Legality of government decree fixing "medical dentist" title rather than "doctor medical dentist" for dental graduates

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.06.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea parţială a H.G. nr. 890/2008 şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre, prin care să recunoască titlul academic profesional de licenţă "doctor medic dentist sau stomatolog" absolvenţilor facultăţilor de medicină dentară înmatriculaţi în anul I de studii în anii universitari 2005 - 2006, 2006 - 2007 şi 2007 - 2008.

2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2977 din 12.11.2015 a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând, în principal, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea hotărârii, iar în urma rejudecării litigiului în fond, să fie admisă acţiunea aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului său, reclamantul arătat, în esenţă, că H.G. nr. 890/2008 modifică nejustificat denumirile calificărilor şi titlurile conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă înmatriculaţi în anul întâi de studii în anii universitari 2005 - 2006, 2006 - 2007, 2007- 2008, în sensul că pentru specializarea medicină dentară, titlul profesional conferit este acela de medic dentist în loc de doctor medic dentist, iar prin H.G. nr. 580/2014 s-a revenit şi s-a conferit titlul de doctor medic stomatolog începând cu promoţia 2017, că pentru absolvenţii de medicină dentară din promoţiile mai sus amintite, operează o dublă discriminare atât faţă de generaţiile anterioare promoţiei 2011, cât şi faţă de absolvenţii de medicină generală şi medicină veterinară, cărora li se conferă în continuare titlul de doctor.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 31 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 17 iulie 2018.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepţia nulităţii recursului, considerând că prevederile art. 488 din C. proc. civ. impun în termeni imperativi şi inderogabili indicarea expresă a motivelor de nelegalitate, ori, susţine aceasta, reclamantul nu a indicat niciuna din ipotezele reglementate în textul legal mai sus citat.

Înalta Curte respinge, ca nefondată, excepţia invocată, observând că reclamantul critică sentinţa primei instanţe sub aspectul interpretării eronate a normelor legale incidente în cauză, astfel că recursul este încadrabil în ipoteza descrisă în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Controlul judecătoresc al actelor administrative, astfel cum este reglementat în sistemul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, se realizează de către judecătorul de contencios administrativ, în sensul verificării conformităţii prevederilor actului infralegislativ cu norma juridică superioară pe care o pune în executare. În speţă, H.G. nr. 890/2008, în chestiunea ce îl vizează pe reclamantul-recurent din prezenta cauză, pune în executare dispoziţiile art. 477 ale Legii nr. 95/2006, act normativ care reglementează, în tandem cu Legea nr. 288/2004, la nivel primar, titlul profesional de medic dentist.

Judecătorul fondului, observă Înalta Curte, a constatat corect că prevederile actului administrativ contestat nu intra în conflict cu dispoziţiile cuprinse în actele normative cu forţă juridică superioară, constatând cu ocazia analizei legalităţii hotărârii de guvern în discuţie că prevederea din anexa numărul 2 a respectivei hotărâri este în deplină concordanţă cu art. 477 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Astfel, constată Înalta Curte, în Anexa 2 a H.G. nr. 890/2008 la poziţia 3 la specializarea medicină dentară se prevede că denumirea calificării academice/profesionale este aceea de medic dentist, menţiune identică cu cea din art. 477 din Legea nr. 95/2006. Acest din urmă text legal prevede următoarele: "(1) Profesia de medic dentist se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum urmează:

a) medic dentist;

b) specialist în ortodonţie şi ortopedie dento-facială;

c) specialist în chirurgia dento-alveolară.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene care deţin un titlu oficial de calificare în medicina dentară şi care exercită profesia în România.

(3) Medicii dentişti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 şi la art. 476 alin. (1) lit. a) - d) pot desfăşura activităţi medico-dentare conform pregătirii profesionale în sistemul naţional de asigurări de sănătate sau/şi în sistemul privat, fie ca angajaţi, fie ca persoană fizică independentă în formele prevăzute de lege. Aşadar se poate observa cu uşurinţă identitatea perfectă între termenii folosiţi în actul infra legislativ, pe de o parte, şi actul normativ superior, pe de altă parte, pe care acesta îl pune în executare, aşa încât nu se poate susţine nelegalitatea hotărârii de guvern contestate."

Faptul că în perioadele anterioare adoptării hotărârii de guvern atacate în prezenta cauză sau, dimpotrivă, în perioade ulterioare în care aceasta a încetat sa producă efecte juridice, prin hotărâri de guvern s-a utilizat termenul de doctor pentru medicii dentişti, este irelevant din perspectiva acestei cauze deoarece, aşa cum s-a arătat în cuprinsul prezentei decizii, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei este ţinut a examina strict concordanţa actului administrativ cu norma juridică superioară, or, din acest punct de vedere, actul administrativ a trecut testul de conformitate. Hotărârile de guvern la care se referă recurentul sunt acte administrative situate pe acelaşi palier normativ cu H.G. nr. 890/2008 şi nu influenţează în nici un fel validitatea juridică a acesteia.

La fel, nu prezintă relevanţă nici faptul că pentru alte categorii de medici, cum este cazul medicilor de medicină generală sau a medicilor veterinari, s-a optat pentru formula doctor medic. Este o opţiune a celui care a adoptat o anumită reglementare, iar acea reglementare nu este supusă controlului de legalitate în prezenta cauză, pe de o parte, iar pe de altă parte, o astfel de opţiune nu atrage nelegalitatea H.G. nr. 890/2008. Aşa cum s-a precizat mai sus, judecătorul cauzei este obligat să se limiteze la verificarea existenţei unui posibil conflict între norma primară şi norma secundara, fără a putea face analogii sau comparaţii cu alte reglementări sau situaţii. Altfel, s-ar ajunge în situaţia, cum foarte bine a arătat judecătorul fondului, să i se recunoască judecătorului dreptul de a legifera în sensul de a înlocui unele norme cu altele create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, contrar Deciziei nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale a României, pornind de la considerente de tipul celor invocate de către reclamantul recurent referitoare la modul în care s-a reglementat situaţia medicilor de medicină generală sau a medicilor veterinari.

De asemenea, judecătorul fondului a făcut o observaţie corectă, afirmând că toate criticile dezvoltate de către reclamant implică un control de constituţionalitate întrucât, constată Înalta Curte, există o concordanţă perfectă între hotărârea de guvern în discuţie şi prevederile Legii nr. 95/2006, în condiţiile în care actul normativ primar foloseşte terminologia de medic dentist şi nu pe aceea de doctor medic dentist, cum pretinde reclamantul. Ceea ce susţine judecătorul fondului, concluzie împărtăşită pe de-a întregul de instanţa de control judiciar, este că doar constatarea ca neconstituţionale a prevederilor Legii privind reforma în domeniul sănătăţii, prevederi pe care le pune în executare hotărârea contestată, pot, eventual, să-i ofere satisfacţie reclamantului. Contrar a ceea ce susţine reclamantul, nu hotărârea de guvern contestată a eliminat termenul "doctor", ci această formulare nu se regăsea în conţinutul art. 477 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 la data adoptării H.G. nr. 890/2008, astfel încât vocabula respectivă nu putea fi inserată în hotărârea de guvern, decât prin adăugare la lege, procedeu nepermis care ar fi avut drept consecinţă adoptarea unei hotărâri invalide din punct de vedere juridic.

În susţinerea acţiunii sale, reclamantul dezvoltă argumente prin care tinde să dovedească existenţa unei vătămări ce i s-a produs prin adoptarea actului infralegislativ contestat. În materia contenciosului administrativ subiectiv, cum este cazul în speţă, este de esenţă că un act administrativ poate fi anulat de către instanţa de judecată dacă acel act a produs reclamantului o vătămare într-un drept prevăzut de lege sau într-un interes legitim (protejat de lege). Or, observă Înalta Curte, reclamantul nu posedă un astfel de drept şi niciun interes protejat de lege, din moment ce nu s-a demonstrat ilegalitatea actului contestat. Mai exact, reclamantul ar fi putut invoca cu succes existenţa unui drept sau cel puţin a unui interes protejat de lege în care să fi fost lezat prin hotărârea de guvern în discuţie, numai în situaţia în care norma juridică primară a cărei executare a fost fost pusă în operă prin hotărârea de guvern, ar fi conţinut în cuprinsul ei sintagma doctor medic dentist, iar în H.G. nr. 890/2008 să se fi ignorat această menţiune legală şi să se opteze pentru formula medic dentist.

Apoi, argumentele ce se referă la discriminare, precum şi la nerespectarea principiului securităţii juridice, la fel, nu pot fi discutate în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, pentru că, aşa cum s-a arătat mai sus, însăşi norma primară care stă la baza adoptării normei secundare şi care a fost contestată de către reclamant, conţine formula criticată de către domnul A., aceea de medic dentist în loc de doctor medic dentist. Or, observă Înalta Curte, controlul de legalitate al unei prevederi juridice primare nu poate fi realizat decât de către Curtea Constituţională, instanţă care posedă monopolul interpretării constituţiei.

În fine, nici critica dezvoltată de către recurent cu privire la Directiva 2005/36/CE nu poate fi primită. Pe deoparte, directiva nu are un caracter non obligatoriu, aşa cum susţine acesta. Directiva face parte din categoria actelor juridice de drept derivat, care leagă statele membre destinatare în privinţa rezultatului de atins, lăsând instanţelor naţionale competenţa cu privire la forma şi mijloace, pentru a conduce la armonizarea legislaţiilor naţionale, statele naţionale posedând, aşadar, o anumită marjă de autonomie, marjă reflectată în domeniul în discuţie prin adoptarea formulei de medic dentist de către statul român. Evident, directiva nu impune statelor membre obligaţia de uniformizare a denumirii titlurilor de calificare şi a titlului profesional, statul român adoptând formula amintită. Pe de altă parte, judecătorul cauzei nu susţine în cuprinsul sentinţei recurate că respectiva directivă a impus modificările aduse prin H.G. nr. 890/2008, ci doar că în cuprinsul acesteia pentru România se foloseşte sintagma "medic dentist".

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul formulat de către reclamantă este nefondat şi, în consecinţă, îl va respinge ca atare, potrivit art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 2977 din 12 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2018.

GGC - GV