Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 43/2021 AI generated

Inadmissibility of revision against filtering decision: absolute prohibition of appeal under Art. 493(5) CPC

Case Number Decizia nr. 43/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, composed of five judges, dismissed as inadmissible the extraordinary appeal for revision filed by the appellant against a prior decision, leaving the initial ruling intact. The dispute concerned the legal admissibility of a revision request directed against a decision issued by the same complete under the filtering procedure, which had previously dismissed a cassation appeal as inadmissible because it challenged a non-appealable interim order suspending the trial. Relying on Article 493(5) of the Civil Procedure Code, the court held that decisions rendered in the unaccompanied filtering phase are expressly excluded from any form of judicial appeal, including revision, thereby establishing that the lower court's dismissal of the original cassation appeal remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 414 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 24 din Legea nr. 304/2004, art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ; Inadmissibility of revision against filtering decision: absolute prohibition of appeal under Art. 493(5) CPC: Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac formulate, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
extraordinary revision article of civil procedure revision of a judgment judicial review appealability of remand decision objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
art. 414 alin. (1) din C. proc. civ
S-a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ., încheierea recurată, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea judecăţii, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art.
art. 483 alin. (1) din C. proc. civ
civ., încheierea recurată, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea judecăţii, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de art.
art. 24 din Legea nr. 304/2004
civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de alte dispoziţii legale speciale.
art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ
(1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac formulate, în raport cu dispoziţiile art.
art. 457 alin. (1) din C. proc. civ
civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac formulate, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 493 din C. proc. civ
În cauză, revizuirea este exercitată împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători s-a pronunţat asupra unui recurs în procedura de filtrare, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., conform căruia:
art. 493 alin. (5) din C. proc. civ
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că hotărârea judecătorească dată în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 210 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 2 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

S-a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ., încheierea recurată, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea judecăţii, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de alte dispoziţii legale speciale.

2. Calea de atac formulată

Împotriva deciziei nr. 210 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, A. a formulat cerere de revizuire.

3. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac formulate, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În cauză, revizuirea este exercitată împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători s-a pronunţat asupra unui recurs în procedura de filtrare, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., conform căruia:

"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. (…)" [alin. (5)].

Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că hotărârea judecătorească dată în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. este o decizie care nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu poate forma nici obiectul unei revizuiri, întrucât recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi legale citate anterior, prin raportare la principiul legalităţii căii de atac reglementate de norma procesuală.

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că cererea de revizuire este inadmisibilă, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 210 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică din 15 februarie 2021.