Restaurant operator ordered to pay performing artists' remuneration for TV music despite prior producers' fee; appeal affirmed

Comunicarea publică a fonogramelor. Obligația utilizatorului de a achita organismelor de gestiune colectivă remunerațiile cuvenite atât artiștilor interpreți sau executanți cât și producătorilor de fonograme

Cuprins pe materii. Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe

Index alfabetic: comunicare publică

fonograme

artist interpret

organism de gestiune colectivă

Legea nr. 8/1996, art. 112, art. 98

Prin comunicarea publică a fonogramelor sunt utilizate nu doar drepturile de proprietate intelectuală aferente producătorilor de fonograme, ci şi, după caz, drepturile de proprietate intelectuală aferente conţinutului acestor fonograme, şi anume drepturile autorilor de opere muzicale, drepturile autorilor de opere scrise, drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi etc., ale căror opere sau prestaţii sunt fixate pe fonograme.

Prin instalarea sau punerea la dispoziţie a aparatului TV în incinta restaurantului, precum şi prin comunicarea publică de fonograme în acest spațiu, deţinătorul unităţii are calitatea de utilizator prin comunicarea publică şi a prestaţiilor artistice fixate pe fonograme. Cum noţiunea de remuneraţie unică regăsită în cuprinsul normei de la art.112 alin.(1) din Legea nr.8/1996 se raportează la fiecare categorie de titulari de drepturi: autori ai operelor muzicale, artişti interpreţi sau executanţi, producători de fonograme, pe lângă taxa datorată Uniunii Producătorilor de Fonograme din România, pentru comunicarea publică a fonogramelor, utilizatorul datorează şi remuneraţii către artiştii interpreţi sau executanţi pentru prestaţiile acestora fixate pe fonograme, remuneraţii ce sunt colectate prin intermediul organismului de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi, neputându-se reține existenţa unei duble taxări.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 2516 din 24 noiembrie 2020

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă la data de 29.09.2017, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 1.479,10 lei (cu TVA inclus), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 01.09.2014-30.09.2017; obligarea pârâtei la plata sumei de 817,71 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data 27.09.2017, şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.1166 şi art.1350 şi urm. Cod Civil coroborate cu prevederile Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare şi cu normele de aplicare ale Legii nr.8/1996, Decizia ORDA nr.399/2006, Decizia ORDA nr.189/2013, Decizia ORDA nr.10/2016 şi Decizia ORDA nr.120/2016.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.A, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.218 lei (fără TVA) remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual în perioada 01.09.2014-30.09.2017, precum şi suma de 667,38 lei penalităţi de întârziere calculate la remuneraţie fără TVA până la data de 27.09.2017 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr.656 A din 24.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.A. împotriva sentinţei nr.541/2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV–a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta S.C. A. S.A., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii. Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art.488 şi art.493 Cod procedură civilă.

Prin motivele de recurs pârâta arată că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat ca fiind nerelevante dispoziţiile art.1183 alin.(1) Cod civil, deşi s-a susţinut încheierea dolosivă a autorizaţiilor licenţe neexclusive. Mai arată că a achitat deja o taxă către UPFR, sens în care nu mai poate fi obligată şi la plata către CREDIDAM a unei asemenea taxe, pentru un singur aparat TV, în baza aceleiaşi legi. Totodată, facturile emise de reclamantă sunt anterioare perioadei de facturare, neavând suport legal şi, mai mult, fiind facturi proforme acestea nu pot fi nici înregistrate în contabilitate, neputând genera, astfel, obligaţii pentru cumpărător. În fine, se mai susţine că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au avut în vedere precizările depuse de aceasta pentru termenul din data de 15.03.2018, precum şi că punctul de lucru al acesteia nu mai există, locaţia fiind închisă după 2017.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art.488 alin.(1) pct.6 şi 8 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. este nefondat pentru considerentele care urmează:

Sub un prim aspect se susţine de către recurentă faptul că, deşi a invocat încheierea dolosivă a autorizaţiilor licenţe nexclusive, instanţa nu a analizat acest motiv de apel prin raportare la dispoziţiile art.1183 alin.(1) Cod civil.

Or, la pagina 3 din decizia atacată, curtea de apel a reţinut că acest motiv de apel nu a fost dezvoltat, ca nu s-au arătat împrejurările în raport de care s-a făcut această afirmaţie, astfel încât să poată fi verificată. Dispoziţiile art.1183 Cod civil referitoare la buna-credinţă în negocieri au fost invocate de recurent formal, fără a se arăta în concret în ce constă reaua-credinţă a reclamantului.

Din moment ce pârâtul nu a indicat în ce au constat manoperele dolosive ale celeilalte părţi, instanţa de apel nu avea posibilitatea de a analiza această critică, cu atât mai mult cu cât nu a fost învestită cu o cerere în anularea autorizaţiilor licenţe neexclusive.

Recurenta pârâtă a mai criticat hotărârea Curţii de Apel Bucureşti pentru greşita reţinere în sarcina acestuia a obligaţiei de plată către reclamanta CREDIDAM, în condiţiile în care acesta a achitat deja taxele către UPFR iar Legea nr.8/1996 nu impune în sarcina utilizatorului plata a două taxe diferite.

A arătat că pentru un singur aparat TV nu pot fi achitate două taxe, şi anume o taxă audio şi o taxă pentru audiovizual.

Nici această critică nu poate fi primită, noţiunea de remuneraţie unică regăsită în cuprinsul normei de la art.112 alin.(1) din Legea nr.8/1996 raportându-se la fiecare categorie de titulari de drepturi: autori ai operelor muzicale, artişti interpreţi sau executanţi, producători de fonograme.

Potrivit art.98 lit. g) şi h) din Legea nr.8/1996, artiştii interpreţi sau executanţi au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice radiodifuzarea şi comunicarea publică ale interpretărilor sau ale execuţiilor lor, cu excepţia cazului în care interpretarea sau execuţia a fost deja fixată sau radiodifuzată, în acest din urmă caz având dreptul numai la remuneraţie echitabilă.

Reclamantul este organism de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi, prin deciziile ORDA nr.120/2013 şi nr.121/2013 fiind numit colector pentru pentru retransmiterea prin cablu a prestațiilor artistice fixate pe fonograme şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual.

Recurenta-pârâtă are calitatea de utilizator, recunoscând existenţa aparatului TV în incinta restaurantului şi, deci, implicit, şi a actelor de comunicare publică. Prin comunicarea publică a fonogramelor sunt utilizate nu doar drepturile de proprietate intelectuală aferente producătorilor de fonograme, ci şi, după caz, drepturile de proprietate intelectuală aferente conţinutului acestor fonograme, şi anume drepturile autorilor de opere muzicale, drepturile autorilor de opere scrise, drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi etc., ale căror opere sau prestaţii sunt fixate pe fonograme.

Prin urmare, prin instalarea sau punerea la dispoziţie a aparatului TV în incinta restaurantului, precum şi a semnalului necesar funcţionării acestuia, precum şi prin comunicarea publică de fonograme în incinta restaurantului, deţinătorul unităţii are calitatea de utilizator prin comunicarea publică şi a prestaţiilor artistice fixate pe fonograme. Astfel, pe lângă taxa datorată UPFR, pentru comunicarea publică a fonogramelor, recurentul datorează şi remuneraţii către artiştii interpreţi sau executanţi pentru prestaţiile acestora fixate pe fonograme, remuneraţii ce sunt colectate prin intermediul reclamantului din prezenta cauză, CREDIDAM. Astfel, nu se poate reţine existenţa unei duble taxări din simplul fapt că recurentul a achitat deja unui alt organism de gestiune colectivă o taxă aferentă drepturilor unei alte categorii de beneficiari.

S-a mai invocat prin motivele de recurs faptul că facturile proforme nu s-ar putea înregistra în contabilitate, ci doar facturile fiscale, astfel încât acestea nu ar putea genera obligaţii pentru cumpărător.

Însă, factura este doar un document justificativ care stă la baza înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economice, obligaţia de plată neizvorând din aceasta, ci din Legea nr.8/1996, aşa cum s-a arătat anterior. Aşadar, chiar în lipsa unor facturi fiscale/proforme obligaţia de plată a remuneraţiilor datorate artiştilor interpreţi/executanţi există, în baza legii.

În fine, se mai susţine faptul că prima instanţă de fond şi instanţa de apel nu au avut în vedere precizările depuse pentru termenul din 15.03.2018, prin care se susţine că reclamantul nu a făcut dovada că aparatul TV este folosit pentru altceva decât ştiri şi transmisii sportive, precum şi că punctul de lucru al recurentei nu mai există, locaţia fiind închisă după 2017.

Cu privire la aceste ultime susţineri, se constată că nu au fost invocate în apel şi, ca atare, nu pot fi analizate în recurs, conform art.488 alin.(2) Cod procedură civilă. Referitor la faptul că aparatul TV ar fi fost folosit exclusiv pentru programe de ştiri şi pentru transmisiuni sportive, din considerentele deciziei atacate se observă că instanţa de apel a analizat această critică socotind-o ca nefondată.

Cât priveşte cererea formulată de intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta a fost admisă iar, în temeiul art.453 coroborat cu art.494 Cod procedură civilă, a fost obligată recurenta la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.