Taxpayer's suspension appeal moot after merits ruling; appeal dismissed for lack of interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 octombrie 2015, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. F-SV 580/4.09.2015 până la pronunţarea instanţei de fond, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 228 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în sumă de 100.000 RON consemnată la B., conform recipisei nr. x/23.11.2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 228 din 16 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În susţinerea recursului, se arată că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că verificarea îndeplinirii cazului bine justificat prin prisma unor motive de nelegalitate determinate de interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale nu conduce la depăşirea limitelor procedurii sumare a cercetării aparenţei dreptului şi nu implică cercetarea fondului actelor administrative a căror suspendare se solicită, contrar celor reţinute de instanţa de fond.

În condiţiile în care nelegalitatea aparentă a actului administrativ derivă din aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 19 coroborat cu art. 21 din C. fisc. şi a dispoziţiilor art. 145 coroborat cu art. 146 C. fisc. , rezultă că aceste motive puteau induce instanţei de fond un dubiu legitim şi serios care să îndreptăţească la admiterea cererii de suspendare.

Cât priveşte condiţia dovedirii pagubei iminente, instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că aceasta nu a fost dovedită de societatea reclamantă prin depunerea unor înscrisuri cu privire la disponibilităţile financiare ale societăţii. Or, în opinia recurentei-reclamante, îndeplinirea acestei condiţii trebuia raportată nu neapărat la situaţia financiară a societăţii, ci la prejudiciul previzibil care s-ar putea produce societăţii prin executarea imediată a actului administrativ fiscal. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că a făcut dovada faptului că, la momentul depunerii cererii de suspendare, societatea derula contracte de executare lucrări inclusiv cu instituţii publice, precum şi faptul că beneficia de un contract de finanţare din fonduri europene, existând riscul nefinalizării acestor angajamente. De asemenea, a făcut dovada faptului că toate conturile bancare au fost indisponibilizate în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.09.2015.

În consecinţă, recurenta-reclamantă apreciază că, în analiza condiţiei pagubei iminente, erau irelevante dovezile cu privire la numărul de angajaţi sau bilanţurile contabile, fiind suficiente probele administrate cu privire la implicaţiile financiare ale executării unei obligaţii fiscale de un cuantum foarte ridicat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

6. Aspecte procesuale

La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2018, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunţării instanţei de fond.

Singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungeşte de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de faţă, dată fiind soluţia de respingere a acţiunii în anulare pronunţată de prima instanţă.

În speţă, obiectul acţiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. F-SV 580/4.09.2015 emise de autoritatea pârâtă, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în recurs de către partea recurentă, prin Sentinţa civilă nr. 152 din 8 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a soluţionat fondul cauzei, respingând acţiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de faţă.

Cererea care formează obiectul prezentului dosar a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora, suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunţarea instanţei de fond.

Cum instanţa de fond s-a pronunţat la 8 iunie 2016, respingând acţiunea în anulare formulată de reclamantă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depăşit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să îşi producă efectele.

Cât priveşte argumentul suplimentar invocat de recurenta-reclamantă prin concluziile scrise depuse la 2 noiembrie 2018, potrivit căruia se impune admiterea excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului, întrucât a obţinut şi suspendarea pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că prin această susţinere recurenta însăşi nu mai insistă în suspendarea provizorie a executării actului administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din moment ce a promovat o nouă cerere de suspendare în baza art. 15 din aceeaşi lege şi care a fost admisă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL Suceava, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL Suceava împotriva Sentinţei civile nr. 228 din 16 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2018.

GGC - GV