Instigation of official forgery: qualification of subordinate civil servant as public official acting within service duties

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 172 din 16 martie 2020, printre altele, Judecătoria Dej a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 18 (optsprezece) luni închisoare cu executare şi 4.700 RON amendă penală pentru săvârşirea în concurs real a următoarelor infracţiuni: instigare la fals intelectual, prev. şi ped. de art. 47 din C. pen., raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată fiind Comuna Mica, reprezentată prin primar), uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) teza II-a din C. pen. şi fals în declaraţii, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 326 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., toate aflate în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 628 din 23.09.2014 a Judecătoriei Dej, modificată şi rămasă definitivă la data de 3.12.2014 prin Decizia penală nr. 1092/A din 3.12.2014 a Curţii de Apel Cluj, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., constând în interzicerea pe o perioadă de 2 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi s-a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 63 alin. (1) din C. pen. şi art. 559 din C. proc. pen.

S-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate, cu referire la actul intitulat "Certificat fiscal privind impozitele şi taxele locale în cazul persoanelor fizice", eliberat de Primăria comunei Mica, judeţul Cluj, sub nr. x din 2.03.2015, precum şi a actului intitulat "Certificat de distrugere" eliberat de S.C. Dezmembrări Piese Auto S.R.L. Dej, judeţul Cluj, sub nr. x din 10.04.2012.

Pe latură civilă, în baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 şi art. 25 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 1357 şi urm. din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Comuna Mica şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 34.384 RON, cu titlu de daune materiale în favoarea părţii civile.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 785 din 20 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 172 din 16.03.2020 a Judecătoriei Dej, a desfiinţat sentinţa penală atacată doar sub aspectul laturii civile şi, în rejudecare, a constatat că inculpatul A. a achitat din suma de 34.384 RON solicitată de partea civilă Primăria comunei Mica suma de 16.514 RON, prin chitanţa seria x/2020 nr. x din 17.07.2020, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în drept că fapta inculpatului care, în luna martie 2015, apelând la martorul B., primarul comunei Mica, judeţul Cluj, l-a determinat pe acesta să-i elibereze, sub semnătura sa şi a referentului de specialitate, certificatul fiscal nr. x din 2.03.2015, prin care se atesta în mod nereal faptul că nu are datorii la bugetul local, deşi în realitate inculpatul figura restant la plata impozitului auto plus penalităţi pentru autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, înregistrând cu acest titlu un debit la bugetul local în valoare de 27.882 RON la acel moment, iar primarul, la rândul său, a determinat-o pe referenta C. din cadrul compartimentului "Taxe şi Impozite" al Primăriei comunei Mica să întocmească şi să semneze alături de acesta respectivul document, ambii acţionând în cadrul şi cu ocazia exerciţiului atribuţiilor de serviciu, întruneşte obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, instanţa de control judiciar a reţinut în drept că, fapta inculpatului care, în luna martie 2015 a folosit certificatul de distrugere emis de către S.C. Dezmembrări Piese Auto S.R.L. sub nr. x/10.04.2012, înscris sub semnătură privată întocmit în fals la rubrica "data emiterii", pe care l-a depus în dosarul de radiere finalizat cu obţinerea certificatului de radiere nr. x din 8.04.2015, eliberat de SPCRPCIV Cluj pentru acelaşi autoturism marca x, întruneşte obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) teza II-a din C. pen., iar faptele aceluiaşi inculpat din data de 1.11.2013 care, în calitate de proprietar al autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, a declarat în fals, în faţa notarului public D. din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociaţi E. & D. & F., împrejurarea că în anul 2012 a predat la o firmă de colectare fier vechi autoturismul în cauză, declaraţie pe care a folosit-o în vederea obţinerii certificatului de radiere nr. x din 8.04. 2015, eliberat de SPCRPCIV Cluj şi, ulterior, la Primăria comunei Mica în vederea radierii fiscale retroactive a vehiculului amintit, cu scopul de a nu plăti impozitul datorat, iar pe de altă parte, deşi îi revenea obligaţia consemnării deţinerii în proprietate a autoturismului marca x, în cele trei declaraţii de avere pe care le-a întocmit anual, la datele de 19.01.2012, 20.02.2014 şi 29.01.2015, în calitate de consilier local al comunei Mica, judeţul Cluj, a omis acest aspect în mod repetat, întrunesc obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 326 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de apel a reţinut faptul că, în cadrul şedinţei de judecată din data de 24 februarie 2020, la interpelarea expresă a instanţei, inculpatul asistat de apărător ales, a declarat că este de acord să achite prejudiciul cauzat părţii civile a cărei constituire de parte civilă exista la dosar şi a fost comunicată inculpatului, aspecte reţinute ca atare prin încheierea de şedinţă de la acea dată.

S-a mai notat că inculpatul nu a contestat decât în faţa instanţei de apel cuantumul pretenţiilor formulate de către partea civilă, deşi a fost de acord să o despăgubească pe aceasta cu suma solicitată, astfel cum s-a menţionat anterior.

În concluzie, făcând trimitere la faptul că acţiunea civilă în procesul penal se supune şi regulilor de soluţionare cuprinse în C. civ. în care se arată că acţiunea civilă este supusă principiului disponibilităţii, instanţa de apel a constatat că s-a achitat suma de 16.514 RON, debit de bază integral achitat, prin chitanţa seria x/20 nr. x din 17 iulie 2020.

Împotriva Deciziei penale nr. 785/A din 20 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat, la data de 4 septembrie 2020, recurs în casaţie inculpatul A..

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susţinut că fapta reţinută de instanţa de apel nu se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu argumentarea că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de fals intelectual îl reprezintă "falsificarea unui înscris oficial (...)", or actul primit de acesta care se presupune a fi falsificat nu se încadrează în noţiunea de "înscris oficial" având în vedere că acesta nu a fost înregistrat în evidenţele Primăriei Mica, în registrul acestei instituţii, la poziţia nr. x din 2.03.2015 figurând doar numele "G.".

Sub un al doilea aspect, recurentul a învederat că doar un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu poate avea calitatea de subiect activ calificat al infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., or numita C., care a falsificat înscrisul din cauza pendinte, nu avea ca atribuţie legală "întocmirea certificatelor de atestare fiscală", ci doar "eliberarea certificatelor de atestare fiscală", prima atribuţie revenind unei alte persoane din cadrul instituţiei publice (unui administrator de sistem).

În concluzie, atât timp cât fapta numitei C. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., nu se poate reţine nici în sarcina sa calitatea de instigator în cauză relativ la săvârşirea acestei infracţiuni.

În continuare, recurentul a reclamat faptul că a fost condamnat pentru instigarea la săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) din C. pen. a numitei C., deşi instanţele de condamnare au reţinut că a discutat exclusiv cu primarul comunei Mica, domnul B. (persoană care nu are ca şi atribuţie de serviciu întocmirea certificatelor de atestare fiscală), acesta din urmă fiind cel care a solicitat referentului C. întocmirea actului.

Pe cale de consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii recurate şi, pe fond, în rejudecare, achitarea sa relativ la infracţiunea de instigare la fals intelectual prev. şi ped. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate.

Prin încheierea din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 785/A din data de 20 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Cluj, secţia penală şi de minori.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului 10, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 11 decembrie 2020, cu citarea recurentului inculpat şi a părţii civile Comuna Mica prin primar H., precum şi cu asigurarea apărării inculpatului.

S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul-inculpat.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 785/A din data de 20 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de către recurentul inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţii care a exercitat recursul în casaţie, semnătura titularului cererii, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., din modul în care condamnatul A. a formulat criticile împotriva deciziei penale recurate, Înalta Curte a apreciat că acestea se circumscriu, formal, cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. sub aspectul neîntrunirii conţinutului constitutiv al infracţiunii pentru care a fost condamnat din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurentului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare.

În concret, sub un prim aspect, Înalta Curte a reţinut că recurentul susţine că fapta în raport de care a fost condamnat nu întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) din C. pen. în considerarea faptului, pe de o parte, că situaţia premisă avută în vedere de textul incriminator nu este realizată lipsind chiar obiectul material al infracţiunii de fals intelectual (actul primit de acesta care se presupune a fi falsificat nu se încadrează în noţiunea de "înscris oficial" în sensul prevăzut de norma de incriminare), iar pe de altă parte recurentul a învederat că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii întrucât numita C. (persoana care a întocmit înscrisul falsificat) nu îndeplineşte condiţia de a fi funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu în sensul prevăzut de art. 321 alin. (1) din C. pen. pentru a avea calitatea de subiect activ calificat al infracţiunii de fals intelectual.

Sub un al doilea aspect, s-a notat că recurentul a arătat că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, nu corespunde infracţiunii de instigare la fals intelectual prev. şi ped. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare recurată, întrucât, deşi se reţine că acţiunea lui de presupusă instigare a fost exercitată asupra primarului comunei Mica, B., persoană care nu are ca şi atribuţie de serviciu întocmirea certificatelor de atestare fiscală, a fost condamnat pentru instigare în raport de fapta săvârşită de referentul C., care însă a acţionat la solicitarea primarului B., nicidecum în urma vreunui presupus demers de instigare făcut de către recurent.

Astfel, Înalta Curte a apreciat că analiza aspectelor antamate de inculpat se circumscrie cazului de casare invocat, motiv pentru care, în cauză, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Raportat la limitele admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie, procedând la evaluarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de inculpatul A., judecătorul de filtru a constatat că aceasta este neîntemeiată.

În esenţă, s-a reţinut că, în absenţa unor criterii legale de apreciere asupra oportunităţii suspendării executării hotărârii recurate, o astfel de analiză trebuie circumscrisă strict cadrului procesual al recursului în casaţie şi caracterului excepţional al unei astfel de măsuri, urmând a se evalua dacă, în contextul admiterii în principiu a cererii, în raport de motivele invocate de inculpat în argumentarea recursului în casaţie şi de posibilele soluţii pe fondul căii de atac, argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potenţialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri criticată ca fiind nelegală.

În acest cadru de analiză, constatând că, în susţinerea cererii de suspendare a executării deciziei recurate, inculpatul A. nu a prezentat argumente care să justifice admiterea ei şi din actele şi lucrările dosarului nu rezultă niciun motiv pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea pe fond a căii de atac pentru care, de altfel, s-a stabilit un termen scurt de judecată de la data admiterii în principiu a cererii pendinte, respectiv două săptămâni, Înalta Curte, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul-inculpat.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 785/A din data de 20 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Cluj, secţia penală şi de minori este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea formulată.

Analizând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 785/A din data de 20 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Dispoziţiile precitate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că:

- în luna martie 2015, apelând la martorul B., primarul comunei Mica, judeţul Cluj, l-a determinat să-i elibereze, sub semnătura sa şi a referentului de specialitate, certificatul fiscal nr. x din 2.03.2015, prin care se atesta în mod nereal faptul că nu are datorii la bugetul local, deşi în realitate inculpatul figura restant la plata impozitului auto plus penalităţi după autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, înregistrând cu acest titlu un debit la bugetul local în valoare de 27.882 RON la acel moment, iar primarul, la rândul său, a determinat-o pe referenta C. din cadrul Compartimentului Taxe şi Impozite al Primăriei comunei Mica să întocmească şi să semneze alături de el respectivul document, ambii acţionând în cadrul şi cu ocazia exerciţiului atribuţiilor de serviciu;

- pe de o parte, în data de 1.11.2013, în calitate de proprietar al autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, a declarat în fals, în faţa notarului public D. din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociaţi E. & D. & F., faptul că în anul 2012 a predat la o firmă de colectare fier vechi autoturismul în cauză, declaraţie pe care a folosit-o în vederea obţinerii certificatului de radiere nr. x din 8.04.2015 eliberat de SPCRPCIV Cluj şi mai apoi la Primăria comunei Mica în vederea radierii fiscale retroactive a vehiculului amintit, cu scopul de a nu plăti impozitul datorat, iar pe de altă parte, deşi îi revenea obligaţia consemnării deţinerii în proprietate a autoturismului marca x, în cele trei declaraţii de avere pe care le-a întocmit anual, la datele de 19.01.2012, 20.02.2014 şi 29.01.2015, în calitate de consilier local al comunei Mica, judeţul Cluj, a omis acest aspect în mod repetat.

- în cursul anului 2015 a folosit certificatul de distrugere cu nr. x din 10.04.2012 întocmit în fals la rubrica data emiterii, actul fiind eliberat în anul 2014 de către S.C. Dezmembrări Piese Auto S.R.L., în vederea obţinerii certificatului de radiere cu nr. x din 8.04.2015 eliberat de SPCRPCIV Cluj.

Negând această situaţie de fapt, recurentul inculpat A. susţine în cadrul prezentului demers judiciar că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual din perspectiva faptului că, deşi se reţine că acţiunea de presupusă instigare a fost exercitată asupra primarului comunei Mica, B., persoană care nu are ca şi atribuţie de serviciu întocmirea certificatelor de atestare fiscală, a fost condamnat pentru instigare în raport de fapta săvârşită de referentul C., care însă a acţionat la solicitarea primarului B., nicidecum în urma vreunui presupus demers de instigare făcut de către recurent.

Deopotrivă, sub aspectul elementului material şi a calităţii de subiect activ al infracţiunii, recurentul susţine că nu este întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual în considerarea faptului că situaţia premisă avută în vedere de textul incriminator nu este realizată, lipsind chiar obiectul material al infracţiunii de fals intelectual, respectiv actul primit de acesta care se presupune a fi falsificat nu se încadrează în noţiunea de "înscris oficial" în sensul prevăzut de norma de incriminare), dar şi cu privire la împrejurarea că numita C. (persoana care a întocmit înscrisul falsificat) nu îndeplineşte condiţia de a fi funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în sensul prevăzut de art. 321 alin. (1) din C. pen. pentru a avea calitatea de subiect activ calificat al infracţiunii de fals intelectual.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 321 alin. (1) din C. pen., falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Totodată, dispoziţiile art. 47 din C. pen. prevăd că instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reţine, raportat la criticile invocate de către recurentul inculpat A. că, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii de instigare la fals intelectual constă în acţiunea de a determina, cu intenţie, săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul securităţii de care se bucură înscrisurile gestionate de funcţionarii publici sau unităţile în care funcţionează aceştia, valoare socială ocrotită de legea penală. Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din chiar modul de săvârşire a faptei, prezervarea încrederii publicului în veridicitatea acestei categorii de înscrisuri, fiind periclitată prin modul concret de săvârşire a faptei.

Fără a relua întreaga situaţie de fapt reţinută de instanţele inferioare, Înalta Curte reţine, cu titlu de premisă, că acuzaţia de instigare la fals intelectual astfel cum a fost reţinută cu titlu definitiv, în sarcina recurentului inculpat, a constat în aceea că, în luna martie 2015 a pretins şi a primit un certificat fiscal eliberat de Primăria comunei Mica prin care se atesta faptul că nu are debite la bugetul local, deşi situaţia reală era alta, fapt cunoscut atât de funcţionara C., cea care a întocmit certificatul, cât şi de numitul B., primarul comunei Mica în acea perioadă, în sensul că acesta figura în realitate cu debite la bugetul local, înscrisul fiind folosit de către inculpat, care l-a depus la Instituţia Prefectului Judeţului Cluj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV Cluj).

În raport de situaţia de fapt astfel reţinută, Înalta Curte notează că determinarea, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, a vizat o persoană dintre cele prevăzute la art. 175 din C. pen. şi s-a realizat în vederea producerii unei consecinţe juridice, fiind eliberat certificatul fiscal nr. x din 2.03.2015, prin care se atesta în mod nereal faptul că nu are datorii la bugetul local, deşi în realitate inculpatul figura cu un debit la bugetul local în valoare de 27.882 RON la acel moment, certificat care a fost, ulterior folosit de către recurentul inculpat la Instituţia Prefectului Judeţului Cluj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV Cluj).

Înalta Curte nu poate reţine argumentele susţinute de către recurentul inculpat, în sensul în care nu a existat o acţiune de determinare, în sensul legii penale, a numitei C., care avea calitatea de referent în cadrul Primăriei comunei Mica, ci doar asupra primarului comunei Mica, B., persoană care nu are ca şi atribuţie de serviciu întocmirea certificatelor de atestare fiscală.

Se notează, în acest sens că instigarea este o formă a participaţiei penale constând în fapta unei persoane - instigator - care, cu intenţie, determină, prin orice mijloace, pe o altă persoană -instigat -să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Ceea ce caracterizează instigarea este faptul că instigatorul este cel dintâi care ia hotărârea de a săvârşi infracţiunea, dar nu trece la săvârşirea faptei, ci transmite această hotărâre unei alte persoane, care, determinată să comită fapta prevăzută de legea penală, trece ulterior, în mod concret, la săvârşirea ei.

Instigatorul este cel care, fără a participa fizic la infracţiune, a sugerat autorului material să o comită.

Determinarea poate să se efectueze prin orice mijloace şi începerea executării acţiunii sau inacţiunii demonstrează că instigatul a fost determinat şi din acest moment instigarea are semnificaţia unui act de participaţie penală.

Pentru existenţa instigării se cere ca determinarea să se refere la o faptă concretă, prevăzută de legea penală. Întrucât legea penală nu face nici o referire la mijloacele prin care se realizează instigarea, se înţelege că acestea pot fi multiple şi variate, de la simple sfaturi, îndemnuri, rugăminţi sau insinuări până la constrângere sau corupere.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a reţinut de către instanţele inferioare că elementul material al infracţiunii de instigare la fals intelectual constă în activitatea inculpatului de a-l convinge pe primar (instigare imediată) să-i elibereze sub semnătură şi să o determine la acelaşi lucru pe referenta de specialitate (instigare mediată) cea care a întocmit olograf în fals certificatul fiscal, semnând alături de primar, înscris oficial în cuprinsul căruia a-a atestat în mod neadevărat împrejurarea că inculpatul nu figura cu datorii la bugetul local pentru autoturismul marca x cu numărul de identificare x 4589 şi cu o capacitate cilindrică de 3189 cmc, aspect despre care actul era destinat să facă probă, ca fiind în deplină concordanţă cu realitatea.

Subiectul activ al infracţiunii de fals intelectual este calificat, în sensul că acesta nu poate fi decât o persoană care are calitatea de funcţionar şi săvârşeşte fapta în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.

Prin urmare, în ceea ce priveşte calitatea de funcţionar public a numitei C., calitate contestată de către recurentul inculpat A. prin prezentul demers judiciar, se constată, în acord cu instanţa de fond, că atestarea neadevărată s-a produs cu prilejul întocmirii înscrisului oficial, martora C. acţionând în calitatea sa de referent, funcţionar public competent în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen., ce a semnat actul alături de primarul funcţionar public deopotrivă competent în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a I din C. pen., ambii acţionând în cadrul şi cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu.

Drept urmare, pentru considerentele prezentate, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 785/A din data de 20 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Ca urmare, va dispune, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., plata onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 785/A din data de 20 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2020.

GGC - MM