Constitutional exception regarding criminal procedure transfer admissibility rejected, appeal dismissed as unfounded

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei din Sentinţa penală nr. 303/PI din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 303/PI din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen., formulată de petentul A..

Pentru a dispune astfel, s-a constatat că în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în etapa soluţionării cererii de strămutare formulate de petentul A. cu privire la Dosarul nr. x/2020 de pe rolul Judecătoriei Timişoara, având ca obiect plângerea formulată de petent împotriva soluţiei de clasare emise în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, conform art. 340 din C. proc. pen.

Având în vedere aceste aspecte, s-a constatat că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate o invocă petentul nu au legătură cu soluţionarea cererii de strămutare aflate pe rolul curţii de apel.

Mai mult decât atât, s-a reţinut că în motivarea excepţiei formulate, petentul nu a invocat, în fapt, neconcordanţa dintre dispoziţiile art. 340 din C. proc. pen. şi normele constituţionale, ci critică nerespectarea, în opinia sa, a celor dispuse de instanţa de judecată prin Încheierea penală nr. 483 din 2 iulie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 321 din C. pen. de către B. şi C., apreciind că în acest fel a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul legăturii dintre dispoziţia legală criticată şi cauza pendinte, astfel că, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen., formulată de petentul A., nefiind îndeplinită cerinţa relevanţei, ca expresie a utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul soluţionării prezentei cereri de strămutare.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Sentinţei penale nr. 303/PI din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 2 februarie 2021, sub nr. x/2020, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 2 februarie 2021.

În esenţă, recurentul a solicitat admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen., privind refuzul magistraţilor de a respecta Încheierea penală nr. 483 din 2 iulie 2015, definitivă, prin care s-a dispus desfiinţarea Ordonanţei nr. 313/P/2014 din data de 17 septembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia de Urmărire penală şi Criminalistica şi Ordonanţei nr. 3193/114/2014 din data de 12 noiembrie 2014 a procurorului şef al secţiei de Urmărire penală şi Criminalistica din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire penală şi Criminalistică, în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., de către B. şi C..

A solicitat admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată prin raportare la disp. art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) - (3) şi art. 129 din Constituţia României, aşa cum s-a procedat şi în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 186 din 18 noiembrie 1999, nr. 774 din 10 noiembrie 2015, nr. 895 din 17 decembrie 2015, nr. 24 din 20 ianuarie 2016, nr. 794 din 15 decembrie 2016.

Examinând recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei din Sentinţa penală nr. 303/PI din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen., prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele arătate în continuare:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen., Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia.

Astfel, excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cererii de strămutare formulată de petentul A. privind strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Timişoara, dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, de către o persoană având calitatea de petent în acea cauză, iar textul de lege criticat nu a fost declarat anterior ca fiind neconstituţional.

În ceea ce priveşte examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are asupra soluţiei ce poate fi pronunţată în speţă.

Aşadar, se constată că dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale, art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen., care se referă la plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată şi soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară la caracterul definitiv al încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară, nu au legătură cu soluţionarea cererii de strămutare formulată de petentul A. aflată pe rolul Curţii de Apel Timişoara.

Prin urmare, doar în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen. s-ar putea aprecia că autorul excepţiei ar avea un interes legitim să o invoce şi nu într-o cerere de strămutare, astfel că, hotărârea instanţei de contencios constituţional nu ar putea influenţa soluţia procesului privind cererea de strămutare, respectivele dispoziţii constituind norme ce vizează plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală.

Aşadar, se constată că prevederile a căror neconstituţionalitate s-a invocat nu au legătură şi nu puteau influenţa modalitatea de rezolvare a cererii de strămutare cu care a fost învestită Curtea de Apel Timişoara, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate ridicată apare ca lipsită de pertinenţă în raport cu procesul în care a fost formulată.

Ca atare, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că excepţia invocată nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse anterior, constatând că soluţia atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei din Sentinţa penală nr. 303/PI din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen., iar în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei din Sentinţa penală nr. 303/PI din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM