Challenge to hearing delay as denial of timely trial rejected as unfounded

Asupra plângerii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 10 septembrie 2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Dosarul nr. x/2018, având ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 304/2018 din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea înregistrată la data de 07.01.2019, în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului, întemeiată pe dispoziţiile art. 522 alin. (1) şi alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de judecată nu şi-a îndeplinit obligaţiile pozitive ce-i incumbă şi ce caracterizează desfăşurarea unei judecăţi de urgenţă a recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv că termenul fixat pentru soluţionarea recursului, la peste 2 ani de la formarea dosarului, respectiv la 12 noiembrie 2020, nu respectă legea şi nu este rezonabil.

Prin încheierea din data de 17.01.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de recurentul-reclamant A. cu privire la Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a apreciat că nu se poate reţine incidenţa ipotezei prevăzute de art. 522 alin. (2) punctul 4 din C. proc. civ., republicat, raportat la situaţia de fapt rezultată din lucrările dosarului, care trebuie privit ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen optim şi previzibil.

Împotriva încheierii din 17.01.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat plângere contestatorul A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 februarie 2019, sub numărul x/2018/a1, solicitând, în esenţă, admiterea plângerii şi obligarea instanţei care judecă procesul la fixarea primului termen de judecată de urgenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea plângerii formulate, petentul arată că în data de 02.01.2019 a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului, întrucât a considerat că tergiversarea judecării cauzei este datorată circumstanţei omisiv culpabile a Completului nr. 3 noul C. proc. civ. în a nesocoti dispoziţiile cu caracter imperativ incidente în cauză cu privire la procedura de filtru a recursului.

Subliniază petentul că respectivul complet a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil, prin neluarea măsurilor stabilite de lege şi prin neîntocmirea din oficiu a raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, în condiţiile în care legea o impune, acest raport fiind necesar soluţionării cauzei, precum şi prin stabilirea primului termen de judecată la peste doi ani de la formarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Petentul arată, în esenţă, că soluţia pronunţată prin încheierea din data de 17.01.2019, de respingere a contestaţiei privind tergiversarea procesului ca neîntemeiată, este greşită, întrucât instanţa de judecată, respectiv Completul nr. 4 C. civ. noul C. proc. civ., face confuzie în ceea ce priveşte procedura de regularizare a recursului, care este de competenţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, în acest caz Curtea de Apel Craiova, invocând, în susţinerea argumentului de respingere a contestaţiei la tergiversarea cauzei, circumstanţa faptică a existenţei unui volum mare de activitate la nivelul secţiei contencios administrativ şi fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În opinia petentului, un alt motiv de nelegalitate al încheierii este faptul că respectivul Complet 4 C. civ. noul C. proc. civ. a susţinut ca argument în respingerea contestaţiei privind tergiversarea cauzei hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin art. 493 noul C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ, astfel că recursul nu va mai parcurge procedura de filtrare.

Petentul susţine, în esenţă, că, în raport de prevederile art. 27 din Legea nr. 554/2004, de faptul că a depus recursul la data de 24.07.2018 la Curtea de Apel Craiova, iar art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost modificat la data de 02.08.2018, prin art. 1 pct. 19 din Legea nr. 212/25.05.2018, publicată în M.Of. nr. 658/30.07.2018, recursul trebuia să se judece pe legea aplicabilă în momentul sesizării instanţei.

În opinia petentului, Hotărârea nr. 106 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi este un act normativ inferior legii, nu poate contrazice legea şi nu are incidenţă în cauza de faţă pentru a justifica ceea ce nu poate fi justificat şi anume neefectuarea şi necomunicarea de către Completul nr. 3 NCPC a raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului şi, pe cale de consecinţă, tergiversarea judecării cauzei.

Petentul critică faptul că încheierea ce i-a fost comunicată nu poartă semnăturile membrilor completului de judecată şi ale grefierului de şedinţă, iar lipsa semnăturilor duce, în opinia sa, la nulitatea absolută a încheierii.

Examinând cauza şi Încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Art. 522 - 526 din C. proc. civ., reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situaţii.

Art. 522 alin. (2) din noul C. proc. civ. precizează expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot face contestaţia.

Toate motivele vizează, inevitabil, şi culpa instanţei, mai exact atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare.

Deşi în prezenta cauză petentul a susţinut incidenţa ultimului caz dintre cele reglementate de art. 522 C. proc. civ. (alin. (2) pct. 4), se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestaţie este pasivitatea instanţei de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de faţă, recursul declarat de reclamantul A. împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 septembrie 2018, dată la care era în vigoare procedura de filtrare a recursului, reglementată de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

Această procedură a fost prevăzută de legiuitor exclusiv pentru cazul în care recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar derularea sa a presupus parcurgerea anumitor etape procedurale, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 493 C. proc. civ., coroborat cu art. XVII din Legea nr. 2/2013.

Astfel, în cazul recursului declarat de reclamantul A., fiind de competenţa Înaltei Curţi, s-a procedat mai întâi la regularizarea cererii de recurs în completul de filtru şi la comunicarea actelor către părţi.

Ulterior, prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018 s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

La aceeaşi dată, 20 septembrie 2018, Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Hotărârea nr. 109, prin care s-au aprobat la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie măsurile propuse cu referire la repartizarea pe şedinţe a dosarelor înregistrate, fără termen acordat şi calendarul şedinţelor de judecată pentru fiecare complet, într-o primă etapă, pentru anul 2019, respectiv Hotărârea nr. 110, prin care s-a aprobat la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal lista cauzelor/obiectelor urgente, în procedura de fixare a primului termen de judecată.

Cât priveşte termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele celorlalte dosare (neincluse în lista cauzelor/obiectelor urgente), acestea sunt stabilite de completele de judecată cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în raport de hotărârile anterior menţionate şi a dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor.

Din punct de vedere al obiectului cauzei (respectiv acţiuni împotriva ordonanţelor Guvernului), s-a reţinut că dosarul privind recursul declarat de reclamantul A. nu se încadrează în lista cauzelor/obiectelor urgente. În atare condiţii, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 142 din data de 13 noiembrie 2018, prin care s-a aprobat, la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, calendarul şedinţelor de judecată pentru fiecare complet, pentru anul 2020, primul termen pentru judecata recursului a fost stabilit la data de 12 noiembrie 2020, în raport de data înregistrării Dosarului nr. x/2018 pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de petent în susţinerea plângerii formulate, se reţine că, în cazul recursului care este de competenţa Înaltei Curţi, noţiunea de termen optim şi previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispoziţiile anterior menţionate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. şi fixarea termenului de judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că la momentul stabilirii termenului de judecată în cauză, au fost avute în vedere de către completul învestit cu soluţionarea recursului împrejurări obiective ce ţin de planificarea şedinţelor completului de judecată, de încărcătura acestuia şi de necesitatea respectării dreptului părţilor la apărare, luându-se în considerare şi obiectul cauzei deduse judecăţii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile petentului nu pot fi primite, instanţa respingând în mod corect contestaţia privind tergiversarea procesului.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 17.01.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins contestaţia privind tergiversarea procesului, ca neîntemeiată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2019.

GGC - NN