Suspended sentences for minor offenses: conflicting application of Law No. 187/2012 Articles 9 and 22 in revocation of prior conditional suspension

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1194 din 10 iulie 2019, pronunţată în dosar nr. x/2018 al Judecătoriei Bistriţa, în baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. (fapta din 25 martie 2017).

S-a constatat că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în termenul de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 2548/2015 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă la data de 11 decembrie 2015 prin neexercitarea căii de atac, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni sub supraveghere condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, pentru o faptă comisă în timpul minorităţii.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 rap. la art. 15 şi art. 22 din Legea 187/2012, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei stabilită prin Sentinţa penală nr. 2548/2015 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă la data de 11 decembrie 2015 prin neexercitarea căii de atac.

În baza art. 22 alin. (4) şi (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 129 alin. (1) din C. pen., a fost înlocuită pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 2548/2015 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă la data de 11 decembrie 2015 prin neexercitarea căii de atac, pentru o faptă comisă în timpul minorităţii, cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an şi 6 luni.

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) şi alin. (5) C. pen. rap. la art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, s-a adăugat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru fapta ce face obiectul prezentei cauze, o pătrime din măsura educativă a internării într-un centru educativ de 1 an şi 6 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 15 zile închisoare, în regim de detenţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în dimineaţa zilei de 25 martie 2017, inculpatul A. se afla la domiciliul său din com. x, sat x, nr. x, jud. Bistriţa-Năsăud când, în jurul orei 08:00, a decis să conducă autoturismul marca x, nr. de înmatriculare x.

Drept urmare, deşi nu era posesor al permisului de conducere pentru nicio categorie, inculpatul s-a urcat la volan şi a început să se deplaseze pe DJ x şi pe drumurile comunale de pe raza com. x până în faţa imobilului cu nr. administrativ x, din loc. x, aparţinând martorului B..

Inculpatul a intrat în locuinţa martorului, unde timp de aprox. 10 minute au purtat discuţii. Apoi, cei doi au hotărât să meargă într-o plimbare, motiv pentru care inculpatul s-a urcat la volanul autovehiculului marca x, nr. de înmatriculare x, iar martorul B. s-a urcat pe locul pasagerului din faţă.

După ce au parcurs aprox. 1 km, în faţa imobilului cu nr. administrativ x din loc. x, aparţinând martorului C., inculpatul a accidentat mortal un câine metis aparţinând martorei D.. Cu această ocazie, autovehiculul a suferit avarii minore.

Inculpatul şi-a continuat apoi deplasarea până în centrul loc. x, iar apoi s-a întors pe acelaşi traseu.

La data de 25 martie 2017, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie, inculpatul a parcurs la volanul autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, o distanţă de aprox. 5 km.

Potrivit Adresei nr. x din data de 11 mai 2017 a SPCRPCIV inculpatul nu figurează ca fiind posesor al permisului de conducere.

Potrivit Adresei nr. x din 19 iulie 2017 a Primăriei com. x, tronsonul de drum pe care a circulat inculpatul face parte din categorie DJ x şi este deschis circulaţiei publice.

Inculpatul a recunoscut, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, comiterea faptei în modalitatea expusă anterior.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care la data de 25 martie 2017, în jurul orei 08:00, a condus pe drumurile comunale deschise circulaţiei publice de pe raza loc. x, com. x, jud. Bistriţa-Năsăud, respectiv pe DJ x, autoturismul marca x, nr. de înmatriculare x, fără a fi posesor al permisului de conducere pentru nicio categorie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. (fapta din 25 martie 2017).

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din noul C. pen., respectiv: pericolul social concret al faptei, limitele speciale prev. de lege pentru fapta comisă reduse în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., circumstanţele în care a fost săvârşită fapta, împrejurarea că deşi a accidentat mortal un câine metis, şi-a continuat deplasarea, atitudinea constant sinceră a inculpatului, precum şi buna impresie lăsată de către inculpat instanţei de judecată.

Totodată, s-a mai reţinut că fapta săvârşită de către inculpat prezintă un grad de pericol social concret relativ, care a pus în pericol siguranţa traficului rutier, doar întâmplarea făcând ca în cauză să nu existe victime omeneşti.

Inculpatul a recunoscut şi regretat fapta săvârşită, şi-a asumat comiterea faptei încă din momentul în care a fost depistat de către organele de poliţie. Atitudinea inculpatului denotă că acesta deţine toate valorile interne necesare corijării oricărei deviaţii comportamentale ulterioare, iar fapta comisă este pur incidentală în existenţa acestuia, concluzii care justifică stabilirea unei pedepse minime.

Raportat la cele expuse anterior, instanţa s-a orientat spre minimul prev. de lege, considerând justă o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Având în vedere datele înscrise în fişa cazierului judiciar, instanţa a constatat că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în termenul de încercare stabilit prin SP nr. 2548/2015 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă la data de 11 decembrie 2015 prin neexercitarea căii de atac, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni sub supraveghere condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, pentru o faptă comisă în timpul minorităţii.

Astfel, termenul de încercare stabilit prin SP nr. 2548/2015 a Judecătoriei Bistriţa a început să curgă la data de 11 decembrie 2015 şi urma să expire la data de 11 iunie 2019. Cu toate acestea, în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, respectiv la data de 25 martie 2017, inculpatul a săvârşit fapta ce face obiectul prezentei cauze.

Pe cale de consecinţă, devin incidente dispoziţiile art. 83 din C. pen. din 1969 ce prevăd că, "(1) Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. (2) Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. (3) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări. (4) La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.".

Totodată, având în vedere faptul că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin SP nr. 2548/2015 a Judecătoriei Bistriţa a fost săvârşită în timpul minorităţii, devin incidente şi prevederile art. 15 din Legea 187/2012 ce dispun că, "(1) Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen.. (2) Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969", dar şi prevederile art. 22 din Legea 187/2012 conform cărora, "1) Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza C. pen. din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen.. (2) În cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracţiuni, pedeapsa închisorii se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani. (3) În situaţia prevăzuta la alin. (2), pedeapsa amenzii a cărei executare a fost suspendată se înlocuieşte cu măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni. (4) Dacă termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care: a) dacă noua infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii, se stabileşte şi pentru aceasta o măsura educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea; b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din C. pen.."

Raportat la aceste dispoziţii legale, în baza art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 15 şi art. 22 din Legea 187/2012, instanţa a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei stabilită prin SP nr. 2548/2015 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă la data de 11 decembrie 2015 prin neexercitarea căii de atac.

În baza art. 22 alin. (4) şi (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 129 alin. (1) din C. pen., a înlocuit pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni aplicată prin SP nr. 2548/2015 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă la data de 11 decembrie 2015 prin neexercitarea căii de atac, pentru o faptă comisă în timpul minorităţii, cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an şi 6 luni.

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) şi alin. (5) din C. pen. rap. la art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, a adăugat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru fapta ce face obiectul prezentei cauze, o pătrime din măsura educativă a internării într-un centru educativ de 1 an şi 6 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 15 zile închisoare, în regim de detenţie, dispoziţiile art. art. 129 alin. (5) C. pen. nepermiţând amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării sub supraveghere.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul A. a formulat apel, solicitând desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacate cu privire la modalitatea de executare a pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În motivarea apelului, s-a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora, infracţiunile comise în timpul minorităţii cum este şi cazul inculpatului, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispoziţiilor C. pen. din 1969 nu constituie impediment pentru a se dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere.

Prin Decizia penală nr. 319/A/2020 din 10 martie 2020 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1194 din 10 iulie 2019 pronunţate de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. x/2018.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, în ce priveşte latura penală a cauzei, cu referire la individualizarea duratei pedepsei şi a modalităţii de executare a pedepsei şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:

În aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a înlăturat dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 2548 din 26 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. x/2013 şi s-a înlăturat dispoziţia de înlocuire cu o măsură educativă a pedepsei închisorii de 1 an 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin aceeaşi sentinţă penală. În aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 din C. pen. din 1969, s-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 41 alin. (1) din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În baza art. 91, 92 din C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data pronunţării prezentei decizii.

În temeiul art. 92 alin. (3), art. 93 din C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile care îi revin, astfel:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bistriţa la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

S-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiului Bistriţa sau Primăria comunei Mărişelu, jud. Bistriţa-Năsăud.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neexecutării obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj a constatat că apelul declarat de inculpatul A. este fondat, reţinându-se în ce priveşte sancţiunea aplicată, că aceasta trebuie să fie consecinţa şi măsura gravităţii infracţiunii săvârşite, pedeapsa aplicată neputându-şi îndeplini funcţiile decât dacă este perfect adaptată gradului de pericol social al faptei comise, persoanei inculpatului şi împrejurărilor care atenuează sau agravează răspunderea penală.

O pedeapsă care nu ţine seama de aceste realităţi nu va fi în măsură să exercite o influenţă preventiv educativă şi nici să-l descurajeze pe condamnat de la comiterea de noi infracţiuni. În propria evaluare a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen. şi anume:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită - punerea în primejdie a siguranţei circulaţiei pe sectorul de drum unde a condus inculpatul, fără abilitatea de a conduce, certificată de procedura obţinerii permisului de conducere

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului - este cunoscut cu antecedente penale, în timpul minorităţii;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal - a recunoscut comiterea faptei, a uzat de procedura recunoaşterii învinuirii

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Ţinând seama de aceste criterii, instanţa de apel a reţinut că pedeapsa stabilită de instanţa de fond, la valoarea minimului special, este proporţională cu gravitatea faptei comise şi corespunde cerinţelor asigurării împlinirii dublului scop - educativ şi represiv al sancţiunii.

Pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului este apreciată justificată, raportat la împrejurările şi modul de comitere a faptei, la consecinţele produse, la conduita inculpatului în cursul procesului penal, la nivelul său de educaţie şi la situaţia sa socială, la antecedenţa sa penală.

Cu toate acestea, instanţa de apel a constatat, în acord cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, că în mod nelegal s-a reţinut de către instanţa de fond faptul că prezenta infracţiune a fost comisă de inculpat în stare de recidivă post - condamnatorie, întrucât infracţiunea din antecedenţă pentru care a fost condamnat la pedeapsa cu suspendare condiţionată a avut în vedere o infracţiune comisă în timpul minorităţii.

Astfel, prin Sentinţa penală nr. 2548 din 26 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. x/2013, inculpatul a fost condamnat pentru o infracţiune comisă în data de 18 septembrie 2011, în timp ce era minor. Ori, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii nu atrăgeau starea de recidivă.

Apoi, instanţa de apel a constatat că solicitarea inculpatului, de a i se aplica prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, este întemeiată.

Potrivit acestor prevederi, infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispoziţiilor din C. pen. din 1969 nu constituie impedimente pentru dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru o infracţiune comisă ulterior condamnării definitive.

Acest text legal permite instanţei să aprecieze, în sensul oportunităţii dispunerii renunţării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru o infracţiune comisă ulterior condamnării definitive anterioare din minoritate.

În raport de datele cauzei, de gravitatea în concret a faptei comise de inculpat, de poziţia sa procesuală, de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa de apel a apreciat că se poată aplica inculpatului o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, obligaţiile şi măsurile de supraveghere aferente fiind în măsură să constituie suficiente garanţii, în sensul că inculpatul nu va mai repeta comportamentul infracţional.

Decizia penală nr. 319/A/2020 din 10 martie 2020 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 24 aprilie 2020, iar inculpatului A. la data de 30 aprilie 2020.

Împotriva Deciziei penale nr. 319/A/2020 din 10 martie 2020 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs în casaţie, la data de 6 mai 2020, fiind invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivarea cazului de recurs, s-a arătat că instanţa de apel, prin prisma art. 9 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, în mod corect a înlăturat starea de recidivă reţinută în sarcina inculpatului A. cu privire la condamnarea dispusă de Judecătoria Bistriţa pentru o faptă comisă în timpul minorităţii, însă în opinia procurorului, este greşit raţionamentul la care s-a apelat în continuare pentru a se stabili pedeapsa aplicată inculpatului şi modalitatea de executare a acesteia.

Totodată, s-a arătat că prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 au în vedere alte situaţii decât acelea în care inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform C. pen. din 1969 pentru fapte comise în timpul minorităţii, având în vedere dispoziţiile art. 22 din aceeaşi lege, normă ce are un caracter special în raport cu art. 9, care este regula generală.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza C. pen. din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a noului C. pen., iar conform alin. (4) al aceleiaşi norme, dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau 3, după care, dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din C. pen.

În acest sens, s-a făcut referire şi la art. 15 din Legea nr. 187/2012, conform căruia măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Noului C. pen.. Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969 (art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012), arătându-se că modalitatea de aplicare a acestor prevederi este lămurită prin Decizia nr. 13/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

S-a mai arătat că art. 15 şi art. 22 din Legea nr. 187/2012 se referă la aceeaşi situaţie juridică, cu diferenţa că art. 22 are în vedere regimul sancţionator aplicabil minorilor.

S-a solicitat admiterea recursului în casaţie şi, în urma rejudecării cauzei, casarea parţială a deciziei recurate şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, în sensul de a se constata că, în mod corect, instanţa de apel a înlăturat starea de recidivă reţinută de prima instanţă faţă de inculpatul A. pentru condamnarea primită pentru fapta comisă în timpul minorităţii, însă în continuare să se menţină dispoziţiile hotărârii pronunţate de prima instanţă, care a stabilit corect pedeapsa şi modalitatea de executare a pedepsei ce se impun a fi aplicate inculpatului.

Prin Încheierea din 30 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 319/A/2020 din 10 martie 2020, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2018.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, reţinând următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cu consecinţa aplicării pedepselor rezultante într-un cuantum nelegal şi, subsecvent, cu stabilirea nelegală a modalităţii de executare a acestora.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Cazul de casare invocat vizează situaţiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

În speţă, Înalta Curte constată că, în primă instanţă, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 din C. pen. din 1969, instanţa de apel a înlăturat prevederile art. 41 alin. (1) din C. pen. (starea de recidivă fiind reţinută în sarcina inculpatului de către prima instanţă, faţă de existenţa unei condamnări pentru o faptă comisă în timpul minorităţii) şi a menţinut pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Potrivit art. 335 alin. (1) din C. pen., conducerea unui vehicul fără permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Prin reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii au fost reduse cu o treime, astfel că limitele pedepsei cu închisoare ce se au în vedere sunt de la opt luni la 3 ani şi 4 luni.

Examinând motivele formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte constată că, practic, în cauză nu se invocă aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci se solicită aplicarea unei pedepse rezultante, în raport de existenţa unei condamnări anterioare pentru o faptă comisă de inculpat în timpul minorităţii.

Aşadar, nu se solicită restabilirea pedepsei în limitele legale de către instanţa de recurs în casaţie, ci se critică soluţia către care s-a orientat instanţa de apel şi raţionamentul în baza căruia s-a menţinut suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate anterior inculpatului, pentru o faptă comisă în timpul minorităţii, precum şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecăţii, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu poate avea în vedere criticile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, referitoare, în esenţă, la considerentele reţinute de instanţa de apel, în baza cărora a aplicat faţă de inculpat o pedeapsă exclusiv pentru fapta dedusă judecăţii, a cărei executare a suspendat-o în condiţiile art. 91 - 92 C. pen., şi nu o pedeapsă rezultantă, cu executare în regim de detenţie (astfel cum solicită parchetul), întrucât acestea nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat.

Sub acelaşi aspect, Înalta Curte aminteşte că nu fac obiectul cenzurii în calea extraordinară a recursului în casaţie, deoarece sunt aspecte care ţin de temeinicia hotărârii recurate, criticile în legătură cu procesul de individualizare a pedepsei de către instanţa de apel.

Pe de altă parte, verificând hotărârea atacată, prin prisma situaţiilor care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în raport de dispoziţiile a căror incidenţă în cauză a fost stabilită de instanţa de apel, respectă limitele prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 319/A din 10 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 319/A din 10 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2020.

GGC - CP