Inadmissibility of revision against non-appealable filtering decision under art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedThe Court of Cassation and Justice dismissed the applicant's motion for revision as inadmissible, thereby leaving the prior decision of the five-judge panel intact. The dispute concerned the procedural validity of a revision appeal filed against a previous decision where the court had rejected a cassation appeal as inadmissible under the specialized filtering procedure for appeals. The decisive legal basis was Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which explicitly provides that decisions rendered in the filtering procedure are not subject to any appeal; consequently, relying on Article 457(1) of the Code of Civil Procedure and Article 129 of the Constitution, the court held that no legal avenue exists to challenge such a final decision, rendering the revision request legally inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ; Inadmissibility of revision against non-appealable filtering decision under art. 493 alin. (5) C. proc. civ: Subsecvent normei constituţionale, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. dispune în sensul că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 117 din 13 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 3 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.
Împotriva deciziei menţionate, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020.
În dosarul nr. x/2020, la termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii cererii de revizuire în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., urmând a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată, pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Subsecvent normei constituţionale, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. dispune în sensul că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În cauză, revizuirea este exercitată împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători s-a pronunţat asupra unui recurs în procedura de filtrare, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., conform căruia:
"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. (…)".
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că hotărârea judecătorească dată în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. este o decizie care nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu poate forma nici obiectul unei revizuiri, întrucât recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi legale citate anterior, prin raportare la principiul legalităţii căii de atac reglementate de norma procesuală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 457 alin. (1) coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., va fi respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 117 din 13 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 2020.