Tax evasion conviction for fictitious purchases upheld; witness appeal inadmissible

Asupra apelurilor de faţă;

În baza dosar lucrărilor din, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 166 din 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x din 2019, în baza art. 386 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii, din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. (4 acte materiale comise în perioada ianuarie - iunie 2012).

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. anterior şi lit. c) din C. pen. anterior.

S-a dispus interdicţia dreptului de a fi asociat al unei societăţi comerciale - cu o durată de 2 ani; pedeapsa complementară se va executa în conf. cu preved. art. 66 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior.

În baza art. 861 din C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 5 ani, calculat conf. art. 862 alin. (1) din C. pen. anterior (durata pedepsei la care se adaugă un interval de 3 ani).

În baza art. 863 alin. (1) lit. a) - d) din C. pen. anterior a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Gorj;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

A fost aplicată inculpatului dispoz. art. 12 din Legea nr. 241/2005 privind interdicţia, respectiv decăderea din drepturi, dacă a fost ales, dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal ai societăţii reglementate de Legea nr. 31/1990.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 din C. pen. anterior privind revocarea beneficiului suspendării .

Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. desfiinţarea facturilor: a) factura nr. x din 28 august 2011; factura nr. x din 29 august 2011; factura nr. x din 30 septembrie 2011 emise de SC B. SRL; b) factura nr. x din 24 ianuarie 2012 emisă de SC C. SRL; c)

factura nr. x din 5 martie 2012 emisă de SC D. SRL; d) factura nr. x din 7 iunie 2012 emisă de SC E. SRL

În baza art. 397 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată în procesul penal de Statul Român prin ANAF - DGRFP Craiova.

S-a obligat inculpatul, către partea civilă la plata sumei de 247.703 RON despăgubiri (compusă din TVA în valoare de 196.150 RON şi impozit pe profit în sumă de 51.553 RON) şi a accesoriilor fiscale aferente, calculate conform Codului de procedură fiscală, până la achitarea debitului principal.

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., corob. cu art. 249 alin. (5) din C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra patrimoniului inculpatului până la concurenţa valorii prejudiciului, în vederea reparării pagubei.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii judecătoreşti de condamnare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Cheltuielile judiciare, în sumă de 1.061 RON (reprezentând avocat oficiu în etapa de cameră preliminară şi 1/2 din onorariul avocatului din oficiu în faza de judecată) au rămas în sarcina statului şi se vor vira din fondul M.J. către BA Dolj, conf. art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata a 4.000 RON cheltuieli judiciare statului, din care 3.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente etapei de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

I. Prin Rechizitoriul nr. x din 2016 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale, raportat la pretinsele relaţii comerciale ale SC F. SRL cu fiecare dintre societăţile SC B. SRL Turceni, SC C. SRL Slatina, SC D. SRL Bucureşti, SC E. SRL Bucureşti).

În fapt, s-a reţinut că activitatea infracţională s-a materializat în 4 acte materiale în relaţie cu societăţile comerciale: SC B. SRL Turceni; SC C. SRL Slatina; SC D. SRL Bucureşti şi SC E. SRL Bucureşti, respectiv că în perioada ianuarie - iunie 2012, în calitate de administrator în fapt al societăţii comerciale SC F. SRL Ticleni, inculpatul - care are calitatea de avocat, fiind înscris în B.A.Gorj din anul 2008 (1 februarie 2008) dar cu activitatea suspendată la cererea sa începând cu 1 iulie 2011 - a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii nereale de la cele patru societăţi furnizoare, ceea ce a condus la diminuarea bazei de impozitare şi la deducerea nelegală de TVA, producând un prejudiciu total în valoare de 247.703 RON, alcătuit din impozit pe profit calculat suplimentar, în valoare de 51.553 RON şi TVA nelegal dedusă în valoare de 196.150 RON, defalcat după cum urmează: - în relaţia cu SC C. SRL un prejudiciu în valoare de 30.345,60 RON reprezentând TVA nelegal dedusă; - în relaţia cu SC D. SRL un prejudiciu în valoare de 26.208 RON, reprezentând TVA nelegal dedusă; în relaţia cu SC B. SRL un prejudiciu în valoare de 131.612,91 RON, reprezentând TVA nelegal dedusă; - în relaţia cu SC E. SRL un prejudiciu în valoare de 7.983,44 RON, reprezentând TVA nelegal dedusă.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei faţă de numita G. - administrator în drept al SC F. SRL - pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., reţinându-se temeiul prev. de art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., cu motivarea că probele administrate nu au confirmat implicarea acesteia în activitatea infracţională comisă de către inculpat.

De asemenea, procurorul de caz a dispus o soluţie de clasare şi faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în relaţia cu SC H. SRL, reţinând că există autoritate de lucru judecat (temeiul de clasare prev. de art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen.), întrucât pentru această faptă inculpatul a fost judecat prin Sentinţa penală nr. 73 din 5 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x din 2014, dispunându-se încetarea procesului penal în temeiul art. 10 din Legea nr. 241/2005 coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen.

Prin Ordonanţa din data de 8 iunie 2015 organele de cercetare penală din cadrul IPJ Gorj - SICE au dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, reţinându-se că în perioada 2010 - 2012 numitul A., administrator al SC F. SRL Ţicleni, jud. Gorj, a înregistrat şi declarat achiziţii fictive de la societăţi comerciale SC B. SRL Turceni, SC H. SRL Târgu Jiu, SC C. SRL Slatina şi SC D. SRL Bucureşti cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat.

Prin Ordonanţa nr. 154/P/2015 din data de 18 februarie 2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, având în vedere calitatea de avocat în cadrul Baroului Gorj a numitului A. Cauza s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova sub nr. x din 2016.

Prin Ordonanţa nr. 118/P/2016 din data de 4 martie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 constând în aceea că reprezentantul legal al SC F. SRL, în luna iunie 2012, a declarat o achiziţie fictivă de la SC E. SRL Bucureşti în valoare de 33.260 RON la care se adaugă TVA în valoare de 7.984 RON.

Prin Ordonanţa nr. 118/P/2016 din data de 9 ianuarie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals prev. de art. 323 teza a II-a din C. pen., ambele în formă continuată prev. de art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că facturile fiscale nr. x din 28 august 2011, y din 29 august 2011, z din 30 septembrie 2011, w din 24 ianuarie 2012, t din 5 martie 2012 şi u din 7 iunie 2012 conţin menţiuni false, atât cu privire la atestarea unor împrejurări neconforme adevărului cât şi cu privire la falsificarea scrierii şi a subscrierii, acestea fiind înregistrate în contabilitatea SC F. SRL în vederea producerii de consecinţe juridice.

Prin Ordonanţa nr. 118/P/2016 din data de 5 noiembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală în cauză, din infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2015, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale, raportat la pretinsele relaţii comerciale ale SC F. SRL cu fiecare dintre societăţile SC B. SRL Turceni, SC C. SRL Slatina, SC D. SRL Bucureşti, SC E. SRL Bucureşti).

Prin Ordonanţa nr. 118/P/2016 din data de 7 februarie 2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva numitului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale, raportat la pretinsele relaţii comerciale ale SC F. SRL cu fiecare dintre societăţile SC B. SRL Turceni, SC C. SRL Slatina, SC D. SRL Bucureşti, SC E. SRL Bucureşti).

Pentru dovedirea situaţiei de fapt, în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., procurorul de caz a indicat următoarele mijloace de probă: Vol. I - ordonanţă punere mişcare acţiune penală - f. 1 - 5; ordonanţă schimbare încadrare juridică şi efectuare în continuare a urmăririi penale - f. 6 - 10; ordonanţă extindere urmărire penală - f. 11 - 12; ordonanţă extindere urmărire penală - f. 14 - 15; ordonanţă menţinere acte şi probe - f. 17 - 18; ordonanţă declinare a competenţei - f. 21 - 22; referat cu propunere de declinare a competenţei - f. 23; ordonanţă începere a urmăririi penale - f. 24; ordonanţă efectuare activităţi - f. 25; proces-verbal aducere cunoştinţă dr. şi obligaţii şi declaraţie inculpat A. - f. 27 - 31; proces-verbal aducere cunoştinţă dr. şi obligaţii şi declaraţie suspect A. - f. 32 - 37; copie cazier judiciar A. - f. 38; comunicare bunuri imobile A. - OCPI Gorj - f. 47 - 59; act donaţie - f. 60 - 61; declaraţie făptuitor G. - f. 66 - 67; declaraţie martor I. - f. 68 - 71; declaraţie martor J. - f. 72 - 74; declaraţie martor K. - f. 75 - 80; proces-verbal probe scris de la K. - f. 81 - 88;

declaraţie martor L. - f. 89 - 91; proces-verbal probe scris L. - f. 92 - 97; cerere L. eliberare certificat grefă - f. 99; declaraţie martor M. - f. 105 - 118; declaraţie martor N. - f. 119 - 123; declaraţie martor O. - f. 124 - 126; copie rechizitoriu nr. x f. 140 - 146; copie proces-verbal sesizare din oficiu - f. 147; copie sesizare penală Garda Financiară Gorj şi documente - f. 148 - 155; copie completare sesizare penală garda Financiară Gorj - f. 156 - 158; copie proces-verbal verificare SC F. SRL- f. 159 - 161; copie notă explicativă P. - f. 164 - 165; copie facturi fiscale şi chitanţe SC H. SRL - f. 166 - 171; copie proces-verbal confirmare începere urmărire penală A. - f. 175 - 176; copie declaraţie inculpat A. - f. 177 - 178; copie proces-verbal aducere la cunoştinţă dr. şi obligaţii suspect A. - f. 179 - 180; copii declaraţie olografă A. - fila x; copie continuare declaraţie suspect A. - f. 182 - 183; copie declaraţie olografă Q. - f. 191 - 192; copie declaraţie martor P. - f. 194 - 195; copie declaraţie olografă P.- f. 196 - 202; copie declaraţie olografă I. - f. 203 - 204; copie declaraţie martor I. - f. 205 - 206; copie declaraţie R. - fila x; copie declaraţie olografă R. - fila x; copie declaraţie martor S. - fila x; copie declaraţie olografă S. - fila x; copie proces-verbal de confruntare - fila x; copie chitanţe A. - fila x; copie adresă ANAF confirmare acoperire prejudiciu - fila x; copie încheiere amânare Curtea de Apel Craiova - fila x; copie declaraţie de inculpat A. - f. x; copie chitanţă încasare impozite, taxe şi contribuţii de SC F. SRL - fila x; copie minută dosar penal nr. x din 2014 - fila x; copii încheiere şi sentinţa penală nr. 73 ale Curţii de Apel Craiova - fila x; copie rechizitoriu nr. x - fila x; mandat de aducere A. - fila x; acte procedurale privind citarea martorei K.- fila x; acte procedurale privind citarea martorului L. - fila x; acte procedurale privind citarea martorului T. - fila x; citaţii şi dovezi de citare - f. x.

Vol. II - raport de expertiză tehnică judiciară - fila x; ordonanţă de efectuare a unei expertize tehnice judiciare - fila x; ordonanţă raport constatare tehnico-ştiinţific - fila x; raport de constatare - fila x; anexele SC F. SRL - fila x; raport de inspecţie fiscală - fila x; proces-verbal verificare documente SC F. SRL - fila x; dispoziţie privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală - fila x; proces-verbal verificare documente SC C. SRL- fila x; sesizare penală Garda Financiară Gorj - fila x; proces-verbal control SC F. SRL - fila x; ordonanţa efectuare verificări de către inspectori antifraudă din cadrul PCA Craiova - fila x; proces-verbal inspector antifraudă din cadrul PCA Craiova - fila x; informaţii de bază SC D. SRL, SC B. SRL, SC C. SRL, SC E. SRL - f. x; ANAF SC B. SRL - fila x; ANAF SC D. SRL - f. x

135; ANAF SC E. SRL - fila x; ANAF SC C. SRL - fila x; ANAF SC F. SRL - fila x; ANAF SC H. SRL - fila x; istoric depunere declaraţii SC F. SRL - fila x; informaţii de identificare SC F. SRL - fila x; informaţii de identificare SC H. SRL - fila x; lista administratorilor şi asociaţilor SC H. SRL - fila x; informaţii extinse ONRC privind SC F. SRL şi SC B. SRL - fila x; informaţii extinse ONRC privind SC F. SRL şi SC B. SRL - fila x; ordonanţă de efectuare verificări inspectori antifraudă din cadrul PCA Craiova - fila x; proces-verbal inspector antifraudă din cadrul PCA Craiova - fila x; detalii conturi SC F. SRL - f. x

Vol. III - ordonanţă predare înscrisuri - f. 1, 3 - 4; ordonanţă delegare - f.5; proces-verbal ridicare documente SC F. SRL- f.9; acte evidenţă documente SC F. SRL- fila x; procese-verbale SC H.- f.33-34; sesizare DGFP Gorj - fila x; proces-verbal de verificare documente SC H. - f. 37 - 40; proces-verbal ridicare documente SC F. SRL - f. 41 - 43, 44; facturi SC H. SRL - fila x; balanţă de verificare SC F. SRL - fila x; registrul jurnal SC F. SRL - fila x; decont de taxă pe valoare adăugată SC F. SRL - fila x; balanţă de verificare SC F.

SRL - fila x; registrul jurnal SC F. SRL - fila x; decont de taxă pe valoare adăugată SC F. SRL - fila x; balanţă de verificare SC F. SRL - fila x; registrul jurnal SC F. SRL - fila x; factura SC H. SRL - fila x; balanţă de verificare SC F. SRL - fila x; registrul jurnal SC F. SRL - fila x; facturi SC H. SRL - fila x; balanţă de verificare SC F. SRL - fila x; registrul jurnal SC F. SRL - fila x; note contabile SC F. SRL - fila x; decont de taxă pe valoare adăugată SC F. SRL - fila x; factura SC C. SRL - fila x; ordonanţă de delegare - fila x; ordonanţă de predare înscrisuri - fila x; declaraţia 394 SC C.

SRL - fila x; declaraţia 394 SC F. SRL - fila x; declaraţia 394 SC C. SRL - fila x; documente de evidenţă contabilă SC C. SRL - fila x; registrul jurnal SC F. SRL - fila x; decont de taxă pe valoare adăugată SC F. SRL - fila x; factură şi notă recepţie SC B. SRL - fila x; ordonanţă de delegare - fila x; proces-verbal SC B. SRL - fila x; registrul jurnal SC F. SRL - fila x; decont de taxă pe valoare adăugată SC F. SRL - fila x; liste persoane calitate de administratori la SC B. SRL - fila x; informaţii de identificare SC B. SRL - fila x; factură SC D.

SRL - fila x; ordonanţă de delegare - fila x; proces-verbal de identificare autoturism - fila x; proces-verbal audiere administrator SC D. SRL - fila x; liste persoane calitate de administratori la SC D. SRL - fila x; registrul jurnal SC F. SRL - fila x; decont de taxă pe valoare adăugată SC F. SRL - fila x; informaţii de identificare SC D. SRL - fila x; factură SC E. SRL - fila x; ordonanţă de delegare - fila x; jurnal pentru vânzări SC E. SRL - f. - 299; chitanţă SC E. SRL - fila x; facturi SC E. SRL- fila x; chitanţă SC E. SRL - fila x; proces-verbal de xerocopii - fila x; notă de recepţie SC F.

SRL - fila x; registru jurnal SC F. SRL - fila x; decont de taxă pe valoare adăugată SC F. SRL - f. x; informaţii de identificare SC E. SRL - fila x, 327 - 328; informaţii de identificare SC D. SRL - f. x.

II. Cauza a fost înregistrată în etapa de cameră preliminară la data de 4 martie 2019, formându-se Dosarul x/2019

La data de 4 martie 2019 s-a îndeplinit procedura de comunicare a rechizitoriului prevăzută de art. 344 alin. (1) din C. proc. pen., conform dovezilor de comunicare transmise la dosar la data de 4 aprilie 2019; stabilindu-se termen pentru dezbaterea excepţiilor de nelegalitate a actelor de urmărire penală/a probelor şi de neregularitate a rechizitoriului la data de 23 aprilie 2019; cauza a fost amânată succesiv la termenele din 8 mai 2019, 15 mai 2019 şi 22 mai 2019 în vederea asigurării dreptului la apărare al inculpatului, asistenţa judiciară fiind obligatorie, faţă de dispoziţiile art. 90 lit. c) din C. proc. pen.

Prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 27 martie 2019 inculpatul a formulat excepţii de nelegalitate a administrării probelor în faza urmăririi penale a încălcării dreptului său la apărare şi de neregularitate a rechizitoriului, după cum urmează:

- nelegalitatea rechizitoriului, întrucât în faza urmăririi penale nu au fost administrate probe suficiente care să conducă la o încadrare juridică legală şi corectă a faptelor;

- nelegalitatea probelor administrate între data sesizării organelor de urmărire penală (2013) şi data audierii inculpatului, 29 noiembrie 2018, fiind lipsit de posibilitatea de a administra probe, precum audierea martorilor din speţă, în prezenţa sa şi a unui apărător, în condiţiile în care a contestat acuzaţia, arătând că tranzacţiile din societate au fost efectuate numai de către G., care era administratorul de drept, fără ca la dosar să existe dovada că inculpatul a fost împuternicit să administreze societatea;

- neregularitatea rechizitoriului, întrucât probele reţinute de organul de urmărire penală nu pot conduce la o corectă încadrarea juridică a faptelor, pe care inculpatul le-a negat, arătând că nu a efectuat acte de administrare a societăţii comerciale, ceea ce, în opinia sa, determină imposibilitatea de stabilire a obiectului şi a limitelor judecăţii.

Prin încheierea Judecătorului de cameră preliminară din 29 mai 2019, au fost admise în parte excepţiile formulate de inculpat privitor la legalitatea administrării probei testimoniale constând în declaraţia martorului J., audiat la data de 18 septembrie 2015, dispunându-se excluderea acestei dovezi din ansamblul probelor de la dosar, iar în temeiul art. 345 alin. (3) din C. proc. pen., comunicarea încheierii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru ca procurorul să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că martorul respectiv a fost audiat de un organ de urmărire penală care nu avea competenţa instrumentării urmăririi penale în cauză, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, faţă de calitatea profesională a inculpatului - avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Gorj - în condiţiile art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., coroborat cu art. 56 alin. (6) din C. proc. pen., competenţa revenind Parchetului de pe lângă Curtea de Apel; s-a arătat că, în raport, cu interpretarea dată de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 302/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017) încălcarea normelor referitoare la competenţa organului de urmărire penală constituie o cauză de nulitate absolută, instanţa de contencios constituţional reţinând că vătămarea produsă persoanei faţă de care se instrumentează procedura penală rezultă din însăşi încălcarea normei, întrucât respectarea competenţei organului judiciar reprezintă o garanţie a dreptului persoanei la un proces echitabil.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 60 din C. proc. pen. referitoare la extinderea competenţei de efectuare de acte de urmărire penală, ci ale art. 58 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că "dacă procurorul constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală dispune de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă şi trimite cauza procurorului competent" în speţă aceste prevederi nefiind respectate, în condiţiile în care Baroul de Avocaţi Gorj a comunicat date asupra calităţii de avocat a persoanei suspectate de comiterea infracţiunii la data de 8 iunie 2015, ceea ce ar fi trebuit să conducă la declinarea competenţei de instrumentare a cauzei, iar nu la administrarea unei probe testimoniale, la data de 18 septembrie 2015 şi abia în anul următor, prin ordonanţa din 18 februarie 2016, să se procedeze la sesizarea parchetului competent.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că extinderea competenţei de efectuare a actelor de urmărire penală, după constatarea cauzei de necompetenţă materială ori necompetentă după calitatea persoanei, operează numai în ipoteza prevăzută de art. 60 din C. proc. pen., respectiv în situaţia indicată în textul normativ:

"procurorul sau organul de cercetare penală, după caz, este obligat să efectueze actele de urmărire penală care nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa acestuia. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată - procurorului competent".

S-a apreciat că numai în acest caz este posibilă menţinerea probelor ori actelor de urmărire penală efectuate de organul de urmărire penală necompetent, în sprijinul acestei concluzii reţinându-se că în conţinutul art. 63 din C. proc. pen. - care instituie regimul dispoziţiilor comune în materia competenţei organului de urmărire penală - nu este prevăzută şi posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 50 alin. (2), care instituie posibilitatea menţinerii de către instanţa competentă, motivat, a probelor administrate, a actelor îndeplinite şi a măsurilor dispuse de instanţa care şi-a declinat competenţa - de ordine publică (competenţa materială şi după calitatea persoanei). Similar, s-au reţinut şi prevederile art. 306 alin. (2) din C. proc. pen., care definesc în mod expres limitele în care operează prorogarea de competenţă a organului de urmărire penală necompetent, cu referire exclusivă la "actele care nu suferă amânare".

În privinţa criticii de nelegalitate constând, în opinia inculpatului, în insuficienţa probatoriului şi greşita încadrare juridică a faptei penale, respectiv că procurorul de caz nu a administrat probe suficiente, iar încadrarea juridică dată faptelor nu este corectă, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că este o critică nefondată, excedând procedurii de cameră preliminară, care se limitează la verificarea aspectelor de legalitate iar nu la temeinicia acuzaţiei - caracterul suficient al probatoriului în baza căruia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru a fi angajată răspunderea penală a acestuia, precum şi încadrarea juridică a infracţiunii, reprezentând chestiuni ce urmează a fi analizate numai cu ocazia soluţionării fondului cauzei, în etapa de cercetare judecătorească în primă instanţă.

Sub aspectul criticii referitoare la nelegalitatea probelor administrate în etapa urmăririi penale in rem care, în opinia inculpatului, ar conduce la încălcarea dreptului său la apărare, judecătorul de cameră preliminară a reţinut faptul că, după investirea structurii de parchet competente, prin Ordonanţa nr. 118/P/2016 din 3 martie 2016 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a preluat cauza declinată spre instrumentare, s-au administrat în principal probe cu înscrisuri constând în: facturi emise de SC B. SRL Turceni, SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL Bucureşti, raport de constatare şi procese-verbale de verificare documente financiar - contabile întocmite de inspectorii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, declaraţii fiscale, balanţe de verificate, registru jurnal şi note contabile întocmite de SC F. SRL, date referitoare la înregistrarea şi activitatea societăţilor furnizate de ONRC, raport de expertiză judiciar - contabilă, organul de urmărire penală fiind investit prin sesizarea formulată de Garda Financiară Gorj în baza procesului-verbal de inspecţie fiscală, probatoriul testimonial rezumându-se la declaraţiile a 7 martori ce au fost audiaţi anterior datei de 29 noiembrie 2018, dată la care procurorul de caz a procedat la încunoştinţarea suspectului A. asupra calităţii şi drepturilor sale procesuale.

S-a constatat, din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei că inculpatul, la data aducerii la cunoştinţă a calităţii de suspect, a fost informat asupra dreptului de a consulta dosarul de urmărire penală, de a fi asistat de avocat, de a propune administrarea de probe şi de a ridica excepţii, însă acesta nu a formulat niciun fel de cereri.

De asemenea, s-a constatat că şi cu ocazia aducerii la cunoştinţă a faptului inculpării sale, prin Ordonanţa nr. 118/P/2016 din 7 februarie 2019, prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (patru acte materiale raportat la relaţiile comerciale ale SC F. SRL cu fiecare dintre societăţile SC B. SRL Turceni, SC C.

C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL Bucureşti), când inculpatul a fost audiat, acesta nu a solicitat readministrarea probelor testimoniale sau administrarea altor probe în apărare (testimoniale, cu înscrisuri sau o nouă expertiză), astfel că s-a reţinut că încălcarea invocată reprezintă o cauză de nulitate relativă, iar în absenţa dovedirii unei vătămări, care să nu poată fi înlăturată prin readministrarea probatoriului în etapa cercetării judecătoreşti, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 282 alin. (1) din C. proc. pen. privind cazurile de nulitate, critica fiind respinsă.

Sub aspectul criticii referitoare la încălcarea dreptului la apărare s-a reţinut, pe de o parte că, în speţă nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 90 lit. a) şi b) din C. proc. pen. care statuează asupra obligativităţii asistenţei juridice a inculpatului în etapa urmăririi penale iar, pe de altă parte, că încălcările invocate de inculpat se referă numai la administrarea probelor testimoniale într-o anumită fază a urmăririi penale, ceea ce, în sine, nu este reglementată prin dispoziţii imperative, organul de urmărire penală având posibilitatea să administreze toate probele pe care le apreciază necesare şi utile în oricare dintre fazele urmăririi penale, drepturile şi garanţiile procesuale ale suspectului/inculpatului fiind cele prevăzute în art. 78. art. 83 din C. proc. pen. cum însă inculpatul nu a solicitat să îi fie asigurată asistenţa judiciară, nu a contestat probele administrate şi nici nu a formulat cerere de readministrare a probatoriului în cursul etapei urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că şi această critică este nefondată.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut, ca fiind fondată, numai critica referitoare la nulitatea probei testimoniale constând în declaraţia martorului J. aceasta fiind înlăturată din ansamblul probelor de la dosar şi procedându-se la comunicarea dispoziţiei instanţei, în procedura prevăzură de art. 345 alin. (3) din C. proc. pen., parchetului care a instrumentat urmărirea penală pentru a preciza dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului.

Cu Adresa din 3 iunie 2019, înregistrată la instanţă la data de 3 iunie 2019 parchetul a comunicat că menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi că a procedat la excluderea fizică din Dosarul nr. x din 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declaraţiei martorului J. din data de 18 septembrie 2015, mijloc de probă material exclus juridic de Judecătorul de cameră preliminară.

Urmare a acestor precizări s-a constatat finalizată etapa de cameră preliminară în ceea ce priveşte legalitatea actelor de urmărire penală şi a probelor administrate, procedându-se la dezbaterea în condiţii de contradictorialitate a excepţiei de neregularitate a rechizitoriului, prin încheierea nr. 6 din 5 iulie 2019 excepţia fiind respinsă pentru următoarele considerente:

S-a reţinut că inculpatul a invocat neregularitatea rechizitoriului din perspectiva:

- nelegalităţii probelor, administrate majoritar în etapa urmăririi penale in rem; nelegalităţii probelor care sunt insuficiente pentru dovedirea situaţiei de fapt din cauză; nelegalitatea încadrării juridice dată infracţiunii deduse judecăţii, însă aceste aspecte au fost analizate prin încheierea intermediară, constatându-se că nu sunt întemeiate.

În ceea ce priveşte legalitatea sesizării instanţei, Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că instanţa este competentă cu soluţionarea infracţiunii deduse judecăţii în raport cu prevederile art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., care reglementează competenţa de primă instanţă a curţii de apel faţă de calitatea persoanei, pentru infracţiunile săvârşite de avocaţi, precum şi că actul de sesizare îndeplineşte condiţiile de regularitate prevăzute de art. 328 din C. proc. pen. în acest sens s-a reţinut că rechizitoriul descrie situaţia de fapt dedusă judecăţii, încadrarea juridică dată faptelor, cu indicarea persoanei pentru care se solicită angajarea răspunderii penale şi menţionarea probelor şi mijloacelor de probă care, în opinia procurorului de caz, susţin dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului.

De asemenea, rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim procurorul parchetului (această menţiunea fiind făcută pe fila x a rechizitoriului, astfel că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru regularitatea actului de sesizare.

S-a concluzionat că inculpatul nu a indicat elemente concrete, faţă de care să poată fi analizată critica de nelegalitate a sesizării instanţei, suplimentar faţă de aspectele deja analizate prin încheierea din 29 mai 2019.

Pe cale de consecinţă, Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că prin rechizitoriu a fost descrisă în mod corespunzător situaţia de fapt dedusă judecăţii, putându-se stabili obiectul cauzei în ceea ce priveşte infracţiunea imputată (intervalul de timp în care s-a comis presupusa activitate infracţională, relaţiile comerciale faţă de care s-a reţinut forma continuată a infracţiunii, modalitatea de săvârşire a evaziunii fiscale, valoarea prejudiciului produs) dar şi persoana trimisă în judecată, alături de limitele judecăţii în ceea ce priveşte materialul probator indicat de procuror în susţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului şi pentru dovedirea situaţiei de fapt imputate acestuia.

III. În etapa cercetării judecătoreşti în primă instanţă, s-a luat act de declaraţia de constituire de parte civilă formulată de partea civilă Statul Român prin ANAF - DGRFP Craiova - AFP Dolj (Adresa nr. DJG - REG 3224 din 4 martie 2019, înregistrată la instanţă la data de 6 martie 2019 - f. 5 - 6 d.f.) prin care s-a solicitat obligarea inculpatului la plata de despăgubiri în valoare de 247.703 RON alcătuită din TVA nelegal dedusă în valoare totală de 196.150 RON şi impozit pe profit sustras de la plată în valoare de 51.553 RON, cu accesoriile fiscale datorate conform prevederilor art. 173 - 174 şi 176 din Codul de procedură fiscală, în vederea reparării prejudiciului produs prin infracţiunea de evaziune fiscală, precum şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, prezente şi viitoare în vederea recuperării pagubei.

De asemenea, s-a luat act de manifestarea de voinţă a inculpatului exprimată la termenul din 12 decembrie 2019 (f.95 d.f. - primul termen cu procedura legal îndeplinită şi cu asigurarea asistenţei juridice prin apărător ales, faţă de împrejurarea că inculpatul a formulat contestaţie, conform art. 347 din C. proc. pen., împotriva Încheierii nr. 6 din 5 iulie 2019 prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză la data de 10 septembrie 2019, dosarul cauzei fiind înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta pronunţând soluţia de respingere a contestaţiei, ca tardiv formulată, prin Încheierea nr. 515 din 18 octombrie 2019 şi restituind dosarul cauzei la data de 24 octombrie 2019), în sensul că înţelege să nu formuleze declaraţii în cauză în acord cu dispoziţiile art. 83 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. la acelaşi termen inculpatul a învederat că nu solicită judecarea cauzei în procedura abreviată conform dispoziţiilor art. 374 - 375 din C. proc. pen., întrucât a contestat probele efectuate în faza urmăririi penale şi a solicitat reaudierea martorilor nominalizaţi în actul de sesizare a instanţei, precum şi probe în circumstanţiere cu înscrisuri.

De asemenea, la acelaşi termen, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat prorogarea discutării cererii de efectuare a unei noi expertize fiscale, după epuizarea readministrării probatoriului testimonial, argumentând faptul că nu a existat timpul necesar pentru studierea detaliată a actelor contabile aflate la dosarul cauzei (2 volume) şi pentru confruntarea acestora cu aspectele de fapt reţinute şi concluziile formulate de expertul contabil în cadrul raportului de expertiză aflat la dosarul de urmărire penală, cerere admisă de instanţă.

S-a procedat la reaudierea martorilor din acte: G. audiată la termenul din 19 iunie 2020; K., N., J. şi I. la termenul din 3 iulie 2020; L. la termenul din 9 septembrie 2020 şi R. la termenul din 25 septembrie 2020; la termenul din 25 septembrie 2020 inculpatul prin apărător a învederat că nu mai solicită efectuarea unei noi expertize contabile, solicitând ca la analizarea activităţii comerciale a societăţii SC F. SRL să fie reţinută şi cifra de afaceri a societăţii faţă de care să fie apreciată ponderea actelor materiale în relaţiile comerciale cu cele patru societăţi.

Faţă de solicitarea părţii civile de instituire a măsurilor asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului s-a luat act de adresa de informare comunicată parchetului în etapa urmăririi penale de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj din 14 februarie 2019 prin care s-a comunicat că inculpatul nu figurează înregistrat cu bunuri mobile sau imobile, întrucât a transferat proprietatea asupra bunurilor pe care le deţinea prin Contractele autentificate sub nr. x din 2 august 2016, nr. 154 din 5 august 2016 şi, respectiv sub nr. x din 24 aprilie 2013 şi nr. 1213 din 22 septembrie 2017, urmând să proroge pronunţarea asupra cererii, odată cu fondul.

În raport cu toate probele administrate în cauză în etapa urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti în primă instanţă, s-a reţinut că este dovedită situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, după cum urmează:

1. În luna ianuarie 2012, SC F. SRL a înregistrat în contabilitate şi a declarat la organele fiscale factura nr. x din 24 ianuarie 2012 emisă de SC C. SRL Slatina - având ca obiect principal de activitate Intermedieri în comerţul cu material lemnos şi materiale de construcţii, în valoare totală de 156.785,60 RON din care TVA în valoare de 30.345,60 RON, pentru prestarea către F. SRL, în perioada mai- decembrie 2011, a unor servicii de curăţire şi igienizare auto pentru camioane de transport.

Din raportul de inspecţie fiscală nr. x din 6 martie 2013 întocmit de ANAF - DGFP Gorj a rezultat că această factură a fost prezentată echipei de inspecţie fiscală în copie xerox, nu a fost certificată ca fiind conformă cu originalul prin semnătură sau ştampilă a unităţii emitente şi nu există contract de prestări servicii încheiat între părţi sau alte documente care să ateste prestarea efectivă a acestor servicii (situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru etc.).

Cu ocazia controlului efectuat de reprezentanţii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu - control concretizat prin Procesul-verbal nr. x din 21 septembrie 2015 - s-a procedat la luarea unei note explicative numitului A. - la acea dată administrator special al SC F. SRL - care a susţinut că a avut o relaţie comercială cu SC C. SRL, însă a primit de la această din urmă societate doar o factură prin fax şi, deşi a luat legătura cu M. - reprezentantul societăţii - pentru a i se comunica factura în original şi desfăşurătorul cu lucrările prestate, nu a primit aceste acte.

A. a mai precizat că a înregistrat factura respectivă - în xerocopie - în contabilitatea SC F., dar nu a fost achitată contravaloarea acesteia către SC C. SRL.

M. - administrator în drept şi în fapt al SC C. SRL în perioada relevantă în cauză - a declarat că nu a avut nicio relaţie comercială cu SC F. SRL, că societatea la care figura ca administrator a fost înfiinţată la iniţiativa unei terţe persoane, în scopul de a se eluda plata taxelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, scop în care el însuşi, în schimbul unui comision, a completat mai multe facturi în numele societăţii prin care se atestau livrări de bunuri sau prestări servicii fictive către diverse firme - inclusiv factura nr. x din 24 ianuarie 2012 eliberată către SC F. SRL care cuprinde prestări de servicii fictive. În acest sens, M. a precizat că SC C. SRL nu numai că nu avea în obiectul de activitate curăţirea vehiculelor dar nu avea nici utilaje pentru desfăşurarea acestor servicii.

M. a mai arătat că nr. de înmatriculare x al autoturismului menţionat în factura nr. x din 24 ianuarie 2012 la rubrica "Date privind expediţia" a fost scris la întâmplare - aspect ce rezultă şi din verificările efectuate în cauză, în sensul că mijlocul de transport cu nr. x aparţine numitei N. care nu a avut cunoştinţă de folosirea datelor autoturismului său - marca x de culoare albă.

Astfel cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, documentele de evidenţă contabilă ale SC C. SRL au infirmat existenţa unor relaţii comerciale între această societate şi SC F. SRL, situaţie în care SC F. SRL a dedus nelegal TVA în valoare de 30.345,60 RON.

2. În luna februarie 2012, SC F. SRL a înregistrat în contabilitate şi a declarat la organele fiscale următoarele facturi emise de SC B. SRL Gârbovu, jud. Gorj - având ca obiect principal de activitate Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor:

- factura nr. x din 28 august 2011, în valoare totală de 226.666,66 RON de achiziţie a unui utilaj terasier în valoare de 182.795,69 RON şi TVA aferent în sumă 43.870,97 RON,

- factura nr. x din 29 august 2011, în valoare totală de 226.666,66 RON de achiziţie a unui utilaj terasier în valoare de 182.795,69 RON şi TVA aferent în sumă 43.870,97 RON,

- factura nr. x din 30 septembrie 2011, în valoare totală de 226.666,66 RON de achiziţie a unui utilaj terasier în valoare de 182.795,69 RON şi TVA aferent în sumă 43.870,97 RON.

Pentru aceste trei utilaje terasiere au fost întocmite notele de intrare - recepţie nr. 1,2,3 din 1 februarie 2012, în care se menţionează numărul facturilor însă la data facturilor este trecută tot ziua de 1 februarie 2012 şi nu datele când au fost emise aceste facturi.

Contravaloarea acestor facturi de achiziţie a 3 utilaje terasiere - în sumă totală de 679.999,98 RON - nu a fost achitată de SC F. SRL, aşa cum rezultă din evidenţa contabilă a societăţii.

Din Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 6 martie 2013 întocmit de ANAF - DGFP Gorj a rezultat că aceste facturi au fost prezentate echipei de inspecţie fiscală în copie xerox şi nu au fost certificate ca fiind conforme cu originalul prin semnătură sau ştampilă a unităţii emitente până la finalizarea inspecţiei fiscale.

Datele rezultate din actele de verificare fiscală şi expertiza contabilă aflate la dosar, se coroborează cu depoziţia martorului J. din faza cercetării judecătoreşti acest martor relatând că negocierea cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC F. SRL s-a referit la închirierea utilajelor pe care martorul le deţinea în societatea SC B. SRL, iar nu la vânzarea acestor utilaje, că inculpatul i-a prezentat mai multe formulare de facturi, toate fiind completate şi i-a solicitat martorului să le ştampileze, ceea ce acesta a făcut, fără a citi conţinutul facturilor; martorul a declarat că s-a deplasat în interiorul locuinţei pentru a duce sucuri pentru inculpat şi însoţitorul acestuia, martorul R., facturile rămânând la aceştia doi, însă ulterior, discuţiile au continuat şi martorul a înţeles că de fapt inculpatul dorea să folosească facturile respective pentru a-şi justifica achiziţionarea utilajelor pentru firma F., martorul precizând că nu a fost de acord cu această tranzacţie, context în care a distrus facturile respective; martorul a precizat că în cursul cercetărilor din prezenta cauză a aflat despre faptul înregistrării în evidenţa contabilă a SC F. a 3 facturi care, aparent erau emise de firma sa şi prin care erau vândute utilajele, operaţiuni comerciale care nu corespund realităţii, deoarece utilajele s-au aflat în permanenţă în proprietatea societăţii B., iar SC F. nu a făcut nicio plată pentru pretinsa cumpărare de utilaje şi nu a avut loc nicio stornare a facturilor.

Raportat la SC B. SRL, expertul contabil a reţinut că SC F. SRL a dedus nelegal TVA în valoare de 131.612,91 RON.

3. În luna martie 2012, SC F. SRL a înregistrat în contabilitate şi a declarat la organele fiscale o achiziţie de anvelope auto (42 bucăţi) de la SC D. SRL Bucureşti - având ca obiect principal de activitate Comerţ cu ridicata al îmbrăcămintei şi al încălţămintei, în baza facturii nr. x din 05 martie 2012, în valoare totală de 135.408 RON din care TVA în sumă de 26.208 RON.

Din documentele de la dosarul cauzei nu a rezultat dacă factura a fost achitată sau nu de F. SRL

Din Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 6 martie 2013 întocmit de ANAF - DGFP Gorj şi celelalte acte de la dosar a rezultat că SC D. SRL este contribuabil inactiv din data de 7 octombrie 2010, ca urmare a nedepunerii declaraţiilor fiscale - dată de la care societatea nu putea să mai desfăşoare niciun fel de activitate până în momentul reactivării sale.

L. - administrator SC D. SRL a declarat că societatea SC D. SRL nu a desfăşurat niciodată relaţii comerciale, că el nu a completat, semnat şi ştampilat factura nr. x din 5 martie 2012, că ştampila care apare pe această factură nu corespunde modelului de ştampilă utilizat de societatea sa, iar contul bancar şi capitalul social menţionate în această factură sunt greşite.

Din verificările efectuate în cauză a rezultat că mijlocul de transport cu nr. x - marca x de culoare albă - menţionat în factura nr. x din 5 martie 2012 la rubrica "Date privind expediţia" aparţine numitului U.

Raportat la SC D. SRL, expertul contabil a reţinut că SC F. SRL a dedus nelegal TVA în valoare de 26.208 RON.

4. În luna iunie 2012, SC F. SRL a înregistrat în contabilitate şi a declarat la organele fiscale factura nr. x din 7 iunie 2012 emisă de SC E. SRL Bucureşti - având ca obiect principal de activitate Comerţ cu amănuntul al textilelor, în magazine specializate, în valoare totală de 41.249,84 RON din care TVA în valoare de 7.983,44 RON, pentru bunuri constând în salopete, hamuri cu două puncte ancore, cordoane cu blocator siguranţă, bocanci de protecţie, cizme, măşti de gaze cu aducţiune.

Pentru aceste bunuri - care nu sunt destinate nevoilor firmei - a fost întocmită nota de intrare-recepţie nr. x din 7 iunie 2012 şi bonul de consum nr. 10 din 7 iunie 2012 - la valoarea fără TVA de 33.266 RON.

K. - administrator SC E. SRL a declarat că nu a avut nicio relaţie comercială cu SC F. SRL, nu a livrat marfă, nu a emis facturi/chitanţe către această societate, nu a completat, nu a semnat şi nu a ştampilat factura nr. x din 7 iunie 2012.

Astfel cum a rezultat din evidenţa contabilă a SC E. SRL, nu a fost înregistrată factura nr. x din 7 iunie 2012, având ca beneficiar SC F. SRL şi SC E. SRL, nu a declarat o astfel de livrare de bunuri la organele fiscale prin decontul de TVA (declaraţia 300) şi declaraţia informativă 394.

De altfel, expertul contabil judiciar a menţionat că SC E. SRL nu avea obligaţia să depună şi nu putea să depună decontul de TVA şi declaraţia 394 privind achiziţiile şi livrările de bunuri şi servicii, întrucât această societate nu a fost înregistrată niciodată în scopuri de TVA.

Raportat la SC E. SRL, expertul contabil a reţinut că SC F. SRL a dedus nelegal TVA în valoare de 7.983,44 RON.

Expertul contabil judiciar a precizat în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză că facturile în baza cărora au fost înregistrate în contabilitatea SC F. SRL, achiziţiile de bunuri şi servicii de la cele 4 societăţi nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unui document justificativ întrucât: facturile sunt în xerocopie (cu excepţia facturii nr. x din 7 iunie 2012 emisă de SC E. SRL Bucureşti); cuprind informaţii incorecte privind furnizorul; facturile nu sunt recunoscute de administratorii societăţilor emitente; facturile nu reflectă operaţiuni economice reale.

În acest sens s-a arătat că SC B. SRL nu a fost înregistrată în scopuri de TVA în perioada analizată, în cauză, SC D. SRL a fost declarată inactivă din 1 iulie 2010, SC E. SRL nu a fost înscrisă niciodată în scopuri de TVA - astfel că aceste societăţi nu puteau emite facturile fiscale cu preţ de vânzare care să includă TVA, taxă care să poată fi ulterior considerată deductibilă pentru societatea cumpărătoare F.

De asemenea, referitor la factura nr. x din 24 ianuarie 2012 emisă de SC C. SRL, administratorul M. a arătat că, deşi are cunoştinţă de această factură, prestările de servicii menţionate în aceasta sunt fictive.

Astfel, SC B. SRL, SC C. SRL, SC E. SRL nu au înregistrat şi nu au declarat livrări către SC F. SRL, iar SC D. SRL nu a declarat relaţii comerciale cu SC F. SRL, aşadar aceşti furnizori nu au colectat TVA şi nu au raportat venituri impozabile, iar martorii J. - administrator SC B. SRL, K. - administrator SC E. SRL, L. - administrator SC D. SRL şi M. - administrator SC C. SRL au confirmat prin declaraţiile date că nu au avut nicio relaţie comercială cu SC F. SRL.

În acest context s-a reţinut de către expertul contabil că SC F. SRL a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni comerciale care nu au existat în realitate, iar declaraţiile informative asupra achiziţiilor şi livrărilor de materiale şi servicii conţin date fictive; astfel, din verificarea documentaţiei contabile (predate de lichidatorul judiciar, întrucât la data verificărilor fiscale din prezenta cauză societatea F. se afla în procedură de insolvenţă) s-a concluzionat că documentele de achiziţie nu îndeplinesc condiţiile ceruite de lege pentru a fi considerate documente justificative.

Aceste împrejurări au fost reţinute ca fiind corect stabilite şi de instanţa de judecată, întrucât prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003) statuează că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un documente justificativ potrivit legii prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune a mărfurilor.

În privinţa urmărilor produse prin activitatea desfăşurată în cauză pentru societatea F. SRL urmează a fi reţinută valoarea prejudiciului calculată de expertul contabil, aceea de 247.703 RON, sumă formată din TVA în sumă de 196.150 RON şi impozit pe profit în sumă de 51.553 RON.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, numitul A. a susţinut că, deşi a păstrat calitatea de asociat la SC F. SRL, nu a participat în vreun fel la activitatea firmei, singura care a făcut acest lucru fiind administratorul de drept G., soacra sa, care nu l-a informat cu privire la relaţiile comerciale pe care le-a avut firma, aceleaşi aspecte fiind susţinute de inculpat şi cu ocazia ultimului cuvânt, când a învederat, suplimentar, faptul că societatea a desfăşurat operaţiunile comerciale atestate de facturile fiscale provenite de la cele 4 societăţi furnizoare, că achiziţiile de materiale consumabile (anvelope pentru mijloacele de transport, echipament de protecţie pentru muncitori) şi de servicii (pentru curăţarea mijloacelor de transport) au fost reale, însă societăţile emitente ale facturilor erau implicate într-un circuit al mărfurilor şi plăţilor cu ordine de compensare cu energie emise de unităţile miniere din zonă, fapt care nu poate fi imputabil inculpatului. S-a arătat, de asemenea, că responsabilă pentru verificarea realităţii facturilor şi a înregistrărilor în evidenţa contabilă este martora I., care a ţinut evidenţa contabilă a societăţii în calitate de persoană calificată cu atribuţii contabile, astfel că nu este imputabilă inculpatului împrejurarea că s-au înregistrat în contabilitate facturi pentru care nu existau decât copia xerox, iar nu originalul facturii; a argumentat că realitatea operaţiunilor comerciale rezultă şi din faptul că pentru materialele şi serviciile aprovizionate s-au efectuat plăţile corespunzătoare, în numerar, deoarece aceasta era practica între comercianţi în perioada 2011 - 2012, precum şi că societatea F. a prestat lucrările contactate faţă de beneficiarul V. S.A.

Curtea, analizând apărările formulate de inculpat, în raport cu probatoriul cauzei a reţinut că sunt nefondate, dovezile administrate, susţinând concluzia contrară a participaţiei penale a inculpatului, astfel:

În analiza conţinutului constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală incriminat de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, s-a reţinut că prin Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României (publicată în Monitorul Oficial nr. 193/2017) a fost examinată constituţionalitatea acestor dispoziţii privitor la claritatea şi previzibilitatea normelor de incriminare, atât sub aspectul definirii sintagmei "operaţiuni fictive", cât şi sub aspectul categoriei persoanelor care pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii, cu referire directă la profesionistul contabil, după cum urmează:

"În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile criticate nu definesc într-un mod clar sintagma operaţiuni fictive, Curtea observă că potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 operaţiunea fictivă reprezintă disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. În cazul infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, elementul material al acesteia constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. În acest context, curtea apreciază că sintagma "care nu au la bază operaţiuni reale" se referă la acele operaţiuni care nu corespund realităţii faptice sau juridice, iar "operaţiunile fictive" se referă la acele operaţiuni imaginare, care în fapt nu există".

"Curtea observă că potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 documentele oficiale de prezentare a activităţii economico - financiare a persoanelor prevăzute de acest act normativ în art. 1 alin. (1) - (4) sunt situaţiile financiare anuale, întocmite potrivit reglementărilor contabile aplicabile ... Astfel, în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru activitatea financiar-contabilă observăm că aceasta revine atât administratorilor cât şi contabililor. Administratorul companiei este direct răspunzător pentru organizarea contabilităţii, în timp ce persoana ce conduce efectiv contabilitatea - contabilul-şef, directorul economic, firma de contabilitate şi va fi direct răspunzător pentru nerespectarea reglementărilor contabile"(paragraful 37 din decizie).

Aşadar, răspunderea persoanei care, având calitate de asociat (din datele speţei rezultă că inculpatul A. a fost asociat, deţinând 75% din părţile sociale, alături de G. care a deţinut 25% din părţile sociale) administrează în fapt societatea comercială, care are calitate de contribuabil în raporturile juridice de drept fiscal, nu este exclusă nici în situaţia în care ar fi dovedită şi răspunderea penală a profesionistului în contabilitate, de vreme ce organizarea contabilităţii, respectiv dispoziţia de înregistrare a operaţiunilor comerciale aparţine exclusiv factorului cu putere decizională asupra activităţii societăţii, materializată în atribuţiile de administrare în fapt sau în drept.

Totodată, s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., obiectul judecăţii este limitat la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei, sub imperiul noului C. proc. pen. nefiind posibilă, în etapa cercetării judecătoreşti, extinderea procesului penal cu privire la alte fapte sau alte persoane, această procedură fiind reglementată anterior prin dispoziţiile art. 336, 337 din C. proc. pen. din 1968, dar nu a fost prevăzută şi în noul C. proc. pen., astfel că în prezenta cauză, instanţa va analiza exclusiv activitatea imputată inculpatului trimis în judecată.

S-a reţinut, astfel, ca probe testimoniale concludente depoziţiile date în faza cercetării judecătoreşti de către martorii: - I., care a prestat servicii convenţionale de contabilitate pentru SC F., declarând că în această calitate a colaborat exclusiv cu inculpatul A., acesta fiind persoana care îi preda actele contabile de evidenţă primară (facturi, chitanţe) pentru a fi înregistrate în contabilitatea societăţii, că inculpatul a participat la toate controalele efectuate de Administraţia Financiară la societate în perioada în care martora a avut calitatea de contabil, că societatea a deţinut 2 ştampile care se aflau în posesia inculpatului şi a martorei şi că martora nu a înregistrat decât documentele contabile predate de inculpat; - J. care a relatat că toate negocierile în legătură cu serviciile şi bunurile SC B., în relaţia cu SC F. le-a purtat numai cu inculpatul A., că nu a existat o înţelegere a părţilor cu privire la vânzarea utilajelor, ci doar la închirierea acestora, precum şi că SC F. nu a făcut plăţi şi nu a stornat facturi către SC B.; - martorul R. care a arătat că a fost angajat al societăţii F.

în perioada 2009 - 2016, că în principal activitatea desfăşurată de societatea a constat în servicii de igienizare puţuri şi neutralizare deşeuri cu regim special, beneficiat fiind V., iar inculpatul era cel care se ocupa pentru societatea de relaţiile cu banca şi era persoana care plătea salariile angajaţilor, martorul arătând că activitatea societăţii era coordonată de G. sau soţul acesteia, precum şi că a fost prezent la discuţia dintre A. şi J., respectiv că în prezenţa sa nu s-a semnat niciun înscris între cei doi reprezentanţi ai societăţilor; - martorul M. (declaraţia dată în faza urmăririi penale la data de 21 noiembrie 2016 - f. 105 - 108 vol.

I dup în calitate de reprezentant al SC C. SRL, martorul decedând ulterior - conform Adresei nr. x din 7 iulie 2020 emisă de Consiliul Judeţean Olt - Direcţia de Evidenţă a persoanelor - f. 151 df - astfel că a existat o imposibilitate obiectivă de reaudiere în faza cercetării judecătoreşti) care a relatat că a înfiinţat societatea sa în anul 2010, pentru a furniza facturi care atestau livrări de bunuri sau prestări de servicii fictive la îndemnul numitului W. şi că în acest context a emis factura fiscală nr. x din 2012 în beneficiul SC F., în urma discuţiei cu W.

şi un bărbat care reprezenta societatea F., însă fiindu-i prezentate fotografiile inculpatului şi martorei G., martorul a declarat că nu recunoaşte pe niciuna dintre aceste persoane; declaraţiile martorilor K., administrator la SC E. SRL şi L. administrator la SC D. SRL care au arătat că nu au avut raporturi comerciale cu SC F., că nu au comercializat bunuri de tipul celor înscrise în facturile aparent emise de societăţile lor şi că indică diferenţe evidente între tipizatele facturilor, precum şi referitor la datele de identificare ale societăţilor şi impresiunea ştampilelor aplicate pe facturile înregistrate de SC F.

Probele testimoniale constând în declaraţiile date de martora G. (afin de gradul I al inculpatului şi asociat al SC F. SRL) nu au fost reţinute în cauză decât în măsura în care se coroborează cu restul probatoriului, întrucât martora a avut o poziţie oscilantă, în etapa urmăririi penale, relatând că inculpatul s-a ocupat de administrarea societăţii în perioada în care martora şi soţul acesteia erau împiedicaţi, din motive de sănătate, să administreze firma, iar în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti a negat orice participare a inculpatului în administrarea societăţii, oferind detalii despre unele dintre activităţile societăţii pe care în faza urmăririi penale nu le-a indicat (exemplificativ, în legătură cu relaţia SC F. - SC B. SRL, martora a arătat că are cunoştinţă despre faptul că facturile înregistrate reflectă realitatea dar că ulterior părţile s-au răzgândit, procedându-se la stornarea facturilor şi la restituirea preţului, împrejurări pe care nu le invocă nici măcar inculpatul care a susţinut că nu a efectuat niciun fel de activitate în cadrul SC F. SRL).

Raportat la întregul material probator al cauzei s-a reţinut că în contabilitatea SC F. SRL au fost înregistrate, în relaţia cu societăţile: C. SRL (factura nr. x din 24 ianuarie 2012), SC D. SRL (factura nr. x din 5 martie 2012), SC B. SRL, SC E. SRL (factura nr. x din 7 iunie 2012), mai multe facturi care nu îndeplinesc condiţiile de documente justificative, întrucât nu sunt recunoscute de reprezentanţii societăţilor indicate în calitate de furnizori, menţiunile din facturi nu corespund datelor de identificare ale firmelor respective, unele dintre societăţile furnizoare nu au desfăşurat niciun fel de activitate comercială (SC C. SRL, SC D. SRL), iar pentru unele dintre aceste societăţi s-a probat că la data emiterii facturilor nu erau înregistrate ca plătitoare de TVA (B. SRL, SC D. SRL), astfel că nu puteau fi utilizate cu titlu de documente justifice la calculul cheltuielilor deductibile pentru stabilirea impozitului pe profit, respectiv pentru calculul TVA deductibilă.

În acest context, Curtea a reţinut că apărarea inculpatului A., susţinută cu ocazia dezbaterilor, referitoare la realitatea tranzacţiilor concretizate în facturile emise de cele 4 societăţi, nu a putut fi reţinută, în realitate facturile respective fiind înregistrate în evidenţa contabilă în scopul diminuării veniturilor impozabile, obţinându-se practic o majorare a cheltuielilor şi, implicit, reducerea profitului şi a impozitului datorat, dar şi în scopul deducerii nelegale de TVA, fiind înregistrate facturi care aparent indicau faptul că preţul de achiziţie include şi TVA în pofida faptului că nu era adevărat.

Problematica TVA deductibilă a fost analizată şi de Curtea Europeană (CJUE) care, interpretând Direcţia 2006/112/CE referitoare la dreptul de deducere a taxei şi condiţiile de exercitare, a reţinut constant (Hotărârea din 21 iunie 2012 pronunţată în cauzele reunite C-80/11 şi C-142/11) că "articolul 1167, articolul 168 lit. a), articolul 2178 lit. a), articolul 220 pct. 1 şi articolul 226 din Directiva privind sistemul comuna al TVA trebuie interpretată, în sensul, că se opun unei practici naţionale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză unei persoane impozabile dreptul de a deduce din valoarea TVA pe care o datorează valoarea taxei datorate sau achitate pentru serviciile care i-au fost furnizate pentru motivul că emitentul facturii aferente acestor servicii sau unul dintre prestatorii săi a săvârşit nereguli, fără ca această autoritate să dovedească, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârşită de emitentul menţionat sau de un alt operator care intervine în amonte în lanţul de prestaţii".

S-a observat, aşadar că, principiul enunţat de Curtea Europeană - recunoaşterea de către organele fiscale naţionale a dreptului de deducere a TVA aferent oricărei operaţiuni comerciale justificate prin facturi care îndeplinesc condiţiile de conformitate prev. de art. 226 din Directivă (respectiv ca factura să conţină detalii în scopuri de TVA referitoare la: cantitatea şi natura bunurilor livrate sau volumul şi natura serviciilor prestate; data la care s-a efectuat ori încheiat livrarea de bunuri sau prestarea de servicii; data la care s-a efectuat plata avansului, în măsura în care se poate determina respectiva dată şi aceasta diferă în raport cu data emiterii facturii), comportă o excepţie: dreptul de deducere nu este incident în cazul în care autoritatea fiscală dovedeşte că persoana impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea fiscală indicată în justificarea dreptului de deducere provenea dintr-o fraudă săvârşită, fie de emitent, fie de alt operator, care a intervenit în amonte în lanţul de prestaţii (în cazul furnizorilor succesivi).

Aplicând aceste dezlegări de drept în prezenta speţă s-a reţinut că inculpatul a solicitat contabilei firmei înregistrarea în evidenţă a unei facturi care nu reflectau operaţiuni comerciale reale, în scopul alterării rezultatelor financiare ale societăţii pe care a administrat-o în fapt şi care avea calitatea de contribuabil şi debitor al creanţelor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.

În privinţa apărării formulate în legătură cu facturile aparent emise de SC B. SRL, faţă de care SC F. a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţia unor utilaje de valoare însemnată, s-a constatat că nici declaraţiile inculpatului şi martorei G. nu se coroborează, întrucât martora a arătat că s-a plătit preţul aferent acestor achiziţii, după care s-au stornat facturile, părţile restituindu-şi reciproc prestaţiile, în timp ce inculpatul a relatat că nu a plătit preţul, iar din actele contabile nu a rezultat existenţa operaţiunii de stornare; pe cale de consecinţă aceste operaţiuni comerciale sunt fictive, facturile înregistrate, care există numai în copie xerox în arhiva SC F. SRL, conţinând menţiuni false privitoare la existenţa şi natura tranzacţiei.

În ceea ce priveşte apărarea referitoare la faptul că operaţiunile comerciale de achiziţii bunuri şi servicii au existat în mod real şi că inculpatul nu avea obligaţia să verifice dacă societatea indicată în factură era proprietara bunurilor furnizate, întrucât activitatea comercială a SC F. s-a desfăşurat într-o zonă minieră defavorizată unde societăţile primeau ordine de compensare energie emise de unităţile miniere în cadrul unui circuit fiscal, neexistând disponibilităţi băneşti, s-a constatat că nu poate fi reţinută, deoarece nu are suport probator.

Astfel, s-a constatat că inculpatul a solicitat ca martorul R. să fie audiat şi în apărare, privitor la activitatea concretă pe care societatea F. a efectuat-o, martorul declarând că a fost angajat al societăţii în perioada 2009 - 2016 şi că în această calitate are cunoştinţă că societatea a prestat în perioada 2011 - 2012 activităţi de transport şi neutralizare deşeuri, pentru V. SA, precum şi că pentru aceste activităţi societatea F. a efectuat cheltuieli aprovizionându-se cu materiale consumabile (anvelope, echipament de protecţie pentru muncitor) dar şi că a achiziţionat servicii de igienizare a mijloacelor de transport, însă martorul nu cunoaşte date privitoare la aceste achiziţii.

Or, şi în situaţia în care aceste cheltuieli ar fi existat, susţinerile în apărare ale inculpatului sunt în sensul că bunurile şi serviciile au fost achiziţionate pe piaţa liberă, iar nu de la societăţi plătitoare de TVA, pentru că preţul de achiziţie să includă TVA deductibilă, astfel că în mod fictiv în evidenţa contabilă s-a înregistrat preţul de achiziţie conţinând TVA, aceasta fiind modalitatea prin care s-a obţinut deducerea de TVA nelegală, societatea obţinând diferenţa între TVA evidenţiată scriptic, ca TVA colectată în cadrul preţului de vânzare evidenţiat contabil şi TVA deductibilă în cadrul de achiziţie evidenţiat contabil.

Trebuie notat şi faptul că înregistrarea în evidenţa contabilă a unor facturi necorespunzătoare realităţii, a stat la baza declaraţiilor fiscale prin care rezultatele financiare ale societăţii au fost modificate, în vederea sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA legal datorate.

Aceste manopere frauduloase nu pot fi reţinute ca fiind simple erori la completarea declaraţiilor fiscale pentru a exista posibilitatea calculării prejudiciului prin metoda estimării bazei de impunere, în conformitate cu dispoziţiile O.P.A.N.A.F. nr. 3389/2011, deoarece prin acest normativ au fost reglementate şi situaţiile în care este acceptată această modalitate de calcul, respectiv: - dacă documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte ori incomplete; - dacă documentele şi informaţiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organului de inspecţie fiscală.

În prezenta cauză s-a reţinut că s-a procedat la înregistrarea contabilă a unor facturi având conţinut fals, facturi aparent emise de societăţile plătitoare de TVA, modalitate în care s-a creat aparenţa unor cheltuieli cu achiziţia de bunuri şi servicii care includ TVA, precum şi că aceste facturi constituie documente justificative, îndeplinind condiţiile de formă pentru a fi evidenţiate, apte să producă efecte juridice în privinţa calculării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, ipoteză care excede situaţiilor reglementate de Ordinul nr. 3389/2011 şi îndreptăţeşte concluzia expertului contabil privitoare la incidenţa art. 21 C. fisc. , în sensul că aceste cheltuieli nu sunt deductibile.

În raport de considerentele expuse s-a reţinut că inculpatul A. a comis cu vinovăţie infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - infracţiune al cărei regim sancţionator este identic, atât în norma de incriminare anterioară Legii nr. 187/2012 privind modificarea C. pen., cât şi în norma de incriminare actuală, respectiv pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi -, însă faţă de data comiterii activităţii infracţionale (ianuarie - iunie 2012) şi data soluţionării prezentei cauze s-a constatat că a intervenit un concurs de legi, fiind necesar, pentru considerente de legalitate, să se determine normele juridice de incriminare care reprezintă lege penală mai favorabilă.

Sub acest aspect s-a reţinut că prin C. pen. actual s-au instituit modalităţi de executare alternative care, aparent sunt mai favorabile dar numai în situaţia în care în speţă ar fi oportună şi posibilă amânarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei, astfel cum sunt reglementate de art. 80 şi art. 83 din C. pen. cum însă infracţiunea de evaziune fiscală dedusă judecăţii este sancţionată cu pedeapsa închisorii cu un maxim de 8 ani, în cauză nu poate fi analizată decât angajarea răspunderii penale a inculpatului prin aplicarea unei soluţii de condamnare. Din această perspectivă, fiind necesar să se evalueze modalităţile de executare ale pedepsei privative de libertate posibil de aplicat sub imperiul fiecăreia dintre actele normative de incriminare, s-a constatat că dispoziţiile Legii nr. 241/2005, anterioare Legii nr. 187/2012 (care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014) constituie lege penală mai favorabilă.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 386 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinută prin rechizitoriu x evaziunea fiscală incriminată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. actual - conform prevederilor art. 5 din C. pen. actual (aplicarea legii penale mai favorabile), în încadrarea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.

Faţă de acestea, reţinând că inculpatul a săvârşit cu vinovăţie în forma intenţiei directe infracţiunea de evaziune fiscală, s-a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate orientată la minimul special prevăzut de lege - 2 ani închisoare - şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. anterior şi lit. c) din C. pen. anterior (interdicţia dreptului de a fi asociat al unei societăţi comerciale) pe durata de 2 ani; pedeapsa complementară urmând să se execute în conf. cu preved. art. 66 din C. pen. anterior; corespunzător pedepsei principale s-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi c) din C. pen., conform art. 71 alin. (2) din C. pen. anterior.

De asemenea, faţă de natura infracţiunii s-a constatat că prin art. 12 din Legea nr. 241/2005, legiuitorul a statuat asupra obligativităţii aplicării şi a unei interdicţii speciale, respectiv interdicţia sau decăderea din drept, dacă a fost ales, în ceea ce priveşte dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, urmând să fie aplicate corespunzător şi aceste prevederi.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul era infractor primar la data comiterii faptelor din prezenta cauză, că este o persoană cu studii superioare, integrat social, iar modalitatea concretă în care a acţionat relevă un pericol social al infracţiunii mediu, astfel că nu se impune executarea în detenţie a pedepsei, cu atât mai mult cu cât activitatea infracţională s-a epuizat în luna iunie 2012, iar sesizarea instanţei prin rechizitoriu a avut loc după aproximativ 7 ani, la 28 februarie 2019, interval în care rezonanţa socială a ilicitului penal şi interesul societăţii în reprimarea acestor acte de conduită s-au diminuat.

Faţă de acestea s-a apreciat că suspendarea sub supravegherea executării pedepsei în condiţiile art. 861 din C. pen. anterior pe durata termenului de încercare de 5 ani şi instituirea măsurilor de supraveghere prev. de art. 833 alin. (1) lit. a)-d) din C. pen., este în măsură să conducă la realizarea scopului preventivo-educativ al pedepsei şi la reinserţia socială a inculpatului, şi, totodată, creează posibilitatea acoperirii prejudiciului produs în perioada termenului de încercare.

Corespunzător soluţiei adoptată pe latura penală a cauzei, s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. şi s-a dispus desfiinţarea facturilor care au conţinut contrar realităţii: a) factura nr. x din 28 august 2011; factura nr. x din 29 august 2011; factura nr. x din 30 septembrie 2011 emise de SC B. SRL; b) factura nr. x din 24 ianuarie 2012 emisă de SC C. SRL; c) factura nr. x din 5 martie 2012 emisă de SC D. SRL; d) factura nr. x din 7 iunie 2012 emisă de SC E. SRL

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că partea civilă Statul Român prin ANAF a promovat acţiune civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata de despăgubiri în valoare totală de 247.703 RON despăgubiri (compusă din TVA în valoare de 196.150 RON şi impozit pe profit în sumă de 51.553 RON) şi a accesoriilor fiscale aferente, calculate conform Codului de procedură fiscală, până la achitarea debitului principal, cerere fondată, întrucât prin expertiza contabilă aflată la dosarul cauzei, întocmită în baza actelor contabile care reflectă activitatea comercială a SC F. SRL, s-a stabilit că activitatea infracţională dedusă judecăţii a produs prejudiciul indicat de partea civilă.

Astfel, reţinând că inculpatul a acţionat cu vinovăţie, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale - existenţa unui prejudiciu cert, care a fost produs prin fapta culpabilă a inculpatului, prejudiciul fiind rezultatul faptei inculpatului - urmând să fie admisă acţiunea civilă şi să fie obligat inculpatul la plata despăgubirilor în cuantum de 247.703 RON, precum şi la plata accesoriilor fiscale aferente care se calculează în raport cu prevederile Codului de procedură fiscală, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 17/2015 pronunţată în R.I.L. de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

"În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestei infracţiuni la plata sumelor, reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor, reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală".

S-a reţinut, totodată, că partea civilă a solicitat instituirea sechestrului asigurător în vederea recuperării prejudiciului, din probele aflate la dosar, rezultând că inculpatul nu are în proprietate bunuri imobile; faţă însă de Decizia nr. 19/2017 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (statuându-se:

"atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie") măsurile asigurătorii pot fi dispuse asupra patrimoniului inculpatului inclusiv în privinţa unor bunuri viitoare, astfel că s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 397 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., urmând să se dispună instituirea sechestrului asigurător asupra patrimoniului inculpatului până la concurenţa valorii prejudiciului, în vederea reparării pagubei.

În cauză s-au reţinut şi dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 241/2005 şi s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii judecătoreşti de condamnare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Văzând şi dispoziţiile art. 274, 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apeluri, inculpatul A., partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele

Statului Român, prin Agenţia naţională de Administrare Fiscală şi G., fără a arăta în scris motivele de apel.

La termenul de judecată de la 14 ianuarie 2021 în apel, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiate cererile de amânare formulate de apelanta G. şi de apelantul inculpat A. şi având în vedere că este primul termen de judecată, conform art. 357 alin. (1) raportat la art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., art. 10 din C. proc. pen. şi art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului le-a admis şi a amânat judecarea cauzei la 28 ianuarie 2021, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei, apelanta G. a depus motivele de apel formulate în scris şi aflate la dosarul Înaltei Curţi, arătând că în fapt a fost administrator, atât în drept, cât şi în fapt al Societăţii F. SRL, asociat al a cestei societăţi era numitul A. inculpat în acest dosar.

De modul de organizare al acestei societăţi s-a ocupat aceasta şi soţul său. Activitatea în teren a firmei şi de toate contractele încheiate cu anumite firme s-a ocupat aceasta şi soţul său.

În perioada anilor 2011 - 2013 Societatea F. SRL a efectuat prestări de servicii cu X. SA, precum şi diverse activităţi de ecologizare la care participau salariaţii firmei F. SRL

La pagina nr. 2 din hotărâre instanţa îl acuză pe A. de fals în înscrisuri, dar solicită să se observe că aceste facturi au trecute pe ele datele firmelor şi ştampila pusă de administrator, crezând că ştampilele au fost puse şi semnate facturile de persoanele ce le-au emis, nu le-a furat imprimatele facturilor şi nici ştampila. Nu cunoaşte de ce acum aceste persoane nu-şi recunosc facturile.

Referitor la facturile nr. x, 2, 3 aferente firmei SC B. SRL aceasta personal a luat facturile originale de la doamna contabilă şi tot atunci a fost pusă se semneze pe copiile date de dânsa cu menţiunea "conform cu originalul". Din discuţiile purtate i-am spus că trebuie să dăm facturile originale înapoi că nu ne-am mai înţeles cu J. Atât eu, cât şi A. nu au forţat-o şi nici nu au obligat-o pe doamna contabil să le înregistreze aceste facturi în xerocopii şi pe fax. A menţionat că ar fi trebuit să fie atenţionată de doamna contabilă că nu are voie să înregistreze facturile în contabilitate, aşa cum prevede legea contabilităţii, aceasta neavând cunoştinţe de contabilitate şi nici nu a "forţat-o" pe doamna contabilă să le înregistreze.

Apelanta a mai menţionat că martorul M. a declarat că a înfiinţat societatea "pentru a putea furniza facturi care atestau livrări de bunuri sau prestări de servicii fictive, dar aceasta nu cunoştea acest lucru, deoarece în acea perioadă, de firmă s-a ocupat soţul său şi tot el ducea facturile la doamna contabil. Aşa se explică că nu au fost cunoscuţi în fotografii, deoarece în realitate era soţul său.

La pag. nr. 9 din hotărâre instanţa spune că nu vor fi reţinute în cauză, declaraţiile sale nu cunosc care este motivul, deoarece aceasta este în măsură să descrie activitatea firmei.

În faza de cercetare penală, aceasta a răspuns la întrebările puse de domnul procuror. Apelanta în declaraţia ce a dat-o la instanţă a spus că s-a ocupat ginerele său A. după luna august 2013 când s-a îmbolnăvit de cancer soţul său şi a decedat la 2 octombrie 2013. Nu ştie ce de a declarat doamna contabilă că s-a ocupat de firmă A., deoarece aceasta nu avea de unde să cunoască cine se ocupa de contracte, aceasta primea documentele de la soţul său, de multe ori îi lăsa documentele şi actele la magazin, la vânzătoare, deoarece deţinea în casă un magazin. Apelanta a arătat că a dat o ştampilă a firmei doamnei contabile că i-a fost solicitată. După un timp a întrebat-o ce face cu ştampila, pe ce documente o pune şi i-a răspuns că ştie ce face aceasta cu ştampila. S-a întrebat de ce doamna contabilă nu a chemat-o niciodată să semneze vreun document pe care punea ştampila pentru că ea cunoştea că aceasta este administratorul firmei.

Apelanta consideră că organele de control fiscale aveau obligaţia să se informeze şi să se documenteze cine este administratorul legal al societăţii F. SRL.

Deci toate facturile de la dosar deţin datele firmelor şi ştampila lor, aceasta crede că aceasta sau soţul său şi A. nu le-au "furat", ştampila sau datele de înregistrare ale firmelor. Din anul 2013 A. devine administrator al firmei F. SRL În acest dosar a fost angajat avocat care i-a pus întrebări în instanţă, dar din conţinutul hotărârii nu reiese că a fost angajat avocat şi nici ce opinie a avut în acest dosar.

Apelanta a solicitat să-i fie admise declaraţiile date de aceasta în dosar, precum şi apelul declarat, aşa cum l-a formulat, anexând xerocopia de pe certificatul de deces al soţului său şi a solicitat judecarea în lipsă. Fotocopia certificatului de deces al soţului său se află la dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de apel ale apelantei părţi civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în temeiul art. 408 şi următoarele din C. proc. pen., aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta parte civilă a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate, rejudecarea cauzei şi în ceea ce priveşte achitarea prejudiciului, obligarea inculpatului A., în calitate de reprezentant al părţii responsabile civilmente SC F. SRL Ticleni (în prezent radiată) la plata debitului de 247.703 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului, până la data achitării integrale a sumei datorate, conform prevederilor art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. (Legea nr. 207/2015).

În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii, instituirea, atât a popririi asigurătorii, cât şi a sechestrului asigurător, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., până la concurenţa valorii pagubei de 247.703 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate, conform prevederilor art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. (Legea nr. 207/2015), paguba adusă bugetului de stat.

Apelanta parte civilă a criticat sentinţa apelată, întrucât instanţa nu a admis toate cererile părţii civile şi în acelaşi timp a aplicat şi interpretat în mod greşit dispoziţiile legale incidente cauzei.

Astfel, în ceea ce priveşte constituirea ca parte civilă, instanţa a admis cererea părţii civile, dispunând obligarea inculpatului către partea civilă la plata sumei de 247.703 RON despăgubiri (compusă din TVA în valoare de 196.150 RON şi impozit pe profit în sumă de 51.553 RON) şi a accesoriilor fiscale aferente, calculate conform Codului de procedură fiscală, până la achitarea debitului principal, fără să menţioneze ca dată de la cere începe calculul accesoriilor aferente debitului principal este data săvârşirii faptei, pronunţând astfel o hotărâre care nu poate fi pusă în executare cu privire la accesoriile fiscale.

Aşa cum a arătat în cererea de constituire ca parte civilă, potrivit art. 19 alin. (5) din Noul C. proc. pen., repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune se face potrivit dispoziţiilor civile, ceea ce presupune, atât repararea pagubei efective, cât şi despăgubiri pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă. În Noul C. civ., prin dispoziţiile art. 1385, se prevede că, în cazul răspunderii civile delictuale, prejudiciul se repară integral, iar despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care, în condiţii obişnuite, ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi alte cheltuieli pe care le-a făcut, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. În consecinţă, despăgubirile datorate ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni cu caracter patrimonial, trebuie să cuprindă, atât pierderea suferită de partea civilă, cât şi beneficiul nerealizat.

Aşadar, acest prejudiciu, reprezentând creanţe fiscale, a fost produs de inculpat, ca urmare a activităţii desfăşurate în calitate de reprezentant al părţii responsabile civilmente SC F. SRL Ticleni (în prezent radiată).

În aceste condiţii, având în vedere că prejudiciul adus de inculpaţi, prin faptele săvârşite, este unul de natură fiscală, pentru acoperirea efectivă a acestuia, partea civilă este în drept a pretinde şi dobândi, sub forma de beneficiu nerealizate, accesoriile legale, care curg de la momentele stabilite de prevederile Codului de procedură fiscală.

Apelanta parte civilă a reiterat că accesoriile fiscale sunt datorate de la data săvârşirii faptei până la data achitării integrale a debitului având în vedere următoarele dispoziţii legale: Art. 1381 din noul C. civ. prevede: (1) "Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie.(2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat."

A arătat faptul că, ziua cauzării prejudiciului în prezenta cauză, este data săvârşirii faptei, data de la care urmează a fi calculate accesoriile aferente sumei datorate. De asemenea, potrivit art. 1386 alin. (2) din noul C. civ., referitoare la formele reparaţiei:

"La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului."

S-a subliniat faptul că, necesitatea stabilirii termenului de scadenţă de la care urmează a fi calculate accesoriile, prezintă o importanţă majoră din punct de vedere al stabilirii cuantumului acestora, cât şi din punct de vedere al punerii în executare a hotărârii prin care inculpaţii sunt obligaţi la plata despăgubirilor civile către Statul Român prin ANAF.

De asemenea, aşa cum se poate observa, prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. (Legea 207/2015) fac referire tot la termenul de scadenţă, fiind necesar a fi stabilită data de la care curg aceste accesorii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 173 din Codul de procedură fiscală

"(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere". Art. 174 din Legea nr. 207/2015 prevede "(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv."

De asemenea, art. 176 din acelaşi act normativ prevede "(1) Penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Dispoziţiile art. 174 alin. (2) - (4) şi art. 175 sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01 % pentru fiecare zi de întârziere. (3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor. (4) Penalitatea de întârziere nu se aplică pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa de fond ar fi trebuit să dispună obligarea inculpatului A. la plata debitului principal în cuantum de 247.703 RON şi la plata accesoriilor fiscale aferente acestuia, reprezentate de dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate, conform prevederilor art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. (Legea nr. 207/2015).

În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii, ca parte civilă a solicitat instanţei să dispună instituirea, atât a sechestrului asigurător, cât şi instituirea popririi asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului până la concurenţa pagubei compusă din 247.703 RON debit şi accesorii fiscale aferente acestuia.

Curtea de Apel Craiova, deşi a reţinut că cererea părţii civile este întemeiată, reţinându-se incidenta Deciziei nr. 19/2017 pronunţată în recurs în interesul legii, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 397 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 249 alin. (5) din C. proc. pen. a admis doar în parte cererea de instituire a măsurilor asigurătorii dispunând doar instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra patrimoniului inculpatului nu şi măsura popririi asigurătorii asupra acestuia.

Apelanta parte civilă a învederat aceste considerente, a solicitat admiterea apelului declarat împotriva Sentinţei penale cu nr. 166 din 8 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul cu nr. x din 2019 şi a solicitat să se dispună desfiinţarea sentinţei apelate, rejudecarea cauzei şi admiterea în totalitate a cererilor părţii civile aşa cum au fost arătate mai sus.

La termenul de judecată de la 28 ianuarie 2021, apărătorul ales al apelantului inculpat A. a solicitat amânarea cauzei, întrucât termenul acordat a fost unul scurt, iar inculpatul şi membrii familiei acestuia au anumite probleme medicale, astfel că nu a reuşit să ia legătura personal cu dumnealor, ci doar telefonic. Tatăl şi fiul sunt suspecţi de COVID-19, unul şi-a făcut testul şi a ieşit negativ, însă celălalt este pozitiv.

În continuare, Înalta Curte a precizat că se putea lua legătura telefonic de către apărare cu inculpatul A.

Ca urmare a celor învederate de instanţă, apărătorul ales al apelantului inculpat A. a precizat că are în vedere anumite acte, întrucât numita G. este cea care a condus respectiva societate şi aceasta cunoaşte toate aceste aspecte, inculpatul A. fiind administratorul de fapt al societăţii, după cum a reieşit, de altfel şi din actele dosarului. Totodată, a precizat că acesta a acordat asistenţă juridică inculpatului şi în faţa instanţei de fond.

Au fost consemnate în încheiere concluziile pe cererea formulată de apărătorul apelantului inculpat, ale reprezentantului parchetului, dar şi cele în replică ale apărătorului ales al apelantului inculpat.

Înalta Curte conform dispoziţiilor art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, constatând întemeiată cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al apelantului inculpat A., în vederea garantării exercitării dreptului la apărare, a acordat un ultim termen de judecată pentru pregătirea apărării, a pus în vedere apelantului inculpat A., prin apărător ales, să depună la dosarul cauzei cererea de probatorii până pe data de 5 februarie 2021 şi, în măsura în care starea de sănătate îi va permite, să se prezinte la termenul de judecată şi totodată să înainteze la dosarul cauzei acte medicale în susţinerea celor arătate la acest termen de judecată de către apărare şi a amânat cauza la 11 februarie 2021, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost primite prin email şi depuse motivele de apel formulate de apelantul inculpat A., aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale pronunţată de curtea de apel, potrivit disp. art. 421 alin. (2) lit. a) şi pronunţarea unei noi hotărâri: I conform regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea, să se dispună achitarea cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. (4 acte materiale comise în perioada ianuarie - iunie 2012); II conform regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii civile, să se respingă, ca neîntemeiată acţiunea civilă, formulată în procesul penal de Statul Român prin ANAF - DGRFP Craiova; III să se dispună desfiinţarea sechestrului asigurător instituit asupra patrimoniului.

Apelantul inculpat a arătat că a fost condamnat prin sentinţa atacată, precum şi aspectele reţinute de prima instanţă, au fost făcute referiri la mijloace de probă, la valoarea prejudiciului, s-a argumentat că răspunderea persoanei care administrează în fapt societatea comercială, care are calitate de contribuabil în raporturile juridice de drept fiscal, nu este exclusă nici în situaţia în care ar fi dovedită şi răspunderea penală a profesionalismului în contabilitate, de vreme ce organizarea contabilităţii, respectiv dispoziţia de înregistrare a operaţiunilor comerciale aparţine exclusiv factorului cu putere decizională asupra activităţii societăţii, materializată în atribuţiile de administrare în fapt sau în drept. În plus, s-a mai reţinut faptul că a solicitat contabilei firmei înregistrarea în evidenţă a unei facturi care nu reflectau operaţiuni comerciale reale.

S-a apreciat că sentinţa penală, pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, în contextul celor evidenţiate mai sus este pronunţată în condiţii de nelegalitate cu încălcarea principiului in dubio pro reo.

Analizând acuzaţia adusă prin prisma probelor administrate s-a constatat că, pentru existenţa infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată este necesar ca sub aspectul laturii obiective să se dovedească evidenţierea unor cheltuieli nereale ori a altor operaţiuni fictive. Relevant pentru atragerea răspunderii penale este caracterul real sau nu al raportului juridice relevat de actele contabile sau documentele legale.

În cauză pentru a se determina existenţa acestor raporturi juridice s-au administrat probe patrimoniale şi s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză din cuprinsul căruia a rezultat că operaţiunile au fost desfăşurate efectiv.

Exemplificativ, în ceea ce priveşte relaţiile cu SC C. SRL Slatina, doar prin prisma faptului că nu existau situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, situaţie de lucrări şi că factură fiscală a fost prezentată în copie xerox organelor de inspecţie fiscală nu se poate deduce faptul că operaţiunea era fictivă.

De asemenea, nu se poate afirma că operaţiunile erau nereale doar pentru că societatea mai sus menţionată a fost constituită în scopul eludării de la plata taxelor şi impozitelor către stat.

Ceea ce nu s-a probat fără dubiu este faptul că ar fi cunoscut că cei care au eliberat documente contabile nu sunt reprezentanţi legali ai societăţilor comerciale şi că utilizarea de către furnizor a unor facturi care poartă menţiuni false nu afectează existenţa raportului comercial în sens de negotium şi nu transformă operaţiunea comercială într-una inexistentă ori nereală. Ceea ce este relevant pentru cauză este achiziţionarea de produse la preţul şi în cantitatea stipulată în documentele contabile, constatarea tipicităţii, în speţă, priveşte existenţa operaţiunilor comerciale.

Principiul neutralităţii TVA-ului, al proporţionalităţii şi a prevalenţei economicului asupra juridicului impun ca deducerea taxei pe valoare adăugată să fie acordată, dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă nu au fost respectate. În acest sens a decis şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care, în Hotărârea HALIFAX - C-255/02 a statuat că singura situaţie în care trebuie exclus caracterul real al unei operaţiuni economice este acela în care se efectuează tranzacţii fictive.

Prin art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 se defineşte "operaţiunea fictivă" ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există, iar potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din lege, constituie infracţiune (...) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

S-a mai arătat că există o distincţie notabilă între operaţiunea nereală şi operaţiunea fictivă, astfel că dacă operaţiunea nereală este o noţiune largă în care poate fi inclusă şi operaţiunea fictivă, reciproca nu mai este valabilă.

Astfel, în timp ce "operaţiunile fictive" presupun operaţiuni care nu există în realitate, "cheltuielile care nu au la bază operaţiuni reale" pot presupune şi operaţiuni care există în realitate, dar care sunt inexacte. Faptul că legiuitorul a înţeles să nu pună semnul egalităţii între termenii "inexact" şi "fictiv" rezultă şi din textul art. 9 lit. f) din lege."

Apelantul inculpat consideră că noţiunea de "operaţiune", raportat la infracţiunea de evaziune fiscală, cuprinde orice raport juridic relevant din punct de vedere fiscal din perspectiva stabilirii obligaţiilor fiscale (6), iar referirea legiuitorului în cuprinsul normei de la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 la "cheltuieli" reprezintă o exemplificare a unei consecinţe ce poate fi generată de o operaţiune şi nu o exemplificare a unei operaţiuni. Astfel, în cazul unei vânzări (operaţiune), ia naştere obligaţia cumpărătorului de plată a preţului, situaţie care, din perspectiva acestuia şi din perspectivă contabilă, reprezintă o cheltuială generată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În condiţiile în care probele administrate în cauză nu sunt apte a dovedi vinovăţia, a apreciat că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată iar aspectele reţinute în cuprinsul hotărârii pe baza probelor administrate nu conduc la stabilirea vinovăţiei, în mod cert, astfel că soluţia condamnării apare în contradicţie cu principiul nevinovăţiei.

Aşa cum a subliniat anterior, reţinerea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 are în vedere evidenţierea cheltuielilor în documente contabile, ce nu au la bază operaţiuni reale. Tipicitatea infracţiunii vizează şi probarea caracterului nereal al operaţiunilor desfăşurate şi nu doar analiza cheltuielilor, aşa cum reies din documentele justificative.

Vinovăţia sa trebuia răsturnată şi în privinţa faptului că ar fi cunoscut faptul că cei care au eliberat documente contabile nu sunt reprezentanţii legali ai societăţilor comerciale ori în prezenta cauză acest aspect nu a fost răsturnat prin nicio probă. Chiar dacă anumite cerinţe de formă nu sunt îndeplinite în privinţa facturilor, nu afectează existenţa raportului comercial în sens de negotium şi nu transformă operaţiunea comercială într-una inexistentă ori nereală.

A mai adăugat şi faptul că societatea pe care o administra în fapt avea 20 de angajaţi, 4 autocamioane, proprietate a societăţii şi 40 de autocamioane închiriate, aspect ce dovedeşte caracterul dezvoltat al societăţii.

În drept a invocat dispoziţiile art. 408 - 432 din C. proc. pen.

Sub aspect probator a solicitat administrarea probei cu martorii: G., cu domiciliul indicat şi R., cu domiciliul menţionat.

La termenul de judecată de la 11 februarie 2021, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 420 alin. (4) din C. proc. pen. a pus în vedere apelantului inculpat A. să precizeze dacă doreşte să dea declaraţie în această cauză, învederându-i, totodată, că orice declară poate fi folosit împotriva sa.

Apelantul inculpat A. a precizat că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel. În continuare, Înalta Curte a procedat la legitimarea apelantului inculpat A., fotocopia cărţii de identitate a acestuia fiind ataşată la dosarul cauzei.

În conformitate cu art. 107, art. 108, art. 109, art. 110 şi art. 378 din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea inculpatului A., declaraţia acestuia fiind consemnată în scris, semnată subsecvent citirii şi ataşată la dosarul cauzei, la dosarul Înaltei Curţi.

În timpul audierii inculpatului A., Înalta Curte a respins întrebarea adresată acestuia de către apărătorul său ales, respectiv: Dacă a semnat facturi care aveau legătură cu achiziţia de mărfuri care sunt în obiectul de activitate al firmei sau a semnat şi altfel de facturi?, apreciind-o ca fiind inutilă pentru soluţionarea cauzei, nefăcând obiectul probaţiunii.

Înalta Curte a acordat cuvântul în susţinerea cererilor de probatorii.

Apărătorul ales al apelantului inculpat A. a solicitat administrarea probei cu martori: G. - administratorul în drept al societăţii SC F.; R., pentru a dovedi cine a negociat contractele pentru societatea în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a cererii de probatoriu formulată de către apărătorul ales al apelantului inculpat A.

Înalta Curte, în baza art. 420 alin. (5) cu ref. la art. 100 alin. (2) din C. proc. pen., a admis cererea de probatorii formulată de către apărătorul apelantului inculpat A., constând în audierea martorilor G. şi R., apreciind-o ca fiind relevantă, în raport cu obiectul probaţiunii din cauză, în vederea administrării probei testimoniale, a dispus citarea martorilor G. şi R. şi a amânat cauza la data de 25 februarie 2021, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 25 februarie 2021, Înalta Curte a procedat la legitimarea martorilor G. şi R., fotocopiile de pe cărţile de identitate ale acestora fiind ataşate la dosarul cauzei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 122 raportat la art. 381 alin. (1), art. 382 şi art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea martorilor G. şi R., sub prestare de jurământ, declaraţiile acestora fiind consemnate, semnate şi ataşate la dosarul cauzei., la dosarul Înaltei Curţi.

La interpelarea preşedintelui completului de judecată de a se preciza dacă mai sunt cereri prealabile de formulat, apărătorul ales al apelantului inculpat A. a precizat că ar fi dorit să poată depune la dosar un istoric al plăţilor, al volumului de activităţi şi al acestor contracte de închiriere, însă nu reuşeşte datorită timpului îndelungat care a trecut. În acest sens, a arătat că a formulat numai cereri pertinente în faţa instanţei şi îi este foarte greu să se descurce cu această firmă care este în insolvenţă şi nu găseşte arhiva pentru a depune cele la care a făcut anterior referire.

Faţă de cele învederate de apărare, preşedintele completului a menţionat că, practic, s-a arătat imposibilitatea depunerii la dosar a acestor înscrisuri, însă nu sunt de formulat alte cereri.

În continuare, apărătorul ales al apelantului inculpat A. a precizat că nu ar dori să comită un abuz, întrucât, în mod normal, potrivit dispoziţiilor legale, poate solicita acordarea unui nou termen în vederea depunerii la dosar de înscrisuri, însă nu este corect să solicite acest lucru ştiind că deja nu poate să le obţină.

La interpelarea preşedintelui completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu are cereri prealabile de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat ori probe de administrat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.

Apelanta G., în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea apelului declarat, întrucât ginerele său, inculpatul A., nu a avut nicio calitate în firma în discuţie.

Apărătorul ales al apelantului inculpat A., în concluziile orale, în dezbateri a solicitat ca instanţa în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit.

c) din C. proc. pen., soluţionând, prin admiterea apelului, latura penală, să constate că inculpatul este nevinovat, neexistând probe că a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat. Precum a arătat şi în cadrul motivelor de apel, dar în special şi prin depoziţiile date în faţa instanţei, societatea aceasta, înfiinţată în anul 2009, închisă în anul 2013, "intrată în procedura de insolvenţă" odată cu decesul soţului doamnei G., a fost administrată şi coordonată întotdeauna de către cei doi soţi, ca, de altfel şi plăţile au fost făcute tot de către aceştia.

Apelanta G. a fost audiată nemijlocit de instanţa de apel în calitate de martor, fiind un martor care are cunoştinţă despre aceste aspecte şi, care nu a venit să spună ceva ce a auzit. De asemenea, a arătat că unul dintre cele mai bune contracte ale firmei era cel care viza căratul acestui nămol, practic care rămâne la sonde, un nămol amestecat cu ţiţei. S-au obţinut nişte acte prin care camioanele erau autorizate să care acest nămol dintr-o parte în alta, în aşa-zisele depozite, iar fiecare transport era verificat de un reprezentant al V.

Firma se afla la Ţicleni, se venea la Slatina, fiind o distanţă de 120 de km, în Slatina sau la Balş încărca de pe câmp, golea într-un loc şi se întorcea la Ţicleni, şi aceasta a precizat martora G., respectiv ca să vină la Craiova, maşina trebuia spălată, la Slatina căra de pe câmp, tot în jurul Slatinei, pentru că erau singurii atestaţi. Aceste aspecte nu a putut să le dovedească prin înscrisuri. Pentru a se întoarce la Ţicleni, utilajul trebuia să fie spălat, acesta a fost un contract, în banii de acum cum preciza martora, "de miliarde", pentru că în toată Oltenia erau două firme care aveau acreditare.

Acesta era unul din contractele pe care această firmă le avea, din acest motiv fiind închiriate 20 - 30 de maşini. La Rovinari, de exemplu, unde se afla un alt punct de lucru, la fel, factura de Slatina nu putea fi plătită că ar fi cărat firma din Ţicleni la Slatina dacă nu avea ataşată şi factura de spălare. Era una din condiţii, odată cu plata pentru transport era şi plata pentru spălat, făcea parte din contract, fiind legate între ele. Achiziţia de anvelope pentru această activitate, faptul că dumnealor se ocupau şi montau la maşinile închiriate, nu era o concesie, ci o necesitate, întrucât pentru un cauciuc un astfel de utilaj pierdea într-o zi circa 50 - 60 de milioane.

Referitor la achiziţia de anvelope auto (50 bucăţi), a precizat că acestea puteau să fie suficiente pentru 2 - 3 zile sau pentru o lună. În plus, dacă camionul era nefuncţional pentru că avea pană, nu se încasau bani.

Mai mult decât atât, a încercat să explice judecătorului fondului ce reprezintă aceste ordine de compensare, strict ale unităţilor miniere. Astfel, pentru orice activitate pe care o persoană o presta la mină, de multe ori nu era plătită cu bani, ci cu certificate energetice şi asta însemna că avea de încasat de un miliard, de la mină, certificate energetice. Aceste certificate energetice se închideau undeva, dar închiderea lor aducea nişte preţuri mai mici. A subliniat încă o dată faptul că o achiziţie de 50 de anvelope era suficientă pentru o săptămână sau o lună de zile. Nu era obligat să verifice, fiind foarte multe decizii pronunţate de instanţe că nu există obligaţia de a verifica pe cel care a adus factura cât timp marfa există. În opinia apărării, era o problemă foarte gravă dacă G. avea facturierul ei şi ar fi avut 5 facturi cu aceeaşi serie, însă toţi administratorii audiaţi în faza de urmărire penală şi la instanţa de fond au spus că au fost plimbaţi prin toată ţara cu facturile respective, firmele acelea fiind înfiinţate ca să emită facturi. De asemenea, a susţinut că respectiva factură îndeplineşte condiţiile de formă, purtând semnătura şi tot ce trebuie pentru un cumpărător. În acest sens, a arătat că au fost luate 50 de cauciucuri, s-a plătit cash, putând fi contravenţie şi, nu infracţiune, dacă s-a depăşit plafonul de 50 de milioane şi, se deţine factura. În contextul în care peste câţiva ani se fac verificări şi se constată că firma respectivă nu a vândut niciodată, a susţinut că nu este treaba cumpărătorului să verifice realitatea facturilor, atâta timp cât a plătit şi a avut aceste bunuri în gestiune. De altfel, a învederat că instanţa nu a analizat sub nicio formă faptul că aceste persoane au declarat că au fost plimbate în toată ţara, însemnând, aşadar, că cineva s-a ocupat de acest lucru, să emită aceste facturi în toată ţara, nu numai aici. Afirmau că au fost la Timişoara, Baia Mare şi Iaşi, în consecinţă, aceste facturi au intrat în circuit, fiind introduse de cineva şi, nu de inculpatul A.

Dacă anchetatorii ar fi mers mai departe cu efectuarea de verificări şi ar fi reieşit că maşinile respective nu au cărat niciodată la Slatina şlamul acesta, atunci inculpatul nu mai putea să formuleze nicio apărare în faţa instanţei de apel, însă contractele au existat. Măcar să se fi verificat dacă o maşină, nu zeci cum au fost aici, a făcut o cursă de Slatina, fiind prea târziu la acest moment să aducă acele contracte, întrucât nu mai are de unde să le scoată.

Aspectele acestea nu au fost în niciun fel contracarate, fiind doar declaraţia acestor persoane, care se pare că s-au ocupat să emită facturi în toată ţara şi să facă aceste lucruri, însă toate achiziţiile efectuate în cauză au avut legătură cu societatea. Inculpatul A. este judecat şi condamnat pentru aceste presupuse fapte de administrare în fapt ale societăţii, or, nu există plăţi făcute de dumnealui, nu există file de cec sau contracte semnate de acesta. Referitor la întrebarea adresată de către reprezentantul parchetului, în sensul dacă inculpatul, în anul 2011, a avut o împuternicire din partea firmei să o reprezinte, a susţinut că în rechizitoriu, la pagina 5, se face trimitere la un proces-verbal încheiat în 6 martie 2013, cum că dumnealui ar fi depus împuternicirea din 10 ianuarie 2011 în raportul de inspecţie fiscală. Însă, faptul că în anul 2013, vine şi discută cu Garda Financiară, cu Antifrauda, cu toate aceste organisme, cu organele de cercetare penală, nu înseamnă că a făcut acte de administrare şi acte de dispoziţie în ceea ce priveşte patrimoniul firmei. Totodată, a arătat că nu înţelege de ce contabila nu a fost citată decât în calitate de martor în cauza de faţă, precum şi că nu există bilanţ depus şi semnat de către inculpat, ca de altfel, nici balanţă şi, nici decont de TVA. Deconturile, exact cum preciza şi inculpatul, nici măcar nu sunt semnate, dar se reţine că s-au cerut şi că s-au plătit banii, însă acestea nu sunt semnate. Faptul că inculpatul ducea chitanţele şi facturile dintr-un loc în altul nu reprezintă acte de dispoziţie. Contabila, cu prilejul audierii de către instanţa de fond, la momentul la care i s-a precizat că a introdus în gestiune nişte facturi în copie xerox, a susţinut:

"eu le-am introdus şi le-am spus să mi le dea în original, nu mi le-au mai dat, nu mai este treaba mea". În acest sens, a arătat că aceasta este profesionistul care săvârşeşte infracţiunea, pentru că el nu poate spune că a făcut-o de capul lui deşi are cunoştinţe. Or, acolo sunt actele de dispoziţie care în concret nu au putut să-i fie reţinute inculpatului. Nu există dovada faptului că acea factură a fost plătită în următoarea secundă de către el, sau că a fost în urma unui contract încheiat de acesta. A semnat facturile pentru că avea cunoştinţă, fiind perioada în care socrul lui era bolnav de cancer.

La interpelarea preşedintelui completului de judecată, a precizat că, în opinia apărării, nu sunt probe suficiente pentru ca această infracţiune să fie reţinută în sarcina inculpatului A. Toate acţiunile acestuia au fost întreprinse ca şi avocat al firmei şi, nu ca un administrator de drept şi de fapt al firmei, aşa cum se reţine în rechizitoriu. A solicitat admiterea apelului declarat de inculpat, astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, să se constate că aceste facturi au reprezentat nişte acţiuni reale, să se respingă şi acţiunea civilă în ceea ce priveşte pretenţiile formulate de Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova, precum şi să se dispună desfiinţarea sechestrului asigurător instituit asupra patrimoniului inculpatului. A solicitat respingerea apelului declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova şi admiterea apelului formulat de apelanta G.

Concluziile reprezentantului parchetului asupra apelurilor declarate de G., inculpatului A. şi partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova, precum şi poziţia în replică apărătorului apelantului inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând apelurile declarate de inculpatul A., de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova şi apelanta G.

G. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma dispoziţiilor art. 417 cu referire la art. 420 alin. (8) - (10) din C. proc. pen. şi faţă de calitatea apelantei G., cu referire la dispoziţiile art. 409 lit. e) teza I-a din acelaşi cod, Înalta Curte constată apelurile declarate de inculpat şi partea civilă ca fiind nefondate şi apelul declarat de apelanta G. ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul A.:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, instanţa de control judiciar consideră că prima instanţă a stabilit legal şi temeinic situaţia de fapt, precum şi vinovăţia inculpatului A. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., aşa cum a dispus prin schimbarea încadrării juridice, potrivit art. 386 din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o judicioasă analiză asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală incriminată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în raport cu Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 193/2017 şi faţă de criticile inculpatului A. referitoare la sintagma operaţiuni fictive, reţinând că răspunderea persoanei, care având calitatea de asociat, aşa cum este şi cazul inculpatului ce deţinea 75 % din părţile sociale, iar restul de 25 % din părţile sociale fiind deţinute de G., a administrat în fapt societatea comercială, care are calitate de contribuabil în raporturile juridice de drept fiscal, nefiind exclusă nici în situaţia în care ar fi dovedită şi răspunderea penală a profesionistului în contabilitate, atâta timp cât organizarea contabilităţii, respectiv dispoziţia de înregistrare a operaţiunilor comerciale aparţine exclusiv factorului cu putere decizională asupra activităţii societăţii materializată în atribuţiile de administrare în fapt sau în drept.

Prima instanţă a coroborat şi evidenţiat în mod efectiv mijloacele de probă care au condus la convingerea dincolo de orice îndoială că inculpatul A. a comis infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi asume declaraţiile martorilor I., care a prestat servicii convenţionale de contabilitate pentru SC F., care a declarat că în această calitate a colaborat exclusiv cu inculpatul A., acesta fiind persoana care îi preda actele contabile de evidenţă primară (facturi, chitanţe) pentru a fi înregistrate în contabilitatea societăţii, că inculpatul a participat la toate controalele efectuate de Administraţia Financiară la societate în perioada în care martora a avut calitatea de contabil, că societatea a deţinut două ştampile care se aflau în posesia inculpatului şi a martorei şi că martora nu a înregistrat decât documentele contabile predate de inculpat;

J., care a relatat că toate negocierile în legătură cu serviciile şi bunurile SC B., în relaţia cu SC F. le-a purtat numai cu inculpatul A., că nu a existat o înţelegere a părţilor cu privire la vânzarea utilajelor ci doar la închirierea acestora, precum şi că SC F. nu a făcut plăţi şi nu a stornat facturi către SC B.; R. care a arătat că a fost angajat al societăţii F. în perioada 2009 - 2016, că în principal activitatea desfăşurată de societate a constat în serviciu de igienizare puţuri şi neutralizare deşeuri cu regim special, beneficiar fiind V., iar inculpat era cel care se ocupa pentru societate de relaţiile cu banca şi era persoana care plătea salariile angajaţilor, martorul arătând că activitatea societăţii era coordonată de G. sau soţul acesteia, precum şi că a fost prezent la discuţia dintre A.

şi J., respectiv că în prezenţa sa nu s-a semnat niciun înscris între cei doi reprezentanţi ai societăţilor; M., fiind avută în vedere declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul decedând, aşa cum a rezultat din actele depuse, declaraţia în care a relatat că a înfiinţat societatea sa în anul 2010, pentru furniza facturi care atestau livrări de bunuri sau prestări de servicii fictive la îndemnul numitului W. şi că în acest context a emis factura fiscală nr. x din 2012 în beneficiul SC F., în urma discuţiei cu W.

şi un bărbat care reprezenta societatea F., însă fiind-i prezentate fotografiile inculpatului şi martorei G., martorul declarând că nu recunoaşte pe niciuna dintre aceste persoane; K., administrator la SC E. SRL şi L., administrator la SC D. SRL, care au arătat că nu au avut raporturi comerciale cu SC F., că nu au comercializat bunuri de tipul celor înscrise în facturile aparent emise de societăţile lor şi că indică diferenţe evidente între tipizatele facturilor, precum şi referitor la datele de identificare ale societăţilor şi impresiunea ştampilelor aplicate pe facturile înregistrate de SC F.

Prima instanţă a făcut menţiuni concrete asupra declaraţiilor date de martora G., afin de gradul I al inculpatului şi asociat al SC F. SRL, apreciind că nu vor fi reţinute în cauză decât în măsura în care se coroborează cu restul probatoriului, întrucât aceasta a avut o poziţie oscilantă, în etapa urmăririi penale, relatând că inculpatul s-a ocupat de administrarea societăţii în perioada în care martora şi soţul acesteia erau împiedicaţi, din motive de sănătate, să administreze firma, iar în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, a negat orice participare a inculpatului în administrarea societăţii, oferind detalii despre unele dintre activităţile societăţii pe care în faza urmăririi penale nu le-a indicat, exemplificând, în legătură cu relaţia SC F. - SC B. SRL, arătând că are cunoştinţă despre faptul că facturile înregistrate reflectă realitatea dar că ulterior părţile s-au răzgândit, procedându-se la stornarea facturilor şi la restituirea preţului, împrejurări pe care nu le invocă nici măcar inculpatul care a susţinut că nu a efectuat niciun fel de activitate în cadrul SC F. SRL.

Prima instanţă a reţinut că în contabilitatea SC F. SRL au fost înregistrate, în relaţia cu societăţile: C. SRL (factura nr. x din 24 ianuarie 2012), SC D. SRL (factura nr. x din 5 martie 2012), SC B. SRL, SC E. SRL (factura nr. x din 7 iunie 2012), mai multe facturi care nu îndeplinesc condiţiile de documente justificative, întrucât nu sunt recunoscute de reprezentanţii societăţilor indicate în calitate de furnizori, menţiunile din facturi nu corespuns datelor de identificare ale firmelor respective, unele dintre societăţile furnizoare nu au desfăşurat niciun fel de activitate comercială (SC C. SRL, SC D. SRL), iar pentru unele dintre aceste societăţi s-a probat că la data emiterii facturilor nu erau înregistrate ca plătitoare de TVA (B. SRL, SC D. SRL), astfel că nu puteau fi utilizate cu titlu de documente justificative la calculul cheltuielilor deductibile pentru stabilirea impozitului pe profit, respectiv pentru calculul TVA deductibilă.

Înalta Curte constată că prima instanţă a înlăturat temeinic motivat apărările inculpatului A. cu privire la realitatea tranzacţiilor concretizate în facturile emise de cele patru societăţi, evidenţiind că facturile respective au fost înregistrate în evidenţa contabilă, în scopul diminuării veniturilor impozabile, fiind obţinută o majorare a cheltuielilor şi implicit, reducerea profitului şi a impozitului datorat, dar şi în scopul deducerii nelegale de TVA, fiind înregistrate facturi care aparent indicau faptul că preţul de achiziţie include şi TVA în pofida faptului că nu era adevărat.

De asemenea, prima instanţă a relevat modul în care problematica TVA deductibilă a fost analizată şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu referire la Directiva 2006/112/CE referitoare la dreptul de deducere a taxei şi condiţiile de exercitare, în cauzele C-80/11 şi C-142/11, evidenţiind că "articolul 1167, articolul 168 lit. a), articolul 2178 lit. a), articolul 220 pct. 1 şi articolul 226 din Directiva privind sistemul comun al TVA trebuie interpretată în sensul că se opun unei practici naţionale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză unei persoane impozabile dreptul de a deduce din valoarea TVA pe care o datorează valoarea taxei datorate sau achitate pentru serviciile care i-au fost furnizate pentru motivul că emitentul facturii aferente acestor servicii sau unul dintre prestatorii săi a săvârşit nereguli, fără ca această autoritate să dovedească, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârşită de emitentul menţionat sau de un alt operator care intervine în amonte în lanţul de prestaţii."

Totodată a observat că principiul enunţat de Curtea de Justiţie - recunoaşterea de către organele fiscale naţionale a dreptului de deducere a TVA aferent oricărei operaţiuni comerciale justificate prin facturi care îndeplinesc condiţiile de conformitate prev. de art. 226 din Directivă (respectiv ca factura să conţină detalii în scopuri de TVA referitoare la: cantitatea şi natura bunurilor livrate sau volumul şi natura serviciilor prestate; data la care s-a efectuat ori încheiat livrarea de bunuri sau prestarea de servicii; data la care s-a efectuat plata avansului, în măsura în care se poate determina respectiva dată şi aceasta diferă în raport cu data emiterii facturii), comportă o excepţie: dreptul de deducere nu este incident în cazul în care autoritatea fiscală dovedeşte că persoana impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea fiscală indicată în justificarea dreptului de deducere provenea dintr-o fraudă săvârşită, fie de emitent, fie de alt operator, care a intervenit în amonte în lanţul de prestaţii (în cazul furnizorilor succesivi).

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a făcut aplicarea dreptului comunitar, prin raportare la normele mai sus menţionate şi interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în situaţia concretă a cauzei, reţinând că inculpatul a solicitat contabilei firmei înregistrarea în evidenţă a unei facturi care nu reflecta operaţiuni comerciale reale, în scopul alterării rezultatelor financiare ale societăţii pe care a administrat-o în fapt şi care avea calitatea de contribuabil şi debitor al creanţelor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.

De asemenea, prima instanţă a argumentat în concret în privinţa apărării formulate în legătură cu facturile aparent emise de SC B. SRL, în raport cu care SC F. a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţia unor utilaje de valoare însemnată, constatând că nici declaraţiile inculpatului şi martorei G. nu se coroborează, întrucât martora a arătat că s-a plătit preţul aferent acestor achiziţii, după care s-au stornat facturile, părţile restituindu-şi reciproc prestaţiile, în timp ce inculpatul a relatat că nu a plătit preţul, iar din actele contabile nu a rezultat existenţa operaţiunii de stornare şi pe cale de consecinţă aceste operaţiuni comerciale sunt fictive, facturile înregistrate, care există numai în fotocopie în arhiva SC F. SRL, conţinând menţiuni false privitoare la existenţa şi natura tranzacţiei.

Totodată, prima instanţă a înlăturat şi apărarea referitoare la faptul că operaţiunile comerciale de achiziţii bunuri şi servicii au existat în mod real şi că inculpatul nu avea obligaţia să verifice dacă societatea indicată în factură era proprietara bunurilor furnizate, întrucât activitatea comercială a SC F. s-a desfăşurat într-o zonă minieră defavorizată unde societăţile primeau ordine de compensare energie emise de unităţile minieră în cadrul unui circuit fiscal, neexistând disponibilităţi băneşti şi a constatat că nu poate fi reţinută, deoarece nu are suport probator.

Prima instanţă a audiat martorul R. la solicitarea inculpatului, în apărare privitor la activitatea concretă pe care societatea F. a efectuat-o, acesta declarând că a fost angajat al societăţii în perioada 2009 - 2016 şi în această calitate are cunoştinţă că societatea a prestat în perioada 2011 - 2012 activităţi de transport şi neutralizare deşeuri, pentru V. S.A., precum şi că pentru aceste activităţi, societatea F. a efectuat cheltuieli aprovizionându-se cu materiale consumabile (anvelope, echipament de protecţie pentru muncitor) dar şi că a achiziţionat servicii de igienizare a mijloacelor de transport, însă martorul nu cunoaşte date privitoare la aceste achiziţii.

Or, şi în situaţia în care aceste cheltuieli ar fi existat, susţinerile în apărare ale inculpatului sunt în sensul că bunurile şi serviciile au fost achiziţionate pe piaţa liberă, iar nu de la societăţi plătitoare de TVA, pentru ca preţul de achiziţie să inclusă TVA, aceasta fiind modalitatea prin care s-a obţinut deducerea de TVA nelegală, societatea obţinând diferenţa între TVA evidenţiată scriptic, ca TVA colectată în cadrul preţului de vânzare evidenţiat contabil şi TVA deductibilă în cadrul de achiziţie evidenţiat contabil.

S-a mai arătat şi faptul că înregistrarea în evidenţa contabilă a unor facturi necorespunzătoare realităţii a stat la baza declaraţiilor fiscale prin care rezultatele financiare ale societăţii au fost modificate, în vederea sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA legal datorate.

Instanţa de control constată că prima instanţă a argumentat că aceste manopere frauduloase nu pot fi reţinute ca fiind simple erori la completarea declaraţiilor fiscale pentru a exista posibilitatea calculării prejudiciului prin metoda estimării bazei de impunere, în conformitate cu dispoziţiile O.P.A.N.A.F. nr. 3389/2011, deoarece prin acest act normativ au fost reglementate şi situaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale respectiv: dacă documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei sunt incorecte ori incomplete; dacă documentele şi informaţiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organului de inspecţie fiscală.

De asemenea, s-a reţinut că s-a procedat la înregistrarea contabilă a unor facturi având conţinut fals, facturi aparent emise de societăţile plătitoare de TVA, modalitate în care s-a creat aparenţa unor cheltuieli cu achiziţia de bunuri şi servicii care includ TVA, precum şi că aceste facturi constituie documente justificative, îndeplinind condiţiile de formă pentru a fi evidenţiate, apte să producă efecte juridice în privinţa calculării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, ipoteză care excede situaţiilor reglementate de Ordinul nr. 3389/2011 şi îndreptăţeşte concluzia expertului contabil privitoare la incidenţa art. 21 din C. fisc. , în sensul că aceste cheltuieli nu sunt deductibile.

Prima instanţă, în raport cu argumentele expuse a reţinut că inculpatul A. a comis cu vinovăţie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări coroborate asupra tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, în primă instanţă, deja evidenţiate în concret de către aceasta, aşa cum s-a arătat, în considerentele sentinţei, precum şi în faţa instanţei de apel, respectiv declaraţiile martorilor R., aflată la dosarul Înaltei Curţi şi G., aflată la dosarul Înaltei Curţi, precum şi a declaraţiei inculpatului A., aflată la dosarul Înaltei Curţi, constată că declaraţiile martorilor prin aspectele menţionate nu înlătură modalitatea concretă şi nici vinovăţia inculpatului A. în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, iar declaraţia inculpatului A. de nerecunoaştere a infracţiunii comise este infirmată de materialul probator administrat, aşa încât prezumţia de nevinovăţie a acestuia a fost răsturnată de organele judiciare.

Astfel, cu titlu exemplificativ în declaraţia dată de martora K. dată, în faţa primei instanţe la 3 iulie 2020, aflată la dosarul curţii de apel se arată că "Menţin declaraţiile date în cauză şi arăt că nu am avut relaţii comerciale cu SC F. SRL din judeţul Gorj, nu am emis facturile fiscale din dosarul cauzei şi nu îmi explic în ce modalitate s-a ajuns să fie cunoscute şi folosite datele de identificare ale firmei mele pe facturile respective deoarece formularele nu coincideau cu acelea pe care eu le aveam pe societate, aceiaşi fiind situaţia şi în cazul ştampilei, ceea ce se găsea pe facturi din dosarul penal, având caracteristici diferite faţă de ştampila reală a societăţii mele. Precizez că obiectul de activitate al societăţii mele a fost comercializarea de obiecte de vestimentaţie (fuste, pantaloni) pentru persoane feminine, numere mari şi societatea a funcţionat o perioadă scurtă, în jur de 1 an, după care am renunţat întrucât nu aveam eficienţă economică, eu neavând calificare profesională pentru un asemenea comerţ…".

Martorul J., în declaraţia dată la prima instanţă la 3 iulie 2020, aflată la dosarul curţii de apel a menţionat că "Sunt administrator la SC B. SRL pe care am înfiinţat-o în anul 2011 şi care îşi desfăşoară activitatea şi în prezent în domeniul construcţiilor şi prestări servicii - închirieri echipamente de construcţii…Arăt că la mine a venit A. şi Y. cu un set de acte mai precis un facturier, adică mai multe exemplare de facturi, toate completate şi Y. mi-a spus că acelea sunt actele şi mi-a cerut să îi dau ştampila mea ca să le ştampileze, ceea ce eu am făcut fără să le citesc, după care m-am dus în casă să le ofer o băutură răcoritoare, ştampila rămânând la ei ... Când m-am întors cu sticla de suc, am întrebat de contract şi atunci Y. mi-a spus că de fapt merg pe altă variantă şi anume să rămână doar facturile prin care eu vindeam utilajele, spunându-mi că au nevoie de aceste facturi pentru a justifica că au utilaje şi să participe la o licitaţie de lucrări. Auzind acest lucru eu m-am gândit că ceva nu este bine şi atunci am luat ştampila şi m-am dus în casă să mă consult cu mama, hotărându-mă să renunţ la afacere pentru că mi-am dat seama că voiau să mă înşele. Am revenit şi am purtat o discuţie, nu ne-am înţeles pentru că eu în continuare le-am spus că dorinţa mea era să închiriez utilajele şi să lucrez eu cu ele, iar nu să le vând, după care am luat formularele respective şi le-am rupt. Îmi amintesc că nu le-am semnat iar în timpul cercetărilor am aflat de la poliţie că la societatea lui A. au fost înregistrate facturile în contabilitate, că erau ştampilate, aşa că eu cred că probabil au fotografiat cu telefonul facturile cât eu eram plecat în casă, tot ei fiind cei care au aplicat ştampile pe facturi. Am discutat şi cu persoana care îmi ţinea contabilitatea şi mi-a spus că pentru firma mea nu produc niciun efect facturile respective, pentru că nu am primit niciun ban care să justifice în vreun fel aşa zisa vânzare, spunându-mi că pot să merg la poliţie, dar nu am vrut să dau amploare incidentului."

În declaraţia dată la 3 iulie 2020 în faţa primei instanţe, martora I., aflată la dosarul curţii de apel, a arătat că "Menţionez că am îndeplinit servicii de contabilitate în baza unei convenţii de prestări servicii pentru SC F. SRL de la înfiinţarea firmei şi până în anul 2012, persoana de contact din partea firmei fiind A., cu acesta discutând atât chestiunile legate de documentele contabile pe care de regulă cesta mi le preda şi totodată fiind persoana care îmi plătea remuneraţia convenită, plăţile efectuându-se şi pe intervale mai lungi în funcţie de disponibilităţile financiare ale societăţii…Doresc să precizez că eu nu am avut specimen de semnătură în relaţia cu banca, e posibil ca persoana împuternicită să fi fost A.; totodată arăt că am fost chemată să particip la 2 verificări efectuate de ANAF, respectiv în anul 2009 la sediul firmei din Ţicleni, cu această ocazie eu observând şi prezenţa lui G.

în curtea imobilului, dar discuţiile cu inspectorii au fost purtate de către A. şi ulterior în anul 2011 sau 2012, nu îmi amintesc exact, un control la sediul meu unde ţineam arhiva cu documentele contabile, când a avut loc o verificare încrucişată a unor facturi pentru SC F. SRL Menţionez faptul că înregistrarea documentelor, din punct de vedere contabil semnifică înregistrarea în evidenţă a facturilor de achiziţie bunuri sau servicii, fără a exista o prevedere legală care să oblige specialistul contabil să verifice realitatea plăţii achiziţiei, respectiv să verifice dacă există şi instrumentul de plată ataşat, în privinţa TVA în perioada respectivă principiul fiind următorul: la data facturării lua naştere deductibilitatea TVA, respectiv operaţiunile colectării şi deductibilităţii TVA erau exigibile la data facturării.

Diferit de acest principiu în prezent s-a reglementat şi TVA la încasare, care presupune că exigibilitatea TVA este condiţionată de plată respectiv încasarea documentului fiscal de achiziţie, această formă de TVA coexistând cu TVA despre care am vorbit anterior, numită taxă normală. Nu îmi amintesc dacă în perioada în care eu am ţinut contabilitatea au existat stornări de facturi iar în privinţa modalităţii de plată ştiu că s-au făcut plăţi atât prin bancă cât şi numerar, eu în calitate de contabil având obligaţia să le înregistrez chiar dacă plăţile în numerar depăşeau plafonul impus de lege impus pentru asemenea operaţiuni.

Nu pot preciza dacă au existat situaţii în care înregistrarea în evidenţa contabilă să aibă loc la mai mult de 3 luni faţă de data înscrisă în factură, însă precizez că aveam obligaţia să înregistrez toate documentele la data când reprezentantul societăţii mi le preda, eventuale neregularităţi în această materie urmând să angajeze răspunderea societăţii şi nu a contabilului….Răspuns - societatea deţine 2 ştampile una fiind în posesia lui A. şi una în posesia mea, aceasta fiind utilizată pentru declaraţiile fiscale către ANAF."

Martorul L. în declaraţia dată la 9 septembrie 2020, în faţa primei instanţe, aflată la dosarul curţii de apel a menţionat că "În anul 2007 am înfiinţat firma D. SRL, în calitate de asociat unic şi administrator, intenţia fiind să fie o societate de import de încălţăminte din Cehia, însă după înfiinţare nu am desfăşurat niciun fel de activităţi, deoarece persoana care îmi promisese colaborarea cu partenerul străin nu şi-a respectat angajamentul. Precizez că, neavând activitatea comercială nu am făcut declaraţii fiscale şi nu am depus balanţe sau bilanţ contabil la AFP, însă începând cu anul 2008 am fost citat în repetate rânduri la Poliţie şi Parchet fiind informat că se cercetează activitatea unor societăţi comerciale care aveau înregistrate în contabilitate facturi aparent emise de firma mea, acest lucru nefiind adevărat. Precizez că în timpul acestor investigaţii mi-au fost prezentate copii ale facturilor şi am constatat că existau diferenţe de format al formularelor precum şi privitor la datele de identificare ale societăţii - date bancare, dar şi referitor la seria facturilor. Eu nu mi-am recunoscut semnătura pe niciuna dintre facturi; nu pot specifica dacă în mod particulare aceasta este situaţia şi pentru societatea F. din prezenta cauză, dar este cert că aceleaşi constatări le-am făcut cu ocazia fiecăreia dintre cercetările la care am fost invitat să dau relaţii la poliţie şi parchet. ..."

Înalta Curte consideră că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, aşa cum a fost arătată în considerentele sentinţei atacate a fost judicios stabilită.

Instanţa de control judiciar ca urmare a propriei evaluări asupra materialului probator administrat, cu varietate sub aspectul mijloacelor de probă, respectiv declaraţii testimoniale, înscrisuri specifice naturii infracţiunii reţinute, raport de expertiză tehnică judiciară şi expus în detaliu, mai sus, a condus la convingerea dincolo de orice îndoială că fapta inculpatului A. care, în perioada ianuarie- iunie 2012, în calitate de administrator în fapt al SC F. SRL Ţicleni, jud. Gorj, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a înregistrat în evidenţa contabilă şi a declarat achiziţii nereale de bunuri şi servicii de la societăţile furnizoare SC B. SRL Turceni, SC C. SRL Slatina, SC D. SRL Bucureşti, SC E. Bucureşti, pe baza cărora a evidenţiat în contabilitate cheltuieli deductibile fiscal şi a diminuat astfel baza de impozitare pentru calculul impozitului pe profit cu sume aferente cheltuielilor cu amortizarea şi cheltuielilor cu bunuri şi servicii, cu consecinţa sustragerii de la evidenţierea, declararea şi plata către bugetul consolidat al statului a unui impozit pe profit în sumă de 51.553 RON şi diminuării TVA de plata cu suma totală de 196.150 RON, dedusă nelegal, valoarea totală fiind de 247.703 RON şi accesorii fiscale, întruneşte conţinutul constitutiv obiectiv şi subiectiv al infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. (4 acte materiale comise în perioada ianuarie- iunie 2021).

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere apărările formulate de apelantul inculpat prin apărător că nu ar fi fost dovedite din punct vedere obiectiv evidenţierea unor cheltuieli nereale ori a altor operaţiuni fictive, că nu s-a probat că ar fi cunoscut că cei care au eliberat documente contabile nu sunt reprezentanţii legali ai societăţile comerciale, precum şi că utilizarea de către furnizor a unor facturi care poartă menţiuni false nu afectează existenţa raportului comercial, întrucât materialul probator administrat le infirmă, facturile emise de cele patru societăţi au fost înregistrate în evidenţa contabilă în scopul diminuării veniturilor impozabile, fiind majorate cheltuielile şi s-a redus profitul şi a impozitului datorat, precum şi în scopul deducerii nelegale de TVA, înregistrându-se facturi care aparent indicau că preţul de achiziţie include şi TVA deşi acest aspect nu era real.

Totodată, instanţa de control îşi însuşeşte argumentele primei instanţe cu privire la interpretarea dată la definirea sintagmei de operaţiuni fictive, care a făcut o interpretare completă, aşa încât se infirmă apărările reiterate de apelantul inculpat A. prin apărător referitoare la semnificaţia conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, aşa încât însuşirea argumentelor primei de către Înalta Curte se circumscrie sub aspectul motivării deciziei instanţei de apel, accepţiunii date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu titlu exemplificativ în cauzele Hiro Balani contra Spaniei 1994, cauza Vandehurk contra Olandei, cauza Ruiz Torija contra Spaniei 1994, cauza Highins contra Franţei 1998, cauza Helle contra Finlandei 1997, cauza Boldea contra României 2007, în sensul că nu este necesar un răspuns detaliat la fiecare argument invocat.

Înalta Curte constată că materialul probator administrat în cauză, divers sub aspectul mijloacelor de probă administrate, aşa cum s-a arătat, este suficient pentru a fi formată convingerea dincolo de orice îndoială că fapta inculpatului A. se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., infirmând susţinerea apărătorului apelantului inculpat că nu ar fi mijloace suficiente de probă, aşa încât nu se poate reţine solicitarea de a se pronunţa achitarea apelantului inculpat în temeiul art. 16 lit. c) din C. proc. pen.

Faţă de cele arătate, motivul invocat referitor la respingerea acţiunii civile formulată de Statul Român prin ANAF - DGRFP Craiova, ca neîntemeiată, nu poate fi reţinut, instanţa de control judiciar considerând că urmare a stabilirii răspunderii penale a apelantului inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii menţionate, modul în care prima instanţă a soluţionat acţiunea civilă formulată de către partea civilă, este legal şi temeinic.

De asemenea, Înalta Curte consideră că prima instanţă în mod legal şi temeinic a stabilit instituirea sechestrului asigurător asupra patrimoniului inculpatului până la concurenţa valorii prejudiciului în vederea reparării pagubei, fiind făcută o corectă aplicare şi a Deciziei nr. 19/2017 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a statuat că "atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie", inclusiv asupra bunurilor viitoare, aşa încât solicitarea ridicării sechestrului asigurător formulată de către apelantul inculpat A., prin apărător ales nu poate fi avută în vedere.

Referitor la apelul declarat de apelanta parte civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova împotriva aceleiaşi sentinţe:

Înalta Curte examinând sentinţa atacată în raport cu motivele invocate consideră că acestea nu sunt întemeiate, întrucât prima instanţă a admis acţiunea părţii civile şi a obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 247.703 RON despăgubiri (compusă din TVA în valoare de 196.150 RON şi impozit pe profit în sumă de 51.553 RON) şi a accesoriilor fiscale aferente, calculate conform Codului de procedură fiscală, până la achitarea debitului principal, aşa încât referirea la calculul potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală este suficientă şi are caracterul predictibil pentru executare, aşa încât aspectul privind data de la care începe calculul accesoriilor aferente debitului principal este o chestiune efectivă de executare, ce decurge din lege, la care prima instanţă a făcut deja referire în condiţiile arătate, aşa încât practic motivul invocat nu are obiect.

De asemenea, nu poate fi avut în vedere nici cel de-al doilea motiv de apel invocat cu privire la faptul că prima instanţă nu a motivat instituirea şi a popririi asigurătorii asupra patrimoniului, ci a dispus numai instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra patrimoniului inculpatului până la concurenţa valorii prejudiciului, în vederea reparării pagubei, întrucât atâta timp cât prima instanţă a considerat că se impune numai măsura asigurătorie a sechestrului pe care a motivat-o rezultă că aceasta este singura pe care a dispus-o şi nu mai era necesar a se dispune şi cealaltă măsură şi nici motivarea acesteia, ceea ce îndreptăţeşte instanţa de control să constate că modul în care s-a soluţionat dispunerea măsurii asigurătorie de către prima instanţă este legal şi temeinic, iar critica formulată nu este fondată.

În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta G. împotriva primei sentinţe:

Din analiza cauzei rezultă că prin Rechizitoriul emis la 28 februarie 2019 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x din 2016 G. are calitatea de martor, fiind menţionată în mod expres în această calitate, pe care ulterior a avut-o şi în faţa primei instanţe, iar în apel a fost audiată tot în calitate de martoră, la data de 25 februarie 2021.

Potrivit art. 409 alin. (1) lit. e) teza I din C. proc. pen., poate face apel martorul, în ceea ce priveşte amenzile judiciare aplicate prin sentinţă, precum şi în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare şi indemnizaţiile cuvenite.

Or, din analiza sentinţei atacate, faţă de martora G. nu au fost dispuse amenzi judiciare, nici alte măsuri cu privire la cheltuielile judiciare sau indemnizaţiile cuvenite.

Motivele de apel invocate în scris de către martora G. cu privire la sentinţa atacată se referă la modul în care prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpatului A., la facturile firmei B., la declaraţia martorului M., la declaraţiile sale cu privire la împrejurările faptice, ceea ce excede caracterului limitativ al situaţiilor în care poate declara apel martorul conform dispoziţiilor legale mai sus invocate, ceea ce atrage inadmisibilitatea apelului declarat de martora G., întrucât a fost declarat de o persoană care nu are calitatea de a declara apel pe latura penală sau latura civilă a cauzei.

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, aşa încât apelurile formulate de apelanţii inculpat A. şi partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova sunt nefondate, iar apelul declarat de martora G., este inadmisibil.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 166/2020 din data de 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., se va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelanta G. împotriva Sentinţei penale nr. 166/2020 din data de 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se vor obliga apelanta G., apelantul inculpat A. şi apelanta parte civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 166/2020 din data de 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelanta G. împotriva Sentinţei penale nr. 166/2020 din data de 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta G., apelantul inculpat A. şi apelanta parte civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM