Bar exam challenge: reasoned response mandated, vote disclosure and costs denied

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să-i emită un răspuns motivat la toate cele 4 solicitări din cererea sa nr. x/20.09.2016, prin care a solicitat în calitate de participant la examenul susţinut în vederea dobândirii calităţii de avocat stagiar următoarele: " 1. Să îmi comunicaţi care dintre răspunsurile la grilele din varianta de test Gl au fost contestate în termenul legal în care se puteau depune contestaţii la barem; 2. Să îmi comunicaţi, explicit, motivarea pentru care fiecare dintre contestaţiile la barem menţionate mai sus au fost admise sau respinse. Am în vedere, sub acest aspect, faptul că pe site-ul UNBR nu s-au publicat nici variantele de grile contestate şi nici vreo motivare, explicită, pentru care contestaţiile s-au admis ori s-au respins; 3. Să îmi comunicaţi, explicit, motivul pentru care a fost respinsă contestaţia formulată de subsemnata împotriva baremului de corectare pentru varianta de test Gl. (x/13.09.2016); 4. Să îmi comunicaţi, explicit, componenţa comisiei care a admis/respins contestaţiile formulate, inclusiv contestaţia subsemnatei, cu indicarea expresă a modalităţii în care fiecare membru al comisiei a votat, cu ocazia soluţionării fiecărei contestaţii în parte."

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4255 din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:

- a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România;

- a obligat pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România să transmită reclamantei A. un răspuns motivat la petiţia formulată de aceasta şi înregistrată cu nr. x/20.09.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1062 din 8 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 4255 din 9 noiembrie 2017, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, a dispus completarea dispozitivului sentinţei în sensul că a admis în parte cererea de cheltuieli de judecată formulate de reclamantă, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi a respins în rest cererea de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Pârâta a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 4255 din 9 noiembrie 2017, iar reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1062 din 8 martie 2018.

3.1. Prin recursul formulat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei civile nr. 4255 din 9 noiembrie 2017, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca lipsită de interes, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs.

În motivare se arată că, în mod greşit instanţa a apreciat că aceasta justifică un interes în promovarea acţiunii, deoarece, prin Decizia nr. 2062 din 17.12.2016 a Consiliului U.N.B.R. reclamantei i s-a comunicat răspunsul motivat la cererea înregistrată sub nr. x/2016.

Astfel, recurenta arată că, punctele 1, 2 şi 4 din cererea reclamantei se referă la informaţii despre alţi candidaţi, respectiv informaţii despre membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor, organ colectiv, informaţii pentru care Regulamentul de examen nu prevede obligaţia de divulgare a lor, lipsind ca atare interesul sau dreptul legitim.

De asemenea, prin depunerea motivării soluţiilor date contestaţiilor la barem s-a răspuns reclamantei la punctul 3 din petiţie, astfel încât aceasta nu justifică un interes legitim nici cu privire la acest capăt de cerere.

Argumentul instanţei, cu privire la calificarea înscrisurilor solicitate pârâtei şi depuse în completarea probatoriului este greşită, acestea reprezentând motivarea detaliată a soluţiilor la toate contestaţiile privind baremul prevăzută de art. 21 alin. (2) şi (3) din Regulamentul de examen.

Pe fondul cauzei, recurenta apreciază instanţa a calificat eronat situaţia ca fiind un refuz nejustificat de a rezolva o cerere.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", or reclamanta nu a justificat un drept sau interes legitim cu privire la solicitările formulate prin petiţie, care în realitate se referă la alţi candidaţi, cu excepţia punctului 3 ce vizează propria contestaţia şi la care i s-a răspuns.

Lipsind interesul legitim nu sunt astfel întrunite nici condiţiile pentru a fi în prezenţa unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru punctele 1, 2 şi 4 din petiţie, nefiind în consecinţă în prezenţa unui act administrativ asimilat, astfel cum s-a reţinut în sentinţă.

În situaţia în care cererea reclamantei din data de 20.09.2016 ar fi considerată o petiţie în sensul O.G. nr. 27/2002, U.N.B.R. nu face parte dintre autorităţile şi instituţiile publice prevăzute în mod expres de art. 2 din ordonanţă, astfel încât nu are obligaţiile şi nu îi sunt aplicabile termenele din respectivul act normativ.

Asimilarea U.N.B.R. cu o autoritate publică este exclusiv în ceea ce priveşte prevederile Legii nr. 554/2004, asimilarea neputând fi extinsă în sensul altor acte normative care nu prevăd o astfel de asimilare şi care enumera limitativ subiecţii de drept cărora li se adresează. Astfel, instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 care prevăd în mod expres că "sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică", cum este cazul U.N.B.R., apreciind că ar fi avut obligaţia legală de a soluţiona cererea reclamantei şi dacă aceasta ar reprezenta o petiţie în sensul O.G. nr. 27/2002.

În situaţia în care cererea reclamantei din data de 20.09.2016 ar fi considerată o cerere de furnizare de informaţii publice, reiterează faptul că U.N.B.R. nu se încadrează nici între instituţiile enumerate de art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001, întrucât, competenţa de soluţionare pe fond a cauzei ar fi revenit Tribunalului Bucureşti.

Prin urmare, în cele două ipoteze de mai sus, indiferent de natura juridică a cererii formulată de reclamantă şi adresată U.N.B.R. nu există un temei legal pentru obligarea pârâtei la comunicarea informaţiilor solicitate.

3.2. Prin recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1062 din 8 martie 2018, neîntemeiat în drept, s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, aşa cum a fost formulată.

În motivare, se arată că, deşi i s-a admis acţiunea, nu i s-au acordat cheltuielile de judecată deşi a fost depusă la dosarul de fond chitanţa seria x nr. x/17.02.2017, în original, chitanţă care are înscrisă suma încasată, precum şi seria şi numărul contractului de asistenţă juridică la care se referă. Prin urmare, chitanţa conţine toate informaţiile necesare in vederea dovedirii cheltuielilor efectuate cu onorariul avocatului. Dacă instanţa aprecia că trebuie depus şi contractul, ar fi trebuit să solicite acest lucru, neexistând obligaţia de a depune si contractul odată cu chitanţa.

Aşa cum rezultă din contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/2017, activitatea avocatului a constat în consultanţă şi asistenţă în vederea redactării actelor procedurale şi nicidecum în reprezentare în instanţă, aceasta presupunând un onorariu mult mai costisitor.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta U.N.B.R., ca nefondat.

4.2. Recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat în cauză de reclamanta A..

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 10 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 16 decembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

6. Aspecte procesuale

La termenul de judecată din data de 16 decembrie 2020, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, pentru nemotivare, în raport decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civilă nr. 1062 din 8 martie 2018, se constată că, criticile acesteia se referă la faptul că instanţa de fond nu a acordat şi cheltuielile de judecată constând în onorariul avocaţial.

Cu referire la acest recurs, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă pentru nemotivare, în raport decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Se constată astfel că, decizia nr. 3/2020 are în vedere stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul şi care presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii.

În prezenta cauză, însă, critica recurentei nu vizează modul în care instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ci aplicarea art. 452 şi art. 453 C. proc. civ.

Aşa fiind, excepţia nulităţii recursului va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul criticilor reclamantei, Înalta Curte le consideră nefondate.

Astfel, în faţa instanţei de fond, recurenta a depus doar o chitanţă în cuantum de 700 RON conform contractului nr. x/2017, instanţa de fond constatând că nu s-a făcut dovada prestării vreunui serviciu din partea unui avocat. Astfel, reclamanta nu a fost reprezentată sau asistată în cursul procesului de vreun avocat iar actele procedurale emanate de la reclamantă au fost semnate doar de aceasta şi nici nu a fost depusă vreo împuternicire avocaţială la dosar.

În calea de atac a recursului, recurenta a depus contractul de asistenţă juridică nr. x/17.02.2017 şi factura nr. x/17.02.2017.

Recurenta susţine că. activitatea avocatului a constat în consultanţă şi asistenţă în vederea redactării actelor procedurale.

Potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ. 1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului iar conform 452 C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Înalta Curte constată că, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu a fost depusă o împuternicire de avocat, recurenta nu a fost asistată sau reprezentată de avocat iar toate actele procedurale depuse în cauză au fost semnate doar de reclamantă, în mod legal instanţa de fond a considerat că în cauză nu s-a probat îndeplinirea niciunui serviciu de asistenţă juridică din partea unui avocat.

Înalta Curte constată, de asemenea că, într-adevăr, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, însă aceste cheltuieli trebuie şi justificate, aşa cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond.

Chiar dacă în recurs s-a depus contractul de asistenţă juridică iar obiectul acestuia consta în "consultanţă juridică şi redactare acţiuni şi acte procedurale împotriva UNBR", Înalta Curte constată că nu există vreo legătură a acestui contract cu prezenta cauză.

Astfel, acţiunea reclamantei s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14.12.2016, acţiunea fiind semnată doar de reclamantă, contractul de asistenţă juridică fiind încheiat ulterior la 17.02.2017. Toate actele procedurale au fost îndeplinite doar de reclamantă iar la dosar nu a fost depusă vreo împuternicire avocaţială. Cum contractul are în vedere şi alte acţiuni îndreptate împotriva UNBR, se poate presupune că acesta a fost încheiat pentru alte cauze şi nu în prezentul dosar.

Aşadar, cum recurenta nu a făcut vreo dovadă a raportului de cauzalitate între suma de 700 RON reprezentând onorariu de avocat şi o eventuală asistenţă juridică din partea acestuia în prezenta cauzei, recursul formulat este nefondat.

Cu privire la recursul formulat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, Înalta Curte constată:

În ceea ce priveşte modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţia lipsei de interes, criticile sunt nefondate.

Astfel, la data de 12.09.2016 reclamanta intimată a susţinut examenul de intrare în barou organizat de U.N.B.R. În termenul anunţat pe site-ul U.N.B.R. a depus contestaţie la barem, respectiv în data de 13.09.2016, înregistrata sub nr. x/13.09.2016. În data de 15.09.2016 a fost publicat pe site-ul U.N.B.R. procesul-verbal de soluţionare a contestaţiilor, în care la pct. 1 şi pct. 2 s-a menţionat "se admit contestaţiile la doua întrebări" fără a se motiva acest lucru, iar la pct. 5 s-a menţionat "se resping toate celelalte contestaţii la baremul de evaluare, formulate de candidaţii care s-au prezentat la proba de examen din data de 12 septembrie 2016."

Reclamanta intimată a susţinut că toate celelalte contestaţii au fost respinse fără nici o motivare, prin urmare discreţionar. În data de 16.09.2016 s-a publicat o rectificare a procesului-verbal din data de 15.09.2016, dar nici de aceasta dată nu s-au comunicat şi motivările privind respingerea sau admiterea contestaţiilor făcute de participanţii la examenul în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar.

Ca urmare a acestei situaţii, în data de 20.09.2016, a depus la U.N.B.R. cererea nr. x care avea obligaţia legală de a-i răspunde în termen de 30 zile şi prin care a solicitat: 1. Să i se comunice care dintre răspunsurile la grilele din varianta de test Gl au fost contestate în termenul legal în care se puteau depune contestaţii la barem; 2. Să i se comunice, explicit, motivarea pentru care fiecare dintre contestaţiile la barem menţionate mai sus au fost admise sau respinse. A în vedere, sub acest aspect, faptul că pe site-ul UNBR nu s-au publicat nici variantele de grile contestate şi nici vreo motivare, explicită, pentru care contestaţiile s-au admis ori s-au respins; 3. Să i se comunice, explicit, motivul pentru care a fost respinsă contestaţia formulată de ea împotriva baremului de corectare pentru varianta de test Gl. 4. Să i se comunice, explicit, componenţa comisiei care a admis/respins contestaţiile formulate, inclusiv contestaţia sa, cu indicarea expresă a modalităţii în care fiecare membru al comisiei a votat, cu ocazia soluţionării fiecărei contestaţii în parte."

În faţa instanţei de fond, recurenta pârâtă a invocat o lipsă a interesului procesual al reclamantei în formularea acţiunii, respectiv a unei părţi din pretenţiile litigioase şi anume cele vizând modul de soluţionare a celorlalte contestaţii la răspunsurile din grilele de examen, nu a propriei contestaţii, pe care instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată.

În recurs, recurenta pârâtă susţine în continuare lipsa de interes a intimatei reclamante, motivate pe faptul că, prin Decizia nr. 2062 din 17.12.2016 a Consiliului U.N.B.R. i-a comunicat reclamantei răspunsul motivat la cererea înregistrată sub nr. x/2016.

Astfel, recurenta pârâtă susţine că punctele 1, 2 şi 4 din cererea reclamantei se referă la informaţii despre alţi candidaţi, respectiv informaţii despre membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor, organ colectiv, informaţii pentru care Regulamentul de examen nu prevede obligaţia de divulgare a lor, lipsind ca atare interesul sau dreptul legitim iar prin depunerea motivării soluţiilor date contestaţiilor la barem i s-a răspuns reclamantei la punctul 3 din petiţie, astfel încât aceasta nu justifică un interes legitim nici cu privire la acest capăt de cerere.

Înalta Curte nu poate reţine criticile de mai sus, instanţa de fond soluţionând în mod corespunzător această excepţie.

Astfel, prin Decizia nr. 2062 din 17.12.2016 a Consiliului U.N.B.R. s-a decis respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei pe motiv că UNBR nu se circumscrie categoriei de autoritate/instituţie publică. Intimata reclamantă a susţinut examenul de intrare în barou organizat de U.N.B.R, aşa încât, faţă de modalitatea în care recurenta pârâtă a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile prevăzute de Regulamentul privind concursul de primire în profesia de avocat, aceasta are un interes legitim în formularea acţiunii.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte consideră că, prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din legea nr. 554/2004, prin nesoluţionarea petiţiei sale prin formularea unui răspuns concret la cele solicitate, intimata reclamantă îşi justifică pe deplin interesul în promovarea acţiunii.

Deşi recurenta pârâtă susţine că argumentul instanţei cu privire la calificarea înscrisurilor depuse în completarea probatoriului este greşită, acestea reprezentând motivarea detaliată a soluţiilor la toate contestaţiile privind baremul prevăzută de art. 21 alin. (2) şi (3) din Regulamentul de examen, aceasta nu combate în vreun fel cele reţinute de instanţa de fond în sensul că, nici unul dintre înscrisuri nu poartă semnătura pentru însuşirea înscrisului de către emitent, nici ştampila UNBR, iar pe de altă parte nu s-a depus motivarea soluţiilor la contestaţiile privind baremul, contestaţii vizate de art. 21 alin. .2 şi 3 din Regulament.

În ceea ce priveşte critica vizând fondul cauzei, recurenta apreciind că instanţa a calificat eronat situaţia ca fiind un refuz nejustificat de a rezolva o cerere, aceasta este neîntemeiată.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, iar intimata reclamantă a justificat un interes legitim cu privire la solicitările formulate prin petiţie, care, deşi se referă şi la alţi candidaţi, acestea sunt informaţii de interes public. De precizat că, în condiţiile în care, după soluţionarea contestaţiilor, punctajul obţinut i-a fost scăzut cu un punct, aceasta cu atât mai mult îşi justifică interesul în a obţine răspunsuri la unele din cererile formulate în cuprinsul petiţiei din de 20.09.2016.

Această cerere, aşa cum de altfel chiar reclamanta a arătat în cuprinsul ei, a fost întemeiată în baza Legii 554/2004 şi nu reprezintă exercitarea unui simplu drept la petiţionare în temeiul O.G. nr. 27/2002. Faptul că în cuprinsul acţiunii reclamanta a făcut trimitere la termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (1) din acest act normativ nu poate duce la o asemenea calificare câtă vreme art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, defineşte nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la primirea cererii dacă prin lege special nu se prevede un alt termen.

De altfel, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă în motivarea căii de atac nu face decât o disociere arbitrară între instituţiile reglementate de cele două acte normative, prin prisma calităţii sale de persoană juridică de interes public asimilată cu o autoritate publică, justificându-şi conduita doar prin lipsa interesului reclamantei cu privire la solicitările formulate.

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului ori interesului legitim.

Ipotezele menţionate sunt asimilate actelor administrative prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la obiectul principal al cererii precum şi la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ şi vizează un act administrativ asimilat, aşa încât sunt pe deplin aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, având în vedere prevederile art. 60 alin. (2) din legea nr. 51/1995 prin raportare la prevederile art. 2 lit. b) ale legii nr. 554/2004, recurenta pârâtă care este asimilată cu o autoritate publică, îi revenea obligaţia legală de a soluţiona prin răspuns motivat cererea reclamantei, independent de calificarea cererii respective ca reprezentând o petiţie (O.G. nr. 27/2002) sau o simplă cerere privind exercitarea unui drept/interes legitim din postura de candidat la concursul de primirea în profesia de avocat.

Cu toate acestea însă, în ceea ce priveşte informaţiile solicitate de către intimata reclamantă prin cererea sa, Înalta Curte consideră că nu există niciun temei legal şi nicio altă justificare prin care recurenta pârâtă să fie obligată a comunica indicarea expresă a modalităţii în care fiecare membru a comisiei de soluţionare a contestaţiilor a votat cu ocazia soluţionării fiecărei contestaţii în parte.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele de mai sus, în baza art. 196 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul formulat de reclamanta A. ca nefondat.

Va admite recursul formulat de pârâta UNBR, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată obligând pârâta UNBR să transmită reclamantei A. un răspuns motivat la petiţia formulată de aceasta şi înregistrată cu nr. x/20.09.2016, cu excepţia modalităţii în care fiecare membru al comisiei a votat cu ocazia soluţionării fiecărei contestaţii în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1062 din 8 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Admite recursul formulat de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei nr. 4255 din 9 noiembrie 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Obligă pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România să transmită reclamantei A. un răspuns motivat la petiţia formulată de aceasta şi înregistrată cu nr. x/20.09.2016, cu excepţia modalităţii în care fiecare membru al comisiei a votat cu ocazia soluţionării fiecărei contestaţii în parte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2020.