Unlawful felling of forest trees: whether the absence of a legislated average timber price defeats criminal typicity

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 158 pronunţată la 20 februarie 2020 de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- participaţie improprie la infracţiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- participaţie improprie la infracţiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- participaţie improprie la infracţiunea de furt de arbori prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la dispoziţiile art. 38 C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa de trei ani şi patru luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeţi cu sediul în Remeţi nr. 501, jud. Maramureş şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 161.320,00 RON, cu titlu de daune materiale.

S-a admis, în parte, cererea de constituire ca parte civilă a Direcţiei Silvice Maramureş şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 33.788,00 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând 50% din valoarea prejudiciului adus fondului forestier.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeţi, suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin Decizia penală nr. 924/A din 8 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 158 din 20 februarie 2020 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

A fost obligat inculpatul apelant la plata în favoarea părţii civile Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeţi a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 250 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei. A fost obligat inculpatul apelant la plata în favoarea statului, a sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 15 noiembrie 2020, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 9 decembrie 2020, sub nr. x/2017.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 20 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 924/A din 8 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori. S-a dispus trimiterea cauzei la completul competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Verificând condiţiile de admisibilitate în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu s-a reţinut, printre altele, că cererea de recurs în casaţie se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală").

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul A. a solicitat, în principal, în baza dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) prima teză C. proc. pen.. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea, considerând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, iar, în subsidiar, în baza dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza ultimă C. proc. pen.. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., înlăturarea greşitei aplicări a legii, constatarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor referitoare la încetarea procesului penal, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 396 alin. (6) coroborat cu dispoziţiile art. 16 lit. h) C. proc. pen., respectiv există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

În esenţă, recurentul inculpat A. a precizat că instanţa de apel a menţinut sentinţa instanţei de fond, reţinând că valoarea prejudiciului cauzat este mai mare de 50 de ori decât preţul mediu al unui cub de masă lemnoasă la data constatării. Recurentul a menţionat că instanţa de fond a eludat, pentru a avea certitudinea cu privire la tipicitatea faptei de tăiere ilegală de arbori, în participaţie improprie, stabilirea contradictorie a valorii prejudiciului în înţelesul Ordonanţei de Urgenţă nr. 85/2006 actualizată, context în care recurentul a evocat şi o serie de probe administrate în cauză (fişe de calcul, raport privind verificări, procese-verbale de constatare, contract de vânzare-cumpărare, raport de expertiză etc.).

A subliniat că infracţiunile prevăzute de art. 108 şi art. 110 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) sunt infracţiuni a căror urmare imediată este reprezentată de o pagubă într-un anumit cuantum, iar valoarea pagubei constituie un element constitutiv al infracţiunii, or, în cazul în care paguba nu atinge valoarea prevăzută, fapta nu este infracţiune, ci poate constitui contravenţie.

În cererea de recurs în casaţie, s-a invocat Decizia nr. 6/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi s-a făcut referire la succesiunea de acte normative cu privire la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (Ordinul nr. 3283 din 23 august 2012 al Ministerului Mediului şi Pădurilor, art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Ordinul nr. 76 din 6 februarie 2014 al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ordinul nr. 118/2014 al ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, art. 123 din Legea nr. 46/2008), fiind evidenţiat că infracţiunea trebuie să fie o faptă prevăzută de lege, iar nu prin ordinul unei autorităţi, inclusiv sub aspectul preţului unui metru cub de material lemnos.

A mai susţinut că prejudiciul, în cauză, nu există, iar criteriul valoric a reprezentat un reper constant pentru stabilirea tipicităţii infracţiunilor prevăzute de art. 108 şi art. 110 din Legea nr. 46/2008 (infracţiuni de rezultat).

Prin cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte greşita aplicare a legii, s-a invocat decizia în interesul legii nr. 12/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a arătat că, întrucât numai o anumită valoare a pagubei produse poate atribui faptelor îndreptate împotriva fondului forestier caracterul de infracţiune, nerealizarea cuantumului acelei valori (lipsa unei reglementări care să stabilească preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă ca urmare abrogării Ordinului ministrului mediului şi pădurilor nr. 3.283/2012), ce constituie condiţie pentru ca incriminarea să devină operantă, determină lipsa trăsăturii esenţiale specifice laturii obiective a infracţiunilor la regimul silvic, respectiv neîntrunirea criteriului valoric necesar.

Deopotrivă, s-au evocat Ordinele nr. 76/2014 şi nr. 118/2014 ale ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, dispoziţiile art. 123 din Codul silvic, dispoziţiile art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012, cu menţiunea că succesiunea în timp a acestor dispoziţii legale nu a avut ca efect imposibilitatea stabilirii preţului mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior şi, pe cale de consecinţă, nu au condus la dezincriminarea infracţiunilor.

Recurentul inculpat a făcut precizarea că, după data sesizării instanţei prin rechizitoriu, a fost adoptată Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015, care pune problema aplicării legii penale mai favorabile.

Menţionând că pragul valoric poate conferi sau, din contra, nu poate da faptelor inculpatului, în concret, valenţa unor infracţiuni, s-a arătat că prejudiciul nu există şi nici nu s-a putut indica cuantumul acestuia, recurentul inculpat făcând trimitere la probe administrate şi conţinutul acestora (raport de expertiză de specialitate silvică, procese-verbale etc.). A precizat că nicio instanţă nu a înlăturat concluziile raportului de expertiză, iar raportat la inexistenţa prejudiciului, recurentul inculpat a considerat că se impunea încetarea procesului penal.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a mai susţinut că, în funcţie de modalitatea de calcul a prejudiciului poate fi antrenată răspunderea penală sau contravenţională, iar la momentul tăierii arborelui, autorul infracţiunii nu ştie dacă comite o infracţiune sau o contravenţie, neavând reprezentarea consecinţelor faptelor sale, precizând că, în funcţie de diametrul arborelui, persoana răspunde contravenţional sau penal.

Prin încheierea de admitere în principiu, s-a considerat că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, se consideră că se justifică a fi examinate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., motivele prin care s-au relevat aspecte în legătură cu limita valorică a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, ca element de tipicitate al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

De asemenea, în cuprinsul aceleiaşi încheieri, s-a precizat că motivele circumscrise de inculpat greşitei aplicări a legii şi cauzei de nepedepsire prevăzută de lege prin care se reliefează, în concret, chestiuni ce ţin de criteriul valoric al metrului cub de masă lemnoasă pe picior ca element constitutiv al infracţiunilor pentru care a fost condamnat, se justifică a fi examinate tot prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., aşa cum, de altfel, şi recurentul inculpat a arătat.

Având în vedere motivarea recursului în casaţie şi cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., prin încheierea de cameră de consiliu din 20 ianuarie 2021, s-a menţionat că, pe calea recursului în casaţie nu se stabileşte legea penală mai favorabilă şi nici nu se evaluează încadrarea juridică dată faptelor (menţiune necesară faţă de motivele ample prezentate de recurent, prin apărător ales, în legătură cu incriminarea faptelor ce interesează cauza, înainte şi după data intrării în vigoare a C. pen., la 1 februarie 2014 şi succesiunea actelor normative cu privire la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior).

Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A., în baza dispoziţiilor art. 447 şi art. 442 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile. Practic, recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile, în scopul respectării legislaţiei şi uniformizării jurisprudenţei şi nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

În speţa de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanţa de apel a considerat-o infracţiune, când în realitate, fapta nu se regăseşte în niciuna din prevederile legii penale ca infracţiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare). Prin urmare, orice infracţiune trebuie să fie prevăzută de legea penală, dar nu orice faptă prevăzută de legea penală este şi infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, administrativ sau disciplinar, pe care legea penală nu le-a prevăzut ca infracţiuni, dar şi cazul faptei care a fost prevăzută ca infracţiune de legea penală, dar între timp a fost dezincriminată (inclusiv prin modificări a unor elemente din conţinutul constitutiv al infracţiunii).

Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat A. prin decizia pronunţată de instanţa de apel, care a dispus soluţia definitivă de condamnare pentru participaţie improprie la două infracţiuni de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic şi participaţie improprie la o infracţiune de furt de arbori prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, întrunesc elementele de tipicitate ale acestor infracţiuni din perspectiva valorii prejudiciului produs.

Din considerentele deciziei penale recurate rezultă că instanţa de apel a considerat corectă situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, procedând la propria analiză a probelor administrate.

În acest context, s-a reţinut că, în perioada octombrie 2013 - martie 2014, inculpatul A. a determinat alte persoane să taie fără drept din pădurea proprietatea persoanei vătămate B., 225 de arbori de diferite diametre şi esenţe, nemarcaţi, cu consecinţa cauzării fondului forestier naţional a unui prejudiciu ce depăşeşte de peste 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă.

Totodată, s-a reţinut că, în perioada aprilie - mai 2014, inculpatul A. a determinat alte persoane să taie fără drept şi să sustragă din pădurea proprietatea părţii civile Parohiei Ortodoxe Remeţi, 166 arbori de diferite esenţe, nemarcaţi, cu consecinţa cauzării fondului forestier naţional a unui prejudiciu ce depăşeşte de peste 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă.

Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic: "(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează: [...] d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei".

În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, se observă că elementul material al laturii obiective este alternativ, fapta putând fi săvârşită în oricare din următoarele modalităţi: tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia. Cerinţa esenţială ataşată elementului material impune ca acţiunile anterior menţionate să fie efectuate fără drept.

În conformitate cu prevederile art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic:,,(1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum urmează: [...] d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte de 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior".

Elementul material al infracţiunii de furt de arbori constă într-o acţiune de luare, specifică infracţiunii de furt, în accepţiunea art. 228 alin. (1) C. pen., a produselor specifice fondului forestier naţional (fondul forestier naţional este supus regimului silvic, iar arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice), cu precizarea că norma specială este aplicabilă cu prioritate faţă de infracţiunea de drept comun.

Urmarea imediată constă într-un prejudiciu în patrimoniul proprietarului produselor specifice fondului forestier naţional.

Norma de incriminare a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat prevede cerinţa unei anumite valori a materialului lemnos sustras, care este raportată la cuantumul de 50 de ori al preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (de cel puţin 50 de ori mai mare, respectiv depăşeşte de 50 de ori).

Sub acest din urmă aspect, se notează că, potrivit art. 123 din Legea nr. 46/2008, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabilea anual, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 3.283/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din data de 24 septembrie 2012, s-a aprobat preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 85 RON, iar prin Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 76/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, s-a aprobat preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 101 RON. Prin Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 118/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2014, s-a abrogat Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 76/2014.

Prin art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., s-a stabilit că art. 123 din Legea nr. 46/2008 va avea următorul cuprins: Preţul mediu al unui cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte anual, prin lege, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Prin Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015, s-a aprobat preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 115 RON.

Prin Decizia nr. 6/2015 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 4 C. pen., succesiunea de acte normative cu privire la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (Ordinul nr. 3283 din 23 august 2012 al Ministerului Mediului şi Pădurilor; art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. Ordinul nr. 76 din data de 6 februarie 2014 al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ordinul nr. 118 din 24 februarie 2014 al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice) nu a avut ca efect imposibilitatea stabilirii acestui preţ şi, pe cale de consecinţă, nu a condus la dezincriminarea in concreto a infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prev. de art. 108 din Legea nr. 46/2008 şi de furt de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 110 din Legea nr. 46/2008.

Aşadar, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este un element care se regăseşte în conţinutul constitutiv al infracţiunilor privind fondul forestier, respectiv cele incriminate în art. 107 şi art. 109 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

Urmarea imediată a acestor infracţiuni este condiţionată de producerea unui rezultat; în speţă, interesând forma agravată care leagă valoarea prejudiciul produs prin acţiunea ce constituie elementul material de valoarea de 50 de ori a preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Or, în cauză, indiferent de succesiunea în timp a textelor legale prin care a fost stabilit preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, după cum s-a menţionat în cele ce preced, condiţia cuantumului prejudiciului necesar pentru existenţa infracţiunii este îndeplinită.

În acest sens, se constată că, instanţa de apel a menţinut soluţia pronunţată de prima instanţă de fond, pe latură civilă, prin care s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeţi şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 161.320,00 RON, cu titlu de daune materiale şi prin care, de asemenea, s-a admis, în parte, cererea de constituire ca parte civilă a Direcţiei Silvice Maramureş şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 33.788,00 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând 50% din valoarea prejudiciului adus fondului forestier. În acest din urmă caz, fiind aplicată Decizia nr. 2/2010 a ICCJ, pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, prin care se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a persoanei fizice sau persoanei juridice, calitatea de parte vătămată ori de parte civilă o pot avea atât ocolul silvic, în calitate de reprezentant al statului, cât şi proprietarul fondului forestier, cu excepţia situaţiei în care acesta din urmă este subiect activ al infracţiunii. Prin considerentele deciziei în interesul legii s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 3, cu referire la art. 88 din Legea nr. 46/2008, fondul forestier naţional constituie un bun de interes naţional ce trebuie apărat şi dezvoltat prioritar, semnificative sub acest aspect fiind şi dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 46/2008, care reglementează obligativitatea înfiinţării fondului de conservare a pădurilor şi care, în alin. (2) lit. e), arată că acest fond se constituie, între altele, şi cu "50% din cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate privată".

În considerentele deciziei din apel, s-a mai reţinut că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale (fapta, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi culpa inculpatului), iar pe altă parte, cuantumul despăgubirilor civile acordate sunt just stabilite, în raport cu modalitatea specifică de calcul a prejudiciului în cadrul infracţiunilor silvice.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, prin interpretarea proprie a probatoriului administrat în cauză, reliefează că faptele întrunesc cumulativ elementele de tipicitate ale infracţiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Ca atare, motivele recurentului privind greşita condamnare pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sunt nefondate, în cauză fiind realizată o corespondenţă deplină între faptele săvârşite, astfel cum au fost reţinute prin decizia atacată şi configurarea legală a infracţiunilor, inculpatul având reprezentarea consecinţelor faptelor sale şi nu există niciun dubiu că răspunderea care intervine este răspunderea penală, şi nu cea contravenţională.

Celelalte solicitări susţinute oral cu prilejul dezbaterilor, aşa cum s-a arătat în încheierea de admitere în principiu, exced cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., deoarece recurentul tinde la stabilirea unei alte situaţii de fapt, prin reinterpretarea probatoriului de către instanţa de recurs în casaţie, chestiuni ce exced analizei Înaltei Curţi în acest moment procesual al judecării căii extraordinare de atac a recursului în casaţie în care verificarea deciziei pronunţate în apel are un caracter eminamente de drept.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată prin decizia instanţei de apel excede cenzurii instanţei de recurs în casaţie, învestită cu judecarea numai sub aspect legal, nu şi faptic. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Recursul în casaţie exclude rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 924/A din 8 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În ceea ce priveşte cererea intimatei părţi civile Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeţi la obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare, constând în onorariul apărătorului, Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen.., statuează în sensul că, în celelalte cazuri decât cele prevăzute expres de legea procesual penală, instanţa penală stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi, potrivit legii civile.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Ca atare, observând culpa procesuală a recurentului inculpat A. urmează a fi obligat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeţi, reprezentând onorariul cuvenit avocatului care i-a asigurat asistenţa judiciară în calea extraordinară de atac.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 924/A din 8 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeţi.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM