Abuse of office conviction sustained where primary legislation, not merely secondary regulations, established violated service duties

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1332 din data de 15.11.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia Penală, potrivit art. 386 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen., pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A., în infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpata A. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. şi din infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. din 1968.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpata A., la pedeapsa de 3 ani închisoare (106 acte materiale).

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 67 alin. (2) C. pen. şi art. 66 alin. (2) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere,s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 zile lucrătoare, la una dintre cele două instituţii din comunitate, care va fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, respectiv Arhiepiscopia Târgoviştei - Mânăstirea Stelea sau Ansamblul Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca hotărârea să fie comunicată Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

Potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. raportat la art. 68 alin. (3) din C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii, s-a dispus suspendarea şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 41.762 RON (reprezentând sume de bani şi contravaloarea bunurilor primite de inculpată de la denunţători), din care suma de 7.580 RON a fost ridicată de la domiciliul inculpatei şi consemnată la CEC- Sucursala Târgovişte, conform chitanţei nr. x şi recipisei de consemnare nr. x din 15 februarie 2007.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei A., în cazul în care vor fi identificate.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate evidenţiate în cuprinsul notelor de constatare întocmite de organele de control din cadrul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcţia Audit Intern şi Control.

În baza art. 386 alin. (1) din C. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată prev. de art. 248 C. pen. din 1968 combinat cu art. 2481 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 183 şi art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15.06.2016 s-a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (3030 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, având ca obiect obligarea inculpatei A. la plata către partea civilă a sumei de 50.532.591 RON - reprezentând prestaţii sociale cu titlu de pensie de invaliditate.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, inculpata A. şi partea civilă Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa.

Prin Decizia penală nr. 648 din data de 27 iulie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 1332 din data de 15.11.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti şi partea civila Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa împotriva Sentinţei penale nr. 1332 din data de 15.11.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

A fost desfiinţată sentinţa penala apelată şi, rejudecând:

În baza art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioada de 3 ani de la executarea pedepsei dispusă prin prezenta hotărâre.

În baza art. 65 din C. pen. a fost aplicată aceleaşi inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

A fost menţinută pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită - prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatei A. pentru infracţiunea de luare de mită - prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, urmând ca în final inculpata A. sa execute pedeapsa rezultanta de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei dispusă prin prezenta hotărâre.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

S-a dispus ca pedeapsa să fie execută în regim de detenţie.

În baza art. 397 din C. proc. pen. coroborat cu art. 25 C. proc. pen. raportat, la art. 998 - 999 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civila Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi a obligat inculpata A. la plata sumei de 50.532,591 RON către partea civila Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor - decizii medicale emise fără respectarea prevederilor legale, conform anexei la sentinţa penală nr. 1332/15.11.2018.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată apelanta inculpată A. la plata sumei de 1000 (una mie) RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat ca inculpata A. a fost asistată de apărător ales iar onorariul avocatului din oficiu în suma de 868 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Împotriva Deciziei penale nr. 648 din data de 27 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpata A. .

În motivarea scrisă a recursului în casaţie inculpata A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din C. pen.

S-a arătat că instanţa de apel a reţinut că "prin legislaţia primară aferentă perioadei 1993 - 2007 sunt stabilite prevederi generale care au fost încălcate de inculpată în activitatea sa infracţională iar legislaţia secundară completată cu fişa postului detaliază în mod concret modul de respectare a acestor obligaţii".

Inculpata susţine că fapta pentru care a fost condamnată nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu privind încălcarea unor atribuţii de serviciu expres reglementate de legislaţia primară, din moment ce, nici măcar una din dispoziţiile normative invocate de acuzare, prin precizările formulate şi enumerate în decizia recurată nu face referire la vreo sarcină de serviciu a asistentului social, fiind exclusiv vorba despre obligaţii ale Comisiilor de expertiză medicală şi ale Comisiilor de pensii şi asigurări sociale.

Nelegalitatea vădită a soluţiei de condamnare, arată inculpată, rezultă din o simplă lecturare a conţinutului fişei postului medicului şef din cadrul Cabinetului de Expertiză şi recuperare a capacităţii de muncă Moreni, conform cu care: sarcinile de serviciu ale acestuia priveau avizarea propunerilor la pensionare de invaliditate pentru persoanele care provin din muncă, verificarea documentaţiei medicale şi solicitarea investigaţiilor suplimentare,

Totodată, medicul avea obligaţia de a analiza corectitudinea diagnosticului funcţional al capacităţii de muncă şi de încadrare în grad de invaliditate, fiind răspunzător pentru aprobarea acestuia, precum şi pentru valabilitatea deciziei de încadrare în grad de invaliditate. Similar, medicul răspundea de completarea corectă a deciziilor medicale emise pentru cazurile noi şi pentru cele revizuite, acestea fiind identice cu concluziile din documentaţia de expertiză medicală, după cum avea obligaţia de a analiza solicitările şi documentaţia medicală, de a proceda, în acest scop, la examinarea bolnavului emiţând avize, recomandări şi certificate medicale asupra capacităţii de muncă. Toate atribuţiile medicului, menţionate mai sus şi indicate în fişa postului, sunt reglementate tocmai de legislaţia primară invocată de instanţa de apel pentru a-şi fundamenta soluţia de condamnare a recurentei, fără să existe vreo norma care să refere, măcar cu titlu incidental, la obligaţiile de serviciu ale asistentului social.

Concret, potrivit dispoziţiilor art. 53, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 3/1977, "expertiza medicală, în vederea pensionării se efectua de către Comisia de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de munca, care funcţiona în cadrul Cabinetelor de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de munca, având în componenţă pe şeful cabinetului sau oficiului de expertiză medicala, un medic din specialitate afecţiunii principal invalidate a bolnavului şi un medic de medicina muncii sau un medic de întreprindere, Comisia fiind şi entitatea care emitea decizia de încadrare sau respingere a încadrării într-un grad de invaliditate.

Prin urmare, inculpata susţine că menţiunea instanţei de apel potrivit căreia "Curtea, din analiza actelor normative incidente pentru întreaga perioada infracţionala reţinută cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu şi atribuţiile stabilite în sarcina inculpatei prin fişa postului, constată că aceasta a încălcat, cu ocazia emiterii deciziilor privind încadrarea în grad de invaliditate, pentru perioada mai sus amintita, şi prevederi din legi primare" este una extrem de lapidară, situându-se în vădită contradicţie cu cele reţinute în cuprinsul Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, în sensul că "unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripţii implicite, nedeterminabile la nivel normativ".

Prin urmare nu poate fi reţinută infracţiunea de abuz în serviciu pentru neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui defectuoasă, dacă actul/acţiunea în discuţie este prevăzută exclusiv într-un act normativ inferior legii pretins însă a fi prescrise în baza legii, respectiv în fişa construcţie fiind profund ajuridică şi încălcând în mod nepermis standardele legale şi convenţionale.

Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea, deciziei recurate şi, în rejudecare, în baza art. 396 alin. (5) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., să se pronunţe o soluţie de achitare pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. raportat la art. 309 din C. pen., întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 441 din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii de condamnare până la judecarea recursului în casaţie cu luarea măsurii controlului judiciar în temeiul art. 215 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 29.09.2020, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 28.10.2020 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 28 octombrie 2020, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei recurate, formulată de către recurenta - inculpata A., instanţa a constatat că în speţa de faţă nu se impune luarea acestei măsuri.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 441 din C. proc. pen.,"(1) Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.

(3) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa de executare.

Evaluând argumentele prezentate de recurenta inculpată A. Înalta Curte constată că acestea nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 25 noiembrie 2020, când s-au luat concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 648 din data de 27 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel. (...) verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..) " (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Tot în jurisprudenţă s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte poate analiza dacă fapta, astfel cum a fost reţinută prin decizia recurată corespunde tiparului de incriminare al infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei A..

Din această perspectivă, se constată că, prin Decizia penală nr. 648 din data de 27 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata A., s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti şi s-a dispus condamnarea inculpatei A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată. Astfel a fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi, rejudecând; în baza art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 67 din C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (...).

În baza art. 65 din C. pen. a fost aplicată aceleaşi inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

A fost menţinută pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită - prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatei A. pentru infracţiunea de luare de mită - prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, urmând ca în final inculpata A. sa execute pedeapsa rezultanta de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei dispusă prin prezenta hotărâre.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

S-a dispus ca pedeapsa să fie execută în regim de detenţie.

S-a reţinut în fapt, în esenţă, că, "în perioada 1993 - 2007, în schimbul unor sume de bani sau alte foloase materiale, A., în calitate de asistent social principal în cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Moreni, judeţul Dâmboviţa, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, a contribuit, cu ştiinţă, la stabilirea unor grade de invaliditate şi la eliberarea deciziilor asupra capacităţii de muncă pentru un număr total de 3.030 persoane, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, situaţie care a generat Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa, prin plata pe nedrept către beneficiari a unor prestaţii sociale cu titlu de pensie de invaliditate, un prejudiciu în sumă totală de 50.532.591 RON, sumă care reprezintă o consecinţă deosebit de gravă, în sensul art. 146 din C. pen. din 1969, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, prev. de art. 248 din C. pen. din 1969, combinat cu art. 248 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din 1969 (3.030 acte materiale), corespunzătoare dosarelor de încadrare în grad de invaliditate, la a căror întocmire a contribuit, cu aplic. art. 5 C. pen.

În legătură cu această faptă, recurenta a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu privind încălcarea unor atribuţii de serviciu expres reglementate de legislaţia primară, din moment ce, nici măcar una din dispoziţiile normative invocate de acuzare, prin precizările formulate şi enumerate în decizia recurată nu face referire la vreo sarcină de serviciu a asistentului social, fiind exclusiv vorba despre obligaţii ale Comisiilor de expertiză medicală şi ale Comisiilor de pensii şi asigurări sociale.

S-a susţinut că nelegalitatea soluţiei de condamnare rezultă din lecturarea fişei postului medicului şef din cadrul Cabinetului de Expertiză şi recuperare a capacităţii de muncă Moreni, conform cu care sarciniile de serviciu ale acestuia priveau avizarea propunerilor la pensionare de invaliditate pentru persoanele care provin din muncă, verificarea documentaţiei medicale şi solicitarea investigaţiilor suplimentare.

Totodată, medicul avea obligaţia de a analiza corectitudinea diagnosticului funcţional al capacităţii de muncă şi de încadrare în grad de invaliditate, fiind răspunzător pentru aprobarea acestuia, şi pentru valabilitatea deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Ca element de conţinut obiectiv propriu infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., folosul necuvenit pe care îl obţine funcţionarul public prin neîndeplinirea sau îndeplinirea, cu încălcarea legii, a atribuţiilor sale de serviciu este reprezentat fie de avantaje de ordin patrimonial - bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servicii în mod gratuit, angajarea ori promovarea în serviciu - fie de avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate.

Analizând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că actele normative incidente în cauză pentru perioada 1993 - 2007 sunt Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială; Decretul nr. 217/1977 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de pensii şi asigurări sociale şi a comisiilor de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă; Decretul nr. 216/1977 privind criteriile şi normele de încadrare în grade de invaliditate; Legea nr. 73/1991 privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale, precum şi de modificare şi completare a unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale şi pensii; Legea nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor; Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările anterioare şi H.G. nr. 1229/2005, completată şi modificată cu H.G. nr. 1057/2010 privind regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă- sunt stabilite prevederi generale care au fost încălcate de inculpata A. în activitatea sa infracţională iar legislaţia secundară completată cu fişa postului detaliază în concret modul de respectare a acestor obligaţii.

Astfel, aceste dispoziţii legale la care a făcut trimitere instanţa de apel şi pe care şi-a întemeiat soluţia de condamnare, prevăd faptul că inculpata A., în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de funcţionar public în sensul C. pen. din1969 art. 147 alin. (1), reglementare care se regăseşte în prevederile art. 175 alin. (1) lit. a) din C. pen., a încălcat cu ocazia emiterii deciziilor medicale privind încadrarea în grad de invaliditate în perioada 1993 - 1 aprilie 2001 prevederile art. 24, art. 53 din Legea nr. 3/1977, ale Decretului 216/1977 şi ale art. 14 din Legea nr. 80/1992, iar în perioada 1.04.2001 - 2007 prevederile art. 56, art. 62, art. 63 şi art. 92 din Legea nr. 19/2000.

Astfel, instanţa de recurs constată că în perioada 1993 - 2007 inculpata A. prin încălcarea prevederilor legale mai sus menţionate în legislaţia primară, a prevederilor legale din legislaţia secundară cât şi prin încălcarea atribuţiilor stabilite prin fişa postului, a dus la stabilirea unor grade de invaliditate şi la eliberarea deciziilor asupra capacităţii de muncă, pentru un număr total de 3.030 de persoane, în mod nelegal cu consecinţa efectuării de plăţi nelegale reprezentând indemnizaţii de invaliditate.

Prin urmare, instanţa de recurs, raportat şi la probele reţinute de către instanţa de apel, constată existenţa infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., comiterea faptei de către inculpată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi inexistenţa vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate, sens în care în mod corect s-a dispune condamnarea acesteia pentru săvârşirea faptei.

Faţă de cele reţinute, se constată că dispoziţiile, invocate a fi încălcate de către inculpată, sunt prevăzute de lege, şi se încadrează în categoria actelor normative care pot constitui temei al răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu, astfel cum au fost stabilite prin Decizia nr. 405/2016 şi nr. 392/2017 ale Curţii Constituţionale.

Înalta Curte reţine că într-adevăr urmarea imediată a acţiunii/inacţiunii constituie elementul material la modalitatea tip şi constă în crearea unei pagube sau vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, şi potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15.06.2016 "nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală. Însă analiza intensităţii vătămării produse prin fapta ilicită este o chestiune de apreciere a împrejurărilor cauzei (fiind necesară pentru delimitarea răspunderii penală de celelalte forme de răspundere juridică), care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel şi care, prin urmare, nu poate fi cenzurată în cadrul prezentului demers judiciar.

Astfel cum s-a mai precizat, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen.., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 648 din data de 27 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va oblige recurenta inculpată A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 648 din data de 27 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2020.

GGC - MM