Cassation of criminal sentencing for attempted homicide and firearms violations dismissed as unfounded, upholding 7-year imprisonment

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 139 din 25 martie 2020, Tribunalul Dolj, printre altele, a respins cererea inculpatului A. de aplicare a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi a condamnat pe acesta la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs real a următoarelor infracţiuni: tentativă la omor, prevăzută şi pedepsită de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută şi pedepsită de art. 342 alin. (1) din C. pen., uzul de armă fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 343 alin. (1) din C. pen. şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 din C. pen. şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 72 din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reţinerii şi arestării preventive de la 29 iulie 2018 la zi şi a fost menţinută măsura arestului preventiv luată faţă de acesta.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) şi f) din C. pen., au fost confiscate de la inculpatul A. bunuri folosite la săvârşirea infracţiunii (trei tuburi de cartuş percutate cu inscripţia "x", calibru 7,65 mm şi un cartuş nepercutat cu inscripţia "x" de calibru 5,35 mm), precum şi bunurile descoperite cu ocazia cercetării la faţa locului şi a căror deţinere este interzisă de legea penală (un cuţit cu lama de 29 cm, având inscripţia "Columbia", aflat în coletul cu nr. x, depozitat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Dolj, un încărcător metalic şi două cartuşe cu glonţ nepercutate, identificate în acesta).

Pe latură civilă, s-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul A. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Prin Decizia penală nr. 635 din 1 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 139 din 25 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare, a repus în individualitatea lor pedepsele componente, a majorat cuantumul pedepselor principale şi a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 29 iulie 2018 la zi, fiind menţinute celelalte dispoziţii.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că faptele inculpatului A. care, la data de 28 iulie 2018, în jurul orelor 00:00, în apropierea intersecţiei cu bulevardul 1 Mai din mun. Craiova, fără a fi deţinător legal de arme sau posesor de permis de port armă, a îndreptat pistolul spre persoana vătămată B. (care a reuşit să se aplece sub nivelul portierei, ridicând mâna stângă deasupra capului) şi a executat imediat un foc de armă, împuşcând persoana vătămată la nivelul antebraţului mâinii stângi, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., uzul de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen., tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt, instanţa de control judiciar a reţinut, în baza propriei analize a materialului probator administrat în cauză, că între persoana vătămată B. şi inculpatul A. a existat o stare conflictuală generată de faptul că persoana vătămată a sesizat organele de poliţie cu privire la presupusa săvârşire de către inculpat, în perioada 10 iulie 2018 - 27 iulie 2018, a infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că inculpatul i-ar fi sustras persoanei vătămate din curtea locuinţei un autovehicul marca x.

Pe fondul acestei stări conflictuale, la data de 28 iulie 2018, în jurul orelor 00:00, persoana vătămată B., în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada x din mun. Craiova (se afla pe locul din dreapta faţă al autoturismului marca y, de culoare argintie, cu nr. de înmatriculare x, condus de martorul C., în autoturism aflându-se şi martorul D.), la intersecţia cu bulevardul 1 Mai, a observat circulând pe bulevardul 1 Mai, dinspre Ciupercă spre Sara, autoturismul marca z, de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare x, în care se afla pe locul din dreapta faţă inculpatul A. (la volanul respectivului autovehicul a fost fratele inculpatului, martorul E., în maşina inculpatului fiind şi martora F. - soţia fratelui inculpatului, alături de cei doi copii minori ai martorilor E. şi F.).

Totodată, s-a reţinut că persoana vătămată le-a făcut semn inculpatului şi fratelui acestuia să oprească autovehiculul, însă inculpatul i-a adresat injurii persoanei vătămate şi şi-a continuat deplasarea, fiind urmaţi de maşina în care se afla persoana vătămată.

În timpul deplasării, autovehiculul z condus de fratele inculpatului a frânat brusc, motiv pentru care a fost lovit în spate de către autovehiculul marca y condus de martorul C. şi în care se afla persoana vătămată. Martorul C. a încercat să ocolească autovehiculul marca z prin dreapta, ocazie cu care maşina în care se afla inculpatul a fost lovită de maşina în care se afla persoana vătămată cu partea stânga faţă în partea dreapta spate a autovehiculului inculpatului.

Autovehiculul z a oprit la câţiva metri mai în faţă, iar persoana vătămată a coborât din autovehiculul marca y şi s-a îndreptat către autovehiculul marca z pentru a discuta cu inculpatul A. (care se afla pe locul din dreapta faţă al autovehiculului marca z).

În momentul în care persoana vătămată a ajuns lângă portiera dreapta faţă a autoturismului z, inculpatul A., care avea asupra sa un pistol, deşi nu este nici deţinător legal de arme şi nici posesor de permis de port armă, a îndreptat pistolul spre persoana vătămată (care a reuşit să se aplece sub nivelul portierei, ridicând mâna stângă deasupra capului) şi a executat imediat un foc de armă. Geamul portierei s-a spart, iar persoana vătămată a fost împuşcată la nivelul antebraţului mâinii stângi. Fiind stropită de sânge pe faţă şi căzându-i bucăţi de cioburi în cap, persoana vătămată s-a refugiat de teamă în spatele autovehiculului marca y din care coborâse, alături de persoana vătămată refugiindu-se şi martorii D. şi C.

În timp ce persoana vătămată se retrăgea spre maşină, inculpatul a mai tras câteva focuri de armă în direcţia acesteia, pe geamul autoturismului, după care autoturismul z a plecat de la faţa locului, prin actele de violenţă comise de inculpat, respectiv focurile de armă executate de către inculpat pe stradă, loc accesibil mereu publicului prin natura sa, producându-se tulburarea ordinii şi liniştii publice.

S-a mai reţinut că persoana vătămată şi-a dat jos tricoul şi l-a înfăşurat pe antebraţul stâng pentru a opri sângerarea şi a fugit pe jos la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat, fiindu-i stabilit diagnosticul preliminar "plagă împuşcată antebraţ stâng, transfixiantă, fără leziuni osoase, fără corp străin reţinut", faptele inculpatului A. realizând, aşa cum s-a arătat anterior, elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., uzul de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen., tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Referitor la critica formulată de inculpat prin care s-a arătat că în mod greşit prima instanţă nu a dat eficienţă procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii în beneficiul inculpatului, s-a reţinut că aceasta este nefondată, cu argumentarea, în esenţă, că recunoaşterea faptelor trebuie să fie totală şi necondiţionată sub toate aspectele de fapt (singura contestare admisibilă fiind doar cu privire la încadrarea juridică a faptelor, însă prin contestarea încadrării juridice a faptelor nu se poate tinde la schimbarea, chiar şi parţială, a situaţiei de fapt astfel cum aceasta a fost expusă în actul de sesizare), or, în cauza pendinte, prin solicitarea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de tentativă la omor în sensul reţinerii circumstanţei atenuante legale a provocării, prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., inculpatul a urmărit schimbarea parţială a situaţiei de fapt astfel cum aceasta a fost expusă în actul de sesizare.

Împotriva Deciziei penale nr. 635 din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat, la data de 20 august 2020, recurs în casaţie inculpatul A.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susţinut, în esenţă, faptul că i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât în favoarea acestuia nu au fost reţinute dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., instanţa de apel apreciind, în mod injust, că a recunoscut faptele doar la nivel declarativ.

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 octombrie 2020, sub nr. x/2018*.

Prin Încheierea din 11 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată constatând că aspectele antamate de inculpat relativ la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât în favoarea acestuia nu au fost reţinute dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv în şedinţa din data de 12 februarie 2021, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua hotărârii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel." (Decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeaşi nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci şi a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator. (a se vedea Decizia penală nr. 15 din 13 ianuarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată pe www.x.ro)

Este cazul manifestării de voinţă a recurentului inculpat A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obţinerea unui tratament sancţionator mai blând, manifestare al cărei conţinut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casaţie, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reţinute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoaşterii acestuia direct pe calea recursului în casaţie.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că unica critică formulată de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie vizează faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor 396 alin. (10) din C. proc. pen., deşi în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de acest text de lege.

Această critică nu aduce în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Criticând faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă solicitării sale de a se judeca în procedura simplificată, neaplicând, astfel, prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., recurentul inculpat A. tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi şi a interpretării date acestora, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator.

Or, această critică a recurentului nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, precum niciunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege, fiind o chestiune de apreciere a instanţei de fond/apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a recunoscut toate faptele necondiţionat potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Sub acest aspect se impune a se observa că instanţa de apel a cenzurat în mod explicit critica recurentului inculpat A. referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., concluzionând că, prin solicitarea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de tentativă la omor în sensul reţinerii circumstanţei atenuante legale a provocării, prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., inculpatul a urmărit schimbarea parţială a situaţiei de fapt astfel cum aceasta a fost expusă în actul de sesizare.

Or, dacă argumentaţia factuală asupra acestei chestiuni, reţinută, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel, este sau nu conformă cu datele concrete ale cauzei constituie un aspect ce nu poate face obiectul cenzurii în actualul cadru procesual.

A solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea pedepsei aplicată recurentului prin raportare la datele particulare ale speţei, ci chiar situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate prin art. 433 şi 447 din C. proc. pen.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecăţii în recurs în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual penale sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea la chestiuni exclusiv de drept a demersului analitic al instanţei de recurs în casaţie este confirmată de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, exemplificativă în materia de referinţă fiind Decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a instanţei supreme (publicată pe www.x.ro), potrivit căreia "cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză".

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat, în apel, la pedeapsa de:

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută şi pedepsită de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută şi pedepsită de art. 342 alin. (1) din C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 343 alin. (1) din C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 din C. pen.

Constatând incidenţa concursului real de infracţiuni, instanţa de apel a procedat la contopirea celor patru pedepse astfel stabilite, în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care a adăugat, în mod corect, un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, respectiv fracţia de 1/3 din totalul celorlalte trei pedepse.

Ca urmare, instanţa de apel a aplicat inculpatului A. în mod corect pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pentru considerentele prezentate, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege, iar pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului este în limite legale, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 635 din data de 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., va dispune ca onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 635 din data de 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM