Revision of non-merits appellate decision and failure of Art. 509(1)(3) CPC falsity condition

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la data de 22 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă de Transport Public Local Iaşi şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi, obligarea acestora la restituirea sumei de 2.276.200 RON reprezentând subvenţii aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013 şi dobânda legală începând cu data plăţii şi până la data restituirii sumei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2014, secţia I civilă, din cadrul Tribunalului Iaşi a constatat că este necompetentă material să soluţioneze litigiul dedus judecăţii şi a transpus cauza secţiei a II-a civile a aceleiaşi instanţe, spre competentă soluţionare, conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 2560 din data de 16 decembrie 2014, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Iaşi, invocată de pârâta Casa Teritorială de Pensii Iaşi, prin întâmpinare, declinând competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 17.03.2015, sub nr. de dosar x/2015

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 89 din data de 18 mai 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Teritorială de Pensii Iaşi şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Public Local Iaşi, ca inadmisibilă, respingând şi cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Local Iaşi.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Împotriva sentinţei anterior menţionate, au declarat recurs reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar şi pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi prin administrator special A. şi prin administrator judiciar B. - Filiala Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 158 din 23 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Iaşi prin Primar împotriva Sentinţei nr. 89 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2015, ca tardiv formulat.

A respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iaşi prin administrator special A. şi prin administrator judiciar B. Filiala Iaşi împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

În ceea ce priveşte respingerea, ca tardiv, a recursului reclamantului Municipiul Iaşi prin Primar, a reţinut instanţa că, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Sentinţa recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 24 iunie 2015, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul de fond, aspect reţinut de altfel şi prin raportul comunicat părţilor în procedura de filtrare a recursurilor. Dovada de comunicare a sentinţei a fost semnată de funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, individualizată cu nume şi prenume în cuprinsul acestui înscris.

Recursul a fost declarat la data de 14 iulie 2015 (data poştei), astfel că în mod evident, termenul de 15 zile, care se împlinea la data de 10 iulie 2015, a fost depăşit.

Nu pot fi reţinute apărările recurentului, în sensul că sentinţa recurată i-a fost comunicată prin poştă la data de 1.07.2015, conform ştampilei aplicate pe comunicarea înregistrată la registratura sa sub nr. 60263 depusă în faza procesuală a recursului, deoarece acest înscris reprezintă doar dovada datei la care a fost înregistrată în evidenţele proprii ale instituţiei dovada de comunicare a sentinţei; din punct de vedere al îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor de procedură, ceea ce constituie dovada datei certe a acestei comunicări este numai procesul-verbal de efectuare a procedurii de comunicare, aflat la dosarul de fond, faţă de prev. art. 165 pct. 1 din C. proc. civ. acest proces-verbal este un înscris oficial ce face dovada până la înscrierea în fals cu privire la menţiunile efectuate cu simţurile proprii de către agentul care a comunicat hotărârea [art. 164 alin. (4) din C. proc. civ.], o astfel de menţiune fiind şi aceea a datei îndeplinirii procedurii.

3. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 158 din data de 23 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul Municipiul Iaşi prin Primar a formulat cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 3 C. proc. civ.

A arătat revizuentul că împotriva acestei hotărâri a formulat şi contestaţie în anulare, care a fost respinsă prin Decizia nr. 1787 din 4 mai 2018, ca nefondată.

A susţinut că, în mod nelegal, instanţa a considerat că Sentinţa nr. 89 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Iaşi a fost comunicată legal, pentru că persoana indicată de agentul procedural ca fiind însărcinată cu primirea corespondenţei Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, care nu are nicio calitate în cauză.

Astfel, a apreciat că a avut loc o încălcare a dreptului său de apărare şi că este nereală afirmaţia din cuprinsul dovezii de înmânare a agentului procedural.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

4.1. Examinând cererea de revizuire, în raport cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuent pentru următoarele motive.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Acest articol reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre acestea, la punctele 1 - 11.

4.2. Revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivită căruia,

"Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...)

(3) un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecăţii, când aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză. În cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;"

4.3. Condiţia de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul.

Alin. (2) al art. 509 prevede că sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 şi pct. 7 - 10.

Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel, o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, hotărâre prin care evocă fondul.

Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând sa se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

O hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul şi atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reţinere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunţarea soluţiei.

Prin urmare, nu pot forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 3 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul, ca tardiv formulat.

Or, Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul cererii de revizuire îl formează Decizia nr. 158 din data de 23 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins, ca tardiv formulat, recursul formulat de Municipiul Iaşi prin Primar, hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor expres şi limitativ prevăzute de textul C. proc. civ.

4.4. Este evident că nu se poate reţine incidenţa ipotezei pct. 3 al art. 509 C. proc. civ., referitoare la un judecător care a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină, pentru a putea face obiectul revizuirii o hotărâre care nu evocă fondul.

Prin urmare, de vreme ce hotărârea a cărei revizuire se cere nu evocă fondul, nefiind pronunţată după casarea cu reţinere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs şi care să fi fost determinante în pronunţarea soluţiei, cerinţele art. 509 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.

4.5. Trecând peste condiţia de admisibilitate comună, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită nici condiţia specifică motivului de revizuire prevăzut de pct. 3 al art. 509 C. proc. civ., în cauză, neputându-se vorbi despre vreo condamnare definitivă pentru o infracţiune privitoare la pricină sau despre vreun înscris declarat fals în cursul ori în urma judecăţii care să fi influenţat soluţia pronunţată în cauză.

Susţinerile revizuentului, cu privire la cele consemnate de agentul procedural în cuprinsul dovezii de înmânare prin care i-a fost comunicată sentinţa de fond, că ar fi nereale, nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de acest motiv de revizuire.

De altfel, criticile sale pe acest aspect au fost iterate prin contestaţia în anulare pe care a formulat-o împotriva aceleiaşi decizii.

4.6. Prin urmare, constatând că nu sunt întrunite cerinţele cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocat de către revizuent, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Municipiul Iaşi prin Primar împotriva Deciziei nr. 158 din 23 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2018.

GGC - GV