Decizia nr. 42/A/2021 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelurilor penale de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 116/F din 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pronunţată în Dosarul nr. x/2008 (y/2018) s-au hotărât următoarele:

1. S-a constatat că pentru inculpatul A., legea penală mai favorabilă este reprezentată de Noul C. pen.

În baza art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă din perioada octombrie - decembrie 2013) .

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele principale aplicate mai sus, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare (4 ani: 3), rezultând o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare.

Inculpatul A. va executa pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie.

Conform art. 45 alin. alin. (3) lit. a) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 din C. pen., literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

2. S-a constatat că pentru inculpatul B., pentru fapta din perioada octombrie - decembrie 2013, legea penală mai favorabilă este reprezentată de noul C. pen.

În baza art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul B. .

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 291 din C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă din luna mai 2017) .

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele principale aplicate mai sus, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 1 an închisoare (3 ani: 3), rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Inculpatul B. va executa pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenţie.

Conform art. 45 alin. alin. (3) lit. a) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

3. În baza art. 291 alin. (2) din C. pen. s-a confiscat de la inculpatul A. sumele de 23.000 de euro şi 6.750 euro, în RON, la cursul din ziua plăţii, reprezentând banii care au fost primiţi pentru exercitarea influenţei.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen. s-a confiscat de la inculpatul B. suma de 6.750 euro, în RON, la cursul din ziua plăţii, reprezentând banii care au fost primiţi pentru exercitarea influenţei.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţele nr. 268/P/2016 din data de 22 octombrie 2018 şi nr. 268/P/2016 din data de 5 noiembrie 2018, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în posesia sau proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 29.750 de euro şi 5.000 de RON.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţa nr. 268/P/2016 din data de 5 noiembrie 2018, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în posesia sau proprietatea inculpatului B., fiind identificată cota de 1/2 din apartamentul cu nr. x situat în mun. Bucureşti, splaiul Unirii nr. 47, înscris în CF nr. x sector 3 şi nr. cadastral x, până la concurenţa sumei de 6.750 de euro şi 5.000 de RON.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., la plata sumei de 5000 de RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile avocaţilor din oficiu, C. şi D., care au asigurat asistenţa juridică a inculpaţilor, în cuantum de 868 RON fiecare, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2016 din data de 5 noiembrie 2018, Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Structura Centrala a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaţilor A. pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi B. pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, una prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi a doua prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen.

În fapt, în esenţă, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut:

În luna decembrie 2012, inculpatul A. a pretins şi primit de la numitul E., denunţător în cauză, suma de 23.000 de euro, promiţând în schimb că îi va determina pe judecătorii care aveau de soluţionat Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti (dosar în care la data de 18 decembrie 2012 instanţa a admis recursul formulat de către numitul E., a casat sentinţa Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu), judecători asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului E.

În susţinerea situaţiei de fapt descrise mai sus, procurorul a adus următoarele mijloace de probă:

- declaraţiile martorului E.;

- declaraţiile martorului F.;

- declaraţiile martorului G.;

- înscrisurile privind vânzarea de către martorul E. a unui apartament şi încasarea preţului;

- procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate;

- informaţiile comunicate de Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul DGPMB;

- încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2012.

În perioada octombrie - decembrie 2013, inculpaţii B. şi A. au pretins şi au primit de la numitul E. suma de 13.500 de euro, promiţând în schimb că îi vor determina pe judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care aveau de soluţionat recursurile cu privire la propunerile şi cererile vizând măsurile preventive în Dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, judecători asupra cărora au lăsat să se creadă că au influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului E.

În susţinerea situaţiei de fapt descrise mai sus, procurorul a adus următoarele mijloace de probă:

- declaraţiile martorului E.;

- declaraţiile martorului F.;

- declaraţiile martorului G.;

- procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate;

- informaţiile comunicate de Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul DGPMB;

- informaţiile comunicate de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor;

- încheierile pronunţate în Dosarele nr. x/2013, y/2013, z/2013 şi w/2013, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În luna mai 2017, inculpatul B. a pretins de la familiile numiţilor H. şi I., persoane care fuseseră reţinute pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, suma de 1.500 de euro, promiţând în schimb că îl va determina pe procurorul care avea în lucru Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, procuror asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, în vederea neluării altor măsuri preventive privative de libertate faţă de cele două persoane reţinute.

În susţinerea situaţiei de fapt descrise mai sus, procurorul a adus următoarele mijloace de probă:

- declaraţiile martorului H.

- declaraţiile martorei J.

- declaraţiile martorei K.

- declaraţiile martorului L.

- declaraţiile martorului M.

- procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate;

- înscrisuri relevante din Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 6 noiembrie 2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2019, judecătorul de cameră preliminară a respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii A. şi B., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2016 din data de 5 noiembrie 2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Structura Centrala, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii. Încheierea a rămas definitivă prin Încheierea nr. 140 din 5 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind respinse contestaţiile inculpaţilor.

Având în vedere că inculpaţii nu au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu şi au contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa a dispus efectuarea cercetării judecătoreşti.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost reaudiaţi inculpatul A. (f x instanţă) şi martorii E. (f x instanţă), G. (f x instanţă), F. (f x instanţă), H. (f x instanţă), J. (f x instanţă), K. (f x instanţă) şi M. (f x instanţă) .

Conform art. 383 alin. (3), (4) din C. proc. pen., instanţa a constatat imposibilitatea audierii martorului L.

Inculpaţii au depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Fapta din luna decembrie 2012

La data de 13 noiembrie 2012, numitul E. a fost arestat preventiv de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de tâlhărie, în Dosarul nr. x/2012. După aproximativ două săptămâni de arest, martorul F. a venit în vizită la E., în arestul secţiei 9 Poliţie, iar acesta din urmă i-a cerut martorului să ia legătura cu inculpatul A. pentru a-l ajuta să fie pus în libertate. E. şi F. aveau cunoştinţă despre faptul că inculpatul A. a mai intervenit pe lângă judecători din cadrul instanţelor din Bucureşti şi a obţinut soluţii favorabile pentru alte persoane, contra unor sume de bani. F. a discutat cu inculpatul A., care i-a spus că poate să-l ajute să fie pus în libertate contra sumei de 23.000 de euro şi va face de aşa natură ca dosarul să fie repartizat judecătoarei N., pe care inculpatul o cunoştea. Suma urma să fie dată în două tranşe, prima tranşă de 3.000 de euro, pentru a fi dată unor persoane care se ocupau de repartizarea aleatorie a dosarului şi 20.000 de euro pentru a fi daţi judecătoarei. Aceleaşi aspecte i-au fost comunicate lui E. şi de inculpat, care l-a vizitat în acea perioadă în arest. Neavând banii ceruţi de inculpat, E. a luat legătura cu naşul său G., care este proprietarul unei case de schimb valutar situată pe bd. x discuţia avută, G. l-a chemat pe A. la sediul casei de Schimb Valutar de pe bd. x, şi, în prezenţa martorului F., i-a înmânat inculpatului suma de 3.000 de euro.

În data de 7 decembrie 2012, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a dispus menţinerea arestării preventive a numitului E., iar acesta a declarat recurs, conform înţelegerii pe care o avea cu inculpatul A. Acesta îi spusese încă de la început că nu poate să intervină la instanţa de fond, ci va fi pus în libertate de către Tribunalul Bucureşti, cu ocazia soluţionării recursului.

La primul şi al doilea termen al recursului, 11 şi 12 decembrie 2012 cauza s-a amânat, pentru lipsă apărare şi pregătirea apărării, fixându-se un nou termen la data de 18 decembrie 2012. Între termene, E. l-a împuternicit pe naşul său G. să procedeze la încheierea unei promisiuni de vânzare-cumpărare a apartamentului său cu două persoane, reprezentante ale unui anume O. care urma să-i împrumute suma de 20.000 de euro. Contractul s-a încheiat la data de 13 decembrie 2012, G., în calitate de mandatar al lui E. a primit de la cumpărători suma de 23.000 de euro. G., din cei 23.000 de euro, obţinuţi din încheierea antecontractului, şi-a oprit 3.000 de euro, daţi anterior lui A., iar suma de 20.000 de euro a remis-o lui A., în prezenţa lui F. şi a concubinei lui E., numita P., tot la casa de schimb valutar de pe bd. x, cu o zi înainte de termenul din data de 18 decembrie 2012.

Aceste aspecte au rezultat din declaraţiile martorilor E. (f x dup, f x instanţă), G. (f x dup, f x instanţă), F. (f x dup, f x instanţă) şi din promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 13 decembrie 2012 (f x dup) .

Martorul F. a mai arătat că cu o zi înainte ca A. să primească banii, l-a însoţit pe acesta la benzinăria Q. Timpuri Noi, unde inculpatul a discutat cu judecătoarea N., în autoturismul acesteia marca x şi că după discuţia cu judecătoarea, A. i-a spus martorului că E. va fi pus în libertate. A mai arătat că după ce A. a luat banii, a mers împreună cu acesta pe Calea x, la locuinţa judecătoarei pentru a-i da banii. F. a aşteptat în maşină, iar A. a mers la apartamentul unde locuia judecătoarea şi i-a dat banii.

Prin Decizia din data de 1456/R din 18 decembrie 2012 (f x dup), pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, într-un complet format din judecătorii N., R. şi S. a fost admis recursul declarat de E., împotriva încheierii din data de 7 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, iar măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. S-a dispus punerea, de îndată, a acestuia.

Martorul E. a declarat că după ce a fost eliberat, s-a întâlnit cu A. şi cu F. acasă la A., la un şpriţ, pentru a sărbători eliberarea. Cu această ocazie A. i-a spus că i-a dat judecătoarei N. suma de 15.000 de euro, sumă care a fost împărţită cu celelalte judecătoare din complet, câte 5.000 de euro fiecare, iar suma de 5.000 de euro i-a rămas lui A.

Instanţa a respins susţinerile inculpatului A. conform cărora nu a pretins nici un ban de la E. şi că nu i-a promis că îl va ajuta să fie pus în libertate, inculpatul fiind contrazis de declaraţiile celor trei martori şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în cauză.

Situaţia de fapt reţinută mai sus a fost confirmată de procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate. Din discuţia purtată de martorul F. cu numitul T. (f x dup) a rezultat că E. i-a dat lui A. suma de 23.000 de euro să intervină pe lângă judecători, pentru a fi pus în libertate. În convorbirile purtate de inculpatul A. cu martorii F., E. şi cu T. (f x dup, f x dup, f x dup, f x dup, inculpatul nu recunoaşte explicit primirea sumei de 23.000 de euro, însă din cursul discuţiilor a rezultat că a primit această sumă de bani, pentru a interveni pe lângă judecători pentru punerea în libertate lui E. În aceste discuţii inculpatul nu neagă primirea celor 23.000 de euro şi foloseşte expresii din care rezultă realitatea susţinerilor celor trei martori.(Exemplu:

"Prima dată a fost ok. A doua oară nu a fost ok.") . De asemenea în discuţia pe care martorul E. o poartă cu inculpatul B.(f x dup), acesta din urmă îi spune primului că vremurile s-au schimbat, că în prezent e greu să mai ia legătura cu judecătorii să facă aranjamente, iar în trecut el făcea toate şmecheriile.

Faptele din perioada octombrie- decembrie 2013

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală(f x dup), martorul E. a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile de la data de .4 octombrie 2013 până la data de 01 noiembrie 2013 inclusiv. E. era cercetat în Dosarul nr. x/2013 al DIICOT Structura Centrală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal, furt calificat, tâlhărie, trafic de droguri, complicitate la uzurparea de calităţi oficiale, complicitate la port ilegal de decoraţii sau însemne distinctive şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. E. a formulat recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea sa preventivă.

În acest timp, fiind încarcerat în Arestul Central, l-a chemat la vizită pe martorul F. şi i-a cerut să vorbească din nou cu inculpatul A., despre care ştia că poate interveni pe lângă judecătorii din cadrul instanţelor din Bucureşti, pentru a-i fi înlocuită măsura arestului cu o măsură neprivativă de libertate. F. a vorbit cu inculpatul A., iar acesta din urmă i-a spus că a discutat cu tatăl său B. şi că acesta va încerca să obţină punerea în libertate cu ocazia judecării recursului la Curtea de Apel Bucureşti. F. i-a spus lui E. că va trebui să-i dea lui A. suma de 13500 de euro, pentru a fi pus în libertate şi că B. va face în aşa fel încât dosarul în recurs să fie repartizat judecătorului U., faţă de care avea influenţă. Inculpatul A. a venit şi el în vizită la E. în arest, i-a confirmat cele transmise prin intermediul martorului F. şi i-a spus că va fi asistat în faţa Curţii de Apel Bucureşti de către tatăl său, care vorbise în prealabil cu judecătorul U. E. a fost vizitat în arest de două ori şi de inculpatul B., care i-a spus că are influenţă asupra mai multor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, menţionându-i numele judecătorului U. Inculpatul B. i-a mai spus că din cei 13.500 de euro, 3.000 de euro trebuie să-i dea unor persoane pentru ca dosarul să fie repartizat unui complet din care să facă parte judecătorul U., 10.000 de euro acestui judecător, iar 500 de euro reprezentau cheltuieli de deplasare.

Prin Încheierea nr. 444 din data de 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a fost respins recursul lui E. formulat împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2013, prin care fusese arestat preventiv. Din completul care a pronunţat această încheiere nu a făcut parte judecătorul U.

Prin încheierea din data de 29 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus faţă de E. prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile de la data de 2 noiembrie 2013 până la data de 1 decembrie 2013 inclusiv. E. a formulat recurs împotriva acestei încheieri, iar recursul a fost repartizat unui complet din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, complet prezidat de judecătorul U. Atunci E. a luat legătura cu naşul său, martorul G. şi i-a cerut să îi dea inculpatului A. suma de 13.500 de euro. A convenit cu G. să procedeze în acelaşi mod ca în luna decembrie 2012, banii să fie împrumutaţi tot de la numitul "O." şi tot în baza antecontractului încheiat în decembrie 2012.

G. a făcut rost de suma de 13.500 de euro şi i-a remis-o inculpatului A. la casa de schimb valutar de pe bd. x, în prezenţa martorului F. La întâlnire a participat şi inculpatul B., însă acesta a rămas în maşină.

Cu ocazia judecării recursului, E. a fost asistat de inculpatul B., însă, prin Încheierea nr. 462/R din 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, într-un complet prezidat de judecătorul U. a respins recursul inculpatului, iar acesta a rămas în arest preventiv.

Văzând că nu a fost pus în libertate, E. i-a cerut lui F. să-l întrebe pe A. ce s-a întâmplat. Ulterior F. i-a spus că banii au fost daţi judecătorului U., însă acesta nu s-a înţeles cu ceilalţi colegi de complet, şi, din această cauză nu a fost pus în libertate.

Ulterior, prin încheieri succesive Tribunalul Bucureşti a prelungit arestarea preventivă a lui E., iar recursurile au fost respinse de către Curtea de Apel Bucureşti. Atunci E. le-a cerut lui B. şi A. să-i restituie suma de 13500 de euro.

Aceste aspecte au rezultat din declaraţiile martorilor E. (f x dup, f x instanţă), G. (f x dup, f x instanţă), F. (f x dup, f x instanţă) şi din promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 13 decembrie 2012 (f x dup) .

Martorul E. a mai declarat că, fiind încarcerat la Penitenciarul Rahova, s-a întâlnit la curtea de aer cu judecătorul U., care se afla şi el în executarea unei pedepse privative de libertate, iar judecătorul i-a spus că nu a primit niciun ban de la inculpatul B. şi că dacă ar fi primit 5.000 de euro, l-ar fi pus în libertate.

Situaţia de fapt a fost confirmată şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate. Din discuţiile purtate de martorul F. cu numitul T. (f x dup), de inculpatul A. cu martorii F., E. şi cu T. (f x dup, f x dup,f x dup, f x dup) şi de E. cu inculpatul B., a rezultat că martorul E. le-a dat inculpaţilor A. şi B., care în prealabil îi promiseseră că cel din urmă are influenţă asupra judecătorului U. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi că va fi pus în libertate, suma de 13.500 de euro, prin intermediul naşului său G. şi cu ajutorul martorului F. În aceste discuţii inculpatul A. îi spune martorului E. că tatăl său i-a dat suma de 10.000 de euro judecătorului U., însă judecătorul l-a minţit, nu a mai recunoscut şi că este neserios. De asemenea, inculpatul B., în discuţia purtată la data de 14 iunie 2017 cu martorul E., recunoaşte că a primit de la acesta suma de 13.500 de euro, din care susţine că i-a dat judecătorului U. suma de 10.000 de euro, iar când martorul îi povesteşte despre întâlnirea avută cu judecătorul la curtea de aer de la Penitenciarul Rahova, inculpatul îi spune martorului că U. l-a minţit şi că nu vrea să mai recunoască primirea banilor. Îi mai spune martorului că i-a mai dat bani judecătorului U. pentru alte soluţii, însă în ultimul timp devenise neserios şi nu mai putea să facă "afaceri" de acest gen cu el.

Curtea a respins apărările inculpaţilor conform cărora nu au primit suma de 13.500 de euro pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecătorul U. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea pronunţării unei soluţii în urma căreia E. să fie pus în libertate, întrucât inculpaţii sunt contrazişi de declaraţiile martorilor menţionaţi mai sus, precum şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate. Chiar dacă cei trei martori sunt persoane cu antecedente penale şi cu o credibilitate îndoielnică, instanţa a apreciat că declaraţiile date în prezenta cauză sunt reale şi sunt confirmate şi de celelalte mijloace de probă, mai ales de discuţiile înregistrate în care inculpaţii recunosc comiterea faptei.

Fapta din luna mai 2017

La data de 16 mai 2017 organele de poliţie din cadrul Aeroportului Henri Coandă i-au prin în flagrant pe numiţii H. şi I., după ce aceştia au săvârşit o infracţiune de furt în incinta aeroportului, sustrăgând portofelul unui cetăţean străin. S-a întocmit Dosarul penal nr. x/2017 instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. Cei doi au fost reţinuţi pe o durată de 24 de ore, măsura urmând să expire la data de 17 mai 2017 ora 17:00. I. a luat legătura cu soţia sa, V. şi i-a cerut să-i angajeze un avocat. Aceasta l-a angajat pe inculpatul B. cu un onorariu de 500 de euro. Discutând cu I., H. a sunat-o pe concubina sa J. şi i-a cerut să ia şi ea legătura cu avocatul B. J. a luat numărul de telefon al avocatului de la V., l-a apelat pe inculpatul B. şi acesta a fost de acord să-i asigure apărarea şi concubinului său H., contra unui onorariu de 500 de euro.

J. a sunat-o pe fiica sa K., care locuia în Ploieşti, i-a spus ce i se întâmplase tatălui său şi i-a cerut să meargă la aeroport să discute cu avocatul B. şi să-i dea acestuia suma de 500 de euro, cu titlu de onorariu. K. l-a contactat şi pe fratele mamei sale, numitul L., care locuia şi el în Ploieşti şi a plecat împreună cu acesta şi cu concubinul său M. către Aeroportul Otopeni. Ajunşi la aeroport, cei trei s-au întâlnit cu inculpatul B., care era însoţit de fiul său A., la secţia de poliţe a aeroportului şi i-au dat suma de 500 de euro avocatului B. Inculpatul le-a spus că I. şi H. vor fi reţinuţi 24 de ore şi le-a spus să vină a doua zi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

În aceeaşi seară, inculpatul B. le-a spus martorilor K. şi M. că are influenţă asupra organelor de urmărire penală şi i-a cerut să-i mai aducă suma de 1.500 de euro, banii fiindu-i necesari pentru a-i remite organelor de urmărire penală ca să-l pună în libertate pe tatăl său.

K., împreună cu L. şi M. s-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, astfel cum se înţeleseseră cu inculpatul

B. şi s-au întâlnit în jurul orei 12:00. B. le-a spus că "a aranjat treburile" pentru ca H. să fie pus în libertate şi le-a cerut suma de 1.500 de euro. Cei trei nu aveau de unde să facă rost de suma de 1.500 de euro şi, deşi J. dorea ca ei să-i dea inculpatului B. suma de 1.500 de euro, au luat hotărârea să nu-i mai dea avocatului niciun ban, crezând că oricum H. va fi cercetat în stare de libertate.

În timp ce inculpatul B. discuta cu L., H. a ieşit din sediul parchetului însoţit de escortă şi de A. şi fiind condus către maşina de poliţie, le-a spus că după expirarea celor 24 de ore va fi pus în libertate şi să vină să-l ia de la secţia de poliţie. Atunci L., K. şi M. au plecat către maşina cu care veniseră fără să-i mai dea vreun ban inculpatului B. În timp ce se aflau în maşină, inculpatul i-a mai contactat încă o dată să le ceară banii, ameninţându-i că le va face plângere la poliţie. Cei trei au mers la secţia de poliţie, l-au luat pe H. şi au plecat către Ploieşti.

Aceste aspecte au rezultat din coroborarea declaraţiilor martorilor H. (f x dup f x instanţă), J. (f x dup, f x instanţă), L. (f x dup), K. (f 29 - 33 dup, f x instanţă), M. (f x dup, f x instanţă) .

Curtea a respins apărările inculpatului B., conform cărora nu a pretins de la familia martorului H. suma de 1500 de euro şi că nu le-a spus că are influenţă pe lângă organele de urmărire penală pentru ca H. să fie pus în libertate, inculpatul fiind contrazis de probele analizate mai sus.

În plus, situaţia de fapt a fost confirmată şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate, convorbiri purtate de inculpatul B. cu martora J. (f x dup), J. şi fiul său W., J. şi M., J. şi L. şi J. cu numita X. (f x dup) . Din aceste convorbiri a rezultat că inculpatul B. le-a spus martorilor K. şi M. că are influenţă pe lângă organele de urmărire penală şi că poate să facă în aşa fel ca H. să fie pus în libertate contra sumei de 1.500 de euro. W. îi spune clar mamei sale J. că avocatul mai cere încă 1.500 de euro.(" M-a sunat Y. aseară, să-mi spună că l-a sunat avocatul. Bineînţeles că mai vrea bani, a zis că are un om, 1.500 vrea") .(f x dup) . De asemenea, inculpatul B. îi spune pe ocolite, pentru a nu vorbi explicit la telefon, martorei J. că H. va fi pus în libertate, dacă copiii ei vor veni pregătiţi cu ce le-a zis anterior.(f x dup) . J. îi spune lui X. faptul că avocatul mai vrea bani.("Sărăcia de avocat mai vrea bani" f x dup) . Exemplele pot continua, însă expresiile folosite şi convorbirile se regăsesc în procesele-verbale de redare a interceptărilor.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului L., Curtea are în vedere faptul că nu a putut fi audiat în mod nemijlocit de către instanţă, deoarece este plecat din ţară, după cum a rezultat din procesele-verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere.

În fiecare cauză în care problema caracterului echitabil al procedurii se pune în raport cu o depoziţie a unui martor absent, este necesar să se stabilească dacă există elemente care să compenseze suficient inconvenientele legate de admiterea unei asemenea probe pentru a permite o apreciere corectă şi echitabilă a fiabilităţii acesteia. Examinarea acestei chestiuni permite pronunţarea unei condamnări numai în cazul în care depoziţia martorului absent este suficient de fiabilă ţinând seama de importanţa ei în cauză. [ Cauza Al-Khawaja şi Tahery (MC), pct. 147].

Analizând principiile arătate mai sus, instanţa a apreciat ca în prezenta cauză există elemente care să compenseze suficient inconvenientele legate de imposibilitatea audierii martorului L., pentru a permite o apreciere corectă şi echitabilă a fiabilităţii acesteia. Astfel, neaudierea martorului în fata instanţei este contrabalansată de declaraţiile martorilor H., J., K. şi M., precum şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate.

Referitor la acuzaţia adusă de parchet inculpatului B., conform căreia acesta ar fi cerut bani şi de la familia numitului I., Curtea a reţinut că procurorul nu a administrat niciun mijloc de probă în acest sens. Mai mult decât atât, în discuţia purtată de numita X. cu martora J. la data de 7 mai 2017, cea din urmă îi spune celei dintâi că avocatul i-a mai cerut încă 1.500 de euro. X. îi spune interlocutoarei J. că ei nu i-a mai cerut. (f x dup) . În acest context nu se poate reţine în sarcina inculpatului B. faptul că ar fi cerut bani şi de la numita X. sau de la vreun alt membru al familiei lui I.

În drept, fapta inculpatului A., care în luna decembrie 2012, a pretins şi primit de la numitul E., denunţător în cauză, suma de 23.000 de euro, promiţând în schimb că îi va determina pe judecătorii care aveau de soluţionat Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti (dosar în care la data de 18 decembrie 2012 instanţa a admis recursul formulat de către numitul E., a casat sentinţa Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu), judecători asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului E., întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen.

Faptele inculpaţilor A. şi B., care, în perioada octombrie- decembrie 2013, au pretins şi au primit de la numitul E. suma de 13.500 de euro, promiţând în schimb că îi vor determina pe judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care aveau de soluţionat recursurile cu privire la propunerile şi cererile vizând măsurile preventive în Dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, judecători asupra cărora au lăsat să se creadă că au influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului E., întrunesc elementele de tipicitate ale câte unei infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B., care în luna mai 2017 a pretins de la familia numitului H., persoană care fusese reţinută pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, suma de 1.500 de euro, promiţând în schimb că îl va determina pe procurorul care avea în lucru Dosarul nr. x/2017 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, procuror asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, în vederea neluării altor măsuri preventive privative de libertate faţă de persoana reţinută, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen.

Elementul material la fiecare infracţiune este reprezentat de acţiunile inculpaţilor de pretindere şi primire a sumelor de 23.000 de euro, 13.500 de euro şi de pretindere a sumei de 1.500 de euro.

Urmările imediate ale infracţiunilor sunt reprezentate de starea de pericol pentru încrederea societăţii în justiţie şi magistraţi.

Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptelor.

Latura subiectivă a inculpaţilor pentru fiecare faptă s-a manifestat sub forma intenţiei directe.

Fată de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că faptele există dincolo de orice îndoială rezonabilă, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi cu vinovăţia prevăzută de lege, curtea de apel a dispus condamnarea acestora.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa a reţinut că inculpaţii A. şi B. au comis câte două infracţiuni de trafic de influenţă de o gravitate ridicată, în calitate de avocaţi, prin pretinderea şi primirea unor sume mari de bani de la persoane reţinute sau arestate preventiv, cărora le-a promis că prin influenţa pe care o au pe lângă judecători, pot obţine punerea în libertate a persoanelor private de libertate. Faptele inculpaţilor sunt cu atât mai grave, în condiţiile în care aceştia au promis unui inculpat periculos, cercetat pentru infracţiuni grave, că vor interveni şi mitui judecători pentru ca acesta să fie pus în libertate. Faptele acestora aduc atingere justiţiei, percepţiei colective despre justiţie precum şi profesiei de avocat.

Inculpaţii nu au antecedente penale, nu au recunoscut faptele, însă au avut o conduită procesuală corectă prezentându-se la fiecare termen de judecată, fără a tergiversa soluţionarea cauzei.

Având în vedere periculozitatea inculpaţilor, modul de comitere a faptelor şi periclitarea credibilităţii justiţiei de către aceştia, curtea le-a aplicat pentru fiecare infracţiune comisă câte o pedeapsă orientată spre mediu, cu executarea în regim de detenţie, precum şi pedepsele complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, instanţa a reţinut că de la săvârşirea faptelor din luna decembrie 2012 şi octombrie - decembrie 2013 a intervenit o succesiune de legi în timp, respectiv intrarea în vigoare a Noului C. pen. la 1 februarie 2014 şi astfel trebuie făcută o analiză asupra legii penale mai favorabile care urmează să le fie aplicată inculpaţilor. Art. 257 alin. (1) din C. pen. - 1969 prevedea pentru infracţiunea de influenţă o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare. Art. 291 alin. (1) din C. pen. prevede pentru aceeaşi infracţiune o pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare. Dacă li s-ar aplica inculpaţilor pedepse orientate spre mediul încadrării, conform C. pen. 1969, pedepsele ar fi orientate în jurul pedepsei de 6 ani închisoare, iar conform C. pen. pedepsele ar fi orientate în jurul pedepsei de 4 ani închisoare.

Chiar dacă C. pen. - 1969 prevede o sancţiune mai blândă pentru concursul de infracţiuni, faţă de cuantumul pedepselor mai scăzut, chiar şi în condiţiile aplicării sporului de 1/3 prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi neaplicării sporului prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. 1969, curtea a apreciat că pentru inculpatul A., legea penală mai favorabilă este reprezentată de Noul C. pen.

Pentru fapta comisă de inculpatul B. în perioada octombrie - decembrie 2013 legea penală mai favorabilă este reprezentată de noul C. pen., având în vedere, după cum s-a arătat mai sus, limitele mai reduse de pedeapsă. Sancţionarea concursului de infracţiuni a fost făcută potrivit C. pen., după cum prevede art. 10 din Legea nr. 187/2012.

Faţă de toate cele expuse, în baza art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., curtea l-a condamnat pe inculpatul A., la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă din luna decembrie 2012) .

Având în vedere natura şi gravitatea faptei, în baza art. 67 alin. (2) din C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

S-a interzis exercitarea profesiei de avocat, apreciindu-se că se impune, întrucât inculpatul s-a folosit de profesie să comită infracţiunea şi este nedemn să mai exercite această profesie pe perioada maximă prevăzută de lege.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. a condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă din perioada octombrie - decembrie 2013) .

Având în vedere natura şi gravitatea faptei, în baza art. 67 alin. (2) din C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Interzicerea exercitării profesiei de avocat s-a impus, întrucât inculpatul s-a folosit de profesie să comită infracţiunea şi este nedemn să mai exercite această profesie pe perioada maximă prevăzută de lege.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., pedepsele principale aplicate mai sus au fost contopite, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare (4 ani: 3), rezultând o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare.

Inculpatul A. va executa pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie.

Conform art. 45 alin. alin. (3) lit. a) din C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 din C. pen., literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., Curtea a condamnat inculpatul B., la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă(faptă din perioada octombrie - decembrie 2013) .

Având în vedere natura şi gravitatea faptei, în baza art. 67 alin. (2) din C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Interzicerea exercitării profesiei de avocat s-a impus, întrucât inculpatul s-a folosit de profesie să comită infracţiunea şi este nedemn să mai exercite această profesie pe perioada maximă prevăzută de lege.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 291 din C. pen., a condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă din luna mai 2017) . Pedeapsa este una mai redusă, având în vedere suma de bani mai mică pretinsă, precum şi faptul că inculpatul nu a intrat în posesia acestor sume.

Având în vedere natura şi gravitatea faptei, în baza art. 67 alin. (2) din C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Interzicerea exercitării profesiei de avocat s-a impus, întrucât inculpatul s-a folosit de profesie să comită infracţiunea şi este nedemn să mai exercite această profesie pe perioada maximă prevăzută de lege.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate mai sus, a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 1 an închisoare (3 ani:3), rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Inculpatul B. va executa pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenţie.

Conform art. 45 alin. alin. (3) lit. a) din C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 45 alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 din C. pen., literele:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Potrivit art. 291 alin. (2) din C. pen., în cazul săvârşirii unei infracţiuni de trafic de influenţă, banii, valorile sau orice alte bunuri primate sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Având în vedere că inculpatul A. a primit de la martorul E. suma de 23.000 singur şi suma de 13.500 de euro împreună cu inculpatul B., în baza art. 291 alin. (2) din C. pen. s-au confiscat de la inculpatul A. sumele de 23000 de euro şi 6.750 euro, în RON, la cursul din ziua plăţii, reprezentând banii care au fost primiţi pentru exercitarea influenţei.

Având în vedere că inculpatul B. a primit împreună cu fiul său de la E. suma de 13.500 de euro, în baza art. 291 alin. (2) din C. pen. s-a confiscat de la inculpatul B. suma de 6750 euro, în RON, la cursul din ziua plăţii, reprezentând banii care au fost primiţi pentru exercitarea influenţei.

Curtea nu a putut primi cererea procurorului de obligare a inculpaţilor la restituirea sumelor de bani primite către martorul denunţător E., întrucât în prezenta cauză nu pot fi aplicate dispoziţiile art. *61 alin. (4) şi alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, în condiţiile în care faţă de E., procurorul a dispus clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 5 din C. pen. În caz contrar, instanţa ar face o combinaţie de legi mai favorabile, lex terţia, ceea ce contravine Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale a României.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., instanţa a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţele nr. 268/P/2016 din data de 22 octombrie 2018 şi nr. 268/P/2016 din data de 5 noiembrie 2018, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în posesia sau proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 29.750 de euro şi 5.000 de RON.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţa nr. 268/P/2016 din data de 5 noiembrie 2018, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în posesia sau proprietatea inculpatului B., fiind identificată cota de 1/2 din apartamentului cu nr. x situat în mun. Bucureşti, splaiul Unirii nr. 47, înscris în CF nr. x sector 3 şi nr. cadastral x, până la concurenţa sumei de 6.750 de euro şi 5.000 de RON.

În baza art. 274 alin. (1) şi din C. proc. pen., inculpaţii A. şi B. au fost obligaţi la plata sumei de 5.000 de RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile avocaţilor din oficiu, C. şi D., care au asigurat asistenţa juridică a inculpaţilor, în cuantum de 868 RON fiecare, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva sentinţei pronunţată în primă instanţă, în termenul legal, au declarat apeluri inculpaţii B. şi A., fără a arăta iniţial motivele de apel.

La termenul de judecată de la 17 septembrie 2020, în apel, Înalta Curte constatând întemeiate cererile de amânare formulate de către apelanţii inculpaţi B. şi A. pentru a le da posibilitatea să-şi angajeze apărători aleşi şi pentru pregătirea apărării, a fost amânată cauza la 29 octombrie 2020, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 29 octombrie 2020, Înalta Curte a apreciat faptul că cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat A., avocat Z. privind imposibilitatea de prezentare la acest termen este justificată prin actele medicale depuse la dosarul cauzei, a încuviinţat-o şi a dispus amânarea cauzei la 12 noiembrie 2020, punând în vedere apelanţilor inculpaţi faptul că este ultimul termen de judecată acordat în vederea prezentării apărătorului ales, iar în cazul neprezentării acestuia, cauza va fi soluţionată în prezenţa apărătorilor desemnaţi din oficiu, apelanţii inculpaţi B. şi A. având termen în cunoştinţă conform dispoziţiilor art. 353 alin. (2) din C. proc. pen., aşa cum rezultă din încheierea de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 12 noiembrie 2020, preşedintele completului de judecată C9 a adus la cunoştinţa părţilor că formaţiunea de judecată este constituită la acest termen de judecată conform Hotărârii nr. 133 din 29 octombrie 2020 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Avocat AA. a solicitat amânarea cauzei, motivat de faptul că domnul avocat Z., apărătorul ales titular al apelantului inculpat A., se află în autoizolare, întrucât soţia acestuia a fost confirmată pozitiv cu virusul SARS-COV-2, depunând la dosar înscrisuri medicale în acest sens.

De asemenea, a solicitat amânarea cauzei, pentru a i se da posibilitatea să redacteze motivele de apel şi cererea de probatorii. În susţinerea acestei cereri, a solicitat să se aibă în vedere faptul că a încheiat contractul de asistenţă cu inculpatul B. săptămâna trecută şi urmau să se întâlnească pentru a pregăti apărarea, însă nu au reuşit să se întâlnească, întrucât clientul său s-a îmbolnăvit, depunând la dosar înscrisuri medicale din care rezultă afecţiunile de care suferă clientul său. A solicitat acordarea unui nou termen de judecată şi pentru a de da posibilitatea inculpatului B. să se prezinte în faţa instanţei pentru a da declaraţie.

A depus la dosar motivele de apel redactate de către apărătorul ales al inculpatului A., respectiv de către domnul avocat Z.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra cererii de amânare formulată de domnul avocat AA., a arătat că, aşa cum s-a consemnat în încheierea de la termenul anterior, instanţa a precizat că termenul din 29 octombrie 2020 este ultimul termen acordat în vederea prezentării apărătorului ales. Din punctul său de vedere, nu este o cauză de amânare, având în vedere că în cauză sunt desemnaţi apărători din oficiu, iar domnul avocat AA. reprezintă inculpatul lipsă la acest termen şi asistă în substituire pe inculpatul A. Pe de altă parte, inculpatului i s-a pus în vedere să-şi angajeze apărător într-un termen util, astfel încât acest termen de judecată să poată fi un termen eficient pentru instanţa de judecată. Totodată, a susţinut că este culpa inculpatului, întrucât este al treilea termen de judecată în care nu-şi stabileşte apărarea pentru exercitarea efectivă a acestui drept.

Înalta Curte, după deliberare, a respins cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul apelanţilor inculpaţi B. şi A. şi a acordat cuvântul în susţinerea cererilor de probatorii.

Apărătorul ales al apelanţilor inculpaţi B. şi A. a solicitat audierea martorului F., persoană care a mijlocit relaţia martorului E. în raporturile cu A. şi care poate da declaraţii în legătură cu modul în care se presupune că s-a produs traficul de influenţă vizându-i pe ambii inculpaţi, precum şi audierea martorului G.

În legătură cu fapta reţinută în sarcina inculpatului B., a solicitat reaudierea martorilor J. şi K., care au fost audiaţi de instanţa de fond în legătură cu această faptă, precum şi a martorilor H., L. şi M.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a probei testimoniale solicitată de apărătorul inculpaţilor B. şi A.

Avocat AA. a susţinut că se va prezenta la toate termenele de judecată ce se vor acorda în cauză şi că va depune la dosar motivele de apel până la termenul viitor.

Înalta Curte, în baza art. 420 alin. (5) cu ref. la art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a admis, în parte, cererea de probatorii formulată de către apărătorul apelanţilor inculpaţi B. şi A., în sensul audierii martorilor F., G., J. şi K., apreciind-o ca fiind relevantă, în raport, cu obiectul probaţiunii din cauză.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a respins cererea de audiere a martorilor H., L. şi M., formulată de apărătorul apelanţilor inculpaţi B. şi A., apreciind că au fost administrate suficiente mijloace de probă în cauză pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei.

Din oficiu, în temeiul art. 420 alin. (5) raportat la art. 100 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa a apreciat că se impune audierea martorului E.

Totodată, Înalta Curte a pus în vedere inculpaţilor B. şi A. să se prezinte la termenul ce se va acorda în cauză pentru a fi întrebaţi dacă doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de apel.

În vederea administrării probei testimoniale, a dispus citarea martorilor F., G., J., K. şi E. şi a amânat cauza la 10 decembrie 2020, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

În motivele de apel formulate în scris de inculpatul A., prin apărător ales Z., aflate la dosarul Înaltei Curţi se solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 6 § 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi la art. 11, 20 şi 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, desfiinţarea sentinţei atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către prima instanţă - Curtea de Apel Bucureşti - având în vedere lipsa unei motivări efective a hotărârii, în baza temeiurilor de drept indicate şi a motivelor ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei.

Se menţionează că instanţa de fond a reţinut toate acuzaţiile, aşa cum au fost formulate, astfel că prin Sentinţa penală nr. 116/F/2020 l-a condamnat pe inculpatul A. la două pedepse a câte 4 ani închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani şi 4 luni.

Împotriva acestei sentinţe, inculpatul A. a declarat apel, în motivarea căruia s-a arătat că acestuia i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că instanţa de fond nu şi-a motivat hotărârea. Citând sentinţa curţii, se va constata că pentru fiecare faptă reţinută, instanţa descrie succint starea de fapt, face trimiteri vagi la declaraţiile unor martori (sau, în cel mai fericit caz, reiterează cele arătate de martori), respectiv la procesele-verbale de redare a interceptărilor efectuate în cauză, iar, în final, a menţionat generic faptul că respinge susţinerile inculpaţilor, care sunt contrazise de mijloacele de probă antemenţionate. Nici motivarea în drept nu este mai edificatoare, curtea prezentând elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în mod abstract, fără a arăta cum anume sunt îndeplinite în cazul concret. Modul superficial în care instanţa şi-a motivat soluţia nu este altceva decât o încălcare a dreptului la un proces echitabil, inculpatul fiind lipsit de o importantă garanţie împotriva arbitrariului, dar şi de posibilitatea de a formula argumente concrete în faţa instanţei de control judiciar.

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte obligaţia instanţei de a motiva în mod efectiv hotărârile pronunţate a arătat importanţa motivării hotărârii judecătoreşti, ca o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil, precum şi remediul în cazurile în care aceasta lipseşte, cum se consideră este şi speţa de faţă.

Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti îşi are izvorul în dreptul oricărei părţi, în cadrul unei proceduri, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hot. Werner c. Austria 1997), combinat cu dreptul părţilor ca aceste argumente să fie examinate în mod efectiv (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hot. Van der Hurk c. Olandei 1994) .

Rolul motivării oricărei hotărâri judecătoreşti este, pe de-o parte acela de a obţine încrederea publicului şi a inculpatului cu privire la hotărârea la care s-a ajuns (cauza Taxquet c. Belgiei, parag. 91) şi identificarea unei părtiniri din partea judecătorului (Kyprianou c. Ciprului, parag. 119, 130 - 133), iar, pe de altă parte, cunoaşterea motivelor pe care hotărârea s-a fundamentat în vederea formulării unei căi de atac. De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauza Achina c. României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, se arată că dreptul la un proces echitabil, nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen concret al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.

În aceste condiţii, obligaţia de motivare apare a fi singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea dreptului la un proces echitabil, urmând a se constata faptul că în prezenta cauză, judecătorul de la instanţa de fond nu a oferit u răspuns suficient şi explicit la acuzaţia penală adusă inculpaţilor de natură a înlătura orice dubiu cu privire la atragerea răspunderii penale.

Această omisiune echivalează cu o nemotivare a hotărârii conform dispoziţiilor imperative ale art. 401 şi urm. din C. proc. pen. şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin hotărârea apelată se încalcă prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sub aspectul obligaţiei de motivare a acesteia - cauza Gheorghe împotriva României 15 martie 2007, Curtea Europeană reţine, la parag. 43 din hotărâre, faptul că, "fără a impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument al reclamantului, această obligaţie presupune totuşi ca partea vătămată să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit a motivelor decisive pentru rezultatul procedurii în cauză."

Prin urmare, o motivare necorespunzătoare echivalează cu necercetarea fondului cauzei, făcând imposibil de altfel controlul judiciar al instanţei de apel cu respectarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, motiv pentru care se impune trimiterea spre rejudecare în acest caz.

Cu toate că acest remediu procesual nu apare definit în mod expres în cadrul C. proc. pen., soluţia a fost recunoscută de practica judiciară şi de doctrină, arătându-se că în vederea respectării standardelor de protecţie a drepturilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, practica judiciară mai relevă o ipoteză de trimitere a cauzei spre rejudecare în urma admiterii apelului atunci când a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în primă instanţă sau există vreun alt viciu semnificativ şi substanţial care conduce la încălcarea dreptului la dublu grad de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţionale la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului:

Cu privire la lipsa de motivare a Sentinţei penale nr. 116/F/2020 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti

S-a apreciat că prin sentinţa criticată, curtea a omis să efectueze o activitate de judecată completă, obiectivă şi aprofundată, aşa cum ar fi fost de aşteptat, ci s-a mărginit la a descrie o stare de fapt şi la a face trimiteri sumare la câteva mijloace de probă care să o susţină, înlăturând toate argumentele apărării pentru motive care îi rămân încă necunoscute.

Cu privire la prima dintre fapte, instanţa se mărgineşte să reia presupusa stare de fapt, în realitate aceasta fiind doar o reformulare a susţinerilor făcute în rechizitoriu. Ulterior, instanţa face o trimitere succintă la câteva mijloace de probă: Aceste aspecte rezultă din declaraţiile martorilor E., G. (f. x vol. 1 dup, f x instanţă), F. (f. 77 - 78 vol. 1 dup, f. x instanţă) şi din promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 13 decembrie 2012 (f. x dup), adică exact probele pe care se bazează şi acuzarea în rechizitoriu, pentru ca mai apoi să arate că situaţia de fapt reţinută mai sus este confirmată de procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate. Din discuţia purtată de martorul F. cu numitul T. (f. x dup) rezultă că E. i-a dat lui A. suma de 23.000 de euro să intervină pe lângă judecători, pentru a fi pus în libertate. În convorbirile purtate de inculpatul A. cu martorii F., E. şi cu T. (f. x dup, f. x dup, f. x dup, f. x dup), inculpatul nu recunoaşte explicit primirea sumei de 23.000 de euro, însă din cursul discuţiilor rezultă că a primit această sumă de bani, pentru a interveni pe lângă judecători pentru punerea în libertate lui E. În aceste discuţii inculpatul nu neagă primirea celor 23.000 de euro şi foloseşte expresii din care rezultă realitatea susţinerilor celor trei martori (Exemplu:

"Prima dată a fost ok. A doua oară nu a fost ok.") . De asemenea în discuţia pe care martorul E. o poartă cu inculpatul B. (f. x dup), acesta din urmă îi spune primului că vremurile s-au schimbat că în prezent e greu să mai ia legătura cu judecătorii să facă aranjamente, iar în trecut el făcea toate şmecheriile.

Aşa cum a subliniat literatura de specialitate, "instanţa trebuie să evite în motivare formulări stereotipice precum din probe rezultă vinovăţia inculpatului, deoarece asemenea abordări superficiale constituie doar aparenţe de motivare, şi nu o justificare corectă şi completă a soluţiei."

Or, exact acest lucru îl face şi Curtea de Apel Bucureşti, care se mulţumeşte să trimită la declaraţiile unor martori, fără a arăta în ce anume constau acestea, dar şi la nişte replici cu caracter cel puţin echivoc, scoase din context. Spre exemplu, afirmaţia despre "vremurile care s-au schimbat" este făcută de inculpatul B., după aproape 4 ani de la presupusa faptă a fiului său (în care, de altfel, nu s-a reţinut că ar fi fost implicat) şi este făcută în contextul în care acesta îi spune martorului în repetate rânduri că nu îl poate ajuta ("Da’ n-am…n-am cum să vorbesc cu ea". "Eu aş vorbi, îţi dai seama, dar nu pot, nu am cum"), aspecte pe care instanţa de fond le ignoră în mod flagrant. La fel de bine, replica "prima dată a fost ok, a doua oară nu a fost ok" se poate referi la rezultatul procedurilor judiciare privitoare la măsurile preventive, în sensul că în decembrie 2012 domnul E. a fost pus în libertate, iar ulterior, în cursul anului 2013, a rămas în stare de arest preventiv.

Dacă, pe de-o parte, susţinerile Ministerului Public şi ale martorilor acuzării au fost pe deplin validate fără a fi puse la îndoială în niciun moment, apărările inculpatului, pe de altă parte, nu au "meritat" nici măcar să fie aduse în discuţie, cu atât mai puţin analizate: Instanţa va respinge susţinerile inculpatului conform cărora nu a pretins nici un ban de la E. şi că nu i-a promis că îl va ajuta să fie pus în libertate, inculpatul fiind contrazis de declaraţiile celor trei martori şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în cauză.

O astfel de motivare nu face altceva decât să încalce prevederile legale conform cărora în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate (art. 103 alin. (2) din C. proc. pen.), iar motivarea soluţiei cu privire la latura penală se face prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale şi a celor care au fost înlăturate (art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.) .

A motiva, a arătat instanţa supremă, înseamnă a demonstra, adică a pune în evidenţă datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii fără arătarea unei date concret fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea explicită sau implicită la actele cauzei în general, nu înseamnă a motiva, ci a da numai aparenţa unei motivări (ICCJ, secţia penală, Decizia nr. 656/2014, www.x.ro) .

Cu privire la faptele din perioada octombrie- decembrie 2013 presupusa stare de fapt este asemănătoare, în sensul că martorul E. a fost arestat preventiv într-o cauză ce avea ca obiect comiterea mai multor infracţiuni, ocazie cu care a remis o sumă de bani, în speranţa că judecătorii cauzei vor fi influenţaţi să înlocuiască măsura cu una neprivativă de libertate.

Particularitatea în acest caz este că la presupusa infracţiune au participat ambii inculpaţi, caz în care ar fi fost esenţial să se arate în ce a constat contribuţia fiecăruia, care este forma de autorat sau de participaţie incidentă, inclusiv existenţa legăturii subiective între cei doi. În mod evident Curtea de Apel Bucureşti, urmând modelul parchetului, nu a considerat necesar să se aplece asupra acestor "detalii", fiind suficient să procedeze în maniera descrisă anterior:

"povestirea" stării de fapt, trimiterea sumară la probele indicate de acuzare, respectiv afirmaţia conform căreia apărările nu pot fi primite.

Din citirea sentinţei nu rezultă cu claritate cum s-au desfăşurat evenimentele, care este aportul inculpaţilor sau cum s-a desfăşurat presupusa remitere a sumei de bani. Pentru început, se arată că martorul F. a discutat cu inculpatul A., acesta spunându-i că tatăl său îşi poate exercita influenţa asupra judecătorului U. în schimbul unei sume de bani, astfel că F. i-a spus lui E. că va trebui să-i dea lui A. suma de 13.500 de euro, pentru a fi pus în libertate. Suma de bani a fost remisă, se arată, de către G., naşul lui E., inculpatului A., însă "operaţiunea" nu a reuşit, acesta rămânând în stare de arest preventiv, deşi din completul de judecată făcea parte judecătorul U., iar inculpatul a fost asistat de B. Starea de fapt este aparent susţinută şi de procesele-verbale a convorbirilor ambientale, de unde rezultă că martorul E. le-a dat inculpaţilor A. şi B. respectiva sumă de bani, iar inculpatul B., în discuţia purtată la data de 14 iunie 2017 cu martorul E., recunoaşte că a primit de la acesta banii. În mod evident, instanţa omite să facă referire la pasajele din aceste discuţii care sunt în favoarea inculpatului, spre exemplu cel în care domnul A., în dialogul cu T. din 24 iunie 2016, neagă vehement implicarea sa în acest demers infracţional. "Nu i-am dat nici un ban", "N-am nicio treabă să-i dau lui U. N-am avut nicio combinaţie cu nici un U. Astea-s închipuirile lui, ai înţeles?"

De asemenea, s-a mai arătat că instanţa nici măcar nu este în măsură să relateze cu claritate desfăşurarea evenimentelor, arătând, spre exemplu, care dintre cei doi a primit în realitate banii. Făcând un efort de imaginaţie, ar părea că inculpatul B. este cel care a pretins că are influenţă asupra judecătorului şi a acceptat în mod indirect, prin intermediul fiului său, folosul material. Dacă se citeşte în continuare sentinţa, în speranţa unei clarificări cu privire la rolul fiecăruia în activitatea infracţională, demersul va rămâne din păcate fără rezultat, căci în secţiunea dedicată motivării "în drept", instanţa spune doar că faptele celor doi întrunesc elementele de tipicitate ale câte unei infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen. Este cel puţin regretabil faptul că revine sarcina inculpatului de a identifica un element, atât de important în stabilirea încadrării juridice, precum este forma de participaţie.

Ceea ce i se parte de-a dreptul inadmisibil este că nici până în acest punct final al motivării, Curtea de Apel Bucureşti nu a menţionat care a fost punctul de vedere al inculpaţilor în faţa procurorului sau în faţa instanţei în raport cu acuzaţiile aduse, cu atât mai puţin de ce argumentele acestora sunt nefondate.

Ultima parte a expunerii o constituie secţiunea dedicată motivării în drept, care reuşeşte să fie chiar mai lacunară decât motivarea în fapt. Curtea reia pe scurt starea de fapt aferentă fiecărei infracţiuni, care, se arată, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., paragrafele în discuţie fiind copiate mot-a-mot din rechizitoriu. Trecând mai departe, în secţiunea dedicată infracţiunii de trafic de influenţă dintr-un manual de drept penal, iar nu o hotărâre judecătorească, căci afirmaţiile instanţei prezintă un înalt grad de abstractizare şi sunt mult prea puţin ancorate la starea de fapt. S-a apreciat că o astfel de motivare nu doar că nesocoteşte dispoziţiile procesual penale şi pe cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dar, în concret, l-a lipsit pe inculpatul A. de un prim grad de jurisdicţie.

Apelantul inculpat A., prin apărător ales a făcut trimitere la decizii de jurisprudenţă prin care instanţele au admis apelul şi au trimis cauza spre rejudecare, constatând că hotărârile din prima instanţă erau nemotivate, apreciind soluţia ca fiind justă, chiar în lipsa unui text de lege care să o consacre expres.

Totodată, s-a mai făcut referire şi la întâlnirea reprezentanţilor CSM cu preşedinţii secţiilor penale ale ÎCCJ şi ale curţilor de apel de la Sibiu din data de 22 - 25 septembrie 2015, opinia majoritară exprimată de participanţii la întâlnire a fost în sensul că instanţa de apel poate dispune, în cazuri excepţionale, trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 2 din Protocolul 7 al aceleiaşi convenţii, cu titlu exemplificativ fiind indicate mai multe situaţii, printre care şi lipsa totală a motivării hotărârii instanţei de fond.

Aceeaşi abordare este susţinută şi Decizia penală nr. 1/A din 6 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Oradea, în motivarea căreia s-a arătat că prima instanţă nu a motivat soluţia pronunţată, ci s-a rezumat la a reproduce ad litteram conţinutul rechizitoriului, fără a prezenta niciun considerent din care să rezulte modul în care a apreciat că se impune adoptată soluţia pronunţată în cauză. Astfel, hotărârea primei instanţe nu conţine niciun element de raţionament juridic apt să conducă la concluzia examinării efective în fapt şi în drept a cauzei.

Aşadar, curtea a constatat că singura contribuţie a judecătorului de la prima instanţă în redactarea considerentelor hotărârii s-a limitat la preluarea situaţiilor de fapt şi a încadrării juridice din cuprinsul rechizitoriului, precum şi la inserarea a trei paragrafe şi a minutei fără a analiza în baza unui raţionament juridic care sunt argumentele care impun soluţia pentru care acesta a optat. Toate aceste elemente sunt de natură a indica lipsa unei judecăţi efective a cauzei, care nu poate fi suplinită de către instanţa de apel, întrucât ar conduce la lipsirea inculpaţilor de un grad de jurisdicţie. Curtea a apreciat că această situaţie creează o restrângere disproporţionată a dreptului la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanţei de control judiciar. Deşi omisiunea primei instanţei de a motiva soluţia pronunţată nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 421 pct. (2) lit. b) din C. proc. pen., curtea a constatat că soluţie se impune pentru a garanta respectarea, atât a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cât şi a dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Apelantul inculpat A. prin apărător a făcut referire la art. 2 Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a constatat că situaţia din prezenta cauză nu se numără printre excepţiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cu privire la care este suficientă existenţa unui singur grad de jurisdicţie: în cazul infracţiunilor minore, în cazul în care inculpatul a fost judecat în primă instanţă de cea mai înaltă jurisdicţie, ori a fost condamnat şi declarat vinovat ca urmare a unui apel împotriva achitării sale.

Chiar dacă apelul este o cale de atac integral devolutivă, instanţa de control judiciar având plenitudine de jurisdicţie şi putând reaprecia şi statua asupra vinovăţiei, acest efect al apelului nu echivalează cu a statua în primă şi ultimă instanţă asupra situaţiei de fapt în privinţa acţiunii penale, cu respectarea tuturor garanţiilor dreptului la un proces echitabil, apelul fiind în principal o cale de atac şi, prin urmare, presupunând în mod necesar realizarea controlului judiciar. Or, controlul judiciar nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăţi efective în primă instanţă cu respectarea exigenţelor art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În situaţia în care Curtea ar analiza toate componente acţiunii penale din cauză şi toate apărările inculpatului pentru prima oară în apel, inculpatul nu ar avea acces la exercitarea controlului judiciar asupra acestei decizii, hotărârea fiind definitivă.

În acelaşi sens, evidenţiind încă o dată importanţa fundamentală a motivării hotărârilor judecătoreşti, s-a pronunţat recent şi instanţa supremă, prin Decizia nr. 113 A/2020. Înalta Curte a reţinut că în aceeaşi ordine de idei, se constată că expunerea ca parte componentă a oricărei hotărâri nu cuprinde o delimitare între chestiunile de judecată, care sunt supuse exclusiv controlului judiciar al instanţei civile, şi chestiunile de apreciere a instanţei, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, aspecte care trebuiau examinate prin prisma elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu. Ca atare, Înalta Curte constată că împrejurările expuse anterior fac imposibilă identificarea, de către instanţa de apel, a limitelor învestirii sale cu calea de atac. În lipsa motivării sentinţei, instanţa de control judiciar nu poate analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, între garanţiile dreptului la un proces echitabil în înţelesul art. 6 din Convenţie, se înscrie şi obligaţia instanţelor de a-şi motiva deciziile.

În sensul celor menţionate este şi jurisprudenţa instanţei supreme, care a arătat că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, reflectată în special în cauza Boldea c. României (C.E.D.O., hot din 15 februarie 2007), obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti impusă instanţelor naţionale prin art. 6 paragraf 1 din Convenţie, chiar dacă nu implică existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată, presupune să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei instanţei, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunţarea ei (Î.C.C.J., s. pen., Decizia nr. 4222 din 25 noiembrie 2010) .

Conchizând, se constată că o motivare generală echivalează cu o nepronunţare asupra faptelor cu care prima instanţă s-a considerat legal învestită şi, implicit, cu o încălcare a obligaţiilor prevăzute de art. 396, respectiv art. 397 din C. proc. pen.

Aceeaşi concluzie este susţinută şi în Decizia penală nr. 1249/2015 a Curţii de Apel Craiova a cărei considerente se consideră că se impun în prezenta cauză, astfel:

Examinând sentinţa apelată, Curtea constată că expunerea nu cuprinde motivarea soluţiei în sensul dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., instanţa de fond limitându-se doar a prelua din rechizitoriu starea de fapt, fără a face o analiză concretă a probelor administrate şi fără a răspunde în nici un mod apărărilor invocate de inculpată. Or, motivarea unei hotărâri reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional. Totodată, hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor analizate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii adevărului.

Astfel, hotărârea reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce determină pe judecător să adopta soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârii justifică echitatea procesului penal, pe de-o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale şi pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căii de atac.

În acest sens, în lipsa motivării sentinţei, instanţa de control judiciar nu poate analiza criticile formulate de apelanţi şi implicit, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate. Motivarea este o condiţie esenţială a înfăptuirii justiţiei, iar dacă în motivare nu sunt cuprinse argumentele pe care se sprijină soluţia dată, hotărârea judecătorească este nemotivată. Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 6 paragraful I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o reprezintă un aspect important în privinţa echitabilităţii procesului penal. Sub aspectul dreptului la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reafirmat în jurisprudenţa sa - cauza Boldea contra României, cauza Albina contra României, principiile dezvoltate reamintind că articolul 6 paragraful I din Convenţie impune în sarcina instanţelor obligaţia de a analiza efectiv motivele, argumentele şi probele, fără ca aceasta să impună o motivare în detaliu pentru fiecare argument invocat. Noţiunea de proces echitabil impune condiţia ca o instanţă care a motivat pe scurt o hotărâre să fie analizat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei.

În situaţia de faţă, Curtea apreciază că au prioritate dispoziţiile art. 6 paragraful I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că, pe de o parte, trebuie să existe o judecată efectivă, iar, pe de altă parte, trebuie respectat principiul dublului grad de jurisdicţie.

Nu în ultimul rând, apelantul inculpat prin apărător a invocat şi Încheierea penală nr. 38 din 3 iunie 2016 a Curţii de Apel Cluj prin care judecătorul dispune în baza art. *4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului admiterea contestaţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, constatând nemotivarea încheierii atacate.

S-a reţinut în motivarea acestei soluţii, pe de-o parte, faptul că hotărârile instanţelor trebuie să fie motivare, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de desfiinţare cu titlu excepţional, iar, pe de altă parte, deciziile magistraţilor trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Deşi obligativitatea instanţelor de a-şi motiva hotărârile adoptate nu rezultă din textul Convenţiei, instanţa europeană justifică această necesitate prin dreptul părţilor de a le fi examinate efectiv argumentele şi mijloacele de probă administrate, enunţarea problemelor de drept şi să aprecieze şansele de succes ale unei căi de atac, aşa cum se arată în hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauzele Van de Hurk c. Olandei, BB. c. Grecia, Albina c. României şi Dumitru c. României. Din cuprinsul acestor hotărâri se relevă textual faptul că "lipsa motivării unei hotărâri îl privează pe petiţionar (inculpat) de echitate, ceea ce atrage încălcarea art. 6 par. 1."

S-a apreciat, aşadar, considerentele reţinute jurisprudenţial şi redate supra ca fiind aplicabile mutatis mutandis şi raportat la speţa dedusă judecăţii în prezenta cauză, motiv pentru a solicitat să fie avute în vedere la momentul deliberării asupra prezentului apel şi să se pronunţe o decizie în acelaşi sens.

S-a concluzionat că instanţa de fond nu a oferit o motivare temeinică în fapt şi în drept a soluţiei pronunţate, a avut drept consecinţă privarea inculpaţilor B. şi A. de o judecată efectivă în primă instanţă, drept care a solicitat în mod respectuos, ca în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi să se dispună rejudecarea prezentei cauze de către Curtea de Apel Bucureşti.

La dosarul cauzei au fost depuse la dosarul cauzei motive de apel scrise pentru apelantul inculpat B. prin apărător ales AA., trimise prin poşta electronică şi aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În motivele de apel, apelantul inculpat B. prin apărător ales a solicitat ca în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. să se admită apelul, să se desfiinţeze hotărârea atacată şi în rejudecare să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (faptele nu există) .

S-au făcut referiri la condamnarea inculpatului B. din sentinţa atacată şi la confiscarea dispusă de la acesta, precum şi la obligarea acestuia la cheltuielile judiciare către stat, în esenţă la situaţia de fapt, urmând a relua motivele în raport u acuzaţiile formulate prin rechizitoriu, statuările instanţei în legătură cu faptele, împrejurările şi circumstanţele în care se susţine că acestea au fost comise şi o analiză proprie a probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond, în scopul ajungerii la o concluzie pertinentă cu privire la existenţa lor.

1. Astfel, în ceea ce priveşte fapta de pretindere şi primire a sumei de 13.500 de euro, cu titlu de trafic de influenţă, actul de sesizare a instanţei a reţinut că martorul

E., aflat în arest preventiv în Arestul Central, ar fi luat legătura cu inculpaţii A. şi B., pentru ca aceştia, cu ajutorul relaţiilor pe care le aveau cu judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, să obţină o hotărâre de punere în libertate a martorului; că inculpaţii au pretins şi ulterior au primit suma de 13.500 de euro, promiţând în schimb că îi vor determina pe judecătorii care au soluţionat recursurile la încheierile prin care fusese luată şi mai apoi prelungită măsura arestului preventiv împotriva martorului; că inculpaţii au pretins că aveau influenţă asupra judecătorilor, atât prin intermediul martorului F., cât şi în mod direct (inculpatul B.) şi că, pentru a-l convinge pe martorul E. că aveau influenţă asupra judecătorilor, inculpaţii s-au prevalat de relaţia de prietenie pe care B. ar fi avut-o cu judecătorul U.

În ceea ce priveşte primirea sumei de 13.500 de euro, rechizitoriul a reţinut că actul a fost săvârşit de către inculpatul A., în sensul că îi fusese remisă de către martorii F. şi G., care au acţionat din dispoziţia şi în interesul martorului E., anterior datei de 18 decembrie 2012, în apropierea casei de schimb valutar CC., situată pe bd. x nr. 12 - 14 deţinută de către martorul G.

În probaţiune, acuzarea a invocat declaraţiile martorului E., date la 27 aprilie 2016, 29 iunie 2016, 28 noiembrie 2016, declaraţia martorului F. din 26 august 2016, declaraţia martorului G., precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în baza autorizaţiilor emise de către instanţa competentă.

S-au făcut referiri şi la denunţul formulat de către martorul E. în data de 15 februarie 2016, prin care a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală faptele de cumpărare de influenţă săvârşite de el, precum şi persoanele cu care a convenit, ca în schimbul unor sume de bani, să obţină punerea în libertate, de sub puterea mandatului de arestare preventivă în cauza care avea ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de tâlhărie, lipsire de libertate şi trafic de droguri, în luna octombrie 2013.

Astfel, conform denunţului olograf, transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie, datat 23 noiembrie 2015 şi înregistrat la 25 noiembrie 2015, denunţătorul E. a afirmat că, după ce a fost arestat la data de 3 octombrie 2013 şi încarcerat la "Arestul Capitalei" a fost vizitat de către F. şi avocatul A., care i-a spus că tatăl lui avea blat la judecătorul U. ocazie cu care i-a cerut 13.000 de euro şi că naşul său, G. a dat banii.

În prima declaraţie din 27 aprilie 2016 de această dată în calitate de martor, E. a arătat că, după ce a fost arestat preventiv în luna octombrie 2013, l-a chemat pe martorul F. în vizită la locul de deţinere şi i-a cerut acestuia să îl întrebe pe inculpatul A. dacă putea să îl ajute să fie pus liber sau să îi fie înlocuită măsura arestului preventiv; că, ulterior acestei întâlniri, cu ocazia unei noi vizite, F. i-a spus că luase legătura cu A., care îl asigurase că va încerca să îl pună liber, după ce în prealabil luase legătura cu tatăl său B. şi, după ce a observat că recursul la încheierea prin care fusese prelungită măsura arestului preventiv cu 30 de zile urma să fie judecat de către judecătorul U., ia dat telefon martorului G. şi i-a spus să îi remită inculpatului A. suma de 13.500 de euro, pe care o împrumutase de la un anume O.

Contrar celor relatate în declaraţia din 27 aprilie 2016, în declaraţia din 28 noiembrie 2016, acelaşi martor E., a afirmat că în timp ce se afla în

Arestul Central al D.G.P.M.B., undeva la sfârşitul anului 2013, a fost vizitat de către inculpatul B., care i-a relatat că ştia de discuţiile pe care le avusese cu fiul său, inculpatul A.; că are influenţă pe lângă mai mulţi judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, menţionând chiar numele judecătorului U. şi că, pentru a fi pus în libertate, trebuia să remită suma de 13.500 de euro (3.000 de euro pentru repartizarea dosarului şi 10.000 de euro pentru judecător, restul de 500 de euro, reprezentând bani pentru cheltuielile ocazionate de deplasările acestuia şi diversele întâlniri pe care trebuia să le aibă pentru a obţine punerea sa în libertate) .

Martorul F., în declaraţia dată la 26 august 2016, a arătat că, după ce martorul E. a fost arestat preventiv din nou, l-a vizitat la locul de detenţie, ocazie cu care i-a cerut să ia legătura cu inculpatul A., care ulterior i-a spus că îl va ajuta pe martori, prin intermediul tatălui său, care era prieten cu judecătorul U. şi, în fine, că inculpatul A. a mers la grefă la arest, unde a stabilit cu martorul E. preţul intervenţiei la suma de 13.000 de euro, pe care inculpatul a primit-o de la G.

Cu privire la aceeaşi pretindere, urmată de primire, martorul a mai declarat că, după primirea banilor, inculpatul A. i-ar fi spus că urma să discute cu tatăl lui, ca să îi dea banii judecătorului U. şi că, din câte ştia, inculpatul B. ar fi cunoscut faptul că inculpatul A. primise o sumă de bani de la E., pentru a rezolva punerea acestuia în libertate şi a acceptat să îl reprezinte pe acesta ca avocat, pentru a-i crea convingerea că va fi eliberat.

În cursul judecăţii la prima instanţă, martorul E. şi-a menţinut declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale, în sensul că a evocat din nou întâlnirea cu inculpatul A., mijlocită de martorul F. şi în plus a arătat că suma de 13.000 de euro a fost pretinsă de către inculpatul B., pentru a-i fi dată judecătorului U., cu ocazia unei vizite la arest.

În schimb, martorul F. a declarat în faţa Curţii de Apel Bucureşti că el a fost acela care i-a mijlocit lui E. întâlnirea cu A. în luna octombrie 2013 şi că acesta din urmă i-a cerut martorului suma de 12.000 sau 13.000 de euro, fără să ştie pentru ce i-a cerut această sumă, întrucât au discutat la grefă.

În fine, martorul a mai declarat că inculpatul A. i-ar fi spus că tatăl său, inculpatul B. era prieten cu judecătorul U. şi că îl va ajuta pe acesta să iasă din arest.

Martorul G. a dat declaraţii în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei la judecata în fond, din care rezultă că martorul E., după ce fusese arestat din nou, l-a contactat telefonic şi i-a cerut să preia de la martorul DD. suma de 13.000 de euro, pentru a-i da inculpatului A.; că suma a fost predată acestuia din urmă, în prezenţa martorului F., la aceeaşi casă de schimb valutar, situată pe BD. Magheru şi că, din discuţiile ulterioare cu martorul E., a înţeles de la acesta că era supărat pe inculpatul A., care luase banii şi nu îi rezolvase problema.

În fine, a mai declarat că după un timp, l-a sunat pe inculpatul A., ocazie cu care i-a adus la cunoştinţă nemulţumirile martorului E., iar în momentul în care inculpatul a ajuns la concluzia că intra în amănunte, i-a închis telefonul, iar despre inculpatul B. a declarat că îl cunoştea din vedere şi că nu a avut nicio discuţie cu acesta.

Acestea fiind probele pe care a fost fundamentată hotărârea de condamnare, apărarea urmează să le analizeze coroborat, mai ales în ceea ce priveşte fapta de pretindere, pentru că în legătură cu primirea probelor sunt clare şi condus la concluzia că niciodată şi în nicio împrejurare, inculpatul B. nu a primit suma de 13.000 de euro, dată de către martorul E., prin intermediul martorului G., pentru a fi pus în libertate.

Revenind la actul pretinderii, apelantul inculpat B. prin apărător a solicitat Înaltei Curţi să constate că pentru întâia oară a fost evocat de către martorul E., cumpărătorul de influenţă, în declaraţia din 28 noiembrie 2016, în contra celor susţinute în declaraţia anterioară dată la 27 aprilie 2016, în sensul că în cursul unei vizite la Arestul D.G.P.M.B., inculpatul B. i-ar fi spus că era la curent cu discuţiile dintre martor şi inculpatul A. şi că, pentru a fi pus în libertate, trebuia să remită suma de 13.500 de euro, pentru a fi dată judecătorilor, care soluţionau recursul împotriva hotărârilor de prelungire a arestului preventiv (10.000 de euro); pentru repartizarea dosarului la un complet favorabil (3.000 de euro) şi pentru cheltuieli cu deplasarea (500 de euro) .

Ceilalţi martori nu au dat declaraţii în care să evoce actul pretinderii, reţinut în sarcina inculpatului B., ci din contra, declaraţiile lor vin în sprijinul tezei potrivit căreia banii ar fi trebuit să fie remişi inculpatului A. pentru punerea în libertate a martorului E., declaraţii care oricum nu sunt rezultatul percepţiilor proprii ale martorilor, ci provin din spusele martorului E., în discuţiile purtate cu aceştia, fiind probe derivate din proba obţinută prin declaraţiile date de acest din urmă martor.

În aceste condiţii, apărarea, în afară de inadvertenţele din declaraţiile date în cursul urmăririi penale de martorul E. în ceea ce priveşte actul pretinderii reţinut în sarcina inculpatului B., invocă dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., în sensul că hotărârile de condamnare (...) nu se pot întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi, care sunt aplicabile deopotrivă şi în cazul martorilor interesaţi, mai ales atunci când au formulat denunţuri în cauză, iar mărturiile lor în legătură cu faptele relatate, au valoarea probatorie a declaraţiile date de persoanele vătămate ori persoanele civile, care justifică un interes ce nu poate fi pus la îndoială şi deci au valoarea probatorie redusă sau mai bine spus nu au valoare probatorie, decât în măsura în care se coroborează cu alte probe, obţinute prin mijloace de probă administrate în mod legal, în considerarea principiului loialităţii în administrarea probelor şi care provin de la persoana care nu au interes în cauză.

Este evident că, în lipsa declaraţiei date de martorul E., nu putea să fie formulată o acuzaţie de trafic de influenţă în forma pretinderii, mai ales că declaraţiile date de ceilalţi martori, aşa cum a arătat în precedent, îşi au izvorul în relatările martorului E., despre aceeaşi împrejurare.

Este adevărat că, potrivit probelor existente la dosarul cauzei, inculpatul B. l-a vizitat pe martorul E. în Arestul D.G.P.M.B., însă această împrejurare de fapt nu este în măsură să demonstreze dincolo de orice dubiu că în cursul vizitei B. ar fi pretins vreo sumă de bani, cu titlu de trafic de influenţă, mai ales în condiţiile în care tot în conformitate cu declaraţiile date de către E. şi de această dată coroborate cu declaraţiile martorului F., primul care l-a vizitat în arest pe E. a fost A., la cererea martorului, transmisă prin intermediul lui F.

Apărarea a invocat în continuare lipsa forţei probante a declaraţiilor date de martorul E. şi cu toate acestea, în măsura în care Înalta Curte va ajunge la o concluzie contrară, a solicitat să se constate că, din relatările acestui martor, nu rezultă vreo pretindere de bani în scop de trafic de influenţă, ci dimpotrivă, pretinderi de bani pentru a fi date cu titlu de mită judecătorilor care urmau să soluţioneze calea de atac împotriva măsurii preventive şi funcţionarului însărcinat cu repartizarea dosarului pe completuri (10.000 de euro pentru judecători şi 3.000 de euro pentru repartizare), iar ceea ce rămânea, respectiv suma de 500 de euro, era destinată unor cheltuieli personale ale inculpatului B. şi nicidecum preţ la vreunui trafic de influenţă.

Cum în cauză nu s-au făcut cercetări pentru infracţiunea de dare de mită ori vreo participaţie la această infracţiune, cum de altfel nu s-au făcut cercetări nici pentru vreo infracţiune de luare de mită sub forma pretinderii, care să presupună participaţia sub forma complicităţii a inculpatului B., este evident că ceea ce urmează să fie analizat sunt faptele, aşa cum cu au fost evocate de către martorul denunţător, prin raportare la tipicitatea infracţiunii de trafic de influenţă.

Or, în cauză, dacă ar fi adevărat ceea ce a relatat martorul denunţător E., din conţinutul relatărilor rezultă dincolo de orice îndoială că inculpatul B. nu a pretins pentru el vreo sumă de bani, pentru a-şi trafica influenţa asupra magistraţilor care urmau să soluţioneze căile de atac împotriva hotărârilor de perpetuare a arestului preventiv.

În aceste condiţii, apărarea, luând în considerare mai întâi lipsa probelor, din care să rezulte că inculpatul B. nu a săvârşit acte de pretindere în scopul traficării influenţei, în baza argumentelor expuse anterior, atunci când s-a făcut analiza forţei probante a declaraţiilor date de către martorul denunţător E. şi incidenţa în cauză a deciziei Curţii Constituţionale, în care s-a făcut referire la similaritatea dintre declaraţiile date de un martor interesat, mai ales atunci când este şi denunţător în cauză şi declaraţiile date de persoanele vătămate ori persoanele civile, dar şi lipsa oricăror elemente care să conducă la concluzia de existenţă a infracţiunii de trafic de influenţă, expuse în paragraful anterior, a solicitat instanţei să admită apelul declarat de inculpat (art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.), să desfiinţeze hotărârea atacată, în ceea ce priveşte această infracţiune şi rejudecând să dispună achitarea inculpatului, fie în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există, nefiind probată), fie în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) .

Cu privire la actul primirii sumei de 13.500 de euro, reţinut, atât de actul de sesizare, cât şi de instanţa fondului, apărarea, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii la instanţa de fond, a ajuns la concluzia că inculpatul B. nu a primit sume de bani de la martorul denunţător E.

Astfel, din declaraţiile date de către acesta în cursul procedurilor, dar mai ales din cuprinsul denunţului formulat, nu a rezultat că inculpatul B. ar fi primit vreo sumă de bani, cum, de altfel nu rezultă nici din declaraţiile date de martorii F. şi G., coroborate cu declaraţiile inculpatului A.

Martorul E. a declarat la urmărire penală (Declaraţia din 27 aprilie 2016) că F. i-a spus că trebuia să îi dea lui A. suma de 13.500 de euro pentru a fi pus liber; că ulterior, A. a venit la vizită şi i-a confirmat cele spuse de F. şi, în fine, că naşul său, G., iar fi comunicat telefonic că a împrumutat suma de 13.500 de euro de la un anume O., că s-a întâlnit cu A. şi F., în casa de schimb valutar de pe Bd. x, unde le-a remis suma de 13.500 de euro şi că la întâlnire a venit şi B., care nu a intrat în casa de schimb valutar, ci a aşteptat în maşină.

Consonant cu declaraţiile martorului E. a declarat şi martorul F. (declaraţia din 26 august 2016), în sensul că A. a mers la grefă la arest, unde a stabilit cu E. preţul intervenţiei, anume suma de 13.000 de euro, că a mers cu A. din nou la naşul lui, E., tot la casa de schimb valutar, unde A. a primit de la G. suma de 13.000 de euro sau 13.500 de euro.

În fine, inculpatul A. a recunoscut că a primit suma de 5.000 de euro de la G., pe care i-a predat-o tatălui, B., cu titlu de onorariu pentru servicii avocaţiale prestate la Curtea de Apel Bucureşti, justificând că restul până la 13.500 de euro, reclamată de către autorul denunţului, reprezenta dobândă cămătărească pentru împrumutul acordat de către numitul O., prin intermediul martorului G., denunţătorului E.

Astfel fiind, apărarea constată că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul B. ar fi primit suma de 13.500 de euro în mod direct, de la martorul denunţător E., prin intermediul martorului G., ci dimpotrivă, probele condus la o altă concluzie şi anume aceea că inculpatul nu a primit această sumă de bani.

În aceste condiţii, pentru fapta de primire reţinută în sarcina inculpatului B. de către judecătorul fondului, în opinia apărării se impune admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi în rejudecare achitarea inculpatului, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

Astfel, dacă se va ajunge la concluzia că infracţiunea de trafic de influenţă are caracterul unei infracţiuni ce presupune unitate naturală, însemnând aici faptul pretinderii urmat de primire, urmează ca faptele tratate global în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni, în condiţiile în care ele nu există, pentru motivele arătate, a solicitat instanţei să dispună achitarea inculpatului B., evident după admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii, pentru motivul că faptele nu există, incidentă în cauză fiind ipoteza reglementată de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există), pentru întreaga infracţiune de trafic de influenţă, care a avut drept obiect suma de 13.500 de euro.

În legătură cu fapta din mai 2017, respectiv pretinderea de către inculpatul B. de la martorii K. şi M. a sumei de 1.500 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra organelor de urmărire penală, pentru a-l pune în libertate pe numitul H., sumă care nu a fost remisă, apărarea urmează să analizeze hotărârea primei instanţe, prin raportare la probele administrate în cauză, astfel încât să ajungă la o concluzie pertinentă în legătură cu existenţa/inexistenţa acesteia, dar şi în legătură cu tipicitatea infracţiunii de trafic de influenţă, prin raportate la descrieri.

Mai întâi, apărarea a observat că judecătorul fondului, atunci când a încadrat în drept fapta inculpatului, a reţinut că acesta ar fi pretins de la familia numitului H., persoană care fusese reţinută pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, suma de 1.500 de euro, promiţând în schimb că îl va determina pe procurorul care avea în lucru Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, să nu ia alte măsuri preventive, privative de libertate faţă de persoana reţinută, iar procurorul a reţinut că a pretins de la familiile numiţilor H. şi I., persoane care fuseseră reţinute pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, suma de 1.500 de euro, promiţând că îl va determina pe acelaşi procuror să nu ia alte măsuri preventive privative de libertate faţă de cele două persoane reţinute.

Inadvertenţa dintre statuările de mai sus este evidentă, astfel încât apărarea se va opri la consacrările din hotărârea judecătorească şi le va analiza din perspectivă probatorie.

Astfel, hotărârea judecătorească nu stabileşte, dincolo de orice dubiu, care a fost persoana, rudă cu persoana reţinută, căreia inculpatul B. să îi fi pretins suma de 1.500 de euro, cu titlu de trafic de influenţă, ipoteză care pune apărarea în imposibilitate de a evalua fapta, circumstanţele în care a fost săvârşită, dar mai ales elementele de tipicitate ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat.

Cu toate acestea, este lesne de observat că în cauză au relaţionat cu inculpatul B., martorele K. şi J., prima fiica persoanei reţinute şi cea de-a doua concubina lui; că martora J. nu a relaţionat în mod direct cu inculpatul, ci doar prin intermediul telefonului, iar K. s-a întâlnit cu acesta în seara zilei de 6 aprilie 2017, când i-a plătit suma de 500 de euro, cu titlu de onorariu pentru a-l apăra pe tatăl său, precum şi a doua zi, când pretinde că i-ar fi fost cerută suma de 1.500 de euro, "pentru a-l da afară pe tatăl său."

În legătură cu pretinderea, martora a declarat că a fost sunată de către inculpatul B., ocazie cu care i-a spus că trebuia să îi aducă încă 1.500 de euro, întrucât aşa stabilise cu mama sa, J., şi că banii urmau să fie daţi pentru ca el să intervină pe lângă organele de cercetare penală, pentru a-l elibera pe H., făcând precizarea că "avea el pe cineva care să-l dea afară".

A mai declarat martora că a sunat-o pe mama sa, J., şi i-a spus că pentru înţelegerea pe care ar fi avut-o B. cu ea, primul îi solicitase suma de 1.500 de euro, iar la finalul declaraţiei a făcut menţiunea că nu cunoştea la ce ofiţer de poliţie sau procuror făcea referire avocatul ..., când a zis că o să intervină la aceştia.

În cursul judecăţii, aceeaşi martoră a declarat că nu-şi mai aducea aminte dacă inculpatul B. i-a cerut suma de 1.500 de euro; că la parchet a declarat că avocatul o sunase şi i-a cerut această sumă, deoarece procurorul îi spusese că există interceptări şi că aşa s-a întâmplat; că procurorul nu i-a arătat vreo interceptare/înregistrare, ci că i-a spus doar că exista o astfel de înregistrare şi i-a povestit ce ar fi conţinut aceasta; că nu a citit declaraţia din 12 septembrie 2018, dată în cursul urmăririi penale, pentru că se grăbea foarte tare şi doar a semnat declaraţia şi, în fine, că nu a vorbit cu inculpatul la telefon vreodată, pentru că nu a avut numărul lui de telefon.

La dosarul cauzei există înregistrări ale convorbirilor telefonice, purtate de către inculpatul B. cu martora J.: prima la 06 mai 2017, ora 20:52 (iniţiativa convorbirii aparţinând martorei), din conţinutul acesteia, rezultând doar că martora îi cerea să îl pună în libertate pe concubinul ei, folosind expresia "aţi face o mare minune dacă mi-l daţi afară în seara asta" cea de-a doua la data de 7 mai 2017, ora 00:03, în care B. i-a spus că el credea că "aveau noroc de cineva, că venise acolo o persoană care era mai atentă şi că putea să o rezolve cu persoana reţinută" în fine, cea de-a treia convorbire purtată la 7 mai 2017, ora 01:26, din care nu rezultă elemente de trafic de influenţă.

Din înregistrarea din data de 7 mai 2017, ora 11:55, rezultă că J. luase la cunoştinţă de suma cerută de către inculpat, respectiv 1.500 de euro (probabil de la K.), iar din conţinutul convorbirilor nu rezultă că inculpatul B. ceruse suma cu titlu de trafic de influenţă, ba dimpotrivă, că inculpatul o invita pe interlocutoare să nu mai facă referiri neadecvate în legătură cu destinaţia sumei, folosind expresia "lăsaţi-mă în pace, nu mai vorbiţi, vă rog frumos! Când vorbiţi, vorbiţi ce nu trebuia".

Din analiza declaraţiilor date de către K. şi a convorbirilor purtate cu J., rezultă dincolo de orice îndoială că inculpatul nu i-a pretins acestei din urmă martoră vreo sumă de bani, cu titlu de trafic de influenţă, rămânând să se stabilească dacă pretinderea a fost făcută faţă de K. şi mai ales cu ce titlu.

În opinia apărării, chiar dacă a existat din partea inculpatului B. o solicitare, care avea ca obiect suma de 1.500 de euro, suplimentară faţă de onorariul de 500 de euro primit pentru a-l apăra pe H., această solicitare nu a fost făcută cu titlu de trafic de influenţă, în condiţiile în care declaraţiile martorei K. sunt contradictorii, referirile fiind făcute, atât la declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cât şi la declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, pe de o parte, iar, pe de altă parte, prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale este rodul îndrumărilor date de către procuror, care înainte de a o audia, i-a spus că există înregistrări de convorbiri telefonice între ea şi inculpatul B., aducându-i la cunoştinţă conţinutul acestora şi determinând-o în acest fel să facă afirmaţii străine de percepţiile ei.

Apelantul inculpat B. prin apărător a menţionat că nu au existat convorbiri telefonice între martora K. şi inculpatul B., arătând că rezultă din actele şi lucrările dosarului, că două au fost convorbirile telefonice purtate de către B. şi o interlocutoare neidentificată, probabil vreo rudă a persoanei reţinute, I., în niciun caz martora K.

În plus de asta, chiar din relatările martorei K. a rezultat că nu a vorbit vreodată la telefon cu inculpatul B., în contra celor consemnate în declaraţia de martor din 12 septembrie 2018, conform cărora "în dimineaţa zilei următoare, nu pot preciza ora exactă, m-a sunat avocatul ... şi mi-a zis că trebuia să îi aduc încă 1.500 de euro, pe lângă cei 500 pe care îi dădusem ca onorariu, întrucât aşa a stabilit cu mama mea, J. Totodată, avocatul ... mi-a zis că aceşti bani sunt pentru ca el să intervină pe lângă organele de urmărire penală, să îl elibereze pe tatăl meu H. Textual, am înţeles de la avocat că are el pe cineva care să îl dea afară."

Martora a mai declarat, cu aceeaşi ocazie, că din cât îşi amintea ea fusese aceea care vorbise cu avocatul B. şi căreia îi solicitase suma de 1.500 de euro pentru "a-l da afară pe tatăl său".

În aceste condiţii, apelantul inculpat prin apărător a menţionat că pune la îndoială forţa probantă a declaraţiei date în cursul urmăririi penale, de către martora K., în care a făcut afirmaţii despre pretinderea sumei de 1.500 de euro şi titlul cu care a fost pretinsă, adică trafic de influenţă, mai ales că ea este contradictorie cu declaraţia dată în cursul judecăţii şi mai mult decât atât, se bazează pe o împrejurare care s-a dovedit nereală şi anume aceea că ar fi purtat discuţii cu inculpatul B., în cursul cărora acesta i-ar fi pretins cu titlu de trafic de influenţă suma de 1.500 de euro.

Pe de altă parte, apelantul inculpat B. prin apărător a mai arătat că, din perspectivă probatorie, nu există dovezi din care să rezulte că inculpatul ar fi afirmat că avea influenţă sau a lăsat să se creadă că are influenţă asupra procurorului de caz, acesta fiind funcţionarul indicat de actul de sesizare şi în hotărârea de condamnare, cum de altfel nu există dovezi din care să rezulte că inculpatul ar fi promis că intervine la acesta pentru a-l determina să nu ia altă măsură preventivă - să nu facă propuneri pentru altă măsură preventivă privativă de libertate - mai plauzibilă fiind ipoteza suplimentării onorariului convenit iniţial.

Astfel fiind, apelantul inculpat prin apărător a apreciat că nu există probe pe baza cărora să se ajungă cu certitudine la concluzia de existenţă a faptei de pretindere şi că lipsa probelor conduce la ipoteza de reglementare prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există), întrucât în materie judiciară ceea ce nu este probat, înseamnă că nu există.

În plus, declaraţia dată de martorul M. la data de 12 septembrie 2018, în cursul urmăririi penale, atestă contrariul acuzaţiilor, în sensul că la întrebarea adresată de către organul de urmărire penală:"Ai avut cunoştinţă despre faptul că avocatul B. urma să intervină la organul de urmărire penală, ca să-l pună liber pe Poede

H.?", a răspuns:

"Nu-mi amintesc exact pentru ce a cerut el banii sau ce voia să facă cu ei, dar nu-mi amintesc să fi zis că intervine la organele de urmărire penală."

Dacă este aşa, apărarea a invocat o altă ipoteză de reglementare a achitării, respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (fapta nu este prevăzută de legea penală), întrucât pretinderea sumei de bani nu a fost făcută cu titlu de trafic de influenţă, chiar dacă această pretindere a existat.

În concluzie, în legătură cu fapta de pretindere, analizată mai sus, reţinută ca fiind infracţiunea de trafic de influenţă, pentru care inculpatul a fost condamnat, apelantul inculpat B. prin apărător a solicitat instanţei de control judiciar că admită apelul, să desfiinţeze hotărârea atacată şi în rejudecare să dispună achitarea inculpatului, în ipoteza în care va ajunge la concluzia că nu sunt probe în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. iar în ipoteza în care va ajunge la concluzia că fapta de pretindere există, să dispună achitarea în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

La termenul de judecată de la 10 decembrie 2020, în referatul făcut de către magistratul asistent s-a menţionat că din verificările efectuate în D.E.P.A.B.D de către grefierul de şedinţă a rezultat că martorul E. este decedat din 11 iulie 2020, că apărătorul ales al apelantului inculpat B. a depus, la data de 27 noiembrie 2020, prin e-mail, motivele de apel. Totodată, a învederat faptul că prin adresa înaintată la dosar, la data de 7 decembrie 2020, prin e-mail, apărătorul ales al apelantului inculpat A., avocat Z. a adus la cunoştinţa instanţei că a reziliat contractul de asistenţă juridică.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A. a depus la dosar o completare a motivelor de apel.

Înalta Curte, faţă de lipsa nejustificată a martorilor F., G., J. şi K. a dispus citarea acestora cu mandat de aducere şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor F., G., J. şi K. a amânat cauza pentru data de 14 ianuarie 2020, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

În completarea motivelor de apel formulate în scris de apelantul inculpat A. prin apărător, depuse în dublu exemplar, aflate la dosarul Înaltei Curţi a solicitat, în ipoteza respingerii motivului de apel prin care a solicitat rejudecarea cauzei la curtea de apel, admiterea apelului şi în rejudecare să se dispună achitarea sa pentru fapta din decembrie 2012, în baza art. 16 lit. a) şi achitarea sa pentru fapta din octombrie - decembrie 2013, în baza art. 16 lit. a) sau lit. c) .

În dezvoltarea motivelor de apel completatoare a arătat că în ceea ce priveşte prima faptă, nu a avut nicio legătură cu acel dosar de instanţă al lui E., singurele contacte cu acesta fiind la grefă, în arest, activităţi absolut normale pentru un avocat în exercitarea profesiei. După aceste întâlniri, a hotărât să nu îl apere pe acesta moment în care a încheiat orice contact cu el, în acea perioadă. Nu a fost prezent la niciun termen de judecată al acestuia şi nici nu a avut cunoştinţă despre acest lucru.

Aşa zisele probe pe care se bazează condamnarea sa nu există, întrucât declaraţiile martorului G. sunt neconcordante, întrucât, în faţa procurorului de caz a spus că banii i-ar fi dat lui F. şi soţiei lui E., iar în faţa instanţei, la câteva zile după ce îl vizitează la penitenciar pe E., chiar el spunând acest lucru (deşi până atunci nu îl vizitase, aşa cum el a spus în instanţă), a spus că de fapt, banii i-ar fi dat lui.

Interceptările în dosar în legătură cu această faptă nu există, deşi telefonul său a fost interceptat şi al tatălui său, aşa cum rezultă din dosarul cauzei, nu a fost nimic relevant penal, singura discuţie fiind interceptarea ambientală provocată de către E., în care se vede, foarte uşor, cum acesta încearcă în toate felurile să-l provoace să spună nume de poliţişti, judecători, chiar şi de procurorul care îl arestase pe acesta, procurorul DIICOT EE., acesta încercând, în orice chip să se răzbună pe acesta, făcându-i denunţuri false.

De altfel, scopul lui a fost reducerea pedepsei pe care o primise, lucru pe care l-a reuşit, printr-un alt denunţ făcut la DIICOT. El a reuşit să afle, prin anumite persoane, că acesta încerca în orice fel să denunţe orice persoană, cu acest scop, printre cele vizate fiind chiar eu.

Înainte de prima citare a sa la DNA a formulat apărându-se pe căi legale, un denunţ împotriva acestuia şi a altor persoane, chiar şi F., de care ştia că îl va ajuta pe acesta la înscenări, denunţă în care a primit o ordonanţă pe care domnul judecător de la prima instanţă nici nu le pomeneşte.

În discuţiile cu F. şi T. nu exista nimic incriminator, dar domnul judecător, a propus ca probă o discuţie între ultimii doi, discuţie care nu poate fi reţinută ca probă, în principal că este făcută (regizată) la câteva ore după ce aceştia au fost împreună la vizita la penitenciar la E. (rezultă din procesul-verbal întocmit de către DNA) .

În legătură cu expresia "prima dată a fost ok, a doua oară nu", poate reprezenta orice, numai o bază de condamnare nu. A explicat în faţa instanţei, că la insistenţele mari ale lui E. l-a însoţit şi asistat la o secţie de poliţie, el fiind suspectat că a încălcat limitele impuse de controlul judiciar şi apărarea sa, deşi scurtă, a fost un succes, acesta rămânând în continuare cu controlul judiciar.

De asemenea, se solicită a se avea în vedere mesajele trimise către acesta de F., în care insista să îl apere pe E. într-o cauză la Judecătoria Sectorului 3 ulterior presupuselor fapte de corupţie, chiar şi după cea de-a doua practic, ei neavând nicio problemă să-i reproşeze.

Aceste mesaje depuse de el la instanţă au fost ignorate de către instanţă, care nici nu le aminteşte.

Dacă din discuţia cu E. a reieşit suma de 13.500 de euro, acest lucru a fost spus de el la presiunile şi ameninţările repetate asupra sa, inclusiv prin F., mesaj depus şi ignorat de către instanţă, suma reprezentând dobânzile pretinse de acesta la suma de mii euro primită onorariu.

De altfel, acesta este şi calculul exact al dobânzii cerute, 1 la sută pe zi, aşa rezultând suma la un simplu calcul, de la data când acesta pretinde că i-a dat-o până la data denunţului.

Suma este nereală şi prin diferenţele între cele două sume, referitor la ambele fapte.

În legătură cu cea de-a doua faptă, situaţia este aceeaşi, dar, de data aceasta, tatăl său, B. i-a asigurat acestuia apărarea pentru câteva termene, contra sumei de 5.000 de euro onorariu.

E. a fost cel care a renunţat la apărarea sa, motivat de faptul că rămăsese definitiv în altă cauză şi nu îl mai interesa ce se întâmplă cu cauza în care erau ei, aşa cum spune în faţa instanţei de apel.

Şi aici, probele pe care a întemeiat instanţa condamnarea sunt declaraţii ale unor persoane cu situaţie juridică precară, necredibili, F., având 4 condamnări, una în prezent, fiind sub supraveghere, G. condamnat în trecut, T. condamnat pentru trafic de droguri, fapte realizate cu E. şi cu F. şi în special ale lui E. care avea un interes personal în cauză şi anume reducerea pedepsei.

În ambele fapte nu există nicio interceptare din care să rezulte că el sau tatăl său să fi pretins bani de la acesta pentru "intervenţii".

Apelantul inculpat A. a menţionat că nici el, nici tatăl său nu a avut nicio abatere în cadrul baroului de Avocaţi, nicio reclamaţie de o altă persoană şi pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului.

La termenul de judecată de la 14 ianuarie 2021, s-a arătat în referatul cauzei că la dosarul cauzei au fost ataşate procesele-verbale încheiate de organele de poliţie din care rezultă că martora J. nu a fost găsită la adresă, iar din discuţiile purtate cu o persoană ce locuia în acel imobil, s-a menţionat faptul că de foarte mult timp în apartamentul respectiv nu domiciliază nimeni, iar pentru martora K. s-a transmis că aceasta este însărcinată în 8 luni şi a plecat în judeţul Bistriţa, fiind, însă telefonic s-a luat legătura şi a confirmat că se va prezenta la instanţă.

În continuare, instanţa a procedat la audierea martorilor F. şi G., pe rând şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 121 alin. (3) din C. proc. pen., aceştia au depus jurământul, le-au fost puse în vedere dispoziţiile cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, după care s-a procedat la audierea acestora potrivit dispoziţiilor art. 116 şi următoarele din C. proc. pen., declaraţiile fiind consemnate, semnate subsecvent citirii şi ataşate la dosarul cauzei, aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În timpul audierii martorilor, în temeiul art. 381 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a acordat posibilitatea reprezentantului Ministerului Public, inculpaţilor şi apărătorilor acestora să le adreseze întrebări prin intermediul instanţei.

Apărătorul ales al apelantului inculpat B. a învederat instanţei că insistă în audierea celor două martore, precizând că probaţiunea, în ceea ce priveşte prima dintre infracţiunile pentru care clientul său a fost condamnat, s-a epuizat. În schimb, pentru cea de-a doua faptă, traficul de influenţă, care are ca obiect suma de 1.500 de euro, a apreciat că este necesar să fie audiate martorele J. şi K., întrucât s-a arătat că acestea sunt cele de la care inculpatul ar fi pretins acea sumă de bani. Aşadar, doreşte să le interogheze în legătură cu discuţiile pe care le-au avut cu inculpatul B. şi dacă în cursul acelor discuţii acesta ar fi pretins, cu titlu de trafic de influenţă în circumstanţe clar prevăzute, suma de 1.500 de euro. Apărătorul a mai arătat că are cunoştinţă despre conţinutul declaraţiilor acestora din faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii, însă a solicitat instanţei să se mai facă o ultimă verificare a domiciliului martorei J. şi să se dispună citarea celor două martore, cu mandat de aducere, iar în cazul în care nu se vor prezenta nici la următorul termen ce se va acorda în cauză, clientul pe care îl reprezintă urmează să dea declaraţie. Totodată, a precizat că urmează să se folosească de declaraţiile celor două martore pe care le-au dat în faza de urmărire penală şi la instanţa de fond.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., având cuvântul, a arătat că cele două martore nu prezintă interes pentru clientul său, însă susţine solicitarea colegului său.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a menţionat că audierea martorelor J. şi K. a fost probă admisă la termenul la care s-a discutat admisibilitatea probelor în apărare şi este de acord cu acordarea unui singur alt termen pentru epuizarea administrării probelor în faţa instanţei de judecată.

Înalta Curte, având în vedere cererile formulate de către părţi şi faţă de lipsa nejustificată a martorelor J. şi K. s-a dispus recitarea acestora cu mandat de aducere. În vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorelor J. şi K. s-a amânat cauza la data de 28 ianuarie 2021, punându-se în vedere inculpaţilor că, în măsura în care doresc, vor fi audiaţi la următorul termen de judecată, iar părţile să fie pregătite pentru a pune concluzii pe fondul cauzei, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 28 ianuarie 2021, în referatul efectuat magistratul asistent a învederat că prin procesul-verbal încheiat de Poliţia Municipiului Piatra Neamţ la data de 25 ianuarie 2021, s-a comunicat că martora J. se va prezenta la termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2021, personal. A mai învederat că prin procesul-verbal încheiat de Poliţia Municipiului Ploieşti la data de 26 ianuarie 2021, având de executat mandatul de aducere privind pe martora K., s-a comunicat că la adresa indicată a fost identificată soacra martorei, care a precizat că numita K. este însărcinată în 8 luni, că se află la părinţii săi în Piatra Neamţ şi că va încerca să ia legătura cu aceasta pentru a-i comunica să se prezinte în faţa instanţei de judecată la acest termen.

Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 383 alin. (3) din C. proc. pen., a pus în discuţie imposibilitatea obiectivă de administrare în continuare a probei testimoniale cu audierea celor două martore.

Reprezentantul Ministerului Public, faţă de motivele indicate în procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere, a constatat că nu mai este posibilă administrarea acestei probe testimoniale, sens în care a solicitat ca instanţa să ţină seama în procesul analizării probatoriului de declaraţiile date de acestea în cele două faze procedurale.

Apărătorul ales al apelantului inculpat B. a susţinut că, atâta vreme cât prin cererea de probatorii formulată în cauză a solicitat audierea cu precădere a martorei K., neştiind la acest moment cât este de necesară audierea martorei J. şi, având în vedere faptul că inculpatul îşi sprijină motivele de apel pe declaraţiile contradictorii date de către aceasta în faza urmăririi penale, apărarea ar dori să o aibă la dispoziţie pentru a o interoga în legătură cu împrejurările în care a dat prima declaraţie şi despre care a făcut referiri la judecata pe fond, însemnând aici că procurorul i-a arătat înregistrările de convorbiri şi a determinat o judecată într-un anume fel şi, pentru ca apărarea să constate dacă ea a fost persoana căreia i s-a pretins suma de bani pentru că, atât acuzaţia, cât şi hotărârea sunt contradictorii în legătură cu persoanele cărora li s-ar fi pretins de către inculpatul ... o sumă de bani cu titlu de trafic de influenţă.

În măsura în care se va aprecia că este imposibil de administrat proba, dat fiind faptul că martora K. este însărcinată în 8 luni, fiind o sarcină avansată, iar distanţa de la Piatra-Neamţ şi până la Bucureşti este lungă, precum şi că cel mai probabil aceasta nu are posibilităţi financiare să se deplaseze cu mijloace proprii la instanţă, urmează ca instanţa să analizeze materialul probator, forţa probantă a declaraţiilor date de către aceasta, să le pună în contextul tuturor probelor administrate în cauză şi să pronunţe o soluţie. Astfel cum a mai precizat, apărarea nu doreşte să tergiverseze soluţionarea cu celeritate a cauzei, însă ar fi preferat ca martora K. să fie audiată de instanţa de apel pentru a se lămuri aspectele ce ţin de pretinderea sumei de bani.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A. a arătat că susţine solicitarea antevorbitorului său. Astfel, cum a precizat şi la termenul anterior, chiar dacă martora K. nu prezintă interes pentru fapta clientului său, este de acord ca aceasta să fie prezentă în faţa Înaltei Curţi.

Apărătorul ales al apelantului inculpat B. a solicitat acordarea unui ultim termen de judecată în cauză în vederea audierii martorei K., mai ales că aceasta a precizat că se va prezenta în faţa instanţei de apel.

Înalta Curte, după deliberare, potrivit dispoziţiilor art. 383 alin. (3) din C. proc. pen., a apreciat că nu este posibilă administrarea probei testimoniale cu martorele J. şi K., în raport, cu elementele circumstanţiale faptice legate de starea de graviditate a martorei K. şi de imposibilitatea de administrare în ceea ce o priveşte pe martora J. şi, având în vedere că în cauză au fost administrate şi celelalte probe încuviinţate apelanţilor inculpaţi, urmează ca şi declaraţiile date de către martorele J. şi K. să fie analizate în ansamblul materialului probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în primă instanţă şi în faza de apel.

Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., a pus în vedere apelanţilor inculpaţi B. şi A. să precizeze dacă doresc să dea declaraţie în această cauză, învederându-le, totodată, că orice declară poate fi folosit împotriva lor.

Apelantul inculpat B. a precizat că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel.

De asemenea, apelantul inculpat A. a învederat că nu doreşte să dea declaraţie în cauză.

În continuare, Înalta Curte a procedat la legitimarea apelantului inculpat B., fotocopia cărţii de identitate a acestuia fiind ataşată la dosarul cauzei.

În conformitate cu art. 107, art. 108, art. 109, art. 110 şi art. 378 din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea inculpatului B., declaraţia acestuia fiind consemnată în scris, semnată subsecvent citirii şi ataşată la dosarul cauzei, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat ori probe de administrat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al apelantului inculpat B., în concluziile orale, în dezbateri, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului declarat de inculpat, desfiinţarea hotărârii atacate pentru motivele de netemeinicie pe care le-a arătat şi, rejudecând, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului pentru ambele fapte pentru care a fost condamnat, respectiv fapta de pretindere şi primire a sumei de 13.500 de euro, cu titlu de trafic de influenţă şi fapta de pretindere a sumei de 1.500 de euro.

Întâi de toate, deşi din conţinutul motivelor de apel rezultă că a ajuns la concluzia că nu sunt probe care să ateste existenţa faptei, a pus, totuşi, concluzii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., adică fapta nu există, pentru că apărarea consideră că în materie judiciară, ceea ce nu este probat, înseamnă că nu există, în mod evident, în cazul infracţiunilor al căror rezultat nu poate fi decelat; situaţia fiind contrară în cazul infracţiunilor care pot fi stabilite în existenţa lor prin rezultatul lor care este vizibil. Atâta timp cât avem de-a face cu pretinderi sau cu primiri, în prima ipoteză, sau cu pretinderi în cea de-a doua, al căror rezultat nu poate fi decelat şi, se referă aici chiar la primire, nefiind descoperită nicio sumă în patrimoniul sau în posesia inculpatului B., atâta vreme cât probele nu atestă prin dovezi solide că au existat faptele, apărarea a precizat că fapta nu există. Urmează ca instanţa, în funcţie chiar de conţinutul motivelor de apel să stabilească dacă este incident cazul de la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În al doilea rând, un al doilea argument vizează faptul că nu poate fi făcută dovada faptului negativ, (inculpatul B. neagă că ar fi primit sau că ar fi pretins sumele de bani) decât cu fapte pozitive contrare, însă apărarea nu are la îndemână fapte pozitive contrare, astfel încât să demonstreze inexistenţa faptei prin acestea.

În continuare, a precizat că se simte dator să îi asigure asistenţă juridică inculpatului B., nu numai din perspectiva calităţii pe care o are, dar şi din perspectiva situaţiei în care se află, care este una absolut disperată, în condiţiile în care soţia sa a decedat acum un an, chiar înainte de pronunţarea hotărârii. Astfel, situaţia inculpatului este una dramatică, de aceea fiind incoerent şi nu dă declaraţii prin care să se apere vârtos. În acest context, a mai învederat că a avut doar două discuţii cu inculpatul B. în această cauză, prima înainte de a i se pune la dispoziţie dosarul şi nu a înţeles nimic din ceea ce i-a precizat inculpatul, iar cea de-a doua, după ce a avut la dispoziţie dosarul, deci după termenul la care a înţeles acuzaţiile ce i se aduc şi, a încercat să-i explice cum îl apără, însă nici aceasta nu a înţeles. Inculpatul este traumatizat de ceea ce i se întâmplă şi, mai ales, este condamnat în opinia sa pe nedrept.

În cuprinsul motivelor de apel, a făcut şi o analiză a probelor administrate în cauză, astfel că nu are sens să le mai reia şi a formulat apărări inculpatului în legătură cu prima faptă, separând variantele normative ale elementului material, adică pretindere şi primire, pentru că a considerat că dacă nu este una dintre ele, poate să fie cea de-a doua sau pot fi amândouă împreună. După cum se cunoaşte foarte bine, infracţiunile de trafic de influenţă se pot săvârşi, fie prin pretindere, fie prin primire sau prin pretindere urmată de primire, iar cât priveşte data săvârşirii faptei, a arătat că nu are rost să mai aducă în discuţie deciziile Înaltei Curţi, aceasta fiind aceea când se dobândeşte primul folos injust.

În ceea ce priveşte pretinderea sumei de 13.500 de euro, procurorul a reţinut că fapta ar fi fost săvârşită de către inculpatul B. împreună cu fiul său. Respectiv, s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că fiecare, fie concomitent, fie separat, ar fi pretins această sumă. A arătat că nu va pune la îndoială la acest moment coerenţa acuzaţiei, pentru că nu au fost evocate particularităţi ale cauzei din care să rezulte că, în aceleaşi împrejurări şi de faţă cu acelaşi martor denunţător, ambii ar fi făcut acţiuni de pretindere.

S-a lăsat să se creadă că, mai întâi, a pretins respectiva sumă de bani inculpatul A., ca după aceea, în cadrul unei vizite la penitenciar sau la locul de deţinere, ar fi pretins şi inculpatul B. A solicitat a se constata că probatoriul pe care se bazează parchetul în formularea acuzaţiei, dar mai ales instanţa de judecată atunci când a dispus condamnarea, este în exclusivitate constituit din denunţuri şi declaraţiile denunţătorului devenit ulterior martor, E. şi, că ceilalţi martori care au fost protagonişti ai operaţiunilor de înmânare a sumelor de bani, dacă acestea au existat în condiţiile arătate în rechizitoriu şi în hotărâre, nu au dat niciodată vreo declaraţie despre vreo pretinsă faptă sau despre fapta de pretindere a inculpatului B.

Pe de o parte, chiar din relatările martorului E., cei doi martori F. şi G. care au fost audiaţi în mod nemijlocit de către instanţa de judecată, nu erau de faţă când se susţine că au fost făcute asemenea pretinderi, iar pe de altă parte, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cum de altfel au făcut-o şi în faţa curţii de apel, nu au spus vreodată despre vreo pretindere. Aceasta înseamnă că instanţa trebuie să facă o analiză în tot contextul acesta al lipsei altor mijloace de probă care să se coroboreze, că denunţul nu este mijloc de probă, ci act de sesizare.

În opinia sa, este impropriu să reia în faţa acestui complet conţinutul deciziilor Curţii Constituţionale cu privire la forţa probantă a unor martori interesaţi, fie că sunt denunţători, fie că sunt interesaţi în obţinerea unor sume de bani ulterior dării lor. A constatat că numitul E. este un martor interesat, astfel că hotărârea de condamnare nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile acestuia. Nu este incidentă ipoteza martorului sub acoperire, a investigatorului sau a colaboratorului, în schimb există jurisprudenţă naţională bogată şi chiar a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din care rezultă că declaraţiile date de către un martor interesat şi, interesul este vădit în această cauză, nu pot constitui, în măsura în care sunt singure şi necoroborate cu alte mijloace de probă, o bază solidă pentru condamnarea unei persoane.

A arătat că doreşte să scoată în evidenţă caracterul interesat al declaraţiilor date de către martorul E. şi a solicitat a se constata că el a avut iniţiativa denunţului, probabil a dorit diminuarea cuantumului pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată. El era interesat în recuperarea sumei despre care susţinea că a dat-o cu titlu de trafic de influenţă, adică 13.500 de euro. În aceste condiţii, declaraţiile acestuia au valoarea probantă a declaraţiilor date de părţile civile sau persoanele vătămate, astfel că nu pot constitui un veritabil mijloc de probă care să creeze convingerea oricărui observator independent, nu a unui slujitor al dreptului, că ceea ce spune E. este adevărat.

În plus, a solicitat a se constata incoerenţa susţinerilor sale. El formulează un denunţ şi, ulterior, dă două declaraţii în faţa organului de urmărire penală. În denunţ, nu face nicio referire la inculpatul B. şi precizează doar că inculpatul A. l-a vizitat după ce a luat legătura cu F. pe care l-a pus să ia legătura cu el, că în cadrul unei vizite i s-a cerut suma de 13.500 de euro cu titlu de trafic de influenţă. În acest context, a precizat că cel mai probabil inculpatul A. sau apărătorul acestuia o să dea explicaţii în legătură cu această sumă şi cu dobânzile percepute de cei care i-au dat bani, cu referire aici la DD., un cămătar cunoscut.

A subliniat încă o dată faptul că în denunţ, care era prima chestiune ce ar fi trebuit să ateste o participaţie a inculpatului B. la faptul pretinderii, nu spune nimic despre el. Şi abia apoi, într-o declaraţie ulterioară, precizează că şi inculpatul B. i-ar fi pretins cu ocazia vizitei la Arestul Central suma de 13.500 de euro, cu titlu de trafic de influenţă. Dacă lucrurile ar fi stat de această manieră, a susţinut că inculpatul B. nu ar fi pretins niciodată suma de bani, cu titlu de trafic de influenţă pentru a influenţa vreun funcţionar şi pentru a-i obţine o soluţie favorabilă, ci se oferea să-i trimită banii, să-i dea cu titlu de mită de la el şi era astfel o complicitate la dare de mită sau o complicitate la luare de mită după cum ar fi avut înţelegeri cu unul sau cu celălalt.

Revenind, în cealaltă declaraţie dată, se precizează că suma de bani i-a fost cerută ca să vorbească cu judecătorul U. Nu există nicio dovadă, nici măcar o probă indirectă, derivată din susţinerile domnului E. în relaţiile cu F., G. şi cu alţi prieteni de-ai lui din care să rezulte că inculpatul B. ar fi pretins această sumă de bani. Este adevărat că, potrivit probelor existente la dosarul cauzei, inculpatul B. l-a vizitat pe martorul E. la Arestul Central, însă această împrejurare de fapt nu este în măsură să demonstreze dincolo de orice dubiu că în cursul vizitei B. ar fi pretins vreo sumă de bani, cu titlu de trafic de influenţă, mai ales în condiţiile în care susţine acelaşi martor denunţător că fusese convenită cu fiul domniei sale.

Cu privire la actul primirii respectivei sume de bani, a considerat că lucrurile sunt de o claritate fără reproş şi că nu trebuie să insiste atât de mult asupra lor. Cu prilejul audierii de către instanţa de apel în calitate de martori, numiţii F. şi G., întrebaţi fiind de către apărare dacă inculpatul B. a primit personal vreo sumă de bani, aceştia au precizat ritos că nu. Inculpatul B. a declarat în faţa Înaltei Curţi, cu prilejul audierii sale că, da, a primit de la fiul său 5000 de dolari, echivalent în RON la momentul respectiv, cu titlu de onorariu. În lipsa oricărei probe care să ateste actul primirii respectivei sume de bani şi în prezenţa unei probe care nu are aptitudinea de a forma convingerea pentru orice observator independent şi, nu pentru slujitori ai dreptului, care au capacităţi să aprecieze probele în ansamblul lor, nici fapta de pretindere şi nici fapta de primire, deci infracţiunea ca atare nu poate să atragă condamnarea inculpatului pentru că faptele nu există şi, dacă ele nu există, înseamnă că inculpatul trebuie să fie achitat.

A precizat că în cele ce urmează va face referiri cu privire la cea de-a doua faptă reţinută în sarcina inculpatului B. În acest context, a susţinut că a ajuns la concluzia, dincolo de orice îndoială, că domnul B. a fost avocat al numitului H. şi că l-a apărat în acele circumstanţe mai întâi atunci când a fost reţinut la Aeroportul Otopeni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi, ulterior, l-a asistat în procedurile din faţa procurorului în care se punea problema luării unei măsuri privative de libertate. Este dincolo de orice îndoială acest aspect. Tot dincolo de orice îndoială este faptul că inculpatul B. nu cunoştea familia H. şi că a fost atras în această operaţiune de apărare a domnului Poede de rudele domnului I., întrucât inculpatul îi mai acordase asistenţă juridică numitului I. într-un alt dosar. În acest context, care nu poate fi negat, a solicitat a se constata că procurorul a reţinut întâi de toate că ar fi pretins suma de 1.500 de euro de la familiile celor doi cercetaţi, la vremea respectivă poate chiar inculpaţi dacă s-a dispus măsura reţinerii, I. şi Poede, în timp ce judecătorul fondului a reţinut că suma ar fi fost pretinsă numai de la familia H. A arătat că nu va face vorbire de incoerenţa de acuzaţii, însă, a solicitat a se constata că probele administrate şi susţinerile din rechizitoriu şi din hotărâre sunt neclare, atâta vreme cât nu s-a stabilit niciodată cu caracter de certitudine dacă K. a fost victima unei pretinderi de sume de bani, cu titlu trafic de influenţă sau J. Este foarte important faptul că nu se poate ajunge la concluzia că inculpatul B. pretinde de la două persoane în împrejurări diferite sumele de bani.

Se reţine de către judecătorul fondului că suma a fost primită de la K. şi, în motivare, se arată că în cursul convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu aceasta, s-ar fi pronunţat suma de 1.500 de euro şi că i-ar fi cerut-o cu acest titlu. Evidenţa nu poate fi negată, inculpatul B. nu a purtat vreodată nicio discuţie telefonică cu numita K. Într-adevăr, au purtat discuţii faţă în faţă, în jurul parchetului. Dacă lucrurile stau de această manieră şi aceasta este situaţia factuală pe care o invocă parchetul şi o reţine judecătorul, apărarea poate afirma că nu este aşa cum spun organele judiciare şi mai ales hotărârea pronunţată de instanţa de fond, pentru simplul motiv că inculpatul B. nu a vorbit niciodată cu K. la telefon. Din relatările martorei K. rezultă că a fost chemată de către procuror, nu s-a dus din iniţiativă proprie. Se ridică întrebarea potrivit căreia dacă se ajunge la concluzia că inculpatul ... ar fi pretins suma de bani de la numita K., pe ce probă se întemeiază această concluzie. Pe susţinerile parchetului preluate de către judecătorul fondului conform cu care pretinderea s-ar fi făcut la telefon în cursul convorbirilor telefonice care nu au existat niciodată sau se poate ajunge la concluzia că această pretindere nu a fost făcută niciodată.

În măsura în care se va îmbrăţişa ideea că pretinderea ar fi fost făcută faţă de numita J., împrejurare nereţinută de către parchet şi de către instanţa de judecată, trebuiesc analizate cele trei convorbiri telefonice purtate între aceştia. A solicitat a se constata că nu există nicio referire la vreo sumă de bani şi, în plus de aceasta, nu se face vorbire de vreo pretindere cu titlu de trafic de influenţă care să facă dovada dincolo de orice bănuială că domnul B. ar fi pretins această sumă de bani. A apreciat că o hotărâre de condamnare, mai ales definitivă, trebuie să consacre dincolo de orice îndoială existenţa faptelor, vinovăţia, nemaicontând cuantumul pedepselor. Orice hotărâre care este bazată pe cel mai mic dubiu, care nu conţine elemente convingătoare pentru orice observator independent este nedreaptă.

A susţinut că în calitate de avocat ia act de suferinţele părţilor şi că frustrările din justiţie nu dispar din mintea oamenilor nici măcar atunci când sunt în pragul morţii, fiind cele mai crunte. Nu contează că inculpatul B. se va duce la închisoare, că oricum nu mai prezintă interes pentru societate, fiind la o vârstă înaintată şi fiind incapabil să îşi exercite profesia, însă soluţia instanţei prezintă relevanţă pentru el şi pentru ideea de dreptate. În opinia apărării, ar fi o nedreptate cumplită ca inculpatul B. să primească o soluţie de condamnare şi să ajungă la închisoare. În măsura în care instanţa va ajunge la alte concluzii, că faptele există, că au fost săvârşite de către inculpat, a solicitat instanţei să analizeze în ultimă instanţă cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare. Nu în ultimul rând, a arătat că nu a crezut şi nu o să creadă niciodată în pofida tuturor alegaţiilor din doctrină şi a tuturor interpretărilor cu privire la scopul pedepsei, mai ales din perspectiva calităţii de avocat, în rolul educativ al pedepselor cu închisoarea şi în lungimea acestora.

În opinia sa, pedepsele cu închisoarea nu reeducă oamenii, ci îi abrutizează şi le sporesc suferinţele celor care au mai suferit, cu referire la recidivişti. Nu consideră că, dacă inculpatul B. va ajunge la închisoare, la vârsta domniei sale, în condiţiile în care i-a murit soţia şi este suferind, incoerent, societatea va învăţa ceva şi că alţi colegi de-ai săi nu vor mai comite infracţiuni de trafic de influenţă.

În final, în măsura în care se va ajunge la concluzia că faptele există, a solicitat instanţei să îi aplice inculpatului B. o pedeapsă care să poată conduce până la urmă la incidenţa dispoziţiilor art. 91 din C. pen.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A. a susţinut că o parte din concluziile formulate de antevorbitorul său vor fi reiterate şi de aceasta în faţa instanţei.

A arătat că a depus la dosarul cauzei motive de apel prin care a solicitat achitarea inculpatului A. pentru ambele infracţiuni, fapta din decembrie 2012 şi fapta din octombrie - decembrie 2013, comise împreună cu tatăl acestuia, B. şi, de asemenea, au fost înaintate la dosar motive de apel de către apărătorul ales prin care s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei, având în vedere lipsa unei motivări efective a acestei hotărâri.

A arătat că va face referiri, mai întâi, cu privire la cea de-a doua faptă, întrucât îi sunt proaspete în memorie concluziile antevorbitorului său. Desigur, concluziile sunt identice, respectiv de admitere a apelului declarat de inculpatul A., de desfiinţare a hotărârii atacate, de pronunţare a unei soluţii de achitare, raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi, desigur, menţine şi acel subsidiar care să atragă aplicarea dispoziţiilor art. 91 din C. pen. În fapt, astfel cum s-a precizat şi de către antevorbitorul său, toate probele administrate în cauză constau în denunţul persoanei vătămate E., decedat ulterior şi care era un infractor notoriu, certat cu legea penală şi, de asemenea, în declaraţiile celor doi martori, G. şi F., şi aceştia în conflict cu legea penală. Ceea ce vrea să arate instanţei privitor la traficul de influenţă pentru cea de-a doua faptă, şi anume fapta de pretindere a sumei de 13.500 de euro, este faptul că s-a descris foarte bine că nu a existat o pretindere a sumei de către ambii inculpaţi. A existat numai un contract pe care inculpatul B. l-a încheiat contra sumei de 5000 de euro onorariu. Contractul este legea părţilor şi s-au înţeles în acel contract că, dacă nu se remite această sumă, se va plăti o dobândă. De altfel, acesta este şi calculul exact al dobânzii cerute, 1% pe zi, aşa rezultând suma la un simplu calcul, de la data când acesta pretinde că i-a dat-o până la data denunţului. A pretins-o în urma unui contract încheiat între părţi, de 5000 de euro, care ulterior a adunat şi aceste dobânzi.

Totodată, a susţinut că va depune la dosar în cadrul unor note scrise exact cum s-a făcut acest calcul şi de unde a reieşit această sumă. Ceea ce doreşte să arate privitor la infracţiunea de pretindere este faptul că, atât în rechizitoriu, cât şi judecătorul, la fond, nu se bazează decât pe declaraţiile acestor martori, care aşa cum a arătat şi colegul său, sunt direct interesaţi.

Mai mult decât atât, aceştia au fost audiaţi în faţa instanţei de fond, cum de altfel, au dat declaraţie şi în faţa Înaltei Curţi, arătând că nu cunosc destinaţia sumei de bani, putea reprezenta onorariu de avocat sau orice altceva şi că E. le-a dat banii pentru a fi pus în libertate el, să-i dea domnului avocat. Astfel a declarat martorul F. şi, de asemenea, şi martorul G., care au spus că au luat banii şi, că aşa le-a spus domnul E., că urmau să meargă la avocat. Acestea sunt declaraţiile lor, nu s-a făcut o referire foarte clară, de genul: a dat aceşti bani exact pentru a fi mituit x din completul respectiv, pentru a se lua soluţia y. A subliniat încă o dată că aceşti martori erau direct interesaţi în prezenta cauză. În acest context, a explicat că numitul E. este un infractor, fusese deja condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare şi că se ştie că în momentul în care li se aplică astfel de pedepse, majoritatea fac denunţuri. De multe ori aceste denunţuri sunt fabuloase, uşor forţate, existând şi o concurenţă a parchetului care spune "dă-mi ceva ca să pot să îţi reduc această pedeapsă şi atunci o să fii tu câştigat". Din punctul său de vedere, nu există fapta din octombrie - decembrie 2013.

În ceea ce priveşte fapta din decembrie 2012, a susţinut că, de aceeaşi manieră, judecătorul de fond face o prezentare succintă a declaraţiilor date de E. şi de numiţii G. şi F. Ceea ce este puţin contrar şi, tocmai de aceea solicită din nou instanţei achitarea inculpatului pentru că fapta nu există, este precizarea făcută de către judecătorul de fond, în sensul că, deşi inculpatul nu a recunoscut şi oricum nu a primit această sumă de 23.000 de euro, în cursul discuţiilor foloseşte expresii din care rezultă realitatea susţinerilor celor trei martori, respectiv:

"prima dată a fost ok, a doua oară nu a fost ok." Din punctul său de vedere, nu poate fi acuzată o persoană că ar fi primit suma de 23.000 de euro, în fond un coleg de-al său, un avocat, pe baza unor expresii. Nu există o motivare care să arate mai mult decât că inculpatul foloseşte nişte expresii şi că, totuşi, susţinerile acestor martori ar fi adevărate. În mod cert, martorul E., dacă ar fi fost prezent în faţa Înaltei Curţi, ar fi avut cu totul o altă poziţie.

A precizat că acestea sunt în mare concluziile sale pentru o soluţie de achitare a inculpatului şi, de asemenea, susţine şi motivele de apel depuse de către colegul său, care tocmai aceasta a criticat, lipsa unei motivări efective a hotărârii.

În contextul în care se reiau numai nişte pasaje din rechizitoriu, nefăcându-se nicio referire la susţinerile inculpaţilor, a arătat că practic hotărârea nu a fost analizată decât dintr-un singur punct de vedere, acela al acuzării. Totodată, a susţinut şi aplicarea unei pedepse care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 91 din C. pen. şi a solicitat instanţei să manifeste clemenţă faţă de inculpatul A., colegul său, pe care îl cunoaşte din perioada studenţiei, amintind că tatăl său era o somitate în materie penală, fiind privit cu extrem de mult respect în instanţele penale.

Amplele concluzii ale reprezentantului Ministerului Public asupra apelurilor declarate de ambii apelanţii inculpaţi, poziţiile apelanţilor inculpaţi, din ultimul cuvânt, precum şi precizările la interpelarea Înaltei Curţi, a ambilor apelanţi inculpaţi A. şi B., că sunt de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, au fost consemnate în detaliu în încheierea de dezbateri de la 28 ianuarie 2021, fiind amânată pronunţarea, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 din C. proc. pen. pentru 10 februarie 2021, când a fost pronunţată decizia din prezenta cauză, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

Examinând apelurile declarate de apelanţii inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport, cu motivele invocate de fiecare inculpat, ce se vor analiza prin prisma dispoziţiilor art. 417 şi 420 alin. (8) -(10) din C. proc. pen., Înalta Curte constată apelurile declarate de apelanţii inculpaţi ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare inculpat.

Referitor la apelul declarat de apelantul inculpat A.:

Din analiza coroborată a materialului probator administrat în cursul procesului penal, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă în mod legal şi temeinic a stabilit situaţia de fapt, precum şi îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care inculpaţii B. şi A. au fost trimişi în judecată fiecare.

Înalta Curte, analizând, în prealabil, motivul de apel invocat în scris de către apelantul inculpat A. prin apărătorul ales şi susţinut ulterior de apărătorul din oficiu, atât în scris, cât şi oral, în dezbateri referitor la nemotivarea sentinţei atacate, constată că prima instanţă a stabilit situaţia de fapt, în mod diferenţiat pentru faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, respectiv pentru fapta din luna decembrie 2012, faptele din perioada octombrie- decembrie 2013, pentru fiecare din bazele factuale, fiind făcute referiri concrete la mijloacele de probă administrate, precum şi la filele unde acestea se regăsesc (la fila x - pentru prima fapta mai sus menţionată; fila x - pentru perioada infracţională arătată din sentinţa aflată în dosarul curţii de apel) .

De asemenea, pentru fiecare din faptele şi perioada infracţională reţinută, prima instanţă a examinat mijloacele de probă administrate în cauză şi a argumentat concluziile la care a ajuns ce i-au format convingerea dincolo de orice îndoială că inculpatul A. a comis infracţiunile pentru care au fost trimis în judecată.

Totodată, prima instanţă a examinat efectiv apărările formulate pentru fiecare fapta comisă de inculpat, cu indicarea mijloacelor de probă, în raport, cu specificul şi particularităţile acestora.

Astfel, referitor la fapta din luna decembrie 2012, prima instanţă a evidenţiat conţinutul relatărilor martorului F., s-a raportat la Decizia nr. 1456/R din 18 decembrie 2012, la relatările martorului E., din care rezultă persoanele cu care s-a întâlnit, suma primită, modul de remitere a banilor către judecătoarea N., iar ulterior eliberării suma cum a fost împărţită cu celelalte judecătoare din complet, respectiv cuantumul revenit, argumentând că susţinerile inculpatului A. conform cărora nu a pretins niciun ban de la martorul E. şi că nu i-a promis că îl va ajuta să fie pus în libertate, au fost respinse, întrucât susţinerile au fost contrazise de declaraţiile celor trei martori şi de procesele-verbale a convorbirilor interceptate în cauză.

De asemenea, tot cu privire la această faptă reţinută ca fiind comisă de inculpatul A., prima instanţă a reţinut că baza factuală este confirmată de procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate, de discuţia purtată de martorul F. cu numitul T. din care a rezultat că E. i-a dat lui A. suma de 23.000 de euro să intervină pe lângă judecători, pentru a fi pus în libertate, concluzia la care a ajuns din analiza convorbirilor purtate de inculpatul A. cu martorii F., E. şi T., evidenţiind că, deşi inculpatul nu recunoaşte explicit primirea sumei de 23.000 de euro, a rezultat, însă din cursul discuţiilor că inculpatul a primit această sumă de bani, pentru a interveni pe lângă judecători pentru punerea în libertate a lui E. Prima instanţă a concluzionat că din aceste discuţii inculpatul nu a negat primirea sumei de 23.000 de euro şi a indicat, în concret, exemplificând, expresiile folosite de acesta care au confirmat susţinerile celor trei martori menţionaţi.

Referitor la perioada infracţională octombrie - decembrie 2013, prima instanţă, de asemenea, a analizat mijloacele de probă, respectiv declaraţia martorului E., procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate, discuţiile purtate de martorul F. cu martorul T., de inculpatul A. cu martorii F., E. şi cu T., de martorul E. cu inculpatul B., precum şi concluziile expuse ca urmare a procesului de analiză a acestora şi anume că martorul E. le-a dat inculpaţilor A. şi B., care, în prealabil, îi promiseseră că cel din urmă are influenţă asupra judecătorului U. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi că va fi pus în libertate, suma de 13.500 de euro, prin intermediul naşului său G. şi cu ajutorul martorului F. Totodată, în aceste discuţii inculpatul A. i-a spus martorului E. că tatăl său i-a dat suma de 10.000 de euro judecătorului U., însă judecătorul l-a minţit, nu a mai recunoscut şi că este neserios. De asemenea, inculpatul B., în discuţia purtată la data de 14 iunie 2017 cu martorul E., a recunoscut că a primit de la acesta suma de 13.5000 de euro, din care a susţinut că i-a dat judecătorului U. suma de 10.000 de euro, iar când martorul i-a povestit despre întâlnirea avută cu judecătorul la curtea de aer de la Penitenciarul Rahova, inculpatul i-a spus martorului că U. l-a minţit şi că nu vrea să mai recunoască primirea banilor şi i-a mai spus martorului că i-a mai dat bani judecătorului U. pentru alte soluţii, însă în ultimul timp a devenit neserios şi nu mai putea să facă "afaceri" cu acest gen cu el. De asemenea, prima instanţa a examinat şi apărările formulate de inculpaţi conform cărora nu ar fi primit suma de 13.500 de euro pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecătorul U. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea pronunţării unei soluţii în urma căreia E. să fie pus în libertate şi pe care le-a respins, evidenţiind faptul că apărările inculpaţilor au fost contrazise de declaraţiile martorilor indicaţi şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate. De asemenea, prima instanţă s-a raportat şi la credibilitatea martorilor audiaţi, însă pe care le-a reţinut ca fiind confirmate şi de celelalte mijloace de probă, în special de discuţiile înregistrate în care inculpaţii au recunoscut comiterea faptei.

Înalta Curte constată că prima instanţă a motivat sentinţa pronunţată, atunci când a reţinut situaţia de fapt, făcând nu numai referiri la mijloacele de probă, dar le-a şi argumentat, criticile apărării fiind respinse motivat.

Totodată, prima instanţă a motivat şi conţinutul de tipicitate al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A., fiind făcute referiri la elementul material la fiecare infracţiune, în mod concret, la urmările imediate ale acestora, legătura de cauzalitate, la latura subiectivă pentru ambele infracţiuni, aşa cum rezultă din considerentele expuse la fila x verso a sentinţei pronunţate.

Instanţa de control judiciar consideră că prima instanţă a motivat judicios sentinţa pronunţată, atât în fapt, cât şi în drept, a expus argumentele în baza unui proces de analiză şi sinteză asupra mijloacelor de probă administrate, înlăturând apărările formulate de apelantul inculpat A. cu referiri la mijloacele de probă care le infirmau şi care au format convingerea dincolo de orice îndoială judecătorului că acesta a comis infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nu este fondată critica apelantului inculpat A. că nu s-ar putea examina apărările formulate în prima instanţă, ca urmare a nemotivării, întrucât aşa cum s-a expus mai sus, judecătorul fondului a reţinut în detaliu, bazele factuale ale infracţiunilor, în urma unui examen probatoriu coroborat şi a înlăturat motivat apărările formulate, într-o manieră proprie, cu un limbaj juridic adecvat şi concis, care a dat posibilitatea verificării criticilor formulate.

Din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reflectat un principiu legat de buna administrare a justiţiei referitor la hotărârile judecătoreşti, în sensul că acestea trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se întemeiază, scopul motivării care trebuie să demonstreze părţilor că au fost ascultate, contribuind astfel la o mai bună acceptare de către acestea a deciziei, obligaţia judecătorului fiind aceea să-şi întemeieze motivarea pe argumente obiective şi să prezerve drepturile apărării, iar în ceea ce priveşte întinderea obligaţiei de motivare aceasta poate varia în funcţie de natura hotărârii şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei (cauza Ruiz Torija contra Spaniei, § 29) .

De asemenea, instanţa de contencios european reaminteşte că dacă art. 6 § 1 obligă instanţele să motiveze hotărârile lor, asta nu înseamnă a se înţelege că este necesar că este obligatoriu un răspuns detaliat la fiecare argument. (cauza Van de Hurk contra Olandei, Hotărâre din 19 aprilie 1994, seria x nr. x, pag. 20, § 61) . Întinderea acestei obligaţii variază conform naturii deciziei. Trebuie, pe de altă parte, să se ţină cont de diversitatea mijloacelor pe care o persoană care formulează plângere poate să le invoce în justiţie şi de diferenţele în Statele contractante în materia dispoziţiilor legale, obiceiurilor, concepţiilor doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit pe cale jurisprudenţială că instanţele naţionale trebuie să indice suficient de clar motivele pe care se întemeiază, astfel încât justiţiabilul să-şi poate exercita în mod util dreptul de recurs de care dispune (cauzele BB. contra Greciei şi Boldea contra României) .

În Avizul nr. 11 (2008) privind calitatea hotărârilor judecătoreşti adoptat de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din cadrul Consiliului Europei, sunt expuse norme cu caracter de recomandare privind mai multe criterii referitoare la calitatea motivării unei hotărâri judecătoreşti din care cu titlu exemplificativ evidenţiem § 31 - 33; 35 - 36; 39 - 40 astfel:

"31. Pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justiţiabil şi de societate în general drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi al unei aprecieri convingătoare a faptelor, fiind executabilă. Justiţiabilul va avea atunci convingerea că a fost examinată cauza sa şi că a fost soluţionată corect şi societatea va percepe hotărârea ca pe un factor ce poate restabili pacea socială. Pentru a atinge aceste obiective trebuie respectat un anumit număr de condiţii.

32. Orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii şi enumerarea argumentaţiei într-un stil clar şi accesibil tuturor.

33. Fiecare judecător îşi poate alege propriul stil şi propria structură sau se poate baza în acest sens pe modelele standardizate, dacă există. CCJE recomandă ca autorităţile judiciare să instituie culegeri de bune practici pentru a facilitat redactarea hotărârilor.

(...)

35. Motivaţia permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţie împotriva arbitrariului. Pe de altă parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conformă legii şi, pe de altă parte, ea permite o înţelegere a funcţionării justiţiei de către societate.

36. Motivaţia trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta.

(...)

39. Fără să aducă atingere posibilităţii, ba chiar obligaţiei din partea judecătorului de a acţiona în unele cazuri după bunul plac, acesta nu ar trebui să răspundă decât mijloacelor pertinente ce ar putea influenţa asupra soluţionării litigiului.

40. Motivaţia nu trebuie neapărat să fie lungă. Trebuie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii."

Or, în contextul concret al cauzei, prima instanţă a respectat principiile şi standardele europene, atât cele evidenţiate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi cele recomandate de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, în sensul că a fost făcută o analiză a mijloacelor de probă administrate, cu argumente expuse concis şi clar, ceea ce a condus stabilirea unei baze factuale pentru fiecare faptă, o examinare în drept a condiţiilor de tipicitate ale incriminărilor reţinute în sarcina inculpatului

A. şi care a format convingerea judecătorului fondului dincolo de orice îndoială că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile comise.

Motivele expuse de prima instanţă corespund unei motivări, în condiţiile exigenţelor dispoziţiilor naţionale, privind conţinutul expunerii, art. 403 din C. proc. pen., dar şi europene, respectiv art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi a criteriilor şi principiilor expuse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, la care s-a făcut mai sus referire, neexistând o obligaţie detaliată a motivării, în sensul de a se răspunde fiecărui argument al apărării, stilul propriu, limbajul juridic concis, dar care a evidenţiat raţionamentele făcute, în baza mijloacelor de probă al căror conţinut a fost prezentat, evaluat coroborat, aşa încât apărările formulate au fost înlăturate motivat, iar instanţa de control a putut verifica cu uşurinţă criticile formulate de apărare în faţa primei instanţe.

Instanţa de control judiciar consideră că nu este aplicabilă în cauză opinia majoritară a reprezentanţilor CSM cu preşedinţii secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel de la Sibiu din data de 22 - 25 septembrie 2015, în sensul că instanţa de apel poate dispune, în cazuri excepţionale, trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 6 din Convenţia Europeană şi art. 2 din Protocolul 7 al aceleiaşi convenţii, având în vedere caracterul unor întâlniri profesionale care au caracter informal, privind aspecte jurisprudenţiale şi care nu se circumscriu dispoziţiilor procedurale privind asigurarea unei practici unitare, referitoare la recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevăzute la art. 471 - *4771 din C. proc. pen.

De asemenea, în contextul cauzei, jurisprudenţa naţională invocată, respectiv Decizia penală nr. 1/A din 6 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Oradea, Decizia nr. 113/A a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia penală nr. 1249/2015 a Curţii de Apel Craiova, Încheierea penală nr. 38 din 3 iunie a Curţii de Apel Cluj nu pot fi reţinute în argumentarea criticii formulate de către apelantul inculpat A. prin apărător, întrucât acestea nu sunt incidente în cauza de faţă, situaţiile din conţinutul acelora referitoare la nemotivare, fiind specifice, particulare cauzelor şi nicidecum nu au legătură în prezenta cauză.

În raport cu cele prezentate, Înalta Curte consideră critica formulată de apelantul inculpat A. prin apărător ales şi susţinută iniţial în motivele de apel scris, în motivele completatoare, cât şi oral de apărătorul din oficiu, ca fiind nefondată.

De altfel, solicitarea apelantului inculpat A. de trimitere a cauzei spre rejudecare, ca urmare a nemotivării hotărârii judecătoreşti, în contextul cauzei nu se susţine nici prin dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., neregăsindu-se niciunul din cazurile exprese menţionate în norma procedurală arătată şi nici nu este niciun caz de nulitate absolută.

Înalta Curte, reevaluând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, în primă instanţă şi în apel, respectiv declaraţiile martorilor E., G., F., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între T. şi F., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între E., A. şi alte persoane, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între F. şi A., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între E. şi B., promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 13 decembrie 2012, Decizia nr. 1456/R din 18 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2012 pronunţată de un complet format din Preşedinte N., Judecător R., Judecător S., prin care a fost admis recursul declarat de inculpatul E. împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria sector 3 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2012, s-a casat în parte încheierea de şedinţă recurată şi pe fond rejudecând:

în temeiul disp. art. 139 din C. proc. pen., art. 145 alin. (1) din C. proc. pen. s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu (Bucureşti) faţă de inculpatul E.; în temeiul disp. art. 145 alin. (*11) din C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul E. va respecta următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; în temeiul disp. art. *1451 alin. (2) din C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul E. va respecta şi următoarea obligaţie: să nu se apropie de părţile vătămate şi de martorii din cauză; în temeiul disp. art. 145 alin. (3) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege; s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii de şedinţă recurate; cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei, aflată în vol. 1, dosarul parchetului;

încheierea din data de 4 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2013 prin care în baza art. *1491 alin. (9) din C. proc. pen. a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti; în baza art. *1491 alin. (10) din C. proc. pen. raportat la art. 136, art. 143 şi art. 148 lit.

f) din C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor E., FF., GG., HH., pe o perioadă de 29 zile, începând de la 4 octombrie 2013 şi până la data de 1 noiembrie 2013 inclusiv, aflată vol. 1, dosarul parchetului, Încheierea nr. 444 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care au fost respinse, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii E., FF., GG. şi HH. împotriva Încheierii din 3 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penal, aflată în vol. 1, dosarul parchetului;

Încheierea din 29 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care în baza art. 156 din C. proc. pen. raportat la art. 155 din C. proc. pen. cu ref. la art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) . din C. proc. pen. a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti şi în baza art. 159 din C. proc. pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor E., FF., GG., HH. pentru o perioadă de 30 zile, începând de la 2 noiembrie 2013 şi până la data de 1 decembrie 2013 inclusiv, aflată în vol. 1, dosarul parchetului; partea introductivă a Încheierii nr. 462/R din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflată în vol. 1, dosarul parchetului;alte încheieri din care rezultă că inculpatul E. a fost asistat de apărător B., aflate în filele x; 145 - 151 dosarul parchetului, a constatat că a fost dovedită contribuţia inculpatului A. la comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din luna decembrie 2012) şi de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (fapta din perioada octombrie - decembrie 2013) comise în concurs.

Astfel, cu titlu exemplificativ, în conţinutul declaraţiei dată de martorul E. la 27 aprilie 2016 în cursul urmăririi penale acesta a menţionat "În luna noiembrie 2012 am fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore de către Poliţia Sectorului 3, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi uzurpare de calităţi oficiale. Ulterior am fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în baza unui mandat de arestare emis de către Judecătoria Sector 3 Bucureşti, fiind încarcerat la Arestul secţiei 9 Poliţie. După aproximativ două săptămâni după ce am fost arestat preventiv, F. a venit la vizită şi în cadrul discuţiei purtate cu acesta i-am zis să ia legătura cu avocatul A. şi să-l întrebe dacă mă poate ajuta să fiu pus în libertate. I-am solicitat să apeleze la acesta, întrucât ştiam că A. a intervenit la instanţă şi cu alte ocazii, respectiv pentru a-i pune liberi pe cei din II., contra sumei de 40.000 de euro. De asemenea şi F. cunoştea faptul că avocatul A. are diferite cunoştinţe pe la instanţele din Bucureşti, la care apelează pentru obţinerea unor soluţii favorabile contra unor sume de bani. După câteva zile, F. a venit din nou la mine la vizită, mi-a zis că a vorbit cu A. şi că acesta a spus să poate să intervină la instanţă pentru a mă pune liber, dar pentru acest lucru trebuie să urmez nişte paşi, aşa cum i-a stabilit el. Primul pas pe care el l-a stabilit era ca eu să-i dau suma de 3.000 de euro pentru ca el să intervină la cineva din cadrul Tribunalului Bucureşti, care să asigure repartizarea dosarului la judecătoarea N. Al doilea pas pe care mi-a zis că o să trebuiască să-l fac era să-i dau suma de 20.000 de euro, pe care acesta să o remită doamnei judecător N. Întrucât eu ştiam că A. îi pusese liber pe cei din II. tot cu ajutorul doamnei judecător N.

..., am avut încredere că mă va ajuta şi pe mine, sens în care am fost de acord cu condiţiile, respectiv paşii pe care acesta mi-i comunicase prin intermediul lui F. F. De asemenea avocatul A. mi-a spus că nu o să mă pună liber cu ocazia solicitării prelungirii arestului preventiv întrucât nu are relaţii acolo, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 putea face recurs, ci cu ocazia contestaţiei pe care eu urma să depun cu privire la starea mea de libertate. Fac menţiunea că aceste aspecte mi le-a comunicat A. cu ocazia unei vizite din acea perioadă.

Având în vedere acestea, eu am luat legătura cu naşul meu G. şi i-am spus să mă împrumute cu 3.000 de euro, bani pe care să-i dea lui A., spunându-i naşului scopul remiterii sumei de bani. Totodată, i-am comunicat naşului meu că urmează să mai dau încă 20.000 de euro tot lui A., sens în care l-am rugat să facă rost şi de această sumă de bani. Suma de 3.000 de euro mi-a dat-o naşul meu G., iar pentru restul de 20.000 de euro tot lui A., sens în care l-am rugat să facă rost şi de această sumă de bani. Suma de 3.000 de euro mi-a dat-o naşul meu G., iar pentru restul de 20.000 de euro, acesta mi-a spus că urmează să-i împrumute de la un prieten de-al lui O., dar trebuie să-i ofer acestuia o garanţie.

Naşul meu este administratorul unei case de schimb valutar situată în Municipiul Bucureşti, pe Bulevardul x, bloc JJ. După discuţia mai sus-menţionată, naşul meu mi-a spus că i-a chemat la casa de schimb valutar pe A. şi F. şi le-a dat acestora suma de 3.000 de euro pentru ca ... să rezolve repartizarea dosarului. În luna decembrie 2012 Judecătoria Sector 3 a dispus prelungirea arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, iar eu am contestat măsura la Tribunalul Bucureşti conform înţelegerii pe care o aveam cu A. La termenul privind contestaţia am observat că în completul de instanţă se afla şi doamna judecător N., care era chiar preşedinta completului, din câte îmi amintesc.

Nu mai ştiu de ce, dar contestaţia nu s-a judecat la primul termen şi mi s-a dat un nou termen de câteva zile, timp în care eu trebuia să remit suma de 20.000 de euro lui A. În acest sens, am semnat o procură notarială prin care l-am împuternicit pe G. să procedeze la încheierea unei promisiuni de vânzare-cumpărare a apartamentului meu cu doi reprezentanţi ai lui O., care urma să-mi împrumute cei 23.000 de euro. Din câte mi-a povestit naşul meu, a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare şi a primit suma de 23.000 de euro de la O., din care şi-a oprit suma de 3.000 de euro.

După ce acesta a primit suma, 20.000 de euro i-a remis lui A. în prezenţa lui F., acest lucru întâmplându-se tot în casa de schimb valutar de pe bld. Magheru. Din câte îmi amintesc, suma de 20.000 de euro a fost remisă lui A. cu o zi înainte de al doilea termen de la contestaţie. La contestaţia am fost eliberat, conform înţelegerii avute cu A. Din completul care a judecat contestaţia făcea parte N. şi încă două judecătoare pe care la momentul judecării contestaţiei nu le cunoşteam. Ulterior, după ce am fost eliberat, m-am întâlnit cu A.

şi F. la un şpriţ, acasă la A., pentru a sărbători eliberarea, ocazie cu care ... mi-a povestit că a remis 15.000 de euro judecătoarei N., aceasta la rândul ei a remis din această sumă şi celorlalte două judecătoare câte 5.000 de euro. A. mi-a spus că una dintre judecătoare, respectiv din câte cred, o chema R., judecătoarea mai grăsuţă şi bătrână, nu ar fi vrut iniţial să mă pună liber şi să ia suma de 5.000 de euro întrucât nu-i plăcea de faţa mea. Am înţeles că N. ar fi convins-o, spunându-i că vine Crăciunul şi iar prinde bine şi ei suma de 5.000 de euro pentru a-şi face o vacanţă frumoasă.

În cadrul aceleiaşi discuţii am aflat de la A. şi F. că suma de 15.000 de euro a fost remisă judecătoarei N. acasă la aceasta, respectiv la apartamentul acesteia pe Calea x, precizându-mi că apartamentul acesteia are vedere spre Parcul Tineretului. Eu am încercat să aflu cât mai multe detalii de la aceştia despre apartamentul judecătoarei N., spunându-le că intenţionez să intru în apartamentul acesteia pentru a-i sustrage cei 15.000 de euro, moment în care A. mi-a spus că nu am şanse să găsesc sume mari de bani în apartamentul respectiv, deoarece judecătoarea N. nu ţine acasă sume de bani primite drept şpagă, ci le are la sora sau mama sa.

A. mi-a precizat că judecătoarea N. avea o relaţie aparte cu el şi i-a povestit că procedează în acest mod cu sumele de bani primite drept şpagă, deoarece se fereşte de soţul său care era judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti. Cu ocazia aceleiaşi întâlniri, A. mi-a spus din cei 20.000 de euro, i-a rămas suma de 5.000 de euro, din care i-a dat o parte lui F., fără a preciza un cuantum, iar restul i-a păstrat pentru el. În luna octombrie 2013, am fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore de către D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi sechestrare de persoane.

Am fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în baza unui mandat de arestare emis de Tribunalul Bucureşti, fiind încarcerat în Arestul central al D.G.P.M.B. Am contestat la Curtea de Apel Bucureşti măsura arestului preventiv dispusă de Tribunalul Bucureşti, timp în care l-am chemat la vizită pe F. şi i-am spus acestuia să vorbească cu A., să îl întrebe pe acesta dacă mă poate ajuta să fiu pus liber sau să îmi fie înlocuită măsura arestului preventiv. F. a venit din nou la vizită şi mi-a spus că a vorbit cu A., care l-a asigurat că a luat legătura cu tatăl său, B., pentru a încerca să mă pună liber, cu ocazia contestaţiei de la Curtea de Apel Bucureşti.

F. mi-a spus că trebuie să-i dau lui A. suma de 13.500 euro, pentru a fi pus liber, precizându-mi că B. va face în aşa fel încât în contestaţie, dosarul să fie repartizat la judecătorul U., asupra căruia avea influenţă. Ulterior, A. a venit la vizită şi mi-a confirmat cele spuse de F., precizându-mi că la contestaţie nu trebuie să mai pledeze avocatul meu ales, ci trebuie să pledeze doar tatăl său, B., acesta fiind modul de operare stabilit cu judecătorul U. A. mi-a zis că va încerca să mă pună liber cu ocazia primei contestaţii, dar nu are siguranţa că dosarul va fi repartizat la judecătorul U., în caz contrar, cu siguranţă va reuşi cu ocazia contestaţiei pe care o voi depune cu privire la prelungirea măsurii arestului preventiv.

La prima contestaţie şi la contestaţia privind prelungirea măsurii arestului preventiv, dosarul nu a fost repartizat la judecătorul U., fiind dispusă prelungirea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. În luna decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, iar eu am contestat măsura la Curtea de Apel Bucureşti. De această dată, B. a reuşit să facă în aşa fel încât dosarul să fie repartizat la judecătorul U., motiv pentru care am luat legătura telefonic cu G.

şi i-am spus acestuia că trebuie să remită suma de 13.500 euro lui A. Naşul meu, G., mi-a spus că nu are această sumă, iar eu i-am spus să apeleze din nou la O., deoarece îi lăsasem acestuia apartamentul drept garanţie, cu ocazia primului împrumut de 23.000 de euro. G. mi-a spus că va face rost de suma de bani şi că o va remite lui A. Ulterior, naşul meu mi-a comunicat telefonic că a împrumutat suma de 13.500 euro de la O. şi s-a întâlnit cu A. şi F., în casa de schimb valutar de pe Bulevardul x şi le-a remis suma de 13.500 euro.

Naşul meu mi-a precizat faptul că la întâlnire a venit şi B., care nu a intrat în casa de schimb valutar, ci a aşteptat în maşină. L-am apelat pe F. şi acesta mi-a confirmat că naşul meu i-a dat cei 13.500 euro lui A., iar acesta i-a dat în prezenţa sa lui B., care a aşteptat în maşina parcată în faţa cinematografului JJ. Cu ocazia contestaţiei la Curte de Apel Bucureşti am observat că în completul de judecată se afla judecătorul U., iar B. a pledat în faţa acestuia, conform celor stabilite anterior, iar completul de judecată a dispus menţinerea măsurii arestului preventiv.

L-am apelat pe F. şi l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar acesta mi-a spus că va discuta cu A. şi tatăl acestuia. Ulterior, F. mi-a spus că banii au fost daţi judecătorului U., dar acesta nu s-a înţeles cu ceilalţi judecători din complet. Eu i-am cerut lui F. să vorbească cu B. pentru ca acesta să-i solicite judecătorului să-mi dea banii înapoi. După o perioadă de timp, judecătorul U. a fost arestat, fiind încarcerat la Penitenciarul Rahova, secţia a IV-a, moment în care eu mă aflam încarcerat în cadrul aceluiaşi penitenciar, în secţia a VI-a.

Cu ocazia unei ieşiri la curtea de aer, am purtat un dialog cu judecătorul U., căruia i-am reproşat că nu a procedat în mod corect faţă de mine, respectiv că nu m-a pus liber, deşi a primit o sumă de bani de la avocatul B. Judecătorul U. mi-a spus că el a mai făcut "afaceri" în trecut cu B., dar în ultima perioadă acesta nu mai era serios, în sensul că nu-i mai remitea sumele de bani promise cu titlu de mită, deoarece avea datorii mari la cazinouri. Cu ocazia aceleiaşi discuţii, judecătorul U. mi-a spus că, dacă primea suma de 5.000 euro de la B. m-ar fi pus liber cu ocazia contestaţiei respective.

Ulterior, am luat legătura cu concubina mea, P., căreia i-am spus să îl caute pe A. şi să insiste faţă de acesta să-mi returneze suma de 13.500 euro. La sfârşitul anului 2015, a venit la vizită A., care mi-a spus că tatăl său i-a dat banii judecătorului U. şi că îmi va returna suma respectivă, dar nu dispune de această sumă momentan. Totodată, A. mi-a spus că în cazul în care intru în contact cu persoane care se află în stare de arest preventiv şi dispun de o situaţie financiară convenabilă, să le intermediez acestora legătura cu el, pentru ca el să poată obţine de al aceştia diferite sume de bani, în schimbul promisiunii că o să intervină la instanţă pentru punerea lor în libertate.

Tot el mi-a explicat că încă mai are relaţii la instanţă, atât el, cât şi tatăl său şi vor putea să se ţină de promisiunile respective...".

Acelaşi martor E. în declaraţia dată la 4 octombrie 2019 în faţa primei instanţe a menţionat "Pe inculpatul A. îl cunosc de aproximativ 10 ani, iar pe B. de mai puţin timp. La început am fost în relaţii de prietenie cu A. La acest moment nu pot să spun că ne aflăm în relaţii de duşmănie dar nu mai suntem prieteni. Pe la jumătatea anului 2012 am fost arestat pentru tentativă de tâlhărie într-un dosar al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti. Fiind prieten cu A. ştiam de la acesta că are relaţii la Tribunalul Bucureşti cunoscând-o pe dna judecător N. La vreo săptămână după ce am fost arestat am luat legătura cu F. care a venit la mine la vizită şi i-am spus să vorbească cu A. să mă ajute să ies din arest prin intermediul relaţiilor pe care le are. F. a vorbit cu A. după care cel din urmă a venit şi m-a vizitat în arest şi mi-a spus că pentru a scăpa de arestul preventiv trebuie să plătesc o sumă de 23.000 euro. A. mi-a spus că suma de 23.000 euro trebuia să o plătească judecătorilor care urmau să îmi prelungească mandatul. Eu aveam actele apartamentului meu lăsate la naşul meu, G., căruia i-am cerut să facă rost de suma de 23.000 euro, urmând să lase apartamentul garanţie. Lui G. i-am spus că banii îmi sunt necesari pentru plătirea onorariului de avocat. G. a lăsat garanţie apartamentul unui anume O. probabil şi împreună cu F. au împrumutat suma de 23.000 euro după care s-au întâlnit cu A. pe bulevardul x la casa de schimb valutar pe care o deţinea naşul meu G. I-au remis banii lui A.

După o săptămână am fost pus în libertate sub control judiciar. Am formulat cale de atac împotriva măsurii arestului preventiv, am fost judecat de o instanţă superioară, de un complet format din doamnele judecător N. şi R. Ulterior, pe data de 3 octombrie 2013 am fost arestat preventiv pentru tâlhărie, sechestrare şi trafic de droguri. Am apelat din nou la inculpatul A. Am luat legătura cu A. tot prin intermediul lui F. A. mi-a spus că nu are relaţii la Curtea de Apel Bucureşti unde urma să se judece calea de atac împotriva măsurii arestului preventiv, însă tatăl său B. cunoaşte judecători la această instanţă, respectiv judecătorul U.

Am fost vizitat şi de B. care mi-a spus să stau liniştit că se va rezolva şi voi ieşi din arestul preventiv. B. mi-a spus că are nevoie de suma de 13.000 euro pe care urma să i-a dea dlui judecător U. pentru a mă pune în libertate. Am luat legătura din nou cu naşul meu G. care a făcut rost de suma de 13.000 euro de la acelaşi personaj O. Eu îi restituisem cei 23.000 euro acestui O. însă în acte nu îmi recuperasem casa. Având în vedere că apartamentul meu rămăsese garanţie la acest O. mi-a împrumutat suma de 13.000 euro.

B. şi A. au mers la casa de schimb a naşului meu pe bld. Magheru, unde s-au întâlnit cu acesta şi cu F. cei doi avocaţi primind suma de 13.000 euro. La scurt timp am avut termen de judecată la Curtea de Apel Bucureşti unde nu am fost pus în libertate deşi judecătorul U. se afla în completul de judecată. La acel termen de judecată am fost asistat de dl. B. Anterior îi spusesem avocatului meu ales să se retragă pentru a fi asistat de B. După un timp, după ce a fost arestat dl. judecător U. m-am întâlnit la curtea de aer a Penitenciarului Rahova cu acesta şi l-am întrebat de ce nu am fost pus în libertate deşi eu îi dădusem suma de 13.000 euro.

Judecătorul mi-a spus că nu a primit niciun ban de la B. Judecătorul mi-a mai sus că anterior a mai colaborat cu B. însă în ultima vreme avocatul avea datorii la casinouri şi nu se mai ţinea de cuvânt. Nu îmi mai amintesc exact dacă suma de 13.000 euro pe care le-am dat-o celor doi avocaţi în luna octombrie 2013 mi-a fost împrumutată de G. sau obţinută tot de la numitul O. cu apartamentul meu lăsat garanţie. În dosarul în care am fost judecat sentinţa Tribunalului Bucureşti a fost casată, dosarul a fost trimis spre rejudecare iar eu şi ceilalţi inculpaţi am fost puşi în libertate.

Când am fost pus în libertate i-am căutat pe A. şi B. cărora le-am cerut să îmi restituie suma de 13.000 euro. Cei doi mi-au spus că îmi vor restitui banii însă va trebui să aştept. Le cerusem banii şi după termenul de judecată a căii de atac de la Curtea de Apel Bucureşti unde s-a judecat măsura mea preventivă şi am văzut că nu am fost pus în libertate. Nu am mai primit niciun ban înapoi. La întrebările reprezentantului Ministerului Public: Domnii avocaţi mi-au spus că dosarele mele vor fi repartizate la judecătorii menţionaţi- primul la N., al doilea la U.

Nu ştiam în ce modalitate vor fi repartizate dosarele. Nu mi-au spus în ce modalitate vor fi repartizate dosarele, avocaţii ştiau mai bine. A. mi-a zis la un moment dat să îi găsesc clienţi cu bani mulţi aflaţi în arest preventiv de la care să ceară bani pentru a fi puşi în libertate în aceeaşi manieră în care am fost pus eu. Nu i-am recomandat lui A. niciun client. Am mai aflat ulterior despre un traficant de ţigări care le-a dat celor doi inculpaţi suma de 70.000 euro pentru a fi pus în libertate şi nu s-a întâmplat acest lucru, a rămas arestat.

Inculpaţii mi-au zis că deţin un teren în Ploieşti, că vor face o firmă, vor face rost de bani, că vor avea şi alte dosare din care vor câştiga bani şi astfel mi-i vor restitui şi mie. La întrebările avocatului inculpatului A.: Cei doi inculpaţi mi-au zis să le găsesc clienţii cu bani mulţi când am fost arestat a doua oară. Mai exact A. mi-a cerut să găsesc clienţi. B. a fost la mine la grefă doar la arest nu şi la Penitenciar. A. m-a vizitat la penitenciar de mai multe ori, nu pot să precizez de câte ori. La întrebările inculpatului A.

Pe G. îl cunosc de 30 de ani, pe F. şi T. îi cunosc de aproximativ 20 ani. Ştiu că G. a avut probleme cu legea înainte de 1989, F. a fost implicat în furtul unor autoturisme în anii 1990 şi consum de droguri ulterior iar T. trafic de droguri. Aflându-ne la un şpriţ înainta să fiu arestat prima dată A. s-a lăudat că îi va rezolva pe cei din II. judecaţi într-un dosar al Tribunalului Bucureşti pentru că o cunoştea pe judecătoarea N. Am mai formulat un denunţ pentru trafic de droguri în acelaşi dosar în care am formulat şi denunţul împotriva inculpaţilor şi am beneficiat de aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.

La întrebarea avocatului inculpatului A.: Nu îmi mai amintesc cine m-a apărat la termenele din anul 2012 când am fost pus în libertate. Probabil dl. avocat KK. poate şi A. sau un avocat din oficiu. Deoarece A. îi dăduse banii dnei judecător N. eram sigur că voi pus liber. Era irelevant dacă mă apăra un avocat mare sau mic. F. mi-a spus că a mers împreună cu A. să ducă banii dnei judecător N. la domiciliul acesteia pe şoseaua x, vizavi de parcul Tineretului. F. a rămas în maşină iar A. a urcat în casă la dna judecător. Am înţeles că N. se ferea de soţul său şi acesta era plecat de la domiciliu la acel moment."

Martorul G. în declaraţia dată la 30 octombrie 2018 în cursul urmăririi penale a arătat că " Îl cunosc pe numitul E. dinainte de anul 1989, eu fiind şi naşul de botez al fiicei acestuia, LL. Îmi amintesc faptul că E. a fost arestat preventiv spre sfârşitul anului 2012, posibil luna octombrie sau noiembrie. Ştiu că E. a stat arestat aproximativ o lună de zile, iar de sărbătorile de Crăciun din anul respectiv a fost acasă. Eu am văzut la televizor că acesta a fost arestat de poliţie, dar nu ştiu pentru ce infracţiuni. La câteva zile după ce a fost arestat, E. a luat legătura cu mine prin intermediul concubinei sale P. sau printr-un prieten al lui zis "F.", nu mai reţin cu exactitate prin care dintre aceştia.

Menţionez faptul că este posibil ca E. să mă fi sunat chiar el din arest. Astfel, mi s-a spus că E. are nevoie de suma de 23.000 de euro, pentru a-i da avocatului. Din câte îmi amintesc E. mi-a spus că dacă îi dă banii aceştia avocatului va fi pus liber din arestul preventiv. E. a apelat la mine, deoarece ştiam că am mai multe case de schimb valutar şi că dispun de sume de bani în numerar, eu ajutându-l pe acesta în trecut cu diverse sume de bani. La momentul respectiv eu nu aveam disponibilă suma de 23.000 de euro, aspect pe care i l-am comunicat lui E. Acesta a spus să împrumut de la cineva, E. ştia că eu am un client pe nume O., al cărui nume nu-l cunosc, care împrumuta mai multe persoane cu diverse sume de bani şi m-a rugat să împrumut suma de 23.000 de euro de la acesta.

E. mi-a spus să-i dau casa lui drept garanţie lui O. şi să iau de la acesta suma respectivă. Am vorbit cu O., acesta spunându-mi că-i dă lui E. suma de 23.000 de euro şi că urmează să vorbim. Ulterior am fost împreună cu concubina lui E. şi un notar public la secţia de poliţie unde era arestat E. şi am încheiat o procură prin care acesta mi-a dat dreptul să-l reprezint pentru a-i vinde casa situată în zona Berceni, vizavi de Spitalul 9. Din câte reţin am fost la E. a arest în dimineaţa acelei zile, iar în aceeaşi zi ne-am întors la notariat unde am încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a casei cu 2 persoane soţ şi soţie, dar nu-mi amintesc numele acestora.

Aceste 2 persoane au fost trimise de O. Suma de 23.000 de euro a fost achitată la notar de către cele 2 persoane, dar nu ştiu dacă aceştia au dat banii sau O. Din discuţiile purtate cu E. am înţeles că pentru a recupera casa trebuie să returneze suma de 23.000 de euro. Este posibil ca la notariat să fi fost şi concubina lui E., deoarece am plecat către notariat direct de la secţia de poliţie şi aceasta a fost cu noi la secţie. Nu-mi amintesc dacă la notariat a fost şi "F.", prietenul lui E. După ce am primit suma de 23.000 de euro în schimbul casei, am dat-o cred lui "F." sau concubinei lui E. Această sumă de bani am dat-o ori la notariat ori la sediul casei mele de schimb valutar din Bucureşti, dar nu mai reţin cu exactitate.

În legătură cu casa de schimb valutar arăt că aceasta are sediul social în acelaşi bloc la adresa mea de domiciliu. Ştiu că suma de 23.000 de euro trebuia să ajungă la un avocat pentru a fi liber E. Din câte îmi amintesc, eu am aflat ulterior că avocatul este A., dar nu ştiu dacă am cunoscut acest lucru şi în momentul în care am dat cei 23.000 de euro. Nu-mi amintesc ca A. să fi fost prezent la momentul în care eu i-am dat lui "F." sau concubinei lui E. suma de 23.000 de euro. La scurt timp după ce au am dat suma respectivă E. a fost pus liber, nu-mi amintesc data exactă, dar ştiu că de Crăciun acesta era deja liber.

Nu cunosc ce judecător la pus liber pe E. La aproximativ 1 an de zile, în toamna anului 2013, tot de la televizor, am aflat că E. a fost arestat din nou pentru altă infracţiune. După ce a fost arestat, E. m-a sunt şi mi-a spus că va veni "F." cu avocatul A. şi că trebuie să-i dau avocatului suma de 13.000 de euro pentru a-l pune liber. E. mi-a zis că el a înapoiat suma de 23.000 de euro pentru casă, dar nu a anulat antecontractul respectiv, cerându-mi să vorbesc cu O. să-i dea suma de 13.000 de euro, casa rămânând în continuare drept garanţie.

Este posibil ca E. să fi vorbit şi el cu O. prin telefon cu privire la acest aspect. Ulterior suma de 13.000 de euro a ajuns la mine, dar nu-mi amintesc dacă a fost adusă de O. sau de altcineva. După ce eu am primit banii, l-am anunţat pe "F." şi i-am spus că poate veni cu avocatul să-i ia. Din câte îmi amintesc "F." nu a venit imediat după bani, iar eu m-am folosit de banii respectivi, iar în momentul în care "F." a venit împreună cu avocatul A. au fost nevoiţi să aştepte ca eu să strâng suma de 13.000 de euro de la casele mele de schimb din zona respectivă. "F." şi avocatul A. au venit la casa mea de schimb valutar, dar nu am discutat cu aceştia în interiorul casei de schimb valutar, ci în scara blocului la parter.

Am strâns suma de 13.000 de euro şi le-am dat-o acestora. Eu aveam o măsuţă de cafea pusă pe scara blocului la parter, iar cei 13.000 de euro i-am pus pe această măsuţă şi le-am spus celor doi să-i numere. Nu-mi amintesc cine a numărat banii, dar suma de 13.000 de euro a rămas la avocatul A. Nu am purtat alte discuţii cu avocatul A., cei doi plecând după ce acesta a luat banii. Nu am observat cu ce maşini au venit şi au plecat cei doi sau dacă au venit însoţiţi de alte persoane. În scara blocului eu am vorbit doar cu cei doi.

Precizez că E. nu a fost liber din arest de această dată, el stând arestat preventiv încă aproximativ 2 - 3 ani. Ulterior, E. mi-a spus să-l sun pe avocatul A. că "i-a dat banii şi nu a rezolvat nimic, l-a uitat la puşcărie". Eu trebuia să-l sun şi să-l întreb ce face în legătură cu E.

L-am sunat pe avocatul A., iar în momentul în care am început să-l întreb ce face în legătură cu E. acesta mi-a închis telefonul. Din câte îmi amintesc, în anul 2015, concubina lui E. m-a rugat să o însoţesc până acasă la avocatul A., undeva pe Splaiul Unirii, spre Timpuri Noi, blocul fiind chiar la stradă, scara de acces fiind undeva lateral, pentru a vorbi ea cu avocatul să-i returneze banii. Concubina lui E. ştia adresa exactă a avocatului A., deoarece mai fusese la acesta. Avocatul A. nu a răspuns şi am plecat după ce am aşteptat

o perioadă de timp la uşa acestuia. Din câte îmi amintesc E. a fost eliberat din arest în anul 2015 sau 2016. Arăt faptul că pe tatăl lui A. l-am văzut prima dată acum aproximativ 3 - 4 săptămâni la târgul alimentar de la Facultatea de agronomie, acesta fiind împreună cu A., eu bănuind că el este tatăl acestuia după fizionomie. Înainte de acest moment nu m-am mai întâlnit cu el. Nu-mi amintesc alte aspecte relevante în legătură cu cele întrebate."

Acelaşi martor G. în declaraţia dată la 29 noiembrie 2019 în faţa primei instanţe a menţionat că "Îl cunosc pe E. dinainte de 1989. Sunt în relaţii de prietenie cu acesta, i-am botezat şi fiica. Îl cunosc şi pe A. Dinainte de incidentul din prezentul dosar l-am cunoscut prin intermediul lui E. şi al martorului F. În anul 2012 E. a fost arestat preventiv şi se afla la o secţie de poliţie din cartierul Pantelimon. Am fost contactat de către acesta sau de soţia lui pe nume P., nu îmi amintesc exact şi mi-au spus că E. vrea să îşi vândă casa pentru a intra în posesia unei sume de bani pe care să o dea avocatului, avocatul fiind inculpatul A.

Am mers împreună cu soţia lui E. la un notar. Notarul a fost de acord să meargă la secţia de poliţie iar E. mi-a dat o procură pentru a-i putea vinde casa. Am găsit cumpărător. În baza procurii am făcut un antecontract cu acest cumpărător care se numea DD., nu îmi mai amintesc prenumele. La momentul încheierii antecontractului numitul DD. mi-a înmânat suma de 23.500 euro. În urma înţelegerii pe care am avut-o cu F. după ce am intrat în posesia banilor l-am contactat pe acesta care a venit împreună cu avocatul A. la una dintre casele de schimb valutar pe care le deţin, situată pe bulevardul x precizarea că eu împreună cu soţia mea deţinem mai multe case de schimb valutar.

Din câte îmi amintesc banii i-am înmânat lui A. Nu mai ştiu sigur însă sunt sigur că cei 23.500 euro erau destinaţi lui A. Nu ştiu ce ar fi trebuit cu suma de 23.500 euro A. A doua zi după ce i-am dat banii lui A., E. a fost liberat. Dacă nu a doua zi, sigur la foarte scurt timp. E. a luat legătura cu DD., s-a înţeles cu acesta şi contractul nu a mai fost finalizat, a rămas la stadiul de antecontract. La un an de zile E. a fost arestat din nou. Din nou a luat legătura cu mine cred că personal, prin telefon şi mi-a cerut din nou să merg la DD. pentru a-i da suma de 13.000 euro.

E. mi-a spus să îi dau cei 13.000 euro lui A. Antecontractul era încă valabil, nu a mai fost nevoie să mergem la notariat. DD. mi-a dat cei 13.000 euro, bani pe care eu i-am dat lui A. A. a venit, de asemenea, însoţit de F. Întâlnirea noastră a avut loc tot la casa de schimb valutar pe care o deţin, situată pe bulevardul x această dată E. nu a mai fost pus liber. Imediat după ce i-am dat cei 13.000 euro lui A. nu am mai vorbit cu E. Am vorbit cam la 5 - 6 luni. Am fost la vizită la penitenciar unde era încarcerat E. şi am înţeles de la acesta că era supărat pentru că i-a dat cei 13.000 euro lui A.

şi nu i-a rezolvat problema. El spera probabil să îl pună liber sau să primească o pedeapsă mai mică, nu ştiu exact. E. insista ca eu să îl contactez pe A. pentru a discuta despre situaţia lui. L-am sunt odată pe A. şi l-am întrebat ce se întâmplă cu

E. că acesta este nemulţumit pentru că i-a dat nişte bani şi nu a fost pus în libertate. Când a văzut că eu intru în amănunte, A. mi-a închis telefonul. Probabil se gândea să nu îl înregistrez. Cu altă ocazie, am mers împreună cu soţia lui E. la domiciliul lui A. situat undeva pe Cheiul Dâmboviţei, nu mai reţin exact unde, am sunat la uşă, nu a răspuns nimeni şi am plecat. Soţia lui E. cunoştea adresa lui A. Mai fusese la domiciliul acestuia. Ea şi E. mi-au spus că A. nu era de găsit în acea perioadă, nu mai răspundea la telefon. În momentul în care E. mi-a cerut să iau legătura cu A. mi-a spus să îi cer acestuia să îi restituie cei 13.000 euro, deoarece nu îi rezolvase problema, adică nu fusese pus în libertate. Nu ştiu metoda prin care A. putea să îl pună în libertate dar cred că putea folosi aceeaşi metodă pe care a folosit-o prima dată. Prima dată, în anul 2012, nu ştiu ce metodă a folosit A. pentru ca E. să fie pus în libertate. Pe B. îl cunosc din vedere, nu am avut nicio discuţie cu acesta. Fiind întrebat despre declaraţia din data de 30 octombrie 2018 pe care am dat-o în faţa procurorului la DNA legat de predarea sumei de 23.000 euro, menţionez că după ce am luat suma de la numitul DD. i-am dat-o personal în mână lui A. A. era însoţit de F. şi de concubina lui E. Nu aveam încredere să dau banii la nimeni. Eram răspunzător de acei bani. E. a avut încredere în mine, din acest motiv mi-a dat şi procura iar eu trebuia să fac întocmai cum îmi ceruse, respectiv să îi dau banii lui A. Când am dat declaraţia la DNA eram puţin bulversat pentru că nu mai fusesem audiat la DNA, nici nu eram în ţară când primisem citaţia. Am fost oarecum speriat. I-am şi spus anchetatorului că nu ar trebui să mă aflu în faţa lui şi că nu am prea multe de spus. Nu voiam să mă implic în această speţă însă am observat că trebuie să spun adevărul. Lui F. nu i-aş fi dat în nicio situaţie banii. Nu este o persoană de încredere. Concubinei lui E. probabil i-aş fi dat dacă îmi cerea E. dar fiind de faţă A. nu aveam de ce să îi mai dau concubinei lui E. din moment ce E. îmi ceruse să îi dau banii lui A. În ambele cazuri lucrurile s-au petrecut la fel."

Martorul G. în declaraţia dată la 14 ianuarie 2021 în faţa instanţei de apel a menţionat că menţine declaraţiile date în faţa organului de urmărire penală de la 30 octombrie 2018 şi declaraţia din faţa primei instanţe de la 29 noiembrie 2019, întrucât corespund adevărului. Nu am de făcut completări celor relatate instanţei. Întrebări adresate de apărătorul ales al inc. B.: Î: L-a cunoscut pe B.? R: L-am cunoscut pe A. la recomandarea lui E. şi lui i-am înmânat banii. Pe inc. B. nu l-am cunoscut. Întrebări adresate de procuror: Î. Poate să precizeze în ce scop au fost date sumele de bani de către martorul E.? R: În ideea să îl pună liber."

Martorul F. în declaraţia dată la 26 august 2016 în cursul urmăririi penale a arătat că "Sunt prieten cu E. din 1998, iar cu avocatul A., din 2003. Şi cei doi sunt prieteni între ei. În anul 2012, E. a fost arestat pentru comiterea unei tâlhării. Când am mers la el la vorbitor, mi-a spus să iau legătura cu A. pentru a-l scoate din arest, în sensul de a rezolva ca măsura să nu mai fie prelungită. Atât eu cât şi E. cunoşteam faptul că A. şi tatăl acestuia, B., de asemenea avocat, au relaţii la judecători şi că, în schimbul unor sume de bani, obţin soluţii favorabile la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti. B. era prieten foarte bun cu judecătorul U., iar A. era prieten foarte bun cu judecătorul U., iar A. era prieten foarte bun cu judecătoarea MM. Urmare discuţiei cu E., i-am transmis lui A. solicitarea acestuia, acesta zicând că poate rezolva ca E. să fie pus în libertate, în schimbul unei sume de bani, din câte îmi amintesc, 23.000 euro. A. a mers la şi la arest, unde a discutat direct cu E. această chestiune. Apoi, E. i-a transmis telefonic naşului G. să-i dea banii lui A. Am mers împreună cu A. la casa de schimb valutar a lui G. de pe B-dul x, unde G. a dat suma de bani soţiei lui E., iar aceasta i-a înmânat-o lui A. Nu reţin dacă în acea zi sau între-o zi precedentă, am mers împreună cu A. la benzinăria Q. de la Timpuri Noi, unde acesta a discutat cu judecătoarea MM., în maşina acesteia, un

x cu nr. x. După discuţia cu judecătoarea, A. mi-a spus că se rezolvă, în sensul că E. va fi pus în libertate. Cred că această discuţie a avut loc cu o zi înainte de încasarea banilor de către A. După ce A. a luat banii de la soţia lui E., eu am mers împreună cu el la un loc situat pe Calea x, în apropiere de centrul comercial x, unde eu am rămas la maşină, iar el a mers la locuinţa judecătoarei, ca să îi dea banii. Nu ştiu câţi bani a dat judecătoarei şi câţi şi-a oprit el, însă în mod normal trebuia să îşi oprească o parte din sumă. Nu cunosc dacă judecătoarea MM. a dat bani altor judecători. La o zi sau două după darea banilor, E. a fost pus în libertate de un complet din care făceau parte MM., o judecătoare NN. şi o altă judecătoare mai corpolentă. După vreun an, E. a fost din nou arestat preventiv. Am fost la vorbitor, el zicându-mi să iau legătura cu A. ca să fie din nou pus în libertate. Am vorbit cu A., care mi-a spus că îl va ajuta pe E. prin intermediul tatălui său, B., care este prieten cu judecătorul U. A. a mers la grefă la arest, unde a stabilit cu E. preţul acestei intervenţii, anume suma de 13.000 euro. Am mers împreună cu A. din nou la naşul lui E., tot la casa de schimb valutar, unde A. a primit de la G. suma de 13.000 euro sau 13.500 euro. Ştiu că E. şi-a pus apartamentul gaj pentru a putea obţine cu împrumut aceşti bani. După luarea banilor, A. a spus că merge să discute cu tatăl său ca să îi dea banii judecătorului U. Nu ştiu dacă acest lucru s-a şi întâmplat, ce ştiu este că B. a fost angajat de către E., reprezentându-l la câteva termene în legătură cu măsurile preventive. A. spusese că dosarul va cădea la completul judecătorului U., însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar E. nu a fost pus în libertate şi nici nu a primit banii înapoi. Din câte cunosc eu, B. a cunoscut faptul că A. a primit o sumă de bani de la E. pentru a rezolva punerea acestuia în libertate şi a acceptat să îl reprezinte pe acesta ca avocat pentru a-i crea acestuia convingerea că va fi eliberat. ...".

Acelaşi martor F. în declaraţia dată la 13 decembrie 2019 în faţa primei instanţei a menţionat că " Îl cunosc pe A. de 20 de ani. Pe B. îl cunosc mai puţin, ştiu că este tatăl lui A. Am fost în relaţii de prietenie apropiată cu A. Îl cunosc şi pe E. tot de 20 de ani şi sunt prieten cu acesta. Îmi menţin declaraţia pe care am dat-o la DNA. E. a fost arestat în anul 2012. Fiind în arest mi-a cerut să iau legătura cu A. Mi-a cerut să iau legătura cu A. să îl reprezinte, să îl ajute cu dosarul, să îl scoată de la puşcărie. I-am pus în legătură. A. a mers la grefă şi a discutat cu E. De la E. am aflat că A. i-a cerut acestuia suma de 23.000 euro pentru a fi pus în libertate. Ştiam că A. era prieten cu judecătoarea MM. A. a primit banii la o casă de schimb situată pe bulevardul x de schimb aparţinea lui G. Nu mai ţine minte exact cine i-a înmânat banii lui A., ori G. ori nevasta lui E. L-am însoţit pe A. cu mai multe ocazii în care acesta a discutat cu MM. Eu personal nu am asistat la discuţiile purtate de cei doi. De fiecare dată am rămas în maşină. E. ulterior a fost pus în libertate. Nu pot preciza la ce interval - o săptămână, o lună maxim. După un timp, nu pot preciza exact când, E. a fost arestat din nou. Acesta mi-a cerut din nou să iau legătura cu A. Eu am vorbit cu el şi i-am zis să meargă la grefă. A. i-a cerut lui E. suma de 12.000 sau 13.000 euro. Nu ştiu pentru ce i-a cerut această sumă. Ei au discutat la grefă. A. mi-a spus că tatăl său B. era prieten cu judecătorul U. şi că îl va ajuta pe E. să iasă din arest. Banii au fost daţi tot la casa de schimb a lui G. E. nu a mai fost pus în libertate."

Martorul F. în declaraţia dată la 14 ianuarie 2021 în faţa instanţei de apel a arătat că "Menţin declaraţiile date în faţa organului de urmărire penală instanţei de fond. Menţin declaraţiile date anterior în cauză, atât cele date în cursul urmăririi penale la 26 august 2016, cât şi cea dată în faţa instanţei de fond la 13 decembrie 2019, întrucât corespund adevărului. Nu am de făcut completări celor relatate instanţei. Întrebări adresate de apărătorul ales al inc. B.: Î: A fost vreodată prezent B. la remiterea vreunei sume de bani, respectiv 13.500 de euro? R: Nu, aşa cum am declarat anterior nu l-am cunoscut pe inc. B. cu ocazia remiterii banilor. Î: Are cunoştinţă martorul că B. să fi pretins vreo sumă de bani de la E. sau de la vreo altă persoană? R: Nu. Întrebări adresate de procuror: Î: De unde cunoaşteţi că B. cunoştea despre sumele de bani pretinse de A., aşa cum aţi declarat în cursul urmăririi penale? R: Eram prieten cu A., însă nu mai ţin minte de unde am cunoscut cele relatate în cursul urmăririi penale. Î: Care dintre cei doi inculpaţi avea pretinse legături de prietenie cu jud. U.? R: Inc. A. mi-a spus că are cunoştinţe referitoare la jud. U. Î: Dacă menţine martorul susţinerea că A. i-a spus că inc. B. îl va ajuta pe E. prin intermediul jud. U. R: Da, aşa mi-a spus A. Î: A fost prezent martorul prezent când s-a înmânat o sumă de bani inc. A.? R: Da. Întrebări adresate de apărătorul ales al inc. A.: Î: Dacă E. i-a remis inc. A. vreo sumă de bani cu titlu de onorariu? R: Nu ştiu. Î: Ce destinaţie avea suma dată în numele lui E.? R: E. mi-a spus să predau suma de bani inc. A. într-un anumit loc, fără să-mi spună ce destinaţie avea această sumă. E. mi-a spus că banii au fost daţi pentru a fi pus în libertate el."

În procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre T. şi F. au avut loc discuţii cu privire la sumele de bani date inculpatului A. pentru a fi date judecătorilor, în scopul punerii în libertate, astfel:

"T.: Păi...deci, cât dracu’ i-a...i-a... prima dată? A, sau prima dată...? F.: 13.500! Ce?.F.: Da, păi, prima dată a dat 23.000. N-a venit acasă? Atunci... T.:A, păi, de ce...păi, de ăştia...nu-i cere!Păi, a zis ceva de ăştia de 23.000?N-a zis, n-a zis. Păi, n-a zis! F.: Păi, nu, zic, păi, şi ce...[cuvânt obscen]... mea să zic atunci, ştiam eu că face acesta acuma...? Să moară mama dacă mi-am luat 100 de euro, eşti nebun la cap? T.: Da’...da’ ştii...ştii cum şi-a dat seama că...că l-a ars acesta, A.? Ă, s-a întâlnit cu U... F.: Cu U., ştiu! T.: Ştii? F.: Şi a zis U. că n-a primit nimic! F.: Nu, frate, s-au dus banii! S-a smântânit el cu tac-su, ce morţii lor o fi pierdut pe la cazino, pe aicea. Păi, ce-o fi făcut ei cu banii...să-mi bag...[cuvânt obscen]... în familia lor! T.: Păi, şi de ce nu-i dă, mă, banii înapoi? F.: Păi, de unde să-i mai dea banii înapoi, dacă sunt leşinaţi?...F.: Eu m-am dus. "Da, mă ia-ţi...vino încoace!"Am intrat la DAN. Atunci, OO. când a venit prima oară i-a dat lu’...lu’ P. banii, ştii? "Ia-i tu, 23.000!",pe ăia, când i-a dat prima oară...Aşa! A doua oară când m-am dus, DxxAN...direct cu ...:"Ia, A., 13500!". Am intrat în spate la birou, acolo...pac-pac-pac! Da? Pa, pup şi la revedere!... T.: Ştii cum o interpretez? Că ei au blaturi, că-i doare-n...[cuvânt obscen]... şi pe doctor şi pe ... şi pe toţi, că poa’ să se ducă unde...să ducă să facă autodenunţurile...[cuvânt obscen]...că deci, pe ei nu-i ia nimeni! Eu asta o interpretez! F.: Băi,păi, aşa o gândesc ei! T.: Hai...eu aşa cred! Eu aşa cred. F.: Acum ce zice:

"să mă...fă-mi acum...Ce mă, ce mi-ai dat...[neinteligibil]...Mi-ai dat ceva, mă? T.: Cică n-are cum s-o dovedească, că n-are cum şi acesta, da’...: Da!"Mi-ai dat ceva, ce...?" T.: Ştii ce zice? Că doar...că astea, dacă nu eşti cu flagrant...Tu n-ai văzut la televizor? Flagrantul şi...ăştia o sucesc şi când...cu flagrantul în mână cu avocaţi şi de toate! Ai înţeles? Ce dracu’? Asta e...Păi, şi vorbim mâine,ce...? T.: Că deci, lui, când i-a dat... că i-a dat 20 şi ceva de mii! F.:23.000! T.: Cât? F.: 21.500! T.: Dou... F.:21.500 sau 22! T.: 21? Eu ştiam de 23 sau... F.: 23 sau. T.:...24 F.:Nu, 23.500 sau 21.500. Nu mai ţin minte. 21 sau 23. T.:Ă...şi deci PP. i-a promis că deci, îi dă cu suspendare în dosarul acesta. F.:...[neinteligibil]...Nu! T.: N-a fost aşa? F.:Nu, nu, nu, nu!...[se bâlbâie]...nu. T.: Aşa mi-a zis...uite, că trebuia să deschizi subiectul cu el! F.: Nu. Ea, în primul rând că pe el...i-a făcut, în primul rând, i-a făcut caracterizarea... i-a făcut-o pe scandal, nu i-a mai făcut-o pe nicio tâlhărie, pe nimic, i-a făcut-o pe...: Da, pe tentativă de . . . . . . . . . . . . .T.: Da, bă, mâncaţi-aş...Şi poate dacă...deci, făcea...uite şi cu U., cu astea, poate o rezolva dracu’ şi cu...pe partea asta şi nu mai ieşea balamucul care a ieşit. Dar i-a zis U. clar:

"Bă, nu mi-a dat niciun ban! Că...nu ştiu, i-a zis că i-a dat 5.000, parcă, din ce-i spusese lu’ ăsta, că i-a dat 5.000 şi că l-ar fi ars...

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice între martorul E. şi inculpatul A. a rezultat contribuţiile acestuia dar şi ale inculpatului B. la primirea unor sume de bani şi la remiterea lor judecătorilor, pentru a fi pus în libertate astfel:"... E.: Păi, am dat banii şi acolo.A.: Am luat, ba da...dacă nu s-a putut, că acela...e tot cu escrocul ala, jegosul acela. E.: N-a vrut U.? A.: Băgă-mi-aş... E.: Aşa mi-a zis, că am vorbit cu taică-tău la bară şi mi-a zis:

"Dom’le...",’ce... A.: Şi ce? Tata, ce ţi-a zis? E.: I-am zis, i-am...[neinteligibil] A.: Nu l-a-njurat p-acela? E.: Da, mi-a zis şi asta A.: Tata a zis..."Mă piş pe el!" A zis..."spune-i...când te duci acolo, a zis tată, spune-i să se pişe pe el, să urle după el, să strige după el"...[se bâlbâie]... Ce-o să facă? E.: Ştii ce? Dar nu-i normal...Dar i-am zis.

Dar normal...mă interesa pe mine că...că a luat acela sau n-a luat? Trebuia să dai banii înapoi? A.: Da, aşa e... A.: A fost panaramă, n-a mai fost ...[neinteligibil]...dacă n-am avut perioada asta...n-am avut... E.: Dar nu poţi să vorbeşti cu aia, acuma...[se bâlbâie]... la rejudecare? A.: Dacă ajungi acolo, vedem...lasă... E.: Auzi? Dar la TER... la N., la bărbatul lu’ asta? A.: E, păi ce, mai lucrează N., ce? E.: Ea, mă. El. .. A.: Nu. ..Ăla e un bou, mă!Nu că...ăla e fricos, acela abia...Mi-a condamnat pe unii, mi-a dat cu suspendare pe trafic de droguri şi la Curtea de Apel i-am achitat. E.: Era fată bună . . . . . . . . . .A.: Hai, mă! E.: Fată bună! Hai că eu...eu d-aia, în tine aveam încredere . . . . . . . . . .E.: Păi...De-asta...n-ai văzut? Da, când e să am...ia, mă, 23.000. Hap! Dă-mă afară! A fost bine... Nu m-a interesat că ai luat tu un leu, că ai luat 10, ai dat...nu ştiu. A fost bine... că duminică am fost pe stradă . . . . . . . . . .A.:Dă-te mai aşa, mai uşor... E.: Ce vroiam să-ţi zic? Acela bătrânul mi-a zis atunci că, dacă găsesc pe cineva, să vorbesc cu el. Vorbesc cu tine sau cu el? A.: Orice...nu contează, mă, că... E.: Hm? A.: Sună-l pe el direct! Că el are altă trecere acolo. E.: Da. A.: Altfel...Îl mai respectă lumea pe aici, îl mai serveşte cu una cu alta... E.: Dar e mai în vârstă, mai...alte chestii! A.:Da. Aşa...eu... E.: Să ştii . . . . . . . . . . A.: Nu mai...sus... E.: Şi eu i-am zis:"Bre, nea...dacă..." Şi eu i-am zis cu deschis. "Bre, nu te supăra pe mine, da’...". Zice:"Băi, i-am dat 5.000, dă-l..." l-a dat, "i-am dat". A.: Nu ştiu când... E.: El zice...Pe urmă. Ştii ce zice? A.: Nu. E.: Ştii ce mi-a zis acesta când am vorbit cu el... Că m-am luat de el, de MUSTAŢĂ...[neinteligibil]...Şi zice... A.: Mă, ăla e un mincinos! Ăla e un nebun, mă! Acela nu e sănătos! E.:

"N-a dat bre, nici un ban! Că dacă-mi dădea bani...5.000 dacă dădea...erai afară..." A.: Tata îl cunoştea, e prieten cu el. Nu i-a dat! Minte, mă...lasă-l în pace, lasă... nu mai...nu mai mi-aduce aminte. Lasă, lasă... E.: Da, dar în tine am avut încredere, mânca-ţi-aş! Ţi-am dat şi bani. Casa mea, ştii, am lăsat la...[neinteligibil] . . . . . . . . . .A.: Ştiu că a vrut... E.: Da, Şi de-asta, mânca-ţi-aş!Ăla ...aşa. În loc să mă...să mă liberez, că de-aia am dat, ca să fiu pe stradă, să fac bani...stau la pârnaie! Şi am 3 ani de zile, măncaţi-aş! A.: Te pune acuma şi te ajut...".

În ceea ce priveşte modul de apreciere a declaraţiilor martorului E., care este decedat şi nu a mai putut fi audiat în faţa instanţei de apel, declaraţiile acestuia au fost analizate de către instanţa de control judiciar în procesul de apreciere asupra probelor administrate, în raport, cu criticile formulate în motivele de apel de apelantul inculpat A. şi prin prisma principiilor pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Cameră le-a clarificat în cauza Al-Khawaja şi Tahery şi care pot fi rezumate astfel:

"i) Curtea ar trebui să examineze mai întâi întrebarea preliminară dacă a existat un motiv întemeiat pentru a admite declaraţia unui martor absent, având în vedere că martorii ar trebui, ca regulă generală, să dea declaraţii în cursul procesului şi că ar trebui depuse toate eforturile rezonabile pentru a asigura prezenta acestora;

ii) motivele tipice pentru a nu se înfăţişa sunt, precum în cauza Al-Khawaja şi Tahery, decesul martorului sau teama de represalii. Există însă şi alte motive întemeiate pentru care un martor nu poate participa la proces;

iii) în cazul în care un martor nu a fost audiat într-o fază anterioară a procesului, admiterea unei declaraţii a martorului în locul declaraţiei date personal la proces trebuie să fie o măsură de ultimă instanţă;

iv) admiterea ca probă a declaraţiilor unor martori absenţi are ca rezultat un potenţial dezavantaj pentru inculpat, care, în principiu, în cadrul unui proces penal ar trebui să aibă posibilitatea efectivă de a contesta probele în defavoarea sa. În special, acesta ar trebui să aibă posibilitatea de a verifica veracitatea şi fiabilitatea declaraţiilor date de martori, prin examinarea orală a acestora în prezenţa lui, fie în momentul în care martorul dă declaraţia, fie într-o fază ulterioară a procesului;

v) în conformitate cu regula "temei unic sau decisiv", în cazul în care condamnarea unui inculpat are ca temei unic sau principal declaraţii date de martori cărora inculpatul nu poate să le pună întrebări în nicio fază ulterioară a procesului, dreptul lui la apărare este restrâns în mod nejustificat;

vi) în acest context, termenul "decisiv(ă) " trebuie interpretat într-un sens restrâns, ca desemnând o probă de asemenea relevanţă sau importanţă încât este în măsură să determine soluţia cauzei. În cazul în care declaraţia neverificată dată de un martor se coroborează cu alte mijloace de probă coroborate, aprecierea caracterului său decisiv depinde de forţa probatorie a celorlalte mijloace de probă: cu cât aceasta va fi mai mare, cu atât mai puţin declaraţia dată de martorul absent va putea fi considerată decisivă;

vii) cu toate acestea, întrucât art. 6 § 3 din Convenţie ar trebui interpretat în contextul unei examinări globale a caracterului echitabil al procesului, regula "temei unic sau decisiv" nu ar trebui să se aplice în mod rigid;

viii) atunci când o declaraţie mijlocită reprezintă proba unică sau decisivă împotriva inculpatului, admiterea sa ca mijloc de probă nu implică automat încălcarea art. 6 § 1. În acelaşi timp, atunci când o condamnare are ca temei unic sau decisiv declaraţiile unor martori absenţi, Curtea trebuie să supună procedura celei mai riguroase examinări. Din cauza riscurilor inerente admiterii probelor de acest tip, ar reprezenta un factor important de luat în considerare un factor care necesită măsuri suficiente de contrabalansare, inclusiv garanţii procedurale solide.

Întrebarea care se pune în fiecare dintre cauze este dacă există suficiente măsuri de contrabalansare, inclusiv măsuri care dau posibilitatea realizării unei aprecieri corecte şi echitabile a fiabilităţii probei respective. Astfel ar fi posibil ca o condamnare să se bazeze pe o astfel de probă numai dacă aceasta este suficient de fiabilă, ţinând seama de importanţa ei în cauză."

Principiile mai sus menţionate au fost clarificate în cauza Schatschaschwili împotriva Germaniei, Marea Cameră care " a confirmat că lipsa unui motiv întemeiat pentru ca un martor să nu se înfăţişeze nu poate fi hotărâtor, în sine, pentru lipsa caracterului echitabil al unui proces, deşi a rămas un factor foarte important care trebuie pus în balanţă în momentul evaluării caracterului echitabil în ansamblu şi unul care ar putea înclina balanţa în favoarea constatării unei încălcări a art. 6 § 1 şi § 3 lit. d) . În plus, având în vedere că preocuparea sa principală era aceea de a stabili dacă procesul a fost echitabil în ansamblu, Curtea ar trebui să verifice nu doar existenţa unui număr suficient de măsuri de contrabalansare în cauzele în care declaraţia martorului absent a fost temeiul unic sau decisiv pentru condamnarea reclamantului, ci şi în cauzele în care aceasta a considerat că nu este clar dacă proba respectivă a fost unică sau decisivă, dar, cu toate acestea, a fost convinsă că avea o pondere mare şi admiterea sa ar fi dezavantajat apărarea. Amploarea măsurilor de contrabalansare necesare pentru ca un proces să fie considerat echitabil ar depinde de ponderea declaraţiei martorului absent. Cu cât este mai importantă declaraţia respectivă, cu atât mai mare este importanţa măsurilor de contrabalansare pentru ca procesul în ansamblu să fie considerat echitabil (a se vedea, de asemenea, Boyets, pct. 76 şi Valdhuter împotriva României, nr. 70.792/10, pct. 45, 27 iunie 2017) .

Existenţa unor suficiente măsuri de contrabalansare, inclusiv măsuri care să permită să se efectueze o apreciere echitabilă şi adecvată a fiabilităţii declaraţiei martorului absent se fundamentează pe următoarele elemente care sunt relevante în acest context: a) dacă instanţa de fond a examinat cu precauţie declaraţia neverificată a unui martor absent;b) dacă instanţele naţionale au făcut o motivare detaliată;c) dacă există probe coroborate în susţinerea declaraţiilor neverificate ale martorului; d) dacă reclamantul sau apărătorul său a avut posibilitatea de a pune întrebări martorului în faza de urmărire penală; e) dacă apărarea a avut posibilitatea să pună propriile întrebări martorului în mod indirect în cursul procesului; f) dacă inculpatul a avut posibilitatea să prezinte propria versiune a evenimentelor şi să pună la îndoială credibilitatea martorului absent (cauza Schatschaschwili, pct. 125 - 131) ."

Instanţa de control judiciar în reevaluarea mijloacelor de probă administrate a avut în vedere declaraţiile martorului E., din cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, faţă de imposibilitatea audierii sale în apel, ca urmare a decesului acestuia. Înalta Curte a aplicat principiile şi criteriile din cauzele Al-Khawaja şi Tahery şi Schatschaschwili împotriva Germaniei, Marea Cameră, considerând că declaraţiile martorului E. nu au reprezentat temeiul unic sau decis în condamnarea inculpatului A., ci au existat suficiente elemente de contrabalansare a acestora, respectiv declaraţiile martorilor G.

şi F. care au fost audiaţi, în cursul urmăririi penale, în primă instanţă, dar şi în apel, al căror conţinut a fost expus mai sus, promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 13 decembrie 2012, Decizia nr. 1456/R din 18 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2012 pronunţată de un complet format din Preşedinte N., Judecător R., Judecător S., prin care a fost admis recursul declarat de inculpatul E. împotriva Încheierii de şedinţă din data de 7 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria sector 3 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2012, s-a casat în parte încheierea de şedinţă recurată şi pe fond rejudecând:

în temeiul disp. art. 139 din C. proc. pen., art. 145 alin. (1) din C. proc. pen. s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu (Bucureşti) faţă de inculpatul E.; în temeiul disp. art. 145 alin. (*11) din C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul E. va respecta următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; în temeiul disp. art. *1451 alin. (2) din C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul E. va respecta şi următoarea obligaţie: să nu se apropie de părţile vătămate şi de martorii din cauză; în temeiul disp. art. 145 alin. (3) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege; s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii de şedinţă recurate; cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei, precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice între T.

şi F., precum şi cele între martorul E. şi inculpatul A. al căror conţinut a fost prezentat mai sus.

De asemenea, în declaraţia martorului E. dată la prima instanţă, acestuia i-au fost puse întrebări de avocatul inculpatului A., prima instanţă a avut în vedere motivat declaraţia martorului, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei pronunţată de prima instanţă pentru ambele infracţiuni de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpatului A., iar inculpatul prin intermediul apărătorului său a avut posibilitatea să pună la îndoială credibilitatea martorului care a decedat.

Înalta Curte consideră că declaraţiile martorilor E., G., F., mai sus expuse, se coroborează cu promisiunea de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 2012, cu Decizia nr. 1456/R/18 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2012 pronunţată de un complet format din Preşedinte N., Judecător R., Judecător S., prin care a fost admis recursul declarat de E. şi punerea lui în libertate, cu celelalte mijloace de probă expuse mai sus şi cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice între T. şi F., precum şi cele între martorul E. şi inculpatul A., mijloace de probă care dovedesc baza factuală reţinută legal şi temeinic de prima instanţă.

Astfel, în drept, fapta inculpatului A., care în luna decembrie 2012 a pretins şi primit de la numitul E., denunţător în cauză, suma de 23.000 de euro, promiţând în schimb că îi va determina pe judecătorii care aveau de soluţionat Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti (dosar în care la data de 18 decembrie 2012 instanţa a admis recursul formulat de către numitul E., a casat sentinţa Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu), judecători asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului E., întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, faptele inculpaţilor A. şi inculpatul B., care în perioada octombrie- decembrie 2013 au pretins şi au primit de la numitul E. suma de 13.500 de euro, promiţând în schimb că îi vor determina pe judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care aveau de soluţionat recursurile cu privire la propunerile şi cererile vizând măsurile preventive în Dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, judecători asupra cărora au lăsat să se creadă că au influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului E., întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor.

Din materialul probator administrat şi apreciat coroborat a rezultat că infracţiunile de trafic de influenţă există şi au fost săvârşite de apelantul inculpat A., în condiţiile bazei factuale stabilite de prima instanţă.

Infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută la art. 291 din C. pen. este o infracţiune de corupţie şi face parte din categoria infracţiunilor cu consumare anticipată, deoarece simpla pretindere de bani sau foloase şi simpla acceptare de promisiuni sunt suficiente pentru a consuma infracţiunea.

În actuala reglementare a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., legiuitorul a prevăzut o condiţie nou necesară pentru realizarea condiţiei de tipicitate obiectivă a incriminării, şi anume ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Aşadar, această condiţie presupune asumarea din partea făptuitorului a angajamentului de a-l determina pe funcţionar să adopte conduita ce formează obiectul vânzării-cumpărării de influenţă, ceea ce echivalează cu o garantare a reuşitei intervenţiei.

În contextul concret al cauzei, condiţia de tipicitate obiectivă a celor două infracţiuni de trafic de influenţă comise de apelantul inculpat A. este dată de acţiunile de pretindere şi primire a sumelor de 23.000 de euro, respectiv de 13.500 de euro, care a promis martorului E. că îi va determina pe judecătorii care aveau de soluţionat Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti (dosar în care la data de 18 decembrie 2012 instanţa a admis recursul numitului E. şi a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu) şi respectiv că îi va determina pe judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care aveau de soluţionat recursurile cu privire la propunerile şi cererile vizând măsurile preventive în Dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, judecători asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest a numitului E.

Acţiunile de pretindere şi primire, precum şi promisiunea inculpatului A. făcută numitului E. de determinare a judecătorilor din dosarele mai sus menţionate, asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest a numitului E. au rezultat din mijloacele de probă mai sus menţionate şi al căror conţinut expres cu privire la contribuţia inculpatului A., recunoaşterea primirii sumelor de bani, discuţiile purtate cu privire la judecătorii completelor de judecată, la soluţia de punere în libertate a numitului E., împrejurarea remiterii sumelor de bani judecătorilor au format convingerea dincolo de orice îndoială cu privire la acţiunile concrete comise de inculpatul A.

Urmările imediate ale infracţiunilor de trafic de influenţă s-au concretizat în starea de pericol pentru societate, respectiv inducerea unui sentiment de neîncredere şi insecuritate cetăţenilor în activitatea de judecată şi de aplicare a legii în procese penale.

Legătura de cauzalitate a rezultat din săvârşirea faptelor.

Sub aspectul condiţiei de tipicitate subiectivă, apelantul inculpat A. a comis cele două infracţiuni de trafic de influenţă sub forma intenţiei directe.

Înalta Curte consideră că toate condiţiile de tipicitate ale celor două infracţiuni, atât obiective, cât şi subiective au fost îndeplinite, standardul de evaluare asupra întregului material probator administrat, aşa cum a fost reevaluat, de către instanţa de control judiciar a condus la convingerea că au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, infracţiunile săvârşite de apelantul inculpat A.

Criticile apelantului inculpat A. cu privire la inexistenţa primei infracţiuni comisă în luna decembrie 2012, solicitând achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen., nu pot fi avute în vedere, întrucât mijloacele de probă mai sus menţionate au dovedit acţiunile de pretindere şi primire a sumei de 23.000 de euro, promisiunea făcută martorului E. că îi va determina pe judecătorii care aveau de soluţionat Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti (dosar în care la data de 18 decembrie 2012 instanţa a admis recursul numitului E. şi a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu), judecători asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest a numitului E.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici cea de-a doua solicitare de achitare fie în temeiul art. 16 lit. a) sau lit. c) din C. proc. pen., a apelantului inculpat A., întrucât infracţiunea de trafic de influenţă se consumă la momentul pretinderii şi primirii sumei de bani, rezultând şi angajamentul inculpatului A. făcut numitului E. cu privire la determinarea judecătorilor asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului E., declaraţiile martorilor E., G., F., coroborate cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din care au rezultat discuţii concrete cu privire la primirea sumei de 13.500 de euro, numele judecătorilor, acţiunile efectuate, susţin acuzarea pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Înalta Curte nu poate reţine aspectele cu privire la credibilitatea martorului E. şi nici critica referitoare la o eventualitate a provocării din procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate, întrucât aspectele evidenţiate de martor au fost dovedite, iar pretinderea şi primirea sumelor de bani a fost anterioară discuţiilor purtate, infracţiunea de trafic de influenţă fiind deja consumată, la momentul discuţiilor purtate, ceea ce infirmă posibilitatea vreunei provocări din partea martorului.

Aşadar, instanţa de control judiciar consideră că şi cea de-a doua infracţiune de trafic de influenţă există, materialul probator expus dovedind că infracţiunea a fost săvârşită de inculpatul A., ceea ce face ca solicitare de achitare pe dispoziţiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen., să nu fie fondată.

De asemenea, Înalta Curte consideră că materialul probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorului E., ale celorlalţi martori G., F., procesele-verbale de redare ale convorbirilor purtate, aşa cum au fost expuse sunt suficiente şi au dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că infracţiunea de trafic de influenţă a fost comisă de apelantul inculpat A., ceea ce face ca şi solicitarea de achitare a acestuia în temeiul art. 16 lit. c) din C. proc. pen., să nu fie fondată.

Totodată, Înalta Curte consideră că nici solicitarea formulată în subsidiar, de reducere a pedepselor aplicate şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante, în condiţiile art. 91 din C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nu poate fi reţinută.

Instanţa de control judiciar consideră că prima instanţă a făcut o riguroasă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen., referitor la stabilirea pedepselor principale pentru fiecare infracţiune de trafic de influenţă comisă de inculpatul A., precum şi a pedepsei rezultante, cu executare în regim privativ de libertate, reţinând că inculpatul a comis două infracţiuni de trafic de influenţă de o gravitate ridicată, în calitate de avocat, prin pretinderea şi primirea unor sume mari de bani de la persoane reţinute sau arestate preventiv, cărora le-a promis că prin influenţa pe care o au pe lângă judecători, pot obţine punerea în libertate a persoanelor private de libertate, una dintre persoanele căreia i s-a promis punerea în libertate este un inculpat periculos, cercetat pentru infracţiuni grave, ca va interveni şi mitui judecători pentru ca acesta să fie pus în libertate, apreciind că faptele aduc atingere justiţiei, percepţiei colective despre justiţie, precum şi profesiei de avocat, inculpatul nu are antecedente penale, nu a recunoscut faptele, însă a avut o conduită procesuală corectă prezentându-se la fiecare termen de judecată, fără a tergiversa soluţionarea cauzei.

Înalta Curte consideră că prima instanţă a argument în mod judicios aplicarea cuantumului de câte 4 ani închisoare pentru fiecare dintre infracţiunile de trafic de influenţă, respectiv peste medie (pedeapsa prevăzută de lege fiind între 2 şi 7 ani închisoare), întrucât modalităţile de săvârşirea ale infracţiunilor, valoarea socială ocrotită atinsă prin faptele de corupţie săvârşite, aducând atingere activităţii de judecată, încrederii în judecători, în modul în care se interpretează şi aplică legea, natura şi scopurile urmărite, sumele de bani încasate fiind relativ mari şi destinate judecătorilor pentru punerea în libertate a persoanelor private de libertate, calitatea în care au fost comise faptele, aceea de avocat, aducând şi atingere valorilor şi principiilor care caracterizează profesia, în condiţiile în care acesta avea obligaţia profesională să asigure o legală exercitare a dreptului la apărare.

Cuantumul pedepsei rezultante de 5 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, este singura în măsură să asigure realizarea funcţiilor pedepsei, atât cea de exemplaritate, coercitivă, cât şi preventivă şi educativă în schimbarea conduitei apelantului inculpat A. în a mai săvârşi infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

De asemenea, prima instanţă a respectat şi principiul proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul de personalitate al inculpatului, care, deşi nu are antecedente penale şi a avut o conduită pozitivă, în sensul de a se prezenta la termenele de judecată, nu a recunoscut infracţiunile comise, deşi materialul probator administrat a infirmat atitudinea adoptată de acesta.

Înalta Curte constată că împrejurarea decesului mamei inculpatului, nu poate fi avută în vedere, ca o circumstanţă personală prioritară, ci a fost reţinută în contextul celorlalte circumstanţe personale ale inculpatului A. care, însă nu pot să prevaleze, în raport, cu infracţiunile de trafic de influenţă comise în modalităţile agravante arătate, care au adus atingere justiţiei şi profesiei de avocat, astfel că pedepsele pentru infracţiunile săvârşite nu se pot reduce, nefiind nici alte probe sub aspectul circumstanţierii care să poate fi analizate.

Totodată, nici modalitatea de executare solicitată, aceea de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă, atâta timp cât cuantumurile iniţiale stabilite nu au fost reduse, pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, excedând condiţiei prevăzute la art. 91 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care statuează ca pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, să fie închisoarea de cel mult 3 ani.

În raport cu cele menţionate, instanţa de control judiciar constată că sentinţa pronunţată de prima instanţă privind pe apelantul inculpat A. este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar toate motivele de apel invocate de acesta, atât în scris, aşa cum au fost completate în scris şi susţinute oral de apărătorul acestuia sunt nefondate.

Referitor la apelul declarat de apelantul inculpat B. împotriva aceleiaşi sentinţe:

Din examinarea materialului probator administrat, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit situaţia de fapt, precum şi îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale celor două infracţiuni de trafic de influenţă comise de inculpatul B.

Instanţa de control judiciar a reevaluat materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, în primă instanţă şi în apel, rezultând din coroborarea declaraţiilor martorilor E., G., F., H., J., L., K., M., cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între T. şi F., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între E., A. şi alte persoane, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între F. şi A., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între E. şi B., cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice între B. cu martora J.; procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice între J.

şi fiul său W., J. şi M., J. şi L. şi J. cu numita X., promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 13 decembrie 2012, încheierea din data de 4 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2013 prin care în baza art. *1491 alin. (9) din C. proc. pen. a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti; în baza art. *1491 alin. (10) din C. proc. pen. raportat la art. 136, art. 143 şi art. 148 lit.

f) din C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor E., FF., GG., HH., pe o perioadă de 29 zile, începând de la 04 octombrie 2013 şi până la data de 1 noiembrie 2013 inclusiv, aflată vol. 1, dosarul parchetului, încheierea nr. 444 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care au fost respinse, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii E., FF., GG. şi HH. împotriva încheierii din 3 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penal, aflată în vol. 1, dosarul parchetului;

încheierea din 29 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care în baza art. 156 din C. proc. pen. raportat la art. 155 din C. proc. pen. cu ref. la art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) . din C. proc. pen. a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti şi în baza art. 159 din C. proc. pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor E., FF., GG., HH. pentru o perioadă de 30 zile, începând de la 2 noiembrie 2013 şi până la data de 1 decembrie 2013 inclusiv, aflată în vol. 1, dosarul parchetului; partea introductivă a Încheierii nr. 462/R din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aflată în vol. 1, dosarul parchetului;alte încheieri din care rezultă că inculpatul E. a fost asistat de apărător B., aflate în filele x; 145 - 151 dosarul parchetului, a constatat că a fost dovedită contribuţia inculpatului B. la comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (fapta din perioada octombrie - decembrie 2013) şi de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (fapta din luna mai 2017) comise în concurs.

Astfel, cu titlu exemplificativ în declaraţia dată la 28 noiembrie 2016, în cursul urmăririi penale, martorul E. a arătat că "La sfârşitul anului 2013, din câte îmi amintesc, în timp ce mă aflam în stare de arest preventiv în cadrul Arestului Central al D.G.P.M.B., am fost vizitat de către avocatul B., tatăl avocatului A., ca urmare a discuţiilor avute cu fiul acestuia privind promisiunea acestuia de a mă ajuta să mă eliberez. Din câte îmi amintesc, B. a venit la grefă o dată sau de două ori, ocazie cu care mi-a spus că ştie ce am discutat cu fiul său A.

şi mi-a zis să stau liniştit, că la Curtea de Apel Bucureşti, la judecarea contestaţiei privind prelungirea arestului preventiv, voi fi pus liber. Totodată, B. a precizat că are influenţă pe lângă mai mulţi judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, dintre aceştia menţionând doar numele judecătorului U., deoarece a fost coleg de generaţie cu mai mulţi dintre aceştia şi "sunt ai mei". B. mi-a spus să am răbdare ca dosarul să fie repartizat spre judecare la judecătorul U. şi, la termenul respectiv, nu trebuie să mai fiu reprezentat de avocaţii pe care îi aveam în mod normal, deoarece mă va reprezenta el, acesta fiind modul de operare stabilit de către el cu judecătorul U. pentru astfel de situaţii.

Cu aceeaşi ocazie, B. mi-a spus că, pentru a fi pus liber, trebuie să-i dau suma de 13.500 euro, explicându-mi că din aceştia, 3.000 euro reprezentau suma pe care trebuie să o dea pentru repartizarea dosarului la judecătorul U., 10.000 euro erau banii pentru judecător, iar restul de 500 euro reprezenta banii pentru cheltuielile ocazionate de deplasările acestuia şi diversele întâlniri pe care trebuia să le aibă pentru a rezolva punerea mea în libertate. B. mi-a precizat că suma de 13.500 euro trebuie să o aibă înainte de a intra în instanţă.

Ulterior, B. a venit la Curtea de Apel Bucureşti şi m-a reprezentat la unul dintre termenele pe care le-am avut la această instanţă. Menţionez faptul că la niciuna dintre contestaţiile pe care le-am depus cu privire la prelungirea stării de arest preventiv nu am avut câştig de cauză. Ulterior, în timp ce mă aflam reţinut în Penitenciarul Rahova, m-am întâlnit cu judecătorul U. şi i-am reproşat acestuia că mi-a luat banii prin intermediul lui B. şi că nu mi-a rezolvat eliberarea mea. Acesta mi-a spus că, dacă ar fi primit măcar suma de 5.000 euro, m-ar fi pus liber sigur cu ocazia contestaţiei respective.

La o perioadă de timp după discuţia avută în Penitenciarul Rahova cu judecătorul U. m-am întâlnit întâmplător la instanţă, nu îmi amintesc cu exactitate dacă eram la Tribunalul Bucureşti sau Curtea de Apel Bucureşti, cu B., ocazie cu care l-am întrebat pe acesta ce s-a întâmplat şi de ce nu am fost pus liber. B. mi-a spus că el i-a dat banii judecătorului U., iar eu i-am reproşat că nu este adevărat deoarece am vorbit în penitenciar cu judecătorul U. şi acesta mi-a spus că nu a primit nicio sumă de bani de la el pentru a mă pune liber.

B. mi-a zis că judecătorul U. minte şi că el i-a dat banii, dar nu ştie de ce nu am fost pus liber, spunându-mi că este posibil să nu se fi înţeles cu colegul de complet. În cadrul aceleiaşi discuţii, eu i-am spus lui B. să îmi înapoieze suma de 13.500 euro, moment în care acesta mi-a zis că se află într-o situaţie critică din punct de vedere financiar şi mi-a scris pe o bucată de hârtie numărul său de telefon, precizându-mi să nu mai iau legătura cu fiul său, A., sau cu F. Acesta mi-a precizat ca, în momentul în care intru în contact cu persoane aflate în stare de arest preventiv, car dispun de o situaţie financiară bună şi sunt interesate să fie eliberate, să îl contactez direct pe el şi să îi dau detaliile necesare în legătură cu persoanele respective şi dosarele pe care le aveau pe rol, pentru a le obţine acestora punerea în libertate.

Totodată, B. mi-a lăsat de înţeles că doreşte să procedeze în acest mod pentru a face rost de bani şi să îmi înapoieze suma de 13.500 euro."

Această declaraţie a martorului E. se coroborează cu declaraţia dată de acelaşi martor în prima instanţă la data de 4 octombrie 2019 şi al cărui conţinut a fost expus, precum şi cu declaraţiile martorilor G., date în cursul urmăririi penale, în faţa primei instanţe şi în apel, al căror conţinuturi au fost prezentate, cu declaraţiile martorului F. date în cursul urmăririi penale, în prima instanţă şi în apel, al căror conţinuturi au fost expuse, cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre T. şi F., precum şi cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice între martorul E. şi inculpatul A. din care a rezultat contribuţiile acestuia dar şi ale inculpatului B. la primirea unor sume de bani şi la remiterea lor judecătorului, pentru a fi pus în libertate, ale căror conţinuturi au fost deja menţionate mai sus.

Totodată, din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din 14 iunie 2017 purtată între martorul E. şi inculpatul B. ce se coroborează şi cu celelalte mijloace de probă mai sus indicate rezultă contribuţia inculpatului B. la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, astfel:

"E.: Şi la asta, avem o intrare la asta? La ... BOMBOŞ? B.: Bă...Era cea mai bună prietenă a mea...[neinteligibil]... Eu aş vorbi cu ea. Unde s-o găsesc? Unde s-o găsesc? Spune-mi mie, eu o găsesc! E.: Păi, dacă mata nu ştii, eu de unde să ştiu?!B.: Păi, nu poţi s-o...[neinteligibil]...Nu o găseşti niciodată. Asta e... le e frică că stă cu curul pe 7.000 de...[cuvânt obscen]... că ea era...trebuia să se ducă şi ea la puşcărie când s-a dus aia, şefa ei de . . . . . . . . . .B.: Nu ştiu!Pot să fac vreo discuţie...[neinteligibil]... E.: Da, da. Am zis ca idee. Vezi ma . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .B.: Tu crezi că mai sunt vremurile de acum 20 de ani!? Păi, eu nu făceam toate şmecheriile, dar nu mai...Poţi să mai faci acum ceva? Tu nu vezi cum s-au dus toţi la puşcărie, pe rând, pe rând, pe rând. Nu mai merge cum a...A mers până acum... E.: Şi e . . . . . . . . . .B.: Din cauza la dobitocii ăştia de avocaţi tâmpiţi care s-au dus şi au forţat nota cu orice chip să ia ei... E.: Şi ăsta...judecătorul U. mi-a...mi-a zis, zice: "Domnule, nu mi-a dat niciun ban acela, că dacă îmi dădea îţi dădeam drumu!" B.: Ete! Dă-l,bă, în...[cuvânt obscen]...mea de mincinos! Ce să-ţi mai spună acela? Dă-l dracu’ de...! E.: El aşa a zis:"Dom’le, am lucrat cu acela, dar acum..." B.: Lasă,mă... E.:

"În ultima perioadă...nu mai am făcut nimic pentru că m-a ars". B.: Da. Te-a...I-am ars... I-am ars că nu îmi mai făcea el treabă, boul dracu! Dobitoc. Că el dacă rămânea cu mine nu mai era la puşcărie acum. Şi eu ce făceam cu el?! Când aveam 100.000:"Na, mă! Nu era om de încredere. Era periculos. Nu era...Nu e, nu... E.:Pe mine asta m-a deranjat cu el, că mata mi-ai promis şi m-ai lăsat acolo, bre... B.: Bă băiatule, eu ţi-am promis, că putem, normal tu trebuia să ieşi de acolo atunci. Şi uite că n-ai ieşit..."

În declaraţia dată de martorul H. la data de 30 august 2018 în cursul urmăririi penale, acesta a menţionat "La începutul lunii mai 2017, nu mai ştiu data exactă, în timp ce mă aflam în Aeroportul Otopeni împreună cu I. şi QQ. am fost prinşi în flagrant în timp ce furam portofelul unui cetăţean străin. Am fost prinşi de Poliţia Aeroportului Otopeni fiind duşi la secţia de poliţie din cadrul Aeroportului. În timp ce mă aflam la secţia de poliţie, la indicaţiile ofiţerului de poliţie, am luat legătura telefonic cu fosta mea soţie J. ca să îmi cheme un avocat care să mă apere.

Totodată, am discutat şi cu I. şi am aflat de la a acesta că el deja vorbise cu un avocat care urma să vină din Bucureşti şi care avea ca onorariu suma de 500 de euro. Acesta mi-a spus că este un avocat foarte bun şi că îl cheamă B. Din câte am înţeles I. mai apelase şi cu alte ocazii la cest avocat. Ulterior, am constatat că familia mea respectiv J., fostă soţie şi fiica mea K. mi-au angajat acelaşi avocat pe B. În timp ce mă aflam la secţia de poliţie, ofiţerul de poliţie de acolo mi-a explicat că cel mai bine pentru mine este să declar adevărul, iar eu până să vină avocatul am luat decizia să dau declaraţie şi să spun adevărul.

Fără a mai aştepta pe avocatul B. am declarat în faţa ofiţerului de poliţie întregul adevăr. Ulterior, la sediul Poliţiei din Aeroportul Otopeni a venit un procuror al cărui nume nu mi-l amintesc, în faţa căruia mi-am menţinut declaraţia deja dată şi i-am spus acestuia că "merg pe recunoaştere". De asemenea şi domnul procuror mi-a spus că am luat decizia cea mai bună, întrucât, ulterior conform prevederilor legale voi beneficia de o eventuală pedeapsă mai mică. După ce am discutat cu procurorul a apărut şi avocatul B. care mi-a zis că a discutat cu familia mea care deja se afla afară, respectiv K., M. zis Y.

şi L. şi că o să fie bine în sensul că voi fi cercetat în libertate. Totodată, acesta mi-a zis că urmează să fi reţinut pentru 24 de ore, dar că după aceasta o să fie bine. Fac menţiunea că avocatul B. nu a asistat la nicio declaraţia dată de mine în seara zilei respective în secţia de poliţie din Aeroportul Otopeni. Din ceea ce discutasem cu ofiţerul de poliţie, al cărui nume nu mi-l amintesc, cât şi cu procurorul care m-a audiat, am înţeles că, întrucât mi-am recunoscut fapta am toate şansele să fiu cercetat în libertate.

De la B. am aflat că fiul lui al cărui nume nu îl cunosc, dar care era tot avocat, mi-a luat maşina din parcarea aeroportului şi mi-a mutat-o într-o parcare de lângă aeroport, de unde urma să o ia familia mea. În seara zilei respective nu am avut cunoştinţă de ce a discutat avocatul B. cu familia mea, dar am aflat de la acesta că familia mea, nu pot preciza cine, i-ar fi plătit onorariul de 500 de euro. După declaraţia dată în faţa procurorului am fost dus la Arestul secţiei 5 Bucureşti. În ziua următoare la ora 12 am fost dus de către poliţie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea la acelaşi domn procuror care mă audiase cu o seară înainte.

Acesta m-a întrebat dacă îmi menţin declaraţiile date în cauză, eu am zis că da, iar acesta mi-a comunicat că urmează să fiu pus sub control judiciar. Fac menţiunea că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea am fost însoţit de avocatul B. Când am fost dat jos din maşina Poliţiei am văzut că în faţa unităţii de Parchet se afla fiica mea K. şi cu Y. După ce mi s-a adus la cunoştinţă că voi fi eliberat şi că voi fi cercetat sub control judiciar am avut voie să sta de vorbă cu K. şi Y. re atunci mi-au spus că avocatul B. le-ar fi cerut suma de 1.500 de euro pentru ca să intervină la Poliţie şi Parchet ca eu să fiu pus libert.

De asemenea, am observat că avocatul B. îi tot cerea fiicei mele suma de 1.500 de euro, iar aceasta îi tot spunea că trebuie să vină o rudă cu banii, respectiv L., din câte ştiu ei nici măcar nu aveau această sumă de bani dar l-au păcălit că o să-i dea banii după ce o să fiu pus liber. După ce am fost pus liber am vorbit cu J. şi respectiv fiica mea K. ca să aflu mai clar care era treaba cu cei 1.500 de euro. Acestea le-au spus că avocatul B. a cerut pe lângă cei 500 de euro, încă 1.500 de euro spunând că poate să intervină la Poliţie şi Parchet astfel încât eu să fiu cercetat în libertate.

Totodată, acestea mi-au zis că nu i-au dat banii cei 1.500 de euro întrucât considerau că avocatul minte şi că erau sigure că eu voi fi cercetat în libertate, întrucât nu aveam antecedente penale. Având în vedere aceste lucruri am luat decizia să renunţ la serviciile avocatului B. şi am angajat un alt avocat pe domnul RR. care m-a reprezentat pe toată perioada procesului. Fac menţiunea că am fost condamnat 1 an şi 4 luni cu suspendare, definitiv. Nu cunosc şi nici familia mea nu cunoaşte la cine s-a referit avocatul B. că intervine la Poliţie şi Parchet pentru ca eu să fiu cercetat în stare de libertate."

Acelaşi martor H., în declaraţia dată la 17 ianuarie 2020, în primă instanţă a menţionat că "Acum aproximativ doi ani, doi ani şi ceva, am comis o infracţiune de furt în aeroportul Otopeni împreună cu numitul I. Am fost prinşi de poliţia aeroportului, am fost audiaţi de poliţie şi la un moment dat s-a prezentat în calitate de avocat pentru mine inculpatul B. Eu nu îl cunoşteam pe B. însă pe acest avocat îl cunoştea I. şi l-a contactat pentru a-i asigura apărarea. Soţia mea J. a discutat cu soţia lui I. şi l-a angajat pe B. să mă apere şi pe mine. În acea seară am fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore. A doua zi am fost pus în libertate şi s-a luat faţă de mine măsura controlului judiciar. Din câte am aflat de la soţia mea onorariul de avocat pe care i l-a plătit lui B. a fost de 500 euro. După ce am fost pus în libertate soţia mea J. mi-a spus că B. a mai pretins nişte bani, în jur de o mie şi ceva de euro. Aceşti bani nu au fost daţi lui B. Aceşti bani erau solicitaţi de dl. avocat pentru ceea ce făcuse pentru mine, pentru faptul că nu fusesem arestat şi pentru că fusesem pus sub control judiciar. De asemenea şi pentru a mă apăra în continuare. Am renunţat la serviciile dlui avocat pentru că am fost pus sub control judiciar. Revin şi arăt că suma de peste o mie de euro avocatul mi-a cerut-o ca să mă apere în continuare. Pentru ceea ce se întâmplase până atunci primise suma de 500 euro. Repet, am renunţat la serviciile dlui avocat pentru că am fost pus sub control judiciar. Am fost mulţumit de această măsură. Nu i-am mai plătit niciun ban. Nici soţia mea, nici altcineva din familie nu mi-a spus că B. ar fi cerut suma de peste o mie euro pentru a interveni la Parchet sau la alte organe judiciare pentru a mă ajuta pe mine. Fiind întrebat de către instanţă despre ce am declarat în faţa procurorului la data de 30 august 2018 menţionez că îmi menţin acea declaraţie. Declaraţia nu mi-a fost dictată. Eu am declarat ceea ce mi-am amintit la acel moment. Faptul că nu îmi mai amintesc astăzi despre relatările soţiei şi fiicei mele conform cărora avocatul B. ar fi cerut 1.500 euro spunând că poate să intervină la poliţie şi la Parchet pentru ca eu să fiu pus în libertate se datorează trecerii timpului."

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 30 august 2018, martora J. a arătat că " În luna mai 2017 am primit un telefon de la soţul meu (în prezent divorţaţi) H. care mi-a zis că l-a prins poliţia la furat în Aeroportul Otopeni împreună cu SS. şi cu QQ. şi că să-i pun avocat. În acest sens am luat legătura telefonic cu V. soţia lui SS. şi i-am spus acesteia că I. şi H. sunt reţinuţi pe Aeroportul Otopeni pentru că au fost prinşi la furat şi că ar trebuii să le punem avocat. Din câte îmi aduc aminte V. nu ştia că fusese reţinut soţul ei.

V. a zis că îmi dă un număr al unui avocat din Bucureşti la care ei mai apelaseră şi cu alte ocazii. Mi-a dat numărul de telefon al unui avocat pe care îl chema ... Eu l-am sunt pe avocatul ... şi i-am spus acestuia că soţul meu a fost reţinut de poliţie pe Aeroportul Otopeni, fiind prins la furat şi că aş vrea să meargă acolo şi să-l apere pe soţul meu. Acesta mi-a zis că este de acord. Totodată, l-am întrebat pe avocatul B. care este onorariul lui, acesta mi-a zis că onorariul lui este de 500 de euro, dar că nu merge acolo până nu este plătit.

Eu am fost de acord cu acest lucru, sens în care am luat legătura cu fiica mea de Ploieşti, K. şi cu ginerele meu Y. şi le-am spus acestora că H. a fost reţinut şi că avocatul cu care am vorbit, respectiv B. doreşte să fie plătit înainte de a merge la Poliţie pentru a-l apăra pe H., sens în care le-am cerut acestora 500 de euro împrumut şi să meargă la avocat la Bucureşti şi să-i dea banii acestuia. Din câte am înţeles ulterior, fata mea K. l-a sunat şi pe fratele meu L. care locuieşte tot în Ploieşti ca să meargă împreună cu ea şi cu Y. la Bucureşti pentru a se întâlni cu avocatul.

Totodată, din câte îmi aduc aminte eu l-am sunat şi pe băiatul meu W. care se afla în străinătate, nu pot preciza exact unde, pentru a-i spune ce a păţit tatăl lui. Din câte ştiu, acesta a luat şi el legătura telefonic cu K. şi L. pentru a-i ajuta să facă rost de bani. Tot în aceeaşi zi, mai precis seara, am luat legătura telefonic cu avocatul B. şi am stabilit cu acesta ca să îl apere pe soţul meu H. în schimbul sumei de 500 de euro. I-am promis acestuia că poate să meargă la Poliţie şi să-l apere pe soţul meu că o să vină fata mea să-i aducă cei 500 de euro.

Nu pot preciza dacă atunci când am vorbit cu el era la Poliţie sau în Aeroport, dar ştiu că deja fata mea luase legătura cu el şi urma să se întâlnească pentru a-i da cei 500 de euro. Eu i-am spus că-i dau cei 500 de euro dar să "îl scoată" pe soţul meu în sensul ca să nu fie reţinut. Acesta mi-a zis că nu poate să-mi spună ce se va întâmpla dar că ştie el ce face şi că mai vorbim. Fac precizarea că tot B. era şi avocatul lui I. Eu am vorbit în acea zi şi zilele următoare de mai multe ori cu V. dar nu pot preciza cu exactitate ce am vorbit cu aceasta.

În seara respectivă am aflat că cei 3 vor fi reţinuţi urmând ca ziua următoare aceştia "să fie prezentaţi" la procuror. La un moment dat, nu mai ştiu exact când, dar în seara zilei respectiv sau în dimineaţa următoarei zile am fost sunată de "W." sau de K. care mi-au zis că avocatul B. ar cere încă 1500 de euro pentru ca să "îl dea afară" pe H. în sensul ca să nu fie reţinut. Din câte am înţeles de la L. sau de la K., avocatul B. le-a zis acestora că are oamenii lui la Poliţie sau Parchet la care o să intervină pentru a-l "da afară" pe H. dar asta ne costă încă 1.500 de euro pe lângă cei 500 de euro pe care trebuia să-i dau.

Eu aflând acest lucru l-am sunat pe avocat şi l-am întrebat de ce mai are nevoie de încă 1.500 de euro, iar acesta mi-a dat de înţeles că îi trebuie pentru ca să poată să-l pună liber pe H. Nu cunosc dacă aceeaşi sumă de bani, respectiv 1.500 i-ar fi cerut-o şi lui V. Eu i-am zis avocatului că este o sumă foarte mare de bani dar să facă tot ce trebuie ca să îl pună libert pe H. că îi voi da banii solicitaţi. În realitate nu vroiam să-i dau respectiva sumă de bani pentru că aşa cum am discutat şi cu "W." şi cu L. că avocatul B. ne minţea, întrucât pe H. sigur l-ar fi pus liber, neavând antecedente penale.

Din câte îmi adus aminte, pe H. l-a apărat B., nu fiul acestuia care din câte am înţeles era şi el tot avocat. Singurul lucru de care îmi aduc aminte legat de fiul lui B. este că la un moment dat când au trebuit să-i ia maşina lui H. de la Aeroport. Maşina a fost condusă de fiul lui B. Ziua următoare, fiica mea K. împreună cu Y. şi L. trebuiau să se întâlnească cu avocatul B. în faţă la Parchet pentru ca să-i dea banii, respectiv cei 1.500 de euro. Fac precizarea că cei 500 de euro, din câte am înţeles, i-a primit în seara când a fost reţinut H.

Întrucât noi ştiam că H. va fi pus liber fără sprijinul avocatului am hotărât să nu-i dăm banii acestuia, respectiv cei 1.500 de euro, ci doar să-i spunem că îi vom da după ce este pus în libertate H. Am luat această hotărâre, întrucât dacă îi spuneam că nu îi dăm banii respectivi, avocatul B., nu l-ar mai fi apărat pe H. la Parchet. După ce avocatul B. a ieşit de la Parchet a solicitat lui L. cei 1.500 de euro spunându-i totodată că H. a fost pus liber. Nu îmi aduc aminte ce au făcut L. şi Y., dar ştiu precis că nu i-au dat banii întrucât nu aveau această sumă de bani.

Din câte cunosc de la L., avocatul B. nu s-a supărat că nu i-am dat cei 1.500 de euro. După aceste evenimente nu am mai discutat cu avocatul B. niciodată, iar H. pe perioada procesului a avut un alt avocat respectiv avocatul RR. Arăt faptul că, atât eu cât şi rudele mele, nu am crezut că avocatul B. va interveni la Poliţie sau Parchet aşa cum ne-a promis, sens în care am luat decizia să nu-i dăm cei 1500 de euro solicitaţi de acesta. În acest moment nu îmi mai aduc aminte de alte persoane cu privire la cele menţionate mai sus."

Aceeaşi martoră J. în declaraţia dată la 17 ianuarie 2020 în faţa primei instanţe, a menţionat că "Acum aproximativ doi ani, doi ani şi ceva, soţul meu H. a fost reţinut la aeroportul Otopeni pentru că a comis o infracţiune de furt împreună cu SS. În acea seară, aflând că soţul meu a fost reţinut, am discutat cu soţia lui SS., V. şi ea mi-a dat numărul de telefon al d-lui avocat B. Am discutat cu dl. avocat doar telefonic. Nu am discutat faţă în faţă niciodată. Am discutat telefonic cu dl. avocat, i-am cerut să meargă să îl apere pe soţul meu la aeroport şi am convenit să îi plătesc cu titlu de onorariu suma de 500 euro. I-am cerut dlui avocat să facă eforturi pentru ca soţul meu să fie pus în libertate. Nu mai ţin minte dacă tot în aceeaşi seară sau a doua zi, dar înclin să cred că s-a întâmplat a doua zi, B. mi-a spus că mai este nevoie să îi plătesc 1.500 euro pentru ca soţul meu să fie pus în libertate. Atunci eu l-am întrebat de ce celălalt făptuitor SS. putea fi pus liber şi soţul meu nu putea fi că doar nu comisese vreo crimă. Dl. avocat nu mi-a spus în vreun moment că ar cunoaşte vreun poliţist, procuror, judecător pentru a fi pus în libertate soţul meu. Mi-a spus următoarea frază "măi fetiţo eu am oamenii mei". A doua zi, în jurul orei 12, H. a fost pus în libertate, a fost dus la procuror. I-au dat drumul acasă. În aceeaşi zi soţului meu i-au dat drumul acasă. Suma de 1.500 euro nu i-am mai plătit-o avocatului B. Nu ştiu dacă i-am spus expres dlui avocat că îi voi da suma de 1.500 euro însă am lăsat de înţeles că îi voi da. L-am minţit. Nu aveam de gând sub nicio formă să îi dau aceşti bani. În ziua în care soţul meu a fost pus în libertate eu mă aflam la Piatra Neamţ. Este posibil ca dl. avocat să se fi întâlnit ori cu ginerele meu, ori cu fratele meu. Nu sunt sigură dacă s-au întâlnit. Cert este că suma de 1.500 euro nu s-a dat."

Martora K. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 12 septembrie 2018 a arătat că "În seara zilei de 6 aprilie 2017, în timp ce mă aflam acasă la domiciliul meu din Ploieşti, am fost sunată de mama mea, J., care mi-a spus că tatăl meu, H. a fost prins de poliţie furând în Aeroportul "Henry Coandă" Otopeni, şi că ar trebui ca eu, împreună cu soţul meu, M., zis Y. şi L., unchiul meu, să mergem la Poliţia Aeroportului Otopeni şi să vedem ce se întâmplă cu tată meu acolo. După această primă discuţie, mama mea mi-a spus că i-a angajat tatălui meu un avocat, B., avocat care era şi al lui I., persoană ce participase cu tatăl meu la faptă, iar acest avocat ar fi cerut 500 euro onorariu, ca să-l apere pe tatăl meu.

Mama mea mi-a zis că trebuie să-i dau cei 500 de euro onorariu avocatului B. Aşa cum am arătat mai sus, în seara zilei respectiv am plecat împreună cu soţul meu şi cu L. către Aeroportul Otopeni, unde în jurul orei 21:30 am ajuns şi am mers la sediul Poliţiei Aeroportului Otopeni. Când am ajuns la Poliţia Aeroportului Otopeni, m-am întâlnit cu avocatul B., de la care am înţeles că tatăl meu deja era reţinut şi urma să fie audiat. Eu între timp făcusem rost de cei 500 de euro, ce urma să-i dau avocatului, sumă pe care o împrumutasem de la socrul meu, TT., zis UU.

Întrucât avocatul B. îi zisese tatălui meu că nu îl apără pe tatăl meu până ce nu primeşte cei 500 de euro onorariu, eu, imediat ce am ajuns acolo, i-a dat acestuia suma respectivă. Fac precizarea că nu-mi amintesc dacă suma de bani era în RON sau în euro. De faţă, când i-am dat banii, se mai afla fiul avocatului B., tot avocat şi el, socrul meu Y. şi unchiul meu, L. După ce i-am înmânat suma de bani, avocatul B. a intrat să vorbească cu tatăl meu şi să vadă care este situaţia cu el. După aproximativ 30 de minute a ieşit şi mi-a zis că tatăl meu o să fie reţinut 24 de ore, urmând ca în ziua următoare să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

De asemenea, avocatul B. ne-a mai zis să mergem acasă şi să venim în ziua următoare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, unde vom vedea ce se întâmplă. Întrucât poliţiştii se uitau un pic ciudat la noi, am luat decizia să plecăm acasă şi să ne întoarcem în ziua următoare la unitatea de parchet menţionată. În dimineaţa zilei următoare, nu pot preciza ora exactă, m-a sunt avocatul B. şi mi-a zis că trebuie să-i aduc încă 1.500 de euro, pe lângă cei 500 pe care-i dădusem ca onorari,întrucât aşa a stabilit cu mama mea, J.

Totodată, avocatul B. mi-a zis că aceşti bani sunt pentru ca el să intervină pe lângă organele de cercetare penală ca să-l elibereze pe tatăl meu H. Textual am înţeles de la avocat că "are el pe cineva care să-l dea afară". Nu pot preciza numărul de telefon pe care am fost sunată de către avocatul B. Precizez încă o dată că, din câte îmi aduc aminte, eu am fost cea care am vorbit cu avocatul B. şi care mi-a solicitat suma de 1.500 de euro pentru "a-l da afară pe tatăl meu". Nu cunosc şi nu cred că avocatul B. să fi vorbit şi cu soţul meu Y. la telefon despre această sumă de bani.

După ce am luat la cunoştinţă de solicitarea avocatului B., am sunat-o pe mama mea şi i-a spus că pentru înţelegerea pe care el a făcut-o cu mama mea acesta solicită 1.500 de euro. Mama mea a zis că este bine să-i dăm banii respectivi ca să-l pună liber pe tatăl meu, H. Cu toate că mama mea dorea să-i dăm aceşti bani avocatului, eu cu Y. şi L. nu am fost de acord să-i dăm suma respectivă de bani, întrucât nu aveam încredere în acest avocat şi ştiam că după cele 24 de ore tatăl meu oricum va fi pus liber. Am plecat în dimineaţa zilei de 7 aprilie 2017 împreună cu Y.

şi L. la Bucureşti, mai exact la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, unde urma să ne întâlnim cu avocatul în jurul orei 12:00. Întrucât nu aveam de unde să facem rost de suma de 1.500 euro ne-am dus la Unirea de la ora 12:00 fără a avea asupra noastră suma solicitată de avocat. Contrar celor discutate cu mama mea, noi luasem hotărârea să nu-i dăm niciun ban avocatului, întrucât el ne păcălea. Fac menţiunea că mama trăia cu impresia că eu, Y. şi L. o săi dăm avocatului suma de 1.500 euro. Nu pot preciza ora exactă la care am ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea dar acolo, când am ajuns, am aşteptat ceva vreme până a venit avocatul B.

însoţit de fiul său, care a solicitat să discute cu L. separat de mine şi de Y. Am observat că pe o bancă alăturată L. a vorbit cu avocatul B., care nu era mai era însoţit de fiul său, acesta din urmă intrând în sediul parchetului. La un moment dat, nu cunoşteam ce a discutat L. cu avocatul B., dar bănuiesc că au discutat despre suma de 1.500 euro şi despre faptul că urma să intervină să-l pună liber pe tatăl meu. Discuţia între L. şi avocatul B. a durat undeva între 10 şi 15 minute moment în care tatăl meu H. a ieşit însoţit de escortă şi de fiul avocatului, din sediul parchetului şi în timp ce era condus către maşina de poliţie ne-a spus că urmează să fie pus liber după ce expiră cele 24 de ore de reţinere şi să mergem să-l luăm de la secţia de poliţie unde era reţinut.

Când L. a auzit cele puse de tatăl meu a plecat încet spre maşină şi a plecat de lângă sediul parchetului. Eu şi cu Y., văzând acest lucru, am plecat şi noi spre maşina noastră iar în timp ce eram în maşină ne-a sunat avocatul B., care a vorbit cu Y. şi l-a întrebat unde suntem, că trebuie să-i dăm banii. Y. i-a spus avocatului că banii erau la unchiul nostru L. şi că acesta a fugit cu banii. Atunci avocatul ne-a zis că dacă nu-i dăm banii ne reclamă la poliţie. Noi l-am sunt pe L. şi i-am spus că avocatul are de gând să ne reclame la poliţie pentru că nu i-am dat banii dar L. a zis că nu-i dăm niciun ban aşa cum am stabilit, întrucât nu avem de ce.

După ce am plecat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea am mers la o secţie de poliţie de unde l-am luat pe tatăl meu, H. şi l-am dus acasă. După această ultimă discuţie avută cu avocatul B. nici eu, nici soţul meu Y. nu am mai discutat cu respectivul avocat. Fac menţiunea că niciodată nu am avut de gând să-i dau cei 1.500 de euro avocatului, sumă pe care avocatul o ceruse pentru a interveni pe lângă organele de cercetare penală, ca să "îl pună liber", pe tatăl meu. Nu cunosc la ce ofiţer de poliţie sau procuror făcea referire avocatul B. când a zis că "o să intervină" la aceştia."

Aceeaşi martoră K. în declaraţia dată la 21 februarie 2020 în faţa primei instanţe a menţionat că "Îl cunosc pe inculpatul B. La un moment dat tatăl meu a avut o problemă la aeroportul Otopeni în sensul că a fost arestat. Mama mea l-a sunat pe B., în calitate de avocat şi m-am întâlnit cu dl. avocat la aeroport. Nu îmi amintesc ce onorariu a solicitat dl. avocat B. ca să îl apere pe tatăl meu. A trecut mult timp de atunci. Nu ştiu dacă a mai cerut vreo altă sumă.

Referitor la declaraţie pe care am dat-o în faţa procurorului la 12 septembrie 2018, amintită de către instanţă, ştiu că trebuia să dăm o sumă de bani cu titlu de onorariu însă nu îmi mai amintesc. Nu îmi mai aduc aminte dacă dl. avocat B. mi-a mai cerut suma de 1.500 euro. În faţa Parchetului am declarat că dl. avocat m-a sunat şi mi-a cerut această sumă deoarece procurorul mi-a zis că există interceptări şi că aşa s-a întâmplat. Eu nu îmi mai aduc aminte. Nu îmi mai aduc aminte ce s-a întâmplat cu exactitate. Îmi menţin declaraţia dată în faţa procurorului. Nu au fost făcute presiuni asupra mea. La întrebările avocatului inculpatului A.: Procurorul nu mi-a arătat vreo interceptare, vreo înregistrare. Doar mi-a spus că există o astfel de înregistrare şi mi-a povestit ce ar conţine această înregistrare. Procurorul nu mi-a sugerat ce să declar. Ei mă întrebau, eu răspundeam şi ei consemnau mai departe. Nu am stat să citesc declaraţia din 12 septembrie 2018 pentru că mă grăbeam foarte tare dar am semnat această declaraţie. La întrebările inculpatului B.: Nu îmi aduc aminte să fi vorbit la telefon vreodată cu dl. avocat. Probabil am vorbit faţă în faţă la aeroport. Eu nu am avut numărul de telefon al dlui avocat. Nu îmi aduc aminte exact dacă am vorbit cu dl. avocat. Nu îmi aduc aminte să fi vorbit nici L. Procurorul care m-a audiat nu m-a ameninţat să declar într-un anume fel, să spun ce doreşte dânsul şi că voi avea probleme. Doar mi-a spus să declar adevărul. Nici mama mea nu s-a plâns despre o asemenea presiune."

Martorul M. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 12 septembrie 2018 a precizat că "În seara zilei de 6 aprilie 2017 soţia mea, K. a fost sunată de mama ei, J., care i-a spus că H., tatăl soţiei mele, a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni, fiind suspect de săvârşirea infracţiunii de furt şi că ar trebui să mergem la Bucureşti să vedem ce s-a întâmplat. Totodată, i-a comunicat soţiei mele că i-a angajat un avocat socrului meu, dar care trebuie plătit, respectiv trebuie să-i dăm 500 de euro onorariu. Între timp, la noi acasă a venit şi unchiul soţiei mele L., care şi el fusese sunat de soacra mea, J.

Ca urmare a solicitării soacrei mele, eu împreună cu soţia mea şi cu L. am plecat la Bucureşti, mai exact am mers la sediul Poliţiei Aeroportului Otopeni. Nu pot preciza cu exactitate de unde am luat cei 500 de euro pentru a-l plăti pe avocatul socrului meu, dar este posibil să-i fi luat de la tatăl meu, TT., zis UU. Am ajuns în Bucureşti, în seara zilei respective în jurul orei 19:00 la sediul Poliţiei Aeroportului Otopeni. Când am ajuns la sediul Poliţiei Otopeni, acolo m-am întâlnit cu avocatul B., respectiv avocatul de care vorbise soţia mea cu soacra mea şi căruia urma să-i dăm cei 500 de euro, conform celor spuse de J.

Soţia mea, K. i-a dat banii avocatului B. iar acesta a pus-o pe soţia mea să semneze un contact de asistenţă juridică pentru socrul meu. Prezent la această discuţie a fost şi fiul avocatului B. iar acesta a pus-o pe soţia mea să semneze un contract de asistenţă juridică pentru socrul meu. Prezent la această discuţie a fost şi fiul avocatului ..., care din câte am înţeles era tot avocat. După ce i-am dat banii avocatului, acesta a intrat în biroul Poliţiei Aeroportului Otopeni, pentru a-l apăra pe socrul meu. Noi am mai stat la sediul poliţiei aproximativ 20 de minute după care am plecat cu toţii, adică eu, soţia şi L. acasă la Ploieşti.

Nu am mai stat la sediul Poliţiei Aeroportului Otopeni, întrucât aflasem că H. fusese reţinut pentru 24 de ore şi urma să venim în ziua următoare, în jur de ora 12:00 la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea. În ziua următoare, nu pot preciza exact când, soţia mea mi-a spus că avocatul ... vrea s-o păcălească pe soacra mea, în sensul că solicită o sumă de bani, alta decât cei 500 de euro daţi deja, pentru ca socrul meu să fie eliberat. Arăt faptul că soţia mea nu mi-a comunicat şi suma pe care o solicita în plus avocatul ...

Nu-mi amintesc dacă am avut cunoştinţă de cuantumul sumei pe care-o solicita avocatul ..., dar am aflat ulterior de la L., când deja mă aflam la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. Nu pot preciza în acest moment ce sumă de bani mi-a zis L. că solicită în plus avocatul B. Nu cunosc ce vroia să facă avocatul cu suma solicitată dar, în principiu, era pentru eliberarea socrului meu. Eu, soţia mea şi L. am hotărât să nu-i dăm acea sumă de bani avocatului ..., întrucât am considerat că nu este onorariul dânsului şi că este un plus, doar pentru a ne minţi că o să-l elibereze pe socrul meu.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea m-am întâlnit cu avocatul ... Eu nu am vorbit cu acesta, dar soţia mea a vorbit cu el spunându-i să-i transmită socrului meu să recunoască fapta. Fac precizarea că de faţă cu mine nu-mi amintesc să se fi discutat ceva despre suma de bani pe care avocatul ... o ceruse în plus faţă de onorariu. La un moment dat, avocatul ... a avut o discuţie cu L., separat de mine şi soţia mea. Nu ştiu ce a discutat L. cu avocatul ... şi nici ulterior nu-mi amintesc să fi aflat ce au discutat cei doi.

După ce am aflat de la poliţie că socrul meu va fi pus liber, eu împreună cu soţia mea am plecat acasă. Nu îmi mai amintesc ce a făcut L., dacă a rămas sau a plecat şi el. De asemenea nu pot preciza dacă L. a plecat cu noi sau separat. După ce am plecat de acolo, îmi aduc amintire că avocatul ... a sunat pe cineva dintre noi şi i-a spus că dacă nu-i dăm măcar 500 de euro, "ne dă pe mâna poliţiei". Noi am luat decizia să nu-i dăm nicio sumă de bani. Nu-mi amintesc pe cine a sunat avocatul ... Este posibil să mă fi sunat atât pe mine, cât şi pe soţie sau L.

Întrebare adresată de către organul de urmărire penală: Ai avut cunoştinţă despre faptul că avocatul ... urma să intervină la organul de urmărire penală ca să-l pună liber pe H.? Răspuns martor: Nu-mi amintesc exact pentru ce a cerut el banii sau ce vroia să facă cu ei, dar nu-mi amintesc să fi zis că intervine la organele de urmărire penală. După ce am aflat că socrul meu urmează să fie pus liber, am plecat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea direct acasă, la Ploieşti."

Acelaşi martor M. în declaraţia dată la 21 februarie 2020 în faţa primei instanţe a arătat că:

"Nu îmi aduc aminte exact acum cât timp dar pot spune că la un moment dat socrul meu a fost arestat, cred că pentru furt, la poliţia din Buftea. O singură dată l-am văzut pe dl. avocat B. în curtea poliţiei Buftea. Nu ştiu ce onorariu a cerut dl. avocat. Revin şi arăt că dl. avocat a solicitat un onorariu de 500 euro probabil. Nu eu l-am angajat pe dl. B. Nu ştiu exact cine l-a angajat. Nu am cunoştinţă dacă dl. avocat a mai cerut vreo sumă în afară de onorariu. Soacra mea mi-a spus că poliţia pretinde că B. i-ar fi cerut soacrei mele nişte bani pentru ca socrul meu, pe nume H. a fost arestat la aeroportul Otopeni şi că soţia mea, K., a fost sunată de L. care i-a spus că tatăl său a fost arestat şi că trebuie să îl însoţim, dacă vrem, la aeroportul Otopeni. Am mers la aeroportul Otopeni împreună cu K. şi L. Nu îmi mai amintesc cine a plătit onorariul. După cum am menţionat anterior ştiu că este vorba de 500 euro însă la acest moment nu îmi mai amintesc cine a efectuat această plată. Bănuiesc că pe acei bani s-a făcut un bon. Nu îmi amintesc să fi declarat în faţa procurorului că soţia mea mi-ar fi spus că dl. avocat B. ar vrea să o păcălească pe soacra mea, să îi ceară o altă sumă în afară de onorariu pentru ca socrul meu să fie pus în libertate. Nu am vorbit niciodată cu dl. avocat B. nici la telefon, nici personal. Este posibil doar să îl fi salutat. Nu îmi aduc aminte dacă a fost pus în libertate H. sau la cât timp. În prezent iau un tratament pentru rezolvarea dependenţei de droguri. Nu ştiu cum se numeşte tratamentul. Este un tratament naturist, nu ştiu cum se numeşte. Cred că de pe telefonul meu a sunat-o soţia mea pe soacra mea sau invers. Altfel nu îmi văd rolul în acest dosar."

Martorul L. în declaraţia dată la 10 septembrie 2018 în cursul urmăririi penale a menţionat că:

"La începutul anului 2017, în timp ce mă aflam acasă la domiciliul meu în Ploieşti, am fost sunat de sora mea J. din Piatra Neamţ, care mi-a spus că soţul ei H. a fost reţinut împreună cu alte persoane pe Aeroportul Otopeni şi că ar trebui să merg la Bucureşti, să văd ce se întâmplă şi să îi dau nişte bani unui avocat. Am întrebat-o despre ce avocat este vorba, iar ea mi-a dat numărul unei avocat ce avea un nume arăbesc dar pe care nu mi-l amintesc. Eu am plecat împreună cu fiica ei K. zisă VV. şi cu soţul acesteia M. zis Y. către Aeroportul Otopeni, unde am ajuns în seara zilei în care H. fusese reţinut.

Nu pot preciza cu exactitate ora la care am ajuns. Când am ajuns la Aeroportul Otopeni împreună cu cei doi, am mers la secţia de poliţie din cadrul aeroportului, unde am schimbat câteva cuvinte cu H. În timp ce ne aflam la secţia de poliţie a Aeroportului Otopeni a apărut şi avocatul mai sus menţionat cu încă o persoană mai tânără, care am înţeles că era tot avocat iar ulterior am aflat că era fiul acestuia. Întrucât am fost luaţi la întrebări de organele de poliţie de ce tot stăm pe acolo, eu am luat decizia să plec de acolo şi să mă duc acasă în Ploieşti.

Fac menţiunea că în sera zilei când a fost reţinut H., am plecat de la Poliţia Aeroportului Otopeni împreună cu VV. şi Y. Din discuţiile telefonice purtate cu J. am aflat că avocatul mai în vârstă i-ar fi cerut acesteia 1.500 euro ca să intervină la diferite persoane de la poliţie sau la parchet, pentru a-l pune liber pe H. Nu cunosc la ce persoane urma să intervină avocatul respectiv. Eu i-am spus lui J. că nu cred că avocatul va interveni la organele de urmărire penală pentru a-l pune liber pe H. şi că, de fapt, "vrea să ne tragă ţeapă".

Ulterior, am înţeles că fata ei VV. sau ginerele Y. i-ar fi dat avocatului în seara respectivă onorariul de 500 euro. Acest lucru l-am înţeles de la unul dintre cei doi. Întrucât sora mea J. insista să dau cei 1.500 euro avocatului, a doua zi am plecat din Ploieşti împreună cu VV. şi Y. şi ne-am dus la Parchetul Buftea, unde urma să ne întâlnim cu avocatul respectiv. Eu i-am spus şi lui VV. şi lui Y. că nu sunt de acord să-i dăm cei 1.500 euro, întrucât acesta nu are de ce să intervină la organele de urmărire penală, pentru că pe H. urma să-l pună liber să meargă pe recunoaştere.

VV. şi Y. mi-au zis că poate am dreptate, dar J. a zis să-i dăm, să face aşa cum a zis ea, completând că "dacă cumva nu scapă o să pice vina pe noi". Când am ajuns în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea ne-am întâlnit cu avocatul cel în vârstă şi cu fiul acestuia. Avocatul mai în vârstă ne-a cerut cei 1.500 euro, spunându-ne "am aranjat treburile, o să iasă acum". Auzind acest lucru, l-am întrebat pe avocat dacă H. rămâne fără dosar penal. Acesta mi-a zis că nu mă interesează pe mine, că ştie el ce face.

Ca urmare a mai multor întrebări pe care le-am pus avocatului mai în vârstă, am înţeles că acesta nu voia decât "să ne tragă ţeapă", sens în care am luat decizia să nu-i dau niciun ban avocatului, întrucât consideram că nu are de ce să intervină pentru că H. urma să fie pus liber. În timp ce stăteam de vorbă cu avocatul punându-i întrebări pentru a trage de timp, H. a fost pus liber şi a ieşit în curte însoţit de poliţie. Eu am discutat cu acesta pe ţigăneşte, el confirmându-mi că a fost pus liber, urmând a merge la arest să îşi ia lucrurile.

Aflând acest lucru, am sunat pe cineva cu care m-am făcut că vorbesc despre banii ce urma să-i dau avocatului pentru a trage de timp şi a nu-i mai da niciun ban. Fac încă o dată menţiunea că niciodată nu am avut intenţia să-i dau banii respectivi avocatului. După această discuţie, eu am plecat încet printre maşini cu telefonul la ureche, fără ca avocatul respectiv să-şi dea seama că plec. Din câte cunosc, avocatul, văzând lipsa mea, s-a dus la Y. şi i-a zis să-mi spună să vin cu banii. Am înţeles de la Y. că i-a zis avocatului că urmează să mă întorc în jumătate de oră, lucru care era total neadevărat.

După aproximativ jumătate de oră, Y. m-a sunt din nou şi mi-a zis că ar fi bine să vin să-i dau măcar 500 euro, că avocatul ar vrea să meargă la poliţie şi să mă reclame că nu i-am dat banii. După această ultimă discuţie, eu am plecat la Ploieşti împreună cu cumnatul meu H. şi cu încă un băiat cu care fusese la faptă. Arăt faptul că nu i-am dat niciun ban avocatului şi nici nu am intenţionat să-i dau vreun ban, pentru ca acesta să intervină la organul de urmărire penală pentru a-l pune liber pe H."

În procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice purtată la 7 mai 2017 între inculpatul B. şi o interlocutoare rezultă contribuţia inculpatului B. la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, în sensul că "B.: Dar să ştiţi că...Vă spun ceva ce...cred că avem noroc de cineva. A venit aicea o persoană...care ...e mai atentă acolo. Înţelegi? Interlocutoarea: Da. B.: Şi s-ar putea să o rezolvăm aicea cu el. Interlocutoarea: Da, da, da. B.: Aştept un răspuns acum, că nu pot să vorbesc. Interlocutoarea: Da, înţeleg. B.: Şi dacă e ceva, îi sun eu pe băieţi . . . . . . . . . .B.: Şi să vină ...ceva mai pregătiţi...că avem o problemă acolo bună. S-ar putea să...Interlocutoarea:Da? B.: Da, da, s-ar putea să îl dăm acasă la domiciliu, să nu fie la puşcărie. Interlocutoarea: Da, da, da, da. Am înţeles. B.: S-ar putea, nu ştiu...să vedem M-aţi înţeles doamnă? Interlocutoarea:...[neinteligibil.n.n]... B.: Haideţi, cred că sunteţi o femeie... vă văd că sunteţi inteligentă. Staţi liniştită! Interlocutoarea: Da, deci ne auzim mâine înseamnă că...da? B.: Da, să vină ei cu ce trebuie pe la ei, pe acolo...da? Interlocutoarea: Da, da, da. Haideţi că ne auzim mâine la...vă mulţumesc pentru tot, da? B.: Da? Interlocutoarea: O seară bună! B.: Bine. La revedere!

De asemenea, şi din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice purtată tot la 7 mai 2017 între J. şi inculpatul B. din care rezultă contribuţia acestuia din urmă la săvârşirea faptei, astfel:

"B.: Da. O să vorbesc eu cu băieţii. J.: Păi...Trebuia să-mi spuneţi mie! Eu am înţeles că dumneavoastră atâta aţi cerut, şi nu ştiu ce mai cereţi . . . . . . . . . .B.:Nu putem să vorbim la telefon, doamnă! Lăsaţi că vorbesc cu ei, că ei au înţeles ăăă...ce le-am spus eu! Aţi înţeles? J.: E!Dacă tot e problemă, măcar...dacă tot e ceva, măcar dă-mi-l afară! B.: Păi vreau să-l dau afară pe băiat! Da ce...suntem nebuni la cap? Ce facem aici? J.: Păi...trebuie dat afară! B.: Ştiu eu să mă [neinteligibil.n.n.]...Sta...aveţi răbdare că nu mai vorbesc la...prostii la telefon!...Ce să vorbesc cu dumneavoastră? J.: Are vreo şansă astăzi? B.: Da!... B.: Aşa, şi nevastă-sa a început să smiorcăie ca de obicei la telefon...[neinteligibil.n.n.]...Păi tu ştii ce i-am spus? E, uite, mă duc! Dar dacă cumva nu-mi trimiţi banii mâine la ora 10, eu nu mai mă duc! Eu nu ştiam pentru...câţi sunt, cum e situaţia, înţelegeţi? J.:Î! Da,şi . . . . . . . . . .B.: Pe urmă, ea mă sună şi-mi spune, zice:

"Domnu’avocat, vedeţi că-i cu...nu mai e el singur, zice, mai sunt... mai e cu trei inşi! Şi mai e şi o fată cu ei!..." Deci e...!... în afară de jegosu’ acesta de . . . . . . . . . .B.: Am adinea...adineauri am...vorbit cu fata dumneavoastră. J.: Cu cine? B.: Adineauri am vorbit cu fata dumneavoastră! J.: Da, m-a sunt fata acum . . . . . . . . . .B.: Da. J.: Da. ..da, mi-a zis că...ce-aţi cerut, să fie pregătiţi pentru azi, da’...noi ce dăm, dăm pentru o singură persoană? B.: Pentru el, că ăilalţi n-au treabă cu ce facem noi! J.: Ă...pă... ca să vă spun sincer, nu dispun de suma asta, es... nici nu m-aşteptam la suma asta! Nici nu mă aşteptam!... B.: Da! J.: Bună, domnu’ avocat! Ce rugăminte am eu la dumneavoastră...? Eu pentru astăzi sunt pregătită, da’ întâi daţi-mi-l afară, vă rog frumos! B.: Doamnă, să vină ei cu ce trebuie şi vorbim noi ce facem. J.: Da, nicio problemă! Do. ..eu am rezolvat... B.: Nu v-am spus că nu, nu...Doamnă!...În afară de asta nu vă costă un cent...: Poftim? B.: În afară de ce aţi plătit aseară...: Aşa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .B.: Dacă nu ca mine, nu vă costă un cent! Numai condiţia este să fie la mine! J.: Bineînţeles! Da’ mi-l daţi afară! Aşa, făcând...Nu-i corect!..."

Totodată, din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din 7 mai 2017 între J. şi "Doamnă" rezultă suma pretinsă de inculpatul B., astfel:

"Doamnă: M-a sunt românul, avocatul. J.: Şi? Doamnă: Şi a zis că la ora 15:00 să fim acolo, la procuratură şi să venim pregătiţi. De unde dracu luăm bani? J.: Să venim pregătiţi? Doamnă: Da! Că s-ar putea să se rezolve. J.: Şi câţi bani? Doamnă: 1.500 (n.l posibil euro) ...: Şi ce a zis? Că îl scapă? Doamnă: A zis că s-ar putea să se rezolva, "veniţi pregătiţi, că s-ar putea să se rezolve".J.: Păi pregătiţi cu câţi bani măi? Doamnă: Nu auzi? Ţi-am zis cu 1.500, că a zis românul de aseară, mi-a zis că nu mai vorbim la telefon, nu mi-a repetat. J.: Dă-l afară, întâi! Şi apoi îţi dau banii. Cine a vorbit cu el? Doamnă: Y.!."

În ceea ce priveşte modul de apreciere a declaraţiilor martorului E., care este decedat şi nu a mai putut fi audiat în faţa instanţei de apel, declaraţiile martorei J., audiată în cursul urmăririi penale, precum şi în primă instanţă, neputând fi audiată în faţa instanţei de apel, deşi au fost făcute demersurile legale pentru a putea fi administrată proba, declaraţiile martorei K., care nu a putut fi audiată în apel, din cauza stării de graviditate avansată a acesteia ce nu permitea deplasarea la instanţă, declaraţia martorului L., audiat numai în cursul urmăririi penale, neputând fi audiat în primă instanţă şi nici apel, fiind plecat în străinătate, instanţa de control judiciar a apreciat toate declaraţiilor date de martorii menţionaţi, date, atât, în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe sau numai în cursul urmăririi penale, în raport şi cu alte mijloace de probă administrate, faţă de criticile formulate în motivele de apel de apelantul inculpat B., precum şi prin prisma principiilor pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Cameră le-a clarificat în cauza Al-Khawaja şi Tahery ce au fost enunţate în detaliu în apelul apelantului inculpat A.

De asemenea, au fost avute de către Înalta Curte şi principiile din cauza Schatschaschwili împotriva Germaniei, Marea Cameră care " a confirmat că lipsa unui motiv întemeiat pentru ca un martor să nu se înfăţişeze nu poate fi hotărâtor, în sine, pentru lipsa caracterului echitabil al unui proces, deşi a rămas un factor foarte important care trebuie pus în balanţă în momentul evaluării caracterului echitabil în ansamblu şi unul care ar putea înclina balanţa în favoarea constatării unei încălcări a art. 6 § 1 şi § 3 lit. d) . În plus, având în vedere că preocuparea sa principală era aceea de a stabili dacă procesul a fost echitabil în ansamblu, Curtea ar trebui să verifice nu doar existenţa unui număr suficient de măsuri de contrabalansare în cauzele în care declaraţia martorului absent a fost temeiul unic sau decisiv pentru condamnarea reclamantului, ci şi în cauzele în care aceasta a considerat că nu este clar dacă proba respectivă a fost unică sau decisivă, dar, cu toate acestea, a fost convinsă că avea o pondere mare şi admiterea sa ar fi dezavantajat apărarea. Amploarea măsurilor de contrabalansare necesare pentru ca un proces să fie considerat echitabil ar depinde de ponderea declaraţiei martorului absent. Cu cât este mai importantă declaraţia respectivă, cu atât mai mare este importanţa măsurilor de contrabalansare pentru ca procesul în ansamblu să fie considerat echitabil (a se vedea, de asemenea, Boyets, pct. 76 şi Valdhuter împotriva României, nr. 70.792/10, pct. 45, 27 iunie 2017) .

Existenţa unor suficiente măsuri de contrabalansare, inclusiv măsuri care să permită să se efectueze o apreciere echitabilă şi adecvată a fiabilităţii declaraţiei martorului absent se fundamentează pe următoarele elemente care sunt relevante în acest context: a) dacă instanţa de fond a examinat cu precauţie declaraţia neverificată a unui martor absent; b) dacă instanţele naţionale au făcut o motivare detaliată; c) dacă există probe coroborate în susţinerea declaraţiilor neverificate ale martorului; d) dacă reclamantul sau apărătorul său a avut posibilitatea de a pune întrebări martorului în faza de urmărire penală; e) dacă apărarea a avut posibilitatea să pună propriile întrebări martorului în mod indirect în cursul procesului; f) dacă inculpatul a avut posibilitatea să prezinte propria versiune a evenimentelor şi să pună la îndoială credibilitatea martorului absent (cauza Schatschaschwili, pct. 125 - 131) ."

Instanţa de control judiciar în reevaluarea mijloacelor de probă administrate a avut în vedere declaraţiile martorului E., din cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, faţă de imposibilitatea audierii sale în apel, ca urmare a decesului acestuia, precum şi declaraţiile martorelor J. şi K., audiate în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, precum şi a martorului L., audiat numai în cursul urmăririi penale. Înalta Curte a aplicat principiile şi criteriile din cauzele Al-Khawaja şi Tahery şi Schatschaschwili împotriva Germaniei, Marea

Cameră, considerând că declaraţiile martorilor E., J., K., L. nu au reprezentat temeiul unic sau decis în condamnarea inculpatului B., ci au existat suficiente elemente de contrabalansare a acestora, respectiv şi cu declaraţiile martorilor H. şi M., care au fost audiaţi, în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa primei instanţă, al căror conţinut a fost expus mai sus, nefiind solicitată reaudierea acestora, aşa încât mijloacele de probă fiind necontestate, se bucură de forţă probantă, care se coroborează, cu promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 13 decembrie 2012, precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice între T. şi F., precum şi cele între martorul E. şi inculpatul A. al căror conţinut a fost prezentat mai sus, precum şi cu procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din 14 iunie 2017 purtată între martorul E. şi inculpatul B., al cărui conţinut a fost prezentat, precum şi cu celelalte mijloace de probă mai sus indicate, respectiv cu procesele-verbale de redare a convorbirii telefonice purtată la 7 mai 2017 între inculpatul B. şi o interlocutoare, a convorbirii telefonice purtată tot la 7 mai 2017 între J. şi inculpatul B., cu procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice între o Doamnă şi J., ale căror conţinuturi, au fost prezentate, având caracter exemplificativ şi relevant pentru contribuţia apelantului inculpat B.

De asemenea, în declaraţia martorului E. dată la prima instanţă, acestuia i-au fost puse întrebări de avocatul inculpatului A., fiind făcute referiri şi la inculpatul B., în declaraţia martorei K. dată în prima instanţă i-au fost puse întrebări de către inculpatul B., declaraţia martorei J., dată în primă instanţă conţine referire de detaliu cu privire la contribuţia inculpatului B., toate acestea mijloace de probă fiind avute în vedere de prima instanţă pe care le-a analizat în procesul de evaluare a probelor, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei, pentru ambele infracţiuni de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpatului B., iar inculpatul prin intermediul apărătorului său a avut posibilitatea să pună la îndoială credibilitatea martorului care a decedat.

Înalta Curte consideră că declaraţiile martorilor E., G., F., H., J., K., M., L., mai sus expuse, se coroborează cu promisiunea de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 2012, cu celelalte mijloace de probă mai sus menţionate, cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice între T. şi F., precum şi cele între martorul E. şi inculpatul A., cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate la 14 iunie 2017 între martorul E. şi inculpatul B., cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate la 7 mai 2017 între o interlocutoare şi inculpatul B., între inculpatul B. şi martora J., între o Doamnă şi martora J., mijloace de probă care dovedesc baza factuală reţinută legal şi temeinic de prima instanţă.

Astfel, în drept faptele inculpaţilor A. şi inculpatul B., care în perioada octombrie - decembrie 2013 au pretins şi au primit de la numitul E. suma de 13.500 de euro, promiţând în schimb că îi vor determina pe judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care aveau de soluţionat recursurile cu privire la propunerile şi cererile vizând măsurile preventive în Dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, judecători asupra cărora au lăsat să se creadă că au influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului E., întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor.

De asemenea, fapta inculpatului B., care în luna mai 2017 a pretins de la familia numitului H., persoană care fusese reţinută pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat suma de 1.500 de euro, promiţând în schimb că îl va determina pe procurorul care avea în lucru Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, procuror asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, în vederea neluării altor măsuri preventive privative de libertate faţă de persoana reţinută, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen.

Din materialul probator administrat şi apreciat coroborat a rezultat că infracţiunile de trafic de influenţă există şi au fost săvârşite de apelantul inculpat B., în condiţiile bazei factuale stabilite de prima instanţă.

Infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută la art. 291 din C. pen. este o infracţiune de corupţie şi face parte din categoria infracţiunilor cu consumare anticipată, deoarece simpla pretindere de bani sau foloase şi simpla acceptare de promisiuni sunt suficiente pentru a consuma infracţiunea.

În actuala reglementare a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., legiuitorul a prevăzut o condiţie nou necesară pentru realizarea condiţiei de tipicitate obiective a incriminării, şi anume ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Aşadar, această condiţie presupune asumarea din partea făptuitorului a angajamentului de a-l determina pe funcţionar să adopte conduita ce formează obiectul vânzării-cumpărării de influenţă, ceea ce echivalează cu o garantare a reuşitei intervenţiei.

În contextul concret al cauzei, condiţia de tipicitate obiectivă a celor două infracţiuni de trafic de influenţă comise de apelantul inculpat B. este dată de acţiunile de pretindere şi primire a sumei de 13.500 de euro, promiţând martorului E. că îi va determina pe judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care aveau de soluţionat recursurile cu privire la propunerile şi cererile vizând măsurile preventive în Dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, judecători asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest a numitului E., precum şi de a pretinde a sumei de 1.500 de euro, de la martorul H., promiţând că îl va determina pe procurorul care avea în lucru Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, procuror asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intră în îndatoririle acestuia de serviciu, în vederea neluării altor măsuri preventive privative de libertate faţă de persoana reţinută.

Acţiunile de pretindere şi primire, precum şi promisiunea inculpatului B. făcută numitului E. de determinare a judecătorilor din dosarul mai sus menţionat, asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest a numitului E., precum şi acţiunea de pretindere şi promisiunea făcută numitului H. de determinare a procurorului care avea în lucru dosarul menţionat, procuror asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intră în îndatoririle acestuia de serviciu, în vederea neluării altor măsuri preventive privative de libertate faţă de persoana reţinută, au rezultat din mijloacele de probă mai sus menţionate şi al căror conţinut expres a fost expus, în detaliu, cu privire la contribuţia inculpatului B., fiind dovedită recunoaşterea primirii sumei de bani, discuţiile purtate cu privire la judecătorii completelor de judecată, la soluţia de punere în libertate a numitului E., împrejurarea remiterii sumelor de bani judecătorului, precum şi pretinderea sumei de bani, discuţiile purtate cu privire la remiterea sumei respective în vederea neluării altor măsuri preventive privative de libertate a numitului H., au format convingerea dincolo de orice îndoială rezonabilă cu privire la acţiunile concrete comise de inculpatul B., infirmând poziţia acestuia de nerecunoaştere a celor două infracţiuni, aşa cum rezultă din declaraţia apelantului inculpat din faţa instanţei de apel, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

Urmările imediate ale infracţiunilor de trafic de influenţă s-au concretizat în starea de pericol pentru societate, respectiv inducerea unui sentiment de neîncredere şi insecuritate cetăţenilor în activitatea de judecată şi de aplicare a legii în procese penale.

Legătura de cauzalitate a rezultat din săvârşirea faptelor.

Sub aspectul condiţiei de tipicitate subiectivă, apelantul inculpat B. a comis cele două infracţiuni de trafic de influenţă sub forma intenţiei directe.

Înalta Curte consideră că toate condiţiile de tipicitate ale celor două infracţiuni, atât obiective, cât şi subiective au fost îndeplinite, standardul de evaluare asupra întregului material probator administrat, aşa cum a fost reevaluat, de către instanţa de control judiciar a condus la convingerea că au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, infracţiunile săvârşite de apelantul inculpat B.

Criticile formulate de apelantul inculpat B. cu privire la ambele infracţiuni de trafic de influenţă, precum şi solicitarea de achitare a inculpatului pe dispoziţiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen., inexistenţa faptelor, sunt nefondate, întrucât în declaraţia martorului E. dată în cursul urmăririi penale la 28 noiembrie 2016 acesta menţionează expres pretinderea sumei de 13.500 euro, de către inculpatul B., modul cum va fi împărţită şi scopul acesteia şi numele judecătorului căruia îi va fi destinată această sumă, astfel".B. a precizat că are influenţă pe lângă mai mulţi judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, dintre aceştia menţionând doar numele judecătorului U., deoarece a fost coleg de generaţie cu mai mai mulţi dintre aceştia şi "sunt ai mei"...cu aceeaşi ocazie, B. mi-a spus că pentru a fi pus liber, trebuie să-i dau suma de 13.500 euro, explicându-mi că din aceştia, 3.000 euro reprezentau suma pe care trebuie să o dea pentru repartizarea dosarului la judecătorul U., 10.000 euro erau banii pentru judecător, iar restul 500 euro reprezentau banii pentru cheltuielile ocazionate de deplasările acestuia şi diversele întâlniri pe care trebuia să le aibă pentru a rezolva punerea sa în libertate".

Această declaraţie se coroborează cu declaraţia aceluiaşi martor în primă instanţă la data de 4 octombrie 2019 din care rezultă că suma a fost dată ambilor inculpaţi, astfel "B. şi A. au mers la casa de schimb a naşului meu pe bld. Magheru, unde s-au întâlnit cu acesta şi cu F. cei doi avocaţi primind suma de 13.000 euro. La scurt timp am avut termen de judecată la Curtea de Apel Bucureşti unde nu am fost pus în libertate, deşi judecătorul U. se afla în completul de judecată. La acel termen de judecată am fost asistat de dl. B. Anterior îi spusesem avocatului meu să se retragă pentru a fi asistat de B. După un timp, ducă ce a fost arestat dl. judecător U. m-am întâlnit la curtea de aer a Penitenciarului Rahova cu acesta şi l-am întrebat de ce nu am fost pus în libertate deşi eu îi dădusem suma de 13.000 euro. Judecătorul mi-a spus că nu a primit nici un ban de la B. Judecătorul mi-a mai spus că anterior a mai colaborat cu B. însă în ultima vreme avocatul avea datorii la casinouri şi nu se mai ţinea de cuvânt...".

Declaraţiile martorului E. se coroborează şi cu declaraţiile martorilor G. şi F., ale căror conţinuturi de la urmărire penală, primă instanţă şi apel au fost expuse, precum şi cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice între T. şi F., între E. şi inculpatul A. şi între E. şi inculpatul B. ale căror conţinuturi au fost expuse, exemplificând din acestea "B.:Tu crezi că mai sunt vremurile de acum 20 de ani!? Păi, eu nu făceam toate şmecheriile, dar nu mai...Poţi să mai faci acum ceva? Tu nu vezi cum s-au dus toţi la puşcărie, pe rând, pe rând, pe rând. Nu mai merge cum a...A mers până acum... E.: Şi e . . . . . . . . . .B.: Din cauza la dobitocii ăştia de avocaţi tâmpiţi care s-au dus şi au forţat nota cu orice chip să ia ei... E.: Şi acesta...judecătorul U. mi-a ...mi-a zis, zice:"Domnule, nu mi-a dat nici un ban acela, că dacă îmi dădea îţi dădeam drumu!" B.: Ete! Dă-l bă, în...[cuvânt obscen]...mea de mincinos! Ce să-ţi mai spună acela? Dă-l dracu’ de...! E.: El aşa a zis:"Dom’le, am lucrat cu acela, dar acum..." B.:; Lasă, mă... E.:"În ultima perioadă...nu mai mi-a făcut nimic pentru că m-a ars". B.: Da. Te-a...I-am ars...I-am ars că nu îmi mai făcea el treabă, boul dracu! Dobitoc. Că el dacă rămânea cu mine nu mai era la puşcărie acum. Şi eu ce făceam cu el?! Când aveam 100.000:

"Na, mă! ..."

Astfel, din mijloacele de probă mai sus menţionate, precum şi ale celorlalte ce au fost precizate, a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul B. a pretins şi a primit suma de 13.500 de euro, promiţând numitului E., că îl va determina pe judecătorul U. să înceteze starea de arest a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, aşa încât aspectele susţinute de apărătorul apelantului inculpat

B. au fost infirmate de ansamblul tuturor mijloacelor de probă administrate şi examinate coroborat de către instanţa de control judiciar.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere aspectele invocate de apărătorul inculpatului B. referitor la calitatea de martor denunţător al lui

E., în raport, cu art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. şi valoarea probantă a declaraţiilor acestuia, întrucât în cauză, martorul E. care a formulat denunţ nu a fost şi martor protejat, aşa încât audierea sa în faţa primei instanţe a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale, iar valoarea probantă a declaraţiilor acestuia a fost evaluată coroborat cu ansamblul celorlalte mijloace de probă administrate, în condiţiile art. 103 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., precum şi cu criteriile şi principiile statuate în cauzele Al-Khawaja şi Tahery şi cauza Schatschaschwili împotriva Germaniei, Marea Cameră, în condiţiile expuse.

De altfel, prin decizia 59 din 22 ianuarie 2019 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 639 din 1 august 2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. a) pct. 1 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi a constatat că dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În considerentele deciziei mai sus menţionate la pct. 47 şi 51 se menţionează că "pct. 47 În cazul în care denunţătorul nu dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile, denunţătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică şi contradictorie, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorilor. (...) pct. 51. Or, astfel cum s-a arătat, spre deosebire de vechea reglementare, C. proc. pen. a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. Dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declaraţiei martorilor, rămân de actualitate considerentele reliefate de literatura de specialitate clasică, potrivit cărora numai adânca şi serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezăşie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declaraţiilor făcute de martori."

Or, valoarea probantă a declaraţiilor martorului E., nefiind martor protejat a fost evaluată coroborat, în raport, cu celelalte mijloace de probă administrate, martorul neputând fi audiat de instanţa de apel, întrucât a decedat, dându-se eficienţă jurisprudenţei instanţei de contencios european, aşa cum s-a menţionat mai sus, ceea ce infirmă susţinerile apărătorului apelantului inculpat B.

Înalta Curte a constatat că fapta inculpatului B. există, întrunind toate condiţiile de tipicitate prevăzute pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., atât sub aspect obiectiv, acţiunile de pretindere şi primire a sumei de 13.500 euro fiind dovedite, precum şi promisiunea făcută de inculpat martorului E. cu privire la punerea sa în libertate, ca urmare a remiterii unei sume de bani judecătorului, lăsând să se creadă că are influenţă asupra acestuia, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, aşa încât nici solicitarea de achitare a inculpatului B. în temeiul art. 16 alin. (1) teza I, fapta nu este prevăzută de legea penală, din C. proc. pen., nu se susţine.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici criticile apărătorului apelant inculpat B. cu privire la cea de-a doua infracţiune de trafic de influenţă, apreciind că ar există contradicţii între declaraţiile martorei J. şi înregistrări, precum şi inexistenţa unei convorbiri telefonice între K. şi inculpatul B., întrucât din amplul proces de prezentare şi analiză de către instanţa de control judiciar asupra declaraţiilor martorilor H., K., J., M., L., ce se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirii telefonice purtată la 7 mai 2017 între inculpatul B. şi o interlocutoare, a convorbirii telefonice purtată tot la 7 mai 2017 între J. şi inculpatul B., cu procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice tot din 7 mai 2017 între o Doamnă şi J., expuse în detaliu, a rezultat că pretinderea sumei de 1.500 euro şi promisiunea făcută martorului H., de determinare a procurorului care avea în lucru dosarul menţionat, procuror asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intră în îndatoririle acestuia de serviciu, în vederea neluării altor măsuri preventive privative de libertate faţă de persoana reţinută.

Astfel, cu titlu exemplificativ în declaraţia dată de martora K. la 12 septembrie 2018 la procuror, aceasta a menţionat că ..."în dimineaţa zilei următoare, nu pot preciza ora exactă, m-a sunat avocatul ... şi mi-a zis că trebuie să-i aduc încă 1500 de euro, pe lângă cei 500 pe care-i dădusem ca onorar, întrucât aşa a stabilit cu mama mea, J. Totodată, avocatul ... mi-a zis că aceşti bani sunt pentru ca el să intervină pe lângă organele de cercetare penală ca să-l elibereze pe tatăl meu H. Textual am înţeles de la avocat că "are el pe cineva care să-l dea afară", iar în declaraţia aceleiaşi martore K. de la 21 februarie 2020 în faţa primei instanţe a precizat că "îmi menţin declaraţia dată în faţa procurorului. Nu au fost făcute presiuni asupra mea...", aspecte ce se coroborează cu declaraţia martorei J. din declaraţia dată în faţa primei instanţe la 17 ianuarie 2020 "...I-am cerut dlui avocat să facă eforturi pentru ca soţul meu să fie pus în libertate. Nu mai ţin minte dacă tot în aceeaşi seară sau a doua zi, dar înclin să cred că s-a întâmplat a doua zi, B. mi-a spus că mai este nevoie să îi plătesc 1.500 euro pentru ca soţul meu să fie pus în libertate...Mi-a spus următoarea frază "măi fetiţo eu am oamenii mei" ce se coroborează şi cu procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice purtată tot la 7 mai 2017 între J. şi inculpatul B. din care rezultă contribuţia acestuia din urmă la săvârşirea faptei, astfel:

"B.: Da. O să vorbesc eu cu băieţii. J.: Păi...Trebuia să-mi spuneţi mie! Eu am înţeles că dumneavoastră atâta aţi cerut, şi nu ştiu ce mai cereţi . . . . . . . . . .B.:Nu putem să vorbim la telefon, doamnă! Lăsaţi că vorbesc cu ei, că ei au înţeles ăăă...ce le-am spus eu! Aţi înţeles? J.: E!Dacă tot e problemă, măcar...dacă tot e ceva, măcar dă-mi-l afară! B.: Păi vreau să-l dau afară pe băiat! Da ce...suntem nebuni la cap? Ce facem aici? J.: Păi...trebuie dat afară! B.: Ştiu eu să mă [neinteligibil.n.n.]...Sta...aveţi răbdare că nu mai vorbesc la...prostii la telefon!...Ce să vorbesc cu dumneavoastră? J.: Are vreo şansă astăzi? ...

B.: Da!... B.: Aşa, şi nevastă-sa a început să smiorcăie ca de obicei la telefon...[neinteligibil.n.n.]...Păi tu ştii ce i-am spus? E, uite, mă duc! Dar dacă cumva nu-mi trimiţi banii mâine la ora 10, eu nu mai mă duc! Eu nu ştiam pentru...câţi sunt, cum e situaţia, înţelegeţi? J.:Î! Da, şi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .B.: Pe urmă, ea mă sună şi-mi spune, zice:

"Domnu’avocat, vedeţi că-i cu...nu mai e el singur, zice, mai sunt... mai e cu trei inşi! Şi mai e şi o fată cu ei!..." Deci e...!... în afară de jegosu’ acesta de Hasan . . . . . . . . . . . . B.: Am adinea...adineauri am...vorbit cu fata dumneavoastră. J.: Cu cine? B.: Adineauri am vorbit cu fata dumneavoastră! J.: Da, m-a sunt fata acum . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .B.: Da. J.: Da. ..da, mi-a zis că...ce-aţi cerut, să fie pregătiţi pentru azi, da’...noi ce dăm, dăm pentru o singură persoană? B.: Pentru el, că ăilalţi n-au treabă cu ce facem noi! J.: Ă...pă... ca să vă spun sincer, nu dispun de suma asta, es... nici nu m-aşteptam la suma asta! Nici nu mă aşteptam!... B.: Da! J.: Bună, domnu’ avocat! Ce rugăminte am eu la dumneavoastră...? Eu pentru astăzi sunt pregătită, da’ întâi daţi-mi-l afară, vă rog frumos! B.: Doamnă, să vină ei cu ce trebuie şi vorbim noi ce facem. J.: Da, nicio problemă! Do. ..eu am rezolvat... B.: Nu v-am spus că nu, nu...Doamnă!...În afară de asta nu vă costă un cent...: Poftim? B.: În afară de ce aţi plătit aseară...: Aşa . . . . . . . . . .B.: Dacă nu ca mine, nu vă costă un cent! Numai condiţia este să fie la mine! J.: Bineînţeles! Da’ mi-l daţi afară! Aşa, făcând...Nu-i corect!...", precum şi cu procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din 7 mai 2017 între J. şi "Doamnă" rezultă suma pretinsă de inculpatul B., astfel:

"Doamnă: M-a sunt românul, avocatul. J.: Şi? Doamnă: Şi a zis că la ora 15:00 să fim acolo, la procuratură şi să venim pregătiţi. De unde dracu luăm bani? J.: Să venim pregătiţi? Doamnă: Da! Că s-ar putea să se rezolve. J.: Şi câţi bani? Doamnă: 1.500 (n.l posibil euro) ...: Şi ce a zis? Că îl scapă? Doamnă: A zis că s-ar putea să se rezolva, "veniţi pregătiţi, că s-ar putea să se rezolve".J.: Păi pregătiţi cu câţi bani măi? Doamnă: Nu auzi? Ţi-am zis cu 1.500, că a zis românul de aseară, mi-a zis că nu mai vorbim la telefon, nu mi-a repetat. J.: Dă-l afară, întâi! Şi apoi îţi dau banii. Cine a vorbit cu el? Doamnă: Y.!."

Faţă de cele menţionate, nici solicitarea de achitare în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen. şi nici aceea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) teza I din C. proc. pen. privind cea de-a doua infracţiune de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B. nu pot fi avute în vedere, întrucât materialul probator administrat a evidenţiat existenţa faptei comisă de inculpatul B. sub forma pretinderii sumei de 1.500 euro şi promisiunea făcută martorului H. de a-l determina pe determina pe procurorul care avea în lucru dosarul menţionat, procuror asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intră în îndatoririle acestuia de serviciu, în vederea neluării altor măsuri preventive privative de libertate faţă de persoana reţinută, precum şi îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, referitoare la suma pretinsă, promisiunea făcută, intenţia inculpatului fiind directă, aşa cum rezultă din mijloacele de probă amplu analizate.

Totodată, din materialul probator expus şi analizat amplu de instanţa de control judiciar a rezultat că acesta a fost variat, de la declaraţii testimoniale, înscrisuri la procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice în concret arătate, ce a dovedit contribuţia inculpatului B. la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fiind suficient în răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului B. cu privire la cele două infracţiuni de trafic de influenţă, aşa încât solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nu este fondată.

Înalta Curte consideră că nici motivul de apel invocat în subsidiar şi susţinut oral referitor la reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului B., în sensul reducerii pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 din C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nu este fondat.

Instanţa de control judiciar consideră că prima instanţă a făcut o riguroasă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen., referitor la stabilirea pedepselor principale pentru fiecare infracţiune de trafic de influenţă comisă de inculpatul B., precum şi a pedepsei rezultante, cu executare în regim privativ de libertate, reţinând că inculpatul a comis două infracţiuni de trafic de influenţă de o gravitate ridicată, în calitate de avocat, prin pretinderea şi primirea şi respectiv pretinderea unor sume mari de bani de la persoane reţinute sau arestate preventiv, cărora le-a promis că prin influenţa pe care o au pe lângă judecător şi procuror, pot obţine punerea în libertate a persoanelor private de libertate, una dintre persoanele căreia i s-a promis punerea în libertate este un inculpat periculos, cercetat pentru infracţiuni grave, că va interveni şi mitui pe judecător şi procuror, pentru ca aceştia să fie puşi în libertate, apreciind că faptele aduc atingere justiţiei, percepţiei colective despre justiţie, precum şi profesiei de avocat, inculpatul nu are antecedente penale, nu a recunoscut faptele, însă a avut o conduită procesuală corectă prezentându-se la fiecare termen de judecată, fără a tergiversa soluţionarea cauzei.

Înalta Curte consideră că prima instanţă a stabilit judicios în mod diferenţiat cuantumurile pedepselor orientate peste medie de 4 ani închisoare şi sub medie, respectiv 3 ani închisoare pentru fiecare dintre infracţiunile de trafic de influenţă, (pedeapsa prevăzută de lege fiind între 2 şi 7 ani închisoare), întrucât modalităţile de săvârşirea ale infracţiunilor, valoarea socială ocrotită atinsă prin faptele de corupţie săvârşite, aducând atingere activităţii de judecată, încrederii în judecători şi procurori, în modul în care se interpretează şi aplică legea, natura şi scopurile urmărite, sumele de bani încasate fiind relativ mari şi destinate pentru judecător şi procuror pentru punerea în libertate a persoanelor private de libertate, calitatea în care au fost comise faptele, aceea de avocat, aducând şi atingere valorilor şi principiilor care caracterizează profesia, în condiţiile în care acesta avea obligaţia profesională să asigure o legală exercitare a dreptului la apărare.

Cuantumul pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, este singura în măsură să asigure realizarea funcţiilor pedepsei, atât aceea de exemplaritate, coercitivă, cât şi cea preventiv-educativă în schimbarea conduitei apelantului inculpat B. în a mai săvârşi infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

De asemenea, prima instanţă a respectat şi principiul proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul de personalitate al inculpatului, care, deşi nu are antecedente penale şi a avut o conduită pozitivă în sensul de a se prezenta la termenele de judecată, nu a recunoscut infracţiunile comise, deşi materialul probator administrat a infirmat atitudinea adoptată de acesta.

Înalta Curte constată că împrejurarea decesului soţiei inculpatului nu poate fi avută în vedere, ca o circumstanţă personală prioritară, ci a fost reţinută în contextul celorlalte circumstanţe personale ale inculpatului B. care, însă nu pot să prevaleze, în raport, cu infracţiunile de trafic de influenţă comise în modalităţile agravante arătate, care au adus atingere justiţiei şi profesiei de avocat, astfel că pedepsele pentru infracţiunile săvârşite nu se pot reduce, nefiind nici alte probe sub aspectul circumstanţierii care să poate fi analizate.

Totodată, nici modalitatea de executare solicitată, aceea de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă, atâta timp cât cuantumurile iniţiale stabilite nu au fost reduse, pedeapsa de 5 ani închisoare, excedând condiţiei prevăzute la art. 91 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care statuează ca pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, să fie închisoarea de cel mult 3 ani.

În raport cu cele menţionate, instanţa de control judiciar constată că sentinţa pronunţată de prima instanţă privind pe apelantul inculpat B. este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar toate motivele de apel invocate de acesta, atât în scris şi susţinute şi completate oral de apărătorul acestuia, sunt nefondate.

Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, aşa încât toate motivele de apel formulate de ambii apelanţi inculpaţi nu sunt întemeiate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 116/F din data de 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. se vor obliga apelanţii inculpaţi B. şi A. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în sumă de 1000 RON, va rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 116/F din data de 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. obligă apelanţii inculpaţi B. şi A. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în sumă de 1.000 RON, va rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 10 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM