Appeal against execution of European Arrest Warrant for fraud dismissed; mandatory detention upheld

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 56/F pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi, în consecinţă, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 ianuarie 2021 de către Curtea Locală din Merseburg, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare a măsurii, şi predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării de către autorităţile din Germania cu privire la infracţiunile ce fac obiectul mandatului, cu respectarea regulii specialităţii şi condiţia executării pedepsei privative de libertate (în caz de condamnare), pe teritoriul României.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută de la data de 25 februarie 2021, până la data de 26 februarie 2021.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, la 26 februarie 2021 a fost înregistrată pe rolul instanţei, sub nr. x/2021, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Republica Federală Germania faţă de numitul A. şi cererea de luarea măsurii arestării provizorii a persoanei solicitate pentru o perioadă de 15 zile, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Prin Încheierea din 26 februarie 2021, în baza art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004 (republicată), Curtea de apel a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de arestare provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A. şi a dispus punerea de îndată în libertate a acesteia.

A dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de persoana solicitată, pe o perioadă de 30 de zile de la data de 26 februarie 2021 până la data de 27 martie 2021, inclusiv.

În baza art. 215 alin. (1) din C. proc. pen. i s-a impus persoanei solicitate respectarea, pe durata măsurii a obligaţiilor prevăzute la art. 215 alin. (1) lit. a) - c) din C. proc. pen. şi a stabilit ca organ desemnat cu supravegherea persoanei solicitate Poliţia Oraşului x.

În baza art. 215 alin. (2) din C. proc. pen., i s-a impus persoanei solicitate obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul procurorului sau al instanţei.

S-a fixat termen la data de 11 martie 2021 ora 10:00, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.

Fiind ascultată, la termenul de judecată din data de 11 martie 2021, cu privire la cererea Parchetului de punere în executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare germane, precizând, totodată că, în situaţia condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, doreşte să execute pedeapsa pe teritoriul României.

Analizând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în raport cu actele dosarului, Curtea a constatat că cetăţeanul român A. este cercetat de autorităţile judiciare germane pentru comiterea infracţiunii de fraudă în formă continuată în scopul obţinerii de foloase, inclusiv cu afectarea intereselor financiare ale Comunităţii Europene în sensul convenţiei din 1995 privind protejarea Comunităţii Europene prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (3) pct. 1 din C. pen. german, în mandatul european de arestare arătându-se, sub aspectul situaţiei de fapt, că, în perioada 16 martie 2015 - 31 august 2015 în localitatea Merseburg - Germania, cu ajutorul unei cereri de alocaţii de subzistenţă, a fraudat Agenţia de Recrutare din Merseburg, districtul Saale, afirmând că a intrat în Germania pentru a-şi căuta de lucru, fiind şomer. În realitate persoana solicitată conducea o afacere în construcţii, care îi aducea venituri mici. Ca urmare, până în luna august 2015 s-au plătit alocaţii în valoare totală de 9.790,72 euro pentru susnumit, soţia şi cei doi copii, fără a avea acest drept.

Raportându-se la dispoziţiile art. 84 şi urm. din Legea nr. 302/2004, judecătorul fondului a reţinut că mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare germane conţine toate informaţiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, că persoana solicitată a fost prezentă în faţa instanţei, ocazie cu care i-a fost verificată identitatea şi s-a constatat că nu există obiecţii privitoare la aceasta.

De asemenea, s-a constatat că persoana solicitată a declarat în faţa instanţei, la termenul de judecată din 11 martie 2021, că nu este de acord cu predarea şi că nu renunţă la beneficiul conferit de regula specialităţii, poziţia sa fiind consemnată în cuprinsul unei declaraţii, conform art. 105 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

Deopotrivă, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, fapta pentru care a fost emis mandatul european de arestare fiind incriminate şi în legislaţia română în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

În plus, s-a subliniat că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de refuz obligatoriu sau facultativ al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, dar şi că, în această procedură, instanţa nu are competenţa de a se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.

Ca urmare, constatând îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege, instanţa de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare mandatului european de arestare emis la data de 29 ianuarie 2021 de către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania - Curtea Locală din Merseburg, în Dosarul nr. x/20.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., învederând că infracţiunea pentru care este cercetat în Germania nu are corespondent în legislaţia penală română şi solicitând ca, până la predarea sa către autorităţile judiciare germane, să fie plasat sub control judiciar.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, din analiza conţinutului mandatului european de arestare emis la data de 29 ianuarie 2021 de către Curtea Locală din Merseburg, Germania, că acesta a fost emis în lipsa persoanei solicitate, în vederea judecării în dosarul nr. x/20, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă în formă continuată în scopul obţinerii de foloase, inclusiv cu afectarea intereselor financiare ale Comunităţii Europene în sensul convenţiei din 1995 privind protejarea Comunităţii Europene prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (3) pct. 1 din C. pen. german, sancţionată cu pedeapsa închisorii de maxim 10 ani, constând, în esenţă, în aceea că, în perioada 16 martie 2015 - 31 august 2015 în localitatea Merseburg - Germania, cu ajutorul unei cereri de alocaţii de subzistenţă, a fraudat Agenţia de Recrutare din Merseburg, districtul Saale, afirmând că a intrat în Germania pentru a-şi căuta de lucru, fiind şomer, în realitate, persoana solicitată conducea o afacere în construcţii, care îi aducea venituri mici. Ca urmare, până în luna august 2015 s-au plătit alocaţii în valoare totală de 9.790,72 euro pentru susnumit, soţia şi cei doi copii, fără a avea acest drept.

Astfel, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege.

Totodată, Înalta Curte observă, că faptele reţinute de autorităţile judiciare solicitante se regăsesc printre cele enumerate în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 8) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol. De altfel, această faptă este incriminată şi de legea penală română în art. 244 alin. (1) C. pen., referitoare la infracţiunea de înşelăciune, fiind sancţionată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Deopotrivă, se are în vedere că, la data de 11 martie 2021, persoana solicitată a precizat, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, că se opune predării către autorităţile judiciare emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialităţii şi necontestându-şi identitatea.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, în cauză, nu a fost invocat şi nici nu se identifică vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea activităţii imputate, Înalta Curte arată că antamarea vinovăţiei ori examinarea conţinutului constitutiv al infracţiunilor care motivează mandatul european de arestare excedează analizei în prezenta procedură, având în vedere prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu dispoziţiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, aşa încât verificarea acestor aspecte revine în competenţa exclusivă a autorităţilor judiciare ale statului emitent.

Deopotrivă, instanţa supremă arată că, în actualul stadiu procesual, nu poate forma obiect de analiză temeinicia solicitării contestatorului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar, atâta timp cât, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 104 alin. (6) - (11) din Legea nr. 302/2004, rezultă că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) şi d) din C. proc. pen. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfăşurate în faţa instanţei, nu şi la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autorităţile judiciare solicitante, când, odată cu încuviinţarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată şi un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate este obligatorie, iar nu facultativă.

Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 56/F din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1.012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 56/F din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1.012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2021.

GGC - CP