Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 377/RC/2020 AI generated

Scope of cassation review: exclusion of factual re-evaluation and subjective intent from Art. 438(1)(7) CPP in murder conviction based on established causal link.

Case Number Decizia nr. 377/RC/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice dismissed the defendant's cassation appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s decision which maintained a 17-year imprisonment sentence (15 years for murder plus 2 years from a prior suspended sentence due to recidivism) and 150,000 RON in moral damages for the victim's father. The case involved a criminal appeal against a conviction for murder under Article 188(1) of the Penal Code, where the defendant challenged the causal link between his act (stabbing the victim with a bayonet-type knife during a spontaneous conflict) and the victim's death 12 days later, arguing that medical negligence and subsequent intercostal artery rupture during hospitalization broke the causal chain, and contending that the subjective element of intent was absent. The Court held that the cassation proceedings, limited to points of law under Article 438 of the Code of Criminal Procedure, do not permit the re-evaluation of factual findings or the reassessment of the subjective element of guilt, as these were definitively established by the lower instances; the expert medical evidence conclusively established the causal link between the initial stabbing and the death, and the increase in total sentencing due to the revocation of a prior suspension was legally valid, thus the original conviction and penalty remain in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 188 alin. (1) C. pen, art. 41 C. pen, art. 67 alin. (2) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen, art. 72 C. pen, art. 399 alin. (1) C. proc. pen; Scope of cassation review: exclusion of factual re-evaluation and subjective intent from Art. 438(1)(7) CPP in murder conviction based on established causal link: The case involved a criminal appeal against a conviction for murder under Article 188(1) of the Penal Code, where the defendant challenged the causal link between his act (stabbing the victim with a bayonet-type knife during a spontaneous conflict) and the victim's death 12 days later, arguing that medical negligence and subsequent intercostal artery rupture during hospitalization broke the causal chain, and contending that the subjective element of intent was absent. The Court held that the cassation proceedings, limited to points of law under Article 438 of the Code of Criminal Procedure, do not permit the re-evaluation of factual findings or the reassessment of the subjective element of guilt, as these were definitively established by the lower instances; the expert medical evidence conclusively established the causal link between the initial stabbing and the death, and the increase in total sentencing due to the revocation of a prior suspension was legally valid, thus the original conviction and penalty remain in force.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation sentencing murder subjective law medical evidence criminal negligence

Cited Legislation

AI generated
art. 188 alin. (1) C. pen
140 din 18 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, în baza art. 188 alin. (1) C. pen.
art. 41 C. pen
Prin Sentinţa penală nr. 140 din 18 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, în baza art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
art. 67 alin. (2) C. pen
În baza art. 67 alin. (2) C. pen.
art. 65 alin. (1) C. pen
art. 72 C. pen
art. 399 alin. (1) C. proc. pen
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.
art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen
d) şi art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen.
art. 7 din Legea nr. 76/2008
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

The main legal basis cited in the final operative outcome for dismissing the cassation appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 140 din 18 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, în baza art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 5 ani; în baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa stabilită perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 16.02.2018 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat.

În temeiul art. 108 alin. (1) lit. d) şi art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a cuţitului tip baionetă în lungime totală de 35 cm, având lama în lungime de 23 cm şi lăţime de 2 cm, mâner cu plăsele de texolit şi gardă circulară tip inel introducere baionetă, inscripţia AK -47 CCCP.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 27.742,78 RON cu titlu de despăgubiri materiale, cu dobânda legală aferentă până la plata integrală a debitului.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg. Jiu şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3.035,63 RON cu titlu de despăgubiri materiale, cu dobânda legală aferentă până la plata integrală a debitului.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Tg. Jiu şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.693,78 RON cu titlu de despăgubiri materiale, cu dobânda legală aferentă până la plata integrală a debitului.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 10.000 RON despăgubiri materiale şi 150.000 RON daune morale.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocaţilor din oficiu rămânând în sarcina statului; în baza art. 276 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli judiciare către partea civilă B..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 113/P/2018 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor în stare de recidivă, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 15.02.2018, în jurul orei 22:00, a lovit cu un obiect tăietor-înţepător (cuţit tip baionetă), în zona toraco-abdominală, persoana vătămată C., provocându-i leziuni de arteră intercostală, hemitorace stâng, leziuni la nivelul pericardului, plămânului, diafragmului, colonului, splinei şi pancreasului, în urma cărora, la data de 27.02.2018, victima a decedat.

Tribunalul a respins cererea inculpatului de judecare conform procedurii aplicabile în cazul recunoaşterii învinuirii; s-a apreciat că inculpatul a invocat aspecte de fapt care ar putea fi valorificate sub forma legitimei apărări sau provocării, care nu au fost reţinute în rechizitoriu şi pentru stabilirea cărora este necesară administrarea de probe.

Coroborând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a constatat în fapt că, în data de 15.02.2018, după ce consumaseră o cantitate însemnată de alcool atât în timpul zilei, cât şi în cursul serii, victima C. şi inculpatul A. se aflau la domiciliul acestuia din urmă, situat în mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj şi, la un moment dat, între cei doi a intervenit un conflict spontan, context în care inculpatul A. i-a aplicat victimei o lovitură în zona pieptului, cu un cuţit cu lama de 23 cm, victima decedând la data de 27.02.2018 în Spitalul Clinic Universitar Tg. Mureş.

Această stare de fapt nu a fost contestată de inculpat, care a susţinut însă că a acţionat în stare de legitimă apărare, sau cel puţin de provocare, precum şi că între lovitura aplicată victimei şi decesul acesteia nu există legătură de cauzalitate, decesul fiind cauzat de o culpă medicală, apărări pe care instanţa de fond le-a înlăturat, apreciind în acest sens că susţinerile inculpatului în sensul că victima l-ar fi atacat prima şi i-ar fi produs o leziune în zona abdomenului, nu au putut fi reţinute întrucât, pe lângă faptul că inculpatul a relatat de fiecare dată o altă versiune a dinamicii conflictului, afirmaţiile acestuia nu s-au coroborat cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. În prezenta cauză s-a apreciat de instanţa de fond că nu există probe care să susţină relatările inculpatului referitoare la presupusul atac al victimei, relatări contradictorii de altfel, iar din fotografiile judiciare aflate la fila x, d.u.p. s-a reţinut că inculpatul prezenta în seara conflictului o plagă tăiată superficială, transversală, dispusă în partea superioară a abdomenului, localizarea şi caracteristicile acesteia făcând mai plauzibilă ipoteza în care inculpatul s-a autoagresat realizând gravitatea faptei comise, fie din remuşcare, fie din teamă de repercusiuni, decât cea în care a fost agresat de victimă cu un briceag. Caracteristicile plăgii care au susţinut această concluzie sunt lungimea mare a acesteia, cuprinzând abdomenul dintr-o parte în alta, adâncimea uniformă a plăgii pe întreaga lungime, superficialitatea acesteia precum şi forma perfectă, liniară. De asemenea, din redarea dialogului dintre victimă şi inculpat, înregistrat de inculpat cu telefonul mobil, a rezultat cu evidenţă că victima nu l-a atacat pe inculpat atât timp cât, imediat după ce a fost înjunghiat cu cuţitul în piept, victima şi-a exprimat nedumerirea cu privire la acţiunea inculpatului, fiind evident că dialogul între victimă şi inculpat nu ar mai fi avut loc dacă victima ar fi încercat prima să îl lovească sau l-ar fi lovit cu briceagul pe inculpat.

A mai susţinut inculpatul că instanţa ar trebui să reţină în favoarea sa cel puţin circumstanţa atenuantă legală a provocării, arătând că refuzul victimei de a părăsi domiciliul inculpatului, ameninţările şi limbajul licenţios folosit de acesta la adresa concubinei şi membrilor familiei inculpatului l-au determinat pe acesta să îşi piardă controlul şi să-l agreseze.

Din probele administrate în cauză, inclusiv declaraţiile concubinei, mamei şi mătuşii inculpatului, instanţa de fond a reţinut că, că între inculpat şi victimă exista o relaţie de prietenie, cei doi fiind foarte apropiaţi. Din cauza comportamentului nociv şi autodistructiv pe care îl aveau când erau împreună, consumând alcool în cantităţi mari şi diverse substanţe cu proprietăţi psiho-active, membri familiei inculpatului şi concubina acestuia nu erau de acord ca cei doi să-şi petreacă timpul împreună, interzicându-i inculpatului acest lucru. S-a mai reţinut că, în seara conflictului, atât inculpatul cât şi victima se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce consumaseră bere şi două sticle de vodkă, iar inculpatul a declarat că ingerase şi diazepam, xanax şi haloperidol, conform tratamentului prescris de medicul psihiatru. Acceptând chiar că discuţia dintre cei doi ar fi pornit de la refuzul victimei de a pleca de la locuinţa inculpatului şi chiar că acesta din urmă l-ar fi jignit şi ameninţat pe inculpat, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine provocarea, ca şi circumstanţă atenuantă legală, pentru evaluarea stării de tulburare sau de emoţie avându-se în vedere împrejurările concrete ale cauzei, particularităţile psihice ale infractorului, raporturile dintre părţi. Or, între inculpat şi victimă exista o relaţie de prietenie foarte apropiată, inclusiv inculpatul şi membrii familiei acestuia susţinând că victima s-a mai manifestat agresiv fizic cu inculpatul, acesta acceptându-i comportamentul întrucât îl considera "fratele său", relevantă în acest sens fiind convorbirea dintre inculpat şi victimă în cuprinsul căreia inculpatul a iertat victima pentru că acesta l-ar fi lovit. Într-un astfel de context, presupusul refuz al victimei de a părăsi imobilul, injuriile şi ameninţările adresate de acesta, nu puteau să-i producă inculpatului o stare de tulburare sau emoţie de natura celei prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Inculpatul se afla în mod evident într-o stare de agitaţie, de nervozitate, astfel cum a rezultat inclusiv din limbajul folosit de acesta în dialogul cu victima şi ulterior cu operatorul de la 112, stare care, a arătat instanţa de fond, poate fi explicată prin efectul conjugat al cantităţii de alcool şi medicamentelor ingerate, precum şi a afecţiunilor psihice de care suferă, acesta fiind diagnosticat cu tulburare organică de personalitate, tulburare de personalitate disociată şi tulburări mentale şi de comportament cauzate de folosirea drogurilor multiple şi altor substanţe, cu manifestări precum agitaţie psiho-motorie, instabilitate comportamentală, iritabilitate, irascibilitate, tulburări de somn, agresivitate fizică.

Pentru aceste considerente, nefiind dovedit de către inculpat un atac anterior al victimei, instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reţinute legitima apărare - cauză justificativă, excesul neimputabil - cauză de neimputabilitate sau depăşirea limitelor legitimei apărări - circumstanţă atenuantă legală.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului în sensul că, între lovitura aplicată victimei şi decesul acesteia, nu există legătură de cauzalitate, decesul fiind cauzat de o culpă medicală, instanţa de fond a constatat în esenţă că în seara conflictului, victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Tg. Jiu, iar ulterior, în data de 17.02.2018, a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean Tg. Mureş, unde a decedat în data de 27.02.2018.

În cursul urmăririi penale a fost efectuat raportul medico-legal de necropsie nr. 860-A3-162, prin care s-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se şocului hemoragic şi septic ce a survenit în evoluţia tratamentului toraco-abdominal cu plagă tăiată înţepată toraco-abdominală, cu leziune de arteră intercostală, hemotorace stâng, leziuni la nivelul pericardului, plămânului, diafragmului, colonului, splinei şi pancreasului, urmat de infecţie intra-abdominală cu abcese multiple şi peritonită generalizată.

Potrivit noii expertize medico-legale, raportul de expertiză şi avizul Comisiei de avizare depuse la dosarul cauzei în data de 24.04.2019:

1. în urma studierii actelor medicale rezultă că există o singură leziune traumatică, plagă tăiată-înţepată penetrantă toraco-abdominală, care s-a putut produce prin lovire directă cu corp tăietor-înţepător (posibil baionetă) cu o singură lama ascuţită.

2. între leziunea traumatică suferită şi decesul victimei există legătură de cauzalitate.

3. cu privire la leziunea traumatică suferită, poziţia victimă-agresor a fost faţă în faţă,

4. în urma studierii actelor medico-legale şi medicale din dosarul cauzei, leziunea suferită de victimă nu s-a putut produce prin autopropulsie sau heteropropulsie, cădere şi lovire de corp dur.

5. leziunea traumatică (plaga toraco-abdominală) care, în evoluţie, a dus la deces s-a putut produce la data de 15.02.2018.

6. din actele medicale prezente la dosar, precum şi din referatele de specialitate solicitate, rezultă că nu s-au identificat deficienţe medicale în tratamentul acordat victimei, formulându-se concluzia că între traumatismul suferit şi deces există legătură de cauzalitate.

7. având în vedere faptul că leziunile de artere intercostale produc sângerări masive la nivelul cavităţii pleurale, leziunea de arteră intercostală III probabil că a fost produsă ulterior primului act medical din seara zilei de 15.02,2018, prin frecarea capetelor de fractură a coastei III produsă în cadrul heteroagresiunii cu plagă tăiată-înţepată toraco-abdominală, cel mai plauzibil în cadrul manevrelor de mobilizare a pacientului şi favorizată de tromboliză. Această afirmaţie se bazează pe faptul că, la momentul introducerii tubului de pleurostomie au fost evacuaţi doar 120 ml de sânge. Pe de altă parte în cursul toracotomiei efectuate la Spitalul Târgu Jiu (timpul II operator) s-a constatat existenţa doar a unor leziuni la nivelul lingulei, a piramidei bazale şi a pericardului, iar, având în vedere debitul şi calibrul destul de mare a arterelor intercostale, o astfel de leziune nu poate scăpa nedetectată la inspecţia cavităţii pleurale.

8. cel mai probabil, leziunea de arteră intercostală nu a fost provocată în urma procedurilor medicale (explorarea plăgii traumatice, toracotomii repetate) ci, cel mai plauzibil, aceasta s-a produs în urma frecării între capetele fracturate ale coastei III în cadrul mobilizărilor repetate a pacientului efectuate pentru diverse investigaţii medicale (CT, RMN, RTG repetate - necesare pentru evaluarea stării acestuia precum şi pentru stabilirea conduitei corecte terapeutice a acestuia) în cursul spitalizării pacientului, această stare fiind favorizată de tromboliză, din cadrul evoluţiei şocului septico-toxic apărut. Prin urmare, s-a concluzionat că leziunea de arteră intercostală III nu s-a produs în cadrul agresiunii prin plaga toraco-abdominală, aceasta neputând fi consemnată cu ocazia primei consultaţii.

9. datorită faptului că leziunea de arteră intercostală cu hemotorax stâng s-a produs practic în ultima zi de spitalizare a pacientului, ducând la şoc hemoragie suprapus peste cel septico-toxic, s-a apreciat că aceasta s-a produs la un interval mai mare de timp de la data producerii agresiunii (în cadrul spitalizării la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, datorită mobilizărilor repetate pentru investigaţiile medicale, în focarul de fractură a coastei III stg.) şi a fost diagnosticată, respectiv adecvat tratată conform bunelor practici din domeniu de la ora actuală.

10. având în vedere că s-a concluzionat că leziunea de arteră intercostală cu hemotorax stâng şi şoc hemoragie suprapus peste cel septico-toxic a fost diagnosticată prompt şi corect tratată, s-a apreciat că şocul hemoragic nu a putut fi evitat în acest caz.

11. în urma studierii actelor prezente la dosar, nu s-au constatat deficienţe în acordarea îngrijirilor medicale de specialitate care să fi dus la instalarea şocului hemoragic. Acesta s-a suprapus peste şocul septico-toxic, amândouă provocând decesul victimei. Dacă nu s-ar fi produs leziunea de artera intercostală cu hemotorax şi şoc hemoragie în urma mobilizărilor repetate a pacientului pentru diverse investigaţii, s-a apreciat că şocul septico-toxic ar fi condus la acelaşi rezultat (decesul victimei).

Prin urmare, instanţa de fond a arătat că, din cuprinsul expertizei medico-legale, a rezultat atât legătura de cauzalitate dintre leziunea produsă de inculpat victimei şi decesul acestuia din urmă, cât şi absenţa vreunei culpe medicale în tratamentul acordat victimei.

Deşi concluziile raportului de nouă expertiză au fost clare atât în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre lovitura aplicată victimei şi decesul acesteia, cât şi în ceea ce priveşte absenţa culpei medicale, instanţa de fond a apreciat că s-a impus a se face câteva sublinieri, dat fiind referatul medical al Spitalului Clinic Judeţean Tg. Mureş - Clinica de chirurgie din data de 5.03.2019, întocmit la solicitarea medicilor legişti. Astfel, urmare a loviturii aplicate de inculpat victimei în zona stângă a toracelui cu cuţitul tip baionetă, i-a fost produsă acesteia o plagă tăiată înţepată toraco-abdominală care a interesat două coaste, pleura, plămânul, pericardul, diafragmul, pancreasul, colonul şi splina, deci multiple leziuni interne, victima primind îngrijiri medicale la Spitalul Tg. Jiu şi a fost transferată după două zile, respectiv în data de 17.02.2018, la Spitalul Clinic Judeţean Tg. Mureş - Clinica de chirurgie, unde evoluţia acestuia a fost iniţial favorabilă, după care a fost grevată de diverse complicaţii (pneumonie, fistulă gastrică prin decubit de dren, hemotorace prin leziune de arteră intercostală) şi ulterior, deces. Au fost identificate de către medicul primar chirurg deficienţe în managementul iniţial al cazului care au condus la amânarea operaţiei principale cu 4 ore, considerând însă acesta că întârzierea nu a contribuit la deznodământul fatal ulterior, în sprijinul acestei afirmaţii arătând că evoluţia ulterioară, în primele 7 zile, a fost relativ bună, cu un pacient stabil hemodinamic şi tranzit intestinal prezent, cu reluarea alimentaţiei orale, sub tratament conservator bine condus, leziunile abdominale, prin gravitatea lor, putând conduce în continuare la apariţia unei stări septice şi de şoc din următoarele motive: a existat o contaminare fecaloidă masivă şi de durată; a existat o leziune de pancreas care prin natura agresivă a sucului pancreatic poate duce la autodistrugerea ţesuturilor peripancreatice, apariţia de abcese precum şi la digestia şi efracţia unor organe învecinate cum ar fi stomacul, colonul, vasele de sânge; splenectomia a dus la scăderea imunităţii antiinfecţioase, supuraţia de plagă era de aşteptat la orice pacient în condiţiile unei operaţii septice; pneumonia a apărut în contextul unui pacient imobilizat la pat şi ventilat mecanic prin IOT pentru mai multe zile şi cu imunitate scăzută .

În cuprinsul referatului medical întocmit de conf. D. s-a arătat motivat că, cel mai probabil, leziunea de arteră intercostală s-a produs în după amiaza de 27.02.2018, în urma mobilizării pacientului la sala de operaţii, la investigaţii imagistice) prin mişcarea capetelor osoase costale fracturate, având în vedere că leziunea de arteră intercostală era situată exact la nivelul plăgii penetrante de la nivelul peretelui toracic şi că pe tubul de dren s-au exteriorizat 800 ml de sânge doar în după amiaza de 27.02.2018. De asemenea, a precizat medicul că leziunea a fost corect diagnosticată şi tratată, iar atitudinea terapeutică aplicată victimei respectă bunele practici în domeniu la ora actuală.

În concluzie, instanţa de fond a apreciat că există legătură de cauzalitate între leziunea produsă de inculpat victimei şi decesul acestuia din urmă şi că nu a existat o culpă medicală în tratamentul acordat victimei, care să întrerupă legătura de cauzalitate.

Prin urmare, inculpatul a lovit victima cu cuţitul tip baionetă în zona pieptului, provocând decesul acestuia, iar forma de vinovăţia cu care a acţionat este aceea a intenţiei, ce rezultă din zona vizată de lovitură, intensitatea acesteia şi natura obiectului folosit de inculpat.

Instanţa de fond a constatat aşadar că fapta săvârşită de inculpat în condiţiile mai sus expuse întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen., pentru care a fost condamnat, iar la stabilirea pedepsei s-a ţinut seama în concret, că inculpatul, în vârstă de 24 de ani, a absolvit 11 clase, nu avea nici o ocupaţie şi nici loc de muncă la data săvârşirii faptelor, are antecedente penale, fiind condamnat inclusiv pentru săvârşirea de infracţiuni cu violenţă (tâlhărie) şi a adoptat o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, fiind adevărat că acesta suferă de anumite afecţiuni psihice care îl predispun spre un comportament heteroagresiv, dar acestea nu îi abolesc discernământul, iar inculpatul a continuat, după mai multe internări şi tratamente psihiatrice, să consume alcool, deşi ştia că îi este interzis acest lucru, având în vedere tratamentul pe care îl urma. De altfel, s-a arătat în considerentele hotărârii, în acest context, inculpatul a şi săvârşit infracţiunea pe care, cel mai probabil, nu ar fi comis-o dacă nu s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, având în vedere relaţia foarte apropiată dintre el şi victimă, precum şi absenţa unui veritabil mobil care să îl determine pe inculpat să săvârşească o faptă atât de gravă.

În consecinţă, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii în cuantum de 15 ani, instanţa de fond apreciind-o ca proporţională cu gravitatea faptei deduse judecăţii şi deci suficientă pentru a se atinge scopul preventiv, educativ şi coercitiv al pedepsei.

Instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile reglementate de art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 C. civ. pentru a opera răspunderea delictuală a inculpatului A., condamnat pentru săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu-omorul, pentru prejudiciile produse părţilor civile.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi din declaraţiile celor doi martori audiaţi de instanţa de fond a reţinut că, prin fapta sa ilicită, săvârşită cu vinovăţie, inculpatul a produs părţilor civile prejudicii care nu au fost acoperite încă, sens în care s-a reţinut că, urmare a acţiunii ilicite a inculpatului, care a provocat decesul victimei C., s-a produs părţilor civile un prejudiciu material constând în contravaloarea cheltuitelor făcute pentru transportul victimei la spital, tratamentul acordat acesteia, iar ulterior decesului, pentru înmormântarea şi pomenirea victimei. Cuantumul acestor cheltuieli, astfel cum au rezultat din probele administrate în cauză (declaraţii de martori, bonuri fiscale şi chitanţe) s-a reţinut că este de 10.000 RON pentru partea civilă B., 27.742,78 RON pentru partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş, 3035,63 RON pentru partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg. Jiu, respectiv de 2693,78 RON pentru partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Tg. Jiu.

În ceea ce priveşte daune morale, instanţa de fond a apreciat că pretenţiile părţii civile B. sunt parţial întemeiate, suma de 1.000.000 EURO solicitată cu titlu de daune morale fiind justificată în parte, sens în care s-a avut în vedere faptul că prejudiciul moral constă în lezarea onoarei sau reputaţiei unei persoane sau producerea altei suferinţe de ordin psihic şi justifică acordarea unei compensaţii materiale stabilită prin apreciere, avându-se în vedere criteriile care rezultă din cauza dedusă judecăţii. Valoarea prejudiciului moral constă de fapt în evaluarea despăgubirii care va compensa prejudiciul, ce constă în suferinţe de ordin psihic, normele eticii şi echităţii pledând pentru acordarea de daune morale.

S-a apreciat că suma de 150.000 RON reprezintă o reparaţie, dacă nu integrală, măcar justă şi echitabilă, care poate compensa prejudiciul suferit prin pierderea fiului părţii civile, sumele de bani având efecte compensatorii, neconstituind venituri nejustificate pentru partea civilă.

Prin Decizia penală nr. 1670 din 05 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 140 din data de 18 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2018.

S-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 140 din data de 18 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2018.

S-a desfiinţat în parte sentinţa, în ceea ce priveşte latura penală.

În baza art. 864 C. pen. din 1969;

S-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.p. 2407/23.10.2013 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare şi s-a dispus executarea acestei pedeapse alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 17 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus perioada executată, de la 21.05.2012 la 5.06.2012 şi perioada arestului preventiv de la 16.02.2018 la 18.06.2019.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, ce nu sunt contrare prezentei decizii.

S-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 18.06.2019 la zi.

O fost obligat inculpatul la 300 RON, cheltuieli judiciare către apelanta parte civilă B..

A fost obligat inculpatul la 600 RON, cheltuieli judiciare statului.

Restul cheltuielilor judiciare în apel, au rămas în sarcina statului, inclusiv onorariul parţial apărător oficiu, în cuantum de 500 RON.

Examinând apelurile declarate, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:

Inculpatul şi victima C. erau prieteni, obişnuind să consume împreună alcool şi diverse substanţe cu proprietăţi psiho-active. De asemenea, inculpatul şi victima au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, în actul de sesizare a instanţei arătându-se că în seara de 5.09.2017, inculpatul, victima şi o a treia persoană au exercitat acte de violenţă asupra numitului E., procesul penal încetând ca urmare a decesului lui C. şi ca urmare a retragerii plângerii prealabile faţă de ceilalţi doi inculpaţi de către numitul E..

În seara de 15.02.2018, pe fondul consumului de alcool, între inculpat şi victimă a izbucnit un conflict spontan, inculpatul înjunghiind victima în zona pieptului cu un cuţit tip baionetă, în lungime totală de 35 cm, având lama de 23 cm lungime şi 2 cm lăţime. Victima C. a decedat la data de 27.02.2018 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Inculpatul a declarat apel, susţinând că a acţionat în legitimă apărare, deoarece a fost atacat mai întâi cu un cuţit de către victimă.

În mod corect, prima instanţă a respins această apărare a inculpatului, constatând că acesta a prezentat, în cursul declaraţiilor, diferite versiuni ale modului în care s-ar fi produs atacul de către victimă, iar cele declarate avocatului său în seara conflictului diferă de modul în care ulterior a pretins că s-ar fi desfăşurat atacul victimei. Astfel, audiat ca martor, primul apărător al inculpatului a susţinut că acesta i-ar fi menţionat că victima a încercat să îl agreseze pe inculpat cu cuţitul tip baionetă, inculpatul l-a dezarmat şi apoi a lovit victima cu acest cuţit, inculpatul a susţinut în cursul procesului penal şi că victima l-a atacat cu un cuţit tip briceag, ce a fost găsit de familia inculpatului în iarna aceluiaşi an, căzut prin casă. Poliţiştilor sosiţi la faţa locului după apelarea numărului de urgenţă 112, inculpatul le-a declarat că victima i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei şi i-a adresat ameninţări cu moartea, astfel că inculpatul a înjunghiat victima. În motivele de apel, inculpatul a susţinut că a fost rănit şi apoi a respins atacul, s-a luptat cu victima în condiţii dificile, cu mâna stângă, având în mâna dreaptă telefonul mobil cu camera pornită, traiectoria rănii victimei (oblic, de sus în jos), fiind congruentă cu ideea respingerii de către el, cu mâna stângă, a atacului victimei, context în care arma s-a întors în cursul confruntării şi a penetrat corpul victimei.

Or, aşa cum s-a arătat în considerentele sentinţei apelate, starea de legitimă apărare, ca şi cauză justificativă, trebuie probată de cel care o invocă, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (2) C. pen. iar diferitele variante prezentate de inculpat nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză şi, contrar susţinerilor apelantului inculpat, instanţa de fond a avut în vedere depoziţia primului apărător al inculpatului, audiat ca martor în cauză, precum şi restul probelor, inclusiv înregistrarea dialogului dintre victimă şi inculpat, făcută de inculpat cu telefonul mobil, din care rezultă că victima nu l-a atacat pe inculpat atât timp cât, imediat după ce a fost înjunghiat cu cuţitul în piept, victima şi-a exprimat nedumerirea cu privire la acţiunea inculpatului, întrebând:

"Ce ţi-am făcut eu?", adăugând "Nu ţi-am greşit cu nimic ...".

Inculpatul a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării deoarece victima l-a insultat şi a încercat să îl agreseze, instanţa de fond ignorând relatările martorilor F., mătuşa inculpatului (care i-ar fi cerut persoanei vătămate să plece, aceasta din urmă transmiţându-i că o omoară) şi G., care cu aproximativ o jumătate de oră anterior conflictului, s-a aflat în locuinţa inculpatului şi care ar fi susţinut că persoana vătămată era băută, a căzut de pe scaun şi înjura, striga să vină poliţia.

Din raportul de constatare medico-legală nr. x din 16.02.2018 reiese că inculpatul a prezentat la data examinării o plagă înţepată de 0,3 cm pe marginea cubitală mâna dreaptă, o plagă înţepată superficială de 0,5/0,7 cm, sângerândă, pe faţa dorsală a piciorului drept la articulaţia metacarpofalangiană IV - V iar pe regiunea abdominală anterior o plagă tăiată orizontală, superficială, interesând tegumentul, cu crustă hematică, cu direcţie de la stânga la dreapta, uşor descendentă pe flancul drept.

Inculpatul a declarat că primele două leziuni consemnate în raportul de constatare şi le-a provocat singur, cu obiecte din sticlă aflate în casă, pe care le-a spart. Cu privire la leziunea din zona abdominală, a oferit mai multe variante de producere. Astfel, cu ocazia audierii de către instanţa de judecată, la termenul din data de 17.09.2018, inculpatul a afirmat, în prezenţa noului avocat ales că, după conflict, fiind nervos şi nevenindu-i să creadă ce făcuse, s-a tăiat în zona abdomenului cu un cuţit sau un ciob. La termenul de judecată din 10.12.2018, inculpatul a solicitat să fie reaudiat declarând că victima l-a atacat cu un briceag pe care inculpatul nu îl văzuse la aceasta, posibil să îl fi ţinut în buzunar, inculpatul s-a ferit lăsându-se pe spate, moment în care victima l-a tăiat dintr-o parte în alta a abdomenului. Audiat de către instanţă primul apărător al inculpatului, martorul H. a declarat că inculpatul i-a relatat că victima a încercat să îl lovească cu cuţitul, că inculpatul a deposedat-o de acest obiect, cu care i-a aplicat victimei o lovitură când aceasta a venit din nou spre inculpat cu pumnii şi picioarele. Martorului, inculpatul i-a relatat că tăietura din zona abdomenului i-a fost produsă în timpul conflictului dar că nu ştie cum, respectiv dacă l-a tăiat victima sau în timpul încăierării dintre ei i-a fost produsă această tăietură, iar ulterior în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că şi-a produs-o singur. Martorul a mai remarcat că, de vreme ce inculpatul îi relatase că victima încercase să îl lovească cu cuţitul de sus în jos, a considerat că nu era plauzibil ca tăietura produsă să fie de la stânga la dreapta, aşa cum se menţionează în raportul de constatare.

Având în vedere toate aspectele de mai sus, în mod corect instanţa de fond a înlăturat susţinerile inculpatului în sensul că victima l-ar fi atacat prima şi i-ar fi produs respectiva leziune în zona abdomenului.

În ceea ce priveşte o eventuală ceartă în cursul căreia victima să fi folosit expresii de natură să provoace inculpatul în a-i aplica o lovitură cu cuţitul tip baionetă, s-a avut în vedere depoziţia martorului G., în sensul că, invitat de inculpat, a ajuns la locuinţa acestuia în jurul orei 21:00 - 21:30 şi a constat că atât inculpatul cât şi victima se aflu sub influenţa băuturilor alcoolice, că la un moment dat victima a picat de pe scaun pe spate, lovindu-se cu spatele de calorifer şi spunând că sună la poliţie, folosind cuvinte injurioase. Observând că victima se afla într-o stare de agitaţie, martorul a căutat un motiv pentru a pleca. Inculpatul A. i-a spus să îi aştepte, să meargă toţi în oraş, însă martorului i s-a părut că ceva nu este în regulă şi a plecat. Cât timp a stat în casa inculpatului, aproximativ 10 minute, inculpatul şi victima nu s-au certat şi nu au avut discuţii contradictorii, mai ales că C., după ce a căzut pe spate, nu s-a mai ridicat şi se uita într-un punct fix pe tavan. Aşadar, contrar susţinerilor inculpatului din dezbaterile apelului, cel puţin până la plecarea martorului, între acesta şi victimă nu existaseră discuţii contradictorii, iar starea victimei nu era, în final, agresivă, ci letargică.

Potrivit art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., constituie circumstanţă atenuantă legală săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Având în vedere că în seara conflictului atât inculpatul cât şi victima se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce consumaseră bere şi două sticle de vodcă, iar inculpatul a declarat că ingerase şi diazepam, xanax şi haloperidol, conform tratamentului prescris de medicul psihiatru, depoziţia martorului G. precum şi relaţiile apropiate dintre inculpat şi victimă, în mod just s-a reţinut de către prima instanţă că presupusul refuz al victimei de a părăsi imobilul, injuriile şi ameninţările ce ar fi fost adresate de acesta nu puteau să-i producă inculpatului o stare de tulburare sau emoţie de natura celei prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Inculpatul a mai susţinut în dezbaterile apelului că între lovitura aplicată victimei şi decesul acesteia nu există legătură de cauzalitate, decesul fiind cauzat de o culpă medicală. Din actele medicale şi medico-legale depuse la dosar, reiese că, urmare a loviturii aplicate de inculpat victimei în zona stângă a toracelui cu cuţitul tip baionetă i-a fost produsă acesteia o plagă tăiată înţepată toraco-abdominală care a interesat două coaste, pleura, plămânul, pericardul, diafragmul, pancreasul, colonul şi splina, lovitura aplicată de inculpat provocând, aşadar, multiple leziuni interne.

Potrivit, raportului de necropsie nr. x/A3/162 întocmit de către I.M.L. Târgu Mureş la data de 28.02.2018, moartea victimei s-a datorat şocului hemoragic şi septic ce a survenit în evoluţia tratamentului toraco-abdominal. Întrucât acest raport de necropsie nu a fost avizat de către Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medicale din cadrul I.M.L. Târgu Mureş, în cursul cercetării judecătoreşti s-a efectuat o nouă expertiză medico-legală, pentru a afla, printre altele, şi dacă există în cauză o culpă medicală care să fie de natură a întrerupe lanţul cauzal dintre traumatismul suferit de victimă şi decesul acesteia.

Concluziile noii expertize medico-legale nr. x din 10.04.2019 întocmită de I.M.L Târgu Mureş şi avizată de Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medicale din cadrul I.M.L. Târgu Mureş sunt expuse în considerentele sentinţei apelate, astfel că nu vor fi reluate, însă s-a apreciat în mod categoric că între plaga toraco-abdominală suferită de victimă în urma acţiunii inculpatului şi decesul acesteia există legătură de cauzalitate, evoluţia leziunii traumatice ducând la deces şi că nu s-au identificat deficienţe medicale în tratamentul victimei, cu atât mai puţin deficienţe medicale de natură să întrerupă lanţul cauzal între traumatismul suferit de victimă şi decesul acesteia. În cuprinsul noii expertize medico-legale sunt inserate opiniile de specialitate care răspund la criticile invocate de apelatul inculpat în apel, arătându-se, printre altele, că leziunile abdominale, prin gravitatea lor, chiar dacă au fost corect rezolvate chirurgical, puteau duce în continuare la apariţia unei stări septice şi şoc, fiind expuse argumentele pentru această susţinere, inclusiv pentru apariţia pneumoniei la victima aflată sub tratament antibiotic.

Partea civilă, în apelul formulat împotriva sentinţei penale, a reluat solicitarea formulată în cursul cercetării judecătoreşti de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat de premeditare şi săvârşit prin cruzimi. În mod corect instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice. Probele dosarului dovedesc existenţa unui conflict spontan intervenit între inculpat şi victimă, iar apelanta parte civilă nu a arătat în mod concret motivele pentru care s-ar considera că inculpatul a acţionat cu premeditare, aşadar că ar fi luat hotărârea de a ucide victima, că ar fi cântărit posibilităţile de realizare şi ar fi făcut acte de pregătire în acest sens. Dimpotrivă, curtea reaminteşte că, potrivit depoziţiei martorului G., acesta a fost invitat de inculpat, în seara respectivă, la locuinţa acestuia, unde a ajuns în jurul orelor 21:00 - 21:30. Când martorul şi-a anunţat intenţia de a pleca, inculpatul i-a cerut să aştepte, ca să meargă toţi în oraş. Aşadar, aşa cum s-a arătat mai sus, cât timp martorul s-a aflat în prezenţa inculpatului şi victimei, relaţiile dintre aceştia păreau în continuare de prietenie iar intenţia manifestată a fost aceea de a continua un program comun de distracţie.

Pentru a se reţine agravanta săvârşirii faptei prin cruzimi, este necesar ca victima să fie supusă unor chinuri prelungi ori depăşind suferinţele ce decurg în mod necesar din acţiunea de ucidere. În speţă, inculpatul a aplicat victimei o singură lovitură de cuţit, în zona toraco-abdominală şi a sunat la numărul de urgenţă 112 la orele 22:06. Având în vedere apelurile efectuate şi primite de inculpat în intervalul orar 21:53 - 22.06, curtea apreciază că agresarea victimei a avut loc undeva în acest interval de timp, astfel că nu se poate reţine că inculpatul a supus victima unor suferinţe puternice, prelungite în timp, altele decât cele care însoţesc în mod obişnuit moartea violentă şi nici că a lăsat victima în agonie pentru o perioadă de timp de natură a se reţine agravanta prev. de art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen.

Atât parchetul cât şi partea civilă au menţionat un aspect de natură să provoace un sentiment de oroare, susţinând că fapta inculpatului a devenit publică şi, în acest fel, a avut un impact negativ mult mai mare, deoarece inculpatul a transmis în direct, pe reţelele de socializare, filmarea cu victima aflată la pământ, susţinând apelanţii că, astfel, inculpatul dovedeşte puterea pe care o are şi ferocitatea cu care poate acţiona, aşa după cum văzuse şi în înregistrările făcute publice pe aceleaşi reţelele de socializare de o persoană pe care o admira pentru respectivele postări şi pentru atitudinea de mediatizare a violenţelor.

Aceste susţineri au fost făcute de către Ministerul Public pentru prima dată în motivele de apel depuse la dosar, deoarece în actul de sesizare a instanţei se reţine că inculpatul ar fi distribuit filmarea prin intermediul aplicaţiei x a reţelei de socializare x mai multor persoane, printre care şi mătuşa sa, martora F.. Chiar şi în depoziţia martorului I., din data de 19.02.2018, menţionată de parchet în motivele de apel, se arată că inculpatul, după ce 1-a lovit cu cuţitul pe C., l-a contactat pe un prieten de-al lui pe x, ce are contul "ciprian vlad cash" şi care e cunoscut şi sub pseudonimul Bani Gheaţă, persoană care trimitea videoclipuri ce conţineau scene cu cruzimi, oameni tăiaţi şi chinuiţi.

Nu s-au făcut cercetări de către parchet privind modul în care filmarea făcută de inculpat a ajuns în mass media, la câteva zile după săvârşirea infracţiunii şi nici nu este dovedit că inculpatul ar fi transmis-o în direct, aşa cum se arată în motivele de apel depuse la dosar. Curtea a constatat că este dovedit că inculpatul a transmis această filmare, prin intermediul aplicaţiei x, mătuşii sale, martora F., însă, în lipsa altor dovezi şi având în vedere convorbirile telefonice purtate de inculpat cu familia sa în intervalul orar 21:53 - 22.06, înainte de a fi apelat numărul de urgenţă 112, nu poate fi trasă concluzia că motivul distribuirii înregistrării a fost, aşa cum s-a susţinut, pentru ca familia şi persoanele apropiate victimei să vadă direct desfăşurarea acţiunii agresive. De asemenea, inculpatul a susţinut că motivul pentru care s-a manifestat violent faţă de operatorul telefonic era îngrijorarea pentru starea victimei şi dorinţa de a o salva, iar discuţia purtată pare să sugereze acest lucru, deoarece inculpatul începe să devină agresiv verbal după ce solicită de mai multe ori o ambulanţă şi în timp ce adresează insulte, continuă să ceară insistent trimiterea ambulanţei.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că din fişa de cazier a inculpatului reiese că prin Sentinţa penală nr. 2407/2013 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare la 5.11.2013, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării unei pedepse rezultante de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat de la data rămânerii definitive a acestei sentinţe; astfel, a admis apelurile declarate de partea civilă şi de parchet cu privire la acest aspect şi a desfiinţat în parte sentinţa, în ceea ce priveşte latura penală şi, în baza art. 864 C. pen. din 1969, a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin această sentinţă penală, dispunându-se executarea acestei pedeapsa alături de pedeapsa aplicată în cauză, în total pedeapsa principală de 17 ani închisoare.

S-a arătat că se va deduce din pedeapsa rezultantă de mai sus perioada executată, de la 21.05.2012 la 5.06.2012 şi perioada arestului preventiv de la 16.02.2018 la 18.06.2019.

Împotriva Deciziei nr. 1670 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2018, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie, la data de 9.04.2020, prin avocat J., fiind invocate cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.

În susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esenţă, s-a arătat că nu există cauzalitate între fapta inculpatului (săvârşită la data de 15.02.2018) şi decesul victimei (la unitatea spitalicească din Târgu-Mureş în data de 27.02.2018), care s-a produs din cauza tratamentului medical inadecvat, ceea ce lipseşte de tipicitate obiectivă infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. Sub acest aspect, s-a arătat că noua expertiză medico-legală, efectuată de Institutul de medicină legală Târgu Mureş, evidenţiază că leziunea care a cauzat decesul nu a existat la momentul înjunghierii de către inculpat, ci s-a produs ulterior datorită procedurilor din spitale; în aceste condiţii, cauzele principale ale decesului, respectiv şocul hemoragic şi cel septic, sunt expresia culpei medicale.

Argumentând acelaşi caz, recurentul inculpat a mai susţinut că infracţiunea este lipsită şi de tipicitate subiectivă, neexistând intenţia, directă sau indirectă. S-a arătat, în esenţă, că acuzaţia se bazează pe probe indirecte, obţinute chiar nelegal, care nu reflectă decât o stare de agitaţie a inculpatului post-factum, în niciun caz nu consolidează o intenţie de omor asupra victimei.

În motivarea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-a susţinut că instanţa de apel, fără a reindividualiza pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de omor reţinută în sarcina inculpatului, a sporit pedeapsa de 15 ani aplicată de prima instanţă, la 17 ani, în afara limitelor legale, întrucât faţă de art. 864 din C. pen. din 1969, prima instanţă deja revocase beneficiul suspendării sub supraveghere şi stabilise pedeapsa rezultantă generată de starea de recidivă.

Prin încheierea din 2 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1670 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2018.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...)Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanţa supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, constă, în esenţă, în aceea că, în data de 15.02.2018, după ce consumaseră o cantitate însemnată de alcool atât în timpul zilei, cât şi în cursul serii, victima C. şi inculpatul A. se aflau la domiciliul acestuia din urmă, situat în mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj şi, la un moment dat, între cei doi a intervenit un conflict spontan, context în care inculpatul A. i-a aplicat victimei o lovitură în zona pieptului, cu un cuţit cu lama de 23 cm.

În seara conflictului, victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Tg. Jiu, iar ulterior, în data de 17.02.2018, a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean Tg. Mureş, unde a decedat în data de 27.02.2018.

Conform raportului medico-legal de necropsie nr. x-A3-162, moartea victimei a fost violentă, datorându-se şocului hemoragic şi septic ce a survenit în evoluţia tratamentului toraco-abdominal cu plagă tăiată înţepată toraco-abdominală, cu leziune de arteră intercostală, hemotorace stâng, leziuni la nivelul pericardului, plămânului, diafragmului, colonului, splinei şi pancreasului, urmat de infecţie intra-abdominală cu abcese multiple şi peritonită generalizată.

Potrivit noii expertize medico-legale, raportul de expertiză şi avizul Comisiei de avizare depuse la dosarul cauzei în data de 24.04.2019:

1. în urma studierii actelor medicale rezultă că există o singură leziune traumatică, plagă tăiată-înţepată penetrantă toraco-abdominală, care s-a putut produce prin lovire directă cu corp tăietor-înţepător (posibil baionetă) cu o singură lama ascuţită.

2. între leziunea traumatică suferită şi decesul victimei există legătură de cauzalitate.

3. cu privire la leziunea traumatică suferită, poziţia victimă-agresor a fost faţă în faţă,

4. în urma studierii actelor medico-legale şi medicale din dosarul cauzei, leziunea suferită de victimă nu s-a putut produce prin autopropulsie sau heteropropulsie, cădere şi lovire de corp dur.

5. leziunea traumatică (plaga toraco-abdominală) care, în evoluţie, a dus la deces s-a putut produce la data de 15.02.2018.

6. din actele medicale prezente la dosar, precum şi din referatele de specialitate solicitate, rezultă că nu s-au identificat deficienţe medicale în tratamentul acordat victimei, formulându-se concluzia că între traumatismul suferit şi deces există legătură de cauzalitate.

7. având în vedere faptul că leziunile de artere intercostale produc sângerări masive la nivelul cavităţii pleurale, leziunea de arteră intercostală III probabil că a fost produsă ulterior primului act medical din seara zilei de 15.02.2018, prin frecarea capetelor de fractură a coastei III produsă în cadrul heteroagresiunii cu plagă tăiată-înţepată toraco-abdominală, cel mai plauzibil în cadrul manevrelor de mobilizare a pacientului şi favorizată de tromboliză. Această afirmaţie se bazează pe faptul că, la momentul introducerii tubului de pleurostomie au fost evacuaţi doar 120 ml de sânge. Pe de altă parte în cursul toracotomiei efectuate la Spitalul Târgu Jiu (timpul II operator) s-a constatat existenţa doar a unor leziuni la nivelul lingulei, a piramidei bazale şi a pericardului, iar, având în vedere debitul şi calibrul destul de mare a arterelor intercostale, o astfel de leziune nu poate scăpa nedetectată la inspecţia cavităţii pleurale.

8. cel mai probabil, leziunea de arteră intercostală nu a fost provocată în urma procedurilor medicale (explorarea plăgii traumatice, toracotomii repetate) ci, cel mai plauzibil, aceasta s-a produs în urma frecării între capetele fracturate ale coastei III în cadrul mobilizărilor repetate a pacientului efectuate pentru diverse investigaţii medicale (CT, RMN, RTG repetate - necesare pentru evaluarea stării acestuia precum şi pentru stabilirea conduitei corecte terapeutice a acestuia) în cursul spitalizării pacientului, această stare fiind favorizată de tromboliză, din cadrul evoluţiei şocului septico-toxic apărut. Prin urmare, s-a concluzionat că leziunea de arteră intercostală III nu s-a produs în cadrul agresiunii prin plaga toraco-abdominală, aceasta neputând fi consemnată cu ocazia primei consultaţii.

9. datorită faptului că leziunea de arteră intercostală cu hemotorax stâng s-a produs practic în ultima zi de spitalizare a pacientului, ducând la şoc hemoragie suprapus peste cel septico-toxic, s-a apreciat că aceasta s-a produs la un interval mai mare de timp de la data producerii agresiunii (în cadrul spitalizării la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, datorită mobilizărilor repetate pentru investigaţiile medicale, în focarul de fractură a coastei III stg.) şi a fost diagnosticată, respectiv adecvat tratată conform bunelor practici din domeniu de la ora actuală.

10. având în vedere că s-a concluzionat că leziunea de arteră intercostală cu hemotorax stâng şi şoc hemoragie suprapus peste cel septico-toxic a fost diagnosticată prompt şi corect tratată, s-a apreciat că şocul hemoragic nu a putut fi evitat în acest caz.

11. în urma studierii actelor prezente la dosar, nu s-au constatat deficienţe în acordarea îngrijirilor medicale de specialitate care să fi dus la instalarea şocului hemoragic. Acesta s-a suprapus peste şocul septico-toxic, amândouă provocând decesul victimei. Dacă nu s-ar fi produs leziunea de artera intercostală cu hemotorax şi şoc hemoragie în urma mobilizărilor repetate a pacientului pentru diverse investigaţii, s-a apreciat că şocul septico-toxic ar fi condus la acelaşi rezultat (decesul victimei).

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că, în data de 15.02.2018, în jurul orei 22:00, a lovit cu un obiect tăietor-înţepător (cuţit tip baionetă), în zona toraco-abdominală, persoana vătămată C., provocându-i leziuni de arteră intercostală, hemitorace stâng, leziuni la nivelul pericardului, plămânului, diafragmului, colonului, splinei şi pancreasului, în urma cărora, la data de 27.02.2018, victima a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.

Raportat la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, în cauză, recurentul inculpat A. a susţinut că leziunea care a cauzat decesul victimei C. nu a existat la momentul înjunghierii de către inculpat, ci s-a produs ulterior datorită procedurilor din spitale, situaţie în care, cauzele principale ale decesului, respectiv şocul hemoragic şi cel septic, sunt expresia culpei medicale şi nu urmarea faptei inculpatului.

Totodată, a susţinut că acuzaţia se bazează pe probe indirecte, care nu reflectă decât o stare de agitaţie a inculpatului post-factum, în niciun caz nu consolidează o intenţie de omor asupra victimei, cu care inculpatul se afla în relaţii foarte apropiate (ca fraţii), motiv pentru care, fiind extrem de îngrijorat de ceea ce s-a întâmplat, inculpatul a sunat imediat la numărul de urgenţă 112.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că, în ansamblul lor, motivele recurentului inculpat A., prin raportare la situaţia de fapt ce i s-a reţinut în sarcină şi probele administrate, privind lipsa legăturii de cauzalitate între fapta inculpatului şi decesul victimei, sunt similare criticilor susţinute de către acesta şi în faţa instanţei de apel, instanţă care le-a analizat în raport de probele administrate în cauză şi le-a apreciat ca netemeinice, apelul declarat de inculpat fiind respins.

Pornind de la aceste aspecte, deşi recurentul inculpat a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele se circumscriu analizării împrejurărilor de fapt şi probelor administrate în cauză, în opinia inculpatului, acestea fiind interpretate greşit de către instanţa de fond care a pronunţat soluţia de condamnare, menţinută de instanţa de apel. Mai exact, argumentele dezvoltate în cererea de recurs în casaţie, au la bază negarea urmărilor faptei inculpatului, sub aspectul aptitudinii acesteia de a produce decesul victimei, precum şi negarea situaţiei de fapt care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, tinzându-se la reevaluarea materialului probator sub aceste aspecte.

Astfel, contestând concluziile raportului de expertiză medico-legală, atât în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre lovitura aplicată victimei şi decesul acesteia, cât şi în ceea ce priveşte absenţa culpei medicale, recurentul inculpat aduce în discuţie împrejurări de fapt, lămurite definitiv de către instanţa de apel, precum şi probele administrate; însă, acestea nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Totodată, prin critica referitoare la comiterea faptei anterior descrise fără intenţie, ceea ce ar atrage, ca urmare, absenţa laturii subiective a infracţiunii de omor, recurentul inculpat A. aduce în discuţie, în mod esenţial, absenţa elementului subiectiv propriu infracţiunii analizate.

Or, această critică antamează, de asemenea, împrejurări cu un pronunţat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpatului faţă de faptă şi urmările sale şi care sunt circumscrise temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalităţii acesteia.

Tipicitatea subiectivă a infracţiunii implică examinarea unor circumstanţe de fapt şi, dat fiind scopul recursului în casaţie, nu poate fi cenzurată în acest cadru nici în baza cazului de casare invocat de inculpat şi nici a altui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, reiterând scopul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că vinovăţia, ca element subiectiv al unei infracţiuni şi, implicit, elementele factuale care au stat la baza reţinerii sale prin decizia recurată nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie în baza cazului de casare invocat în speţă ori al vreunui alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Reevaluarea situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esenţiale pentru legalitatea hotărârii definitive şi le-a reglementat ca atare, expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., printre acestea neregăsindu-se şi cerinţele de tipicitate subiectivă ale infracţiunii.

Prin urmare, având în vedere baza factuală reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen.

În privinţa criticilor recurentului inculpat circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în sensul că instanţa de apel, fără a reindividualiza pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de omor reţinută în sarcina inculpatului, a sporit pedeapsa de 15 ani aplicată de prima instanţă, la 17 ani, în afara limitelor legale, Înalta Curte are în vedere că, dispoziţiile invocate sunt incidente în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În speţă, Înalta Curte constată că, în primă instanţă, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 din C. pen.

Potrivit art. 188 alin. (1) din C. pen., uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Instanţa de apel a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 2407/2013 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare la 5.11.2013, faţă de inculpatul A. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării unei pedepse rezultante de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat de la data rămânerii definitive a acestei sentinţe. Ca atare, a admis apelurile declarate de partea civilă şi de parchet cu privire la acest aspect şi a desfiinţat, în parte, sentinţa, în ceea ce priveşte latura penală şi, în baza art. 864 C. pen. din 1969, a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin această sentinţă penală, dispunând executarea acestei pedeapse alături de pedeapsa aplicată în cauză, în total pedeapsa principală de 17 ani închisoare.

Prin urmare, criticile recurentului inculpat sub aspectul nelegalităţii pedepsei aplicate de către instanţa de apel, pe motiv că prima instanţă revocase deja beneficiul suspendării sub supraveghere şi stabilise astfel pedeapsa, nu sunt întemeiate.

Totodată, Înalta Curte aminteşte că nu fac obiectul cenzurii în calea extraordinară a recursului în casaţie, întrucât sunt aspecte ce ţin de temeinicia unei hotărâri, susţinerile referitoare la individualizarea pedepsei de către instanţa de apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1670 din 5 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1670 din 5 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2020.

GGC - MM