Separate appeal against ruling on material error in recognized foreign criminal judgment barred by law

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială, privind dispozitivul Sentinţei penale nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, formulată de persoana condamnată A..

Pentru a dispune această soluţie, Curtea de apel a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2020, persoana condamnată A. a solicitat, în cadrul procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., inserarea în dispozitivul Hotărârii nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a pedepselor pentru fiecare faptă pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare italiene, şi nu doar a pedepsei rezultante, în sensul de a se dispune recunoaşterea Sentinţei penale nr. 13585 din 8 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Penal din Roma, Italia, definitivă la data de 22 iunie 2018, prin care s-a aplicat condamnatului A. pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, pedeapsă compusă din:

- 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. f) C. pen. român (faptă prev. la capătul D);

- 10 luni pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de viol prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. f) C. pen. (faptă prev. la capătul B);

- 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate faptă prev. şi ped. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (faptă prev. la capătul A);

- 4 luni închisoare pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de lipsire de libertate faptă prev. şi ped. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (faptă prev. la capătul C);

- 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (faptă prev. la capătul E);

- 3 luni închisoare pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (faptă prev. la capătul F).

Persoana condamnată a apreciat că se impune precizarea conform căreia a fost condamnat la o pedeapsa totală/rezultantă de 9 ani, reprezentată de cumulul aritmetic al pedepselor componente reţinute de autorităţile italiene pentru fiecare infracţiune imputată (7 ani + 10 luni + 4 luni + 4 luni + 3 luni + 3 luni), iar indicarea/recunoaşterea fiecărei pedepse în mod corect şi în mod determinat, este necesară în soluţionarea unui eventual concurs de infracţiuni privind pedepse aplicate în România şi concurente cu pedepsele aplicate în Italia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 172 alin. (7), art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, având ca obiect recunoaştere hotărâre străină privind persoana condamnată A..

A fost recunoscută Sentinţa penală nr. 13585 din 8 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Penal din Roma, Italia, definitivă la data de 22 iunie 2018, prin care s-a aplicat condamnatului A. pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1), (3) lit. f) C. pen., două infracţiuni de lipsire de libertate, prevăzute de art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., şi două infracţiuni de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 22/23 iulie 2008, persoana condamnată A., împreună cu alte cinci persoane, a lipsit-o de libertate, în mod ilegal, pe persoana vătămată B., a constrâns-o pe aceasta să întreţină, în mod repetat, în grup, relaţii sexuale normale şi orale, încercând şi întreţinerea unui raport sexual anal şi i-a sustras persoanei vătămate un telefon mobil, marca x; de asemenea, s-a reţinut că, la data de 19 iulie 2008, persoana condamnată A., împreună cu alte cinci persoane, a lipsit-o de libertate, în mod ilegal, pe persoana vătămată C., a constrâns-o pe aceasta să întreţină, în mod repetat, în grup, relaţii sexuale normale şi orale şi i-a sustras persoanei vătămate suma de 100 euro. S-a reţinut că faptele au fost comise pe timp de noapte, în loc izolat, împotriva unor persoane vătămate tinere şi singure, precum şi de către mai mult de cinci persoane împreună.

S-a reţinut că faptele comise de persoana condamnată A. sunt prevăzute de art. 110, 112 nr. 1, 81 c.2, 61 nr. 5, 609 C. pen. italian, art. 110, 112 nr. 1, 81 c.2, 61 nr. 2-5, 605 C. pen. italian şi art. 110, 81 c. 2, 61, nr. 5, 624, 625 nr. 5 C. pen. italian.

Din dispozitivului Sentinţei penale nr. 13585/13 din 8 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Penal din Roma rezultă că A. a fost găsit vinovat de toate infracţiunile care i-au fost atribuite fiind condamnat la pedepsele de: 9 ani închisoare pentru infracţiunea de capătul de acuzare D (violenţă sexuală în grup împotriva persoanei vătămate C.), 7 ani şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea de capătul de acuzare B (violenţă sexuală în grup împotriva persoanei vătămate B.), 2 pedepse de câte 4 luni închisoare pentru cele două infracţiuni de răpire (lipsire de libertate) şi 2 pedepse de câte 3 luni închisoare pentru cele două infracţiuni de furt. Având în vedere legătura de continuitate dintre infracţiuni, A. a fost condamnat la pedeapsa definitivă şi totală de 9 (nouă) ani închisoare, respectiv 3240 zile închisoare

Sentinţa penală nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi a rămas definitivă la data de 29 noiembrie 2020 prin Decizia penală nr. 383/A din 29 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A..

În motivele de apel susţinute de apărătorul ales al persoanei condamnate A., s-au formulat critici cu privire la hotărârea instanţei de fond cu privire la stabilirea pedepselor pentru cele 6 capete de acuzare, astfel cum au fost identificate de autorităţile judiciare italiene, arătându-se că instanţa de fond, în aplicarea dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 şi în verificarea condiţiilor pentru recunoaşterea fiecărei pedepse în parte, în mod greşit a apreciat că pentru capătul de acuzare de la lit. D) pedeapsa este de 9 ani închisoare în condiţiile în care autorităţile judiciare italiene au condamnat pe apelant la 7 ani închisoare. În continuare, a arătat că pentru capătul de acuzare de la lit. B) instanţa a stabilit pedeapsa de 7 ani şi 10 luni închisoare în condiţiile în care autorităţile judiciare italiene au stabilit pedeapsa de 10 luni închisoare, aspecte ce rezultă din cuprinsul hotărârii atacate. A specificat că instanţa de fond a recunoscut pedeapsa de 9 ani închisoare ca fiind una dintre pedepsele componente şi ca fiind pedeapsa cea mai grea însă, în realitate, aceasta este pedeapsa rezultantă ce a fost stabilită prin cumul aritmetic. A mai considerat că, potrivit prevederilor art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanţa de fond trebuia să adapteze modalitatea de efectuare a contopirii pedepselor la legislaţia română şi să facă aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Această apărare a persoanei condamnate a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, reţinându-se că acestuia i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, aceasta fiind pedeapsa cea mai grea pentru una dintre infracţiunile pentru care a fost condamnat şi astfel, nu se impunea adaptarea pedepsei, nefiind incidentă niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 165 alin. (8) din Legea nr. 302/2004.

S-a mai reţinut, că potrivit hotărârii de condamnare a autorităţilor judiciare italiene, numitul A. a fost găsit vinovat de săvârşirea tuturor infracţiunilor imputate, fiind condamnat la pedepsele de: 9 ani închisoare pentru infracţiunea de capătul de acuzare D) (violenţă sexuală în grup împotriva persoanei vătămate C.), 7 ani şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea de capătul de acuzare B) (violenţă sexuală în grup împotriva persoanei vătămate B.), 2 pedepse de câte 4 luni închisoare pentru cele două infracţiuni de răpire (lipsire de libertate) şi 2 pedepse de câte 3 luni închisoare pentru cele două infracţiuni de furt. Având în vedere legătura de continuitate dintre infracţiuni, A. a fost condamnat la pedeapsa definitivă şi totală de 9 (nouă) ani închisoare, respectiv 3240 zile închisoare.

Faţă de considerentele prezentate, s-a apreciat că prin cererea de îndreptare eroare materială, persoana condamnată invocă, practic, aceeaşi apărare ce a fost formulată în susţinerea apelului formulat împotriva Sentinţei penale nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, apărare ce a fost respinsă motivat de instanţa de control judiciar.

Totodată, s-a arătat că, în realitate, persoana condamnată doreşte modificarea unei hotărâri judecătoreşti prin alte mijloace decât cele legale, iar dispozitivul Sentinţei penale nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi nu conţine vreo eroare în sensul precizat de condamnat.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel condamnatul A., fără a arăta, în scris, motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.

Cu ocazia dezbaterilor, persoana - condamnată a solicitat, prin apărător ales, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale.

Examinând apelul formulat, Înalta Curte, în majoritate, constată că acesta este inadmisibil, pentru motivele arătate în continuare.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia de a sesiza instanţele de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu apelul formulat de condamnatul A. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială din dispozitivul Sentinţei penale nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, formulată de persoana condamnată.

Or, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen. şi art. 408 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că încheierile prin care a fost soluţionată o cerere de îndreptare eroare materială nu pot fi atacate cu apel pe cale separată, ci numai odată cu sentinţa.

Prin urmare, în privinţa încheierii penale atacate, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, pe cale separată.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul-condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.

Opinie separată

În opinie separată, consider că se impunea respingerea apelului declarat de condamnatul A. ca nefondat, iar nu ca inadmisibil.

Încheierea din data de 20 noiembrie 2020, atacată în speţă, face parte din categoria încheierilor prevăzute de art. 278 C. proc. pen., fiind hotărârea prin care Curtea de Apel Galaţi, ca primă instanţă, s-a pronunţat asupra cererii de îndreptare a erorilor materiale pretins strecurate în dispozitivul Sentinţei penale nr. 161/F din 6 noiembrie 2019.

Prin ipoteză, toate încheierile de îndreptare a erorilor materiale existente în cuprinsul unei sentinţe sunt ulterioare pronunţării acesteia din urmă, ceea ce înseamnă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 408 alin. (2), (3) coroborat cu art. 278 alin. (3) C. proc. pen., ca regulă generală, aceste încheieri sunt supuse apelului odată cu sentinţa.

În funcţie de momentul pronunţării încheierilor de îndreptare a erorilor materiale, în practică se pot ivi, însă, două situaţii: una în care încheierile în discuţie sunt pronunţate anterior soluţionării apelului împotriva sentinţei astfel îndreptate şi o alta, în care aceste încheieri sunt date ulterior pronunţării deciziei în apel. În prima ipoteză nu se ridică probleme de interpretare a dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen., de vreme ce alin. (3) al textului prevede că apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, acestea din urmă putând fi cenzurate, aşadar, în apel, în baza simplei cereri de exercitare a căii de atac.

În ipoteza în care încheierea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentinţă este pronunţată, însă, ulterior deciziei instanţei de apel, ea nu mai poate fi cenzurată de jurisdicţia superioară în temeiul art. 408 alin. (3) C. proc. pen., pentru simplul motiv că respectiva încheiere nu exista la data soluţionării căii de atac. A considera, însă, că în această ipoteză, încheierea de îndreptare a erorilor materiale nu ar mai putea fi atacată cu apel ulterior pronunţării ei echivalează, implicit, cu a admite că o atare încheiere nu ar putea fi atacată pe nicio cale, deşi legiuitorul nu a prevăzut vreo excepţie de la regula instituită prin norma de procedură sus-menţionată.

Or, fiind pronunţată în primă instanţă şi vizând dispoziţii cuprinse în sentinţă, încheierea de îndreptare a erorilor materiale face parte integrantă din hotărâre şi trebuie să fie supusă aceluiaşi regim de exercitare a căilor de atac, indiferent de data pronunţării ei.

O concluzie contrară ar însemna să se admită că, din raţiuni ce ţin, uneori, exclusiv de pasivitatea sau eroarea instanţei (care fie nu a observat eroarea materială, fie nu a procedat la îndreptarea ei cu celeritate), o persoană să nu poată beneficia de o cale de atac la care, în condiţiile în care organul judiciar ar fi acţionat cu celeritate, ea ar fi fost incontestabil îndreptăţită.

Pentru aceste considerente, am considerat că apelul declarat în speţă de către condamnatul A. era admisibil, însă, nefondat, sub acest ultim aspect apreciind că toate susţinerile apelantului reprezintă, în realitate, apărări de fond asupra cărora s-a pronunţat, în mod definitiv, instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac împotriva sentinţei penale nr. 161/2019, iar nu erori materiale evidente în sensul art. 278 C. proc. pen.

Procesat de GGC - LM