Admissibility of constitutional review of judicial inspection and error liability statutes in challenge to disciplinary dismissal resolution

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, B. şi C., a solicitat: anularea rezoluţiei de clasare nr. x/IJ/3736/DIJ/2015 emisă de Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători, obligarea pârâţilor la întocmirea unui raport, prin administrarea unui probatoriu adecvat la obiectul celor sesizate, în vederea stabilirii situaţiei reale de fapt ce a fost încălcată cu bună ştiinţă şi obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 RON.

În cadrul acestui dosar, la data de 14 octombrie 2016, reclamantul A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, arătând că aceste dispoziţii contravin art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 52 din Constituţia României, iar la 16 februarie 2017, a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, susţinând că acestea contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 31 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererile formulate de reclamantul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederile art. 65 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, ca inadmisibile.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii pronunţată la 31 martie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., precizând că urmează să detalieze motivele de recurs după comunicarea încheierii atacate.

Prin memoriul de recurs, înregistrat la dosarul cauzei la 25 septembrie 2018, recurentul-reclamant a arătat că îşi întemeiază recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că soluţia de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, este nemotivată. Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că textele legale criticate nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei. Or, arată recurentul-reclamant, excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate ca urmare a susţinerilor pârâţilor din cuprinsul întâmpinărilor formulate în cauză, referitoare la lipsa calităţii lor procesuale pasive şi la exonerarea de vreo răspundere pecuniară.

Totodată, motivarea instanţei de fond este contradictorie, întrucât a fost invocat formal art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fără a explica/motiva în mod efectiv şi logic în ce constă lipsa legăturii excepţiilor de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de fond apreciind eronat că nu a fost dovedită condiţia privind legătura excepţiilor invocate cu soluţionarea cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările depuse la dosar, atât intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară au invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederile art. 65 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, nu îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, neexistând o legătură a excepţiilor invocate cu obiectul dedus judecăţii.

Legal citaţi, intimaţii-pârâţi B. şi C., nu au formulat întâmpinări în cauză.

5. Aspecte procesuale

Prin încheierea pronunţată în data de 6 decembrie 2017, a fost dispusă suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii. Astfel, deşi instanţa de recurs a acordat trei termene de judecată succesive pentru ca reclamantul să depună la dosarul cauzei motivele recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 31 martie 2017, precum şi a dovezilor privind data luării la cunoştinţă de încheierea atacată, acesta nu a dat curs solicitărilor Înaltei Curţi.

La data de 5 iunie 2018, recurentul-reclamant a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost admisă, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (2) din C. proc. civ., prin încheierea pronunţată la 26 septembrie 2018, Înalta Curte constatând că recurentul-reclamant A. s-a conformat măsurilor dispuse de către completul de judecată prin încheierea de şedinţă din 6 decembrie 2017, depunând la dosarul cauzei motivele pe care se întemeiază recursul declarat în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Excepţia nulităţii recursului a fost invocată de către intimaţii-pârâţi Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară din dublă perspectivă, cea a nerespectării termenului de motivare a căii de atac şi a neîncadrării criticilor de nelegalitate în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, regimul căii de atac este reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora:

"Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare (...)"

Aceste dispoziţii speciale, care reglementează numai durata termenului special de recurs, derogatoriu de la termenul general, se completează cu prevederile C. proc. civ., în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate ce pot fi invocate, condiţiile de formă ale recursului sau termenul de motivare a recursului.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.", iar art. 470 alin. (5) din acelaşi cod arată că: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Încheierea recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 martie 2017, de la acest moment începând să curgă termenul de declarare a recursului, de 48 de ore, stabilit de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Analizând recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta a fost formulat în termen, fiind depus prin fax la data de 2 aprilie 2017 şi înregistrat la Registratura instanţei de fond la data de 3 aprilie 2017.

În ceea ce priveşte motivarea căii de atac, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a precizat, prin cererea de recurs, că va expune criticile sale de nelegalitate după comunicarea încheierii atacate, demers procedural permis de prevederile art. 487 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., recurentul-reclamant beneficiind de un termen de 48 de ore, calculat de la data comunicării încheierii atacate, pentru a formula şi depune motivele recursului.

În aplicarea principiului echipolenţei, prevederile art. 485 C. proc. civ., ce reglementează termenul de exercitare a recursului, fac trimitere la "dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi la cele ale art. 469, care se aplică în mod corespunzător", în sensul că, atunci când o parte declară calea de atac înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de recurs.

Înalta Curte constată că la dosar nu există dovada comunicării către recurentul-reclamant a încheierii atacate, aspect susţinut de acesta şi, ulterior, confirmat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin intermediul adreselor de răspuns, înregistrate la dosarul de recurs la data de 22 noiembrie 2017 şi 31 octombrie 2018 .

Recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de motivarea încheierii pronunţate de instanţa de fond la data de 18.09.2018, aspect ce rezultă din înscrisul aflat la dosarul de recurs, respectiv data când a primit fotocopia încheierii atacate din dosarul supliment de fond, aflată la filele x, conform numerotării iniţiale a filelor din dosarul de fond, iar motivele de recurs au fost transmise de acesta prin poştă, la data de 20.09.2018, conform datei imprimate pe plicul aflat în original la dosarul de recurs.

Or, în condiţiile în care încheierea atacată nu a fost comunicată, recurentul a luat cunoştinţă de încheierea recurată la data de 18 septembrie 2018, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 20 septembrie 2018, Înalta Curte constată că motivarea căii de atac s-a făcut cu respectarea termenului de 48 de ore, conform art. 470 alin. (5) şi art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului pentru nerespectarea termenului de declarare a căii de atac, ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte neîncadrarea criticilor de nelegalitate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că reclamantul şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. [prin memoriul de recurs, doar pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ..], iar aspectele invocate de intimaţii-pârâţi, referitoare la necorelarea criticilor formulate cu motivele de casare indicate, nu reprezintă aspecte de nulitate a căii de atac, ci aspecte vizând temeinicia recursului, urmând a fi avute în vedere la analiza pe fond a căii de atac.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II.2. Examinând legalitatea încheierii atacate, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În prealabil, se constată că prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a înţeles să nu mai susţină motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci doar pe cele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Ca prim temei al demersului său procesual, recurentul-reclamant A. a indicat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează, în esenţă, nemotivarea hotărârii, respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Se remarcă însă că recurentul nu a înfăţişat şi nici nu a susţinut critici efective referitoare la acest aspect, simpla indicare a temeiul juridic nefiind de natură a conduce la examinarea pretinsului motiv de recurs.

Independent de aceasta, Înalta Curte remarcă aspectul că încheierea supusă controlului judiciar este în mod coerent şi cuprinzător motivată, fiind pe deplin satisfăcute exigenţele art. 425 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de reclamantul A. din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", text din care rezultă, fără dubiu, că o condiţie de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale o reprezintă legătura dintre textul de lege apreciat a fi neconstituţional şi soluţionarea cauzei.

În speţă, în acord cu opinia exprimată de completul de judecată care a pronunţat încheierea recurată, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionalitate cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de reclamant.

Excepţia de neconstituţionalitate este mijlocul procedural pus la dispoziţia oricărei părţi dintr-un proces pendinte de a susţine, în faţa Curţii Constituţionale, vătămarea drepturilor sale, prin incidenţa, în cauza sa, a unui text de lege considerat a fi neconstituţional.

Primele dispoziţii invocate ca fiind neconstituţionale, respectiv art. 65 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, prevăd următoarele:

"(1) Se înfiinţează Inspecţia Judiciară (IJ) ca structură cu personalitate în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul în municipiul Bucureşti, prin reorganizarea Inspecţiei Judiciare (...) (3) Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate."

Obiectul demersului judiciar al recurentului îl reprezintă anularea rezoluţiei de clasare nr. x/IJ/3736/DIJ/2015 emisă de Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători din cadrul Inspecţiei Judiciare.

Cât priveşte condiţia existenţei unei legături între dispoziţiile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei în care a fost invocată, Înalta Curte reţine că în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta nu este îndeplinită în speţă.

Astfel, aspectele referitoare la înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Judiciare, precum şi la principiile în baza cărora se desfăşoară activitatea inspectorilor judiciari, nu au nicio legătură cu fondul litigiului dedus judecăţii, ce are ca obiect anularea unei rezoluţii de clasare emise de Inspecţia Judiciară.

Celelalte dispoziţii invocate ca fiind neconstituţionale, şi anume art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd următoarele: "Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară."

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de curtea de apel şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, reţinând că aceste prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu este generată de simpla tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei de judecată ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Dispoziţiile criticate sunt aplicabile în cazul erorilor judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale, legiuitorul referindu-se în mod expres la eroarea intervenită în urma soluţionării unui litigiu de instanţele de judecată, pe când procedura administrativă referitoare la verificările efectuate de Inspecţia Judiciară în urma sesizărilor petenţilor privind eventualele abateri disciplinare săvârşite de magistraţi, nu are natura unui proces declanşat în faţa instanţelor judecătoreşti.

Astfel, textul legal criticat pentru neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea litigiului dedus judecăţii, având ca obiect anularea unei rezoluţii de clasare emise de Inspecţia Judiciară.

Înalta Curte constată, astfel, că în privinţa modalităţii de soluţionare a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale încheierea recurată este legală şi că, în mod judicios, prima instanţă a considerat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, este contrară prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, respingând-o ca inadmisibilă, în raport cu obiectul cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, fiind neîntemeiate criticile din recurs subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinări de către intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 31 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2018.

GGC - GV