi membri ai altui organism de gestiune colectivă, susţinerea recurentei cu acest obiect nu are temei, din moment ce reclamanta, în calitate de organism colector desemnat, va repartiza celuilalt organism beneficiar sumele cuvenite membrilor acestuia, pe criteriul menţionat anterior.

Faţă de cele expuse, constatând că demersul judiciar al reclamantei nu este lipsit de finalitate, Înalta Curte va respinge motivul de recurs pe acest aspect ca nefondat.

3. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la menţinerea de către instanţa de apel a dispoziţiei primei instanţe de obligare a pârâtei la remiterea către reclamanta A. a listei complete a fonogramelor utilizate în serviciile de programe şi a listei tuturor prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual transmise în emisiuni aferente perioadei 1.04.2013 - 31.12.2015, se constată următoarele:

Cu toate că recurenta invocă o încălcare a prevederilor legale considerate a fi incidente prin decizia recurată, în realitate, tinde la reaprecierea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate, pentru ca instanţa de recurs să constate că postul de televiziune nu a utilizat fonograme sau prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada vizată de pretenţiile din cauză, activitatea efectiv desfăşurată având un alt obiect.

Or, situaţia de fapt reţinută nu poate fi cenzurată de către această instanţă de recurs, deoarece atribuţiile sale sunt circumscrise verificării exclusiv a legalităţii deciziei recurate, în contextul motivelor de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu şi a temeiniciei acesteia. Astfel, reaprecierea situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, care interesează temeinicia hotărârii, excedează controlul de legalitate presupus în sarcina Înaltei Curţi.

4. Motivul de recurs vizând modul de calcul al sumelor datorate cu titlu de remuneraţii şi a penalităţilor aferente conţine o reiterare ad litteram a susţinerilor pârâtei din motivarea apelului, cu referire la hotărârea primei instanţe, fără ca recurenta - pârâtă să formuleze critici concrete la adresa considerentelor pentru care instanţa de apel le-a înlăturat.

Astfel, prin decizia recurată s-a reţinut că pârâta nu a depus la dosar alte documente contabile în afara celor pe care expertul le-a avut la dispoziţie şi nici contractele pe care pretinde că le-ar fi încheiat în mod direct cu artiştii în legătură cu unele dintre activităţile de radiodifuzare. De asemenea, nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă şi nici nu a solicitat o nouă expertiză în apel.

În condiţiile în care recurenta - pârâtă nu tinde la infirmarea considerentelor esenţiale regăsite în decizia recurată, supunând reaprecierii instanţei de recurs aspectele de fapt invocate şi analizate în apel, se constată că nu s-au formulat veritabile critici de nelegalitate a deciziei Curţii de Apel, care să provoace controlul judiciar exercitat de către Înalta Curte în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Drept urmare, susţinerile recurentei vor fi respinse şi, faţă de toate considerentele expuse în prezenta decizie, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Pe temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către reclamantul A., conform ordinului de plată nr. x din 27.09.2018 ataşat întâmpinării depuse de intimata - reclamantă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 747A din data de 20 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantul A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iunie 2019.