Inadmissibility of revision for contradictory judgments issued within the same case file

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.04.2014 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt şi Şeful I.P.J. Olt - B., sancţionarea conducătorului autorităţii pârâte cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu 04.11.2013, pentru neexecutarea Sentinţei nr. 877 din 27 septembrie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin Decizia nr. 12999 din 3 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2011 şi obligarea pârâţilor la plata penalităţilor de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei privind reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului MAI nr. II/4004 din 19.10.2011.

Prin Sentinţa nr. 152 din 7 mai 2014, Curtea de Apel de Craiova a respins acţiunea reclamantului.

Prin Decizia nr. 2118 din 21 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamant împotriva acestei sentinţe civile, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, prin Decizia nr. 27, pronunţată în Camera de Consiliu la data de 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 1697 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 27 din 26 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant A., invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne şi B. au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimaţi prin întâmpinări, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, pentru considerentele în continuare arătate.

Revizuentul a formulat cererea de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 509. - Obiectul şi motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

[…]

8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire, prevăd în mod expres faptul că:

"Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

În sensul dispoziţiilor sus-citate, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, care trebuiesc îndeplinite cumulativ, sunt următoarele:

- hotărârea a cărei revizuire se cere să fie o hotărâre pronunţată asupra fondului cauzei sau care evocă fondul cauzei;

- hotărârile potrivnice să fie definitive;

- hotărârile potrivnice să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză;

- hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite;

- în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat, respectiv instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei;

- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este necesar ca a doua hotărâre (în speţă, Decizia nr. 1697 din 26.04.2018) să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare invocate de revizuent (în speţă, Decizia nr. 2118 din 21.05.2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, în primul ciclu procesual).

În speţă, condiţiile anterior menţionate nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârile pe care revizuentul le invocă au fost pronunţate în acelaşi dosar: prima, Decizia nr. 2118/21.05.2015, a fost pronunţată în Dosarul nr. x/2014, prin aceasta fiind soluţionat recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 152/2014, iar cea de-a doua, Decizia nr. 1697/26.04.2018, a fost pronunţată în cadrul aceluiaşi dosar, aflat în rejudecare după casare şi înregistrat cu nr. x/2014*, prin aceasta fiind soluţionat recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 27/26.01.2016.

Trebuie a fi avut în vedere faptul că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Prima hotărâre menţionată de revizuent nu poate constitui un reper pentru analiza contrarietăţii, cerută de cazul de revizuire ce constituie obiect al cercetării în prezenta cauză, pentru simplul fapt că a fost pronunţată în acelaşi dosar cu ultima hotărâre, cea a cărei revizuire se solicită.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, una din condiţiile esenţiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite.

În cauza dedusă judecăţii se constată că hotărârile judecătoreşti apreciate de revizuent ca fiind potrivnice nu au fost pronunţate în dosare diferite, ci în cadrul aceluiaşi dosar, fiind vorba doar de cicluri procesuale diferite ale aceluiaşi litigiu.

Or, revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunţate în acelaşi proces, chiar dacă după casarea unei hotărâri, rejudecându-se fondul, se revine asupra soluţiei iniţiale pronunţate. În cazul în care hotărârile sunt pronunţate în acelaşi dosar, aflat în diferite faze procesuale, calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi primită, fiind nesocotită premisa ca cererile să se fi judecat separat, cu neobservarea existenţei unei autorităţi de lucru judecat. În cadrul aceluiaşi proces nu se poate pretinde că au fost pronunţate hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă în diferite faze sau cicluri procesuale soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii.

De asemenea, nu se poate nici aprecia că ultima instanţă a ignorat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, întrucât, aşa cum rezultă din analizarea acestora, se poate observa că toate indicaţiile procedurale impuse prin decizia de casare au fost respectate în rejudecare.

A examina raţionamentul referitor la modul în care instanţa ce a pronunţat decizia atacată cu revizuire s-a raportat la elementele autorităţii de lucru judecat ar însemna a efectua un control judiciar asupra acestei hotărâri, ceea ce nu mai este posibil, respectiva decizie fiind definitivă, iar revizuirea neputând fi transformată, pe această cale, într-un recurs deghizat.

În ceea ce priveşte "autoritatea de lucru judecat", art. 430 din C. proc. civ. dispune în sensul următor:

"Art. 430. - Autoritatea de lucru judecat

(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 430 din C. proc. civ., ar însemna ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, ambele, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă, ipoteze care, însă, nu sunt identificate în prezenta cauză.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat, raţiunea reglementării fiind necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi care conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că elementele autorităţii de lucru judecat nu sunt întrunite.

Condiţiile prevăzute de textul legal invocat de revizuent trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

Or, în cauză, aşa cum s-a arătat anterior, nu este îndeplinită nici condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

De asemenea, trebuie precizat faptul că principiul autorităţii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească ulterioară, dată în alt proces.

Or, raţiunea reglementării revizuirii se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea acestui principiu atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În asemenea situaţii executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

C. proc. civ. mai impune, în cadrul condiţiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire, pe lângă îndeplinirea elementelor autorităţii de lucru judecat şi condiţia potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.

În acest sens, cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri, ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii lucrului judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie. În cazul în care excepţia a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanţa ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu şi, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe poate să fie admisă cererea de revizuire.

Condiţia impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti, revizuentul exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia conţinută de decizia definitivă atacată, iar un asemenea demers ar duce, contrar a ceea ce instituţia revizuirii presupune şi îngăduie, la o rejudecare a cauzei.

Înalta Curte constată că revizuentul invocă în fapt nemulţumirea referitoare la modul în care i-a fost soluţionată cererea de către instanţă, în încercarea de a provoca o nouă judecare a cauzei, ceea ce este inadmisibil, cât timp revizuirea este o cale extraordinară de atac, care permite retractarea unei hotărâri numai pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 509 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulată de recurentul-reclamant A.

Totodată, Înalta Curte are în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ. şi este admisibilă numai în cazul întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de acest text legal pentru fiecare dintre motivele invocate.

Această cale de atac extraordinară a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile expuse la art. 509 din C. proc. civ.

Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire de faţă, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.

Altfel spus, revizuentul urmăreşte o reevaluare a argumentelor părţilor din stadiul procesual al recursului, adică valorificarea unui recurs la recurs, ceea ce nu poate fi acceptat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire cu care a fost învestită, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată de intimaţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne şi B. - Conducător I.P.J. Olt - Comisar Şef de Poliţie, prin întâmpinări.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1697 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2019.

GGC - NN