Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 833/2020 AI generated

Adaptation of Foreign Criminal Sentence: General vs. Specific Maximum Imprisonment Limits

Case Number Decizia nr. 833/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a final decision, admitted the prosecution’s appeal, partially annulled the appellate court’s judgment, and ordered the adaptation of the sentence to a total of 30 years imprisonment, while rejecting the convicted person’s appeal as tardy. The dispute concerned the execution of foreign criminal sentences recognized in Romania, specifically challenging the lower court’s adaptation of a 30-year Belgian sentence for aggravated homicide and deprivation of liberty to 25 years. The appellate court had reduced the sentence based on the specific maximum penalty for aggravated homicide under Romanian law, whereas the prosecution argued the adaptation should respect the general maximum limit for imprisonment. The decisive legal basis established that under Article 166 of Law no. 302/2004, adaptation of foreign sentences is required only when the nature or duration exceeds the maximum limits prescribed by Romanian law; the High Court determined that the combined foreign sentence did not exceed the general maximum limit of 30 years for imprisonment in Romania, but only the specific maximum for aggravated homicide, thus rejecting the lower court’s reduction and upholding the 30-year term. Additionally, the convicted person’s appeal was dismissed for missing the three-day statutory deadline under Article 597 of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen, art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 585 din C. proc. pen, art. 50 alin. (2) din C. proc. pen, art. 51 din C. proc. pen; Adaptation of Foreign Criminal Sentence: General vs. Specific Maximum Imprisonment Limits: Prin Sentinţa penală nr. 89/PI/2020 din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată de către Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea privind pe condamnatul A..

Keywords

AI generated
criminal sentence maximum penalty foreign law missed deadline statutory limits homicide

Cited Legislation

AI generated
art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen
x/2019, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată de către Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr.
art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a adaptat pedeapsa de 30 de ani închisoare în regim de detenţie în sensul că, condamnatul A.
art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen
x/2019, a sesizat Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti pentru a aprecia asupra incidenţei prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
art. 585 din C. proc. pen
4/PI din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea a calificat obiectul cauzei ca fiind o cerere de modificare a pedepselor în sensul dispoziţiilor art. 585 din C. proc. pen.
art. 50 alin. (2) din C. proc. pen
625 din 22 iunie 2020, ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 50 alin. (2) din C. proc. pen.
art. 51 din C. proc. pen
Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.
art. 434 din C. pen
art. 205 din C. pen
belgian, având corespondent în art. 205 din C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 89/PI/2020 din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată de către Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea privind pe condamnatul A..

S-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, au fost recunoscute pedepsele de 30 de ani închisoare în regim de detenţie şi 15 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a adaptat pedeapsa de 30 de ani închisoare în regim de detenţie în sensul că, condamnatul A. va executa pe teritoriul României pedeapsa de 25 de ani închisoare în regim de detenţie.

S-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2019 din 15 octombrie 2019, emis pe numele condamnatului A. şi formele de executare efectuate în baza Sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, pronunţată de către Curtea de Apel Oradea.

S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa de 25 de ani închisoare în regim de detenţie şi pentru pedeapsa de 15 luni închisoare în regim de detenţie.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 22 noiembrie 2019, judecătorul delegat din cadrul Compartimentului executări penale al Curţii de Apel Oradea, având în vedere dispoziţiile Sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din data de 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2019, a sesizat Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti pentru a aprecia asupra incidenţei prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. cu privire la pedepsele aplicate persoanei condamnate A. de către autorităţile judiciare belgiene, recunoscute de Curtea de Apel Oradea.

La data de 10 decembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a trimis sesizarea, pe cale administrativă, judecătorului delegat din cadrul Biroului executări penale al Curţii de Apel Oradea, pentru a se aprecia asupra dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., formându-se, astfel, pe rolul acesteia, dosarul nr. x/2019.

Prin Sentinţa penală nr. 4/PI din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea a calificat obiectul cauzei ca fiind o cerere de modificare a pedepselor în sensul dispoziţiilor art. 585 din C. proc. pen. şi a declinat competenţa de judecare a cauzei privindu-l pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 31 ianuarie 2020, sub nr. x/2019.

Prin Sentinţa penală nr. 625 din 22 iunie 2020, ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 50 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.

Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 2 iulie 2020, formând obiectul dosarului nr. x/2019

Prin Încheierea nr. 264 din data de 10 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Curţii de Apel Oradea.

Examinând contestaţia la executare formulată în cauză, în raport de temeiurile de fapt şi de drept invocate în sprijinul acesteia, precum şi din oficiu, Curtea de Apel Oradea a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, în speţă nelămurirea invocată cu privire la hotărârea care se execută fiind cuantumul pedepsei de 30 de ani închisoare în regim de detenţie aplicat prin Sentinţa penală nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019.

Referitor la această împrejurare Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Deciziei penale nr. C/598/2018, din data de 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 9 iulie 2018, prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 392 - 394 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român, lipsire de libertate, prev. de art. 434 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 din C. pen. român, precum a Sentinţei penale nr. 5325 din data de 12 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Antwerpen, definitivă la data de 22 decembrie 2010, prin care s-a dispus condamnarea aceleiaşi persoane la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 461 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 din C. pen. român cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen. român.

În consecinţă, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepselor menţionate într-un penitenciar din România, fiind dedusă perioada executată de la data de 27 mai 2015 până la zi.

Curtea a constatat că durata pedepsei astfel stabilite, depăşeşte limita maximă de 30 de ani închisoare prevăzută de legislaţia penală din România.

În acest sens, s-a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, că pedeapsa prevăzută de C. pen. român pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Totodată, Curtea a apreciat că, potrivit art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, instanţa învestită cu cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii penale pronunţate de o instanţă a unui stat membru al Uniunii Europene, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent.

Având în vedere natura pedepsei aplicate de instanţa olandeză - închisoarea - precum şi durata acesteia - 30 de ani - Curtea a constatat că durata pedepsei aplicată prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea de omor calificat, considerent pentru care a adaptat pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare belgiene în sensul reducerii acesteia la maximul special al pedepsei închisorii prevăzut de legea penală română în art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., respectiv 25 de ani.

Împotriva Sentinţei penale nr. 89/PI/2020 din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi condamnatul A..

Prin motivele de contestaţie formulate în scris, Ministerul Public a arătat că operaţiunea de adaptare se face în cadrul procedurii descrise de art. 166 - 167 din Legea nr. 302/2004, la momentul recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii emise de autoritatea judiciară străină.

Curtea de Apel Oradea, prin Sentinţa penală nr. 83/P/2019 din 25 septembrie 2019, în baza art. 166 alin. (3) şi (6) şi art. 167 din Legea nr. 302/2004 a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Deciziei penale nr. C/598/2018 din data de 29 mai 2018 a Curţii de Apel Antwerpen, definitivă la 9 iulie 2018, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la pedeapsa de 30 de ani închisoare în regim de detenţie pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 392 - 394 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român şi lipsire de libertate, prev. de art. 434 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 din C. pen. român; a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale nr. 5325 din data de 12 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Antwerpen, definitivă la data de 22 octombrie 2020, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 15 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev, de art. 461 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. român; a admis cererea de transfer a persoanei condamnate A. (din Penitenciarul Turhout - Belgia) în vederea continuării executării pedepselor de 30 de ani închisoare respectiv 15 luni închisoare şi a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România; a dedus, din pedepsele de mai sus, durata reţinerii, durata arestului preventiv şi perioada executată de la data de 27 mai 2015 la zi (25 septembrie 2019).

Parchetul a arătat că, pentru a dispune în acest sens, instanţa a analizat şi eventualitatea adaptării celor două pedepse aplicate de statul care a emis cele două hotărâri, dar, menţinând aceste pedepse, de 30 de ani închisoare respectiv 15 luni închisoare, a considerat că ele corespund ca natură şi durată cu pedepsele prevăzute de legea română pentru infracţiuni similare.

În opinia parchetului, prin hotărârea contestată, Curtea a făcut o a doua analiză având acelaşi obiect, dar rezultat diferit şi anume adaptarea primei pedepse, cea de 30 de ani închisoare, la 25 de ani închisoare.

Astfel, parchetul a apreciat că acest rezultat nu este în concordanţă cu niciuna din ipotezele prevăzute de art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea 302/2004, iar dacă totuşi s-ar considera că pedeapsa de 30 de ani închisoare trebuie adaptată, aplicând prevederile art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. instanţa ar fi putut ajunge la rezultatul de 27 de ani şi 4 luni, compus din 25 de ani (limita maximă, cea mai grea, pentru infracţiunea de omor calificat) şi 2 ani şi 4 luni (o treime din limita maximă de 7 ani, cea mai uşoară, pentru infracţiunea de lipsire de libertate).

Cu prilejul dezbaterilor în cauză, reprezentantul Ministerului Public a înţeles să reformuleze motivele invocate în scris astfel cum au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, drept pentru care nu vor mai fi reluate.

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de către persoana condamnată A., se constată că aceasta nu a formulat motive de contestaţie, însă au fost formulate concluzii scrise prin care s-a solicitat, în esenţă, admiterea contestaţiei formulate şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.746,44 RON, constând din 4000 de RON onorariu de avocat şi 1746,44 RON cheltuieli de deplasare ale apărătorului ales.

Totodată, s-a solicitat respingerea contestaţiei formulate de către Ministerul Public şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Examinând, cu prioritate, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Legea specială recunoaşte instanţei naţionale posibilitatea de a proceda la adaptarea pedepsei aplicate persoanei solicitate prin hotărârea autorităţilor judiciare străine, însă numai în ipoteza prevăzută de art. 166 alin. (6) raportat la art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 166 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că eventuala adaptare a pedepsei în procedurile guvernate de normele secţiunii 2 a titlului VI din legea specială trebuie însă să aibă întotdeauna ca premisă incompatibilitatea dintre sancţiunea aplicată prin hotărârea străină şi cea prevăzută de legea română pentru infracţiunile corespondente.

O astfel de incompatibilitate intervine când natura pedepsei aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, când durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

În consecinţă, atribuţia de adaptare a pedepsei, recunoscută de legea specială instanţelor naţionale, se limitează exclusiv la natura şi durata pedepsei aplicate de autorităţile judiciare străine şi devine funcţională numai în cazul situaţiilor premisă anterior evocate.

În contextul acestor aspecte teoretice, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa penală nr. 83/PI/2019 din data de 25 septembrie 2019, definitivă prin neapelare la data de 14 octombrie 2019, în baza art. 166 alin. (3) - (6) rap. la art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a deciziei penale nr. C/598/2018, din data de 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 9 iulie 2018, prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 392 - 394 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român, lipsire de libertate, prev. de art. 434 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 din C. pen. român, precum a Sentinţei penale nr. 5325 din data de 12 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Antwerpen, definitivă la data de 22 decembrie 2010, prin care s-a dispus condamnarea aceleiaşi persoane la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 461 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 din C. pen. român cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen. român.

În baza art. 166 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepselor de 30 de ani închisoare şi de 15 luni închisoare, într-un penitenciar din România, fiind dedusă perioada executată de la data de 27 mai 2015 până la zi.

Sesizarea judecătorului delegat poartă asupra faptului că durata pedepsei astfel stabilite, depăşeşte limita maximă de 30 de ani închisoare prevăzută de legislaţia penală din România.

În cauză, raportat la aceste dispoziţii legale, se constată că se impune o adaptare a pedepsei privative de libertate aplicată de instanţa străină, în sensul art. 166 alin. (8) lit. b) raportat la alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 şi art. 10 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, întrucât, deşi natura pedepselor aplicate corespunde, sub aspectul denumirii şi al regimului, cu pedeapsa reglementată de legea penală română, în ceea ce priveşte durata pedepselor aplicate, respectiv 30 de ani închisoare şi 15 luni închisoare, aceasta depăşeşte limita maximă generală a pedepsei prevăzute de legea penală română.

În dezacord cu prima instanţă, care a apreciat în mod eronat, că durata pedepsei aplicată prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea de omor calificat, considerent care a determinat adaptarea pedepsei aplicată de autorităţile judiciare belgiene în sensul reducerii acesteia la maximul special al pedepsei închisorii prevăzut de legea penală română în art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., respectiv 25 de ani, Înalta Curte, aplicând în cauză dispoziţiile art. 60 din C. pen. român, constată că pedepsele aplicate depăşesc maximul prevăzut de lege, motiv pentru care se impune adaptarea pedepselor de 30 de ani închisoare şi de 15 luni închisoare prin reducerea acestora până la limita maximă admisă de legea penală română, respectiv 30 de ani închisoare.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 89/PI/2020 din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând:

Va adapta pedepsele recunoscute prin Sentinţa penală nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în sensul că persoana condamnată A. va executa pedeapsa de 30 de ani închisoare.

Va deduce perioada executată de la 27 mai 2015 la zi.

Va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri.

Totodată, va menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Analizând, în continuare, excepţia tardivităţii declarării căii de atac a contestaţiei de către persoana condamnată A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Analizând contestaţia formulată în prezenta cauză de către contestatorul persoana condamnată A. prin prisma excepţiei tardivităţii declarării acestei căi de atac, Înalta Curte constată că, în conformitate cu prevederile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării, potrivit Titlului V, pot fi atacate cu contestaţie, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Dispoziţiile legale anterior menţionate reglementează, aşadar, posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia executării, însă într-un termen clar stabilit, şi anume de 3 zile de la comunicare, dispoziţiile art. 410 alin. (1) din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

În prezenta cauză, comunicarea vizând minuta Sentinţei penale nr. 89/PI/2020 din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea prin care, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată de către Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea privind pe condamnatul A. a fost realizată la data de 2 octombrie 2020, la locul de detenţie al condamnatului, respectiv Penitenciarul Oradea, însă exercitarea căii de atac a contestaţiei, de către acesta, s-a realizat la data de 8 octombrie 2020, rezultând în aceste condiţii depăşirea termenului legal de 3 zile prevăzut de dispoziţiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen.

Se reţine în acest sens că instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Prin urmare, cum excepţia tardivităţii constituie o excepţie peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a contestaţiei formulate de contestatorul persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 89/PI/2020 din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

Pe cale de consecinţă, constatând întemeiată excepţia tardivităţii căii de atac a contestaţiei invocată din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 89/PI/2020 din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

În raport de dispoziţiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei exercitate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 89/PI/2020 din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând:

Adaptează pedepsele recunoscute prin Sentinţa penală nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în sensul că persoana condamnată A. va executa pedeapsa de 30 de ani închisoare.

Deduce perioada executată de la 27 mai 2015 la zi.

Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 89/PI/2020 din data de 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei exercitate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.

Obligă contestatorul condamnat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2020.

GGC - CP