Recourse against a final High Court decision declaring an appeal inadmissible; violation of the principle of legality of appeal routes.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

1. Hotărârea e formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 5924 din 27 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 201 din data de 31 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2020.

2. Considerentele Înaltei Curţi

Înainte de a proceda la expunerea şi analiza criticilor cuprinse în cererea de recurs, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Completul de 5 judecători constată că, pentru considerentele arătate în continuare, este inadmisibilă calea de atac exercitată, împrejurare ce face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei.

Aşa cum rezultă din expunerea de la pct. 1, hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unei cereri de recurs, fiind o hotărâre definitivă conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Or, conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

În ceea ce priveşte competenţa completurilor de 5 judecători în materie civilă, art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune în sensul următor:

"Art. 24. - (1) Completele de 5 judecători [...] soluţionează cauzele în materie disciplinară potrivit legii şi alte cauze date în competenţa lor prin lege.

(2) Completurile de 5 judecători soluţionează şi recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de un alt complet de 5 judecători."

Hotărârea atacată nu este supusă recursului nici în condiţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004 şi nici potrivit altor dispoziţii legale.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional referitor la folosirea căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţie, conform căruia "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Apărările recurentului din şedinţa publică întemeiate pe dreptul de acces liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie nu pot fi primite. Sub acest aspect, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale se deduce că dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut şi se pretează la limitări implicit admise, cum sunt, în speţă, dispoziţiile din dreptul intern menţionate anterior, referitoare la hotărârile supuse recursului. În argumentare, sunt edificatoare considerentele de la pct. 18 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 828 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 05 aprilie 2019, prin care s-a reţinut următoarele:

"În privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanţa sa ori principiilor şi textelor constituţionale de referinţă. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Hotărârea din 12 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Beles şi alţii împotriva Cehiei, paragraful 61, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut şi se pretează la limitări implicit admise, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere. Pentru aceste motive nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."

Pentru considerentele expuse, va fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 5924 din 27 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2020.