Limitation of cassation review to illegality: rejection of factual and evidentiary challenges to loan contract standing and amount
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the debtor, upholding the appellate court’s final judgment that ordered the defendant to pay the creditor 500,000 RON as an unpaid loan, thereby leaving the lower courts’ decisions in force. The dispute centered on a loan contract, with the debtor challenging the creditor’s standing to sue on the grounds that the loan was extended by the creditor’s company rather than in his personal capacity, and arguing that unrelated commercial debts between the creditor’s entities and the debtor’s company should offset the loan or that compliance with financial discipline laws invalidated the transaction. The court held that the appeal was unfounded because the arguments raised were essentially challenges to the factual appreciation of evidence and the re-evaluation of the parties' intent, which exceed the scope of a review for illegality; specifically, the court noted that the appeal court had already correctly addressed the financial discipline statutes, determining that their non-compliance does not invalidate the loan contract. The decisive legal basis was Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which restricts cassation appeals to specific grounds of illegality, barring the Supreme Court from conducting a merit review or re-assessing factual circumstances and evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ; Limitation of cassation review to illegality: rejection of factual and evidentiary challenges to loan contract standing and amount: The dispute centered on a loan contract, with the debtor challenging the creditor’s standing to sue on the grounds that the loan was extended by the creditor’s company rather than in his personal capacity, and arguing that unrelated commercial debts between the creditor’s entities and the debtor’s company should offset the loan or that compliance with financial discipline laws invalidated the transaction. The court held that the appeal was unfounded because the arguments raised were essentially challenges to the factual appreciation of evidence and the re-evaluation of the parties' intent, which exceed the scope of a review for illegality; specifically, the court noted that the appeal court had already correctly addressed the financial discipline statutes, determining that their non-compliance does not invalidate the loan contract. The decisive legal basis was Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which restricts cassation appeals to specific grounds of illegality, barring the Supreme Court from conducting a merit review or re-assessing factual circumstances and evidence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded due to the lack of valid grounds for cassation under the illegality framework.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 iunie 2020
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea formulată la data de 16 octombrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei să dispună:
- obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând împrumut nerestituit;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 891 din 30 ianuarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu.
A declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect pretenţii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 1361 din 10 iulie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500.000 RON, reprezentând împrumut nerestituit.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 11.605 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 8.605 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi 3.000 RON reprezentând onorariu de avocat.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 878A din 14 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de către apelantul pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 1361/10.07.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant A..
A anulat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând fondul:
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500.000 RON, reprezentând împrumut nerestituit.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 7.302,5 RON, din care 4.302,5 RON reprezintă taxă judiciară de timbru şi 3.000 RON reprezintă onorariu de avocat.
4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul B., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.
În cuprinsul cererii de recurs pârâtul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.
Se susţine că instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material privitoare la "contractul de împrumut de consumaţie" atunci când a concluzionat că, independent de menţiunile pe care apelantul-pârât a înţeles să le insereze în angajamentul de plată, din probatoriul administrat în cauză rezultă că împrumutul a fost acordat de către A. în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant al societăţii comerciale în cadrul căreia avea calitatea de administrator. Prin adăugarea semnăturii de către reclamant, acesta şi-a însuşit în totalitate angajamentul de plată, fiind de acord cu calitatea în virtutea căreia s-a remis o sumă de bani.
În ceea ce priveşte soluţia instanţei de apel cu privire la fondul cauzei, se arată că în mod greşit instanţa a apreciat că apărările formulate de pârât fie nu au legătură cu raportul juridic pus în discuţie, fie sunt pur speculative. Recurentul învederează că relaţiile dintre societatea C. S.R.L. şi societatea dl. A. sunt relevante în prezenta cauză, în condiţiile în care C. S.R.L. a achitat către societatea D. S.R.L. peste 300.000 RON pentru o anumită cantitate de marfă şi ambalaje, acestea nefiind nici în prezent livrate. În declaraţiile sale, reclamantul s-a apărat arătând că este îndrituit să păstreze suma de bani achitată de C. S.R.L. pentru acoperirea datoriei.
Se susţine că prin menţinerea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi instanţa de apel, instanţa de recurs nu ar face altceva decât să îl oblige la plata aceleiaşi sume de două ori.
Recurentul mai arată că, deşi a pus în discuţie incidenţa Legii nr. 70/2015 privind întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, instanţa nu a luat în considerare acest aspect.
Totodată, cu toate că instanţa de apel a concluzionat că circumstanţele acordării împrumutului au fost reţinute în mod greşit de către instanţa de fond, se susţine că aceasta a apreciat în mod greşit faptul că trebuie restituită toată suma de 500.000 RON, deşi suma de 300.000 RON remisă la sfârşitul lunii iunie 2015 nu ar avea cum să facă obiectul contractului încheiat în septembrie 2015.
5. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 martie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 878A din 14 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fixat termen de judecată la data de 2 iunie 2020, ora 900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul B. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Prima critică formulată de pârât vizează respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, pârâtul făcând referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând că instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material privitoare la "contractul de împrumut de consumaţie" atunci când a concluzionat că, independent de menţiunile pe care apelantul-pârât a înţeles să le insereze în angajamentul de plată, din probatoriul administrat în cauză rezultă că împrumutul a fost acordat de către A. în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant al societăţii comerciale în cadrul căreia avea calitatea de administrator. Se arată că prin adăugarea semnăturii de către reclamant, acesta şi-a însuşit în totalitate angajamentul de plată, fiind de acord cu calitatea în virtutea căreia s-a remis o sumă de bani.
Referitor la această critică, Înalta Curte reţine că prin memoriul de recurs nu au fost dezvoltate critici de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci recurentul a procedat la expunerea unei situaţii de fapt şi a solicitat reevaluarea probatoriilor administrate, învederând că împrumutul a fost acordat de A., în calitate de administrator al societăţii D. S.R.L. şi nu în nume propriu.
Or, asemenea susţineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiaşi articol, normă imperativă, de ordine publică.
A doua critică expusă de recurent prin cererea de recurs vizează soluţia instanţei de apel cu privire la fondul cauzei, acesta arătând că în mod greşit instanţa a apreciat că apărările formulate de pârât fie nu au legătură cu raportul juridic pus în discuţie, fie sunt pur speculative. Recurentul învederează că relaţiile dintre societatea C. S.R.L. şi societatea dl. A. sunt relevante în prezenta cauză, în condiţiile în care C. S.R.L. a achitat către societatea D. S.R.L. peste 300.000 RON pentru o anumită cantitate de marfă şi ambalaje, acestea nefiind nici în prezent livrate. În declaraţiile sale, reclamantul s-a apărat arătând că este îndrituit să păstreze suma de bani achitată de C. S.R.L. pentru acoperirea datoriei.
Recurentul mai arată că, deşi a pus în discuţie incidenţa Legii nr. 70/2015 privind întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, instanţa nu a luat în considerare acest aspect.
Înalta Curte constată că este nefondată critica ce vizează faptul că instanţa de apel nu s-a raportat la dispoziţiile incidenţa Legii nr. 70/2015 privind întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.
Astfel, din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a analizat aceste dispoziţii, reţinând că, dincolo de faptul că aceste prevederi legale ar fi împiedicat în primul rând acordarea împrumutului în numerar de către societatea comercială cu care pârâtul afirmă că ar fi contractat, nerespectarea acestor dispoziţii poate atrage o formă specială de răspundere, în condiţiile actului normativ, fără a influenţa valabilitatea contractului de împrumut de consumaţie.
În ceea ce priveşte aspectele referitoare la relaţiile dintre societatea C. S.R.L. şi societatea dl. A., precum şi cele referitoare la faptul că instanţa de apel ar fi apreciat în mod greşit că trebuie restituită toată suma de 500.000 RON, deşi suma de 300.000 RON remisă la sfârşitul lunii iunie 2015 nu ar avea cum să facă obiectul contractului încheiat în septembrie 2015, Înalta Curte constată că aceste susţineri nu reprezintă critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurent.
Or nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 878A din 14 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2020.