Insurer’s regression for extra-penal damages: Res judicata scope of criminal civil liability vs. voluntary pre-trial indemnity under Insurance Law

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2020

Cu privire la recursul de faţă, are în vedere următoarele;

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, însă cu privire la care s-a stabilit ulterior că intră în competenţa de soluţionare a Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se dispună:

1. Obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 286.666,01 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a evenimentului rutier din 20.05.2007;

2. Obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor mai sus menţionate, calculate potrivit prevederilor O.G. nr. 13/2011 de la data de 03.10.2016 şi până la plata efectivă şi integrală a debitului principal.

3. Obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Judecata în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 501 din 08 noiembrie 2018 Tribunalul Cluj a admis, în parte, acţiunea reclamantei, dispunând obligarea pârâtului la a-i plăti acesteia suma de 258.460,51 RON, precum şi dobânda legală calculată de la data de 03.10.2016 şi până la achitarea integrală a debitului.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a avut în vedere, în principal, următoarele;

Prin decizia penală nr. 186/R/30.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul x/2007 inculpatul B., pârâtul din prezenta cauză, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. şi art. 76 C. pen. şi de vătămare corporală din culpă prevăzut de art. 184 alin. (1), (3) şi 4/1 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. şi art. 76 C. pen. .

În fapt s-a reţinut că în data de 20.05.2007 inculpatul B., pârâtul din prezenta cauză, având o alcoolemie de 1,75 gr. %0, conducea autoturismul său marca x cu număr de înmatriculare x pe DN 15-E60 şi la km 11+500 m, iar la intrarea în municipiul Câmpia-Turzii inculpatul s-a angajat în depăşirea unei coloane de maşini care rulau în faţa sa. La momentul reîncadrării sale pe sensul său de deplasare, autoturismul condus de inculpat a intrat în derapaj, pricinuind pierderea controlului volanului şi ciocnirea violentă a autovehiculului cu autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, aparţinând părţii vătămate C., parcat regulamentar. În urma impactului, autoturismul marca x a intrat în coliziune cu auto marca x cu număr de înmatriculare x, la rândul său parcat regulamentar.

În urma impactului, numiţii D. şi E. au decedat, iar părţile vătămate C. şi F. au suferit vătămări corporale care au necesitat 25-30, respectiv, 35-40 de zile de îngrijiri medicale (ultimul şi cu pierderea unui organ-splina).

Sub aspectul laturii civile, inculpatul B. a fost obligat să plătească părţii civile C. suma de 15.485,16 RON despăgubiri civile (15.000 RON daune morale şi 485,16 daune materiale), F. suma de 25.000 RON daune morale, G., H. suma de 113.794,86 RON despăgubiri civile (100.000 RON daune morale şi 13.794,86 RON daune materiale), I. şi J. suma de 112.800,49 RON despăgubiri civile (100.000 RON daune morale şi 12.800,49 RON daune materiale), deci un total de 267.080,51 RON .

Calitate de asigurător are reclamanta S.C. A., care arată că în urma pronunţării deciziei penale a Curţii de Apel Cluj a achitat suma totală de 294.766,01 RON compusă din suma de 113.794,86 RON în dosarul de daună nr. x către părţile civile H. şi G.; suma de 19.480,00 RON în dosarul de daună nr. x către partea civilă K.; suma de 112.800,49 RON în dosarul de daună nr. x către părţile civile J. şi I.; suma de 25.000,00 RON în dosarul de daună nr. CE 848162 către partea civilă F.; suma de 15.485,16 RON în dosarul de daună nr. x către partea civilă C. şi suma de 8.205,5 RON în dosarul de daună nr. x.

Totodată reclamanta a arătat că pârâtul a achitat suma de 8.110 RON, astfel că a rămas un debit de achitat de 286.666,01 RON, pentru care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.

Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat că prezenta acţiune este una în regres întemeiată pe dispoziţiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora "asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, când accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie".

Acţiunea este întemeiată în parte, din perspectiva cuantumului pretenţiilor solicitate.

Din totalul despăgubirilor civile stabilite prin decizia penală nr. 186/R/30.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul x/2007 de 267.080,51 RON, pârâtul a achitat suma de 8.620 RON, rămânând o diferenţă neachitată de 258.460,51 RON.

Astfel fiind, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată şi l-a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantei A. S.A. suma de 258.460,51 RON.

Suma de 19.480 RON solicitată nu a făcut parte din decizia penală nr. 186/R/30.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul x/2007, astfel că nu se justifică a fi acordată reclamantei. Din OP nr. x rezultă că a fost achitată numitei K. la data de 05.07.2007, anterior pronunţării deciziei Curţii de Apel Cluj.

De asemenea nici suma de 8205,50 RON nu a făcut parte din decizia penală nr. 186/R/30.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul x/2007, aşa cum rezultă din extrasul de cont de la fila x, motiv pentru care pârâtul nu poate fi obligat la plata acesteia către reclamantă.

Instanţa a apreciat că reclamanta este îndreptăţită şi la dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011 calculată de la data de 03.10.2016, data când pârâtul a primit comunicarea conţinând revocarea angajamentului de plată şi până la achitarea integrală a debitului.

3. Cererea de apel.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând schimbarea sentinţei în sensul obligării pârâtului şi la plata sumei de 19.480 RON pe care reclamanta a achitat-o în dosarul de daună nr. x, precum şi la plata sumei de 8.205,5 RON pe care reclamanta a achitat-o în dosarul de daună nr. x, cu cheltuieli de judecată.

4. Judecata în apel.

Prin decizia civilă nr. 148/A/25.06.2019 Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, menţinând sentinţa în totul.

În motivarea deciziei s-au arătat, în principal, următoarele:

În esenţă, A. S.A. solicită, prin prezenta acţiune civilă în regres îndreptată împotriva celui culpabil de săvârşirea prejudiciului, în sensul obligării acestuia la o sumă mai mare decât aceea stabilită prin hotărârea penală de condamnare, susţinând că a acoperit şi acest prejudiciu cauzat prin fapta culpabilă a pârâtului şi are dreptul la reparaţie pe temeiul art. 58 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la momentul săvârşirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

Astfel, apelanta solicită în apel despăgubiri al căror cuantum are două componente, şi anume: 19.480 Ron, sumă achitată în dosarul de daună nr. x, şi 8.205,50 Ron, sumă achitată în dosarul de daună nr. x.

Prima instanţă reţine, în esenţă, faptul că aceste despăgubiri solicitate de către societatea de asigurări nu au făcut obiectul analizei în dosarul penal, ele nu au fost acordate prin decizia penală nr. 186/R/30.03.2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2007. În aceste circumstanţe, nu se justifică recunoaşterea despăgubirilor în favoarea reclamantei.

Starea de fapt ce a fost stabilită prin hotărârea primei instanţe nu a fost contestată în apel şi nu s-au depus înscrisuri probatorii de natură să oblige la reconsiderarea ei.

Corespunde realităţii faptul că printr-o hotărârea judecătorească definitivă, respectiv decizia penală nr. 186/R/30.03.2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2007 inculpatul B. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Sub aspectul laturii civile, instanţa penală a obligat pe inculpatul B. să plătească părţilor civile C., F., K., H., I. şi J. despăgubiri în sumă de 267.080,51 RON, pentru acoperirea daunelor materiale şi a celor morale cauzate (pag. 16-44 dosar tribunal).

Este cert, aşadar, faptul că acţiunea civilă a fost soluţionată în cadrul procesului penal, prin decizia penală mai sus evocată stabilindu-se existenţa şi întinderea prejudiciului, precum şi cuantumul despăgubirilor băneşti cuvenite părţilor civile.

Prejudiciul pretins în prezent de către societatea de asigurări nu a fost evocat şi analizat în cadrul procesului penal, soluţionat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi opozabilă A. S.A. În acest sens, se statuează în cuprinsul sentinţei penale nr. 234/30.07.2008 a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă prin pronunţarea deciziei penale nr. 186/2009 a Curţii de Apel Cluj.

Somaţia de plată pe care societatea de asigurări o comunică asiguratului B., inculpat în dosarul penal mai sus evocat, şi pârât în prezentul dosar civil, cuprinde despăgubiri care exced celor statuate prin hotărârea penală definitivă, fiind vorba despre cele două elemente precizate anterior, şi anume: 19.480 RON - dosar de daună x şi 8.205,5 RON - dosar de daună x.

Este necontestat faptul că societatea de asigurări a achitat părţilor vătămate aceste despăgubiri, însă starea de fapt conturată în cauză pune în evidenţă o plată care excede cuantumului despăgubirilor stabilit prin hotărârea penală definitivă.

Întrucât inculpatul B. a săvârşit cu intenţie o faptă incriminată prin dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, apelanta, în calitate de asigurator, a solicitat pe calea prezentei acţiuni civile în regres, restituirea sumelor acordate părţilor vătămate cu titlu de despăgubiri. Dreptul reclamantei la restituire nu a fost contestat de pârât, ceea ce se contestă fiind întinderea acestui drept, respectiv despăgubirile pe care societatea de asigurări le-a plătit părţilor vătămate, într-un cuantum care excede celui stabilit cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea judecătorească penală de condamnare.

Relevante în cauză sunt dispoziţiile art. 27 din Noul C. proc. pen., text normativ care reglementează cazurile în care acţiunea civilă poate fi soluţionată de către instanţa civilă.

Astfel, dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune la instanţa civilă.

Dacă s-au constituit partea civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acţiunea civilă la instanţa civilă, în situaţia în care prin hotărâre definitivă instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă sau dacă procesul penal a fost suspendat.

În cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror şi se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanţei penale diferenţa poate fi cerută, de asemenea, pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.

Totodată, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acţiune la instanţa civilă pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă.

Toate aceste situaţii în care acţiunea civilă poate fi exercitată la instanţa civilă sunt expres şi limitativ reglementate prin textul normativ mai sus evocat, astfel că o extindere a aplicării lui pentru alte cazuri nu este legal posibilă.

În prezentul proces, astfel cum a fost cu certitudine stabilit, părţile vătămate s-au constituit părţi civile în cadrul procesului penal, acţiunea civilă nu a fost exercitată de procuror, ci de părţile vătămate, iar instanţa penală a pronunţat o hotărâre definitivă prin care a soluţionat acţiunea civilă stabilind existenţa şi întinderea prejudiciului, precum şi cuantumul despăgubirilor cuvenite. Mai mult decât atât, prejudiciul evocat în prezentul proces de către societatea de asigurări nu s-a născut şi nici nu a fost descoperit după constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal. Acest prejudiciu a fost cunoscut ab initio şi a fost acoperit de către societatea de asigurări, însă persoanele vătămate în procedura de constituire de părţi civile în procesul penal nu l-au evocat. Nici societatea de asigurări nu a evocat existenţa acestui prejudiciu în faţa instanţei penale, în condiţiile în care a fost atrasă în judecată şi hotărârea judecătorească penală îi este astfel opozabilă.

În aceste circumstanţe de fapt şi de drept solicitarea de reparare a prejudiciului formulată pe calea prezentei acţiuni civile în regres apare a fi nefondată şi corect prima instanţă a obligat pârâtul la reparaţie exclusiv în limitele angajamentului de plată conform celor statuate prin hotărârea penală definitivă.

5. Cererea de recurs.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, deoarece;

a) Dreptul de creanţă deţinut de reclamantă împotriva pârâtului, întemeiat pe dispoziţiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, s-a născut numai la data la care s-a stabilit prin hotărâre penală definitivă că pârâtul este persoană vinovată de săvârşirea unei infracţiuni privitoare la circulaţia pe drumurile publice. Astfel fiind, reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a se constitui parte civilă în procesul penal, câtă vreme prejudiciul pretins de reclamantă se referea la daune rezultate din săvârşirea de către pârât a infracţiunii pentru care era judecat în respectivul proces-penal. Era, deci, necesar ca reclamanta să aştepte finalizarea procesului penal, rămânând ca ulterior acestuia să-şi valorifice dreptul de creanţă faţă de pârât.

b) Părţile vătămate proprietare ale autovehiculelor avariate în urma accidentului de circulaţie provocat de pârât nu s-au constituit părţi civile pentru prejudiciul cauzat prin avarierea autovehiculelor întrucât deţineau poliţe de asigurare CASCO şi RCA, iar pretenţiile lor au fost soluţionate de către asigurator prin deschidere de dosare de daună şi plata despăgubirilor.

În drept a fost indicat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Apărările din recurs.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă.

7. Judecata în recurs. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în forma ei în vigoare la data producerii accidentului de circulaţie (20.05.2007), asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei şi atunci când "accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie".

Aceste dispoziţii legale constituie temeiul juridic al cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă, ele fiind în mod corect reţinute atât de către prima instanţă, cât şi de către instanţa de apel, ca având valoare de semnificativ reper legal în soluţionarea acţiunii.

În ce priveşte însă interpretarea şi aplicarea în prezentul proces a acestor prevederi legale, este necesar a se observa că din modul de formulare a lor rezultă că asigurătorului îi este, în principiu, recunoscut un drept la recuperarea integrală, iar nu doar parţială, a sumelor pe care le-a plătit cu titlu de despăgubiri ca urmare a faptei săvârşite de asiguratul său. Prin urmare, analiza pretenţiilor reclamantei era necesar a se face prin raportare la această fundamentală regulă, privită, desigur, în conjuncţie cu alte eventuale dispoziţii legale incidente.

Sub acest din urmă aspect, instanţa de apel a apreciat că sunt relevante în cauză dispoziţiile art. 27 din noul C. proc. pen., ca text normativ care stabileşte expres şi limitativ cazurile în care acţiunea civilă poate fi soluţionată de către instanţa civilă, trăgând apoi concluzia că nu este prezintă în cauză niciuna dintre situaţiile evocate în cuprinsul acestor dispoziţii legale, în raport de care ar fi fost posibilă soluţionarea acţiunii civile la instanţa civilă.

Într-adevăr, este în afara oricărei îndoieli că ipotezele enumerate în cuprinsul art. 27 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare şi aplicare, nefiind îngăduită interpretarea extensivă a lor, uzându-se de argumentul analogiei.

În acelaşi timp însă, este necesar a se ţine seama de faptul că aceste ipoteze legale trebuie înţelese exclusiv prin raportare la situaţia-premisă pe care art. 27 C. proc. civ. o implică, anume că trebuie să fie vorba despre persoana vătămată prin infracţiune sau despre succesorii acesteia, înţeleşi ca persoane direct prejudiciate.

Situaţia asiguratorului de răspundere civilă ţinut a-i dezdăuna, pentru o faptă ilicită cu caracter penal săvârşită de asiguratorul său, pe cei direct prejudiciaţi este, însă, una caracterizată prin elemente de particularitate care au vocaţia de a-i conferi asigurătorului un statut juridic distinct, ce nu ar putea fi înţeles printr-o raportare rigidă la ipotezele enumerate de art. 27 C. proc. civ.

Este util a observa, în legătură cu aceasta, că, într-adevăr, hotărârea penală prin care s-au acordat despăgubiri civile celor prejudiciaţi prin fapta ilicită a persoanei asigurate îi este opozabilă asigurătorului care încheiase cu asiguratul o asigurare obligatorie de răspundere civilă; pe de altă parte însă, suma acordată cu titlu de despăgubiri în procesul penal, ca urmare a constituirii ca părţi civile a celor prejudiciaţi, este una care, valorizând dreptul de dispoziţie al persoanelor păgubite, nu ar putea fi mai mare decât cea solicitată. În caz contrar, s-ar încălca principiul disponibilităţii ce caracterizează inclusiv acţiunea civilă în procesul penal, în ce priveşte cuantumul despăgubirii solicitate de partea civilă.

Or, atunci când persoana păgubită prin fapta asiguratului fusese despăgubită, total sau parţial, în mod voluntar de către asigurator mai înainte ca ea să se constituie parte civilă, devine evident că aceasta nu mai justifică un interes legitim pentru a pretinde în procesul penal, ca parte civilă, suma ce-i fusese deja plătită cu titlu de despăgubire, căci prejudiciul îi fusese reparat. Tot astfel, când dezdăunarea realizată de asigurator fusese parţială, constituirea de parte civilă nu ar mai putea fi justificată decât pentru partea de despăgubire cu privire la care persoana prejudiciată afirmă că încă îi mai este datorată.

În asemenea circumstanţe, asigurătorul este ţinut să plătească celor prejudiciaţi suma stabilită prin hotărârea instanţei penale, după cum, în temeiul prevederilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, are dreptul de a recupera de la asigurat suma plătită în executarea hotărârii penale.

În acelaşi timp însă, pentru eventualele despăgubiri plătite de asigurător anterior hotărârii penale şi cu privire la care persoanele vătămate nu se constituiseră, din lipsă de interes, părţi civile, asigurătorului trebuie să-i fie recunoscut dreptul de a le recupera de la asiguratul său, această prerogativă a sa având suport în chiar dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 136/1995, în raport de care, aşa cum s-a arătat mai sus, asigurătorul are dreptul la recuperarea integrală a sumelor pe care, în condiţiile legii, le-a plătit cu titlu de despăgubire.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu s-ar putea considera, în cauză, că ar exista autoritate de lucru judecat a hotărârilor penale cu privire la cuantumul despăgubirilor civile (267.080,512 RON), zicându-se că nu ar mai putea fi primite spre analiză pe fondul lor, în prezentul proces, acele sume care depăşesc acest cuantum.

Are în vedere Înalta Curte că deşi nu se poate tăgădui că privitor la suma de 267.080,59 RON cele stabilite în procesul penal se impun cu autoritate de lucru judecat, nu se poate însă omite faptul că este de principiu că lucrul judecat se ataşează numai celor efectiv judecate (tranşate) de instanţă prin hotărârea sa, iar nu şi pretenţiilor care nu au făcut obiectul verificării jurisdicţionale fie pentru că nu au fost deduse judecăţii, fie pentru că au fost considerate inadmisibile. Prin urmare, în chip logic, nu poate dobândi autoritate de lucru judecat decât ceea ce s-a judecat, în acest sens fiind, fără echivoc, concluzia ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Or, în procesul penal în care actualul pârât a avut calitatea de inculpat sumele de 19.480 RON (plătită de către reclamantă în dosarul de daună x) şi 8.205,5 RON (plătită de către reclamantă în dosarul de daună x) nu au făcut nici obiect al verificării jurisdicţionale, nici al tranşării lor prin dispozitivul hotărârilor, ele nefiind deduse judecăţii de către părţile civile întrucât acestea fuseseră deja despăgubite în mod voluntar de către actuala reclamantă.

În ceea ce priveşte conduita în procesul penal a actualei reclamante, se cuvine a remarca şi că prin decizia penală nr. 16/A/26.01.2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în apel, s-a statuat că "…. cererea formulată de asiguratorul S.C. A. S.A, intitulată "cerere de constituire de parte civilă", este prematură în acest moment procesual, dat fiind că sumele ce ar urma să fie plătite de către societatea de asigurare reprezintă un prejudiciu cert, lichid şi exigibil doar în momentul rămânerii definitive şi irevocabile, în privinţa dispoziţiilor civile, a sentinţei penale nr. 234/30.07.2008 a Judecătoriei Turda, ori în momentul de faţă această hotărâre nu este definitivă" .

Aceste statuări nu au fost modificate în recurs, prin decizia penală nr. 186/R/30.03.2009 a Curţii de Apel Cluj fiind respins ca inadmisibil recursul declarat de S.C. A. S.A.

În consecinţă, actuala reclamantă nu s-a aflat în situaţia de a-i fi analizate pe fond, în procesul penal, pretenţiile privitoare la sumele de 19.480 RON şi 8.205,50 RON.

A considera altfel ar avea semnificaţia unei veritabile sancţiuni aplicate reclamantei pentru că aceasta şi-a îndeplinit în mod voluntar, mai înainte de finalizarea procesului penal, obligaţia legală de a le despăgubi, fie şi parţial, pe persoanele păgubite prin producerea accidentului; or, executarea voluntară şi cât mai grabnică a obligaţiei de despăgubire trebuie încurajată şi susţinută, ea corespunzând scopului urmărit de legiuitor sub aspectul protecţiei datorate victimelor accidentelor de circulaţie.

Cele de mai sus evidenţiază şi justeţea afirmaţiei recurentei potrivit căreia dreptul ei, ca asigurător, la recuperarea la pârât a sumelor plătite drept despăgubiri în temeiul prevederilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 nu se putea naşte decât după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare a pârâtului pentru o faptă de natura celor evocate în cuprinsul acestor prevederi legale.

Faţă de toate cele ce preced, rezultă că instanţa de apel a lăsat necercetat fondul cauzei în ce priveşte sumele de 19.480 RON şi 8.205,50 RON, astfel că, reţinându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. precum şi a prevederilor art. 497 C. proc. civ., se va dispune admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, trimiţându-se cauza spre rejudecare în apel la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, se va ţine seama de dezlegările făcute de Înalta Curte prin cele ce preced, verificându-se dacă, în ce priveşte cele două sume sus-menţionate şi dobânda aferentă, acestea întrunesc, pe fondul lor, condiţiile cerute de lege pentru a putea fi caracterizate ca fiind despăgubiri susceptibile de recuperare sub acţiunea prevederilor art. 58 lit. b) din legea nr. 136/1995.

În ce priveşte însă suma de 258.460,51 RON, precum şi dobânda legală aferentă, acestea nu au făcut obiect de contestare nici pe calea apelului, nici pe calea recursului, astfel că sub acest aspect reanalizarea lor în apel, în cadrul rejudecării, nu mai apare ca necesară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 148 A din 25 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează hotărârea atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 iunie 2020.