Exclusion of revision for recognized foreign judgments: lack of jurisdiction to review foreign merits under international cooperation law

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 103/PI din data de 26 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 459 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 5/PI/2020 din 30.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019, formulată de revizuentul condamnat A..

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 21 august 2020, revizuentul condamnat A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 5/PI/2020 din 30.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019, arătând că, prin sentinţa mai sus menţionată, s-a recunoscut o hotărâre pronunţată de autorităţile din Belgia, dată cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Curtea a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 5/PI/2020 din 30.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de către autorităţile judiciare belgiene de transferare a persoanei condamnate A., pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În baza art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale nr. 2019/247 pronunţată de Curtea de Apel din Bruxelles la data de 18 ianuarie 2019, definitivă la data de 19 februarie 2019, prin care s-a dispus condamnarea persoanei condamnate A., la o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani (echivalentul a 5475 zile) închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 375 din C. pen. belgian şi a infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 392 din C. pen. belgian, cu referire la art. 399 din acelaşi cod (acuzaţiile de la pct. B şi D), respectiv a infracţiunii de viol, prevăzută de art. 375 din C. pen. belgian, cu referire la art. 376 din acelaşi cod şi a infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 392 din C. pen. belgian, cu referire la art. 400 din acelaşi C. pen. (acuzaţiile de la pct. A şi C), infracţiuni care au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi a infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. (acuzaţiile de la pct. B şi D), precum şi a infracţiunii de viol în formă agravată, prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. e) din C. pen. (acuzaţiile de la pct. A şi C).

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost adaptată pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. de către autorităţile judiciare din Belgia, în sensul reducerii acesteia la pedeapsa de 12 ani închisoare, reprezentând limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea de viol în formă agravată, prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. e) din C. pen. român.

A fost admisă cererea de transfer a persoanei condamnate A. şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 12 ani închisoare.

Din pedeapsa de 12 ani închisoare s-a dedus perioada executată de 669 de zile închisoare, calculată de autorităţile belgiene la data de 24.10.2019.

S-a dedus în continuare perioada executată de la 24.10.2019 la zi.

În temeiul prevederilor art. 555 din C. proc. pen. s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A., la data rămânerii definitive a sentinţei.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut că, potrivit art. 456 din C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă, trebuie formulată în scris şi trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

Curtea a mai reţinut că, potrivit art. 459 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, verificându-se dacă cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455, dacă aceasta fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3), dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea şi, subliniem, dacă persoană care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Astfel, în condiţiile în care nici prin cererea de revizuire formulată şi nici ulterior, revizuentul nu a indicat niciunul dintre cazurile de revizuire enumerate limitativ la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. şi nici mijloacele de probă în dovedirea acestuia, iar cele menţionate de către acesta în motivarea cererii de revizuire nu pot fi încadrate de către instanţă la niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. pen., Curtea a opinat că devin incidente prevederile art. 459 alin. (5) din C. proc. pen.

Totodată, instanţa a subliniat că hotărârea a cărei revizuire se solicită este Sentinţa penală nr. 5/PI/2020 din 30.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019 prin care s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel privind cererea formulată de către autorităţile judiciare belgiene de transferare a persoanei condamnate A., pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, iar hotărârile pronunţate în baza art. 166 din Legea nr. 302/2004 republicată nu se încadrează în categoria celor prin care să se fi soluţionat fondul cauzei, respectiv prin care să se fi soluţionat acţiunea penală, conform art. 396 din C. proc. pen., prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.

Împotriva Sentinţei penale nr. 103/PI din data de 26 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie revizuentul condamnat A..

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen s-au luat concluziile apelantului revizuent prin apărătorul desemnat din oficiu, precum şi ale Parchetului asupra apelului, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul formulat prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează a stabili limitele judecăţii şi a fixa cadrul procesual al cauzei în contextul în care revizuentul condamnat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a susţinut că, în realitate, a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Se reţine în acest sens că obiectul căii de atac cu care a fost învestită Înalta Curte îl reprezintă Sentinţa penală nr. 103/PI din data de 26 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea prin care s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 5/PI/2020 din 30.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019, formulată de revizuentul condamnat A..

Prin urmare, având în vedere natura cererii soluţionată de către instanţa de fond, respectiv cerere de revizuire, cadrul procesual al cauzei îl constituie apelul la cererea introductivă de revizuire şi care nu se mai poate schimba în calea de atac, Înalta Curte urmând a supune cenzurii hotărârea apelată din perspectiva dispoziţiilor legale ce reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii.

Analizând în continuare sentinţa penală apelată, Înalta Curte constată că soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. este corectă, însă pentru alte motive decât cele avute în vedere de instanţa de fond.

Astfel, se constată că sentinţa a cărei revizuire se solicită, a fost pronunţată în baza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 care reglementează cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Această formă de cooperare are la bază principiul încrederii reciproce între state, iar prin sentinţă nu s-a statuat cu privire la fondul cauzei, scopul pentru care aceasta s-a pronunţat a fost acela de a permite ca persoana condamnată să execute pedeapsa în România.

Contrar argumentelor reţinute de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că revizuentul condamnat A., prin cererile formulate, a indicat cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) - c) din C. proc. pen. precum şi motivele pe care se întemeiază revizuirea.

Se reţine în acest sens, că, prin cererea formulată în scris, la data de 12 august 2020, revizuentul condamnat A. a invocat dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. ca şi temei în susţinerea cererii de revizuire, cu toate acestea, însă, în realitate, acest caz de revizuire a fost indicat în mod formal, întrucât revizuentul contestă probele administrate de către autorităţile belgiene care au condus la condamnarea acestuia, susţinând că nu i-au fost încuviinţate probele solicitate în apărarea sa.

Deopotrivă, se constată că şi prin cererea scrisă din data de 22 octombrie 2020, revizuentul a indicat dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) - c) din C. proc. pen., ca temei al revizuirii, însă, de asemenea, se apreciază ca fiind invocate în mod formal, întrucât acesta prezintă propria versiune asupra faptelor reţinute în sarcina sa, reiterând nemulţumirea sa cu privire la modul în care a fost administrat probatoriul de către autorităţile belgiene.

Nu în ultimul rând se constată că, în calea de atac a apelului, deşi a înaintat la dosarul cauzei o serie de memorii, revizuentul A., în cuprinsul acestora, a dezvoltat critici cu privire la aspecte care vizează fondul hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile belgiene, faţă de care, sub acest aspect, în mod evident, instanţele române nu au competenţa de a soluţiona căi de atac împotriva unor hotărâri pronunţate de instanţe din alte state.

Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 alin. (4) rap. la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă neechivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativele unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer.

Aceasta, întrucât, aşa cum în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne), cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu îi pot fi recunoscute, în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a fondului soluţiei. Aşadar, soluţionarea cererii de revizuire a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare belgiene nu este de competenţa organelor judiciare române.

Pe de altă parte, legea procesual penală, reglementează în mod amănunţit fiecare caz de revizuire în parte, instituind condiţii de fond şi formă ce se cer a fi îndeplinite, însă motivele invocate de revizuent, astfel cum s-a reţinut anterior, neaflându-se printre aceste cazuri expres prevăzute de C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât pe calea revizuirii nu se poate dispune nici rejudecarea cauzei şi nici schimbarea pedepsei la care revizuentul a fost condamnat.

Aşadar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile belgiene, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti care nu au fost pronunţate de către o instanţă română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanţa română a rezolvat fondul cauzei.

Ca atare, revizuentul condamnat A. a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului şi atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 103/PI din data de 26 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 103/PI din data de 26 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.

GGC - OB