Challenging judicial disciplinary closing resolutions without preliminary complaint procedure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei din data de 11.12.2014, solicitând trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare cu privire la magistratul care a instrumentat Dosarele x/2012 şi y/2012, aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 1480 pronunţată la 26 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

- a respins acţiunea în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate pasivă;

- a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Inspecţia Judiciară;

- a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. criticând-o ca fiind nelegală.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a precizat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, în raport cu Decizia nr. 397/2014, pronunţată de Curtea Constituţională, dreptul de a ataca rezoluţia de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, se putea exercita numai după parcurgerea procedurii plângerii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă a invocat soluţia dată de Curtea Constituţională asupra art. 45 din Legea nr. 317/2004, apreciind că nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil conferit de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Deşi recurenta-reclamantă nu a invocat expres motivele de casare pe care se întemeiază cererea, criticile sale se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia către părţi, prin încheierea din 05 decembrie 2017.

Prin încheierea din 25 septembrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei dispoziţii s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport cu prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În speţă, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând examinarea legalităţii Rezoluţiei de clasare nr. 4875/IJ/3859/DIJ/2014, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate de reclamantă privind efectuarea de verificări sub aspectul modului de instrumentare a Dosarelor nr. x/2012 şi nr. y/2012, înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Instanţa de fond a respins acţiunea, ca inadmisibilă, constatând, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că legea specială, Legea nr. 317/2014, nu conţine nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că, prin efectul Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 397/2014, este recunoscut dreptul petenţilor de a ataca rezoluţia de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă accesul la instanţa de contencios administrativ este reglementat în condiţiile dreptului comun, reprezentat de Legea nr. 554/2004.

Având în vedere calificarea pe care prima instanţă a dat-o demersului judiciar al reclamantei, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menţionat.

În ceea ce priveşte soluţia recurată, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost declarată neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege şi luând în considerare specificul actelor emise în procedura disciplinară privind pe magistraţi precum şi lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică cea mai apropiată, în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Prin urmare, rezoluţia de clasare a sesizării disciplinare, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată în faţa instanţei de contencios administrativ fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceasta este şi interpretarea cristalizată la nivelul secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi (exempli gratia Deciziile nr. 75/2017, nr. 549/2017, nr. 1168/2017 şi 1267/2018) şi adoptată cu titlu de principiu, pentru unificarea practicii judiciare, în şedinţa Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017.

Pentru aceste considerente, reţinându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanţa de fond, cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) şi art. al art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 1480 din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2019.

GGC - NN