Inadmissibility of appeal against final order rejecting complaint on reasonable length of criminal proceedings under Art. 4886(7) CPP
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant's complaint against the Court of Appeal Suceava's order, thereby upholding the lower court's rejection of the appellant's challenge to the duration of the criminal proceedings and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute arose when the appellant filed a complaint alleging excessive delay in a criminal case that had already been conclusively resolved by a penal decision issued on January 28, 2020, and subsequently attempted to appeal the Court of Appeal's decision to dismiss that complaint as inadmissible due to the absence of an ongoing criminal procedure. The decisive legal basis for the final dismissal was Article 4886(7) of the Code of Criminal Procedure, which explicitly provides that decisions resolving complaints regarding the duration of proceedings are not subject to any further appeal, meaning the Court of Appeal's order was final and the subsequent complaint lacked a legal basis for review.
Legislator headnote
AI generatedart. 4885 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 4881 alin. (2) C. proc. pen, art. 4881 alin. (3) din C. proc. pen, art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen, art. 4251 din C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final order rejecting complaint on reasonable length of criminal proceedings under Art. 4886(7) CPP: Prin Încheierea nr. 95 din 24 februarie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, în baza art. 4885 din C. proc. pen., a respins contestaţia privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secţia penală, formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 95 din 24 februarie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, în baza art. 4885 din C. proc. pen., a respins contestaţia privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secţia penală, formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 100 de RON cheltuieli judiciare.
Încheierea este fără cale de atac.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 15.12.2020 a fost înaintată pe mail Tribunalului Suceava, secţia penală, cererea denumită contestaţie tergiversare proces, formulată de contestatorul A.
După primirea sesizării, Tribunalul Suceava, secţia penală, prin rezoluţia din 18.12.2020, a dispus înaintarea acesteia, spre competentă apreciere, Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Urmare a adresei înaintate de către preşedintele secţiei penale, în vederea clarificării obiectului cauzei, prin cererea transmisă pe mail la data de 29.12.2020, contestatorul A. a arătat că obiectul cererii este cel menţionat în cererea formulată iniţial şi a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
La data de 04.01.2021 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub nr. x/2021, contestaţia privind durata procesului penal formulată de contestatorul A., înaintată de Tribunalul Suceava, secţia penală .
Contestatorul A. a dezvoltat motivele contestaţiei pe larg în scris, acestea fiind depuse la dosarul cauzei.
La prezenta cauză a fost ataşată Decizia penală nr. 44 din data de 28.01.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava, secţia penală.
Potrivit art. 4881 alin. (2) C. proc. pen., contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror.
Potrivit art. 4881 alin. (3) din C. proc. pen., contestaţia poate fi formulată:
a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale;
b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă;
c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a prevăzut că termenul rezonabil al procedurilor prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană se aplică tuturor persoanelor implicate într-o procedură penală, indiferent dacă sunt sau nu în stare de arest şi are ca scop protecţia acestora contra lentorii excesive a procedurilor, în vederea evitării prelungirii pe o perioadă prea mare de timp a incertitudinii cu privire la soarta celui acuzat.
În conformitate cu art. 4885 din C. proc. pen. - Soluţionarea contestaţiei - (1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, soluţionând contestaţia, verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a punctelor de vedere prezentate şi se pronunţă prin încheiere. (2) Judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare următoarele elemente: a) natura şi obiectul cauzei; b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanţi şi a dificultăţilor de administrare a probelor; c) elementele de extraneitate ale cauzei; d) faza procesuală în care se află cauza şi durata fazelor procesuale anterioare; e) comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale şi procedurale şi din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor sale în cadrul procesului; f) comportamentul celorlalţi participanţi în cauză, inclusiv al autorităţilor implicate; g) intervenţia unor modificări legislative aplicabile cauzei; h) alte elemente de natură să influenţeze durata procedurii.
Analizând dispoziţiile legale prezentate şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea constată că o condiţie de admisibilitate pentru analizarea unei contestaţii privind durata procesului penal o reprezintă existenţa unui proces penal în curs (urmărire penală, judecată în primă instanţă, sau în căile ordinare ori extraordinare de atac), scopul instituirii acestei proceduri fiind tocmai consacrarea unui remediu pentru accelerarea procedurilor penale.
Contestatorul A. a formulat contestaţie durată proces penal vizând Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava. Acesta a fost înregistrat la data de 19.11.2019 pe rolul tribunalului, are ca obiect "alte cereri privind judecata în fond - contestaţie" formulată de A., cauza fiind soluţionată la data de 28.01.2020.
Aşadar, s-a constatat că A. a formulat contestaţie privind durată proces penal după pronunţarea Deciziei penale nr. 44 din data de 28.01.2020 în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secţia penală.
Prin urmare, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unui proces penal în curs, în baza art. 4885 din C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A.
Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat o nouă cale de atac, intitulată plângere solicitând, în esenţă, să se dispună în consecinţă conform prevederilor legale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26.03.2021, sub nr. x/2021.
Examinând calea de atac formulată, Înalta Curte constată următoarele:
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Potrivit art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac.
Prin Încheierea penală nr. 95 din 24 februarie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, în baza art. 4885 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal cu privire la Dosarul nr. x/86/2019 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A. şi a obligat contestatorul A. la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din prezenta cale de atac.
Deopotrivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 din C. proc. pen., calea ordinară de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Mai mult decât atât, se observă că menţiunea "Dată cale de atac" există, atât în minuta, cât şi în dispozitivul Încheierii nr. 95 din data de 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, dar cu toate acestea, contestatorul A. a înţeles să o atace cu o nouă contestaţie, deşi această cale de atac nu este prevăzută de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere dispoziţiile art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 95 din data de 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
Reţinând culpa sa procesuală şi în ceea ce priveşte declanşarea netemeinică a noului cadru procesual, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul petent A. împotriva Încheierii nr. 95 din data de 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 aprilie 2021.
GGC - NN