Fiscal warehouse authorization revocation upheld; suspension of execution denied for lack of well-founded case.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 32/30.03.2015 privind revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. x/28.02.2014 şi a Deciziei nr. 070/29.06.2015 privind respingerea plângerii prealabile nr. x/28.05.2015 înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. y/28.05.2015, formulata împotriva Deciziei nr. 32/30.03.2015,până la soluţionarea definitiva a acţiunii ce are ca obiect anularea deciziilor nr. 32/30.03.2015 şi 70/29.06.2015, ce face obiectul dosarului nr. x/2015 înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2989 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiate.

A respins, ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL prin administrator judiciar B. şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 2000 RON, achitată conform recipisei de consemnare nr. x/22.09.2015 emisă de C. Sucursala Buzău.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 2989 din 12 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A. SRL, solicitând casarea acesteia şi admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta a criticat contradicţia existentă între soluţia dispusă şi considerentele instanţei de fond, care a fost de acord nu erau incidente dispoziţiile art. 20628 alin. (2) lit. f) C. fisc. , care au stat la baza emiterii actului atacat.

Prin interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor pct. 84 alin. (19) din H.G. nr. 44/2009 instanţa de fond practic aplică sancţiuni unei persoane pentru că este deja autorizată.

Instanţa de fond a abordat cu superficialitate eventualele modificări ale unei autorizaţii. Aşa cum rezultă şi din normele metodologice date în aplicarea lit. j), respectiv pct. 87 alin. (24), modificările aduse datei iniţiale de autorizare se notifică doar autorităţii vamale teritoriale şi doar în cazul în care s-ar modifica şi autorizaţia ar fi necesară şi notificarea autorităţii fiscale centrale.

Recurenta nu era obligată să anunţe o modificare a datelor iniţiale de autorizare, respectiv a unei reţete de fabricaţie, atâta timp cât există autorizaţie pentru produsele respective şi nu s-a constatat de către organele de control că acestea ar fi fost autorizate fără să existe o reţetă.

În plus, sancţiunea prevăzută de lege pentru reîncadrarea tarifară era aceea de a plăti diferenţa de acciză rezultată ca urmare a reîncadrării.

În pofida faptului că nici măcar intimata nu o face, instanţa de fond a asimilat dispoziţia expresă a Comisiei din şedinţa din 26.02.2015, de reverificare, celor două adrese ce emană într-adevăr de la autoritatea competentă, respectiv Direcţia Generală a Vămilor, însă aceste nu puteau reprezenta consecinţa măsurii de reverificare întrucât au datele de emitere anterioare datei şedinţei, respectiv 26.11.2014 şi 19.01.2015.

Instanţa de fond nu a observat că constatările Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi Direcţiei Generale a Vămilor sunt contradictorii şi nici faptul că MFP - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a hotărât pe baza sesizării unui organ de control necompetent ale cărei constatări din cuprinsul Procesului-verbal încheiat în data de 26.02.2015 cu privire la încadrările tarifare au fost infirmate de Direcţia Generală a Vămilor.

1.4. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, argumentând, în esenţă, că recurenta-reclamantă nu a probat îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi nici a pagubei iminente, pentru a opera suspendarea executării actelor administrative până la pronunţarea unei soluţii pe fondul cauzei.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, recurenta nu a respectat reţeta iniţială în baza căreia a fost emisă autorizaţia, acesteia revenindu-i obligaţia reglementată de art. 2626 lit. j) C. fisc. de a înştiinţa autorităţile competente despre orice modificare pe care intenţionează să o aducă asupra datelor iniţiale în baza cărora a fost emisă autorizaţia de antrepozitar, cu minim 5 zile înainte de producerea modificării. Afirmaţia recurentei în sensul că nu îi sunt aplicabile prevederile pct. 87 alin. (24) din H.G. nr. 44/2004 nu sunt sustenabile din punct de vedere legal.

În mod corect Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate în mod corect a dispus revocarea autorizaţiei recurentei-reclamante, constatând, în baza analizelor realizate de Laboratorul vamal central, că recurenta nu a respectat reţeta de fabricaţie a produsului bere şi nici nu a anunţat autoritatea vamală despre modificarea acestuia.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 iunie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamanta A. SRL, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-reclamante, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Conform celor expuse anterior, reclamanta A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 32/30.03.2015 privind revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. x/28.02.2014 şi a Deciziei nr. 070/29.06.2015 privind respingerea plângerii prealabile nr. x/28.05.2015 înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. y/28.05.2015, formulată împotriva Deciziei nr. 32/30.03.2015, până la soluţionarea definitivă a acţiunii ce are ca obiect anularea Deciziilor nr. 32/30.03.2015 şi 70/29.06.2015, ce face obiectul dosarului nr. x/2015 înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta-recurentă a susţinut, în esenţă, următoarele:

(i) Societatea figurează, într-adevăr, în evidenţele fiscale ale ANAF cu o datorie la bugetul de stat în cuantum de 69.393.124 RON, dar în acelaşi timp este înregistrată şi cu o creanţă fiscală de 76.470.404 RON, reprezentând sume de rambursat de la bugetul de stat, într-un cuantum mai mare decât cel al obligaţiilor fiscale. Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 20628 alin. (2) lit. f) C. fisc.

(ii) Nu sunt îndeplinite cerinţele art. 20628 alin. (2) lit. c) C. fisc. , deoarece obligaţia de a înştiinţa autorităţile competente despre orice modificare cu minim 5 zile înainte de producerea modificării se refera la datele iniţiale în baza cărora a fost emisă autorizaţia de antrepozit fiscal şi constă în notificarea intenţiei respective autorităţii vamale teritoriale, iar atunci când intenţia de modificare atrage modificarea autorizaţiei, această intenţie va fi notificată şi autorităţii fiscale centrale.

Pe parcursul funcţionarii ca antrepozit fiscal o societate poate produce o categorie diversă de produse şi să solicite încadrarea tarifară a acestora pe măsură ce doreşte să le fabrice şi nu de la momentul autorizării sale. În acelaşi timp poate să modifice şi reţeta de fabricaţie a unui produs şi să obţină o nouă încadrare tarifară a acestuia, iar procedura obţinerii încadrării tarifare este reglementata de pct. 84 alin. (9) şi urm. din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII C. fisc. .

Procedura înştiinţării prevăzută de art. 20626 lit. j) C. fisc. este diferită de procedura obţinerii încadrării tarifare, reglementata de pct. 84 alin. (9) şi pct. 84 alin. (19) Norme C. fisc. .

În plus, în situaţia în care se constată diferenţe privind încadrarea tarifară stabilită pe bază de documente faţă de încadrarea tarifară rezultată în urma rezultatelor analizelor, sancţionarea antrepozitarului autorizat se face prin obligarea acestuia de a plăti acciza aferentă încadrării efectuate de autoritatea vamală centrală, inclusiv diferenţa pentru produsele deja eliberate pentru consum şi nu prin revocarea autorizaţiei [pct. 84 alin. (195) din Normele Metodologice C. fisc. ].

(iii) Reverificarea dispusa de către Comisie despre care aceasta face vorbire în Decizia nr. 070/29.06.2015 este de natură a pune în discuţie caracterul temeinic justificat al actului de control, procesul-verbal nr. x/03.12.2014 al DGAF în baza căruia aceasta instituţie a propus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal.

(iv) Elementele care conturează iminenţa producerii unei pagube societăţii, în sensul de prejudiciu material, viitor şi previzibil, aşa cum impun art. 2 alin. (1) lit. s) şi art. 15 din Legea nr. 544/2004, rezulta din oprirea activităţii de producţie şi sigilarea instalaţiilor ca efect al revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal a societăţii. Asupra conturilor societăţii s-a dispus instituirea măsurii de poprire asiguratorie, iar furnizorii o somează să achite sumele restante rezultate din aprovizionarea cu materiale necesare procesului de producţie. Societatea înregistrează pierderi materiale, prin deteriorarea materialelor aflate pe stoc şi expirarea termenului de valabilitate al unora dintre acestea, pierderi tehnologice la alcoolul etilic destinat utilizării pentru producerea de băuturi alcoolice aflat în stoc, datorita în principal evaporării ca urmare a temperaturilor foarte ridicate.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada cazului bine justificat, interpretarea dată de aceasta dispoziţiilor legale incidente şi aspectele indicate în cererea de suspendare nefiind în măsură să valideze existenţa unei îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Înalta Curte mai constată că, prin Sentinţa nr. 2928 din 4 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, având ca obiect anularea Deciziei nr. 32/30.03.2015 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate privind revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. x/28.02.2014 şi a Deciziei nr. 070/29.06.2015 privind respingerea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 32/30.03.2015, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. y/28.05.2015.

Soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anularea actelor administrative reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative a cărui suspendare se solicită şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL prin administrator special D. împotriva Sentinţei civile nr. 2989 din 12 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2018.

GGC - GV