Admissibility of constitutional challenge to recusal procedure norms pending decisive admissibility objection

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată

Prin încheierea din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de A. în dosarul nr. x/2020 şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa de judecată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

S-a reţinut, în esenţă, că în privinţa acestor din urmă dispoziţii legale nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu există un raport de dependenţă între dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată şi soluţionarea cauzei.

2. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, a formulat recurs petentul, A., considerând-o netemeinică şi nelegală, în ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

În motivarea căii de atac formulate în termenul legal, recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 1, 5, 8 şi 9 din C. proc. civ. din 1865, susţinând, în esenţă, următoarele:

- instanţa nu a observat că, înaintea discutării celor doua excepţii de neconstituţionalitate, ar fi trebuit discutată cererea de sesizare a CJUE, prin care se solicita Curţii Europene de Justiţie să stabilească concordanţa între dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată, fiind greşită susţinerea ÎCCJ potrivit căreia admisibilitatea recursului ar ţine doar de legătura cu art. 34 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, excluzând art. 31 alin. (1) din acelaşi cod;

- instanţa a interpretat greşit actul dedus judecaţii şi i-a schimbat vădit înţelesul, hotărând cu încălcarea şi aplicarea greşita a legii;

- la 02.11.2020, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, întrucât, conform pct. I.4 (pag. 4) al încheierii recurate, a folosit "Punctul de vedere al intimatului MEC", despre existenţa căruia instanţa de judecată nu a anunţat în şedinţa publică, nici nu i l-a comunicat petentului (recurent) şi care nu apare în dosarul electronic;

- instanţa a fost, la termenele din 05.09.2020 şi 07.10.2020, la comunicarea excepţiilor de neconstituţionalitate, formată cu judecător B. şi magistrat-asistent C., în timp ce la termenul din 02.11.2020, a fost formată nelegal cu judecător D. şi magistrat-asistent E., fără ca, la dosarul fizic sau la dosarul electronic, să existe procese-verbale de înlocuire legală.

3. Cererea de repunere pe rol a cauzei

După încheierea dezbaterilor din data de 25 ianuarie 2021 şi amânarea pronunţării deciziei la 1 februarie 2021, recurentul a depus la dosar, la data de 29.01.2021, cerere de repunere pe rol a cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 151 din C. proc. civ. din 1865, "Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri".

În speţă, instanţa de judecată nu găseşte niciun aspect al cauzei care să necesite lămuriri, urmând să analizeze motivele de recurs formulate, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile.

Pentru aceste motive, constatând că niciunul dintre aspectele invocate de petent (recurent) nu vizează lămuriri necesare instanţei pentru soluţionarea recursului, respinge cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată.

4. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Din dispoziţiile legale citate, rezultă condiţiile în care poate fi invocată excepţia de neconstituţionalitate, acestea fiind grupate în funcţie de:

- obiectul excepţiei, care trebuie să fie o lege sau o ordonanţă în vigoare ori dispoziţii din cuprinsul acestora, care să aibă legătură cu soluţionarea cauzei [alin. (1)], şi a căror neconstituţionalitate să nu fi fost constatată printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale [alin. (3)];

- titularul cererii, care poate fi oricare dintre părţi, instanţa de judecată ori de arbitraj comercial sau procurorul, în cauzele la care participă [alin. (2)].

Dacă una dintre condiţiile menţionate mai sus nu este îndeplinită, excepţia este inadmisibilă.

Făcând aplicarea dispoziţiilor legale citate, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a pronunţat încheierea din 2 noiembrie 2020, prin care a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul-recurent privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, reţinând, în esenţă, că nu există un raport de dependenţă între dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată şi soluţionarea cauzei.

Într-adevăr, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, una dintre condiţiile legale pentru admisibilitatea excepţiei este existenţa unei legături între prevederile legale pretins neconstituţionale şi soluţionarea cauzei [art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992].

Sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei", folosită de legiuitor în cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, exprimă relevanţa pe care dispoziţiile legale pretins neconstituţionale o au asupra soluţionării cauzei.

Pentru ca mecanismul excepţiei de neconstituţionalitate să nu fie deturnat de la scopul pentru care a fost creat, această relevanţă trebuie evaluată în raport cu circumstanţele cauzei, prin prisma interesului procesual concret pe care îl prezintă declanşarea controlului de neconstituţionalitate, ţinând seama de chestiunile litigioase supuse dezbaterii şi de stadiul în care se află litigiul.

În cauză, aşa cum corect s-a reţinut şi prin încheierea atacată, condiţia "legăturii cu soluţionarea cauzei" nu este îndeplinită cu privire la dispoziţiile art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, întrucât judecarea recursului - obiect al dosarului în cadrul căruia a fost invocată excepţia - nu poate fi determinată în niciun fel de modul în care este interpretată şi aplicată norma pretins neconstituţională.

Astfel, obiectul judecăţii, în faţa instanţei a cărei încheiere este atacată, l-a reprezentat recursul exercitat de A. împotriva încheierii de respingere a unei cereri de recuzare formulate de acesta, în temeiul art. 304 pct. 7-9 din C. proc. civ. din 1865.

La termenul din 7 septembrie 2020, Completul de 5 judecători a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 34 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, conform cărora "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul", text legal cu privire la care a şi fost admisă cererea petentului (recurent) de sesizare a Curţii Constituţionale.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii prin care i-a fost respinsă cererea de recuzare, petentul (recurent) a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat", ulterior solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a acestora.

Cu privire la acest text legal, în mod corect s-a reţinut, prin hotărârea atacată, că nu îndeplineşte condiţia de a avea legătură cu soluţionarea cauzei.

Aceasta, întrucât, ca urmare a excepţiei inadmisibilităţii recursului, pusă în discuţie de către instanţa de judecată, motivele de recurs, în cadrul cărora a invocat recurentul nerespectarea textului legal în discuţie, nu mai pot fi examinate, deoarece soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii recursului primează faţă de analizarea pe fond a motivului referitor la pretinsa nerespectare a art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

În acest sens a statuat chiar instanţa de contencios constituţional, reţinând că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15), iar incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Curtea Constituţională a precizat, totodată, că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepţie (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015)

Pentru argumentele arătate, deja, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate criticile recurentului, potrivit cărora, în prealabil, instanţa ar fi trebuit să pună în discuţie cererea de sesizare a CJUE şi a interpretat greşit actul dedus judecaţii, schimbându-i înţelesul şi hotărând cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Astfel, s-a arătat, în cele ce preced, că soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii recursului prevalează tuturor celorlalte excepţii şi cereri formulate în cauză, potrivit art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, conform cărora "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", şi că instanţa de judecată a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

De asemenea, neîntemeiate sunt şi criticile referitoare la încălcarea de către instanţa de judecată a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pentru că a făcut referire la "Punctul de vedere al intimatului MEC", fără a-l fi anunţat în şedinţa publică şi fără a-l fi comunicat petentului (recurent), respectiv (referitoare) la înlocuirea unuia dintre judecători şi a magistratului-asistent, fără ca la dosar să existe procese-verbale de înlocuire legală.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor (…)".

Rezultă din prevederile legale citate că punctele de vedere ale părţilor sunt relevante pentru instanţa de contencios constituţional şi nu se impune a fi comunicate celorlalte părţi, neavând regimul juridic al actelor procedurale, prevăzut de C. proc. civ.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, la dosarul cauzei (nr. x/2020), la paginile 77 şi 78, se află ataşate procesele-verbale de înlocuire, din motive medicale, a judecătorului, respectiv a magistratului-asistent la care recurentul se referă în cererea de recurs.

Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurent, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, având în vedere cererea intimatei F., recurentul va fi obligat la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată.

Constatând că la dosarul cauzei se află dovada plăţii - chitanţa nr. x din 21.01.2021, pentru fact. nr. 149 din aceeaşi dată, în cuantum de 2380 RON, Înalta Curte va obliga recurentul la plata acestei sume către intimata F., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata către intimata F. a sumei de 2380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 1 februarie 2021.