Revision bid rejected as res judicata claims already assessed; costs awarded

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 1324 din 26 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei nr. 1662 A din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţia premisă de admisibilitate, care impune ca, în procesul finalizat cu hotărârea atacată cu revizuire, să nu se fi analizat efectele derivând din hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se susţine a fi fost încălcată.

S-a arătat că, întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, condiţia de admisibilitate susmenţionată este o consecinţă a naturii juridice a acestei căi de atac, care nu permite instanţei învestite cu soluţionarea unei căi de atac de retractare să efectueze controlul de temeinicie ori de legalitate specific căilor de atac de reformare.

II. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii instanţei de revizuire au declarat recurs revizuenţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (ulterior, în faţa instanţei, cu ocazia dezbaterii cererii de recurs, a fost invocat şi pct. 5) şi solicitând casarea deciziei recurate.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii redau motivul de casare, arătând că "instanţa supremă a omis şi a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei, respectiv prevederile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., art. 28 alin. (1) teza a I-a C. proc. pen. coroborat cu art. 430 alin. (2) noul C. proc. civ., art. 14 alin. (5), art. 224, art. 248, art. 425 alin. (1) lit. c) noul C. proc. civ.."

De asemenea, sunt invocate motive şi argumente referitoare la fondul cererii de revizuire, care, din raţiuni logice şi juridice lesne de înţeles, ţinând de faza procesuală în care se află cauza şi de natura căii de atac supuse soluţionării, nu vor fi analizate.

În susţinerea motivului de recurs, sunt invocate, în esenţă, următoarele argumente:

1. instanţa a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 248 şi art. 425 alin. (1) lit. c) noul C. proc. civ.

Se arată, în acest sens, că, deşi este adevărat că în faţa instanţei de apel, prin întâmpinare, recurenţii au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia nu a fost soluţionată de instanţă conform dispoziţiilor din C. proc. civ. susmenţionate, prin pronunţarea unei încheieri motivate sau prin dispozitivul hotărârii.

În opinia recurenţilor, excepţia autorităţii de lucru judecat, cu toate că a fost invocată în toate fazele procesuale, nu a fost soluţionată legal, instanţa de apel nefăcând nici o menţiune de admitere sau respingere a excepţiei în dispozitivul deciziei pronunţate sau în cel al unei încheieri.

2. instanţa a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 14 alin. (5), respectiv art. 224 noul C. proc. civ.

Se susţine, în acest sens, că instanţa de apel a dat cuvântul pe fondul apelului, fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor excepţiile invocate prin întâmpinare.

3. instanţa a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 19 alin. (1) C. proc. pen.

Se arată că, prin aplicarea prevederilor art. 19 alin. (1) C. proc. pen., se determină cadrul procesual în cauza civilă, acesta fiind limitat legal doar la persoanele responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Or, susţin recurenţii, "cu toate că au reţinut caracterul accesoriu al prezentei cauze civile faţă de cauza penală, atât instanţa de apel, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au omis a da aplicare normelor de drept material incidente, respectiv prevederile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., abordând prezenta cauză civilă ca şi cum ar fi o cauză de drept comun şi nu una accesorie cauzei penale supusă autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite prejudiciatoare în raport de care se va stabili şi cadrul procesual".

4. instanţa a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material prevăzute de art. 28 alin. (1) teza a I-a C. proc. pen. coroborat cu art. 430 alin. (2) noul C. proc. civ.

Se arată că "pe fondul revizuirii instanţa supremă şi-a însuşit întru totul raţionamentul juridic eronat al instanţei de apel în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 28 alin. (1) teza a I-a C. proc. pen. coroborat cu art. 430 alin. (2) noul C. proc. civ..", în sensul că, încălcând aceste dispoziţii legale, "instanţa de apel reţine nelegal că doar dispozitivul deciziei penale nr. 149A/01.02.2016 ar avea autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa faptei ilicite şi a persoanei care a săvârşit-o, nu şi considerentele decisive ale hotărârii penale".

III. Apărările intimatei

Intimaţii F. S.A. şi, respectiv, G. şi H. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică şi legală.

IV. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivul şi criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Aşa cum s-a arătat mai sus, la cap. I, prin hotărârea atacată s-a reţinut, în esenţă, că cererea de revizuire formulată în cauză nu îndeplineşte condiţia ca, în al doilea proces, să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, întrucât revizuirea nu este o cale de atac de reformare, ci de retractare.

Din lecturarea cererii de recurs analizate, rezultă că, deşi aceasta este întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează situaţia "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", toate normele de drept pretins încălcate, la care recurenţii fac referire, sunt norme de drept procesual, criticile formulate putând fi încadrate, aşadar, eventual, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Dintre toate criticile invocate de recurenţi în susţinerea motivului de casare menţionat, numai cea de la pct. 1., conform căreia "instanţa a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 248 şi art. 425 alin. (1) lit. c) noul C. proc. civ.." are legătură cu soluţia pronunţată de instanţa de revizuire, constând în respingerea, ca inadmisibilă, a cererii.

Celelalte critici, aşa cum lesne se poate observa din lecturarea lor, vizează, în realitate, hotărârea instanţei de apel, despre care se susţine, în mod expres, că:

- "a dat cuvântul pe fondul apelului, fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor excepţiile invocate prin întâmpinare" (pct. 2);

- a "omis a da aplicare normelor de drept material incidente, respectiv prevederile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., abordând prezenta cauză civilă ca şi cum ar fi o cauză de drept comun şi nu una accesorie cauzei penale" (pct. 3);

- "reţine nelegal că doar dispozitivul deciziei penale nr. 149A/01.02.2016 ar avea autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa faptei ilicite şi a persoanei care a săvârşit-o, nu şi considerentele decisive ale hotărârii penale" (pct. 4).

Întrucât aceste critici nu vizează hotărârea instanţei de revizuire, care face obiectul recursului, ele nu vor fi analizate de instanţa de recurs, deoarece nu se referă la soluţia atacată şi la argumentele invocate de instanţa de revizuire în sprijinul acesteia.

Instanţa va analiza, aşadar, motivul de casare invocat de recurenţi, exclusiv prin prisma criticii formulate la pct. 1, conform căreia "instanţa a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 248 şi art. 425 alin. (1) lit. c) noul C. proc. civ..".

Prin această critică, se susţine de către recurenţi că, deşi este adevărat că în faţa instanţei de apel au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, această excepţie nu a fost soluţionată de instanţă conform dispoziţiilor din C. proc. civ. menţionate, adică prin pronunţarea unei încheieri motivate sau prin dispozitivul hotărârii.

Critica şi motivul de casare pe care aceasta îl susţine sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă, din textul legal citat, că posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., este supusă, între altele, condiţiei ca hotărârile potrivnice să conţină elemente caracteristice existenţei lucrului judecat, iar raţiunea reglementării izvorăşte din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluţionării aceleiaşi cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorităţii lucrului judecat, precum şi a dificultăţii create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunţate în aceeaşi pricină.

Totodată, cum corect s-a reţinut şi prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis examinarea efectelor pe care aceasta le are în cauză, sub aspectul autorităţii de lucru judecat.

În speţă, în mod corect a apreciat instanţa de revizuire că cererea formulată de revizuenţi (recurenţi) nu întruneşte cerinţele de admisibilitate impuse de lege, deoarece, în cel de-al doilea proces, instanţa de apel a examinat cauza sub aspectul autorităţii de lucru judecat, prin raportare la decizia penală nr. 149A din 1 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, invocată de revizuenţi.

Astfel, prin decizia nr. 1662 A din 21 decembrie 2018, ce a făcut obiectul cererii de revizuire, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut, cu privire la acest aspect, următoarele:

"Potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen.. - Autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii civile în procesul penal, "(1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite."

Raportând dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen.. la hotărârile penale redate mai sus, a rezultat că acestea ar avea autoritate în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă doar cu privire la existenţa faptei de spălare de bani şi cu privire la persoanele care au săvârşit această faptă.

Totodată, instanţa civilă nu este ţinută de hotărârea definitivă de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite pentru fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, precum şi pentru fapta de instigare la înşelăciune, în formă continuată, pentru care a fost încetat procesul penal în ce îl priveşte pe pârâtul G., respectiv pentru fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, precum şi pentru fapta de complicitate la înşelăciune, în formă continuată, pentru care a fost încetat procesul penal în ce îl priveşte pe pârâtul H..

Potrivit pct. 4.4. din cererea de chemare în judecată formulată de CI-CO S.A. "acţiunile pârâţilor ce au avut care rezultat prejudicierea subscrisei (CI-CO) au îmbrăcat forma infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înşelăciune, abuz în serviciu în diferite forme ale participaţiei penale". Ca atare, nu s-a invocat un prejudiciu rezultat din infracţiunea de spălare de bani pentru care pârâţii au fost condamnaţi. De altfel, dacă prejudiciul ar fi fost produs prin fapta de spălare a banilor, latura civilă în ce priveşte acest prejudiciu ar fi fost soluţionată de instanţa penală. Prin urmare, prejudiciul imputat de reclamantă pârâţilor a rezultat din fapte pentru care nu există hotărâre de condamnare, iar pentru unele din aceste fapte s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Raportând dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. civ. la cererea de chemare în judecată şi la hotărârile penale sus-menţionate, rezultă că hotărârile penale în discuţie nu produc nici un efect în privinţa cauzei civile de faţă pentru faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi abuz în serviciu imputate pârâţilor de reclamantă, iar în privinţa faptelor de asociere în vederea comiterii de infracţiuni şi înşelăciune hotărârile penale menţionate nu ţin instanţa civilă în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Prin urmare, hotărârile penale sus-menţionate nu privesc cadrul procesual şi nici dispoziţii care să împiedice atragerea în proces a unor persoane pe calea unor cereri de chemare în garanţie.

Mai mult, pe latura civilă faptele imputate pârâţilor nu sunt analizate ca infracţiuni, ci ca fapte ilicite. Or, sfera ilicitului civil este mai largă decât sfera ilicitului penal, în sensul că o faptă poate fi calificată ca fiind ilicită din perspectiva legii civile, chiar dacă fapta respectivă nu întruneşte condiţiile pentru a fi calificată ca infracţiune. De asemenea, condiţiile pentru angajarea răspunderii civile sunt diferite de cele pentru angajarea răspunderii penale din perspectiva formei de vinovăţie. Prejudiciul avut în vedere în penal trebuie să fie consecinţa faptei care întruneşte condiţiile pentru a fi calificată ca fiind infracţiune. Prejudiciul avut în vedere pentru angajarea răspunderii civile delictuale poate fi mai larg, spre exemplu în cazul în care la producerea acestuia au participat şi alte persoane, dar faptele acestora nu constituie în acelaşi timp şi infracţiuni, sau a fost produs şi prin alte fapte ale aceluiaşi autor decât cele care sunt infracţiuni.

În consecinţă, Curtea a constatat că în mod greşit prima instanţă a respins admiterea în principiu a cererilor de chemare în garanţie considerând că acestea nu ar fi admisibile întrucât ar fi ţinută de cadrul procesual penal în care au fost pronunţate hotărârile penale mai sus menţionate."

Este, aşadar, evident că instanţa de apel, prin hotărârea atacată cu revizuire, a examinat cauza sub aspectul autorităţii de lucru judecat, prin raportare la decizia penală nr. 149A din 1 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, invocată de revizuenţi (recurenţi), reţinând că aceasta nu are autoritate de lucru judecat în cauză.

Contrar susţinerilor recurenţilor (revizuenţi), nu este necesar ca această analiză a autorităţii de lucru judecat să se regăsească sub forma unei soluţii, în dispozitivul unei hotărâri - încheiere de şedinţă ori sentinţă sau decizie, fiind suficient ca instanţa de judecată să fi avut în vedere acest aspect în soluţionarea cauzei.

De altfel, această analiză, a efectelor pe care decizia penală nr. 149A din 1 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală le-ar putea avea în cauză, sub aspectul autorităţii de lucru judecat, a fost făcută de instanţa de apel nu pe cale incidentală, ca urmare a invocării, în calea de atac, a acestei excepţii, ci în cadrul examinării legalităţii încheierii din 11 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de chemare în garanţie formulate în cauză şi a fost suspendată judecata cauzei, reţinându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată constă în recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiunile stabilite cu putere de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 1671/09 octombrie 2015, devenită definitivă prin decizia penală nr. 149A/01 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar părţile nu pot schimba, printr-o cerere de chemare în garanţie a altor persoane, cadrul procesual definitiv stabilit, fără încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Ca urmare a acestei analize, instanţa de apel, constatând că, în cauză, nu există autoritate de lucru judecat a hotărârii penale invocate, a reţinut că în mod greşit prima instanţă a apreciat că cererile de chemare în garanţie nu ar fi admisibile din perspectiva cadrului procesual penal în care au fost pronunţate hotărârile penale respective şi, în consecinţă, a admis calea de atac formulată şi a schimbat încheierea apelată, în sensul admiterii, în principiu, a cererilor de chemare în garanţie.

Pentru considerentele prezentate, constatând că motivul de casare invocat de recurenţi nu este întemeiat, hotărârea recurată fiind temeinică şi legală, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere cererea intimaţilor G., H. şi F. S.A., recurenţii vor fi obligaţi la plata către aceştia a cheltuielilor de judecată.

Constatând că la dosarul cauzei se află dovada plăţii nr. 127 din 06.07.2020, emisă de I., pentru fact. nr. x din 01.07.2020, în cuantum de 4.609,87 RON, şi dovada plăţii nr. x din 07.02.2020, emisă de J., pentru fact. nr. x din 06.02.2020, în cuantum de 2.000 RON, Înalta Curte va obliga recurenţii la plata sumei de 4.609,87 RON în favoarea intimaţilor G. şi H. şi la plata sumei de 2.000 de RON în favoarea intimatei F. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D., B., C., A. şi E. împotriva deciziei nr. 1324 din 26 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenţii la plata sumei de 4.609,87 RON în favoarea intimaţilor G. şi H. şi la plata sumei de 2.000 de RON în favoarea intimatei F. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 2020.