Constitutional unconstitutionality exception inadmissible due to lack of pertinence and failure to argue specific constitutional violations

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 17 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de către una dintre părţile din proces (recurentul A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea căii de atac împotriva deciziei nr. 10/R din 28 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, prin care s-a admis recursul declarat împotriva încheierii nr. 80 din 22 iulie 2020 şi s-a dispus trimiterea la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov.

Ca atare, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către recurentul A. îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţii legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege.

Totodată s-a reţinut că în speţă recurentul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate, a victimei infracţiunii de a beneficia de dreptul de compensaţie financiară sau de avans din compensaţia financiară, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, în ceea ce priveşte neprevederea persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanţa imediat superioară împotriva respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă sau din alte motive, după comunicarea acestei, şi nu în termen de 48 de ore de la pronunţare, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) în ceea ce priveşte neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, excepţia de neconstituţionalitate neprevederea dreptului persoanei vătămate, victimei infracţiunilor de a beneficia de dreptul de beneficia de compensaţie financiară sau de avans din compensaţia financiară, precum şi excepţia de neconstituţionalitate privind lipsa prevederilor din C. proc. pen. şi C. proc. civ., legislaţie conexa, privind asigurarea dreptului persoanei vătămate a victimei infracţiunilor a desemnării/alegerii unui avocat "din oficiu.

Înalta Curte, secţia penală a reţinut că petentul nu a argumentat şi motivat pertinent cererea formulată privind excepţiile invocate, nefiind suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea.

Astfel, Înalta Curte, în raport cu argumentele susţinute de petent, a constatat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate şi soluţionarea cauzei ce are ca obiect examinarea căii de atac formulată de petent împotriva dispoziţiei de admitere a sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate şi trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului, deoarece aspectele de neconstituţionalitate invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Deopotrivă, s-a constatat că nu există un interes al petentului A. în cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor indicate, criticile aduse de petentul A. dispoziţiilor legale a cărei neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acestora în raport cu conţinutul propriu-zis in abstracto.

Or, în speţă, s-a constatat că doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţiile invocate în cauza aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 425/64/2020, au doar o legătură formală cu soluţionarea cauzei, în concret, aceasta vizând o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, în contextul în care invocarea neconstituţionalităţii nu este motivată în concret.

În concluzie, Înalta Curte, secţia penală a constatat că excepţiile invocate nu au legătură cu prezenta cauză, petentul în motivarea excepţiilor formulate nu a indicat în concret textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, cererea sa nefiind argumentată pertinent, astfel încât se constată că nu există un interes al petentului A. în cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor indicate.

II. Împotriva încheierii din data de 17 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în termen legal, a formulat recurs A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 15 decembrie 2020 sub nr. x/2020, fiind stabilit în mod aleatoriu prim termen la data de 1 februarie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, faţă de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursul declarat este nefondat.

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate";

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că aceasta îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei (persoană care are, în speţă, calitatea de recurent -A.) de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, învestită cu soluţionarea căii de atac formulate împotriva deciziei nr. 10/R din 28 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, prin care s-a admis recursul declarat împotriva încheierii nr. 80 din 22 iulie 2020 şi s-a dispus trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov), aflarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior aceste texte de lege .

În acest context se constată că recurentul a invocat neconstituţionalitatea următoarelor dispoziţii:

- art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004 din 27 mai 2004 privind unele masuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor; excepţia de neconstituţionalitate privind neprevederea dreptului persoanei vătămate, victimei infracţiunilor de a beneficia de dreptul de a beneficia de compensaţie financiară sau de avans din compensaţia financiară, dispoziţii ce împiedică/restricţionează abuziv/limitează accesul privind neprevederea dreptului de a beneficia de compensaţie financiară şi avans din compensaţia financiară fără discriminare privind prejudiciile ce li s-au produs în legislaţia internă, persoanele vătămate fiind şi mai vătămate secundar şi repetat astfel se discriminează persoanele vătămate, victime a infracţiunilor după criterii discriminatorii ce stau la bunul plac al aprecierii unor terţe persoane;

- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanţa imediat superioară împotriva respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă sau din alte motive după comunicarea acesteia persoanei sau reprezentantului legal, iar nu în termen de 48 de ore de la pronunţare. De asemenea, a solicitat corectarea neconstituţionalităţilor legislative existente din abundenţa în legislaţia internă, persoanele vătămate fiind şi mai vătămate secundar şi repetat, astfel, părţile care invoca excepţia de neconstituţionalitate nu participă/nu au cunoştinţă de data la care se va pronunţa încheierea, fiind de cele mai multe ori înştiinţaţi sau aflând tardiv de data pronunţării încheierii respingerii excepţiei de neconstituţionalitate invocate, fiindu-le respinse recursurile din diverse motive datorită necomunicării pronunţării încheierilor de respingere de către instanţe; lipsa de predictibilitate şi transparenţă a pronunţării respingerii prin încheiere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate (principii minimale ale actului juridic încălcate).

- excepţia de neconstituţionalitate lipsa prevederilor din C. proc. pen. şi C. proc. civ., legislaţie conexa, privind asigurarea dreptului persoanei vătămate a victimei infracţiunilor a desemnării/alegerii unui avocat "din oficiu" amplificând astfel victimizare secundară şi repetată a acestora, în opinia sa, fiind o ilegalitate extremă a lipsirii persoanei vătămate de asistenţă juridică "din oficiu" amplificând astfel victimizare secundară şi repetată a acestora;

- art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la doua grade de jurisdicţie în materie penală;

- art. 367 alin. (9) din C. proc. pen.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că nu este însă îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că partea care invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

Prin urmare, simpla invocare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii din C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât recurentul nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale. Or, neindicarea textului pretins neconstituţional sau a principiului constituţional încălcat constituie motiv de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare, nefiind invocată, în realitate o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate.

Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

În acest context se reţine că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, (paragraful18) s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor învederate de recurent, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond că obiecţiunile formulate nici la o examinare formală nu au legătură cu cauza în condiţiile în care nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei decizii în contenciosul constituţional cu privire la dispoziţiile menţionate şi soluţionarea recursului promovat de recurent împotriva încheierii pronunţate de judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov.

Astfel, prevederile legale a căror constituţionalitate se contestă nu influenţează în niciun mod hotărârea ce se poate pronunţa în calea de atac promovată de recurent împotriva încheierii pronunţată în camera preliminară.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, doreşte modificarea şi completarea dispoziţiilor pretins neconstituţionale ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În concluzie, în cauza de faţă aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Pentru aceste considerente, concluzionând că excepţia de neconstituţionalitate este contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va respinge ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 17 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul r. x/2020

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 17 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2021.