Reclassification of public medical assistants: statutory interpretation of "same profile" studies and binding effect of prior civil judgment res judicata

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2015, la data de 15.05.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Sănătăţii solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul:

- să modifice statutul de organizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, în sensul modificării funcţiei din asistent medical principal în funcţia de asistent medical principal cu studii superioare începând cu data de 08.10.2012,

- să o promoveze în funcţia de asistent medical principal cu studii superioare începând cu 08.10.2012 şi

- să dispună obligarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova la plata diferenţelor dintre salariul de încadrare şi dobânda legală de la data formulării cererii până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 7484/2015 din data de 11 decembrie 2015, Tribunalul Dolj a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Dolj şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/54/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 7 din data de 14 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta a formulat recurs, criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 1961 din Legea nr. 95/2006 în sensul că se raportează la forma acestui articol adoptată prin Legea nr. 358/2013. Aceasta întrucât, faţă de data la care recurentei i s-a comunicat refuzul de a fi promovată (08.10.2012), această formă nu era în vigoare.

La data menţionată era în vigoare forma într-un singur aliniat a art. 1961, aşa cum acesta a fost introdus în Legea nr. 95/2006, prin O.U.G. nr. 35/2012. Curtea de Apel Craiova a avut o practică unitară cu privire la interpretarea acestui text de lege, astfel că pârâtul avea obligaţia promovării recurentei în funcţia de asistent medical principal cu studii superioare.

Textul legal menţionat se referă la "studii superioare în profil" şi nu "în specialitate". Când legiuitorul s-a referit la "profil" a avut în vedere faptul că asistenţii medicali puteau fi promovaţi după absolvirea studiilor superioare în profil asistenţă medicală şi nu puteau fi promovaţi cei care aveau studii superioare absolvite în alte profiluri (istorie, drept etc.).

A mai arătat recurenta că prin respingerea acţiunii s-au încălcat dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la protecţia dreptului de proprietate, cât şi cele referitoare la nediscriminarea persoanelor indiferent de criteriu.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că sentinţa atacată este legală şi temeinică.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24 aprilie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 iunie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. a învestit instanţa de judecată cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii:

- să modifice statutul de organizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, în sensul modificării funcţiei din asistent medical principal în funcţia de asistent medical principal cu studii superioare începând cu data de 08.10.2012,

- să o promoveze în funcţia de asistent medical principal cu studii superioare începând cu 08.10.2012 şi

- să dispună obligarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova la plata diferenţelor dintre salariul de încadrare şi dobânda legală de la data formulării cererii până la data plăţii efective.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, reţinând următoarele:

Potrivit disp.art. 1961 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 358/2013, asistenţii medicali încadraţi în sistemul public în baza diplomei certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcţia corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menţinerea gradului principal şi a gradaţiei avute la data promovării.

Alin. (2) al aceluiaşi articol enumeră specializările de profil clinic la care face referire alin. (1) şi anume: asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie, asistent medical de pediatrie, asistent medical de ocrotire.

Reclamanta nu poate beneficia de această nouă încadrare întrucât este absolventă de studii sanitare postliceale în specialitatea asistent medical radiologie şi studiile superioare au fost absolvite, în alt profil, respectiv asistent medical generalist.

Este nefondată susţinerea reclamantei potrivit căreia noţiunea de profil avută în vedere de legiuitor se referă la profilul asistenţă medicală versus, spre exemplu, profilul istorie, drept, psihologie, etc.

Or, este evident din interpretarea logico-gramaticală a textului art. 1961 alin. (1) că legiuitorul s-a referit la profilul clinic în specializările în care au fost încadraţi asistenţii medicali, şi, mai mult, le-a avut în vedere doar pe cele enumerate expres, respectiv: asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie, asistent medical de pediatrie, asistent medical de ocrotire.

Dacă s-ar fi avut în vedere, aşa cum susţine reclamanta, profilul medical în ansamblu, nu ar mai fi fost necesară enumerarea limitativă şi expresă a specializărilor respective.

De altfel ar fi fost lipsit de sens să se reglementeze practic implicit şi ipoteza în care un asistent medical ar fi absolvit studii superioare în profilul nonmedical şi astfel să fi fost necesară prevederea că doar dacă ar fi absolvit studii superioare în profilul medical asistenţii medicali puteau beneficia de o altă încadrare.

Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este legală în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, însă considerentele acesteia vor fi substituite conform celor arătate în continuare.

Astfel, Înalta Curte reţine că prin Sentinţa nr. 7513/11.12.2014, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis cererea formulată de reclamanta din prezenta cauză şi a obligat pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova să o încadreze pe aceasta în funcţia corespunzătoare studiilor superioare absolvite, de asistent medical generalist. Însă, prin Decizia nr. 1805/06.04.2015, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul declarat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva acestei sentinţe, pe care a schimbat-o în totalitate în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, printre altele, că reclamantei nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1961 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 358/2013, având în vedere că aceasta este absolventă de studii sanitare postliceale în specialitatea asistent medical radiologie, deci în altă specialitate decât specialitatea de profil clinic definită la alin. (2), iar studiile superioare absolvite sunt cele de asistent medical generalist.

Înalta Curte constată că aceste considerente au autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, conform dispoziţiilor art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din Noul C. proc. civ.. Potrivit acestor texte legale, autoritatea de lucru judecat (în ipostaza sa pozitivă) priveşte nu numai dispozitivul hotărârii, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar lucrul anterior judecat poate fi opus într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. De asemenea, potrivit art. 432 din acelaşi act normativ, autoritatea de lucru judecat poate fi invocată de părţi sau de instanţă în orice stare a procesului, inclusiv în recurs.

Astfel cum s-a arătat şi în doctrină, părţile unui litigiu sunt "prizoniere", faţă de terţi, cu privire la conţinutul hotărârii judecătoreşti pronunţate în acel litigiu. În speţă, aceasta înseamnă că interpretarea dată dispoziţiilor art. 1961 din Legea nr. 95/2006 prin Decizia nr. 1805/06.04.2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă se impune cu autoritate de lucru judecat, iar recurenta-reclamantă nu poate contesta decizia menţionată [aceasta fiind în mod evident obligatorie în ceea ce o priveşte, conform art. 435 alin. (1) din Noul C. proc. civ.], pentru că astfel s-ar repune în discuţie lucrul judecat, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că la data de 08.10.2012, data formulării cererii prin care reclamanta a solicitat promovarea în funcţia de asistent medical principal cu studii superioare, erau în vigoare dispoziţiile art. 1961 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 35/2012 (de la 30.06.2012), potrivit cărora "asistenţii medicali încadraţi în unităţile sanitare publice în baza diplomei/certificat de studii postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au dobândit gradul de principal şi ulterior au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcţia corespunzătoare studiilor superioare absolvite cu menţinerea gradului principal şi a gradaţiei avute la data promovării".

Raportat la aceste dispoziţii, refuzul Ministerului Sănătăţii apare ca justificat, în condiţiile în care reclamanta, încadrată în funcţia de asistent medical principal radiologie, a absolvit cursurile Facultăţii de Medicină, specializarea "medicină generală", studiile superioare absolvite fiind, aşadar, într-o specializare diferită de cea în care este încadrată.

Nu sunt întemeiate susţinerile recurentei potrivit cărora, atunci când legiuitorul s-a referit la "profil" a avut în vedere absolvirea studiilor superioare în profil asistenţă medicală, şi nu în alte profiluri (istorie, drept, filozofie, psihologie, mecanica, etc), dat fiind că din dispoziţiile art. 1961 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 35/2012, rezultă că încadrarea în funcţia corespunzătoare studiilor superioare era condiţionată de profilul studiilor absolvite, iar, în opinia Înaltei Curţi, prin profil se înţelege specialitatea studiilor postliceale sau superioare de scurtă durată în baza cărora au fost încadraţi asistenţii medicali care au dobândit gradul de principal.

Aceasta în condiţiile în care O.U.G. nr. 144/2008, act normativ care a transpus Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, distinge între profesia de asistent medical generalist, profesia de moaşă şi profesia de asistent medical. Din analiza dispoziţiilor art. 2, alin. (1) lit. b), art. 5 şi art. 6 ale acestui act normativ rezultă că profesiile de asistent medical generalist şi asistent medical se exercită cu titluri oficiale de calificare diferite, beneficiind de formare specifică, şi vizează activităţi şi competenţe distincte.

Totodată, este de observat că la data formulării cererii reclamantei era în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 707/2012 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul 2012 - 2013, prin care erau prevăzute, în domeniul "Sănătate", atât specializarea "asistenţă medicală generală", cât şi "radiologie şi imagistică".

Sunt, de asemenea, nefondate motivele de recurs prin care se susţine încălcarea dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale cu privire la nediscriminarea persoanelor indiferent de criteriu, raportat la colegii reclamantei din aceeaşi instituţie sanitară promovaţi anterior sau ulterior introducerii cererii sale, cât şi cu ceilalţi colegi din celelalte unităţi sanitare publice care au soluţionat favorabil cererile acestora, precum şi încălcarea art. 1 din Protocolul Adiţional referitor la protecţia dreptului de proprietate, raportat la dreptul la salariul corespunzător, care decurge din lege şi trebuie respectat întocmai.

Înalta Curte are în vedere că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atunci când sunt tratate în mod diferit persoane aflate în situaţii comparabile fără a exista o justificare obiectivă şi raţională. În cauză nu se pune însă problema unei încălcări a principiului nediscriminării, deoarece tratamentul diferenţiat, constând în reglementarea aplicabilă, se raportează la situaţia diferită în care se află destinatarii normelor legale, rezultând din încadrarea în funcţie şi specializarea studiilor superioare absolvite. Reclamanta nu se află în aceeaşi situaţie cu persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind studiile superioare absolvite pentru încadrarea în funcţia corespunzătoare acestora. Simpla susţinere că unor persoane li s-ar fi soluţionat favorabil cererea nu conduce, de asemenea, la o altă concluzie, întrucât principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii.

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut în mod constant că dreptul de creanţă reprezintă un "bun", în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmat de o jurisprudenţă consacrată a instanţelor sau atunci când reclamantul poate pretinde că are cel puţin o "speranţă legitimă" de a-l vedea concretizat (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 21.02.2008 în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 6 decembrie 2011 în Cauzele Felicia Mihăieş contra României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României). Eventualul salariu ce ar putea fi obţinut ca urmare a încadrării pe o funcţie corespunzătoare studiilor superioare, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale în acest sens, nu reprezintă un bun în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel că nu se poate pune nici problema unei limitări a dreptului de proprietate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 art. 496 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 7/2016 din data de 14 ianuarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 noiembrie 2018.

GGC - GV