Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 31/RC/2021 AI generated

Cassation review limited to law: failure to prove criminal typicity and statutory limits of aggravated sentence in continuous smuggling

Case Number Decizia nr. 31/RC/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice and Cassation (ICCJ) dismissed the cassation appeal of the defendant, upholding the Court of Appeal’s final decision that imposed a five-year imprisonment sentence, confirming that the appellate court’s modification of the sentence was legally valid and leaving the conviction and penalties in force. The dispute concerned a criminal prosecution for continuous smuggling of cigarettes originating from Moldova, where the defendant challenged the appeal court’s aggravation of the sentence and argued that the acts did not constitute a crime under the law, claiming lack of proof regarding the illicit origin of the goods. Relying on the doctrine that cassation review is limited strictly to points of law without re-evaluating factual findings or evidence, the court held that the defendant’s arguments improperly sought a re-assessment of the material facts rather than a pure legal error; specifically, the court found that the five-year sentence fell within the statutory limits prescribed for the offense under Article 270(3) of Law No. 86/2006 in conjunction with the Penal Code, thereby rejecting the claim that penalties were applied outside legal limits pursuant to Article 438(1) points 7 and 12 of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 67 alin. (2) din C. pen, art. 65 alin. (1) din C. pen; Cassation review limited to law: failure to prove criminal typicity and statutory limits of aggravated sentence in continuous smuggling: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Keywords

AI generated
cassation review criminal sentence statutory limits modification of sentence review of evidence assessment legal doctrine

Cited Legislation

AI generated
art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006
de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, rap.
art. 274 din Legea nr. 86/2006
la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic.
art. 35 alin. (1) din C. pen
art. 35 alin. (1) din C. pen.
art. 5 din C. pen
şi art. 5 din C. pen., pedepse ce vor fi executate prin privare de libertate.
art. 67 alin. (2) din C. pen
la art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.
art. 65 alin. (1) din C. pen
Potrivit art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.
art. 91 din C. pen
În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art.
art. 92 din C. pen
pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 727/2019, Judecătoria Galaţi a condamnat, printre alţii, pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Potrivit art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din circumscripţia localităţii de domiciliu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Galaţi sau în cadrul Spitalului de Psihiatrie "Elisabeta Doamna" sau Spitalul Obstetrică-Ginecologie "Sf. Buna Vestire", pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune din circumscripţia localităţii de domiciliu.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind situaţiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor, obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 şi urm din C. civ., s-a admis acţiunea civilă şi au fost obligaţi la plata daunelor materiale către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi: inculpaţii A. şi B. la plata sumei de 8809 RON; inculpata B. la plata sumei de 881 RON; inculpatul C. la plata sumei de 10353 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. în referire la art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cantităţilor de ţigări ridicate de la inculpaţi şi depuse la Camera de Corpuri Delicte, astfel cum au fost indicate în dispozitivul hotărârii.

S-a reţinut, în esenţă, că în datele de 22.02.2012, 02.06.2012, 08.11.2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A. a deţinut împreună cu inculpata B. diferite cantităţi de ţigări, având aplicate timbre de acciză emise de Republica Moldova, cunoscând că acestea provin din contrabandă, fapta constituind infracţiunea de contrabandă în formă continuată.

Prin Decizia penală nr. 1/A din 6 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, a fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 727/2019 a Judecătoriei Galaţi şi în rejudecare:

Au fost majorate de la câte 2 ani închisoare la câte 5 ani închisoare pedepsele principale aplicate inculpaţilor B. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., pedepse ce vor fi executate prin privare de libertate.

Au fost obligaţi inculpaţii B. şi A., în solidar, la plata sumei de 8809 RON, cu titlu de daune materiale, la care s-au adăugat accesoriile fiscale calculate conform art. 174 - 176 din Codul de procedură fiscală până la achitarea integrală a prejudiciului către partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.

A fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 10.353 RON, cu titlu de daune materiale, la care s-au adăugat accesoriile fiscale calculate conform art. 174-176 din Codul de procedură fiscală până la achitarea integrală a prejudiciului către partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.

A fost obligată inculpata B. la plata sumei de 881 RON cu titlu de daune materiale, la care s-au adăugat accesoriile fiscale calculate conform art. 174 - 176 din Codul de procedură fiscală până la achitarea integrală a prejudiciului către partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Prin aceeaşi decizie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C., B. şi A., fiind obligaţi la plata sumei de 50 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 6 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar în cuprinsul motivelor s-au formulat critici care privesc cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. că. "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 12.10.2020, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 25.11.2020 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 25 noiembrie 2020, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului C.8, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 27 ianuarie 2021, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie declarat inculpatul A.. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

A apreciat recurentul inculpat că nu poate fi condamnat pentru infracţiunea de contrabandă în formă continuată, având în vedere că este adevărat faptul că a descărcat saci negri cu produse pe care le introduce în imobilul din str. x, jud. Galaţi, la adresa sa de domiciliu respectiv la punctul de lucru al societăţii administrate de soţia sa, inculpata B. dar nu s-a făcut dovada că în acei saci negri erau ţigări care proveneau din săvârşirea infracţiunii de contrabandă în forma incriminată de legiuitor prin aceea că au fost trecute prin punctele de trecere al frontierei cu sustragerea de la controlul efectuat de organele competente.

Faţă de argumentele expuse, recurentul inculpat a susţinut că se impune admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât soluţia dispusă a fost întemeiată pe probe ce nu au fost legal administrate.

Cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - instanţa reţine următoarele:

Înalta Curte constată că din perspectiva acestui caz de casare nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Înalta Curte constată că deşi în aparenţă criticile formulate de recurentul inculpat vizează lipsa de corespondenţă între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, întrucât fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, în realitate se urmăreşte reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat.

În concret, stabilirea faptului că inculpatul nu a cunoscut în concret provenienţa bunurilor în legătură cu care s-a reţinut infracţiunea pentru care a fost dispusă condamnarea "ţigări de contrabandă", tinde în mod efectiv la reinterpretarea probelor administrate şi modificarea situaţiei de fapt reţinută de instanţă.

În această etapă procesuală, aşa cum s-a arătat atât în doctrină cât şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi, instanţa nu poate schimba ori analiza situaţia de fapt, ci doar poate constata că fapta, aşa cum a fost reţinută de instanţele inferioare, nu este prevăzută de legea penală datorită neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii. Din acest motiv se reţine că în cadrul căii de atac a recursului în casaţie nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe o readministrare a probelor sau pe o reapreciere a acestora, recursul în casaţie fiind, aşa cum s-a arătat anterior, o cale extraordinară de atac ce permite analiza legalităţii hotărârilor atacate prin raportare exclusivă la motivele expres şi limitative prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că în mod nelegal a fost majorată pedeapsa de către instanţa de apel

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Instanţa reaminteşte că, constituie motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.

Prin urmare, pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006, rap. la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplic, art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 din C. pen. se situează în limitele prevăzute de lege, motiv pentru care se constată că, în speţa de faţă, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 6 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2016.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 6 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.

GGC - OB