Continued fraud by lawyer through false claims of pending litigation and use of forged judicial documents

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 380/PI din 09 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (8 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1), raportat la art. 19 din C. proc. pen., coroborat cu art. 1349, art. 1357 şi art. 1385 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă B., domiciliat în Italia, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C., judeţul Timiş şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. a următoarelor sume: 113400 euro prejudiciu cauzat, 584 RON reprezentând traduceri înscrisuri şi 158 euro cheltuieli de deplasare, sume la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii.

În baza art. 276 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. a sumei de 6364 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, sumă la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 01.07.2019 sub nr. x/2019, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale).

În esenţă, s-a reţinut că, în perioada 2010 - 2016, inculpatul A., avocat în Baroul Timiş, a indus-o în eroare, prin mijloace frauduloase, în mod repetat, pe partea civilă B., administrator al SC D. SRL şi a prejudiciat-o astfel cu suma totală de 113.400 de euro, cu ocazia demersurilor judiciare întreprinse de inculpat în cauza civilă ce avea ca obiect recuperarea de către SC D. SRL a unei creanţe de 85.000 euro de la SC E. SRL. Mijloacele frauduloase au constat în xerocopii false ale unor acte oficiale, ce nu erau certificate pentru conformitate cu originalul (Încheierea nr. x din data de 02.08.2016, din Dosarul nr. x/2016 şi înscris datat 14.10.2015, aparent emis de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş).

De asemenea, pentru inducerea şi menţinerea în eroare a părţii civile, inculpatul i-a trimis mesaje prin e-mail pentru a o determina să plătească sume suplimentare. Deopotrivă, au fost avute în vedere contractul de asistenţă juridică din data de 21.01.2010 şi actul adiţional la acel contract, datat 02.12.2010, acte de care inculpatul s-a folosit pentru a obţine bani de la partea civilă, el neavând niciun moment intenţia să-şi îndeplinească obligaţiile asumate, atât timp cât banii plătiţi de partea civilă pentru cheltuielile ocazionate de procese erau folosiţi de inculpat în interes propriu şi nu în interesul clientului, ale cărui acţiuni au fost respinse sau chiar anulate ca netimbrate.

În cadrul procedurii de cameră preliminară, în cauză nu au fost formulate cererii şi excepţii, iar prin încheierea din data de 13.08.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2018 din 27.06.2019 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale) şi s-a dispus începerea judecăţii.

În faţa instanţei de fond nu s-a reuşit audierea inculpatului A., acesta fiind citat la adresa de domiciliu şi luând cunoştinţă de termenele acordate, precum şi de stadiul procesual, însă pentru fiecare dintre termenele de judecată acordate inculpatul a depus diverse cereri prin care solicita amânarea judecării cauzei, fie în vederea angajării unui apărător, fie pentru soluţionarea cauzei pe cale amiabilă, fie pentru a depune diverse înscrisuri în probaţiune. Cu toate că au fost acordate termene în sensul menţionat, inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei, nu şi-a angajat apărător şi nu a depus nici un fel de înscrisuri din care să rezulte că s-ar fi împăcat cu persoana vătămată sau care să releve o altă stare de fapt decât cea indicată în rechizitoriu.

Nici în faza de urmărire penală şi nici în faţa instanţei de fond inculpatul nu s-a prezentat spre a fi audiat, deşi a fost legal citat pentru toate termenele de judecată la domiciliul indicat, comunicând atât cu organele de urmărire penală, cât şi cu instanţa de judecată numai prin intermediul adresei de email.

Instanţa de fond a reţinut că, în faza de urmărire penală a fost administrat următorul probatoriu: denunţul Baroului Timiş, declaraţie parte civilă B., declaraţie martor F., declaraţie martor G., copii dosare instanţă privind cele trei cauze civile dintre SC D. SRL şi SC E. SRL, înscrisuri constând în corespondenţa derulată între părţi, copii ale declaraţiilor inculpatului A. date în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara (Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Timişoara). În faţa instanţei de fond au fost audiaţi partea civilă B. şi martorul F. în şedinţa publică din data de 09.12.2019 şi au fost depuse înscrisuri în probaţiune în susţinerea cererii de constituire de parte civilă.

Analizând întregul material probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza instanţei, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Partea civilă B., ca reprezentant al SC D. SRL, avea de recuperat de la SC E. SRL suma de 85.000 euro în urma unor tranzacţii comerciale, iar pentru aceasta a apelat la martorul F., astfel cum rezultă atât din declaraţiile martorului date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, cât şi din declaraţiile părţii civile şi a înscrisurilor depuse la dosar în faza de urmărire penală (copii ale dosarelor Judecătoriei Timişoara nr. x/2011, nr. x/2012 şi nr. x/2016).

Pentru recuperarea sumei, astfel cum rezultă din declaraţia martorului F., acesta a contactat societatea de avocatură G. şi A. prin intermediul numitei H., trimiţându-i avocatului A. în original actul notarial ce provenea de la un notar din Austria, de unde rezulta suma datorată, urmând ca avocatul să se ocupe de recuperarea sumei în România.

Din copia contractului de asistenţă juridică nr. x/21.01.2010, rezultă că obiectul contractului consta în redactare acţiune civilă şi reprezentare în procesul civil de recuperare de către SC D. SRL a preţului unei cesiuni de părţi sociale de la SC E. SRL, stabilindu-se un onorariu de avocat în cuantum de 2000 euro, la care s-a adăugat suma de 1800 euro cheltuieli cu privire la plata taxei judiciare de timbru, sume ce au fost plătite către inculpat prin viramente bancare, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Între inculpat şi partea civilă B., ca reprezentant al SC D. SRL, s-a purtat o corespondenţă îndelungată, fie direct, fie prin intermediul martorului F. (fapt ce rezultă din copia e-mail-ului ce a fost trimis martorului F. de către inculpat şi aflat în copie la d.u.p.) şi, astfel, la data de 02.12.2010, a fost încheiat un act adiţional prin care partea civilă s-a obligat să-i plătească inculpatului suma de 1000 euro pentru ca Registrul Comerţului să pună sub supraveghere bunurile SC E. SRL pentru ca aceasta să nu le înstrăineze. Partea civilă a plătit prin virament bancar suma de 1000 euro, iar inculpatul a emis pentru aceasta factura aflată în copie la d.u.p.

Cu toate acestea, inculpatul nu a efectuat nici un demers pentru indisponibilizarea bunurilor debitoarei SC E. SRL, inducând-o în eroare pe partea civilă, în condiţiile în care Dosarul nr. x/2011 a fost soluţionat prin anularea cererii ca insuficient timbrată, la data de 09.11.2011.

Deşi cunoştea că acţiunea introdusă nu a fost încă soluţionată, inculpatul i-a comunicat martorului F. că trebuie să fie plătită suma de 500 euro, ce reprezintă cheltuieli efectuate de către executorul judecătoresc, sumă ce a fost plătită inculpatului, prin virament bancar, în următoarea zi, fapt ce rezultă din înscrisul aflat la d.u.p.

În cauză, inculpatul a demarat procedurile de recuperare a sumelor ce erau datorate de SC E. SRL către SC D. SRL, formulând acţiunea civilă ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Timişoara, fără însă a se interesa de mersul cauzei, această acţiune fiind soluţionată prin anularea cererii ca insuficient timbrată, prin Sentinţa civilă nr. 27096/09.11.2011 a Judecătoriei Timişoara, în condiţiile în care taxa judiciară de timbru ce trebuia achitată era în cuantum de 1 leu, inculpatul încasând pe lângă onorariu, astfel cum s-a menţionat anterior, şi sumele necesare plăţii taxei judiciare de timbru.

Ulterior, inculpatul a introdus o nouă acţiune civilă, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, tot pentru recuperarea sumei de 85.000 euro datorată de SC E. SRL către SC D. SRL, acţiune ce a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 13220/16.05.2012, aflată la dosar, deoarece contractul dintre părţi prevedea că preţul cesiunii de creanţă se achită prin predarea de către debitoare a unui imobil care corespunde preţului de vânzare de 85.000 euro, astfel că obligaţia corelativă creanţei deţinute de către reclamantă (SC D. SRL) constă în îndatorirea debitoarei de a preda un imobil la valoarea de 85.000 euro şi nu de a plăti o sumă de bani.

Cu toate că avea cunoştinţă de faptul că prin Sentinţa civilă nr. 13220 din 16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara fusese respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea introdusă pentru SC D. SRL, la data de 03.12.2013, inculpatul a comunicat martorului F., prin intermediul adresei de email, că societatea trebuie să mai plătească 2000 euro şi garanta că, dacă litigiul nu va fi soluţionat cu succes până în martie 2014, el va restitui banii, iar destinaţia sumei de 2000 euro reprezintă o garanţie pentru onorariul executorului judecătoresc şi, în cazul neplăţii respectivei sume, durata procesului se va prelungi cu o perioadă cuprinsă între 4 şi 6 luni, până ce onorariul executorului va fi plătit din fondurile statului român, astfel cum rezultă din traducerea emailului aflat la d.u.p.

Ca urmare a corespondenţei purtate, partea civilă a plătit, prin virament bancar, suma de 2000 euro, sumă pentru care inculpatul a emis factura aflată în copie la d.u.p., factură ce este semnată de inculpat şi completată cu datele acestuia, deşi în document se arăta că reprezintă cheltuieli executare silită.

În raport de data emiterii acestui email (03.12.2013) şi de data efectuării plăţii, instanţa de fond a reţinut că se cuvine a se observa din extrasul de pe portalul Tribunalului Timiş, aflat la d.u.p., faptul că la data de 03.10.2013 Tribunalul Timiş, la solicitarea D.G.F.P. Timiş, prin hotărârea 2084/03.10.2013, a soluţionat prin închiderea procedurii simplificate prev. de Legea nr. 85/2006 procedura falimentului în ceea ce o priveşte pe debitoarea SC E. SRL (Dosarul nr. x/2013), astfel că inculpatul, în urma finalizării procedurii falimentului, nici nu mai putea să recupereze de la societatea SC E. SRL suma solicitată.

Cu toate acestea, la data de 06.11.2014, prin intermediul unui e-mail, inculpatul a discutat cu martorul F., solicitându-i plata sumei de 6.000 euro cu destinaţie "garanţie licitaţie", sumă ce a fost plătită la data de 01.12.2014 prin virament bancar, inculpatul emiţând şi semnând factura nr. x/06.11.2014.

Deşi cunoştea că acţiunile au fost respinse şi nu există un titlu executoriu, la data de 21.05.2015, inculpatul i-a comunicat martorului F., prin intermediul unui email, că banii reprezentând prejudiciul recuperat vor fi viraţi în contul persoanei vătămate în data de 29.05.2015 şi vor fi vizibili în data de 02.06.2015, însă pentru aceasta trebuie să fie plătită o sumă de 1200 euro, ce reprezintă o taxă ce este percepută de statul român pentru finalizarea tranzacţiei. Această sumă a fost plătită prin virament bancar.

Ulterior datei de 02.06.2015, la data de 08.07.2015, inculpatul a revenit cu un email către martorul F., comunicându-i că banii vor fi primiţi în acea lună, fiind vorba doar de o procedură bancară în acel moment, cu toate că avea cunoştinţă de faptul că până la momentul respectiv nu exista o astfel de procedură de recuperare a prejudiciului finalizată, care să ajungă în faza transferului de bani către partea civilă.

În acelaşi sens, pentru menţinerea în eroare a părţii civile, inculpatul a comunicat martorului F., prin email, că a mai apărut un creditor al SC E. SRL şi pentru ca acesta să renunţe la pretenţii şi pentru a se urgenta procedura trebuie să fie plătită suma de 10.000 euro de către partea civilă şi, de asemenea, mai există două societăţi în aceeaşi situaţie, care au fost de acord să plătească suma de 10.000 euro, înţelegerea fiind parafată în faţa unui procuror, astfel cum rezultă din copia traducerii emailului transmis, aflată la d.u.p.

În urma acestei acţiuni a inculpatului, a doua zi (16.10.2015) partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 10.000 euro.

În perioada 04.05.2016 - 16.05.2016, inculpatul a comunicat, prin email, cu martorul F., căruia i-a spus că plata sumei reprezentând prejudiciul recuperat a fost făcută, a ataşat şi ordinul de plată, care însă nu a putut fi deschis de către contabilul SC D. SRL, aceasta fiind evident şi intenţia inculpatului, întrucât, în realitate, nu a fost efectuat vreun virament bancar către conturile SC D. SRL.

La data de 16.06.2016, inculpatul a introdus o acţiune la Judecătoria Timişoara, ce a fost înregistrată sub nr. x/2016, în vederea recuperării aceleiaşi sume de 85.000 euro de la SC E. SRL, iar prin Sentinţa civilă nr. 7958 din 18.07.2016 a fost anulată cererea formulată de către reclamantă, prin avocatul A., deoarece acesta nu s-a conformat cerinţelor instanţei de a depune în termenul legal de 10 zile înscrisuri din care să reiasă că are dovada calităţii de reprezentant al semnatarului cererii.

Cu toate acestea, în perioada august- septembrie 2016, inculpatul, posesorul numărului de telefon x (aşa cum rezultă din actele aflate la dosar), a transmis mai multe mesaje către partea civilă B., căreia îi transmitea că plata prejudiciului recuperat a fost făcută şi doar motive birocratice şi de monitorizare a transferurilor ce implică sume mari fac ca banii să nu fi ajuns în contul părţii civile.

Printr-un mail din data de 02.09.2016, inculpatul i-a comunicat martorului F. că a plătit o taxă de judecată în valoare de 900 euro şi ar dori să primească această sumă. Pentru a fi şi mai convingător, inculpatul a comunicat persoanei vătămate o încheiere judecătorească falsă, cea cu nr. x din data de 02.08.2016, din Dosarul nr. x/2016, încheiere ce cuprindea date fictive, fiind plăsmuită, reprezentând un mijloc fraudulos folosit de inculpat pentru menţinerea în eroare a părţii civile şi pentru a obţine alte sume nejustificate, în condiţiile în care dispozitivul încheierii false stipula că se "admite acţiunea formulată de către SC D. SRL, prin reprezentant legal, sub condiţia achitării unei ultime diferenţe la taxa judiciară de timbru, în cuantum de 900 euro".

La data de 07.09.2016, partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 900 euro.

Procedând la verificarea elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată inculpatul A., Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Inculpatul A., avocat în Baroul Timiş, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale), deoarece, în perioada 2010-2016, a indus-o în eroare, prin mijloace frauduloase, în mod repetat, pe partea civilă B., administrator al SC D. SRL şi a prejudiciat-o astfel cu suma totală de 113.400 de euro, cu ocazia demersurilor judiciare întreprinse de către inculpat în cauza civilă ce avea ca obiect recuperarea de către SC D. SRL a unei creanţe de 85.000 euro de la SC E. SRL.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., instanţa de fond a reţinut că elementul material constă în acţiunile de inducere şi menţinere în eroare săvârşite de către avocatul A. faţă de reprezentantul părţii civile SC D. SRL, prin intermediul corespondenţei purtate cu martorul F., acţiuni mai sus arătate.

Este de observat faptul că inculpatul, deşi a cunoscut că acţiunea introdusă a fost anulată ca netimbrată, a continuat să solicite sume de bani de la partea civilă, pretinzând că este într-o fază avansată de recuperare a sumelor solicitate de SC D. SRL de la SC E. SRL şi, chiar după ce o nouă acţiune a fost respinsă, profitând de faptul că partea civilă se afla în Italia şi nu poate efectua verificări, a menţinut-o pe aceasta în eroare prin intermediul corespondenţei purtate cu privire la faptul că urmează să-i fie virate sumele de bani şi că este vorba numai de aspecte ce ţin de transferul bancar (proceduri bancare), deşi cunoştea că nu a fost deschis un dosar execuţional, nu s-au demarat proceduri de executare silită, nu s-a recuperat nici o sumă şi nu exista niciun fel de procedură bancară care să îngreuneze transferul sumelor din România în Italia.

Mai mult decât atât, pentru a menţine partea civilă în eroare, inculpatul a invocat existenţa unor taxe percepute fie de statul român, fie de executorul judecătoresc sau unitatea bancară şi a inventat existenţa unor alte litigii în contra SC E. SRL pentru a obţine sume mai mari de la partea civilă, cu toate că la momentul respectiv societatea SC E. SRL parcursese deja procedura falimentului, fapt ce rezultă din copia extrasului de pe portalul instanţelor aflată la d.u.p.

Nu în ultimul rând, trebuie observat faptul că inculpatul a comunicat o încheiere judecătorească falsă (nr. x/02.08.2016), încheiere ce cuprindea date fictive, fiind plăsmuită şi care ar fi fost pronunţată în Dosarul nr. x/2016, pentru a menţine în eroare partea vătămată şi pentru a obţine de la aceasta sume de bani.

În ceea ce priveşte forma agravată, prevăzută la alin. (2) al art. 244 din C. pen., Curtea de Apel Timişoara a apreciat că mijloacele frauduloase au constat în xerocopii false ale unor acte oficiale ce nu erau certificate cu originalul (Încheierea nr. x/02.08.2016, Dosarul nr. x/2016, precum şi înscrisul datat 14.10.2015, aparent emis de un procuror - I. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş).

Purtarea corespondenţei pe o durată îndelungată pentru a o menţine în eroare pe partea civilă, precum şi pentru a o determina să plătească sume suplimentare constituie acte de inducere şi menţinere în eroare a părţii civile, motiv pentru care, în speţă, s-a dispus reţinerea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru toate cele opt acte materiale mai sus descrise, inculpatul având încă de la început reprezentarea faptului că nu va recupera suma de bani, din moment ce acesta, deşi a încasat sume atât pentru onorariu, cât şi pentru plata taxelor judiciare de timbru, nu a achitat pentru prima acţiune introdusă plata unei taxe judiciare de timbru de 1 leu, motiv pentru care instanţa a anulat acţiunea, fără a mai trece la cercetarea fondului cauzei.

Urmarea generată de acţiunile inculpatului a constat în producerea unei pagube în patrimoniul părţii civile B., care, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la data de 09.12.2019, este succesorul în drepturi al SC D. SRL, ca urmare a încetării activităţii acesteia şi intrării în lichidare. Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a urmărit ca prin activitatea de inducere şi menţinere în eroare a reprezentantului societăţii, să obţină pentru sine un folos patrimonial injust şi să-i cauzeze acestuia o pagubă, atâta timp cât banii plătiţi de către partea civilă pentru cheltuielile ocazionate de recuperarea creanţei erau folosiţi de către inculpat în interesul său propriu şi nu în interesul clientului.

Inculpatul a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei, cunoscând încă de la început că în situaţia în care nu se va supune cerinţelor instanţei (nu va face dovada plăţii taxei judiciare de timbru, nu va face dovada calităţii de reprezentant), acţiunile introduse vor fi anulate de către instanţă.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa de fond a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, este tipică, antijuridică şi imputabilă, constituind infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a fost săvârşită de inculpatul A..

Reţinând vinovăţia inculpatului, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare, ca o constrângere directă aplicată acestuia, de natură să asigure îndreptarea şi corijarea lui, fiind necesar să fie îndeplinit şi scopul de prevenţie, de a nu mai fi săvârşite acest gen de fapte penale, având în vedere că fapta denotă un pericol social destul de ridicat, în condiţiile în care inculpatul a menţinut persoana vătămată în eroare o perioadă îndelungată.

În consecinţă, având în vedere şi criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, descrise mai sus, starea de pericol creată de inculpat pentru valoarea ocrotită (siguranţa patrimoniului), motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit de inculpat, persoana acestuia (potrivit fişei de cazier judiciar, aflată la d.u.p., nu este cunoscut cu antecedente penale), conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunii (acesta nu s-a prezentat nici în faza de urmărire penală, nici în faţa instanţei, deşi, în urma solicitărilor formulate, i-au fost acordate mai multe termene), dar pe de altă parte şi nivelul de educaţie, vârsta, situaţia familială şi socială, respectiv împrejurarea că inculpatul este tânăr, are studii superioare, instanţa, sub aspectul proporţionalizării pedepsei, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Sub aspectul modului de individualizare a executării sancţiunii de 3 ani închisoare, Curtea de Apel Timişoara a constatat că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c) din C. pen. sau art. 91 alin. (1) lit. c) din C. pen., astfel că sancţiunea închisorii urmează să fie executată în detenţie.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că, în cauză, la data de 16.09.2019, partea civilă şi-a precizat pretenţiile civile prin înscrisul depus la dosar, acestea fiind reprezentate de suma de 85.000 euro, cu privire la care se află în imposibilitate de a o recupera ca urmare a intrării în insolvenţă a debitoarei SC E. SRL, la care se adaugă sumele solicitate de inculpat fie cu titlu de onorariu avocat, fie pentru plata diferitelor taxe pentru derularea proceselor şi executare silită, precum şi sumele reprezentând traducerea înscrisurilor care au trebuit depuse de-a lungul procesului şi suma plătită pentru deplasarea din Italia în România a reprezentantului părţii civile în vederea audierii sale în cadrul procesului.

Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1357 şi următoarele din C. civ., care instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat şi presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul. Instanţa de fond a constatat că aceste condiţii sunt întrunite cumulativ în cauză, pentru aceleaşi considerente ca şi acelea ce au stat la baza soluţiei din latura penală a cauzei.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, având în vedere principiul reparării integrale a acestuia, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că se impune obligarea inculpatului atât la plata prejudiciului cauzat (damnum emergens), cât şi a beneficiului nerealizat (lucrum cessam), astfel că sumele pe care partea civilă i le-a încredinţat în scopul derulării proceselor civile, cât şi sumele pe care partea civilă nu le-a recuperat din cauza culpei inculpatului (întrucât prin nepromovarea acţiunilor şi neplata taxelor de timbru, partea civilă nu mai poate recupera sumele de bani de la debitor în mod direct, faţă de acesta fiind finalizată procedura falimentului) urmează a fi actualizate cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data efectuării plăţii.

Ca urmare a celor mai sus arătate, inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă B. a următoarelor sume: 113.400 euro prejudiciu cauzat (compus din 85.000 euro, sumă ce nu mai poate fi recuperată şi 28.400 euro diverse sume plătite către inculpat), 584 RON, reprezentând costul traducerilor depuse la dosar (compus din 233 RON copie factură, dosar, 315 RON copie factură şi chitanţă, dosar instanţă fond), 158 euro cheltuieli de deplasare la proces, sume la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii.

Dat fiind că partea civilă a suportat o serie de cheltuieli cu plata onorariului de avocat de-a lungul procesului penal şi având în vedere modalitatea de soluţionare a cauzei şi obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă, inculpatul a fost obligat şi la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă B., în cuantum de 6364 RON, conform facturilor şi chitanţelor depuse la dosar instanţă fond.

Împotriva Sentinţei penale nr. 380/PI din 09 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a declarat apel inculpatul A..

Prin motivele formulate, apelantul inculpat A. a solicitat desfiinţarea în tot a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond şi trimiterea dosarului Curţii de Apel Timişoara în vederea rejudecării cauzei.

Apelantul inculpat a susţinut că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara înainte de a avea posibilitatea întocmirii şi depunerii probatoriului necesar dovedirii nevinovăţiei sale, aspecte pe care le-a detaliat în cadrul solicitărilor scrise adresate atât organelor de cercetare penală, cât şi instanţei, în faza de judecată, solicitând inclusiv efectuarea unei expertize contabile, în vederea stabilirii situaţiei reale de fapt şi de drept.

A mai arătat inculpatul că, fiind vorba de o situaţie conflictuală născută între el şi cetăţeni străini cu domiciliul/sediul în Italia, nu a dispus de timpul necesar obţinerii unor duplicate ale documentelor relevante, în speţă fiind necesar să ia legătura cu un birou notarial din Austria, cu care societatea D. a colaborat, pentru a arăta întinderea obligaţiilor sale contractuale reale, precum şi provenienţa actelor (xerocopiate) pe care reprezentanţii acesteia susţin că le-ar fi primit de la el, în calitate de avocat.

Apelantul inculpat a precizat că, deoarece nu dispune încă de actele care ar trebui anexate cererii de apel, va completa motivele de apel şi le va depune la dosarul cauzei, în cursul lunii ianuarie 2020.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel, apelantul inculpat nu a depus o completare a motivelor de apel.

Pentru termenul din data de 13 octombrie 2021, apelantul inculpat a transmis la dosar un memoriu intitulat "note şi cerere de probaţiune".

În cuprinsul memoriului, apelantul inculpat A. a arătat că, în anul 2010 a introdus, în numele SC D. SRL, o cerere de ordonanţă pentru emiterea somaţiei de plată împotriva debitoarei SC E., solicitare soluţionată nefavorabil în cursul anului 2011 de către Judecătoria Timişoara, deşi, în opinia sa, creanţa era certă, lichidă şi exigibilă. A menţionat inculpatul că, în prezent, dosarul în care a fost soluţionată această cerere nu se regăseşte în baza de date electronică oferită de portalul instanţelor de judecată, deşi în arhiva instanţei acesta există, purtând numărul de înregistrare x/2011.

Apelantul inculpat a precizat că acţiunea formulată în dosarul menţionat anterior a fost precedată de o încercare de rezolvare a situaţiei pe cale amiabilă, reprezentanţii societăţii debitoare fiind invitaţi la sediul SC M. în data de 01.03.2010, aceştia ignorând însă invitaţia la conciliere directă.

Totodată, apelantul inculpat a arătat că s-a ocupat de traducerea legalizată a actelor obţinute de la cabinetul notarial J., precum şi a tuturor documentelor aferente dosarului cauzei.

Ulterior, activând în cadrul cabinetului individual de avocat, a căutat, la solicitarea clientului, informaţii cu privire la bunurile deţinute de către reprezentanţii societăţii debitoare, în eventualitatea atragerii răspunderii personale a administratorului şi executării silite a bunurilor acestuia în contul sumelor datorate, dacă acest lucru ar fi fost realizabil.

În perioada următoare, societatea a virat câteva sume cu titlu de cheltuieli estimative, deoarece situaţia societăţii debitoare de la momentul respectiv ridica mai multe probleme, clientul constatând, în urma unui certificat constatator obţinut de inculpat de la ORC Timiş, că se schimbase componenţa societăţii, inclusiv administratorii, persoanele cu care se tratase iniţial fiind înlocuite de alte persoane, care, fără putinţă de tăgadă, îndeplineau doar un rol scriptic, aflându-se în judeţe diferite şi nefiind implicate în mod real în vreo activitate a societăţii.

Apelantul inculpatul a arătat că a discutat cu reprezentanţii SC D. în repetate rânduri, plănuind atât demersuri civile, cât şi penale, aceştia obţinând personal informaţii şi sfaturi inclusiv din alte direcţii, insistând să întreprindă orice va fi necesar în vederea apărării intereselor societăţii, respectiv a recuperării prejudiciului creat de către societatea debitoare, prin nerespectarea contractului de cesiune încheiat în Austria, la biroul notarial J..

Prin urmare, reprezentanţii societăţii s-au arătat dispuşi să transfere mai multe sume, care reprezentau costurile estimative ale demersurilor pe care conveniseră să le înceapă, aceştia asigurându-l că sunt pe cale să obţină titluri executorii cu ajutorul altor colaboratori din ţară. A mai arătat apelantul inculpat că s-a angajat, personal, să încerce încă o dată, în 18.07.2016, obţinerea unei ordonanţe de plată, deoarece la momentul respectiv dispunea de informaţii noi, însă şi acest demers a fost respins. Spre deosebire de demersul anterior, care se regăseşte doar în arhiva instanţei, cel din 2016 este evidenţiat şi pe portalul instanţelor de judecata sub nr. x/2016.

Ulterior, reprezentanţii societăţii s-au arătat nemulţumiţi de durata demersurilor, insistând ca sumele avansate să fie folosite pentru acţiuni pe drept comun care, însă, în opinia inculpatului, nu aveau vreo şansă de reuşită.

În luna octombrie, F. a refuzat sa îi furnizeze orice informaţii cu privire la actele (sau provenienţa acestora) în baza cărora i se solicitase să înceapă demersuri de executare silită ce implica depunerea unor cauţiuni substanţiale, sume ce urmau a fi transferate de către client, informându-l că mandatul de reprezentare i-ar fi fost retras în mod subit şi că nu mai puteau coresponda.

A precizat apelantul inculpat că sumele avansate deja de către societate în anii anteriori nu au fost folosite în alte scopuri, însă nu a procedat de îndată la restituirea acestora întrucât contractul de asistenţă juridică nu fusese reziliat şi nu i se solicitase nimic în acest sens, efectuase o serie de demersuri (acţiuni judiciare, medieri, obţinerea informaţiilor de la O.R.C., traduceri legalizate etc) ale căror costuri aferente se impuneau a fi calculate înaintea unui eventual decont şi o eventuală restituire a unei sume efectuată în mod haotic şi fără vreo convenţie prealabilă ar fi fost mai mult decât interpretabilă şi ar fi implicat recunoaşterea unei culpe profesionale din partea sa.

S-a arătat că Anexa 1a ataşată notelor de şedinţă reprezintă corespondenţa purtata cu F., în calitate de împuternicit al societăţii D., acesta fiind cel care a intermediat schimbul de informaţii, precum şi plăţile efectuate de către societate în contul său de avocat. Apelantul inculpat a susţinut că a ataşat acest schimb de e-mail-uri în dovedirea faptului că a lucrat mereu cu acte primite de la client, conversaţia evidenţiată referindu-se la un document scanat ce îi fusese înaintat de către F. în luna septembrie 2016 (Anexa 2), acesta afirmând că îl primise de la "unul dintre colaboratori" şi l-a rugat să facă tot ceea ce este necesar în interesul clientului D. SRL.

Aşa cum rezulta şi din schimbul de replici, în zilele următoare a căutat să identifice dosarul indicat şi să obţină un exemplar original al sentinţei în cauză, însă, ulterior, a fost nevoit să îl informeze pe F. că actul respectiv nu se regăseşte nicăieri, solicitând, totodată, lămuriri atât cu privire la provenienţa acestuia, cât şi cu privire la o solicitare pe care o primise subit prin e-mail de la un alt domn avocat, de a-i preda întregul dosar, susţinând că ar fi împuternicit de către societate să preia cazul, aspect care nu îi fusese adus la cunoştinţă de reprezentanţii societăţii.

A mai arătat apelantul inculpat că F. i-a răspuns că relaţia de colaborare dintre el şi societatea D. s-a terminat, refuzând în mod diplomat să îi răspundă la întrebările pe care le ridicase, nedorind probabil să-şi asume răspunderea pentru situaţia creată şi întrerupând din acel moment comunicarea cu el. S-a arătat că cele învederate s-au petrecut în cursul lunii octombrie a anului 2016.

În zilele următoare, apelantul inculpat a fost contactat telefonic de către B., care a părut să înţeleagă nelămurirea sa, însă i-a confirmat că avocatul în cauză a intervenit la solicitarea sa şi l-a rugat să se întâlnească cu acesta cu ocazia unei deplasări efectuate la Bucureşti, unde avocatul deţinea un punct de lucru. A convenit că acesta îl va contacta în cursul zilei în care se va afla acolo. Nu l-a contactat nimeni, însă în aceeaşi zi, B. i-a trimis un sms prin care se scuza pentru încurcătură şi îşi arăta indignarea cu privire la faptul că avocatul în cauză nu îi mai răspundea nici lui la telefon. Acesta din urma l-a contactat ulterior pe mail, solicitându-i să predea dosarul colegilor săi din Timişoara, lucru pe care, în lipsa unei împuterniciri şi a oricăror formalităţi necesar a fi întocmite în asemenea situaţii, a refuzat să îl facă. A urmat apoi plângerea disciplinară adresată Baroului Timiş, din care a constatat că B. (cu care nu a avut niciodată contact direct vreme de 7 ani) îi fusese prezentată o situaţie care nu corespundea deloc realităţii.

Mai mult decât atât, acesta s-a deplasat în data de 21.05.2019 la Timişoara, prezentându-se la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, însoţit de F., intermediarul cu care purtase mereu întreaga corespondenţă. Apelantul inculpat a precizat că el nu primit nicio informare din partea autorităţilor cu privire la această vizită, fiind astfel privat de şansa unei confruntări directe, care cu siguranţă ar fi lămurit imediat situaţia reală de fapt şi de drept. A învederat acest aspect procurorului K. printr-o adresă înaintată în data de 27.05.2019, însă situaţia a fost consemnată ulterior la dosar ca şi cum nu şi-ar fi dat interesul să participe, deşi, în realitate, aşa cum se poate observa în urma studierii actelor întocmite de către parchet în acea lună, nu avusese cunoştinţă de termenul fixat pentru data de 21.05.2019, acesta nefiindu-i vreodată comunicat.

În cursul cercetării judecătoreşti în apel, a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de apelantul inculpat, constând în conţinutul unor e-mail-uri purtate cu F. şi o copie a încheierii nr. x din 02.08.2016 a Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 .

Analizând sentinţa apelată atât prin prisma motivelor formulate de apelantul inculpat, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Examinând motivele de apel depuse la dosar de apelantul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta a solicitat desfiinţarea în tot a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond şi trimiterea dosarului Curţii de Apel Timişoara în vederea rejudecării cauzei.

Apelantul inculpat a susţinut că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara înainte de a avea posibilitatea întocmirii şi depunerii probatoriului necesar dovedirii nevinovăţiei sale. A mai arătat inculpatul că, fiind vorba de o situaţie conflictuală născută între el şi cetăţeni străini cu domiciliul/sediul în Italia, nu a dispus de timpul necesar obţinerii de duplicate ale documentelor relevante, în speţă fiind necesar să ia legătura cu un birou notarial din Austria, cu care societatea D. a colaborat, pentru a arăta întinderea obligaţiilor sale contractuale reale, precum şi provenienţa actelor (xerocopiate) pe care reprezentanţii acesteia susţin că le-ar fi primit de la el, în calitate de avocat.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în cursul urmăririi penale, prin mail-ul transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 31 octombrie 2018, A. a solicitat să fie reprogramată audierea sa în calitate de martor, aflându-se în imposibilitate de prezentare din motive obiective. Acesta a anexat o copie a cărţii de identitate, pentru a putea fi citat la adresa de domiciliu din Timişoara, judeţul Timiş, indicând, totodată, şi o adresă de email.

În cursul urmăririi penale, cu toate că a fost citat de mai multe ori (pentru data de 06 noiembrie 2018, 17 mai 2019, 27 mai 2019, 07 iunie 2019), chiar la adresa indicată prin mail-ul menţionat anterior (din Timişoara, judeţul Timiş), inculpatul nu s-a prezentat, în schimb a transmis mai multe cereri pentru imposibilitate de prezentare.

Astfel, la data de 17 mai 2019, A. a transmis, pe adresa de mail a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, o cerere pentru imposibilitate de prezentare din motive obiective. Deopotrivă, la data de 27 mai 2019, A. a transmis, prin mail, o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător şi pregătirii apărării, precum şi pentru administrarea probelor.

Aceeaşi atitudine procesuală a avut-o inculpatul şi în cursul cercetării judecătoreşti. Astfel, acesta nu s-a prezentat la vreun termen în faţa instanţei de fond, cu toate că a fost citat la adresa indicată în cursul urmăririi penale, din Timişoara, judeţul Timiş (pentru termenul din 16 septembrie 2019 - dosar fond, pentru termenul din 14 octombrie 2019 - dosar fond, pentru termenul din 04 noiembrie 2019 - dosar fond şi pentru termenul din 09 decembrie 2019 - dosar fond).

Şi în faţa instanţei de fond, inculpatul a transmis mai multe cereri la dosar, prin intermediul poştei electronice.

Astfel, pentru termenul din data de 16 septembrie 2019, prin cererea adresată instanţei de fond, inculpatul A. a solicitat acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare din motive obiective şi pentru a avea posibilitatea să-şi pregătească probele care îi dovedesc nevinovăţia, cererea fiind încuviinţată de instanţă. La următorul termen, prin cererea din data de 14 octombrie 2019, inculpatul a solicitat acordarea unui termen în vederea soluţionării amiabile a conflictului de drept penal, urmând ca până la următorul termen să depună o convenţie încheiată în acest sens. La data de 04 noiembrie 2019, inculpatul a solicitat acordarea unui nou termen, pentru a avea posibilitatea să prezinte, prin înscrisuri, istoricul complet şi detaliat al demersurilor şi corespondenţei reale întreprinse în cadrul relaţiei de colaborare cu societatea D., precum şi situaţia anterioară şi actuală a societăţii debitoare E., cât şi a reprezentanţilor acesteia, în vederea stabilirii corecte a existenţei şi întinderii pretinselor prejudicii.

Deopotrivă, şi în faţa instanţei de apel, inculpatul A. a avut acelaşi comportament procesual. Astfel, acesta nu s-a prezentat în cursul cercetării judecătoreşti în apel, însă a depus, pentru fiecare termen, câte o cerere.

La termenul din data de 23 iunie 2020, apelantul inculpat a transmis la dosar, prin e-mail, o cerere de amânare, motivat de faptul că se află în imposibilitate de prezentare din motive medicale, anexând şi o copie a unui certificat medical (cerere amânare şi copie certificat medical - dosar apel), cerere care a fost încuviinţată de instanţa de apel.

La următorul termen, din data de 01 septembrie 2020, apelantul inculpat A. a transmis o cerere de amânare, prin mail, arătând că, până în acel moment, nu a intrat în posesia documentelor înregistrate şi autentificate la biroul notarial din Austria, înscrisuri necesare în dovedirea tranzacţiilor efectuate care, în opinia acestuia, aveau o importanţă deosebită în dovedirea situaţiei de fapt. De asemenea, apelantul inculpat A. a transmis şi o cerere de probe.

La acel termen, instanţa a acordat posibilitatea intimaţilor părţi civile şi reprezentantului Ministerului Public să formuleze concluzii cu privire la cererea de probe formulată de apelantul inculpat şi a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de apelant, având în vedere precizările acestuia în sensul că până la jumătatea lunii septembrie 2020 va intra în posesia înscrisurilor deţinute de autorităţile judiciare din Austria, înscrisuri pe care înţelege să le folosească în apărarea sa. Instanţa a prorogat pentru următorul termen de judecată pronunţarea asupra cererilor de probe formulate de apelant.

Nici la termenul din data de 13 octombrie 2020 nu s-a prezentat apelantul inculpat, acesta transmiţând la dosar, prin e-mail, un memoriu intitulat "note şi cerere de probaţiune", fiind ataşat acestui memoriu un set de înscrisuri.

În ceea ce priveşte durata desfăşurării cercetării judecătoreşti din apel, Înalta Curte constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei de apel la data de 24 februarie 2020, primul termen fiind stabilit în cauză la 31 martie 2020.

Prin rezoluţia din data de 24 martie 2020, având în vedere art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195 din 16.03.2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 212/16.03.2020, Ordinul nr. 92/16.03.2020 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [art. 2 alin. (2)] şi Hotărârea nr. 257 din 17 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători [art. 4 alin. (1)], s-a dispus suspendarea dosarului penal nr. x/2019, cu termen la data de 31 martie 2020, pe durata stării de urgenţă instituite prin Decretul Preşedintelui nr. 195/2020.

Ulterior, prin rezoluţia din data de 18 mai 2020, în baza art. 63 alin. (11) din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020, s-a stabilit termen la data de 23 iunie 2020.

În considerarea celor expuse anterior, Înalta Curte constată că inculpatul a avut cunoştinţă de cercetările efectuate în cauză, fiind citat la adresa indicată încă din cursul urmăririi penale. O dovadă în plus că inculpatul avea cunoştinţă de cercetările efectuate în cauză, este reprezentată şi de numeroasele cereri transmise la dosar de către acesta, atât în cursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti (fond şi apel).

Relativ la cele ce precedă, instanţa constată că nu există în cauză vreunul dintre motivele prevăzute de art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen., care să atragă trimiterea cauzei spre rejudecare.

Este de subliniat şi faptul că inculpatul, având cunoştinţă de cercetările efectuate, încă din cursul urmăririi penale, a avut suficient timp pentru a obţine şi depune la dosar documentele pe care le considera relevante în susţinerea nevinovăţiei sale, la care a făcut referire în cuprinsul cererilor depuse la dosar, înscrisuri care nu au fost depuse până la momentul dezbaterilor în faţa instanţei de apel (cu excepţia conţinutul unor e-mail-uri purtate cu F. - dosar apel şi o copie a încheierii nr. x din 02.08.2016 a Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 - dosar apel).

În continuare, Înalta Curte constată că, prin motivele de apel depuse la dosar, apelantul inculpat nu a formulat critici punctuale.

Ulterior, în cuprinsul memoriului depus pentru termenul din data de 13 octombrie 2020, acesta a criticat situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, însă înscrisurile depuse în susţinerea acestui memoriu (conţinutul unor e-mail-uri purtate cu F. şi o copie a încheierii nr. x din 02.08.2016 a Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2016) nu dovedesc o situaţie contrară celei reţinute de instanţa de fond.

În cuprinsul memoriului, apelantul inculpat a susţinut că, în anul 2010, a introdus, în numele SC D. SRL, o cerere de ordonanţă pentru emiterea somaţiei de plată împotriva debitoarei SC E., solicitare soluţionată nefavorabil în cursul anului 2011 de către Judecătoria Timişoara, deşi, în opinia sa, creanţa era certă, lichidă şi exigibilă. A menţionat inculpatul că, în prezent, dosarul în care a fost soluţionată această cerere nu se regăseşte în baza de date electronică oferită de portalul instanţelor de judecată, deşi în arhiva instanţei acesta există, purtând numărul de înregistrare x/2011.

A mai arătat apelantul inculpat că s-a angajat, personal, să încerce încă o dată, în 18.07.2016, obţinerea unei ordonanţe de plată, deoarece la momentul respectiv dispunea de informaţii noi, însă şi acest demers a fost respins. Spre deosebire de demersul anterior, care se regăseşte doar în arhiva instanţei, cel din 2016 este evidenţiat şi pe portalul instanţelor de judecata sub nr. x/2016.

Înalta Curte constată că, aşa cum rezultă din actele dosarului, pe rolul Judecătoriei Timişoara au fost identificate trei dosare având ca şi reclamant creditor pe SC D. SRL, iar ca pârât debitor societatea SC E. SRL, toate având ca obiect somaţie sau ordonanţă de plată, după cum urmează:

1. În Dosarul nr. x/2011, având ca obiect somaţie de plată, creditoarea SC D. SRL a chemat în judecată pe debitoarea SC E. SRL pentru recuperarea unui prejudiciu de 85.000 euro. Cauza a fost soluţionată prin anularea cererii ca insuficient timbrată, la data de 09.11.2011, în condiţiile în care trebuia achitat timbrul judiciar în cuantum de 1 leu, iar partea civilă îi plătise inculpatului suma de 3800 euro, reprezentând onorariu şi cheltuieli pentru plata timbrului judiciar, la data de 05.02.2010.

Cererea de chemare în judecată şi actele în probaţiune au fost depuse la instanţă de inculpatul A., care a şi semnat aceste acte. Inculpatul nu a fost prezent la niciunul dintre cele trei termene acordate în această cauză civilă, în schimb a semnat o cerere de repunere pe rol a cauzei, după care nu s-a mai prezentat la termenul următor.

2. În Dosarul nr. x/2012, având ca obiect tot somaţie de plată, reclamanta SC D. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC E. SRL la plata creanţei în sumă de 85.000 euro, acţiunea fiind respinsă ca neîntemeiată, întrucât obligaţia debitoarei consta în predarea unui imobil în valoare de 85000 euro şi nu de a plăti această sumă.

Cererea de chemare în judecată din acest dosar civil este identică celei din dosarul de mai sus, fiind semnată de inculpat, astfel cum a semnat şi toate actele depuse în probaţiune. La cele două termene ale acestei cauze inculpatul nu a fost prezent în instanţă.

3. În Dosarul nr. x/2016, având ca obiect ordonanţă de plată, creditoarea SC D. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC E. SRL la plata sumei de 85.000 euro, acţiunea fiind anulată deoarece cererea de chemare în judecată nu a fost regulat introdusă. Astfel, cererea a fost formulată şi semnată de A., în calitate de avocat, dar nu s-a depus la dosar dovada calităţii acestuia de reprezentant al SC D. SRL, cu toate că instanţa a acordat un termen pentru complinirea lipsurilor.

Din cele mai sus prezentate, rezultă că inculpatul A. nu a manifestat niciun fel de diligenţă pentru soluţionarea cauzelor, acestea fiind respinse sau anulate din culpa sa exclusivă (neplata taxei de timbru, greşita fundamentare a cererii sau nedepunerea dovezii de reprezentant al reclamantului).

Referitor la situaţia de fapt, se constată că aceasta a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond, din analiza materialului probator administrat în cauză Înalta Curte reţinând următoarele:

Infracţiunea de înşelăciune a fost comisă de inculpatul A. în mod continuat, fiind formată din 8 (opt) acţiuni, toate însă în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, după cum urmează:

1. La data de 21.01.2010, între inculpatul A. şi partea civilă B., ca reprezentant al SC D. SRL, a fost încheiat contractul de asistenţă juridică nr. x/21.01.2010, care avea drept obiect redactare acţiune civilă şi reprezentare în procesul civil de recuperare de către SC D. SRL a preţului unei cesiuni de părţi sociale de la SC E. SRL. A fost stabilit un onorariu în cuantum de 2000 euro, la care s-a adăugat suma de 1800 euro, cheltuieli cu privire la plata taxei judiciare de timbru.

La data de 05.02.2010, partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 3800 euro, iar inculpatul a emis factura pentru această sumă. Factura a fost semnată de inculpat şi completată cu datele lui.

Inculpatul a indus-o în eroare pe partea civilă şi a prejudiciat-o cu suma de 3800 euro, reprezentând onorariu şi cheltuieli de judecată, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract şi nici nu a achitat taxele de timbru.

În acest sens s-a constatat că Dosarul nr. x/2011, având ca obiect somaţie de plată, în care creditoarea SC D. SRL, societatea părţii civile B., a chemat în judecată pe debitoarea SC E. SRL pentru recuperarea unui prejudiciu de 85.000 euro, a fost soluţionat prin anularea cererii ca insuficient timbrată, la data de 09.11.2011, în condiţiile în care trebuia achitat un timbru judiciar de 1 leu, iar partea civilă îi plătise inculpatului suma de 3800 euro, reprezentând onorariu şi cheltuieli pentru plata timbrului judiciar, la data de 05.02.2010.

2. La data de 02.12.2010, între inculpatul A. şi partea civilă B., ca reprezentant al SC D. SRL, a fost încheiat un act adiţional la contractul de asistenţă juridică nr. x/21.01.2010. Prin acest act adiţional partea civilă se angaja să plătească inculpatului suma de 1000 euro pentru ca Registrul comerţului "să pună sub supraveghere" bunurile SC E. SRL, pentru ca această societate să nu le înstrăineze. Anterior încheierii actului adiţional, la data de 30.11.2010, inculpatul A. a şi trimis un mail, de pe adresa sa de mail x@x.com către martorul F., contabilul SC D. SRL, în care îi spunea acestuia că partea civilă trebuie să îi achite suma de 1000 euro, necesară pentru indisponibilizarea bunurilor SC E. SRL de către Registrul comerţului. În cadrul acestui mail inculpatul a specificat şi că estimează că procedurile judiciare se vor finaliza, cel mai târziu, în martie 2011.

La data de 03.12.2010, partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 1000 euro, iar inculpatul a emis factură pentru această sumă. Factura a fost semnată de inculpat şi completată cu datele sale.

Inculpatul A. nu a efectuat niciun demers pentru indisponibilizarea bunurilor debitoarei SC E. SRL, el inducând-o în eroare pe partea civilă pentru a o putea prejudicia, folosindu-se în acest sens de actul adiţional şi de e-mailul mai sus amintite. Acesta i-a creat impresia părţii civile că litigiul se apropie de finalizare, în mail făcând referire la faptul că în martie 2011 prejudiciul va fi restituit, cu toate că cererea formulată în Dosarul nr. x/2011 fusese anulată, ca insuficient timbrată, la data de 09.11.2011, întrucât inculpatul nu plătise timbrul judiciar, în cuantum de 1 leu. De asemenea, inculpatul nici nu a participat la vreunul dintre cele trei termene de judecată ale cauzei.

3. La data de 25.10.2011, inculpatul i-a comunicat prin email martorului F. că are nevoie de suma de 500 euro, reprezentând cheltuieli efectuate de către executorul judecătoresc, pentru deplasările efectuate şi pentru organizarea licitaţiei. A doua zi, la data de 26.10.2011, partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 500 euro.

Aspectele relatate de către inculpat pentru a o determina pe partea civilă să efectueze plata sunt nereale. Astfel, din verificarea situaţiei dosarelor existente între SC D. SRL şi SC E. SRL a rezultat că toate acţiunile creditoarei SC D. SRL au fost respinse sau anulate, neexistând un titlu executoriu care să justifice o executare silită, care să genereze cheltuieli de 500 euro.

4. La data de 03.12.2013, inculpatul A. a trimis un mail de pe adresa de e-mail x@x.com (aceeaşi adresă de e-mail folosită de inculpat şi pentru a coresponda cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara) către martorul F., în care îi spunea acestuia despre necesitatea plăţii a 2000 euro şi garanta că dacă litigiul nu va fi soluţionat cu succes până în martie 2014, el va restitui banii. La aceeaşi dată, inculpatul a mai trimis un mail, tot martorului F., în care îi detalia destinaţia sumei de 2000 euro, spunându-i că aceasta reprezintă o garanţie pentru onorariul executorului judecătoresc, iar dacă partea civilă nu va fi de acord să achite această sumă, durata procesului se va prelungi cu aproximativ 4 - 6 luni, până ce onorariul executorului va fi plătit din fondurile statului român, lista de aşteptare fiind lungă.

Fiind indusă în eroare de conversaţia electronică purtată cu inculpatul, la data de 10.12.2013, partea civilă a plătit, în contul indicat de inculpat, prin virament bancar, suma de 2000 euro, iar inculpatul a emis factura pentru această sumă. Factura a fost semnată de către inculpat şi completată cu datele lui. În cuprinsul acestei facturi, care are nr. x/03.12.2013, pentru suma de 2000 euro, se menţionează că priveşte "cheltuieli de executare silită - garanţie licitaţie, contract x/21.01.2010".

Raportat la această plată, din verificarea situaţiei dosarelor existente între SC D. SRL şi SC E. SRL a rezultat că toate acţiunile creditoarei SC D. SRL au fost respinse sau anulate, neexistând aşadar un titlu executoriu care să justifice o executare silită, care să genereze cheltuieli de 2000 euro, iar începând cu data de 03.10.2013, deci anterior emiterii acestei facturi, era finalizată procedura falimentului în ceea ce o priveşte pe debitoarea SC E. SRL - Dosarul nr. x/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 14.02.2013, la solicitarea creditorului D.G.F.P. Timiş şi soluţionat prin închiderea procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, la data de 03.10.2013.

5. În data de 06.11.2014, inculpatul i-a solicitat martorului F., prin e-mail, plata sumei de 6000 euro cu destinaţia "garanţie licitaţie." De asemenea, inculpatul i-a comunicat martorului că toate cererile lor au fost acceptate de către instanţă şi că au dreptul să vândă bunurile debitorului la licitaţie publică, organizată de executorul judecătoresc.

Convinsă fiind de realitatea celor prezentate de inculpat, la data de 01.12.2014, partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 6000 euro, iar inculpatul a emis factura pentru această sumă. Factura a fost semnată de inculpat şi completată cu datele lui. În această factură, cu nr. x/06.11.2014 (suma de 6000 euro), se menţionează că priveşte "cheltuieli executare - organizare licitaţie recuperare debit SC E. SRL - depunere cauţiune", astfel cum a fost completată şi trimisă de inculpat către partea civilă. Însă, la fel ca în cazul plăţii anterioare, din verificarea situaţiei dosarelor existente între SC D. SRL şi SC E. SRL a rezultat că toate acţiunile creditoarei SC D. SRL au fost respinse sau anulate, neexistând aşadar un titlu executoriu care să justifice o executare silită care să genereze cheltuieli de 6000 euro, iar începând cu data de 03.10.2013, deci anterior emiterii celor două facturi, era finalizată procedura falimentului în ceea ce o priveşte pe debitoarea SC E. SRL.

6. În data de 21.05.2015, inculpatul i-a comunicat martorului F., prin email, că banii, reprezentând prejudiciul recuperat, vor fi viraţi în contul persoanei vătămate, în data de 29 mai şi vor fi vizibili în cont în data de 02 iunie, dar pentru aceasta este nevoie de o plată de 1200 euro, reprezentând o taxă pentru finalizarea tranzacţiei, taxă percepută de statul român. La data de 25.05.2015, partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 1200 euro.

În data de 08.07.2015, inculpatul i-a comunicat martorului F., prin email, că banii, reprezentând prejudiciul, vor fi primiţi în această lună, fiind vorba doar de o procedură bancară în acel moment.

Astfel, inculpatul a indus în eroare în continuare partea civilă, în condiţiile în care toate cele trei acţiuni introduse de acesta în numele SC D. SRL erau respinse sau anulate.

7. La data de 15.10.2015, inculpatul i-a comunicat martorului F., prin email, că a mai apărut un creditor al SC E. SRL şi pentru ca acesta să renunţe la pretenţii şi să urgenteze procedura este nevoie să fie plătită suma de 10.000 euro de către SC D. SRL şi că mai există două societăţi în aceeaşi situaţie, care au fost de acord să plătească suma de 10.000 euro, înţelegerea fiind parafată în faţa unui procuror. Inculpatul a ataşat şi un document, datat 14.10.2015, purtând aparent semnătura unui procuror, însă actul era, întrucât procurorul menţionat în act nu a funcţionat niciodată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi actul nu este unul dintre cele care să intre în competenţa materială de efectuare a procurorului.

La data de 16.10.2015, partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 10.000 euro.

8. În perioada 04.05.2016 - 16.05.2016, inculpatul a comunicat prin e mail cu martorul F., căruia i-a spus că plata sumei reprezentând prejudiciul recuperat a fost făcută, a ataşat şi ordinul de plată, ordin de plată care însă nu a putut fi deschis de către contabilul SC D. SRL, aceasta fiind şi intenţia inculpatului, întrucât, în realitate, nu era făcut niciun virament bancar către conturile SC D. SRL.

În perioada august - septembrie 2016, inculpatul A., posesorul numărului de telefon x, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, a transmis mai multe mesaje către partea civilă B., căreia îi comunica că plata prejudiciului recuperat a fost făcută şi doar motive birocratice şi de monitorizare a transferurilor ce implică sume mari fac ca banii să nu fi ajuns în contul părţii civile.

Printr-un mail din data de 02.09.2016, inculpatul i-a comunicat martorului F. că a plătit o taxă de judecată în valoare de 900 euro şi ar dori să primească această sumă. Pentru a fi şi mai convingător, inculpatul i-a comunicat persoanei vătămate o încheiere judecătorească falsă, cea cu nr. x din data de 02.08.2016, din Dosarul nr. x/2016, încheiere ce cuprindea date fictive, fiind plăsmuită, reprezentând un mijloc fraudulos folosit de inculpat pentru menţinerea în eroare a părţii civile şi pentru a obţine alte sume nejustificate, în condiţiile în care dispozitivul încheierii false stipula că se "admite acţiunea formulată de către SC D. SRL, prin reprezentant legal, sub condiţia achitării unei ultime diferenţe la taxa judiciară de timbru, în cuantum de 900 euro".

La data de 07.09.2016 partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 900 euro.

În declaraţia dată în cauză (în cursul urmăririi penale), partea civilă B. a arătat că l-a contactat pe inculpatul A. în anul 2010, deoarece avea nevoie de serviciile unui avocat, fiind administrator şi asociat la SC D. SRL, societate care avea de recuperat o creanţă de 85.000 euro de la SC E. SRL. Partea civilă B. a precizat că nu a luat contact niciodată în mod direct cu inculpatul A., legătura realizându-se prin intermediul martorului F., contabil al SC D. SRL. Partea civilă a adăugat că i s-a părut ciudat că inculpatul A. tot cerea sume de bani, sub diferite pretexte, dar pentru că îi promitea că va câştiga litigiul civil a avut încredere în el.

Partea civilă B. a fost audiată în faţa instanţei de fond, arătând că între D. şi SC E. SRL a existat un contract, pentru executarea acestuia au fost plătite sume de bani prin file CEC, iar pentru recuperarea respectivelor sume el a mandat pe martorul F.. A arătat partea civilă că nu a discutat personal cu inculpatul, întrucât F. s-a ocupat de recuperarea sumelor, iar el era doar informat cu privire la stadiul lucrărilor. Pentru recuperarea sumelor de la SC E. SRL s-a plătit inculpatului A. aproximativ 28.500 - 30.000 euro, prin transfer bancar. Partea civilă a precizat că nu a fost contactată de inculpatul A. pentru a se împăca sau pentru a rezolva în mod amiabil litigiul şi nu a recuperat nicio sumă de bani, nici din cei plătiţi inculpatului, nici din cei care trebuiau recuperaţi de la SC E. SRL. Toate comunicările pe care le avea cu inculpatul erau realizate prin intermediul martorului F..

În cauză a fost audiat şi martorul F., contabilul SC D. SRL. În cuprinsul declaraţiei (dată în cursul urmăririi penale), acesta a relatat că ştia că SC D. SRL avea de recuperat o creanţă de 85.000 euro de la SC E. SRL şi de aceea s-a apelat la un avocat din România, anume inculpatul A.. Martorul F. a arătat că el a fost cel care a păstrat legătura cu inculpatul A., prin e-mail şi o dată a şi vorbit la telefon cu el, fără însă a se întâlni vreodată, deşi inculpatul, de cel puţin trei ori, şi-a declarat disponibilitatea de a veni în Italia pentru a discuta, dar de fiecare dată a invocat diverse motive legate de copii, de boli şi nu a mai ajuns în Italia. Martorul a mai adăugat că până prin anul 2015 nu a avut îndoieli cu privire la sinceritatea avocatului A., însă după această dată a început să aibă dubii din cauză că inculpatul refuza să se întâlnească cu el şi spunea că a câştigat procesul, fără ca banii să intre însă în contul SC D. SRL. La un moment dat, inculpatul A. a şi trimis un mail la care părea că este ataşat un fişier cu un ordin de plată cu suma de 156.000 euro, numai că acel fişier nu se putea deschide şi, fiind rugat să trimită un nou mail, cu un nou fişier, nici de această dată fişierul cu presupusul ordin de plată nu a putut fi accesat.

Fiind audiat şi în faţa instanţei de fond, martorul F. a arătat că a fost mandatat de B., administratorul firmei D., să găsească pe cineva în România să recupereze suma de 85.000 euro pe care E. SRL o datora societăţii D.. A precizat că a primit datele de contact ale societăţii G. şi A. de la o angajată de-a sa din România, H.. I-a trimis inculpatului un act notarial în original care provenea de la un notar din Austria, de unde rezulta suma datorată, iar avocatul A. urma să se ocupe de recuperarea sumei în România. A ştiut că avocatul A. a iniţiat un proces în România, acesta trimiţându-i şi un link pentru a putea vedea şi verifica că există o cauză pe rolul instanţelor din România.

La solicitarea avocatului din România a trimis suma de 900 euro pentru plata taxelor de judecată şi a primit două acte. Deopotrivă, martorul a arătat că avocatul i-a trimis prin e-mail un act provenind de la procuratură, de unde rezulta că o altă firmă avea deschisă o procedură de recuperare a unei sume de 10.000 euro de la SC E. SRL, iar pentru ca această firmă să nu blocheze recuperarea sumei care trebuia recuperată au fost convinşi să cumpere cu suma de 10.000 euro respectiva creanţă, sumă ce a fost plătită în contul indicat de avocatul A. (titularul de cont fiind avocatul A.).

A arătat martorul că nu îşi aminteşte cu exactitate, dar crede că toate plăţile au fost făcute în acelaşi cont bancar, inclusiv cele pentru onorariile pretinse. Tot prin e-mail a mai primit de la avocatul A. un înscris ce părea să emane de la instanţă, fiind semnat şi având ştampila instanţei, iar din acel înscris rezulta că procesul a fost câştigat, SC E. SRL urmând să plătească sumele, iar inculpatul i-a solicitat codul IBAN pentru a putea fi virate sumele. Martorul a precizat că, în total, s-a plătit avocatului 28.400 euro, plăţile făcându-se prin transfer bancar.

Deoarece banii nu au fost primiţi, a încercat să-l contacteze pe avocatul A., care în cele din urmă i-a trimis un fişier pe care nu reuşea să-l deschidă. A avut suspiciuni, a luat legătura cu avocatul L., care este înscris în Baroul Timiş, i-a trimis acestuia înscrisurile primite de la avocatul A., iar în cele din urmă a reieşit că respectivele înscrisuri ar putea fi false. Pentru recuperarea sumelor plătite au stabilit mai multe întâlniri prin intermediul avocatului L., însă niciodată avocatul A. nu s-a prezentat, invocând diverse scuze.

Martorul a arătat că, până în acel moment, nu s-a recuperat nicio sumă şi nici nu a fost contactat de către avocatul A. pentru alte înţelegeri. Creditul de 85.000 euro nu crede că mai poate fi recuperat deoarece creanţa probabil s-a prescris.

Înalta Curte reţine că elementul material al infracţiunii de înşelăciune constă în acţiunea de a prezenta în mod nereal o anume situaţie, respectiv acţiunea prin care făptuitorul înfăţişează, arată, descrie, aduce la cunoştinţa altei persoane o anumită situaţie de fapt căreia îi atribuie o altă aparenţă decât cea reală.

În cauză, elementul material al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., constă în acţiunile de inducere în eroare, săvârşite de inculpatul A., în calitate de avocat, a reprezentantului părţii civile SC D. SRL, prin intermediul corespondenţei purtate cu martorul F..

Cu toate că inculpatul ştia că Dosarul nr. x/2011, având ca obiect somaţie de plată (în care creditoarea SC D. SRL, societatea părţii civile B., a chemat în judecată pe debitoarea SC E. SRL pentru recuperarea unui prejudiciu de 85.000 euro), a fost soluţionat prin anularea cererii ca insuficient timbrată, la data de 09.11.2011, acesta a continuat să solicite sume de bani părţii civile, susţinând că se află într-o fază avansată de recuperare a sumelor solicitate de SC D. SRL de la SC E. SRL şi a menţinut-o pe aceasta în eroare prin intermediul corespondenţei electronice cu privire la faptul că urmează să-i fie virate sumele, că transferul bancar urmează să fie efectuat, deşi cunoştea că nu exista un dosar de executare silită şi nu se recuperase nicio sumă.

Deopotrivă, pentru a o menţine în eroare pe partea civilă, inculpatul a invocat existenţa unor taxe percepute de unitatea bancară, de statul român sau de executorul judecătoresc şi a inventat existenţa unor alte litigii formulate împotriva SC E. SRL de alte societăţi, pentru a obţine şi alte sume de la partea civilă, cu toate că, la momentul respectiv, societatea SC E. SRL parcursese deja procedura falimentului.

Totodată, pentru a o menţine în eroare pe partea civilă şi pentru a mai obţine o sumă de 900 euro, inculpatul i-a comunicat acesteia o încheiere judecătorească falsă, cea cu nr. x din data de 02.08.2016 a Judecătoriei Timişoara, care ar fi fost pronunţată în Dosarul nr. x/2016, în dispozitivul acestei încheieri false reţinându-se: "Admite acţiunea formulată de către SC D. SRL, prin reprezentant legal, sub condiţia achitării unei ultime diferenţe la taxa judiciară de timbru, în cuantum de 900 euro".

Ceea ce atrage reţinerea elementului circumstanţial agravant prev. de alin. (2) al art. 244 din C. pen. este înfăţişarea unor înscrisuri care prezentau mincinos realitatea de la acel moment, iar acestea au avut drept consecinţă inducerea în eroare a părţii civile şi au determinat-o să ia dispoziţii cu privire la patrimoniul său, acţiune de pe urma căreia a suferit o pagubă. Instanţa reţine că mijloacele frauduloase au constat în xerocopii false ale unor acte oficiale ce nu erau certificate cu originalul (Încheierea nr. x/02.08.2016, Dosarul nr. x/2016, precum şi înscrisul datat 14.10.2015, aparent emis de un procuror - I. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş).

Urmarea imediată a infracţiunii de înşelăciune este dublu condiţionată: de rezultatul constând în inducerea în eroare şi de producerea unei pagube. Acţiunile inculpatului A. (astfel cum au fost redate anterior), prin care a indus-o în eroare pe partea civilă B. cu privire la activitatea pentru care a fost angajat, au avut drept consecinţă prejudicierea părţii civile cu sumele avansate cu titlu de taxe judiciare de timbru, onorariu (în total suma de 28.400 euro), dar şi cu suma de bani (85.000 euro), pe care creditoarea SC D. SRL o avea de recuperat de la debitoarea SC E. SRL, care trebuia acţionată în judecată pentru recuperarea creanţei.

Cele nouă tranşe de bani, în care a fost plătită suma totală de 28.400 euro de către partea civilă către inculpat, au fost încasate de către inculpat, astfel cum reiese din documentele aflate la dosar, extrase de cont, facturi şi chitanţe.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea de înşelăciune se comite cu intenţie directă, calificată prin scopul obţinerii unui folos, pentru sine sau pentru altul.

În cauză, inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei. Acesta ştia că în situaţia în care nu va face dovada plăţii taxei judiciare de timbru sau nu va face dovada calităţii de reprezentant, acţiunile introduse vor fi anulate de instanţă. Totodată, inculpatul a urmărit ca prin activitatea de inducere şi menţinere în eroare a reprezentantului societăţii să obţină pentru sine un folos patrimonial injust şi să-i cauzeze acestuia o pagubă. În acest sens, instanţa are în vedere că banii plătiţi de partea civilă pentru cheltuielile ocazionate de recuperarea creanţei nu au fost folosiţi de inculpat în interesul clientului, ci în interesul său propriu. Inculpatul A. nu a dorit să se soluţioneze litigiul clientului SC D. SRL, ci a urmărit doar tergiversarea cauzelor pentru a putea obţine, în mod repetat, diverse sume de la partea civilă.

În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că atât sub aspectul laturii obiective cât şi al celei subiective, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 380/PI din 09 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de partea civilă B., constând în onorariu avocaţial şi cheltuieli aferente deplasării la sediul instanţei, Înalta Curte, verificând actele depuse în acest sens, constată că acestea sunt în cuantum de 1168,33 RON, precum şi echivalentul în RON, la data plăţii, a sumei de 650 euro.

Drept urmare, având în vedere soluţia pronunţată în cauză asupra laturii penale şi a celei civile, în raport de dispoziţiile art. 276 din C. proc. pen., Înalta Curte va obliga pe apelantul inculpat A. la plata către partea civilă B. a cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta în apel, în cuantum de 1168,33 RON precum şi echivalentul în RON, la data plăţii, a sumei de 650 euro

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 380/PI din 09 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul inculpat A. la plata către partea civilă B. a cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta în apel, în cuantum de 1168,33 RON precum şi echivalentul în RON, la data plăţii, a sumei de 650 euro.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 octombrie 2020.

GGC - GV