Admissibility of execution challenge against appellate decision regarding cumulative sentencing under minor recidivism
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal's earlier rejection of his execution challenge and the resulting cumulative sentence of 11 years and 49 days in force. The case involved a procedural challenge where the prisoner, convicted for offenses committed while a minor and subsequently as an adult, argued that the lower court erred by adding the entire unexecuted remainder of his prior sentence (4 years and 49 days) rather than applying a specific statutory increase for concurrent offenses under the provisions for minors. The decisive legal basis was the principle of legality and the nature of the appellate instance: because the contested judgment was issued by the Court of Appeal as an appellate court and not a court of first instance, it was final and not subject to ordinary appeals; consequently, a *contestație la executare* (execution challenge) seeking clarification of an appellate decision could not be further appealed to the High Court, as the law does not provide a remedy against final appellate decisions rendered in such procedural contexts.
Legislator headnote
AI generatedart. 597 alin. (7) din C. proc. pen, art. 275 alin. (6) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen, art. 129 din C. pen, art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen; Admissibility of execution challenge against appellate decision regarding cumulative sentencing under minor recidivism: The case involved a procedural challenge where the prisoner, convicted for offenses committed while a minor and subsequently as an adult, argued that the lower court erred by adding the entire unexecuted remainder of his prior sentence (4 years and 49 days) rather than applying a specific statutory increase for concurrent offenses under the provisions for minors. The decisive legal basis was the principle of legality and the nature of the appellate instance: because the contested judgment was issued by the Court of Appeal as an appellate court and not a court of first instance, it was final and not subject to ordinary appeals; consequently, a *contestație la executare* (execution challenge) seeking clarification of an appellate decision could not be further appealed to the High Court, as the law does not provide a remedy against final appellate decisions rendered in such procedural contexts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for dismissing the appeal as inadmissible due to the lack of a statutory legal remedy against the final appellate decision.
Basis for obligating the appellant to pay judicial costs to the state.
Basis for advancing the legal aid attorney's fees from the state's funds.
Full text
Deliberând asupra contestaţiei declarate de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1283/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1283/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 897 din 26 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus avansarea, din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Bucureşti, a sumei de 313 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în contestaţie, iar în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus obligarea contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că la data de 1 septembrie 2020, sub nr. x/2020, s-a înregistrat contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 897/A din 26 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013.
În motivarea contestaţiei la executare, condamnatul a solicitat lămurirea Deciziei penale nr. 897/A din 26 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013, apreciind că în decizia contestată s-a produs o eroare din punct de vedere al aplicării dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., în sensul că instanţa, pe lângă pedeapsa stabilită de 7 ani închisoare, a mai adăugat şi pedeapsa rămasă neexecutată din perioada minoratului, de 4 ani şi 49 zile. A arătat că disp. art. 129 din C. pen. prevăd că în caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii, dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat, deci o pătrime din cei 4 ani şi 49 de zile. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Analizând cererea dedusă judecăţii, prin prisma actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea a constatat următoarele:
Prin Decizia penală nr. 897/A din data de 26 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu împotriva Sentinţei penale nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. x/2013, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi în fond rejudecând, cu privire la inculpatul A. s-a dispus în baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., condamnarea inculpatului A. la o pedeapsa de 7 ani închisoare (fapta din 4 august 2011).
În baza art. 43 alin. (1) din C. pen. şi art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa de 7 ani, stabilită şi restul de pedeapsă rămas neexecutat la data faptei din pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 278/2006 a Judecătoriei Giurgiu, modificată prin Sentinţa penală nr. 398/2015 a Tribunalului Argeş, respectiv de 4 ani şi 49 zile închisoare, în final, urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 11 ani şi 49 zile închisoare.
În baza art. 66 din C. pen., a interzis inculpatului pentru o durată de 5 ani exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen. S-a făcut aplicarea disp. art. 65 - 66 lit. a), b), d) din C. pen. şi s-a dedus din pedeapsă durata executată de la data de 4 august 2011 la 23 septembrie 2015.
Analizând din nou situaţia juridică a condamnatului-contestator, s-a reţinut că acesta a fost încarcerat la data de 24 martie 2006 în vederea executării pedepsei de 9 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 din C. pen. din 1969 în baza MEPI nr. 302 din 4 aprilie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu, pedeapsa începând la data de 24 martie 2006 şi expirând la termen, în data de 23 septembrie 2015.
De la data la care acesta a fost încarcerat şi până la data de 4 august 2011, dată la care acesta a săvârşit în stare de detenţie fapta pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu modificată şi definitivă, prin Decizia penală nr. 897/A din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi care este contestată în cauză, contestatorul a executat 1960 de zile închisoare, de la 5 august 2011 până la data de 23 septembrie 2015 rămânând de executat 1511 zile închisoare, care reprezintă cei 4 ani şi 49 zile închisoare care au fost adăugaţi la pedeapsa de 7 ani închisoare stabilită în baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 din C. pen. prin Sentinţa penală nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 897/A din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Reţinându-se în sarcina petentului condamnat starea de recidivă postcondamnatorie, acesta săvârşind fapta din 4 noiembrie 2011 în stare de detenţie, aflându-se în Penitenciarul Giurgiu, s-a făcut aplicarea disp. art. 43 alin. (1) din C. pen. Potrivit disp. art. 43 alin. (1) din C. pen., dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
Întrucât la data de 4 august 2011, condamnatul se afla în situaţia prev. de disp. art. 43 alin. (1) din C. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., a adăugat restul de 4 ani şi 49 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani şi 9 luni închisoare (la care a fost condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 din C. pen. din 1969 şi pe care acesta o executa în baza MEPI nr. 302 din 4 aprilie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu) la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată în baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 din C. pen. prin Sentinţa penală nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 897/A din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, rezultând pedeapsa finală de 11 ani şi 49 de zile, care a fost corect stabilită astfel şi dată petentului spre executare.
Având în vedere că la data de 23 septembrie 2015 contestatorul a fost liberat la termen din executarea MEPI nr. 302 din 4 aprilie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu, (înainte deci ca Sentinţa penală nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu să rămână definitivă prin Decizia penală nr. 897/A/din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală) s-a dedus în mod legal din pedeapsa rezultantă stabilită de 11 ani şi 49 de zile închisoare, durata executată de la data de 4 august 2011 (data săvârşirii faptei pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 897/A din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală) la 23 septembrie 2015 (data liberării acestuia).
În ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., prin decizia contestată de către condamnatul-contestator A., mai întâi s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor menţionate anterior, în cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care, dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 din C. pen. din 1969, aceasta fiind pusă în executare în baza MEPI nr. 302 din 4 aprilie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu, pedeapsa începând să fie executată cu data de 24 martie 2006 şi expirând la termen în data de 23 septembrie 2015, când contestatorul a fost pus în libertate.
În timpul executării pedepsei închisorii de 9 ani şi 9 luni şi în timp ce se afla în Penitenciarul Giurgiu, contestatorul-condamnat a mai comis o faptă pentru care a fost condamnat definitiv la o nouă pedeapsă cu închisoarea de 7 ani prin Decizia penală nr. 897/A din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Întrucât, la data de comiterii noi infracţiuni din Penitenciarul Giurgiu, contestatorul-condamnat mai avea de executat 1511 zile închisoare şi nu un rest dintr-o măsura educativă privativă de libertate, pentru a se aplica procentul prev. de art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în mod corect, a aplicat dispoziţiile art. 43 alin. (1) din C. pen.
Dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., au fost reţinute de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în decizia penală contestată pentru a arăta că restul de pedeapsă adăugat la pedeapsa stabilită prin decizie, este urmarea unei condamnări pentru o faptă comisă în minoritate şi pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii.
Nu în ultimul rând, s-a arătat că, prin Decizia nr. 4/2014 a ÎCCJ s-a statuat că, "prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen. nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014."
Pentru aceste argumente, în temeiul art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 897 din 26 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva Deciziei penale nr. 1283/A din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 11 decembrie 2020 sub nr. x/2020, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 2 februarie 2021.
În susţinerea contestaţiei formulate, contestatorul A. a solicitat admiterea contestaţiei în temeiul art. 598 lit. c) din C. proc. pen. şi lămurirea Deciziei penale nr. 897 din 26 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti susţinând că instanţa, pe lângă pedeapsa stabilită de 7 ani închisoare, a mai adăugat şi pedeapsa rămasă neexecutată din perioada minoratului, de 4 ani şi 49 zile, iar în raport cu dispoziţiile art. 129 din C. pen. în caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii, dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat, deci o pătrime din cei 4 ani şi 49 de zile.
Examinând contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1283/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, în mod prioritar, prin prisma admisibilităţii căii de atac formulate, instanţa constată următoarele:
Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Totodată, dispoziţiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., prevăd că, la instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, se poate face contestaţia la executare, iar în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Contestaţia la executare nu reprezintă o cale de atac, ci un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei.
În prezenta cauză, titlul împotriva căruia contestatorul a formulat contestaţia la executare în temeiul art. 598 lit. c) din C. proc. pen. este reprezentat de Decizia nr. 897 din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, hotărâre pronunţată ca instanţă de apel, ultim grad de jurisdicţie ordinară.
Înalta Curte constată că, prin Decizia penală nr. 897/A din data de 26 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013, s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu împotriva sentinţei penale nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. x/2013, desfiinţarea sentinţei apelate şi în fond rejudecând, cu privire la inculpatul A., în baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 43 alin. (1) din C. pen. şi art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa de 7 ani, stabilită şi restul de pedeapsă rămas neexecutat la data faptei din pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 278/2006 a Judecătoriei Giurgiu, modificată prin Sentinţa penală nr. 398/2015 a Tribunalului Argeş, respectiv de 4 ani şi 49 zile închisoare, în final, urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 11 ani şi 49 zile închisoare. În baza art. 66 din C. pen., s-a interzis inculpatului pentru o durată de 5 ani exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen., s-a făcut aplicarea disp. art. 65 - 66 lit. a), b), d) din C. pen. şi s-a dedus din pedeapsă durata executată de la data de 4 august 2011 la 23 septembrie 2015.
În practica constantă a instanţelor, s-a statuat că, în condiţiile în care hotărârea primei instanţe a fost modificată în căile de atac, în speţă în apel, ceea ce se execută este hotărârea instanţei de apel, care a desfiinţat sentinţa sub aspectul la care se face referire prin contestaţia la executare, astfel că, instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută este instanţa de apel, competentă să soluţioneze contestaţia le executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Aşadar, titlul reprezentat de o decizie pronunţată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de instanţa ce a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită.
Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită, respectiv Decizia penală nr. 897/A din data de 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu este supusă vreunei căi de atac, nefiind o hotărâre a primei instanţe, ci a instanţei de apel, iar hotărârile pronunţate în apel sunt definitive, sens în care şi hotărârea pronunţată în contestaţia la executare, Decizia nr. 1283/A din 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen., este definitivă.
Concluzionând, în speţă, condamnatul A. a formulat contestaţie împotriva unei decizii penale pronunţate de curtea de apel, ca instanţă de apel, şi nu în primă instanţă. Prin urmare, contestatorului nu îi este recunoscută calea de atac formulată în cauză, nefiind admisibil a se recunoaşte o cale de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1283/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1283/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.
Procesat de GGC - LM