Extraordinary challenge barred for substantive legal disputes mischaracterized as material errors in VAT refund liability disputes

Asupra contestaţie în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 septembrie 2014, reclamanta SC F. SA prin administrator judiciar A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, solicitând anularea actului administrativ fiscal nr. x/2014 şi admiterea cererii privind plata sumei de 8.224.435 RON - dobândă fiscală aferentă rambursării cu întârziere a sumei de 135.199.057 RON, reprezentând TVA aprobat la rambursare conform Deciziei de impunere nr. x/29.03.2013. A mai solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/11.04.2013 şi a Deciziei de impunere nr. x/26.04.2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 9 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru capătul de cerere privind anularea actului înregistrat sub nr. x/2014 la pârâtă; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru capătul de cerere privind plata sumei de 8.224.435 RON despăgubiri. Instanţa a respins celelalte excepţii invocate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

De asemenea, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru capătul de cerere privind obligarea acesteia la despăgubiri şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei pentru capătul de cerere privind anularea actului înregistrat sub nr. x/2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 40/2015 din data de 2 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi a admis cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta SC F. SA prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

Totodată, a obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca să plătească reclamantei suma de 8.551.731 RON, reprezentând dobânda fiscală aferentă rambursării cu întârziere a sumei de 135.199.057 RON, TVA aprobat la rambursare, conform Deciziilor de impunere emise de ANAF - DGAMC nr. F-MC 291/29.03.2013, Deciziei nr. F-MC 344/11.04.2013 şi Deciziei nr. F-MC 364/26.04.2013.

De asemenea, instanţa a respins cererea de chemare în judecată formulată de aceeaşi reclamantă împotriva pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, având ca obiect anularea adresei nr. x/03.03.2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

Împotriva încheierii de şedinţă de la data de 9.02.2015 şi a Sentinţei civile nr. 40/2015 din data de 2 decembrie 2015 pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, fiind invocate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 1424 din data de 29 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014 s-a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva încheierii din 9.02.2015 şi a Sentinţei civile nr. 40/2015 din 2 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A fost casată în parte încheierea şi, în parte, sentinţa şi, rejudecând, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea acestei pârâte la plata de despăgubiri, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

În esenţă, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de fond a motivat judicios soluţionarea tuturor excepţiilor invocate de către pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

Din perspectiva admisibilităţii acţiunii faţă de îndeplinirea procedurii prealabile, s-a reţinut că aceasta a fost iniţiată în raport cu ANAF-DGAMC, care a îndreptat plângerea prealabilă către AJFP Cluj, aspectul fiind nerelevant faţă de împrejurarea că se invocă un refuz al pârâtei, raportat la care, procedura prealabilă nici nu mai era necesară.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei prescripţiei faţă de AJFP Cluj, s-a reţinut că este nerelevantă incidenţa sau nu în cauză a prevederilor art. 135 din O.G. nr. 92/2003, câtă vreme s-a constatat că înscrisul atacat nu este un act administrativ ce poate fi supus cenzurii jurisdicţionale a unei instanţe de judecată, această constatare nefiind criticată în recurs de către pârâtă. Întrucât nu a analizat pe fond legalitatea înscrisului, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii întemeiată pe considerentul că măsurile de suspendare a inspecţiilor fiscale dispuse de ANAF - D.G.A.M.C. nu au fost contestate de către societatea reclamantă, nu s-a impus a mai fi analizată.

Instanţa de recurs a apreciat, însă, că este întemeiată critica referitoare la greşita respingere de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, având în vedere că acesteia i se impută crearea unui prejudiciu prin neîndeplinirea la termen a obligaţiei de rambursare TVA. Astfel, s-a reţinut că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca este cea care datorează despăgubiri pentru rambursarea cu întârziere a TVA întrucât, după data de 1.01.2014, reclamanta a trecut din administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), în administrarea organului fiscal din cadrul DGFRP Cluj-Napoca, iar această pârâtă este singura cu personalitate juridică şi din patrimoniul căreia s-ar putea executa o hotărâre de admitere a acţiunii.

În acelaşi sens, s-a reţinut că în privinţa reclamantei a avut loc o schimbare de competenţă fiscală şi, câtă vreme în sarcina organului fiscal subzistă obligaţia de a rambursa TVA într-un termen stabilit de lege, iar acesta nu o execută sau o execută cu întârziere, nu se poate aprecia că nu ar fi în derulare o procedură fiscală, raporturile juridice de drept fiscal nefiind stinse între părţi. Astfel, instanţa de recurs a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile alin. (3) ale art. 381 din O.G. nr. 92/2003, obligaţia finalizării şi stingerii raportului litigios izvorât din neexecutarea culpabilă a unei obligaţii cu caracter fiscal impusă de lege în sarcina unui organ cu atribuţii în domeniu, revenind organului fiscal care a iniţiat-o. Cum DGAMC este emitentul actului cauzator de prejudiciu, respectiv decizia de impunere emisă cu întârziere, atunci existenţa unei fapte ilicite cauzatoare a prejudiciului pretins de reclamantă se impunea a fi verificată în contradictoriu cu acest organ fiscal şi nu cu pârâta care a nu a emis niciun act administrativ atacabil în prezenta procedură.

Totodată, instanţa de recurs a reţinut că pârâta nu poate fi considerată debitorul obligaţiei deduse judecăţii care ar justifica recunoaşterea calităţii procesuale pasive, iar faptul că nu şi-a invocat propria necompetenţă in limine litis potrivit art. 37 din O.G. nr. 92/2003, nu atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a supune controlului jurisdicţional competenţa organului fiscal, în absenţa unei dispoziţii care să prevadă o astfel de interdicţie.

Pe de altă parte, a apreciat că în această situaţie nu se pot aplica, prin analogie, normele de procedură civile privind regimul competenţelor jurisdicţionale, aceasta nefiind o normă procesual civilă şi nici măcar jurisdicţională, ci una de drept administrativ, în legătură cu modul de aplicare a regulilor de competenţă privind administrarea creanţelor fiscale, astfel cum este definită în art. 37 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, ce poate fi supusă, în absenţa unei dispoziţii derogatorii, controlului de legalitate efectuat de instanţa de judecată.

În consecinţă, instanţa de recurs a constatat că pârâta nu este autoarea faptei ilicite pretinse de reclamantă, ci o altă instituţie, împotriva căreia reclamanta nu a înţeles să se îndrepte, astfel că nu se poate reţine calitatea procesuală pasivă a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, ca persoană obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 1424 din 29 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014 a formulat contestaţie în anulare SC F. SA - prin administrator judiciar B. SPRL, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare şi, rejudecând recursul, să se dispună respingerea acestuia ca neîntemeiat.

În motivarea contestaţiei în anulare arată că soluţia pronunţată în recurs are la bază o gravă eroare materială, în sensul că: pe de o parte, în pofida obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., nu a observat aplicabilitatea în cauză a Procedurii din 2006 de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili, iar pe de altă parte, nu a sesizat că începând cu ianuarie 2017 a intervenit transmisiunea legală a calităţii procesuale pasive de la DGRFP Cluj - Napoca către DGAMC, care a preluat din nou în competenţa de administrare fiscală a societăţii contestatoare şi, implicit, toate drepturile şi obligaţiile în legătură cu administrarea acesteia, pe care în intervalul ianuarie 2014 - decembrie 2016 le exercitase DGRFP Cluj-Napoca sau organul fiscal aflat în subordinea DGRFP Cluj-Napoca.

Consideră că se impunea ca instanţa de recurs să dispună introducerea în cauză a DGAMC, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a DGRFP Cluj-Napoca, şi scoaterea din proces a AJFP Cluj, întrucât la momentul soluţionării cererii de recurs - martie 2018 - DGAMC era titularul drepturilor şi obligaţiilor privind administrarea, din punct de vedere fiscal, a societăţii contestatoare.

De asemenea, consideră că se impunea soluţionarea excepţiilor invocate de pârâte prin raportare la această stare de fapt, dar instanţa de recurs a continuat soluţionarea cauzei în contradictoriu cu DGRFP Cluj-Napoca şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Cluj-Napoca, considerând că DGAMC ar fi trebuit să fie parte în cauză.

Contestatoarea apreciază că la baza acestei soluţii se află o eroare materială, deoarece la data analizei recursului, DGAMC ar fi trebuit să fie introdus ca parte în locul DGRFP Cluj-Napoca, în calitate de succesor legal al acesteia în administrarea societăţii.

Referitor la starea de fapt, arată că în intervalul 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2013, competenţa privind administrarea fiscală a societăţii (numită, la momentul respectiv, C. SA) a revenit DGAMC, societatea făcând parte din categoria marilor contribuabili. La data de 01.01.2014 s-a schimbat competenţa de administrare din punct de vedere fiscal, iar societatea a trecut în administrarea DGRFP Cluj-Napoca. Ca urmare a schimbării competenţei, DGAMC a remis cererea contestatoarei de restituire a dobânzilor către AJFP Cluj, în temeiul Procedurii din 4 iulie 2006 de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili, în vederea aplicării Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 753/2006 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, aprobată prin Ordinul nr. 1119/2006.

În urma formulării plângerii prealabile administrative, în martie 2014, AJFP Cluj a apreciat că este competentă să soluţioneze cererea şi a respins-o ca nefiind depusă în termen şi ca neîntemeiată.

Mai arată că la data formulării acţiunii, 17.09.2014, societatea contestatoare se afla în administrarea organului fiscal din subordinea DGRFP Cluj-Napoca, iar după soluţionarea cauzei de către prima instanţă, respectiv în ianuarie 2017, aceasta a revenit în competenţa de administrare, din punct de vedere fiscal, a DGAMC.

Consideră că DGAMC şi DGRFP Cluj-Napoca au acţionat una faţă de cealaltă, ca succesor în drepturi şi obligaţii, în sensul că, odată cu preluarea spre administrare a contribuabililor, fiecare din cele două instituţii se subrogă în drepturile şi obligaţiile organului fiscal competent anterior, succedându-i ope legis în această calitate, cu atât mai mult cu cât toate actele emise de una sau alta dintre instituţii şi care vizează un anumit contribuabil, continuă să producă efecte, rămânând pe deplin valabile.

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare, arată că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Precizează că dezlegarea dată recursului este urmarea respingerii capătului de cerere privind acordarea dobânzilor fiscale, ca o consecinţă a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, pronunţate în baza unei erori materiale evidente a instanţei de recurs, ce are legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, întrucât subiect în raportul juridic de drept fiscal dedus judecăţii este statul, astfel că obligarea statului la plata dobânzilor fiscale se răsfrânge în realitate asupra aceluiaşi subiect de drept fiscal. Consideră că eroarea materială vizează aspectele formale ale judecării recursului, respectiv aplicarea transmisiunii legale a calităţii procesuale, neobservate de instanţa de recurs.

Contestatoarea susţine că greşeala materială din speţă este esenţială, întrucât respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea de dobânzi este urmare directă a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a DGRFP Cluj-Napoca ca urmare a greşelii realizate de instanţa de recurs.

Astfel, arată că instanţa de recurs, din eroare, nu a făcut aplicarea Procedurii din 2006 de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 C. proc. fisc. , iar pe de altă parte, susţine că instanţa de recurs nu cunoaşte efectele transmisiunii legate a calităţii procesuale de la DGRFP Cluj-Napoca la DGAMC, transmisiunea care ar fi condus la aprecierea calităţii procesuale pasive la momentul soluţionării recursului.

Invocă specificitatea raportului juridic de drept fiscal, care justifică, în opinia sa, temeinicia motivului de contestaţie în anulare în raport de aceste aspecte, sens în care invocă practica judiciară.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală în cadrul litigiului de contencios administrativ, consideră că aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi, respectiv, al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii, astfel că, în materia contenciosului administrativ fiscal, raportul juridic se stabileşte între stat şi societatea contestatoare, în calitate de contribuabil.

Contestatoarea mai susţine că în speţă are calitatea de creditor, de titular al unui drept de creanţă, constând în dobânda fiscală pretinsă, or, prin modificarea instituţiei ce administrează creanţa fiscală din speţă, a avut loc o transmisiune a drepturilor şi obligaţiilor de administrare, respectiv a calităţii de debitor, între cele două organe fiscale, inclusiv din perspectiva organului cu competenţe în realizarea inspecţiei fiscale. Consideră că această transmisiune nu este doar strict formală, ci presupune şi transferul drepturilor şi obligaţiilor de administrare fiscală şi nu poate rămâne fără efect.

De asemenea, invocă discriminarea ce ar rezulta din acest raţionament, câtă vreme câtă vreme contribuabilul va fi ţinut, faţă de organul ce a dobândit competenţa, pentru toate obligaţiile fiscale, indiferent de momentul la care s-au născut acestea.

Faţă de dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, consideră că instanţa de recurs era obligată cel puţin a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în proces a DGAMC, ca urmare a repreluării competenţei de administrare fiscală, ulterior datei de 01.01.2017.

În acest sens invocă dispoziţiile art. 381 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc. , apreciind că acestea au fost aplicate greşit de către instanţa de fond, în condiţiile în care aplicabilitate în cauză avea alin. (3) al textului de lege de mai sus, în ceea ce priveşte procedura fiscală aflată în curs de derulare.

Mai arată că la momentul la care a avut loc transferul privind competenţa de administrare fiscală de la DGAMC la DGRFP Cluj-Napoca (01.01.2014), era în vigoare Procedura din 4 iulie 2006 de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili în vederea aplicării Ordinului Ministrului finanţelor publice nr. 753/2006, care reglementa situaţiile generate de transferul competenţei privind administrarea fiscală a marilor contribuabili.

Pe de altă parte, consideră că eroarea materială constă în neverificarea calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte la momentul judecării recursului, sens în care invocă elemente de doctrină, apreciind că se impune ca părţile să aibă calitate procesuală pe tot parcursul procesului, iar instanţa de control judiciar este obligată să verifice calitatea procesuală în raport de momentul soluţionării excepţiei.

În acest sens, invocă şi dispoziţiile art. 161 teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora: "când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane."

Critică faptul că instanţa de recurs nu a analizat calitatea procesuală pasivă a pârâtei la momentul soluţionării recursului, acest aspect constituind în opinia sa o eroare materială.

La momentul celui de-al doilea transfer de competenţă din ianuarie 2017, în vigoare era Ordinul 467/17.02.2015, care stabileşte în Capitolul I, Secţiunea L, pct. 5, că cererile de compensare şi/sau de restituire, nesoluţionate la data efectuării predării-primirii activităţii de administrare a acestora de către DGAMC sau de către organul fiscal teritorial competent şi al căror termen legal de soluţionare se împlineşte până la data de 7 ianuarie a anului următor, vor fi soluţionate de organul fiscal căruia i-au fost acestea adresate. În Secţiunea 14 - lit. N), acelaşi ordin stabileşte că pentru litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată, având ca obiect contestaţiile formulate împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau de impunere întocmite de organele de control abilitate, contestaţiile la executarea silită sau contestaţiile împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, pentru litigiile ce privesc procedurile de reorganizare judiciară şi faliment, precum şi pentru orice alte litigii, reprezentarea va fi asigurată în continuare de birourile/compartimentele/serviciile juridice din cadrul administraţiilor judeţene ale finanţelor publice sau direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, după caz, pe bază de mandat şi sub directa coordonare a Direcţiei generale juridice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Astfel, susţine că DGRFP Cluj-Napoca păstrează în speţă un drept de reprezentare a ANAF, acordat în temeiul unui mandat.

De asemenea, contestatoarea invocă atingerea adusă dreptului său de proprietate, ca urmare a respingerii recursului în temeiul unui aspect strict formal, determinat de incertitudinea administrativă şi legislativă, ce contravine jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Susţine că schimbările succesive de competenţă de administrare fiscală nu pot zădărnici posibilitatea contribuabilului de a obţine dobânzile fiscale generate de restituirea cu întârziere a TVA.

5. Apărările intimatelor-pârâte

Intimatele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei în anulare, arătând că în speţă nu este vorba despre o greşeală materială cu caracter procedural, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate.

Consideră că argumentele invocate de către contestatoare nu pot constitui temei nici hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocate de către recurenta-reclamantă nu sunt în măsură să constituie temeiul prezentei acţiuni în anulare, câtă vreme acestea analizează aspecte legate de punerea în aplicare a dreptului material în materie fiscală şi nu de principii de soluţionare a erorilor materiale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pe care contestatoarea şi-a întemeiat prezenta cale de atac, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...)

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Examinând motivele invocate prin prisma dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată prin decizia ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestatoare.

Contestaţia în anulare prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi promovată decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, calea de atac în discuţie neputând reprezenta prilej pentru rediscutarea aspectelor analizate de instanţele de recurs.

"Erorile materiale", în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt erori evidente cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu la o pretinsă greşeală de judecată, respectiv în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale.

De aceea, argumentele expuse de contestatoare, prin care afirmă că instanţa de recurs a săvârşit mai multe erori materiale cu prilejul soluţionării recursului declarat împotriva încheierii din 9.02.2015 şi a Sentinţei civile nr. 40/2015 din 2 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei civile în discuţie, întrucât acestea tind să demonstreze nu existenţa unor greşeli materiale evidente, ci netemeinicia raţionamentului logico-juridic al instanţei de recurs, reprezentând astfel o cale de atac.

În acest sens, este de observat că în cadrul pretinselor erori materiale contestatoarea critică modalitatea în care instanţa de recurs a ajuns la soluţia pronunţată fără a observa aplicabilitatea în cauză a Procedurii din 2006 de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili, iar pe de altă parte, nu a sesizat că, începând cu ianuarie 2017, a intervenit transmisiunea legală a calităţii procesuale pasive de la DGRFP Cluj - Napoca către DGAMC, care a preluat din nou în competenţa de administrare fiscală a societăţii contestatoare. De asemenea, s-a invocat interpretarea eronată a prevederilor legale din C. proc. fisc. de către instanţa de recurs.

Nici argumentele contestatoarei cu privire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu se grefează pe conţinutul erorii de ordin material, argumentele contestatoarei reprezentând, în realitate, critici la adresa modalităţii de soluţionare a recursului său, critici ce nu pot fi primite în cadrul prezentei căi de atac.

Prin urmare, aspectele invocate de contestatoare nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată şi constituind un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.

Înalta Curte constată că dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi consolidat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real şi adecvat a apărărilor părţilor, însă respectarea acestui principiu convenţional de către o instanţă de judecată nu poate fi verificată pe calea contestaţiei în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul naţional nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, şi Stanca Popescu c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).

Faţă de cele ce preced, se apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textul legal sus-menţionat, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, instanţa de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de SC F. SA - prin administrator judiciar B. SPRL împotriva Deciziei nr. 1424 din 29 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2018.

GGC - GV