Constitutional challenge to omission of civil claims in criminal cassation grounds; withdrawal of appeal based on principle of dispositiveness

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 18 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016 a fost admisă cererea formulată de recurentul-inculpat A. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în cauză, Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul inculpat A., a constatat îndeplinirea cumulativă a tuturor cerinţelor de admisibilitate evocate.

Astfel, instanţa a reţinut că excepţia a fost ridicată de o parte din proces (recurentul-inculpat A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 283/A din 31 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi vizează dispoziţii legale în vigoare, respectiv, art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., care prevede cazurile în care se poate face recurs în casaţie, niciunul dintre acestea nefiind aplicabil laturii civile.

Raportat la această constatare, dar şi la stadiul procesual în care este invocată neconstituţionalitatea acestei dispoziţii legale - respectiv, procedura verificării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie împotriva deciziei penale pronunţate asupra acţiunii civile exercitate în procesul penal, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a apreciat că exigenţa vizând "legătura" normelor contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză este îndeplinită, atât în planul aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, având în vedere interesul procesual al recurentului-inculpat.

În fine, s-a reţinut că excepţia invocată îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 întrucât, deşi textele invocate au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate, până la data pronunţării prezentei încheieri, prevederile criticate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

În aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992, Înalta Curte -judecătorul de filtru- a opinat în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în considerarea principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţia României şi evocat de recurent printre textele încălcate.

Astfel, recurentul inculpat critică faptul că art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. nu prevede printre cazurile de casare enunţate niciunul care să antameze soluţia pronunţată asupra acţiunii civile exercitată în procesul penal.

Criticile de neconstituţionalitate invocate de recurent au fost apreciate ca fiind fondate în considerarea faptului că, în lipsa unui caz de casare specific laturii civile, se creează o discriminare între situaţia procesuală a părţilor în ipoteza în care, persoana care a suferit un prejudiciu urmare a comiterii unei infracţiuni, se constituie parte civilă în procesul penal şi aceea în care, optează să introducă cererea de despăgubire la instanţa civilă, în această din urmă ipoteză, calea extraordinară de atac exercitată de părţi fiind admisibilă dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii legale.

II. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători P1 la data de 4 decembrie 2020, primind termen de soluţionare la data de 01 februarie 2021.

La data de 22 septembrie 2020 recurentul inculpat A. a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a solicitat instanţei să ia act de faptul că îşi retrage recursul declarat împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, menţionând că prezenta cale de atac a fost exercitată înainte de a lua la cunoştinţă de soluţia dispusă în cauză cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, având în vedere, pe de o parte cererea recurentului inculpat în sensul retragerii căii de atac formulate, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voinţă, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel că partea care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să şi-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de declaraţia de retragere a recursului formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2021.